Una din poveștile care prinde tare la copii, dar care parcă se prinde bine și de adulții de mai târziu, din cauză că nu este uitată, este cea cu Aladin și lampa fermecată. Pentru cei ce nu știu, Aladin, personajul poveștii, găsește o lampă fermecată, din care, dacă o freacă, iese un duh atotputernic și îi împlinește dorințele. Unele din ele sunt mici, altele din ele sunt uriașe, dar toate sunt rezolvabile pentru că duhul lămpii, îl consideră pe Aladin stăpân, din cauză că el, a găsit lampa.
Ei, dacă ați ști voi câte tinichele sunt frecate și în ziua de azi ca să apareă vreo dihanie de duh puternic și servitor din ele… Dar hai să nu o lungim prea mult și să vorbim puțin de prea multele asemănări, între povestea asta și modul în care unii creștini îl văd pe Duhul Sfânt.
Unii din primii oameni care se așteptau ca Duhul Sfânt să se comporte aproximativ la fel ca duhul din lampă, au fost fiii lui Sceva. Au crezuc că pot utiliza formule megice, ca să invoce anumite puteri doar că, nefiind recunoscuți, Duhul Sfânt nu ”a executat ordinele”, în consecință demonul pe care voiau să îl scoată, i-a schingiuit. Mai este un exemplu, care nu s-a terminat bine, când un om a vrut să cumpere, puterea pe care o aveau ucenicii și iar nu a fost de bine.
În modernism, fenomenul lui Aladin e foarte răspândit. Creștinii își doresc tare mult lampa fermecată. Mulți oameni ar vrea să le fie Duhul Sfânt slujitor. Ar vrea ca Duhul Sfânt să mute munții, cum scrie Scriptura, ar vrea ca Duhul Sfânt să le dea puteri și daruri, cum scrie Scriptura, ar vrea ca Duhul Sfânt să îi scape de vicii și alte dorințe, unele din ele chiar năstrușnice. Accentul cade tot acolo, creștinii ar vrea ca Duhul Sfânt să iasă doar atunci când e chemat și să împlinească dorințele, apoi să se retragă discret iar în lampa fermecată. Trebuie să recunosc, zâmbesc cănd mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă ar fi realitate fenomenul, toți ne-am bate în Duhul… dar mă cutremur imediat ce realizez, că în discuție e Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, iar Scriptura spune că hula împotriva Lui nu poate fi iertată.
E adevărat, există unele lucruri asemănătoare între cele două situații, dar sunt total diferite. Duhul lămpii din poveste este slujitorul proprietarului lămpii, dar Duhul Sfânt, nu este slujitorul nostru, ci poate al proprietarului nostru, al lui Dumnezeu, deși nici așa nu găsim dovezi Scripturale. Duhul Sfânt, nu este proprietatea cuiva, Duhul Sfânt este Dumnezeu. Ori dacă este Dumnezeu, îmi mai permit eu, să ”îl chem la raport” sau la împlinit dorințe fanteziste?
E adevărat că Duhul Sfânt locuiește în noi, dar noi nu suntem lampa fermecată, ci templul Său. Când e vorba de templul Duhului Sfânt, nu ne închipuim o lampă prăfuită și ruginită, ci o construcție măreață și curată. Nu putem avea un templu ruinat și dămblăgit, dar să pretindem ca Duhul Sfânt să iasă triumfător dintre ruine și să spulbere totul în calea noastră. Nici nu putemn avea pretenția să fim umpluți de Duhul Sfânt, iar templul Său să fie spart și dărâmat. Să nu uităm că Dumnezeu stă unde e curăție, ordine, intelepciune și nu ”se bagă” pe unde apucă, doar să seta la dos de ploaie.
Duhul Sfânt și lampa lui Aladin, nu au nimic în comun, chiar dacă unii credincioși lasă să se creadă asta. Recent mă întreba cineva: ”Nu ți se pare că tocmai cei care pretind a avea botezul cu Duhul Sfânt, strigă cel mai tare să fie umpluti? De ce or fi așa de disperați? Unde să mai intre Duh dacă sunt plini?” Avea dreptate, mulți oameni vor ca Duhul Sfânt să iasă din lampă, măcar ca să se arate celor din jur. Vrem un Duh Sfânt care să execute manevre ”sus-jos”, ”intră-ieși”, ”apari-dispari”, ori duhul sfânt nu e duhul lămpii și nici cățeluș dresat nu este.
Într-o discuție recentă la consiliere cineva declara: ”Frate Teo, mă rugam pentru Duhul Sfânt să mă umple, să fiu botezat și Dumnezeu nu răspundea. Până m-am prins eu că trupul meu nu e tocmai templu, eram gras de trebuia cantitatea aferentă a 4 oameni, ca să mă umple pe mine, îi lăsam pe altii fără duh.” E comică exprimarea, dar undeva e reală. Vrem umplerea, botezul, semnele, prezențe Duhului Sfânt, dar nu ne pregătim pentru el. Credem că totul e să ne rugăm și gata. Nu frații mei, Duhul Sfânt nu vrea să locuiască cu colegi de cameră. NU VREA.
Duhul Sfânt nu va ieși să execute ordinele noastre niciodată, el este acolo la ordinele lui Dumnezeu, el este acolo să mângîie, să fie blând, să încurajeze, să domnească. Nu e un câine de luptă, nu e nici medalie sau trofeu. Nu e nici câine de pază cu care să mergem de lesă pe stradă sau în biserică. E Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și în prezența Lui trebuie să ne închinăm, să ne proșternem. Vrem puteri, semne, piruiete și giumbușlucuri… ar fi bine să ne pocăim.
Oare știm cine ne locuiește? Oare avem respect pentru El și pentru Templul Său? Știm oare care e pedeapsa pentru stricarea templului Duhului Sfânt? Știm oare cu câtă grijă și respect trebuie să ne purtăm? Știm oare cât de ascultători trebuie să fim de Călăuzitorul? Doamne, luminează-ne!
