Cine este Iisus Hristos?


Întrebare: Cine este Iisus Hristos?

Răspuns: Cine este Iisus Hristos? Spre deosebire de întrebarea „Există Dumnezeu?„, foarte puţine persoane au pus întrebarea dacă Iisus Hristos a existat cu adevărat. În general este acceptată ideea că Iisus a fost un om care a trăit în Israel în urmă cu aproape 2000 de ani. Discuţia începe însă când vine vorba despre a analiza identitatea lui Iisus. Aproape fiecare religie importantă arată că Iisus a fost un profet, sau un învăţător bun sau un om foarte credincios. Problema este că Biblia ne învaţă că Iisus a fost infinit mai mult decât un profet, un învăţător bun sau un om foarte credincios.

În cartea sa “Mere Christianity” (Creştinismul redus la esenţă), C.S. Lewis a scris: „Încerc prin aceasta să previn pe oricine ar putea să spună lucrul acesta absolut ridicol pe care oamenii îl spun adesea despre El [Iisus Hristos]: „Sunt gata să accept că Iisus a fost un mare învăţător moral, dar nu accept faptul că El a pretins a fi Dumnezeu.” Acesta este un lucru pe care nici nu trebuie să îl spunem. Un simplu om şi numai atât care ar fi spus ceea ce a spus Iisus nu ar putea sa fie un învăţător moral indiferent cât de mare. Dacă ar fi numai om, atunci nu ar putea fi decât fie un lunatic – pe acelaşi nivel cu un om aiurit – fie Satan în persoană. Trebuie să faci alegerea ta în acest caz. Fie acest om a fost – şi chiar este – Fiul lui Dumnezeu, fie a fost un nebun sau chiar mai rău de-atât …. Tu ai putea să nu îl asculţi considerând că este un nebun, ai putea să îl scuipi şi să îl omori ca pe un demonizat; altfel, nu ai putea decât să cazi la picioarele Sale şi să Îi spui ca îţi este Domn şi Dumnezeu. Dar haideţi să nu mai venim cu nici un fel de nonsensuri cum că ar fi fost un mare învăţător, dar numai om. El nu ne-a lăsat această opţiune deschisă. El nu a intenţionat asta.”

Deci, cine a pretins Iisus că este? Cine ne spune Biblia că a fost El? În primul rând, haideţi să aruncăm o privire la cuvintele lui Iisus din Evanghelia după Ioan 10:30: “Eu şi Tatăl una suntem.” La prima vedere, această declaraţie nu pare o revendicare de a fi Dumnezeu. Totuşi, examinaţi care a fost reacţia evreilor la cuvintele lui Iisus: “Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru că eşti o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu” (Ioan 10:33). Evreii înţeleseseră faptul că Iisus declarase că El este Dumnezeu. În versetele următoare, Iisus nu şi-a retras niciodată vorbele prin a le spune evreilor că El nu ar fi Dumnezeu. Aceasta indică faptul că Iisus a spus adevărul cu privire la aceea că El era Dumnezeu, declarând “Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30). Ioan 8:58 este un al exemplu în acest sens. Iisus a spus: “Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu”. Din nou, ca răspuns, evreii au ridicat pietrele pentru a-L omori cu ele (Ioan 8:59). Anunţul lui Iisus cu privire la identitatea Sa prin expresia “Eu sunt” reprezintă o aplicaţie directă a Numelui lui Dumnezeu din Vechiul Testament (Exod 3:14). De ce ar fi vrut evreii să Îl omoare cu pietre pe Iisus dacă El nu ar fi spus ceva despre care ei să fi crezut că este blasfemiator, în cazul acesta, să pretindă că este Dumnezeu?

Ioan 1:1 spune: “Cuvântul era Dumnezeu”. Ioan 1:14 spune: “Cuvântul S-a făcut trup.” Aceasta indică foarte clar aceea că Iisus este Dumnezeu întrupat. Toma, ucenicul lui Iisus, I S-a adresat astfel: “Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20:28), iar Iisus nu l-a corectat pe Toma în nici un fel. Apostolul Pavel Îl descrie ca “…Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos” (Tit 2:13). În 2 Petru 1:1, apostolul Pavel repetă expresia “…Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos”. Însuşi Dumnezeu Tatăl mărturiseşte despre identitatea completă a lui Iisus: “pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate”. Profeţiile cu privire la Hristos din Vechiului Testament au anunţat de asemenea dumnezeirea Lui: “Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al Păcii.”

Astfel, după cum a argumentat şi C.S. Lewis, a crede în Iisus doar ca într-un învăţător bun nu este o opţiune de luat în considerare. Iisus a pretins în mod clar şi fără echivoc că este Dumnezeu. Dacă El nu este Dumnezeu, atunci ar fi un mincinos, şi în felul acesta nu ar mai putea fi considerat nici un profet, nici un bun învăţător şi nici un om credincios. În dorinţa lor de a oferi explicaţii suplimentare cu privire la cuvintele pe care Iisus le-a spus, “savanţii” moderni au pretins că “adevăratul Iisus din istorie” nu a spus multe dintre lucrurile pe care Biblia I le atribuie. Cine suntem noi să discutăm Cuvântul lui Dumnezeu în ceea ce priveşte cuvintele pe care Iisus le-a spus ori nu? Cum ar putea un “savant”, la 2000 de ani după Iisus să ştie mai bine ceea ce a spus ori nu Iisus decât cei care au trăit în preajma Lui, care L-au slujit şi care au fost învăţaţi chiar de Iisus Însuşi (Ioan 14:26)?

De ce este atât de importantă întrebarea cu privire la adevărata identitate a lui Iisus? De ce contează atât de mult dacă Iisus a fost sau nu Dumnezeu? Cel mai important motiv pentru care Iisus trebuie să fie Dumnezeu este că dacă nu ar fi Dumnezeu, atunci moartea Sa nu ar fi fost suficientă pentru plata păcatelor întregii lumi (1 Ioan 2:2). Numai Dumnezeu putea plăti o astfel de pedeapsă infinită (Romani 5:8; 2 Corinteni 5:21). Iisus a trebuit să fie Dumnezeu pentru a putea plăti pentru pedeapsa noastră. Iisus a trebuit însă să fie şi om pentru a putea muri pentru noi. Mântuirea este posibilă numai prin credinţa în Iisus Hristos! Dumnezeirea lui Iisus este motivul pentru care El este singura cale de mântuire. Dumnezeirea lui Iisus este motivul pentru care El a proclamat: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viata. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

http://www.gotquestions.org/

Ridicaţi-vă la luptă…


Maria LucaRidicaţi-vă la luptă
Voi, soldaţi ai Lui Cristos…
Domnul Slavei vă-nsoţeşte
Pe un drum victorios!

Îmbrăcaţi-vă armura
Ce-i lăsată prin Cuvânt…
Vă luptaţi să fiţi lumină,
Să fiţi sare pe pământ!

Lucrători… vă ridicaţi
Căci sunt spicele bogate…
Dumnezeu aşteaptă roade
De la tine… soră, frate…

Cât mai este timp de har
Şi salvare… şi iubire,
Voi să fiţi străjerii care
Dau semnalul de trezire…

Azi… cât se mai spune „azi”
Mijlociţi la Dumnezeu
Pentru pace… pentru ţară
Pentru scump poporul meu!!!

Vulcan-11-06-2014       Maria Luca

Gr.de laudă – Acolo ne este Țara…


Când mintea îţi otrăveşte viaţa


minte otravita

Ai văzut vreodată oameni trişti tot timpul? Dar nemulţumiţi? Dar depresivi? Dar oameni care bârfesc non-stop? Dar oameni imaturi? Mai mult ca sigur ai văzut, poate chiar tu ai fost în unele din aceste stări. Eu de exemplu mă surprind uneori cuprins de întristare deşi sunt sănătos, am binecuvântări, copiii sunt sănătoşi (aproape), am o soţie iubitoare, pot munci şi totuşi am perioade în care tristeţea mă copleşeşte.

Acum câteva săptămâni unul din clienţii pe care îi am la consiliere a încercat să se sinucidă. Cunoştinţele sale au persistent în minte o întrebare: De ce dacă avea tot ce îşi dorea? Copiii aranjaţi, casă avea, rate nu, sănătos era, soţie gospodină, maşină, venit frumuşel etc. De ce a încercat să-şi  ia zilele? Poate e un caz extrem aşa că vă voi prezenta unul mai comun.

Marius e membru al unei biserici bune unde mulţi îşi doresc să fie membri pentru că se predică Cuvântul nealterat şi găseşti lejer hrană tare. Per ansamblu comunitatea aceea e caracterizată de credincioşie, respect, dragoste, maturizare şi chiar reuşesc să se bucure la părtăşie. Marius în schimb e nemulţumit total din cauză că fetele nemăritate nu poartă batic, din cauză că, „oamenii nu se iubesc”, din cauză că „nu se posteşte destul”, din cauză că „nu se face misiune mai mult” etc. Marius e mereu nemulţumit, e mereu contra, e mereu trist de „starea bisericii”. Poate un asemenea caz vă este mai cunoscut.

Cele mai multe din tristeţile şi supărările noastre sunt fabricate de mintea noastră şi sunt o otravă pentru fiinţa noastră. Aproape toate fricile pe care le avem sunt tot produsul minţii noastre şi nu sunt în avantajul  nostru. Toate invidiile, nemulţumirile şi criticile la adresa altora sunt o otravă a minţii noastre şi nu face deloc bine nici nouă nici celor din jurul nostru. Este posibil să fii realizat social, personal şi financiar, să ai toate motivele să fii bucuros, dar otrava să îţi anuleze bucuria şi mulţumirea.

Nu cumva te afli într-o asemenea situaţie?

Trage o linie verticală pe jumătatea unei coli de hârtie şi scrie pe o parte toate lucrurile bune din viaţa ta, da toate, şi pe partea cealaltă lipsurile şi dezavantajele. Nu te grăbi, lasă mintea să îţi ofere răspunsuri, să caute răspunsuri, continuă să scrii pe cele două liste tot ce îţi vine în minte pe parcursul întregii zile. Apoi, a doua zi dimineaţă, cu fereastra deschisă, cu o cană de ceai sau cafea în faţă, cu răcoarea dimineţii atingându-ţi faţa, citeşte lista aceea şi concluzionează care parte din ea are mai multe poziţii şi realizează cât de mult acele puţine neajunsuri fac să vezi în negru toată lista lungă de avantaje.

Un profesor, ca să dovedească negativismul din noi, a luat o coală de hârtie de scris, a făcut pe ea un punct cu stiloul şi a arătat-o studenţilor săi întrebându-i ce văd. Toţi au răspuns la fel: „Văd un punct făcut cu stiloul” apoi calm le-a explicat cum niciunul din ei nu  a văzut coala albă care era imens mai mare decât punctul desenat pe ea. Ei ripostat că „am văzut-o”  şi aşa era, o văzuseră cu toţii dar privirea le-a fost atrasă de punctul de cerneală.

Aproximativ aşa se întâmplă cu noi. În mintea noastră apare „un punct” sau mai multe pe care ne focalizăm atât de tare încât nu mai vedem restul vieţii, nu mai vedem binecuvântările, pacea, sănătatea, avantajele. Totul devine întunecat, trist, jalnic pentru că un punct de neajuns, supărare, tristeţe, apare undeva. Mintea noastră ne poate păcăli uşor şi ne poate fura bucuria, pacea, mulţumirea. Ne poate face să credem că suntem cei mai nenorociţi dintre oameni, ne face să credem uneori că nu mai merită să mai trăim, că nu mai are rost viaţa. Ştiaţi că se sinucid mai mulţi oameni care au motive să trăiască decât cei cu adevărat disperaţi? Ştiaţi că oamenii care chinuiesc luni sau ani prin spitale îşi doresc să trăiască şi cele mai multe cazuri de suicid se înregistrează din cauza unei gândiri otrăvitoare?

Ce produce mintea ta? Pe ce se focalizează? Ce îţi aduce în faţă mereu? Ce ochelari îţi pune ca să vezi viaţa? Laşi cumva mintea ta să se focalizeze pe lucruri negative? Nu uitaţi, nu tot ce gândeşte mintea noastră este în avantajul nostru şi de aceea mintea nu trebuie să fie un „ogor neprăşit” ci un loc îngrijit, din care trebuie să smulgem „buruiana” şi „orice vlăstar de amărăciune”. Nu uita că mintea ta este un „teren” care trebuie lucrat. Nu uita că nu doar casa ta trebuie curăţită şi îngrijită, nu doar trupul tău trebuie să arate bine, nu doar viaţa   ta socială trebuie aranjată ci în primul rând mintea ta. Nu lăsa să „crească buruiana acolo”

Ce alegi să vezi astăzi, punctul sau foaia albă de hârtie? Ce alegi să vezi astăzi, lipsa sau restul vieţii binecuvântate?

http://www.filedinjurnal.ro/cand-mintea-iti-otraveste-viata/

Dor de dragoste


Felix

„Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor
mai mulţi se va răci.” (Matei 24:12)

Se face frig în tabla de materii
Din noul lexicon de sentimente,
Când gheaţa căutărilor frecvente
Îşi stinge transparenţa în mizerii.

Se defineşte viaţa prin palavre,
Fiind în tomul gros şi fond şi formă,
Şi faţa-i se dezvăluie diformă
Când nobile simţiri devin cadavre.

La fila dragostei nu-i semn de carte?
A devenit pentru prezent vetustă?
Hei, inimă, sub solzii noi, sub crustă
Nu vrei să ai, iar, de căldură parte?

Voi, fraţii mei întru umanitate,
Clepsidre vii eternizând nisipul,
Nu ştiţi că-n viaţa noastră Şi-a pus chipul
Acel ce-i dragoste şi bunătate?

Păstraţi, dar, focul dragostei divine,
Înflăcărând scânteia care arde
Cu alte mii, sau poate miliarde,
Din el, din ea, din mine şi din tine.

Se-ntinde umbra grea de neiubire
Dar noaptea ei nu poate-avea izbândă,
Căci din scântei, o flacără plăpândă
Poate ţâşni din nou cu strălucire.

Tânjesc de dor de dragoste, astenic,
De o iubire-nfăşurând Pământul,
În ea găsindu-şi oamenii veşmântul;
Mi-e dor de om ca de-un Adam edenic!

Vulcan, 24 iunie 2014     Simion Felix Marțian