Autor: Biserica Maranata Vulcan
Creştinii trebuie să fie modele și repere
De multe ori m-am întrebat cu amărală de ce Dumnezeu nu ne ia acasă pe cei ce deja am făcut un legământ cu El? Uneori, prin greutăţile vieţii, prin bătăliile pe care le am de dus clar am preferat varianta mergerii acasă ca să scap de greutate. Nu ştiu cât de firesc e gândul sau păcătos însă la acea vreme mi se părea tare logic şi evlavios. Doar îmi doream să fiu cu Dumnezeu, ce poate fi rău în asta.
Cu timpul, unele din întrebările mele au primit răspuns şi unul din ele e subiectul meditării de azi. Dumnezeu nu ne ia acasă după convertire pentru că noi trebuie să fim modele şi îndrumători spre Hristos. Ei bine, asta nu e treabă uşoară deloc şi nici nu va fi. Responsabilitatea este imensă şi pericolele pe măsură. Societatea în care trăim caută să uniformizeze populaţia în acelaşi mod de gândire sau mai bine zis de „negândire” pentru a o putea controla şi manipula şi oricine va îndrăzni să arate drumul spre libertate din această închisoare va avea de suferit.Două afirmări ale identităţii noastre mă frământă acum. Una din ele este afirmaţia din Matei 5:13 – 14 „Voi Sunteţi sarea pământului.” Iar cealaltă „Voi Sunteţi lumina lumii.” Ei bine, aceste două afirmaţii ne descoperă ceva şi despre scopul pentru care încă vieţuim pe acest pământ şi trebuiesc abordate cu atenţie. Nici lipsa acestor elemente nu este bună dar nici excesele nu sunt plăcute de aceea apelăm pentru asta şi la îndemnul de a fi cumpătaţi care tot Sfânta Scriptură îl face.
Viaţa pe acest pământ se alterează de la zi la zi pentru că păcatul se extinde în fiecare moment tot mai tare şi existenţa „sării” poate stopa extinderea păcatului. Modul în care creştinii îşi trăiesc viaţa nu este unui izolat şi nu trebuie să îşi permită o viaţă fără impact în societate dar în acelaşi timp creştinii nu trebuie să fie invazivi. Sarea este bună în anumite cantităţi în funcţie de folosinţa sa. Dacă trebuie să dea gust la mâncare nu trebuie foarte multă, dacă o folosim pentru murături trebuie mai multă dar iar cu măsură. În orice situaţie e bună doar doza corectă de aceea este bine să fim înţelepţi.
Unii exagerează în minus cu influenţa pe care o au în societate iar alţii, mai puţini, e drept, exagerează în plus devenind invazivi şi chiar abuzivi. La fel de dăunător e şi plusul şi minusul în această chestiune. O mâncare prea sărată nu poate fi mâncată de aceea vă provoc să medităm în fiecare situaţie în parte la cât este nevoie de sare şi să folosim doar acea cantitate.
Pe de altă parte nici cu lumina nu e diferită tare situaţia. Lumina are beneficii imensa în întunericul acestui veac. Creştinii trebuie să fie puncte de referinţă în întuneric, să fie vizibili şi nu ascunşi, să fie modele, să fie implicaţi în societate mai mult decât ceilalţi. Nu poţi fi lumină stând ascuns pe o bancă în biserică, stând acasă. Lumina trebuie aşezată în aşa fel încât să fie utilă celor din întuneric. Nu trebuie nici ascunsă dar nici aprinsă mai tare decât este necesar.
Şi aici avem oameni din ambele extreme. Unii care sunt lumini ascunse şi alţii care merg cu faza lungă (despre asta am mai scris aici). Avem datoria să luminăm, să arătăm oamenilor prin viaţa noastră calea spre Dumnezeu, dar nu putem face abuzuri nici supărându-ne şi ascunzând lumina nici punând lumina în ochii cuiva. E jenant să ai de a face cu lumini orbitoare, mai mult te încurcă decât te ajută. De aceea chemarea este spre echilibru.
Viaţa de credinţă nu trebuie să fie caracterizată de excese niciodată. Creştinii trebuie să fie oameni echilibraţi, cumpătaţi şi înţelepţi. Noi trebuie să fim modele, acesta este unul din scopurile pentru care mai existăm încă în carne şi oase dar trebuie să ne facem treaba cât de bine putem. Nu putem nici să abandonăm misiunea asta şi nici să abuzăm de poziţia noastră.
Dumnezeu să ne dea înţelepciune.
Ramona Vass – Mai bine simpli și smeriți…
Greşeli ale părinţilor: aşteptările nerealiste
De cele mai multe ori, părinţii au anumite aşteptări de la copiii lor care sunt peste posibilităţile acestora, iar acest lucru poate afecta dezvoltarea personală a celor mici.
Este normal ca orice părinte să aibă anumite aşteptări de la copilul său, însă este bine ca acesta să analizeze dacă ele pot fi îndeplinite de copil. Atunci când părintele are aşteptări nerealiste de la copil, dezvoltarea personală a acestuia poate fi grav afectată, poate apărea un conflict şi chiar abuzul emoţional, potrivit salvaticopiii.ro. În timp ce aşteptările realiste, sănătoase pot clădi sau încuraja succesul copiilor, cele nerealiste îi pot duce către descurajare, anxietate sau eşec. Aceasta nu înseamnă că părinţii nu trebuie să aibă aşteptări prea mari de la copiii lor, de teama de a nu le cere prea mult, pentru că atunci ei nu vor reuşi să-şi descopere întregul potenţial.
De unde provin aşteptările nerealiste?
De cele mai multe ori, tendinţa de a avea aşteptări nerealiste provine din tiparul propriei copilării. Mulţi părinţi aşteaptă ca neîmplinirile lor să fie compensate de realizările copiilor. Aceste aşteptări se bazează mai mult pe experienţele părinţilor decât pe nevoile copiilor, neluând în calcul faptul că aceştia au un alt potenţial şi alte puncte forte decât ei.
Iată câteva dintre aşteptările nerealiste ale unui părinte pentru copii, potrivit Huffington Post:
- Să fie binedispuşi tot timpul. Unii părinţi consideră că, atunci când vin acasă, după o zi de lucru, copiii nu au voie să fie supăraţi sau posomorâţi, pentru că, din punctul lor de vedere, nu au motive. Însă acest lucru se întâmplă, pentru că şi copiii au zile proaste.
- Să aibe rezultate extraordinare la învăţătură. Este firesc ca părinţii să-şi dorească un copil premiant sau printre primii din clasă, însă realitatea demonstrează că nu se întâmplă mereu acest lucru. Părinţii trebuie să înţeleagă faptul că nu toţi copiii sunt la fel, nu au aceleaşi capacităţi intelectuale sau aceleaşi înclinaţii şi, mai ales, că nu sunt perfecţi.
- Să nu facă ceea ce văd. Copiii învaţă mai mult decât şi-ar putea cineva imagina din comportamentul părinţilor şi nu din vorbele lor. Un psiholog renumit spunea că educăm mai mult prin ceea ce suntem decât prin ceea ce spunem. Părinţii care ţipă unul la altul atunci când apare un conflict, care se jignesc sau care se critică nu pot pretinde de la copiii lor să se comporte diferit decât ceea ce au văzut la ei.
- Să ierte întotdeauna. Părinţii nu-şi pot permite să se poarte oricum cu cei mici sau să nu le ofere suficientă atenţie şi afecţiune, deoarece au şi aceştia o limită. Nu pot comite greşeli şi nedreptăţi faţă de ei, aşteptând ca aceştia să ierte şi să uite, pentru că nu se poate abuza de răbdarea lor. Părinţii trebuie să îndrepte acel comportament şi chiar să-şi ceară iertare faţă de copii; acesta ar fi un un exemplu şi o lecţie de viaţă valoroasă.
Pentru ca aşteptările să aibă rezultate pozitive, părinţii trebuie să observe potenţialul şi capacităţile copiilor şi să le adapteze în funcţie de acestea şi de vârsta lor. Astfel, copiii îşi vor dezvolta o imagine sănătoasă despre propria persoană, încredere în ei înşişi, optimism şi o strânsă legătură cu părinţii.
