Autor: Biserica Maranata Vulcan
Care este rostul vieţii?
Întrebare: Care este rostul vieţii?
Răspuns: Care este rostul vieţii? Cum pot să am o viaţă cu scop, împlinită şi cu satisfacţii? Voi avea vreodată posibilitatea să realizez ceva care să aibă semnificaţie în viaţa mea? Există atât de mulţi oameni care nu au încetat să se gândească la rostul vieţii lor. Ei se uită înapoi în timp şi se miră de ce relaţiile lor cu alte persoane au fost rupte sau de ce se simt atât de goi chiar şi după ce au obţinut tot ceea ce şi-au propus. Un jucător foarte celebru de baseball a fost întrebat ce şi-ar fi dorit să îi spună ceilalţi atunci când a început să joace baseball. Acesta a răspuns: „Îmi doresc ca să fi existat cineva atunci care să îmi fi spus că nu voi găsi nimic în momentul când voi ajunge în top.” Multe ţeluri îşi descoperă goliciunea numai după ce au fost irosiţi ani de zile pentru a fi îndeplinite.
În societatea umanistă de astăzi, oamenii urmăresc multe scopuri, gândindu-se că în ele îşi vor găsi împlinirea. Unele dintre aceste scopuri includ: succesul în afaceri, sănătatea, relaţiile bune, sexul, distracţia, filantropia etc. După ce şi-au văzut împlinite aceste scopuri cu privire la sănătate, relaţii sau plăceri, mulţi oameni au mărturisit că golul adânc din interiorul lor s-a păstrat, având un sentiment de goliciune pe care nimic nu pare să îl poată umple.
Autorul cărţii biblice Eclesiastul a descris acest sentiment atunci când a spus: „Deşertăciune! Deşertăciune!…Deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.” Acest autor a avut bogăţii peste măsură, înţelepciune peste cea a oamenilor din timpul său , palate şi grădini de invidiat pentru orice regi, cele mai bune bucate şi cel mai bun vin, şi s-a bucurat de orice formă de distracţie existentă. La un moment dat, el a spus că orice şi-a dorit a avut. Şi iată-l trăgând linia după “viaţa sub soare , ajungând la concluzia că totul este deşertăciune! De ce o astfel de goliciune? Întrucât Dumnezeu ne-a creat pentru ceva dincolo de ce putem noi experimenta în sensul de aici-şi-acum. Solomon a spus despre Dumnezeu astfel: „El a pus de asemenea gândul veşniciei în inimile oamenilor…” În inimile noastre, noi suntem conştienţi că acest “aici-şi-acum” nu înseamnă totul.
În Geneza, prima carte a Bibliei, descoperim că Dumnezeu i-a creat pe oameni după asemănarea Sa (Geneza 1:26). Aceasta înseamnă că noi suntem mai aproape în asemănare de Dumnezeu decât de orice altceva (orice altă formă de viaţă). De asemenea, descoperim că înainte ca oamenii să cadă în păcat şi ca blestemul să vină pe pământ, următoarele lucruri erau adevărate: (1) Dumnezeu a făcut omul o fiinţă socială (Geneza 2:18-25); (2) Dumnezeu i-a dat omului o ocupaţie (Geneza 2:15); (3) Dumnezeu a avut comuniune cu omul (Geneza 3:8); şi (4) Dumnezeu i-a dat omului stăpânirea asupra pământului (Geneza 1:26). Ce semnificaţie au toate aceste lucruri? Eu cred că Dumnezeu a intenţionat ca fiecare dintre aceste lucruri să împlinească reuşita în viaţa noastră, însă toate acestea (şi în mod special comuniunea omului cu Dumnezeu) au fost afectate de căderea omului în păcat şi de blestemul care astfel a căzut asupra pământului (Geneza 3).
În Apocalipsa, ultima dintre cărţile Bibliei, la finele mai multor evenimente care marchează sfârşitul lumii, Dumnezeu arată că El va distruge pământul şi cerul actual aşa cum le cunoaştem noi şi va aduce starea veşnică prin crearea unui nou cer şi a unui nou pământ. În acel moment, El va reface comuniunea deplină cu omenirea răscumpărată. Însă unii dintre oameni vor trebui să fie judecaţi şi declaraţi nedrepţi şi astfel să fie aruncaţi în Lacul de Foc (Apocalipsa 20:11-15). Şi astfel blestemul păcatului va fi îndepărtat; nu va mai exista păcat, suferinţă, boală, moarte, durere etc. (Apocalipsa 21:4). Cei credincioşi se vor bucura şi Dumnezeu va locui împreună cu ei, iar ei vor fi copiii Lui (Apocalipsa 21:7). Iată, am ajuns să închidem cercul: Dumnezeu ne-a creat să avem comuniune cu El; oamenii au păcătuit, întrerupând această comuniune; Dumnezeu reface în totalitate comuniunea într-o stare veşnică pentru aceia pe care El îi consideră vrednici de aceasta. Acum, a merge prin viaţă obţinând orice şi oricum numai pentru a muri despărţit de Dumnezeu pentru eternitate ar fi mai mult decât inutil pentru oricine! Însă Dumnezeu a creat o cale nu numai pentru a face posibilă obţinerea fericirii veşnice (Luca 23:43), ci şi pentru a face şi viaţa aceasta plină de satisfacţie şi sens. Cum se poate obţine deci fericirea veşnică şi acest “rai pe pământ”?
ROSTUL VIEŢII RESTAURAT PRIN IISUS HRISTOS
După cum am punctat mai sus, scopul adevărat atât acum cât şi în veşnicie se găseşte în restaurarea relaţiei cu Dumnezeu care a fost pierdută din momentul în care Adam şi Eva au căzut în păcat. Astăzi, această relaţie cu Dumnezeu este posibilă numai prin Fiul Său, Iisus Hristos (Faptele Apostolilor 4:12; Ioan 14:6; Ioan 1:12). Viaţa veşnică este obţinută când cineva se pocăieşte de păcatele sale (şi nu mai doreşte să continue viaţa astfel, ci doreşte ca Hristos să îl schimbe, făcându-l o nouă persoană) şi apoi se încrede în Iisus Hristos ca Mântuitor personal (vezi de asemenea întrebarea “Ce este planul de mântuire?” pentru mai multe informaţii legate de această întrebare foarte importantă).
Astfel, scopul adevărat în viaţa unei persoane se găseşte în a-L avea pe Iisus ca Mântuitor. Apoi, scopul adevărat în viaţă este descoperit atunci când o persoană începe să Îl urmeze pe Hristos ca ucenic al Său, învăţând despre El, petrecând timp cu El în Cuvântul Său, Biblia, comunicând cu El în rugăciune, şi păşind cu El în ascultare de poruncile Lui. Dacă eşti un necredincios (sau poate credincios de curând) poate că îţi vei spune: „Asta nu sună foarte interesant ori satisfăcător pentru mine!” Însă aş vrea să te rog să citeşti numai câteva paragrafe in plus. Iisus a spus următoarele lucruri:
“Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30). “Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10b). “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga” (Matei 16:24-25). “Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4).
Ceea ce vor să spună aceste versete este că trebuie să facem o alegere. Putem continua să ne ghidăm în viaţă după propriile noastre idei (cu rezultatul trăirii unei vieţi lipsite de sens) sau putem să alegem să Îl urmăm pe Dumnezeu şi voia Sa în vieţile noastre din toată inima (ceea ce va conduce la o viaţă trăita din plin, la dorinţe ale inimii împlinite, şi la a găsi mulţumire şi satisfacţie în viaţă). Acestea sunt posibile pentru că El, Creatorul nostru, ne iubeşte şi doreşte tot ce este mai bun pentru noi (nu în mod necesar cea mai uşoară viaţă, însă cea mai împlinită).
În încheiere, aş dori să împărtăşesc o analogie făcută de un păstor. Dacă eşti un suporter al unui sport anume şi decizi să te duci la un meci profesionist, poţi cheltui câţiva bănuţi pentru care primeşti un loc pe ultimul rând al stadionului sau poţi să cheltui ceva mai mulţi, dar să beneficiezi de un loc în faţă, cât mai aproape de câmpul de joc. Tot astfel este în viaţa creştină. A-L privi pe Dumnezeu lucrând DIN PRIMUL RÂND nu este pentru creştinii de Duminică. Ei nu au plătit un astfel de preţ. A-L privi pe Dumnezeu lucrând DIN PRIMUL RÂND este pentru ucenicii adevăraţi, dedicaţi din toată inima lui Hristos, care au renunţat în a-şi urma propriile dorinţe în viaţă astfel încât să poată să urmeze scopurile lui Dumnezeu în vieţile lor. ACEŞTIA au plătit preţul pentru a sta în faţă (supunerea completă către Hristos şi către voia Sa); aceştia sunt cei care experimentează viaţa din plin; aceştia sunt cei care se pot privi în ochi pe ei înşişi, îi pot privi în ochi pe ceilalţi şi pe Creatorul lor fără regrete! Ai plătit şi tu acest preţ? Doreşti să îl plăteşti? Dacă da, atunci te asigur că nu vei mai tânji din nou după rost sau scop în viaţa ta.
Lucrarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament
Semnificaţia termenului ruah în Vechiul Testament. În marea majoritate a pasajelor unde apare ruah, termenul este folosit cu un înţeles antropologic, descriind principiul vieţii in cele trei aspecte ale lui: fiziologic, psihologic şi spiritual. Aşadar, termenul poate fi tradus în aceste pasaje, după caz, prin suflare (sau respiraţie), suflet sau duh (al omului).
În Geneza 2:7, sensul termenului este „suflare [ruah] de viaţă”. Despre Iov citim că el trăieşte atâta timp cât suflarea [ruah] lui Dumnezeu este în nările lui (Iov 27:3; 33:4; 34:14). Vorbind despre moartea semenilor săi, psalmistul afirmă că atunci când „suflarea [ruah] lor trece, se întorc în pământ” (Ps. 146:4; cf. Ps. 104:29). Atunci când omul este bolnav sau leşină, „suflarea” lui „se pierde” (Iov 17:1), dar se întoarce din nou ca o „a doua suflare” atunci când i se înviorează „duhul” (Jud. 15:19; 1 Sam 30:12; cf Gen. 45:27). Suflarea (ruah) tuturor oamenilor este în mâinile lui Dumnezeu (Iov 12:10; Isa. 42:5). Aşadar, traducerea corectă a textului din Geneza 6:3 este: „Suflarea mea nu va rămâne pururea în om”. Pentru că omul îi datorează suflarea (sau viaţa) lui Dumnezeu, Dumnezeu este numit „Dumnezeul duhurilor oricărui trup” (Num 16:22; 27:16).
Termenul ruah poate descrie şi starea de spirit (dispoziţia) sau atitudinea cuiva. Chiar dacă nu poate fi tradus în toate aceste cazuri prin „suflet”, referirea este fără îndoială la stări ale sufletului. Iată câteva exemple: Duhul (ruah) lui Caleb a fost diferit de cel al tovarăşilor săi (Num. 14:24). „Duhul” lui Sanherib descrie, de asemenea, o stare sufletească, o atitudine, care îl determină să acţioneze într-un anumit fel (2 Regi 19:7). Duhul (ruah) unei persoane poate fi „trist” (1 Regi 21:5; în Cornilescu, „inima”), „mâhnit” (Ps. 77:3) sau „zdrobit” (Isa. 57:15). Poate fi „potolit” (Prov. 17:27), „gelos” (Num. 5:7) şi „răbdător” („bun” în Cornilescu) sau „îngâmfat” (Ecl. 7:8).
Ceea ce caracterizează în mod unic viaţa umană nu este aspectul fizic al ei, ci cel spiritual. Spre deosebire de animale, „suflarea” i-a fost dată omului printr-un act creator al lui Dumnezeu (Gen 2:7 în contrast cu Gen 1:24). Ca rezultat, în adâncul fiinţei sale omul reflectă chipul lui Dumnezeu (Gen. 1:26). El posedă inteligenţă şi îşi exercită autoritatea peste celelalte fiinţe. Aşadar, ruah poate face referire la „mintea” omului (Ezec. 11:5; 29:32). „Duhul” (ruah) lui Nebucadneţar s-a împietrit (Dan. 5:20). Ruah denotă partea imaterială, conştiinţa omului: „Duhul meu te caută înăuntrul meu” (Isa. 26:9); un om înţelept este „stăpân pe duhul său” (Prov 16:32; în Cornilescu, „stăpân pe sine”). Acest ruah este partea componentă a omului care asigură legătura dintre el şi divinitate. Este centrul asupra căruia acţionează Dumnezeu, împărţind omului viaţa divină. Prin proorocul Ezechiel,Dumnezeu îi spune lui Israel: „Vă voi da o inimă şi voi pune în voi un duh nou” (Ezec. 36:26). Un alt exemplu se găseşte în proorocul Ieremia: „Domnul a trezit duhul împăraţilor Mediei, pentru că vrea să nimicească Babilonul” (Ier 51:11).
Ruah ca Duhul lui Dumnezeu. Exemplul suprem de „personalitate spirituală” este Dumnezeu” (Isa. 31:3). Termenul Duhul Sfânt apare doar de trei ori în Vechiul Testament (Ps. 51:11, Isa. 63:10, 11), însă expresia Duhul Domnului apare mult mai frecvent, cuvântul ruah fiind folosit pentru Duhul lui Dumnezeu de 136 de ori (de ex, Gen. 1:2; Exod 31:3; Ps. 104:30; Iov 33:4; Gen. 6:3; Ps. 139:7-10; Ezec. 36:26, 27; Mica 3:8 etc). Ruah ca Duh al lui Dumnezeu poate avea o gamă largă de sensuri: „Suflarea” lui Dumnezeu poate fi un vânt puternic (Isa. 40:7; 59:19; cf. Num. 11:31). Cu un sens mult mai moderat, „duhul” Lui poate indica pur şi simplu o putere activă sau o dispoziţie a lui Dumnezeu: „Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a luminat cu sfaturile lui?” (Isa. 40:13). în cele mai multe cazuri, atât contextul cât şi analogia cu texte din Noul Testament indică faptul că ruah-ul divin esteDuhul Sfânt.
Rolul Duhului Sfânt în actul creaţiei. Rolul Duhului în creaţie a fost acela de a da formă materiei deja existente, de a declanşa viaţa care exista în stare latentă în materie, şi de a imprima o direcţie de dezvoltare vieţii şi de a o dirija spre destinul pregătit de Dumnezeu Deşi totul era acoperit de întuneric, Dumnezeu era la lucru. Prin Duhul lui Dumnezeu mişca deasupra apelor (Gen. 1:2), starea de haos a universului material a fost îndreptată o stare superioară a existenţei. Apele adânci au fost stârnite, şi din această mişcare a Duhului deasupra apelor a apărut viaţa. Duhul este asociat cu darul vieţii şi cu fiecare nou început Dumnezeu a suflat în nările lui Adam, şi ţărâna a prins viaţă (Gen. 2:7). Nu ar exista nici o formă de viaţă, dacă viaţa n-ar fi fost insuflată de Duhul vieţii. Duhul este, într-adevăr, dătător de viaţă.
Utilizarea numelui Elohim pentru Dumnezeu în naraţiunile care tratează despre Creaţie este un argument în plus că Duhul Sfânt s-a implicat în actul creaţiei. Termenul Elohim este tradus de regulă cu „Dumnezeu”. Cu toate că este un plural, întotdeauna verbele utilizate împreună cu acest cuvânt iau forme la singular. Numele plural pentru Divinitate. Elohim, apare în Geneza 1:1, iar Duhul Sfânt este menţionat în versetul următor. Atât pluralitatea numelui cât şi proximitatea menţiunii Duhului şi a activităţii Sale indică ca claritate faptul că Duhul Sfânt a fost activ în actul Creaţiei.
Rolul Duhului Sfânt în crearea omului este revelat chiar din primul text biblic ca privire la acest act. în Geneza 2:7, Duhul apare implicit ca agent al creării: ,Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut, astfel, un suflet viu”. în Iov 33:4, suflarea lui Dumnezeu este identificată cu Duhul lui Dumnezeu: ,,Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Preaînalt îmi dă viaţă”. Participarea Duhului Sfânt în Creaţie poate fi dedusă şi din pluralul folosit în Geneza 1:26-27: „ Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră „. în Iov 34:14, Elihu arată că dacă Dumnezeu „Şi-ar lua înapoi Duhul şi suflarea, tot ce este carne ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână „.
Duhul şi poporul lui Dumnezeu. Pentru a duce la îndeplinire scopurile lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a lucrat nu numai cu conducătorii poporului, cu profeţii şi cu regii, ci chiar şi cu oameni de rând, demonstrându-Şi astfel suveranitatea Sa. Astfel, în decursul istoriei poporului Israel, Duhul Sfânt a venit peste anumiţi bărbaţi, influenţând prin ei soarta întregului popor.
Faraon recunoaşte că Duhul lui Dumnezeu este în Iosif: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu? … Dumnezeu ţi-a făcut de cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine” (Gen 41:38, 39). Pentru Iosif, posedarea Duhului Sfânt însemna înţelepciune şi o capacitate de a vedea lucrurile spirituale.
La construirea Cortului întâlnirii, era nevoie de revelaţie divină şi de abilităţi speciale din partea celor care conduceau lucrarea de facere a cortului (Exod 25-31). în acest scop, Duhul Sfânt care i-a umplut pe Beţaleel şi Oholiab, i-a înzestrat cu înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări (Exod 31:3, cf. 35:31), cât şi cu darul de a-i învăţa pe alţii (Exod 35:34). Dar nu numai cei doi au fost înzestraţi de Duhul Sfânt cu capacităţi deosebite.
Duhul Sfânt şi conducătorii lui Israel. în perioada Vechiului Testament, Duhul Sfânt s-a manifestat cu precădere prin conducătorii poporului Israel. Faptul că Moise conduce poporul prin Duhul lui Dumnezeu (ruah yhwh) este transparent pe tot parcursul Pentateuhului, dar este exprimat clar în Numeri 11 şi Isaia 63:7-14. Toate rolurile de conducere – pe care le-a avut Moise ca judecător, dătător al legii, prooroc, mijlocitor, făcător de minuni – au fost îndeplinite cu succes, datorită prezenţei Duhului lui Dumnezeu în el. De o împuternicire din partea Duhului au avut nevoie şi cei şaptezeci de bătrâni ai lui Israel care l-au ajutat pe Moise să conducă poporul (Num 11:16-29). Dumnezeu a pus peste ei acelaşi Duh care era şi peste Moise, fapt care a fost pus în evidenţă prin faptul că cei şaptezeci de bătrâni au început să proorocească. Acesta este primul text în Sfintele Scripturi care subliniază aspecte relevante şi esenţiale cu privire la împuternicirea făcută de Duhul Sfânt: 1) în primul rând, reiese din text faptul că lucrarea lui Dumnezeu se poate înfăptui numai de persoane împuternicite de Duhul Sfânt. 2) în al doilea rând, textul arată că Duhul Sfânt nu este o prerogativă a conducătorilor de frunte ai poporului, ci este la îndemâna tuturor celor care sunt activi în lucrarea Domnului. 3) în al treilea rând, textul arată că coborârea Duhului lui Dumnezeu peste oameni este însoţită de manifestări supranaturale, în cazul de faţă manifestarea fiind proorocia.Descrierea acestui eveniment în Numeri 11, cât şi aşezarea lui în această carte, sugerează că trebuie privit ca un prototip a ceea ce se aşteaptă de la toţi cei care sunt angajaţi în lucrarea lui Dumnezeu. Principiile care pot fi scoase din acest text sunt, deci, normative pentru orice conducător al poporului lui Dumnezeu. Apoi, dorinţa exprimată de Moise ca întregul popor al Domnului să fie împuternicit pentru lucrare de către Duhul Sfânt, nu doar conducătorii, trebuie văzută în lumina proorociei lui Ioel despre o revărsare generală a Duhului în zilele de pe urmă.
Despre Iosua, succesorul lui Moise, se afirmă în cartea Deuteronom că „a fost plin de duhul înţelepciunii căci Moise îşi pusese mâinile peste el” (34:9). Este foarte important să reţinem că Iosua a posedat Duhul înainte de momentul selectării lui pentru a sluji în rolul de conducător al poporului. înseamnă că „duhul înţelepciunii” pe care I-a primit la învestirea lui în lucrare nu a fost Duhul Sfânt, ci un dar suplimentar, o înzestrare de natură spirituală, prin care a fost abilitat să conducă poporul.
În cartea Judecătorilor, Duhul lui Dumnezeu nu este niciodată prezentat doar ca o influenţă care vine de la un Dumnezeu îndepărtat. Dumnezeu, prin Duhul Său, a fost mereu aproape de poporul său, lucrând prin oameni pentru a izbăvi pe poporul său. Această operare a Duhului Sfânt în domeniul natural este caracteristică pentru Vechiul Testament, în comparaţie cu Noul Testament, unde Duhul Sfânt are un rol minor în astfel de evenimente.
Cu toate că instituţia monarhiei în Israel a fost întemeiată împotriva voinţei lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a acţionat, totuşi, în popor şi prin faptul că S-a manifestat în viaţa împăraţilor săi. Astfel, când Saul şi David au fost unşi ca împăraţi, este menţionat şi Duhul Sfânt. Duhul este agentul activ în ritualul de ungere cu untdelemn; untdelemnul nu conţine nici o putere magică, fiind doar un simbol al prezenţei Duhului Sfânt. Totuşi, în ambele cazuri, acţiunea simbolică de turnare a untdelemnului a fost urmată de manifestarea Duhului în viaţa lor. în cazul lui Saul, manifestarea supranaturală a fost proorocia (1 Sam. 10:6, 9). Această manifestare era semnul că Duhul Domnului era peste Saul, ca împărat al lui Israel şi că el era alesul Domnului sau „unsul Domnului”. Aceeaşi funcţie de confirmare a avut-o venirea Duhului şi peste David, dar în cazul lui a lipsit manifestarea supranaturală.
Duhul Sfânt nu a fost implicat în viaţa poporului Israel doar prin faptul că a lucrat în viaţa conducătorilor săi, ci şi prin faptul că Se împotriveşte oricărui alt duh potrivnic planurilor lui Dumnezeu cu Israelul. în Zaharia 4:6,7, Domnul spune: ,,Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul meu — zice Domnul oştirilor. ” Atunci când slujitorii lui Dumnezeu sunt sub puterea Duhului, nici o putere nu poate împiedica planurile lui Dumnezeu cu poporul său.
În perioada Vechiului Testament, darul Duhului lui Dumnezeu nu a fost acordat întregului popor. Duhul a venit peste anumite persoane chemate la o slujbă specială. Nici chiar peste aceşti conducători ai poporului Duhul nu „S-a odihnit” cu caracter permanent. El a fost perceput ca o influenţă divină care se cobora peste o anumită persoană apoi se retrăgea.
Pe tot parcursul Vechiului Testament, dorinţa lui Moise ca tot poporul să primească Duhul lui Dumnezeu a rămas neîmplinită. Ziua aceea aştepta de partea cealaltă a istoriei omenirii, în epoca Bisericii. în Vechiul Testament, Duhul S-a coborât peste un număr limitat de oameni cu scopul de a-i înzestra cu abilităţi pentru anumite slujbe speciale. Cei care au primit Duhul au fost de obicei lideri. Israelitul de rând nu a beneficiat de prezenţa nemijlocită a Duhului în viaţa sa, sau de puterea Lui.
Prin Duhul Sfânt, proorocul Isaia (61:1-2) a anunţat faptul că, într-o zi, Duhul Domnului se va odihni peste Mesia şi îl va unge să predice Evanghelia celor săraci, să vindece pe cei cu inima zdrobită, să vestească robilor de război slobozenia şi să proclame anul de îndurare al Domnului. Această profeţie s-a împlinit la botezul lui Isus, când Duhul S-a coborât peste El pentru a-L împuternici pentru misiunea pe care o inaugura cu acea ocazie (Mat. 3:16 etc; cf. Luca 4:18, 19). Ioel, pe de altă parte, prooroceşte că în zilele de pe urmă Domnul îşi va turna Duhul Său peste tot poporul (Ioel 2:28), tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, bogaţi si săraci. Proorocia s-a împlinit în Ziua Cincizecimii, aşa cum a afirmat Petru în Fapte 2:17. Tot Petru spune că revărsarea Duhului va continua dincolo de Ziua Cincizecimii (Fapte 2:39).
Gr.de laudă – E Râul Sfânt
Cum pot să înving păcatul în viaţa mea de creştin?
Întrebare: Cum pot să înving păcatul în viaţa mea de creştin?
Răspuns: Biblia spune că avem la dispoziţie următoarele resurse pentru a birui asupra păcatului:
(1) Duhul Sfânt – Este un dar pe care Dumnezeu ni l-a dăruit nouă (Biserica Sa) pentru a victorioşi în viaţa creştină. În Galateni 5:16-25, Dumnezeu arată prin contrast care sunt faptele firii pământeşti şi care sunt roadele Duhului. În acel pasaj, ni se cere să trăim prin Duhul Sfânt. „Toţi credincioşii au Duhul Sfânt, însă acest pasaj ne spune că avem nevoie să trăim prin Duhul Sfânt, supunându-ne controlului Lui. Aceasta înseamnă să alegem să răspundem îndemnurilor Duhului Sfânt în împrejurările vieţii şi nu să le urmăm pe cele ale firii pământeşti.
Diferenţa pe care Duhul Sfânt o poate face în viaţa credinciosului este demonstrata în viaţa lui Petru, care înainte de a fi umplut cu Duhul Sfânt s-a dezis de Iisus de trei ori, apoi a spus că Îl va urma pe Hristos până la moarte. După ce a fost umplut cu Duhul Sfânt, el a vorbit deschis şi cu putere evreilor despre Mântuitorul în ziua Cincizecimii.
O persoana trăieşte prin Duhul Sfânt în măsura în care nu pune oprelişti sau nu se împotriveşte îndemnurilor Duhului Sfânt („stingând Duhul” după cum se spune în 1 Tesaloniceni 5:19) ci dimpotrivă caută să fie umplut de Duhul Sfânt (Efeseni 5:18-21). Cum poate fi cineva umplut de Duhul Sfânt? În primul rând, acest lucru este supus alegerii lui Dumnezeu la fel cum s-a întâmplat în Vechiul Testament. El a ales anumite persoane şi evenimente specifice în Vechiul Testament pentru a umple acele persoane alese de El pentru a realiza anumite lucrări ale Sale (Geneza 41:38; Exod 31:3; etc.). Cred că Efeseni 5:18-21 şi Coloseni 3:16 oferă dovezi în plus că Dumnezeu alege să îi umple cu Duh Sfânt pe aceia care se umplu ei înşişi de Cuvântul lui Dumnezeu, după cum este arătat prin aceea că rezultatul umplerii este similar în ambele texte menţionate. Astfel, ajungem la următoarea resursă.
(2) Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia – 2 Timotei 3:16-17 spune că Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru a fi echipaţi pentru orice faptă bună. El ne învaţă cum să trăim şi în ce să credem, ne descoperă când alegem căi greşite, ne ajută să revenim pe calea corectă, şi să rămânem pe ea. După cum se spune în Evrei 4:12, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere şi în măsură să pătrundă în inimile noastre în chiar rădăcina problemelor pe care, omeneşte vorbind, nu am putea să le depăşim. Psalmistul ne vorbeşte despre puterea care schimbă vieţi a Bibliei în Psalmul 119:9,11,105 precum şi în alte versete. Lui Iosua i s-a spus că aspectul cheie în învingerea inamicilor săi (o analogie la lupta noastră spirituală) era să nu uite de puterea acestei resurse ci să mediteze la ea în fiecare zi şi noapte astfel încât să ajungă să Îi fie supus. Şi el a procedat astfel, chiar şi atunci când ceea ce i-a poruncit Dumnezeu nu avea sens din punct de vedere militar, astfel că aceasta a fost cheia victoriei sale în lupta pentru Ţara Promisă.
Această resursă este una pe care obişnuim să o tratăm fără a-i acorda însemnătatea cuvenită. O slujim simbolic prin a lua Bibliile cu noi la serviciile Bisericii sau prin citirea unui devoţional zilnic sau a unui capitol pe zi, însă eşuăm în a învăţa versete din ea, în a medita asupra mesajului ei, în a căuta să o aplicăm în vieţile noastre, în a mărturisi păcatele pe care ni le descoperă, în a Îl lăuda pe Dumnezeu pentru darurile pe care ni le arată că le avem de la El. Adesea suntem leneşi sau chiar plictisiţi când vine timpul să studiem Biblia. Fie ne alimentăm doar cu cât credem că este necesar ca să supravieţuim spiritual până la a primi învăţătura din Cuvânt când mergem la Biserică (însă niciodată primind suficient pentru a fi creştini sănătoşi, roditori), fie vrem să ne hrănim adesea însă niciodată nu medităm suficient de mult pentru a primi hrana spirituală din ea.
Dacă nu ţi-ai făcut încă un obicei din a studia Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi şi într-o manieră sănătoasă, inclusiv prin memorarea acelor pasaje cu care Duhul Sfânt îţi sensibilizează sufletul, este important să începi să îţi formezi acest obicei. Îţi sugerez de asemenea să începi un jurnal (chiar şi pe computer, dacă îl foloseşti mai repede decât să scrii) folosind un caiet. Fă-ţi un obicei din a nu încheia studierea Cuvântului până nu ţi-ai notat ceva specific. Eu scriu adesea rugăciunile mele către Dumnezeu prin care Îi cer să mă schimbe în domeniile vieţii mele despre care chiar El îmi vorbeşte prin Cuvântul Sau. Biblia este “instrumentul” pe care Duhul Sfânt îl utilizează în vieţile noastre şi ale celorlalţi (Efeseni 6:17), şi o parte esenţială a armurii pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte pentru a ne servi în luptele noastre spirituale (Efeseni 6:12-18)!
(3) Rugăciunea – Aceasta este o altă resursă esenţială pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru lupta noastră cu păcatele. Ca şi celelalte, aceasta este o resursă pe care creştinii adesea o ignoră şi o folosesc foarte rar. Avem întâlniri de rugăciune, timp de rugăciune etc., însă nu folosim rugăciunea în felul în care Biserica primară ne-a oferit exemple pentru aceasta (Faptele Apostolilor 3:1; 4:31; 6:4;13:1-3, etc.). Apostolul Pavel arată în mod repetat cum să ne rugăm pentru cei cărora le mărturisim sau le slujim. Dacă nu utilizăm această resursă care ne este la îndemână, atunci facem lucrurile prin propriile noastre puteri. Dumnezeu a făcut promisiuni minunate în ceea ce priveşte răspunsul la rugăciuni (Matei 7:7-11; Luca 18:1-8; Ioan 6:23-27; 1 Ioan 5:14-15 etc.). În acest fel, apostolul Pavel include rugăciunea în scrierile sale despre cum să ne pregătim şi să ducem bătăliile spirituale (Efeseni 6:18)!
Cât de importantă este rugăciunea? Dacă te întorci la Petru, vei vedea cuvintele pe care I le-a adresat Hristos in Grădina Ghetsimani înainte de lepădarea lui Petru. Acolo, pe când Iisus se ruga, Petru dormea. Iisus l-a trezit şi i-a spus: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă” (Matei 26:41). Tu, ca şi Petru, vrei ceea ce este corect, însă nu cauţi tăria de a face aceasta. Avem nevoie să urmăm avertizarea lui Dumnezeu de a căuta, de a bate şi a cere întotdeauna … iar El ne va dărui puterea de care avem nevoie (Matei 7:7f.). Însă noi trebuie să trecem dincolo de simple vorbe în această privinţă.
Nu vreau să spun că rugăciunea este magică. Nu este. Dumnezeu este minunat. Rugăciunea este o recunoaştere a limitărilor noastre proprii şi a puterii fără limite a lui Dumnezeu şi o întoarcere către El pentru a cere tăria şi puterea de a face ceea ce EL doreşte (şi nu ceea ce NOI vrem să facem) (1 Ioan 5:14-15).
(4) Biserica – Această ultimă resursă este la fel una pe care noi tindem să o ignorăm. Când Iisus i-a trimis pe ucenicii Săi, El le-a spus să meargă doi câte doi (Matei 10:1). Atunci când citim despre călătoriile misionare în Faptele Apostolilor, vedem că niciodată nu au mers câte unul, ci in grupuri de câte cel puţin două persoane. Iisus a spus că acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Lui, acolo El este în mijlocul lor (Matei 18:20). El ne porunceşte să nu abandonăm niciodată strângerea împreună aşa cum era obiceiul unora ci să folosim acest timp pentru încurajare reciprocă în dragoste şi fapte bune (Evrei 10:24-25). El ne spune de asemenea să ne mărturisim unii altora greşelile (Iacov 5:16). În Vechiul Testament plin de înţelepciune, ni se spune că fierul ascute un alt fier, şi tot aşa relaţiile dintre oameni trebuie să se dezvolte armonios în reciprocitate (Proverbe 27:17) „Funia împletită în trei nu se rupe uşor”, spune în alt pasaj. Tăria stă în numărul celor care se aliază (Eclesiastul 4:11-12).
Unele dintre persoanele pe care le cunosc şi-au găsit fraţi şi surori în Hristos cu care comunică reciproc şi cu care se întâlnesc pentru a mărturisi reciproc despre felul cum îşi trăiesc viaţa de credinţă, dacă au avut probleme etc. şi se angajează să se roage reciproc şi să se sprijine în aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în vieţile şi relaţiile lor cu ceilalţi, etc.
Uneori schimbările vin repede. Alteori, in anumite domenii, ele vin mai greu. Însă Dumnezeu ne-a promis că pe măsură ce folosim resursele Sale, El va schimba vieţile noastre. Perseverează dar în a recunoaşte că El este credincios promisiunilor pe care le face!
