Autor: Biserica Maranata Vulcan

 

Cineva spunea „lucru la cel negru”. Nu știu ce culoare are Satan dar am o bănuială că n-ar fin negru, însă munca la negru e un concept foarte răspândit printre patronii creștini, angajații creștini si o categorie specială printre creștinii placați la muncă prin țări străine.

Acum iar o să mă fac neplăcut dar totuși afirm că munca la negru, indiferent de direcție este furt. Probabil nu considerați așa, pentru că doar voi știți cât efort faceți la servici pentru banii câștigați, dar să ții ce ești obligat de lege să dai e păcat, e furt. Spun asta ca unul care am lucrat de când am terminat școala și am lucrat uneori inclusiv „la negru”. Am lucrat așa din două motive, primul că așa se lucra în acea firmă, celălalt pentru că nu știam sau nu îmi puneam problema că e păcat.

Totuși dincolo de marea impozitare pe salariu din România și alte țări care nu poate fi o scuză pentru păcat, cred că ne vine comod să furăm. Ne mângâiem cumva cu gândul că „e banul nostru” e „muncit de noi” și deci dacă nu vrem să îl dăm care e problema statului? De ce să ne robească? Da statul ce ne dă de banii ăștia? Dar de ce să dăm dacă tot sunt atâția hoți de parlamentari? Și încă câteva sute de scuze care au menirea să ne dea confortul mental necesar furtului.

Munca la negru e păcat în România

Fie că vorbim de munca în totalitate nedeclarată, fie că vorbim de desele situații în care contractul e pe minimul pe economie iar diferența se ia „în mână” furtul tot furt este. Și în aceeași situație se găsește si angajatorul și angajatul, cea de hoți indiferent de scuze. Doare, știu și pe mine mă doare când scriu că a făcut parte din viața mea perioade mari de timp.

Dar uite cum ne mai ajută Dumnezeu să fim corecți, schimbând legea. Teoretic, acum când toate dările pică în seama angajatului, patronii nu vor mai avea nici un motiv să plătească „la negru”.

Munca la negru e păcat și în diaspora

Aici e iar delicată rău treaba. Majoritatea celor ce sunt plecați „în țări străine” au muncit de la început fără forme legale. Între timp unii „s-au așezat” în acele țări, deci au intrat în legalitate total sau parțial, dar sunt încă mulți creștini care muncesc la negru fără emoții. Pe de o parte ar vrea să beneficieze de ce oferă statul respectiv pe politici de asistență socială (sănătate, alocații, deduceri, transport etc), pe de altă parte ar vrea să încaseze cât mai mult pe munca ce o prestează. Cu alte cuvinte, pe românește: „și cu slănina în pod și cu porcul în ogradă”. Asta se cheamă șmecherie sau mai simplu hoție.

Știu că tema asta e tare dureroasă și atinge serios pe mulți din noi, dar oare putem avea vreo scuză să trăim în continuare în păcat? Oare primește Dumnezeu ce furăm din partea aia? Biblia ar zice că nu. Conform Scripturii Dumnezeu prețuiește mai mult ascultarea decât jertfele. Deci nu are trebuință de banii proveniți din „manevre”. Ba chiar pe cei din poporul Israel îi avertizează să nu aducă jertfe dacă nu sunt fără cusur.

Uneori mă întreb ce am face dacă „am sta în banii” pe care îi sustragem în acest fel. Dacă ăia ar fi singurii bani din care ar trebui să mâncăm noi și copiii noștri cum am proceda? Alte ori mă întreb cu ce ne diferențiem la acest capitol de fii lumii? Oare nu facem concurență cu ei la furt?

Întrebarea fundamentală care mă frământă este dacă avem sau nu încredere în Dumnezeu și dacă trăim într-adevăr pentru El sau pentru noi? Ce spun astfel de practici despre noi? Despre Dumnezeul nostru? Despre respectul față de legile Sale? Dacă eu mă fac frate cu *** pentru a avea ceva ce am e jenant de-a dreptul. Copii lui Dumnezeu să ceară de la dușman pâine?

Aș fi tare interesat și de alte opinii pe acest subiect care e nediscutat și neabordat din motive lesne de înțeles.

Sursa: https://www.filedinjurnal.ro/2017/10/04/crestinii-si-furtul-lucrul-la-negru/