Scriam ieri că iubirile adolescentine sunt unicat și sunt extrem de importante pentru viața de adult. Unele, cele mai multe, nu se vor uita toată viața și vor influența toate relațiile ulterioare, conștient sau inconștient. Unii, datorită eșecurilor în aceste iubiri, nu mai apucă „restul vieții”. Așa că recomand abordarea de către părinți a acestui capitol, cu maximă seriozitate și nicidecum din postura că acel adolescent e oricum un „mucos” care trebuie trezit cu o ceartă zdravănă sau cu „câteva palme”.
Din start vă declar că nu sunt deloc adeptul teoriei moderne „lăsați copiii să facă ce vor”, cred că la vârsta copilăriei părinții au și gândirea necesară, și formarea necesară dar și autoritatea necesară pentru a ghida, călăuzi copilul. Ceea ce fac azi autoritățile moderne, este un abuz grosolan, e răpire de persoane, când se confiscă copiii de la părinți. Cred că ar fi mult mai înțelept să se investească în educarea părinților care sunt neglijenți cu copiii sau care sunt violenți. În fine, aste e o altă temă. Revenind la tema noastră, noi ca părinți avem nu doar înțelepciunea necesară dar avem și obligația de a îi călăuzi prin viață, uneori, de cele mai multe ori, împotriva voinței lor. Nu-i așa că voința unui copil mic care a luat cuțitul în mână este să se joace cu el? Da, dar noi, vom acționa împotriva acelei voințe, care vine din necunoaștere și cu maximă înțelepciune îl vom determina să ne dea acel obiect periculos pentru el atunci.
Când vorbim de adolescenți situația se schimbă puțin, datorită transferului de responsabilitate. O mare parte din responsabilitățile vieții, au trecut deja la vârsta asta de la părinți la acel adolescent. De exemplu, nu îi mai unge mama feliile ca să nu se rănească cu cuțitul, ci le face el sau ea. Așa se întâmplă în multe aspecte ale vieții și adolescența este perioada în care acel omuleț descoperă că este în stare, chiar dacă uneori exagerează, să își poarte singur de grijă.
Trebuie să fim foarte atenți cu respectul pe care îl acordăm adolescentei sau adolescentului. Normalul de până acum devine anormal. Adică ar trebui să încetăm să îl tratăm ca pe un copil prostuț care nu știe nimic și să îl abordăm ca pe un adult care trebuie respectat. Abordarea în acest fel îi crește și stima de sine dar îl și responsabilizează mult. Este motivat să ia decizii mai înțelepte și aspectul cel mai frumos este că vine spre tine, să ceară sfat pentru că are convingerea că problemele sale sunt abordate serios nu ironic. Cu cât crește gradul de respect, cu atât e mai posibil ca el sau ea să vă ceară sfatul și să tină cont de el. Atenție, respectul e la început, în cele mai multe cazuri, aproape unilateral, depinde cum ați educat copilul până atunci. Dar, să fim sinceri, cea mai bună metodă de a îl învăța pe adolescent respectul este să îi dai exemplul tău de viață.
Scriam în meditarea de ieri că iubirile băiatului tău sau ale fetei tale sunt în mare parte rezultatul educației si formării primite până acum. Nu voi insista foarte mult pe asta, dar află că el sau ea, vor iubi fie asemănător fie împotriva a ceea ce le-ați arătat voi ca și cuplu. Aici am zeci de povești de la clienții consiliați. Cele mai multe din ele dramatice de tot. Copii care au vrut orice altceva dar nu o relație ca a mamei cu tata. Și vorbesc de familii „pocăite”. Dacă la ecuația asta adăugăm și teribilismul specific adolescenței vă puteți trezi acasă (considerați-vă fericiți în acest caz) cu tot felul de „iubiți” sau „iubite” care nu seamănă nici unu la mie cu ceea ce vă așteptați dumneavoastră. Ei bine? Cum procedați atunci?
Prima tendință este să explodați sau să implodați. Cum se poate? Cu ce am greșit? Ce e cu acesta sau asta aici? Altul/alta nu ai găsit? Și expresii vă las pe voi să mai adăugați. Este foarte important însă ce se întâmplă la prima discuție cu fata sau băiatul dumneavoastră după ce ați aflat acest detaliu. O explozie rar va funcționa, de regulă așchiile explozive care zboară vor produce răni foarte greu de uitat sau de vindecat. De aceea varianta cea mai rodnică, chiar dacă nu va duce neapărat la respectarea 100% a opiniei dumneavoastră, este provocarea la o discuție serioasă. Atenție, nu sub amenințare, nu sub presiunea judecății apocalipsei, nu de pe poziția că îi băgați mințile în cap. Această discuție trebuie să fie guvernată de dragoste și mai ales de respect. Da, tu tata sau tu mama sau voi care l-ați crescut trebuie să îi arătați respect, nu e o inversare a valorilor Scripturii e o datorie pe care o aveți față de orice om, inclusiv față de copiii voștri.
În următoare parte vom privi puțin la modul în care poate decurge această discuție astfel încât rezultatele să fie cât mai corecte. Corect însemnând determinarea adolescentului să gândească responsabil și să își asume și consecințele acelei relații.
Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/
