Jurnal de Misiune: SPERANȚĂ în mijlocul epidemiei de CIUMĂ din Madagascar


 

Dragă Biserică în Isus Hristos, frați și surori,

Madagascarul se află într-o criză acută datorită epidemiei de ciumă extremă care a lovit această țară în ultima lună. Anul acesta s-au semnalat peste 1000 de cazuri de ciumă, majoritatea dintre ele fiind de tip pneumonic, transmisibile prin aer, care au dus la moartea a peste 100 de persoane.

Școlile au fost închise în timpul acestei luni, copiii primind teme acasă. Au fost interzise întâlnirile publice, iar bisericile și-au asumat responsabilitatea pentru serviciile divine. Încurajarea Domnului pentru noi a fost din Psalmul 91:5-6 „să nu te temi… de ciuma care umblă în întuneric”.

Cursuri la Școala Biblică „Armata Adevărului”

Am dat startul la început de octombrie Școlii Biblice Armata Adevărului, care pregătește lucrători în cadrul Bisericii Assemblée de Dieu, care sunt trimiși apoi în câmpul de misiune malgaș, predicând Evanghelia și plantând Biserici locale.

Deja avem din echipa noastră 2 bărbați, Fano și Jeremy, care sunt într-o comună la 70 km de noi, în Antanifotsy, iar acolo a apărut o mică biserică datorită eforturilor lor, conjugate cu ale unei familii de păstori, Naina și Vero.

Mai avem anul acesta pe unul dintre studenții noștri, Ramanitra, care a plecat la Școala Teologică din Antananarivo și se pregătește pentru a deveni păstor. Mergem în paralel cu 3 cursuri în lunile octombrie și noiembrie: Homiletică, Hermeneutică și Creștere personală. S-au înscris 40 de studenți pentru cei 2 ani de cursuri, din biserici și confesiuni diferite și căutăm să îL cunoaștem pe Dumnezeu, să creștem în El și să răspândim Mesajul Vieții în jur.

Fiecare întâlnire este ceva mai bun ca întâlnirea anterioară, iar acest lucru se datorează nu doar pregătirii permanente a păstorilor care predau, dar și datorită rugăciunilor pe care le facem în fiecare luni la întâlnirile cu echipa.

Evanghelizări cu echipa mixtă din Betezda, Watford, Londra și din România

Aproape 2 săptămâni i-am avut la noi pe prietenii noștri din Anglia, de la Biserica Penticostală Betezda, Watford, condusă de pastorul Dorel Grec și 2 persoane din România, Daniel Bujeniță de la APME și Sergiu Culda de la Biserica Betel din Arad.

Echipa din Anglia i-a cuprins pe păstorul Dorel Grec, secretarul Cristian Niță și restul echipei: George Tănase, Adrian Neagu, Corneliu Moscu și Adrian Coca.

De la APME (Agenția Penticostală de Misiune Externă) ne-a vizitat Daniel Bujeniță, responsabil pe Africa cu lucrarea misionară, dar și parte din Bordul Pastoral al Bisericii Penticostale Speranța din Cluj-Napoca, biserica noastră mamă.

Programul de lucru a fost foarte încărcat cuprinzând evanghelizări pe stradă, rugăciuni pentru oameni, predicare și încurajare în Biserici în Antsirabe și Morondava, vizită și rugăciune pentru leproși și alte activități făcute împreună, cum ar fi ajutorarea a peste 100 de familii sărace din mai multe localități cu 1,1 tone de orez.

Una dintre lucrările „maraton” ale misiunii pe termen scurt a constituit-o un turneu de evanghelizare de 4 zile în regiunile Vakinankaratra și Menabe, care a cuprins evanghelizări în aer liber, pe stradă, în 7 localități și o slujbă divină în Biserica din Morondava, situată la 700 km de capitala Antananarivo. Oamenii ne-au înconjurat peste tot unde am propovăduit Cuvântul, iar unii dintre ei l-am primit pe Hristos, Domnul, în inima lor. Ne-am rugat pentru mulți oameni bolnavi și cu diferite nevoi specifice.

Dedicarea clădirii Bisericii Assemblee de Dieu „Genesis” din Ambohibary

Evenimentul special pentru care a venit echipa din Anglia, în special păstorul Dorel Grec și Cristian Niță, a fost legat de Dedicarea clădirii Bisericii Penticostale Genesis din Ambohibary.

Biserica Betezda din Londra a contribuit la construcția acestei clădiri alături de Misiunea Genesis din SUA, condusă de păstorul Florin Cîmpean și reverend Ilie Tomuța. Clădirea are dimensiunile 17 x 8 ml și cuprinde atât sala de închinare a Bisericii, cât și casa pastorală, mare binecuvântare pentru păstorul local Claude și familia lui (4 copii).

Împreună cu noi au fost parte din Comitetul Executiv al Bisericii ADD Madagascar, președintele Rijamamy Arthur, secretarul Haja Randriamananjara, trezorerierul general și alți păstori, plus toți păstorii din Regiunea Vakinakaratra – 16 păstori.

Mesajele principale au fost aduse de către păstorii Dorel Grec, Daniel Bujeniță și președintele Rijamamy Arthur, fiecare definind Biserica lui Hristos dintr-o anumită perspectivă, toate privind oamenii, adevărata adunare, nu zidurile. Cu toate acestea, zidurile sunt de mare folos, pentru că adăpostesc Biserica și oferă un loc de închinare la care societatea și comunitatea se raportează.

Reverendul Uțu Tomuța a fost prezent prin mesajul video pe care l-am proiectat pe peretele frontal al Bisericii, prin care încuraja frații și surorile să meargă înainte cu ajutorul și încrederea în Dumnezeu. Totodată, Misiunea Genesis, prin vocea fratelui Ilie Tomuța, ne-a asigurat de tot sprijinul pe mai departe, în Madagascar.

Ajutor și rugăciune pentru Comunitatea de Leproși din Mangarano

Deși programul pe care l-am parcurs cu echipa din Europa a fost foarte încărcat, nu am ratat oportunitatea de a vizita bolnavii de la Leprozeria din Mangarano. Am închiriat o mașină și am urcat sus pe munte, ducând cu noi 100 kg de orez.  Am intrat în fiecare casă, cum ne este obiceiul, am povestit despre problemele lor cele mai stringente și ne-am rugat pentru ei. Le-am lăsat și niște bani pentru diferite necesități. Principala lor teamă erau bandiții care le-au atacat comunitatea și satul Mangarano și i-au amenințat cu moartea.

Toți, fără excepție, ne-au cerut să ne rugăm pentru ocrotirea lor. Am finalizat întâlnirea noastră cu evanghelizare publică, cerându-le să își predea viața în mâna lui Dumnezeu, primindu-l pe Isus în inimă.

De la ultima vizită, în comunitate a murit liderul lor, Rakotomamonjy, de la gripă.

Vă mulțumim cu drag pentru toată susținerea dvs în toate lucrările din Ma- dagascar.

Vă îmbrățișăm și ne rugăm pentru dvs cerând ca Dumnezeu să vă răsplătească inima dăruită lucrărilor misionare și să vă întoarcă înmiit tot efortul depus toate felurile peste dvs, familiile dvs și copiii dvs!

Cu aleasă dragoste și prețuire,

Familia Șaitiș Marcel și Ioana, cu copiii Alessia, Ruth și Filip

Sursa: https://www.stiricrestine.ro/2017/11/15/jurnal-de-misiune-speranta-in-mijlocul-epidemiei-de-ciuma-din-madagascar/

Felix Marțian(La Beclean) – Mulțumesc Tată (Poezie)


Spune-mi soră…spune-mi frate…


 

descărcare (1)

Frate, spune-mi dragostea ce prin vorbe o vestești
De ce nu se vede-n fapte? Ai uitat să mai iubești?
Cum îți e credința frate, căldicică sau fierbinte?
Despre dragostea dintâi oare-ți mai aduci aminte?
Mai întinzi cu drag o mână către cel ce a căzut
Când vezi lacrimi de regrete și vezi răni ce l-au durut?
Îi mai spui despre iertare? Îi vorbești despre iubire?
Pentru cel în deznădejde ești tu piatră de zidire?

Soră dragă, spune-mi tu mai păstrezi haina curată
Într-o lume-n care vorba osândește și-i nedreaptă?
Inima din pieptul tău știe a iubi frumos
Cum în dragostea dintâi te-a-nvățat Isus Cristos?
Ești aleasă mângâiere pentru cei din jurul tău?
Ești lumină-n întuneric? Ești toiag pe drumul greu?
Spune-mi soră ochii tăi știu a lăcrima cu dor
Când în sfântă părtășie stai cu Cel ce-I Salvator?

Tată, dacă vezi la noi lucruri ce nu-Ți sunt pe plac
Dacă nu-Ți vestim Cuvântul, dacă gurile ne tac
Și în ceas de rugăciune parcă nu găsim cuvinte
Să venim la poala crucii cum veneam mai înainte
Te rugăm o, Sfânt Părinte încă-o dată ne mai iartă
Ne călăuzește pașii doar pe calea Ta cea dreaptă. . .
Împreună. . . frate, soră și eu Doamne printre ei
Să fim pregătiți Părinte când veni-ve-I să ne iei! ! !

Vulcan-19-11-2017    Maria Luca

Slujba din 19 Noiembrie 2017 P.M.


Modestia si creștinismul


 

Modestia si crestinismul

Am avut recent o discuție tare interesantă cu o persoană „nepocăită în acte” despre modestie și mândrie, discuție foarte plăcută de altfel care m-a pus pe gânduri, unele din ele le voi exprima acum.

Mai este modestia compatibilă cu creștinismul? Asta a fost întrebarea care s-a ridicat la un moment dat și care mă frământă încă. Dacă analizăm ce înseamnă a fi creștin în România, în conceptul general înseamnă să fii membru al unei biserici creștine, care dintre ele… greu de spus că oricum una e mai tare ca alta (din smerenie poate).

Am ascultat recent materiale cu doi oameni foarte captivanți, oameni de știință, e vorba despre inventatorul Justin Capră și și profesoul Dumitru Dulcan și printre altele m-a uimit simplitatea și modestia în ce privește vorbirea despre Dumnezeu. Ultimul din ei declara că omul va fi cunoscut pe deplin când îl vom crea noi, câtă vreme e creat de Altcineva trebuie să admitem că îl vom cunoaște doar din afară. Ambii și mulți alții care au muncit mult să cunoască și să experimenteze, care „s-au jucat” cu materia, legile fizicii, teoremele, psihicul etc, ajung să vorbească plini de respect și reverență față de existența sau cunoașterea lui Dumnezeu

La polul opus parcă nu îi văd pe atei, ci pe unii creștini care afirmă fără cea mai mică îndoială și cu cea mai ciudată siguranță că ei îl cunosc și îl înțeleg pe Dumnezeu. Unii știu chiar și chestii pe care Dumnezeu nu le-a spus, iar altora le este accesibil chiar și ce Dumnezeu a decis să țină ascuns (a se vedea prezicătorii de sfârșituri de lume). Celor mai mulți însă le vine foarte ușor și la îndemână să povestească despre Dumnezeu ca și cum ar fi „prieteni din copilărie”.

Revenind la discuția cu acea persoană, ea remarcase tocmai mândria creștină în toate formale sale. Mândria cunoașterii, mândria apartenenței, mândria deținerii adevărului, mândria smereniei, mândria formei, mândria diferenței și mândria finalului. Este adevărat că mândria are multe forme și avem probleme cu ea chiar și cei ce am decis să ne dezbrăcăm de ea. Ne trezim învăluiți în pânze fine și delicate, în forme nevinovate, evlavioase și religioase el mândriei.

Oare nu este unul din aspectele care țin departe oamenii de evanghelie? E drept, nu se pot dezvinovăți, zicem noi cu mândria omului ce și-a făcut datoria, dar oare dacă am intenționa să-L arătăm pe Dumnezeu real, fără înfloriturile noastre cum am proceda?

Este așa ușor și așa de firesc să fim mândri, este oarecum „dreptul nostru” la superioritate. Ne simțim mândri de mila de care am avut parte și pentru că am beneficiat primii de mila lui Dumnezeu credem că avem dreptul de a ne simți superiori față de cei ce vin mai pe urmă. Credem că suntem superiori că avem „20 de ani pe cale”. Credem că suntem superiori pentru că avem o anumită religie. Credem că suntem superiori că respectăm anumite legi, dar uităm că singura diferență între noi și alții, care încă nu au devenit copii lui Dumnezeu este doar mila Mântuitorului.

Știți… mândria rănește și îndepărtează pe oameni. Dacă  îi chemăm la Hristos cu mândrie, oricare formă a ei, de fapt transmitem opusul. Cu buzele îi chemăm dar restul mesajului, verbal, nonverbal, paraverbal ce mesaj transmite?

Ne rugăm pentru cei ce ne cer ajutorul în diferite păcate dar nu ne putem stăpâni rânjetul de satisfacție că au picat înaintea noastră. Nu ne putem reprima zâmbetul lăuntric și nu ne putem limita așteptarea de a spune repede altora despre asta.

Mândria poate infecta viața creștinului precum o ciupercă de piele poate cuprinde trupul. Nu afectează vizibil mult sau deloc nu afectează fizic, dar în momente de efort îl face să miroase neplăcut. La fel și mândria, invizibilă poate rămâne multă vreme dar în momente de intensitate spirituală poate emana mirosuri respingătoare.

Dragii mei, să cerem Duhului Sfânt călăuzire și descoperire să ne vedem mândria, după care să cerem putere să luptăm. E o bătălie „pe viață” în sensul că va dura toată viața cu noi și noi forme și strategii, doar cel ce e preocupat să se smerească cu adevărat poate primi putere și ieși învingător iar biruința sa va fi savurată tot în modestie și fără mândrie. Doamne, ai milă de mine păcătosul!

Sursa: https://www.filedinjurnal.ro/2017/10/15/modestia-si-crestinismul/