Autor: Biserica Maranata Vulcan

Ce mai titlu!?!?  Dar e o realitate. Scriam zilele trecute despre modul în care copiii ajung să trăiască o viaţă, de fapt ca o extensie a vieţii părinţilor şi trăirea asta în prizonierat aduce mari bătăi de cap. Teoretic, fizic, omul este liber să scape, practic, psihic şi spiritual îi este greu dacă nu imposibil. Asta duce la conflicte pe multe nivele: cu sine, cu părinţii, cu soţul sau soţia, cu generaţia de după şi mai ales cu Dumnezeu.

Una din  sursele clare de conflict între generaţii este tocmai dorinţa părinţilor de a trăi prin copiii lor. Conştient sau inconştient, direct sau indirect copiii vor dori în permanenţă să se scuture de o robie pe care cei mai mulţi dintre ei nici nu o identifică, dar o trăiesc din plin. Am avut ocazia să citesc şi să văd mulţi copii răzvrătiţi, dar la acea vreme nu am înţeles cauza răzvrătirii lor. Atunci o vedeam ca pe o inconştienţă. „Cum mă, să primeşti tot ce doreşti, să fii acceptat în casă şi să nu fii ascultător, să nu asculţi cerinţele părinţilor?”. Acum însă înţeleg o parte din „răzvrătiţi”. Prea adesea părinţii aplică „regula de aur”. Regula de aur e dominantă azi în aproape toate domeniile vieţii şi este: „Cine are aurul face regula”. Aţi auzit vreodată expresii „cât eşti în casa mea şi mănânci la masa mea faci cum spun eu” sau „măi nesimţitule, de asta bag eu bani în fundul tău?” sau „dacă nu te duci la medicină eu nu te mai ţin în şcoală, te duci la muncă”? Aţi auzit vreodată? Vă sunt cunoscute? Ei bine, ele fac parte din normele de aplicare ale „regulii de aur”.

Şi uite aşa ajung copiii adulţi făcând ceea ce nu au chemare să facă, trăind o viaţă care nu e a lor şi luptându-se să se înţeleagă pe ei, străinii, având mari dificultăţi de relaţionare, pentru că nu ştiu să se relaţioneze nici la soţ/soţie nici la copii ca să nu mai vorbim la Dumnezeu pe care, surpriză sau nu, îl asociază cu tata.

Cred şi sunt convins că părinţii trebuie să îşi îndrume copiii spre ce e mai bun, cred de asemeni că părinţii poartă o mare responsabilitate pentru ce plantează în mintea copiilor şi Scriptura spune că trebuie să-i învăţăm Calea Domnului ca la bătrâneţe să nu se abată de la ea. Interesant e că nu ne spune versetul acesta despre tinereţe ci despre bătrâneţe. Nu am cercetat, dar e un subiect interesant. Să fi prevăzut Dumnezeu că unii oameni o iau pe alte căi uneori, dar mai apoi, la bătrâneţe, când se maturizează aplică ceea ce din copilărie au învăţat?

Nu încurajez pe nimeni la răzvrătire şi la conflict, orice situaţie sau realitate neconformă trebuie discutată şi rezolvată amiabil. Doar aveţi mare grijă la ce stări trăiţi şi verificaţi dacă originea lor nu e cumva trăirea unei alte vieţi.

O altă zonă de conflict, bine semnalată de Romulus în comentariul său de aici este cea a conflictului marital. Păi ce treabă are, veţi spune? Uite că voi încerca să explic.

Primul aspect este modelul parental. Adică noi trăim cum am fost învăţaţi să trăim şi din aceasta facem standardul nostru de viaţă. Dacă toată viaţa am fost „robi” vom trăi în consecinţă şi vom impune modul acela de trai şi copiilor noştri considerându-l bun. Practic este singurul mod de viaţă cunoscut aşa că e cel mai bun pe care îl cunoaştem. Este dacă vreţi ca povestea elefantului, despre care am scris aici. Avem libertatea şi puterea să ne trăim viaţa dar ne educăm copiii şi cerem partenerului de viaţă supunerea la robie pentru că nouă asta ne este cunoscut.

Modelul parental de relaţionare ne dă mari bătăi de cap în căsnicie şi multe relaţii ajung să se rupă din cauza modelelor greşite, din cauza îngustimii unuia sau ambilor parteneri. Normal că ajungi la conflict dacă tu în căsnicie ajungi să împlineşti viaţa părinţilor tăi. Prin asta însă îi condamni şi pe copiii tăi tot la un astfel de stil de viaţă.

Al doilea aspect este libertatea. Cu libertatea e mare discuţie şi tărăboi. Nu ştiu de unde şi până unde noi oamenii avem dorinţa asta de  a îi controla pe alţi oameni, de a le fi stăpâni dar această dorinţă macină mii de căsnicii. Am auzit ca şi voi adesea expresii „nu are cordonul ombilical tăiat, îl comandă mamă-sa” sau „ea face ce face şi tot la părinţii ei sună” sau „el mă compară mereu cu mama sa” sau „mama nu făcea aşa, tata nu făcea aşa” şi multe alte expresii care arată puternica legătură de dependenţă de părinţi. Multe cupluri nu „lasă pe tatăl său şi pe mama sa” şi se căsătoresc nu două persoane ci mai multe. Aşa se face că unele familii au mereu în casă la propriu şi/sau la figurat pe părinţii a căror viaţă trebuie să o trăiască. Aceste cupluri nu reuşesc să comunice bine, nu reuşesc să aibă intimitate de calitate, nu reuşesc să fie libere, nu reuşesc să se bucure unul de celălalt din cauză că nu sunt doar ei ci mai multe persoane în căsnicia respectivă. Cât de important devine dintr-o dată (dar aşa a fost din totdeauna) să lase omul pe tatăl său şi pe mama sa. E vital pentru creşterea unei familii sănătoase. E neapărat nevoie să ieşi din colivia aurită sau nichelată sau ruginită a părinţilor şi să trăieşti cu soţul/soţia ta doar. Cu cât vei învăţa mai repede asta, cu atât te vei bucura mai mult de viaţa de familie şi de binecuvântările pregătite de Dumnezeu pentru căsnicia voastră. Părinţii voştri nu trebuie să stăpânească peste voi şi mai ales peste partenerul vostru, voi nu sunteţi proprietatea lor. Aveţi datoria să îi respectaţi, puteţi să îi consultaţi, dar, pentru Numele lui Dumnezeu nu mai trăiţi viaţa lor.

Înţelegeţi care sunt conflictele „dintr-o altă viaţă” sunt conflicte care nu sunt ale noastre dar le trăim, sunt războaie care nu ne aparţin dar le purtăm, sunt poveri care nu ne privesc dar le cărăm, sunt reguli care nu sunt bune, dar le aplicăm. Aici nu este vorba de părinţi şi de judecata lor ci de noi şi responsabilitatea noastră de a ne trăi viaţa noastră. Ei ne-au educat cum au ştiut ei mai bine, noi însă trebuie să ne trăim viaţa noastră să avem căsnicia noastră şi să ne lăsăm călăuziţi doar de Duhul lui Dumnezeu. Altfel… vom trăi o viaţă străină, a conflictelor, a disputelor şi îi vom învăţa pe copiii noştri la fel.

Doamne, avem nevoie de eliberarea ta, avem nevoie ca Duhul Sfânt să ne călăuzească vieţile şi să putem trăi.

http://www.filedinjurnal.ro