Da, ştiu că nu e corect să-l cauţi pe Dumnezeu doar la necaz. Ştiu că nu e cinstit să apelăm la El doar atunci când avem probleme. Dar pentru cei care nu au o relaţie bună cu El, acel moment poate fi începutul unei astfel de relaţii. Necazurile sau suferinţa, dacă ar fi să privim exemplul lui Iov, au fost „aduse” tocmai ca să mărească distanţa dintre el şi Dumnezeu dar nu s-a întâmplat aşa ci mai degrabă varianta spusă de apostolul Pavel în scrisoarea trimisă celor din Roma unde concluzionează: Romani 8:38 Căci Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
De fapt, necazurile care vin în viaţa noastră, cele mai multe dintre ele, sunt consecinţa alegerilor noastre greşite şi puţine sunt provocate exclusiv de o cauză exterioară nouă. În această situaţie avem măcar trei motive să ne apropiem de Dumnezeu. Primul e că vrem să primim puteri să trecem prin acel necaz sau suferinţă, al doilea e pentru că avem nevoie de călăuzire în găsirea unei soluţii de ieşire iar al treilea e pentru că avem nevoie de înţelepciune ca pe viitor să nu mai luăm decizii greşite. Cu alte cuvinte avem destule motive ca la necaz să ne apropiem de Dumnezeu şi nu să ne depărtăm de El.
Foarte mulţi oameni, când trec prin necaz sau când văd necazul din viaţa altora îl judecă pe Dumnezeu pentru asta. Întrebarea „De ce îngăduie Dumnezeu aşa ceva?” este tot mai des auzită şi este acuzatoare la adresa lui Dumnezeu şi puţini văd în necazuri oportunitatea, şansa, de a se apropia de Dumnezeu. Iacov scrie „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi.” Când Îl învinui pe Dumnezeu trebuie să fii pregătit şi să dai unele răspunsuri. Îmi amintesc de Iov care a vorbit la necazul lui neînţelept la un moment dat şi Dumnezeu îl provoacă să-I dea nişte răspunsuri.
Un lucru îl specifică scriptura şi îmi dă de gândit, este scris tot de Iacov care spune: „Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.” Dacă luăm acest verset ne dăm seama că oamenii aduc lui Dumnezeu acuzele care trebuiesc aduse altcuiva, Îi sunt adresate acuze pentru faptele şi acţiunile duşmanului său şi asta nu e deloc corect din partea noastră. Nouă nu ne place deloc să fim acuzaţi pentru ce au făcut alţii şi mai ales să fim acuzaţi pentru ce a făcut duşmanul nostru. Nu ştiu cum ne vom descurca cu Dumnezeu la capitolul acesta.
Oricum, ca să fiu optimist şi să aduc speranţă, pentru că asta este plăcerea mea şi finalitatea acestei meditări îmi amintesc de versurile unui cântec care spune: „Nu norul este veşnic, ci soarele-i acel, Ce-nvinge şi rămâne, stăpân în urmă el” Unul din efectele necazului este că ne poate apropia de Dumnezeu şi asta e benefic. Depinde ce vedem în necaz. Putem vedea răul, durerea, lipsa, nevoia, insatisfacţia, jicnirea sau putem vedea mâna bună a lui Dumnezeu care încearcă să ne atragă înspre El. Multă vreme nu am putut lega împreună necazul şi bunătatea lui Dumnezeu, dar după ce le-am experimentat, am realizat că nu am văzut, deşi exista, niciodată bunătatea lui Dumnezeu aşa de evident cum am văzut-o în necaz.
Consider necazul, sau mai bine zis îngăduirea necazului, unul din acele multe feluri de a vorbi a lui Dumnezeu despre care spune Iov „Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul; dar omul nu ia seama.” Iov ajunge şi el după tot necazul său să concluzioneze că ceea ce i s-a întâmplat este un fel de vorbire a lui Dumnezeu. Nu mă pot compara nicicum cu Iov, despre care Dumnezeu spunea: „Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” Nu mă pot compara cu el dar pot vedea aceeaşi dragoste a lui Dumnezeu revărsată şi spre mine şi conştientizez că fiecare necaz prin care am trecut a fost îngăduit şi pentru a ridica privirea spre El.
Depinde ce se va întâmpla cu noi la necaz. Avem varianta să întoarcă spatele lui Dumnezeu considerându-l vinovat pentru ce ni se întâmplă, avem varianta să îl acuzăm pentru „răul din lume” sau avem varianta să vedem în necaz bunătatea şi dragostea Sa. Nu este plăcut necazul pentru nimeni dar când îl vezi, simţi, experimentezi pe Dumnezeu în necaz vine şi mângâierea, puterea şi înţelepciunea de a spune: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”
