Mesajul fr. Brie Ioan-rector ITP București


Anul 2015 a fost un an bun pentru ITP. Mâna bună a Domnului a fost întinsă peste școala noastră. Deși nu uităm niciuna dintre binefacerile Domnului, menționăm aici doar câteva: binecuvântarea de a avea 50 de studenți în anul I – toate locurile scoase la concurs fiind ocupate; deschiderea programului de master în teologie; finalizarea cursurilor Institutului de către cei 31 de absolvenți ai promoției 2015; realizarea reparațiilor la acoperișul clădirilor; renovarea camerelor locuite de studenți și a spațiilor de școlarizare; utilarea bucătăriei și a birourilor cu cele necesare; amenajarea curții. La colecta pentru Institut, organizată în biserici la sărbătoarea Cincizecimii, am văzut o adevărată minune – dacă în anul 2014 au fost făcute colecte în 93 de biserici, în acest an peste 400 de biserici au participat la sprijinirea școlii. Diaspora română din SUA, Canada și Europa au fost, ca de altfel întotdeauna, aproape de școala noastră. Fie ca Domnul să răsplătească tuturor tot ce au făcut pentru noi!

​În următoarea perioadă dorim să accentuăm viziunea pastorală a ITP: noi urmărim ca în școala noastră să se formeze buni predicatori și buni păstori, bine instruiți din punct de vedere teologic. Ne propunem să strângem cât mai mult legăturile cu bisericile – înțelegem că ITP trebuie să aparțină bisericii și să slujească Domnului prin biserici.

​Începând cu absolvenții promoției 2016, vom căuta să implementăm așa-numitul an de stagiatură. Absolvenții noștri vor sluji pentru un an în bisericile din țară, sub directa supraveghere a unui pastor penticostal. Viziunea acestui proiect este integrarea în slujire a studenților noștri. Avem rugămintea ca frații pastori care au pe inimă promovarea de noi slujitori, absolvenți ai ITP, în sectorul lor de slujire să ne contacteze pentru a găsi împreună cele mai potrivite soluții.

​Nu în ultimul rând, ne preocupă dezvoltarea învățământului teologic penticostal prin extinderea campusului ITP. Cu ajutorul Domnului, în anul 2016 vom demara lucrările de construcție prin extinderea clădirilor prezente și construirea altora noi. Proiectul de construcție este evaluat la aproximativ 2.400.000 euro. Ne rugăm lui Dumnezeu și lucrăm ca acest proiect să fie realizat în cât mai scurt timp.

​Exprimăm mulțumirile noastre conducerii Cultului Penticostal, în special fratelui președinte Moise Ardelean, pastorilor și tuturor bisericilor din țară și din Diaspora pentru tot sprijinul acordat Institutului.

Găsindu-ne în apropierea sărbătorilor Nașterii Domnului nostru Isus Hristos și a anului nou, vă dorim multă sănătate, spor duhovnicesc în lucrul Domnului, binecuvântarea Domnului peste toate bisericile și familiile dumneavoastră.

 

​Pastor Lector univ. dr. Ioan Brie

​Rector ITP

https://dininimapentrutine.wordpress.com

Frații Turcu – Îți mulțumim,Te lăudăm


Bilanț spiritual


Felix

A mai trecut un an şi altul vine
Pe-ale genezei tainice cărări;
Timpul n-are lungime sau lăţime,
Valoarea clipei e cuprinsă-n sine
Şi se măsoară în realizări.

La pragul dintre ani, cei prinşi de glie
Îşi fac bilanţul strict material,
Dar cei ce-şi strâng comori în veşnicie
Şi se silesc pentru Împărăţie,
Recurg la un bilanţ spiritual.

Nu-i importantă noua ta maşină
Ce-ai cumpărat-o-n anul încheiat,
Ci cât de mult ai răspândit lumină,
Cât ai iubit cu dragoste deplină,
Cât ai zidit şi cât ai mângâiat.

Valoarea noii case cumpărate
Nu stă în ea, ci doar cât uşa ta
A fost deschisă celui care bate
Şi, dând dovadă de-ospitalitate,
Ţi-ai mai adăugat în cer ceva.

Grădina ta, ce parcă râde-n soare,
Nu-i un motiv de a te lăuda,
Şi n-o considera realizare
Prin rodul ei, decât în cazu-n care
Din acest rod n-ai încetat a da.

Şi pentru că-i bilanţ, adu-ţi aminte
De juruinţele ce le-ai făcut
Acum un an, cu un elan fierbinte,
Şi, cântărindu-le bine în minte,
Vezi câte din vedere le-ai pierdut.

A mai trecut un an şi altul vine,
Dar ce-a trecut, e dus definitiv;
Haideţi să ne silim a face bine
Şi clipelor să dăm valori sublime
Ca-n cer s-avem bilanţul pozitiv.

Amin
Vulcan, 30 dec. 2006     Simion Felix Marţian

Orchestra Bis. Maranata Vulcan – Slavă,Slavă lui Cristos..


Asumă-ți riscul de a umbla cu Dumnezeu în 2016


samy-tutac

Cineva a făcut un studiu despre riscuri și a stabilit mai multe principii cu privire la asumarea riscurilor. Primul principiu descoperit sună foarte încurajator:”Totul este riscant!” Sau cum zicea Ortberg:”Nu poți umbla pe ape dacă nu cobori din barcă!” Oricum statisticile spun că cei mai mulți oameni care au murit până acum, au murit în pat. Una dintre cele mai bune cărți despre riscuri este Iosua, a șasea carte din Sfânta Scriptură. Cartea lui Iosua relatează deplasările lui Israel din pustie spre Țara Promisă și stabilirea lor în Țara stămoșilor lor. În același timp ne dezvăluie cum s-a folosit Dumnezeu de Iosua și cei din generația lui pentru a finaliza lucrarea pe care Moise și cei din generația lui au început-o, dar n-au finalizat-o. Cu siguranță, cartea aceasta este despre riscuri și despre asumarea riscurilor. Iosua a fost un om care în mod curajos și-a asumat niște riscuri, iar acest lucru s-a datorat convingerilor sale puternice și mai ales convingerii că Dumnezeu este cu el. „Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi”…acesta a fost refrenul lui Iosua. Am învățat de la Iosua patru adevăruri despre asumarea riscurilor.

Cei care își asumă riscurile:
1. Trăiesc înaintea contemporanilor lor.
2. Trăiesc deasupra circumstanțelor lor.
3. Trăiesc mai adânc decât intensitatea calamităților suferite.
4. Trăiesc dincolo de abilitățile lor.

În călătoria noastră spre Țara Promisă avem mandat, de la Domnul Isus, să împărtășim Evanghelia cu toți oamenii, până la marginile pământului. Vom face asta trăind pentru El cu convingeri puternice și asumându-ne orice risc? Totul este riscant, dar Cristos, care este în noi și cu noi, este mai mare decât orice risc. Pentru un creștin serios nu există decât o singură alternativă…asumarea riscurilor. Și ascultarea de porunca Domnului Isus. Să aveți parte de binecuvântarea prezenței lui Dumnezeu în 2016 și curajul de a risca să umblați impreună cu El!

Pastor Samy Tuțac

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Stiri Crestine.ro – Asumă-ți riscul de a umbla cu Dumnezeu în 2016