Autor: Biserica Maranata Vulcan

Daca stam o clipa sa gandim logic, ne dam seama de un adevar esential pentru salvarea noastra. Oare Dumnezeul Atotputernic si Sfant, Cel care a parasit cerul de dragul creatiei Sale supreme-omul, si ne-a rascumparat cu pretul Sangelui Sau Sfant, este un Dumnezeu care nu avertizeaza cu privire la evenimentele viitoare, care sa ne pregateasca pentru viata vesnica?

Nicidecum. Intotdeauna Dumnezeu a vorbit omului, l-a atentionat ca sa fie gata pentru intalnirea cu El. Potopul nu a venit din senin, cu mult inainte oamenilor li s-a facut cunoscut prapadul ce urma sa aibe loc.

Si in vremea de acum este exact la fel. Dumnezeu a descoperit ceva deosebit prin ingerii Sai oamenilor din acest veac extrem de agitat. In Apocalipsa 14, Dumnezeu ne descopera niste solii infricosatoare pentru ultimele zile, codificate prin simbolul a trei ingeri care zboara.

Ingerii sunt fapturi reale. Uneori numiti heruvimi sau serafimi, aceste duhuri slujitoare, pline de putere, apar de-a lungul intregii istorii a Bibliei. Deseori, sunt vazuti ocrotindu-i si calauzindu-i pe copiii lui Dumnezeu si uneori chiar pedepsind raul, dar una din cele mai importante misiuni ale lor este sa dezvaluie si sa explice profetiile.

Numele „Apocalipsa” inseamna „descoperire”, „deschidere” sau „dezvelire”, exact opusul de a fi sigilat. Intotdeauna a fost larg deschisa. Se rosteste o binecuvantare deosebita asupra acelora care citesc Apocalipsa si iau aminte la sfaturile ei. Apocalipsa descrie poporul lui Dumnezeu de la sfarsitul timpului si biserica cu o claritate uimitoare.

Atat de importante sunt aceste solii, ca atunci cand se vor implini, Domnul Isus va reveni! Care sunt acestea?

Prima solie ingereasca (Apocalipsa 14:6,7): Si am vazut un alt inger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod. El zicea cu glas tare: „Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui; si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor!”

Temeti-va de Dumnezeu: Asta inseamna ca trebuie sa-L cinstim pe Dumnezeu si sa privim la El cu iubire, incredere si respect gata sa-I urmam voia. Asta ne va feri de rau. Dati-I slava.Implinim aceasta porunca atunci cand ascultam de Dumnezeu, Il laudam si Ii multumim pentru bunatatea Lui fata de noi. Unul din marile pacate ale ultimelor zile este si nerecunostinta (2 Timotei 3:1, 2). A venit ceasul judecatii Lui!Aceasta indica faptul ca toti vor da socoteala in fata lui Dumnezeu si reprezinta o declaratie clara ca judecata are loc chiar acum.Inchinati-va Creatorului. Aceasta porunca respinge idolatria de tot felul incluzand si inchinarea la sine.

A doua solie ingereasca (Apocalipsa 14:8) Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis: „A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare, care a adapat toate neamurile din vinul maniei curviei ei!”

Cel de-al doilea inger declara solemn „A cazut Babilonul!”, iar glasul din cer ii îndeamna pe toti copiii lui Dumnezeu sa iasa imediat din Babilon. Daca nu stiti inca ce este Babilonul, s-ar putea sa sfarsiti cu usurinta in el. Mai ganditi-va. S-ar putea oare sa va aflati acum in Babilon? … Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu.” Apocalipsa 18:1-4.

A treia solie ingereasca (Apocalipsa 14:9,10) Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: „Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului.”

Solia celui de-al treilea inger ii avertizeaza pe oameni impotriva inchinarii la fiara si la chipul ei si impotriva primirii semnului fiarei pe fruntea sau mana lor. Primul inger porunceste adevarata inchinare. Cel de-al treilea inger vorbeste despre urmarile teribile legate de o falsa inchinare. Trebuie sa stim sigur cine este fiara pentru ca sa nu sfarsim prin a ne inchina ei fara sa ne dam seama.

Ce se va intampla pe Pamant imediat dupa propovaduirea intreitei solii ingeresti tuturor oamenilor?

„Apoi m-am uitat si iata un nor alb si pe nor sedea cineva care semana cu Fiul omului; pe cap avea o cununa de aur, iar in mana o secera ascutita.” Apocalipsa 14:14.

Imediat dupa propovaduirea intreitei solii ingeresti la orice faptura, Domnul Isus va reveni pe nori (cea de-a doua venire a Sa) pentru a-Si lua poporul in patria cereasca. La aratarea Lui, va incepe perioada de o mie de ani din Apocalipsa, capitolul 20.

Avand in vedere ca exista miliarde de oameni in viata, cum s-ar putea realiza asa ceva, cum va ajunge solia la orice om de pe pamant inainte ca Domnul sa revina?

Da, se va realiza deoarece Dumnezeu a promis-o (Marcu 16:15). Apostolul Pavel a declarat ca Evanghelia a fost propovaduita „oricarei fapturi de sub cer” in vremea sa (Coloseni 1:23). Iona, prin harul lui Dumnezeu, a propovaduit intregii cetati Ninive in mai putin de 40 de zile (Iona 3:4-10). Biblia declara ca Dumnezeu Isi va sfarsi lucrarea si o va scurta (Romani 9:28). Contati pe asta. Se va intampla foarte repede si in zilele noastre.

Insusi Domnul Isus Isi descopera solia pentru timpul sfarsitului (Apocalipsa 1:1) Domnul Isus numeste aceste solii in versetul 6 „Evanghelia vesnica”. Mantuitorul aminteste ca ele trebuie aduse la cunostinta oricarui om de pe pamant inainte ca El sa Se intoarca spre a-Si lua copiii.

Amin!

http://afirmativ.com/

Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. 1 Timotei 6:10

Fiecare din noi muncim pentru a câştiga banii necesari traiului de zi cu zi. Puţine excepţii există în care oamenii muncesc în alte scopuri iar voluntarii sunt din ce în ce mai puţini. Alocăm o parte consistentă din timpul nostru pentru a câştiga banii cu care să ne cumpărăm cele necesare şi uneori nu ezităm să tăiem din timpul de odihnă, din cel  devoţional, din cel al familiei, din cel al bisericii pentru a munci. În fond ce poate fi aşa de rău, muncim doar, nu mergem la distracţie, ne zicem.

Părinţii noştri au muncit mult şi ne-au dat un model. Ei şi acum muncesc mult dacă mai trăiesc. Privesc la bătrânii din biserică de la Agârbiciu au degetele strâmbe de tot iar unghiile de multă vreme n-au mai crescut, ba dimpotrivă, s-au tot tocit de nu mai seamănă a unghii. Munca ne ocupă minim 8 ore dar cei consideraţi harnici dau 10 -12 – 14 -16 şi mai mult. Totul pentru bani. Acum întrebarea care vine involuntar este ce putere au în ei banii ăştia de ne motivează aşa?

Ne plângem tare, tot mai tare în ultima vreme că e criză financiară şi totuşi niciodată magazinele nu au avut mai multe case de marcat şi parcarea mai plină. Niciodată nu a existat mai multă risipă ca acum, niciodată nu s-a produs mai mult ca acum în industria de consum. Ceva trebuie să fie dereglat aici. Ceva nu este în  regulă. Oare nu or fi banii un mod de manipulare la nivel macro? Oare nu suntem seduşi de bani? Vei spune poate că nu dar au nu mai sunt aşa de sigur în dreptul meu.

Modul în care e structurat comerţul acum e unul foarte bine gândit. Oamenii sunt fericiţi când împing căruciorul prin supermarket şi cu cât acesta se umple mai tare, nu contează cu ce, cu atât inima şi faţa acelui om radiază mai mult, îl cuprinde un soi de satisfacţie, de mândrie. O senzaţie că este în controlul lucrurilor, că are pe ce se baza. Încearcă să te observi când mergi la cumpărături, să observi reacţiile pe care le ai şi ce simţi atunci şi vei avea surprize.

Vrem sau nu vrem posesia banilor ne face să ne credem „stăpâni peste situaţii”. Pe măsură ce strângem mai mulţi inima noastră e tot mai liniştită cu privire la viitor şi avem un soi de siguranţă. Poate doar gândul că ni i-ar putea fura cineva ne-ar mai tulbura. Dar banii sunt foarte atrăgători pentru oameni, pentru mine, pentru tine. Chiar şi cei evlavioşi şi credincioşi au tendinţa de a se încrede în puterea lor financiară. Mai mult, dorinţei de a câştiga bani îi şade bine îmbrăcată în haină de evlavie. „Dacă domnul vrea asta şi îmi dă putere….”

Banii fac ca părinţii ă lase copiii şi să plece departe, departe… crezând că acei bani câştigaţi îl vor câştiga şi pe copil. Banii fac pe soţi sau soţii să plece departe, departe… crezând că relaţia poate fi strânsă şi durabilă dacă este cusută cu aţa financiară groasă. Banii fac părinţii să muncească peste program, să vină acasă la timp să le spună noapte bună copiilor crezând că dedicarea şi devotamentul lor (pentru bani) îi vor convinge pe copii să le urmeze exemplul. Banii reuşesc să ţină omul departe de biserică fără mustrări de conştiinţă, e o scuză perfectă: lucrez şi duminica. Ar trebui să inspire o oarecare doză de milă combinată cu apreciere şi cu eroism. Banii fac oamenii să renunţe la timpul lor de părtăşie cu Dumnezeu foarte uşor. Am muncit ieri până târziu… Banii îi înstrăinează pe soţi. Nu mai au timp unul de celălalt, nu au când  să se mai vadă, când să se mai privească în ochi? Când să mai comunice? Când să mai facă sex? E nevoie de sacrificiu ca să trăieşti…

În cartea Estera vedem un om care a crezut că poate face orice cu bani. Haman a vrut să cumpere cu bani viaţa unui popor întreg şi a vrut să îi elimine, să îi ucidă. Tu ce vrei să cumperi cu bani? Iubire? Veşnicia? Copiii? Soţia? Respectul? Sănătatea? Ce crezi că poţi obţine cu bani?

În realitate banii te îndepărtează cel mai bine de cele de mai sus. Te străduieşti să munceşti pentru ca să nu-i lipsească nimic copilului, să aibă totul de-a gata „el numai să înveţe” ne spunem cu dorinţa profundă de a realiza şi el eforturile mari făcute pentru banii necesari întreţinerii lui. Dar… suntem surprinşi să aflăm că el e nemulţumit pentru că ar vrea încă ceva. Suntem dărâmaţi când auzim că s-a înhăitat cu un anturaj dubios, sau că are un tatuaj, sau că fumează sau că a început-o cu alcoolul. Mulţi bărbaţi se întrebă de ce după atâtea eforturi soţia lor i-a înşelat, s-a culcat sau a plecat cu altul şi apărarea e tot aia: „Ce nu a avut la mine, am muncit să aibă de toate.” Mulţi oameni vor fi surprinşi să audă că banii donaţi de ei bisericii nu pot compensa prezenţa lor acolo sau timpul de relaţionare cu Dumnezeu sau pe cel de rugăciune şi citire a scripturii.

Dragii mei, e timpul în care suntem tot mai des „învăţaţi” cum să facem bani, suntem învăţaţi cum să avem succes, cum să împrumutăm bani. Cum să facem bani repede şi fără eforturi prea mari. Dar oare de ce? Nu cumva e o capcană? Niu cumva cineva caută să ne arunce laţul ca să ne prindă şi să ne strunească? O ba da. Suntem în mare pericol, şi încă unul din acela îmbrăcat frumos, creştineşte. Avem nevoie să fim locuiţi de Duhul lui Dumnezeu ca să înţelegem corect puterea distructivă a iubirii de bani şi a încrederii în bani.

http://www.filedinjurnal.ro/

Probabil am mai scris puţin despre subiectul acesta dar este aşa de vast încât s-ar putea scrie încă mii de volume în plus la ce s-a scris deja. Paul, stătea aruncat pe canapeaua din cabinetul de consiliere şi privea tavanul de parcă putea vedea dincolo de el. Vorbea încet, cu voce stinsă, fără pic de vlagă în el. Primele lui cuvinte au fost: „Pur şi simplu  nu mai vreau să trăiesc”, a urmat o pauză lungă după care a continuat „am tot ce mi-am dorit, am sănătate, relaţii, bani, tehnică, maşini, sunt apreciat, am studii înalte, am o relaţie cu Dumnezeu dar pur şi simplu devin din ce în ce mai trist, mai deprimat şi gândul inutilităţii, zădărniciei şi al nefericirii mă urmăresc la fiecare pas.”

Clienţi ca Paul trec destui prin cabinetele de consiliere şi sunt tipul de clienţi la care „te chinui” efectiv să găseşti o cauză a nefericirii lor sau mai degrabă a lipsei lor de sensibilitate faţă de fericirea pentru care alţii s-ar bucura dacă ar fi în viaţa lor. Ei nu sunt neapărat toţi oameni cu de toate dar în general au cam tot ce alţii îşi doresc pentru a se considera fericiţi. De fapt, cred că şi ei la un moment dat şi-au dorit să ajungă la acea stare în căutarea fericirii şi când au ajuns să deţină ceea ce şi-au dorit şi au experimentat tot nefericire au intrat în depresii. Genul acesta de depresii sunt devastatoare şi foarte greu de abordat în terapie.

De ce intră oamenii „care nu au motive” în depresii şi de ce cochetează ei cu suicidul e greu de identificat cu precizie dar am identificat cele mai frecvente cauzalităţi cu care clienţii au venit la mine. Iată câteva din ele:

Una din cauze este tânjirea lor conştientă sau inconştientă după o relaţie cu Dumnezeu. Oamenii au fost creaţi cu o nevoie de Dumnezeu, cu nevoia de a relaţiona cu Creatorul. Multe surogate folosesc oamenii pentru a completa această nevoie sau dorinţă lăuntrică inexplicabilă. Satisfacerea tuturor dorinţelor e tot un surogat pentru această nevoie. Pur şi simplu avem nevoie de Dumnezeu, de relaţie cu El şi oricât am încerca să ne acoperim această nevoie cu altceva tot ajungem să fin nefericiţi pentru că nimic nu poate potoli setea de Dumnezeu decât Dumnezeu însuşi prin Isus Hristos.

O altă cauză este trăirea unei vieţi puternic excitate. Când spun asta nu mă refer la excitaţia sexuală ci la cea mentală care poate cuprinde sau nu partea sexuală. Trăim o viaţă în care toate simţurile ne sunt provocate la maximum. Gusturile ne sunt asaltate de stimuli puternici prin tot felul de chimicale aşa că nu vom mai simţi mare plăcere pentru gusturile reale. După o bomboană cu fructe încearcă să mănânci un măr că nu prea îl poţi termina. Gustul său e prea puţin intens ca să ne placă. Auzul ne este bombardat cu stimuli puternici. Ritmuri, sunete, bubuituri, tot felul de efecte electronice în muzica de azi astfel încât orice piesă pur acustică, orice piesă clasică ne va părea plicticoasă. Văzul ne este şi el supra excitat de tot felul de culori artificiale, de mii de imagini pe secundă la televizor, de forme voluptuoase care apar de la ambalajele maţelor de porc până la reclama la maşini foarte scumpe. Ochii noştri se vor „plictisi” să vadă frumosul unui mac de pe marginea drumului, se vor simţi trişti să privească dealul din apropiere supă ploaie, nu vor mai găsi plăcere să vadă jocul norilor pe cer pentru că sunt învăţaţi cu stimuli foarte puternici pe care în mod natural nu îi avem. Mirosul nostru la fel. Va fi incapabil să ne transmită bucurie şi împlinirea la întâlnirea aromelor unui ogor proaspăt cosit, la contactul cu aromele naturale, trandafirul nu va mai avea miros pur şi simplu pentru că suntem obişnuiţi cu arome artificiale puternice din creme, deodorante, parfumuri etc. La fel şi cu celelalte simţuri ale noastre. Suntem pur şi simplu drogaţi de artificial şi naturalul aproape nu îl mai putem percepe sau dacă îl percepem e insuficient. Cauza asta nu îi ocoleşte deloc nici pe cei care îl au pe Dumnezeu în viaţa lor.

Idealurile false sunt o altă cauză a nefericirii. Noi oamenii trăim după modele, fiecare de-a lungul vieţii ne luăm drept reper un om sau mai mulţi care nouă ni se par fericiţi, care ni se pare că au atins împlinirea. Inconştient de cele mai multe ori acei oameni ne devin modele de viaţă şi ne luptăm să ajungem ca ei în tânjirea noastră după realizare. Lupta este mare, eforturile sunt mari şi cânt în sfârşit ajungem în acea  poziţie, căutăm cu efervescenţă şi precipitare fericirea pe acolo pe undeva şi ea nu este, atunci începe ca o tristeţe inexplicabilă să ne pătrundă insistent în cele mai profunde părţi ale fiinţei noastre şi să ne inunde încet încet fiinţa. Suntem dezamăgiţi că am făcut mari eforturi să o găsim dar ea nu e acolo, ne simţim trădaţi, păcăliţi, pierduţi.

Idealurile părinţilor sunt şi ele cauză de nefericire. Mama a dorit să te faci doctoriţă sau tata a  dorit să te faci inginer. A apreciat toată viaţa sa de muncitor în fabrică acest gen de oameni. Erau respectaţi de toţi, erau cinstiţi si aveau şi bănuţi frumoşi. De asta au decis că măcar copii lor să devină ceea ce ei nu au reuşit. Dorinţa lor nu era rea dar  nu toţi am fost făcuţi pentru astfel de meserii şi aşa se face că unii ajung oameni mari, aşa cum mama sau tata i-au vrut dar sunt complet nefericiţi, nu se regăsesc, nu au satisfacţii şi fericirea pur şi simplu nu se intersectează cu ei pe traseu. Ajung oameni mari pe scara socială, oameni deştepţi, citiţi, buni profesionişti să se arunce din disperare în braţele alcoolului sau chiar în braţele morţii. Toţi se întrebă cu uimire „da ce n-a avut ăsta de s-a omorât?”

Tânjim mult după fericire dar fericirea fuge de noi. De fapt… o alungăm printr-un stil de viaţă artificial, prin trăirea vieţii altora, prin căutarea ei în locuri greşite. Ce o fi fericirea asta şi pe unde hoinăreşte de azi tot mai puţini oameni o găsesc deşi cheltuiesc sume imense de bani pentru a o prinde măcar câteva secunde? De ce fuge aşa de repede? Unde se ascunde? Sau de ce ne dorim toţi să fim fericiţi?. Sau… poate suntem fericiţi dar nu ştim?

http://www.filedinjurnal.ro/