Înlocuitori pentru Duhul Sfânt – Muzica


concdert in biserica

Una din constantele lumii moderne este ”ÎNLOCUIREA”. Avem înlocuitori aproape pentru orice. De la zahărul, care poate fi înlocuit și este înlocuit cu aspartam sau altele, până la inimi care pot fi înlocuite cu mini-pompe. Aproape totul are și înlocuitori și cum lumea actuală e orientată spre profit mai mult da niciodată, există varietăți de înlocuitori în funcție de posibilitățile financiare ale fiecăruia. Putem găsi înlocuitori pentru alimente, substanțe, electronice, piese, mașini, case etc. Mii de alternative, așa de multe, încât îți trebuiesc instrucţiuni de alegere a înlocuitorilor. Uneori se caută înlocuitori pentru că sunt mai ieftini decât originalul, alteori de nevoie, că originalul e defect sau în unele cazuri, din cauză că e nevoie de senzații tari.

Una din caracteristicile înlocuitorilor este că seamănă sau au efecte similare cu originalul. Dacă îmi este sete, pot cumpăra o sticlă de apă, dar am și varianta să cumpăr un suc ieftin. Un suc ieftin e mai avantajos la preţ decât o sticlă de apă și e tot îmbuteliat, e tot lichid, se poate bea, dar are ceva în plus și ceva în minus. Nu e apă, e ceva derivat din apă.

Acest fenomen vast, care merită analizat cu atenție, este găsit și în viața spirituală. Oamenii apelează la înlocuitori, pentru că nu sunt dispuși să plătească prețul aferent unor stări sau pentru că vor să obțină ce Dumnezeu întârzie să le ofere sau pentru că vor să simtă ceva ce simt doar alții.

Duhul Sfânt trebuie să fie o constantă a vieții credincioșilor. Fără El suntem pierduți. E singurul semn după care suntem recunoscuți de Dumnezeu ca fiind ai Lui, ca fiind spălați în sângele Mielului. Duhul Sfânt e pecetea după care vom fi selectați la răpire și El este prezent în viața fiecărui om care l-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor. De la acest adevăr pornind, credincioșii se împart în multe categorii. Nu ajunge promisiunea lui Dumnezeu, oamenii vor să simtă puteri, stări, senzații. Oamenii vor să dovedească celorlalți ceea ce dețin, vor să dețină o telecomandă a duhului prin care să îl activeze și să îl comande și pentru că Duhul Sfânt nu se conformează acestor dorințe, este înlocuit cu altceva. Unii din înlocuitori sunt răi din start, alții sunt doar folosiţi rău, în esență fiind buni la locul lor.

Așadar, Muzica – Înlocuitor pentru Duhul Sfânt. Momentele de închinare devin uneori adevărate ”beții spirituale”. Oamenii sunt în transă la anumite cântări, unii aproape de orgasm spiritual. Se caută senzații intense și plăcute. Se urmărește găsirea acelor stări intense de spiritualitate, ceva ce caută religiile care pun omul în centru și nu pe Hristos, ceva gen yoga, unde cel mai important e să simți plăcere până la urmă. În cazul acesta muzica este un înlocuitor super. Merg oamenii la biserică și cei de la ”laudă și închinare” le oferă momente de relaxare totală, momente de plăcere intensă. Când ies din biserică se simt, cum altcumva decât, ”extraordinar” crezând că Duhul Sfânt e cel ce le-a dat senzația.

E la modă să închizi ochii și să ridici mâinile, căutând febril senzația prin colțurile minții, căutând acel ”g-spot” spiritual și dacă ”echipa de laudă și închinare” se știe cu meseria, nici nu mai e nevoie de predică, plăcerea e garantată și omul poate ieși pe hol în timpul predicii , că oricum a atins plăcerea spirituală. Se caută înlocuitor pentru Duhul Sfânt și muzica e unul bun și acceptat. Nu? Ce e rău în muzica de închinare? Ce dacă repetă ca la incantații acel dute-vino halucinant, ritmic și senzitiv? Ce dacă ritmul sau melodia sunt împrumutate de la muzica demonică? Ce dacă sună mai degrabă a melodie pe care dansează cadânele? Dacă e spre slava Domnului, hai să ne bucurăm, că ne dă senzații plăcute.

Avem impresia că, dacă ne simțim bine la biserică e de la Duhul Sfânt. Dar impresia asta, poate fi falsă în cele mai multe cazuri. Nu găsim în Scripturi că Duhul Sfânt se angajează sau e trimis să ne ofere plăcere. Zac Poonen spunea într-un mesaj de acum câțiva ani, că unii folosesc biserica și muzica de acolo ca pe un bar. Se duc să își ”înece amarul” care îl au acasă sau în viață, se simt tare bine acolo, ”în prezența Duhului”, iar când se întorc acasă zbiară, țipă, se poartă urât cu cei dragi, consumă substanțe sau imagini, etc. Asta nu e lucrarea Duhului Sfânt, dacă ar fi, s-ar menține, pentru că El ne locuiește nu e doar la biserică.

Oare nu a ajuns muzica din biserici un înlocuitor al Duhului Sfânt pentru mulți? Ritm, bas, perfecțiune, lumini specifice din ce în ce mai des, repetiție obsedantă, apel la deconectare, urcare pe culmi. Cam seamănă cu acte sexuale, deși comparația s-ar putea să deranjeze pe mulți. Ce căutăm în închinarea de la biserică? Plăcerea noastră? Senzația noastră? Înlocuitori pentru ceva? Cine e beneficiarul închinării? Noi? Ce facem dacă ”grupa de închinare” nu ”se mișcă mai cu talent”… iată întrebări de meditat. Nu, nu am ceva cu închisul ochilor, cu ridicatul mâinilor, cu cântatul, ci cu folosirea lor pentru plăcerea personală și pentru a găsi senzații care să ne amăgească că suntem ce o cale bună.

Păna una alta, muzica nu va putea înlocui niciodată Duhul Sfânt, nici măcar la închinarea din biserici. Muzica are rostul, rolul și locul ei, nu poate fi folosită aiurea. Prea este folosită greșit, ca fundal sonor emoționant la seri de evanghelizare, ca momeală să chemăm oamenii ”la Domnul”, ca băutură care să ne ofere satisfacție prezenței Duhului Sfânt, ca motiv de frecventat biserica etc. Muzica poate fi un păcat, dacă nu e folosită adecvat, Duhul Sfânt nu poate fi înlocuit de muzică.

http://www.filedinjurnal.ro/

Slujba din 21 iunie 2015 a.m. Bis.Maranata Vulcan


Să nu mă laşi vreodată!


Maria Luca

Să nu mă laşi vreodată
Părintele meu sfânt
Să sorb din ape tulburi
Ce-ntină-al Tău Cuvânt
Şi nici să stau la masă
Cu cei ce Te hulesc
Căci firea-i Doamne slabă
Şi poate-am să greşesc!

Să nu mă laşi Isuse
Nicicând stingher pe drum
Căci sunt ispite multe
Şi piedici sunt şi fum
Iar eu nu am putere
O ştiu aceasta bine
Numai cu Tine-alături
Când braţul Tău mă ţine!

Te chem în zori de zi,
Te chem în orice clipă
Mă ocroteşte Doamne
Cu sfânta Ta aripă
Şi seara în apus
Te-aştept pe Tine, Tată
Şi Îţi şoptesc fierbinte:
„Să nu mă laşi vreodată!”

Vulcan-30-05-2015    Maria Luca

Costel Macovei – Mărturie


Bârfesc, deci mă înjosesc


Cu greu s-ar găsi ceva nou de spus despre bârfă. Poate fiindcă a fost cu noi de la începutul istoriei, iar moraliști de toate profesiile s-au străduit în mii de chipuri să ne convingă să renunțăm la ea. Şi tot aici e. Însă am rezonat puternic cu o pistă pe care am (re)descoperit-o recent.

Un ghid pentru arta conversației publicat în anii ’70 și readus în atenția publicului de Brain Pickings admonestează, sub semnătura Barbarei Walters, practica viciată și vicioasă a bârfei.

Walters radiografiază un motiv dureros pentru care bârfa continuă să fie un hobby pentru mulți: „Uneori oamenii bârfesc doar pentru că simt că trebuie să o facă pentru a fi interesanți.” Altfel spus, bârfești atunci când, pentru că te simți inadecvat, începi să iei la disecat detalii din viața altora, punându-te pe tine, și detaliile din viața ta, la un loc sigur.

Bârfa este rudă apropiată cu complexul de inferioritate. Rareori îi bârfim pe cei pe care îi considerăm inferiori nouă. De cele mai multe ori îi bârfim pe cei pe care îi invidiem (chiar dacă din alt punct de vedere decât cel analizat la șuetă). Adevăratele noastre motive rămân necunoscute interlocutorului, care se bucură de luxul de a pătrunde gratis în intimitatea celuilalt, fără să se preocupe prea tare de faptul că e probabil ca, în curând, să fie chiar el subiect pe agenda vreunei discuții.

Așadar bârfim în ciuda faptului că știm că nu e frumos, pentru că intuim că măcar ne e util. Dar sunt cel puțin două motive pentru care ne înșelăm.

Primul apare în ghid și spune că „bârfa nu e greșită doar moral, ci și strategic, pentru că aproape întotdeauna se întoarce împotriva persoanei implicate”, scria Walters.

Pe al doilea l-am găsit în substratul unui citat de pe TED, și aici este pista nouă. Noi, zice citatul, suntem cei care ne menținem relațiile la un nivel mediocru, pentru că ne fixăm ca obiectiv ținerea lor pe linia de plutire, fără să luăm în calcul că ne-am putea propune să ne avântăm ambițioși spre culmi (de împlinire). De ce să ne hrănim relațiile cu conversații de tip junk, care ne blochează mereu la același nivel (bârfa nu împlinește în mod real pe nimeni)? De ce să nu vedem în fiecare conversație o ocazie de aprofundare a relației și să nu renunțăm până nu scoatem ceva semnificativ din ea? Măcar ca acest „semnificativ” să fie faptul că nu am denigrat pe nimeni pe parcursul ei.

Celor mai creativi, articolul TED le propune un principiu de upgradare a conversațiilor: treci de la oglindirea celuilalt la depășirea așteptărilor privind răspunsul. Și, zic ei, de exemplu, atunci când cineva îți spune „vai, ce cald e afară!” nu oglindi afirmația doar confirmând „da, să știi că!” ci fă și o conexiune, du mai departe conversația, uneori poate apelând și la un soi de umor mucalit pentru asta: „cică e la fel de cald ca atunci când japonezii au atacat Pearl Harbor. Dacă așa o fi fost.”

Autorii continuă sugestiile recomandând să înlocuim întrebările închise cu întrebări deschise, care fac loc poveștilor:

În loc de:
„Ce mai faci?”
„Cum ți-a fost ziua?”
„De unde ești?”
„Cu ce te ocupi?”
„În ce domeniu lucrezi?”
„Cum te cheamă?

Întreabă:
„Care e povestea ta?”
„Ce ai făcut azi?”
„Zi-mi cea mai ciudată chestie despre locul în care ai crescut.”
„Ce s-a întâmplat interesant la lucru azi?”
„Cum ai ajuns să lucrezi unde ești acum?”
„Ce înseamnă numele tău? Tu ce ai vrea să însemne?”

Poate că aceste sugestii par copilărești, însă cu puțină creativitate, principiul poate fi adaptat astfel încât să reflecte numeroase tipuri de personalitate, fără să mai fie nevoie să apelezi la ridicolul mai mare al bârfei.

Se știe: oamenii iubesc poveștile pentru că îi ajută să se dezvolte. Atunci când îți asumi riscul de a-ți spune propria poveste, te simți mai motivat să îți construiești una care să poată fi spusă. Și, când îți iese, ești mult-mult mai fericit decât atunci când spui povestea altuia.

http://semneletimpului.ro/