Una din constantele lumii moderne este ”ÎNLOCUIREA”. Avem înlocuitori aproape pentru orice. De la zahărul, care poate fi înlocuit și este înlocuit cu aspartam sau altele, până la inimi care pot fi înlocuite cu mini-pompe. Aproape totul are și înlocuitori și cum lumea actuală e orientată spre profit mai mult da niciodată, există varietăți de înlocuitori în funcție de posibilitățile financiare ale fiecăruia. Putem găsi înlocuitori pentru alimente, substanțe, electronice, piese, mașini, case etc. Mii de alternative, așa de multe, încât îți trebuiesc instrucţiuni de alegere a înlocuitorilor. Uneori se caută înlocuitori pentru că sunt mai ieftini decât originalul, alteori de nevoie, că originalul e defect sau în unele cazuri, din cauză că e nevoie de senzații tari.
Una din caracteristicile înlocuitorilor este că seamănă sau au efecte similare cu originalul. Dacă îmi este sete, pot cumpăra o sticlă de apă, dar am și varianta să cumpăr un suc ieftin. Un suc ieftin e mai avantajos la preţ decât o sticlă de apă și e tot îmbuteliat, e tot lichid, se poate bea, dar are ceva în plus și ceva în minus. Nu e apă, e ceva derivat din apă.
Acest fenomen vast, care merită analizat cu atenție, este găsit și în viața spirituală. Oamenii apelează la înlocuitori, pentru că nu sunt dispuși să plătească prețul aferent unor stări sau pentru că vor să obțină ce Dumnezeu întârzie să le ofere sau pentru că vor să simtă ceva ce simt doar alții.
Duhul Sfânt trebuie să fie o constantă a vieții credincioșilor. Fără El suntem pierduți. E singurul semn după care suntem recunoscuți de Dumnezeu ca fiind ai Lui, ca fiind spălați în sângele Mielului. Duhul Sfânt e pecetea după care vom fi selectați la răpire și El este prezent în viața fiecărui om care l-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor. De la acest adevăr pornind, credincioșii se împart în multe categorii. Nu ajunge promisiunea lui Dumnezeu, oamenii vor să simtă puteri, stări, senzații. Oamenii vor să dovedească celorlalți ceea ce dețin, vor să dețină o telecomandă a duhului prin care să îl activeze și să îl comande și pentru că Duhul Sfânt nu se conformează acestor dorințe, este înlocuit cu altceva. Unii din înlocuitori sunt răi din start, alții sunt doar folosiţi rău, în esență fiind buni la locul lor.
Așadar, Muzica – Înlocuitor pentru Duhul Sfânt. Momentele de închinare devin uneori adevărate ”beții spirituale”. Oamenii sunt în transă la anumite cântări, unii aproape de orgasm spiritual. Se caută senzații intense și plăcute. Se urmărește găsirea acelor stări intense de spiritualitate, ceva ce caută religiile care pun omul în centru și nu pe Hristos, ceva gen yoga, unde cel mai important e să simți plăcere până la urmă. În cazul acesta muzica este un înlocuitor super. Merg oamenii la biserică și cei de la ”laudă și închinare” le oferă momente de relaxare totală, momente de plăcere intensă. Când ies din biserică se simt, cum altcumva decât, ”extraordinar” crezând că Duhul Sfânt e cel ce le-a dat senzația.
E la modă să închizi ochii și să ridici mâinile, căutând febril senzația prin colțurile minții, căutând acel ”g-spot” spiritual și dacă ”echipa de laudă și închinare” se știe cu meseria, nici nu mai e nevoie de predică, plăcerea e garantată și omul poate ieși pe hol în timpul predicii , că oricum a atins plăcerea spirituală. Se caută înlocuitor pentru Duhul Sfânt și muzica e unul bun și acceptat. Nu? Ce e rău în muzica de închinare? Ce dacă repetă ca la incantații acel dute-vino halucinant, ritmic și senzitiv? Ce dacă ritmul sau melodia sunt împrumutate de la muzica demonică? Ce dacă sună mai degrabă a melodie pe care dansează cadânele? Dacă e spre slava Domnului, hai să ne bucurăm, că ne dă senzații plăcute.
Avem impresia că, dacă ne simțim bine la biserică e de la Duhul Sfânt. Dar impresia asta, poate fi falsă în cele mai multe cazuri. Nu găsim în Scripturi că Duhul Sfânt se angajează sau e trimis să ne ofere plăcere. Zac Poonen spunea într-un mesaj de acum câțiva ani, că unii folosesc biserica și muzica de acolo ca pe un bar. Se duc să își ”înece amarul” care îl au acasă sau în viață, se simt tare bine acolo, ”în prezența Duhului”, iar când se întorc acasă zbiară, țipă, se poartă urât cu cei dragi, consumă substanțe sau imagini, etc. Asta nu e lucrarea Duhului Sfânt, dacă ar fi, s-ar menține, pentru că El ne locuiește nu e doar la biserică.
Oare nu a ajuns muzica din biserici un înlocuitor al Duhului Sfânt pentru mulți? Ritm, bas, perfecțiune, lumini specifice din ce în ce mai des, repetiție obsedantă, apel la deconectare, urcare pe culmi. Cam seamănă cu acte sexuale, deși comparația s-ar putea să deranjeze pe mulți. Ce căutăm în închinarea de la biserică? Plăcerea noastră? Senzația noastră? Înlocuitori pentru ceva? Cine e beneficiarul închinării? Noi? Ce facem dacă ”grupa de închinare” nu ”se mișcă mai cu talent”… iată întrebări de meditat. Nu, nu am ceva cu închisul ochilor, cu ridicatul mâinilor, cu cântatul, ci cu folosirea lor pentru plăcerea personală și pentru a găsi senzații care să ne amăgească că suntem ce o cale bună.
Păna una alta, muzica nu va putea înlocui niciodată Duhul Sfânt, nici măcar la închinarea din biserici. Muzica are rostul, rolul și locul ei, nu poate fi folosită aiurea. Prea este folosită greșit, ca fundal sonor emoționant la seri de evanghelizare, ca momeală să chemăm oamenii ”la Domnul”, ca băutură care să ne ofere satisfacție prezenței Duhului Sfânt, ca motiv de frecventat biserica etc. Muzica poate fi un păcat, dacă nu e folosită adecvat, Duhul Sfânt nu poate fi înlocuit de muzică.
