Autor: Biserica Maranata Vulcan
Ce să faci când simţi că nu mai poţi

Am scris aici şi aici despre oamenii care simt că nu mai pot şi despre cum, de cele mai multe ori, mintea ne înşeală şi de fapt, mai putem dar nu avem voinţa sau antrenamentul să mergem mai departe. Este bine să fim conştienţi de modul de lucru al minţii noastre ca să „profităm” la maxim de „putinţele” noastre. Dragilor, multe lucruri încă putem să le facem, deşi avem senzaţia că nu. Atâta vreme cât viaţa nu s-a sfârşit, încă putem face lucruri frumoase, putem lega relaţii bune, putem evolua, progresa, putem renunţa la vicii şi păcate. Câtă vreme încă respirăm tot mai putem face ceva.
Totuşi, unele faze ale vieţii sunt într-adevăr extraordinar de grele. Limitele ne sunt forţate şi deşi spuneam că putem, totuşi efortul este foarte mare. A putea nu e uşor. De multe ori „a putea” implică multă neplăcere, durere şi sau efort de aceea trebuie să ne gândim dinainte ce vom face în asemenea situaţii. Poate nu v-aţi testat încă limitele dar cu siguranţă se vor ivi şi astfel de situaţii. Există totuşi chiar acum şi oameni care au parte de provocarea neputinţei, există chiar acum oameni care spun „nu mai pot”, există oameni pentru care fiecare „am reuşit” înseamnă efort, durere şi neplăcere şi pentru acei oameni vreau să scriu aceste rânduri pentru că cunosc ce înseamnă să lucrezi la limite aproape zilnic.
Când simţi că nu mai poţi – Roagă-te! Orice situaţie ai avea în viaţa ta, să ştii că Dumnezeu vine în ajutorul celor care strigă către El. Indiferent dacă te rogi pentru puterea de a deveni mai sfânt sau a avea „performanţe spirituale”(Iacov 5:16 Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit) sau dacă eşti la polul opus şi te lupţi să scapi de un păcat sau un viciu (Psalmul 34:6 Când strigă un nenorocit, Domnul aude, şi-l scapă din toate necazurile lui.), strigă către Domnul la momentele de forţare a limitelor. Dumnezeu răspunde rugăciunilor. Eu nu pot spune că mă rog foarte mult, nu mă pot lăuda cu asta deşi am zilnic timp de rugăciune, dar când strig către Dumnezeu îl simt aproape, parcă îmi vine şi putinţa. Ştii ce mult face să simţi pe Cineva alături? Să poţi spune necazul sau forţarea ta cuiva care e confident şi căruia îi pasă? Pur şi simplu primeşti putere. Încearcă dacă nu mă crezi!
Când simţi că nu mai poţi – priveşte la alţii mai încercaţi! La mine merge de fiecare dată. De multe ori m-am plâns de ceva, de încercări, de lipsuri, de dureri şi Dumnezeu mi-a scos înainte oameni cu mult mai nenorociţi decât mine. Atunci „mi-a venit putinţa”. Cineva spunea „Mă plângeam lui Dumnezeu că am papucii rupţi dar chiar atunci am trecut pe lângă un olog şi am fost nevoit să spun: Slavă ţie Doamne că am picioare”. Iată cum o încercare maximă poate fi transformată într-o bucurie chiar. Dragilor, întotdeauna să priviţi în jur. Privirea centrată doar pe noi şi problema noastră ne oferă o imagine distorsionată despre viaţă, despre noi şi despre ce putem sau nu putem face. Întotdeauna în încercare priveşte şi la alţii mai nenorociţi, s-ar putea să descoperi că poţi.
Când simţi că nu mai poţi – priveşte la alţii care au reuşit! De obicei oamenii când privesc la alţi oameni care sunt un pas în faţa lor devin invidioşi sau simt gustul acela al competiţiei. Tu să nu faci aşa. Tu să te uiţi la cei care au putut ca să fii încurajat. Ei sunt mărturia că se poate. Nu fi niciodată invidios, pentru că nu ştii cât l-a costat pe cel dinaintea ta pasul pe care l-a făcut. Uită-te la el ca să îl ai ca model. A făcut efort, a muncit, s-a zbătut şi a reuşit să păşească. Acesta trebuie să fie şi modelul tău. Crede că poţi pentru că şi alţii au putut. Citeşte mărturii sau poveşti despre cei care au trecut prin situaţii asemănătoare ca să vezi că se poate. Astfel de experienţe te pot determina să mergi înainte. Concluzia mea este că „se poate”.
Când simţi că nu mai poţi – Priveşte în tine! Spuneam că e foarte posibil ca neputinţa să fie doar „senzaţie” şi să nu fie reală de aceea trebuie să priveşti în tine cu sinceritate şi să vezi cât de reală e senzaţia de neputinţă şi cât te-ar costa „să poţi”. E mai lesne a ne plânge că nu putem, unii spun asta ca să scape de condamnarea celor din jur, alţii ca să scape de condamnarea conştiinţei lor, dar dragilor, dacă vreţi cu adevărat sigur mai găsiţi putere pentru UN PAS în fiecare zi. Uneori veţi putea alerga dar câteodată trebuie să faceţi UN SINGUR PAS. Pentru atâta sigur veţi găsi „putinţă”.
Când simţi că nu mai poţi – Priveşte la scop!Unde vrei să ajungi? Poate vrei să ajungi la o anumită greutate corporală, poate vrei să te căsătoreşti, poate vrei să renunţi la un viciu sau patimă, poate vrei să te trezeşti mai de dimineaţă, poate vrei să citeşti în fiecare zi, poate vrei să înveţi o limbă străină sau o meserie, poate vrei să ajungi pe munte. Nu ştiu unde vrei să ajungi dar scopul trebuie să îţi fie mereu înaintea ochilor. La un curs recent un om grozav (Simona Ciff) ne amintea că scopul trebuie să fie scris în permanenţă pe perete unde ne desfăşurăm activitatea. Scrie pe o hârtie şi pune-ţi undeva înaintea ochilor scopul. Asta te va întări, îţi va da putinţă, te va determina să mergi într-acolo. Fă te rog „amănuntul” acesta azi, scrie scopul tău pe o foaie şi lipeşte-l undeva unde să-l vezi mai mereu. Vei fi surprins/ă să descoperi ce mult poţi. Hai, ia hârtie şi pix!
Când simţi că nu mai poţi – Cere ajutor! Spuneam la început să te rogi ca să ceri ajutor de la Dumnezeu iar acum spun să priveşti în jur, să vezi oameni care te pot ajuta. Uneori o simplă discuţie cu o persoană potrivită te poate motiva mai departe. Caută un anturaj sănătos şi scapă de oamenii care te trag în jos. Dacă te lupţi cu alcoolul scapă de „prietenii toxici” pentru că te vor trage în jos. Orice luptă ai avea asociază-te cu oameni cu viziuni similare ca să poţi să fii tu lor şi ei ţie sprijin.
Când simţi că nu mai poţi – Ajută pe alţii! Dacă ai şti ce putinţă îţi dă ajutorarea altora… Da, chiar atunci când simţi că nu mai ai energie deloc, chiar atunci când eşti la capătul puterilor dă o mână de ajutor şi vei vedea cum „capeţi putinţă”. Ştiţi de văduva care a dat făina si uleiul pe care le mai avea pentru ea şi fiul ei omului lui Dumnezeu? Ştiţi minunea? A curs din acea sticlă ulei până s-a terminat încercarea secetei şi făina nu s-a împuţinat până nu a trecut seceta. Vrei să mai poţi? Cu puţinul pe care îl mai ai ajută pe alţi neputincioşi şi vei avea parte de minuni.
Simţi că nu mai poţi? Asta e o provocare ca să îţi depăşeşti limitele şi să experimentezi lucruri noi, să accesezi puteri nebănuite. Simţi că nu mai poţi? Asta e pentru a te împinge mai aproape de Dumnezeu şi de oameni! Simţi că nu mai poţi? Aste e pentru a te face să te uiţi în tine şi să descoperi ca David că eşti o fiinţă minunată. Simţi că nu mai poţi? Hmmm, s-ar putea să fie spre binele tău neputinţa pentru că vei descoperi că poţi mai mult decât credeai.
Ridică-ţi ochii către cer!
Când simţi că plouă peste tine
Dispreţ şi nepăsare…
Când inima o simţi pustie
Şi orice vorbă doare…
Când vezi că tot ce-a fost frumos
S-a spulberat deodată
Şi poarta ce-o doreai deschisă
Rămâne încuiată…
Când cei din jurul tău te mint
Cu zâmbete viclene
Căutând să sape mai adânc
În sufletul ce geme…
La cine-alergi? La cine cauţi
Alin şi mângâiere
Şi cine poate într-o clipă
Să-ţi dea din nou putere?
Ridică-ţi ochii către cer
De-acolo te veghează
Un Tată bun şi iubitor
Ce calea-ţi luminează…
Nu te-ntrista…nu mai privi
La cei ce-ţi vor pieirea
Căci Dumnezeu cu braţul Său
Revarsă izbăvirea!
Vulcan-24-08-2014 Maria Luca
Petrică Berbecea (Predică)
Vindecat de cancer prin fapte bune. Povestea barbatului care a inceput o noua viata!

In timp ce majoritatea oamenilor au grija sa-si plateasca facturile, gestionandu-si bugetele si incercand sa obtina mai multe VENITURI, somerul Brice Royer si-a facut un scop din a plati chiriile altora. O astfel de generozitate este doar un exemplu de cum ii ajuta pe altii. Desigur, apare inevitabil intrebarea: De ce o face?
Royer, in varsta de 33 de ani, s-a imbolnavit in urma cu doi ani de o forma rara de cancer la stomac. A ascultat explicatiile obisnuite despre motivele care i-ar fi putut declansa boala, precum expunerea la substante chimice si alti factori de mediu, dar discutia cu un economist care i-a spus ca, de fapt, banii sunt principalii vinovati de imbolnavirea lui, l-a facut pe Royer sa adopte aceasta mentalitate de “da mai departe”.
Pe scurt, a adoptat un stil de viata prin care incearca sa se indeparteze de o societate in care banii sunt cei mai importanti catre una in care oamenii isi implinesc nevoile printr-un sistem de daruire si primire. In loc sa-si trateze cancerul cu tratamente sau interventii chirurgicale, Royer a ales sa-si schimbe mediul, ceea ce a facut minuni pentru sanatatea lui.
De cand a adoptat acest stil de viata, si-a mentinut o viata sanatoasa care i-a permis sa-si tina boala sub control. De fapt, corpul sau, odata slabit de boala, a luat in greutate, ceea ce nu reusise sa faca inainte de aceasta schimbare. In plus, el ii incurajeaza si ii inspira si pe altii sa adopte un stil de viata bazat pe o economie prin daruri prin pagina sa de Facebook create in acest scop, Economia prin Daruri Vancouver BC. Royer s-a mutat dintr-o zona aglomerata intr-un oras mult mai linistit in Vancouverul de Nord, Canada.
De ce vindeca o astfel de abordare care se indeparteaza de bani si se apropie de oameni
Scopul acestei abordari de tratare a cancerului printr-un sistem de “da mai departe” este dublu. In primul rand, dupa studiu si multa reflectie, el este de parere ca banii si goana colectiva dupa PROFIT poate duce la corpuri nesanatoase. De exemplu, in parti ale Chinei in care unele fabrici chimice au mari progrese din punct de vedere economic, locuitorii din zonele respective se imbolnavesc pe capete de cancer. In zone in care economia este infloritoare, de multe ori, sanatatea populatiei respective este in declin. De aici concluzia ca goana permanenta dupa bani a societatii, pana la extreme inutile, efectiv ii costa viata.
In al doilea rand, Royer isi bazeaza argumentele pe studii care arata ca sentimentele de daruire si de apartanenta la o comunitate contribuie la longevitate. Intr-o societate in care oamenii dau si primesc, in loc sa se implice in schimburi de bani, tind sa traiasca mai fericiti si mai sanatosi. De exemplu, pe insula greceasca Ikaria, barbatii sunt de patru ori mai predispusi decat americanii sa traiasca pana la 90 de ani, si se bucura de o sanatate mult mai buna. Acolo, copiii se intorc acasa sa traiasca cu parintii dupa liceu, nu exista acea notiune a timpului si a urgentei cum pare sa fie in alte culturi, iar oamenii isi cheltuie banii de sarbatori, pentru mancare si bautura.
“Pentru mine, cel putin, este o chestiune de supravietuire,” spune Royer despre stilul sau de viata printr-o economie de daruire. “A da si a primi pentru mine inseamna sanatate si vindecare.”
Ultima radiografie a aratat ca tumoarea lui Royer da semne de regres.
Surse: obiectiv.info; youcaring.com
