Care sunt regulile lui Dumnezeu pentru noi? – Lectia 13(Pentru copii)


Verset: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi
în toată purtarea voastră.” 1 Petru 1:15

Continut: Cu mult timp în urmă, Dumnezeu i-a dat poporului Lui zece reguli
speciale, ca să le arate cât de sfânt este El şi cât de păcătoşi sunt
oamenii. Legile ne spun cum vrea Dumnezeu să trăiască oamenii.
Acestea sunt cele 10 porunci:
– Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine (să te închini numai lui Dumnezeu).
– Să nu-ţi faci un idol (Dumnezeu să fie cea mai importantă persoană din viaţa ta).
– Să nu foloseşti greşit Numele Domnului (Foloseşte Numele lui Dumnezeu
cu respect).
– Adu-ţi aminte de Ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti (O zi pe săptămână este
pentru odihnă şi închinare în faţa lui Dumnezeu).
– Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta (Tratează-ţi părinţii cu respect).
– Să nu ucizi (ocroteşte viaţa ta sau a celor din jur).
– Să nu preacurveşti (oamenii căsătoriţi trebuie să rămână credincioşi unul
faţă de altul).
– Să nu furi (fii mulţumit cu ce ai şi nu lua ce este al altuia).
– Să nu mărturiseşti strâmb (să spui întotdeauna tot adevărul).
– Să nu pofteşti (fii mulţumit cu ce ai, nu-ţi dorii mai mult decât ţi-a dat Dumnezeu).
Când Dumnezeu a rostit aceste porunci, oamenilor li s-a făcut frică.
Dar Moise, conducătorul lor, le-a explicat că Dumnezeu le arăta cât
de mare este, ca să-i facă să nu mai păcătuiască. Israeliţii au spus
că Îl vor asculta pe Dumnezeu. Dar tu?

Ruga: Doamne, vreau să trăiesc pentru Tine ţinând legile Tale.
Ajută-mă să fac ce este bine în fiecare zi. În Numele Domnului Isus. Amin.

Intrebare: De ce a dat Dumnezeu Cele 10 porunci?

http://www.resursecrestine.ro/

Izgonirea dinTemplu – Povestire audio pentru copii


Doamne, nu mă lepăda!


Doamne, nu mă lepăda
De la pieptul Tău cel sfânt…
Ştiu că mult Te-am întristat
Prin purtare şi păcat
Încălcând al Tău Cuvânt!

Nu mă lepăda Părinte
De la scumpă faţa Ta…
Mai priveşte încă-o dată
Inima ce-i vinovată
Şi doreşte-a se-ndrepta!

Doamne, nu mă lepăda
Mă mai iartă încă-o dată
Căci sunt slab…sunt doar un om
Pe pământ…un biet atom
Ce Te strigă: Ava…Tată!

Vulcan-15-10-2016     Maria Luca

Marea Unire


10

Simion Felix Martian

Botezul în pustie – Povestire audio pentru copii