Penticostalii
– Biserica lui Dumnezeu Apostolica –
( Acest articol nu este menit sa denigreze sau sa apere crezul cuiva. Este doar o incercare de a prezenta obiectiv si fara prejudecati istoria si doctrinele unei grupari religioase, lasand aprecierile la latitudinea cititorilor. )
Scurt istoric
Miscarea penticostala moderna isi are originea la inceputul secolului al XX-lea, mai precis in octombrie 1900 , cand un fost pastor metodist, pe nume Charles Parham, a infiintat la Topeka, Kansas, scoala biblica “Bethel Bible College”. Aici au aparut primele manifestari extatice. ( 1 )
In cadrul unei intalniri care a inceput pe 31 decembrie 1900 si a continuat pana pe 1 ianuarie 1901, domnisoara Agnes Ozman “a inceput sa vorbeasca in limbi” ( 2 ), manifestare considerata de pastorul Parham ca fiind o dovada a “botezului adevarat in Duhul” ( 3 ). Aceasta idee a devenit foarte curand punctul central de doctrina al tuturor miscarilor penticostale contemporane.
Dupa inchiderea scolii din Topeka, Parham a deschis o alta scoala biblica in Huston, Texas, aceasta devenind noul centru al miscarii penticostale. In 1906, W. J. Seymour, unul din studentii de culoare ai Colegiului Biblic Bethel, a fost invitat la Los Angeles de Nelly Terry, pastorul unei biserici Holiness de culoare. Bazandu-se pe Fapte 2,4, Seymour a afirmat ca “cine nu vorbeste in limbi nu este botezat cu Duhul.” ( 4 ) Biserica nu a primit solia lui Seymour pe care l-a alungat din mijlocul ei.( 5 )
Pe 9 aprilie a aceluiasi an, Seymour s-a mutat pe str. Azusa la nr. 312 unde, timp de trei ani, a continuat intalnirile in care se vorbea in limbi, se canta in limbi si se profetiza, aparand in felul acesta “prima sciziune penticostala” ( 6) Strada Azusa este privita ca fiind leaganul miscarii penticostale. ( 7 )
Marea trezire spirituala a avut un puternic ecou in presa timpului. Thomas Barrat, un pastor metodist norvegian, a fost cel care a dus mesajul penticostal in Europa. In Norvegia, acesta a infiintat Biserica Filadelfia, cea mai mare grupare religioasa non-conformista din aceasta tara. De aici, penticostalismul s-a extins in intreaga Scandinavie, apoi in Anglia si Germania. Pana la izbucnirea primului razboi mondial, penticostalismul s-a raspandit in intreaga lume cu o viteza uluitoare.
In 1908, miscarea penticostala a inceput sa predice doctrina celor trei etape ale mantuirii: convertirea, sfintirea si botezul Duhului Sfant, dovedit prin vorbirea in limbi ( adaugat mai tarziu de Parham si Seymour ).
W. H. Durham, un evanghelist de succes din Los Angeles, care primise si el botezul cu Duhul Sfant, a redus numarul etapelor mantuirii de la trei la doua: convertirea si botezul cu Duhul Sfant, manifestat prin vorbirea in limbi. Urmarea ? Seymour l-a exclus pe Durham din Biserica Credintei Apostolice, iar acest detaliu teologic a devenit diferenta esentiala dintre penticostalii care predica mantuirea in trei etape si cei care predica mantuirea in doua etape.
Dupa acest inceput modest facut la Topeka, Los Angeles si Chicago, miscarea penticostala s-a extins in secolul al XX-lea si pe alte continente, tendinta fiind perceputa inca de timpuriu ca o samanta a ecumenismului. ( 8 )
La mijlocul secolului al XX-lea, miscarea penticostala a inceput sa bata la usile altor denominatiuni. In 1960, a aparut in sanul Bisericii Catolice asa-numita Miscare de Renastere Charismatica. Anii 80 si 90 s-au caracterizat printr-un pas urias in directia ecumenismului, in 1994 fiind semnat documentul “Evanghelicii si catolicii impreuna: Misiunea crestina din mileniul trei”. Printre reprezentantii denominatiunilor care au semnat documentul s-au numarat conducatori de prestigiu al miscarii charismatice si penticostale.
Astazi, penticostalismul este raspandit in multe tari, batand la portile tuturor miscarilor crestine si patrunzand in multe dintre ele. ( 9 ) In 1953, americanul de origine armeana Demos Shakarian a infiintat The Full Gospel Buseness Men’s Felowship International, o organizatie penticostala laica. Aceasta are capele in peste 140 de tari, propunandu-si sa patrunda in toate regiunile lumii, pana in cele mai indepartate insule. Desi miscarea a avut o contributie majora in raspandirea ideilor penticostale in intreaga lume, unii predicatori penticostali au acuzat organizatia ca este influentata de metode lumesti din domeniul afacerilor si nu de calauzirea Duhului Sfant, ( 10 )
Miscarea charismatica lucreaza in intelegere cu bisericile crestine existente, fiind aprobata de autoritatile multor denominatiuni: protestanta, romano-catolica ( Renasterea Charismatica ) si ortodoxa. Una din figurile catolice proeminente ale Renasterii Charismatice a fost cardinalul catolic Joseph L. Suenens. Membrii miscarii se numesc charismatici (de la cuvantul grec “charisma”-“har” ) si pun mare accent pe vorbirea in limbi, considerata un element esential al unei experiente crestine autentice.
Unul din cele mai recente fenomene ale penticostalismului il reprezinta miscarea “Blessing” – Toronto ( “Binecuvantarea” – Toronto ). Prima manifestare de acest gen a avut loc in ziua de 20 ianuarie 1994 in Biserica Airport Vineyard Fellowschip din Toronto, la inceputul unei serii de patru intalniri.
In prima seara, dupa ce vorbitorul si-a incheiat prezentarea, adunarea a fost invitata sa se roage. Ceea ce a urmat i-a surprins chiar si pe charismatici, manifestarile fiind considerate de catre cei prezenti ca fiind dovezi ale actiunii puternice a Duhului Sfant. Intre participantii la aceste intalniri s-au putut observa manifestari dintre cele mai variate si iesite din comun: prabusiri la pamant, urmate de”odihna in Duhul”, zguduiri ale trupului, tremuraturi, convulsii, rasete, plansete, tanguiri, stari aparente de ebrietate, alergari sau sarituri in loc, sunete animalice, euforie, constiinta alterata si altele. ( 11 )
In Romania, prima biserica penticostala a fost infiintata in 1922 la Paulis, Arad, prin intermediul familiei Bradin. In ciuda persecutiei, miscarea penticostala a luat amploare in urmatorii ani, raspandindu-se in intreaga tara. In timpul regimului comunist, dupa cel de-al doilea razboi mondial, activitatea misionara a fost restransa si cresterea numarului de membri nu a mai fost la fel de spectaculoasa.
Dupa 1989, penticostalii, impreuna cu baptistii, crestinii dupa Evanghelie si o ramura a Oastei Domnului au infiintat “Alianta Evanghelica” cu scopul de a coordona mai bine lucrarea de evanghelizare.
Caracteristici ale miscarii penticostale
Miscarea penticostala este fragmentata in mai multe denominatiuni penticostale: “Adunarile lui Dumnezeu”, “Biserica lui Dumnezeu in Iisus Christos”, “Biserica Internationala a Celor Patru Evanghelii”, “Biserica Penticostala Unita” , etc.
De asemenea, miscarea penticostala a avut un impact major si asupra bisericilor traditionale, in care grupuri largi de credinciosi au imbratisat ideea vorbirii in limbi ca semn al revarsarii Duhului Sfant. Fenomenul poarta numele de “Miscare Charismatica” si este privit de Biserica Penticostala ca fiind realizarea unitatii Bisericii ( ecumenism ).
O caracteristica a doctrinei penticostale este accentul pus pe cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii – Duhul Sfant. Miscarea penticostala nu are o doctrina unica si bine definita, existand diferente intre diferitele grupari ale miscarii. Toate insa pun accent pe liturghia dinamica: predicare, cantare, rugaciune si vorbire in limbi, considerandu-se ca acestea reprezinta “Evanghelia puterii”.
Penticostalismul nu are o structura organizatorica stabila si nu-si revendica o doctrina de baza. Exista insa trei concepte intalnite la majoritatea organizatiilor care se autointituleaza penticostale: 1) conceptul “mantuit odata pentru totdeauna”; 2) credinta intr-o rapire secreta; 3) conceptia despre nemurirea sufletului.
O alta caracteristica a credintei penticostale este aceea ca se acorda o importanta mai mare experientei decat doctrinei. Credinciosii cred ca experienta este mai buna decat orice argument, iar cel ce indrazneste sa puna sub semnul intrebarii experienta cuiva este considerat un hulitor.
Rationamentul unui credincios penticostal este urmatorul: “Am avut o experienta miraculoasa. Astfel de experiente sunt raportate si in Noul Testament. Deci si experienta mea este valabila.” Acelasi silogism este aplicat si in cazul vorbirii in limbi. ( 12 )
Doctrinele Bisericii
Punctele de credinta enumerate mai jos apartin in cea mai mare parte gruparii “Comunitatile ( Adunarile ) lui Dumnezeu” care, doar in SUA, numarau aproximativ 25 de milioane de membri in 1992. Credinciosii “Comunitatilor lui Dumnezeu” cred :
* Trinitatea. Dumnezeu exista din vesnicie si se manifesta in trei Persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfant
* Revelatia. Sfanta Scriptura reprezinta Cuvantul inspirat al lui Dumnezeu si constituie regula suficienta pentru credinta si practica. Unii din credinciosi cred in inspiratia verbala a Bibliei ( fiecare cuvant din Biblie a fost “dictat” ).
* Caderea in pacat. Omenirea a fost creata buna si dreapta, dar a cazut prin pacatuire voita. Singura speranta a omenirii este rascumpararea in Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.
* Indreptatirea. Omenirea este indreptatita doar prin harul lui Dumnezeu. Dovada mantuirii este dubla: una interioara, prin marturia directa a Duhului Sfant si alta exterioara, printr-o viata neprihanita si sfanta.
* Cina Domnului. Cina Domnului consta din paine si rodul vitei, acestea simbolizand impartasirea cu natura divina a lui Iisus.
* Botezul cu Duhul Sfant. Toti credinciosii trebuie sa astepte si sa caute cu infrigurare fagaduinta Tatalui – botezul cu Duhul Sfant, potrivit poruncii Domnului Christos. Botezul cu Duhul Sfant este dovedit prin semnul fizic al vorbirii in limbi.
* Biserica. Scopul Bisericii este evanghelizarea lumii si zidirea trupului lui Christos.
* Invierea. Cei care mor in credinta in Domnul Christos vor fi inviati si stramutati. Cei rai, impreuna cu Diavolul, fiara si profetul mincinos vor fi sortiti pedepsei vesnice in iad, adica moartea a doua.
* Noul Pamant. Bisericile “Comunitatilor lui Dumnezeu” asteapta ceruri noi si un pamant nou in care va locui neprihanirea, potrivit fagaduintelor biblice.
* Ziua de odihna si cult este duminica. Sabatul zilei a saptea ( sambata ) este considerata a fi legata de mozaism. Duminica este tinuta in cinstea invierii lui Iisus.
* Natura omului. Fiinta umana este alcatuita din trei parti ( trihotomism ): 1) trupul, care face legatura cu mediul si care trebuie pastrat curat si sfant 2) duhul ( spiritul ), care face legatura cu lumea spirituala 3) sufletul, care este sediul ratiunii, cunoasterii, sentimentelor si vointei.
* Starea omului in moarte. La moartea fizica, sufletul si duhul parasesc trupul si isi continua existenta, astfel incat omul este perfect constient. Sufletul si duhul celor credinciosi merg in rai, care nu este rasplata finala, ci doar un popas pana la inviere. Sufletele celor nelegiuiti merg in iad, unde sunt chinuite in asteptarea judecatii.
* Eschatologia. Revenirea Domnului Christos are doua faze despartite de un interval de sapte ani. In prima faza, Iisus Christos vine in secret, fara sa fie vazut de lume. Cei credinciosi sunt rapiti in corpuri nemuritoare la cer. Credinciosilor incropiti le mai este dat un termen de sapte ani pentru a se pocai, perioada numita “necazul cel mare” ( tribulatiunea ).
Penticostalii pornesc de la profetia din Daniel 9, 24-27, profetie care incepe cu rezidirea Ierusalimului si se termina cu rastignirea lui Iisus. Ciclul profetic se intrerupe in cea de-a 69-a saptamana profetica, reluandu-se in ultima saptamana profetica, plasata intre cele doua veniri ale lui Iisus.
In perioada celor sapte ani ai “necazului cel mare” vor avea loc mai multe evenimente: in cer va avea loc judecata celor credinciosi, iar pe pamant, “omul faradelegii” castiga autoritate cu ajutorul profetului mincinos. De asemenea, toate profetiile Apocalipsei se vor implini literal in cei sapte ani, istoria incheindu-se cu marele razboi de la Armaghedon, care va fi provocat de Satana pentru distrugerea poporului Israel convertit la crestinism.
In timpul Mileniului, Satana va fi inlantuit, iar pamantul va trai o perioada de aur. Pe pamant vor domni Iisus si Biserica Sa, in timp ce Israel va fi restaurat in tara lui. Templul, jertfele si ceremoniile vor fi restabilite, dar nu vor avea caracter ispasitor, ci doar memorial. Pacatul nu-si va mai avea originea in Satana, ci in natura umana nerenascuta, iar calamitatile naturale si moartea vor fi pedepse pentru pacatosi.
In timpul Mileniului va exista un singur popor, iar intre oameni va fi egalitate sociala. In acest timp natura va fi readusa la starea ei initiala. Sfarsitul Mileniului va marca judecata finala care-i va trimite pe Satana si pe cei nelegiuiti in focul vesnic al iadului.
Glosolalia – vorbirea in limbi
Denominatiunile penticostale pun un mare accent pe vorbirea in limbi, considerand ca aceasta este dovada externa si vizibila a primirii botezului cu Duhul Sfant. O intrebare pe care o ridica acest fenomen este urmatoarea: De ce acest fenomen lipseste cu desavarsire din experienta credinciosilor Vechiului Testament, in timp ce referintele din Noul Testament cu privire la darul limbilor sunt atat de sarace ( Marcu 16, 17; Fapte 2,6-10; 10,46; 1 Corinteni 14 ) ? Aceasta saracie a referintelor biblice cu privire la vorbirea in limbi este in discordanta cu importanta pe care penticostalii o acorda acestui dar spiritual.
Glosolalia in istoria Bisericii crestine
Istoria bisericeasca spune despre Montanus ( ~ 156 d.hr. ) ca a practicat vorbirea in limbi pentru a proclama sfarsitul iminent al lumii. In timpul lui Origen si Chrisostom, practica nu mai era prezenta, dupa cum sustin cei doi parinti ai Bisericii. In timpul Evului Mediu, misionarii catolici Vincent Ferrer, Francisc Xavier si Louis Bertrand au avut darul limbilor, in sensul ca au primit abilitatea de a vorbi in limbile popoarelor in mijlocul carora predicau Evanghelia.
Documentele vremii arata ca intre hughenoti a existat o fata pe nume Isabeau Vincent care avea si ea darul limbilor. Quakerii cunosteau si ei acest dar, in timp ce pastorul prezbiterian Edouard Irving din Londra marturiseste ca a fost martorul manifestarii vorbirii in limbi in Scotia. Fenomene asemanatoare au fost observate si in Suedia, Norvegia, Rusia si Armenia. La inceputul secolului al XX-lea , glosolalia era deja prezenta in miscarea penticostala.
Glosolalia in religiile necrestine
Vorbirea in limbi este un fenomen care nu se limiteaza doar la crestinism si nici macar la comportamentul religios al oamenilor. ( 13 ) George Hasel scria ca “in Etiopia, in cultul zar, samanii vorbeau cu zarii ( spiritele ) intr-o limba sacra. In acest caz, se pare ca este vorba de inchinare la spirite.” ( 14 )
L. Carlyle May spune ca “glosolalia este prezenta in religiile necrestine din Malaiezia, Indonezia, Liberia, regiunile arctice, China, Japonia, Coreea, Arabia, Birmania si alte locuri”( 15 ) Unii lingvisti si antropologi vad o stransa legatura intre transa hipnotica si vorbirea in limbi.
Incepand cu 1960, fenomenul vorbirii in limbi a devenit obiectul unor studii psihologice, lingvistice si antropologice. Concluzia multor psihologi este aceea ca vorbirea in limbi este “o transa hipnotica produsa de o excitare religioasa” ( 16 )
William Samarin a afirmat ca “glosolalia a fost considerata ca unul din efectele unei stari alterate a constiintei, deoarece pare sa insoteasca unele din variatele genuri de comportament, cum este transa, care sunt asimilate acestui termen” ( 17 )
Un fost membru al miscarii penticostale si charismatice a recunoscut: “Trebuie sa marturisesc ca in cazul meu, ca si in experienta altor oameni, am inventat o secventa de sunete fonetice ca sa nu fim intrebati daca am primit Duhul Sfant. Am procedat asa deoarece in biserica mea exista un fel de ierarhie interna: erau cei care primisera Duhul Sfant – cei buni – si cei care nu-L primisera – care erau pasibili sa primeasca o pedeapsa divina” ( 18 )
Acelasi fapt l-a confirmat si John Kidhal in urma marturisirii unor penticostali: “Nu toate manifestarile de glosolalie sunt conduse de Duhul Sfant, ci apar mai mult din dorinta de a fi acceptat de congregatiile in care darul este tinut la loc de cinste.” ( 19 )
Au fost facute si experimente cu privire la calitatea traducerilor mesajelor in limbi. Iata doua dintre acestea:
Experimentul nr. 1: O experienta de vorbire in limbi a fost inregistrata in secret si data spre interpretare mai multor talmacitori de limbi. Traducerea nu a fost aceeasi la diferiti traducatori. De exemplu, un talmacitor a afirmat ca mesajul continea o rugaciune pentru sanatatea copiilor, in timp ce alt talmacitor spunea ca acelasi mesaj in limbi era o expresie de recunostinta fatza de Dumnezeu pentru reusita unei strangeri de fonduri in biserica. Acelasi mesaj glosolalic, insa mai multe talcuiri ale lui. ( 20 )
Experimentul nr. 2: Fiul unui cuplu de misionari, crescut in Africa, a participat la o intalnire in care se vorbea in limbi. La momentul potrivit, el s-a ridicat si a rostit rugaciunea domneasca intr-un dialect african pe care il invatase in tinerete. Dupa ce a terminat, un talmacitor al vorbirii in limbi a oferit imediat interpretarea a ceea ce spusese el. El a interpretat cele spuse ca fiind un mesaj despre iminenta revenirii lui Christos. ( 21 )
Privind in istoria Noului Testament, observam persoane care au fost botezate cu Duhul Sfant, dar care nu au vorbit in limbi: Ioan Botezatorul ( Luca 1,15 ), Simeon ( Luca 2,25 ), Zaharia, tatal lui Ioan Botezatorul ( Luca 1,67 ), prorocita Ana ( Luca 2,36 ), Maria, mama lui Iisus ( Luca 1, 35 ),Pavel ( Fapte 9,17 ), etc. Toti acestia au fost umpluti cu Duhul Sfant, dar nu au vorbit in limbi.
Iisus Insusi era “plin de Duhul Sfant” ( Luca 4,1 ), dar nu a vorbit niciodata in limbi.
Lori Balogh
Prelucrare si adaptare dupa Daniel Scarone, Institutul International de Slujire Crestina, Editura Viata si Sanatate, Bucuresti
Sursa: http://www.loribalogh.ro/
