M-am întâlnit cândva cu Dumnezeu!


Maria Luca

M-am întâlnit cândva cu Dumnezeu
Când adunam fărâme „eul” meu…
Eu căutam o cale de scăpare
El mă căuta să-mi dea eliberare…

M-am întâlnit cu El pe drum de seară
Când rătăceam prin viaţa mea amară…
Eu îmi plângeam eterna amăgire
El îmi vorbea de pace şi iubire…

M-am întâlnit cu Dumnezeu odată
Când ruşinat priveam la a mea faptă
Eu încercam s-ascund al meu păcat
Dar El m-a ridicat şi m-a salvat!

L-am întâlnit şi-am înţeles iubirea
Ce mi-a adus prin jertfă mântuirea…
Acum sunt fericit şi cânt mereu
Că-L am în viaţa mea pe Dumnezeu!

Vulcan-04-05-2015   Maria Luca

Ziua Cincizecimii


FelixE iarăşi sărbătoare în cetate,
E iarăşi forfotă-n Ierusalim,
Din patru zări aici sunt adunate
Să dea cinstire Legii, gloate, gloate,
E ca un furnicar oraşul plin.

Căci Dumnezeu urmează să-mplinească
Un plan vestit de veacuri prin Ioel
Şi vrea ca mii de martori să privească
Şi mai pe urmă să mărturisească
Ce minunat e când lucrează El.

Aici stau ucenicii cu durere
În urma despărţirii de Isus,
Lipsiţi de îndrăzneală, de putere,
Dar aşteptând promisa mângâiere
Prin Duh mângâietor, venind de Sus.

Speranţa-i ţine-acuma împreună
Şi-ncrezători aşteaptă Sfântul Duh,
Când deodată, deşi-i vreme bună,
Un sunet ca de vânt, ca de furtună,
Porneşte fără veste din văzduh,

Şi, împărţite peste fiecare,
Din cer venind, coboară limbi de foc;
Aceasta-i aşteptata revărsare,
E ploaia-nviorării pe ogoare
Vestită din vechime prin prooroc.

Uimind apoi mulţimile-adunate
Au început în limbi a le vorbi,
În limbi de ei încă neînvăţate,
În limbi care prin Duhul le-au fost date
Şi-o vie îndrăzneală-i însoţi.

Iar Petru-ncepe atuncea să vorbească
Cuprins de focul viu, cuprins de zel,
De îndrăzneală-n Duh, nepământească,
Şi oamenilor să mărturisească
De jertfa Crucii şi de Sfântul Miel.

Trei mii au fost cei ce-au răspuns chemării
În urma îndrăzneţului cuvânt.
Ei au primit pecetea îndurării
Şi-mbrăţişarea binecuvântării
Din partea Celui veşnic sfânt, sfânt, sfânt.
***
Când n-avem îndrăzneală la mulţime,
Nici foc în noi să Te mărturisim,
Mai dă-ne, Doamne, câte-o Cincizecime
Şi lasă peste noi flăcări divine,
Ca-n Duhul Tău Cel Sfânt să clocotim.

Mai toarnă, Doamne, foc în adunare,
Redeşteptării sfinte să-i dăm glas,
Simţind în noi a cerului chemare
În Duh să Îţi aducem închinare,
Înaintând spre ceruri pas cu pas.

Mai lasă vâjâitul să răsune
Şi casa zgudui-o din temelii
Ca veşnic treji, veghind în rugăciune,
Atunci când trâmbiţa o să răsune
Noi să fim gata pentru veşnicii.

Amin
Vulcan 26.05.2007   Simion Felix Martian

Duhul Sfânt – Îndrumătorul în consilierea creştină


Duhul Sfânt – Îndrumătorul în consilierea creştină         

Un alt rol pe care Duhul Sfânt îl are în consilierea creştină este cel de călăuză în procesul de consiliere şi nu numai. Deşi Scriptura ne spune şi despre moduri miraculoase de comunicare a Duhului Sfânt (viziuni, profeţii) totuşi cea mai folosită metodă de ghidare folosită de El pentru a ne călăuzi este „îndemnul”. Cum se traduce asta? Duhul Sfânt ne va atinge conştiinţa sau altfel spus va comunica cu duhul nostru şi ne va îndruma într-o direcţie de urmat sau alta.

Care sunt „sectoarele” în care Dumnezeu ne călăuzeşte prin Duhul Sfânt?

În primul rând, Duhul Sfânt călăuzeşte întreaga viaţă a consilierului mai înainte ca acesta să fie pus efectiv faţă în faţă cu un caz. Un om aflat sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, poate fi un bun consilier, de fapt, e o condiţie obligatorie aş spune. Nu putem folosi Duhul Sfânt doar ca pe un instrument ca să ne servească unor scopuri personale (în consiliere în acest caz) ci trebuie să fim locuiţi de El în permanenţă şi să ne  lăsăm călăuziţi de El în permanenţă. Scriptura ne vorbeşte despre necesitatea ca noi să devenim temple ale Duhului Sfânt. Cu toate că este bine, recomandat, necesar ca să fim locuiţi de El atrag atenţia că nu devenim prin asta nişte superoameni, nu devenim vedete, nu devenim nişte guru, nu devenim incoruptibili. Când Duhul Sfânt ne locuieşte, avem doar la îndemână mereu alternativa unui sfat sănătos pe lângă ce ne spune firea noastră şi deci putem decide în cunoştinţă de cauză.

Al doilea sector de menţionat este cel specific de consiliere. Spuneam ieri că nu toţi creştinii sunt chemaţi să profeseze consilierea şi că pe unii Dumnezeu i-a pregătit şi înzestrat în acest sens. Ei bine, pentru un consilier creştin este vitală călăuzirea Duhului Sfânt fără de care nu poate oferi ajutor mai mare decât un psihoterapeut sau un psiholog secular (atenţie, nu vorbesc aici despre vreo superioritate a consilierilor creştini ci despre posibilitatea ca aceştia să poată trece dincolo de ce este omeneşte posibil prin călăuzirea şi lucrarea Duhului Sfânt). În realitate, avem obligaţia şi datoria să ne pregătim foarte bine în domeniul psihologiei ca să fim profesionişti în acest domeniu dar vorbeam aici despre ceva în plus în cazul celor care fac consiliere creştină şi acel „ceva” este  tocmai capacitatea consilierului creştin de a se lăsa călăuzit în procesul terapeutic de Duhul Sfânt.

 Pentru  că El este cel care este trimis special ca Mângâietor: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi“ (Ioan 14:16-17). Când facem consiliere, o primă preocupare a terapeutului este tocmai aceea de a încuraja, ridica, îmbărbăta şi acest Duh al lui Dumnezeu este „specializat” în aşa ceva.

Pentru că El călăuzeşte cum am mai amintit. Vedem astfel de acţiuni în viaţa Domnului Isus „Îndată Duhul a mânat pe Isus în pustie… ” sau „Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?“ şi exemple mai avem şi din viaţa lui Pavel şi altele. El este cel care ne comunică cum este corect de abordat o persoană, ne dă şi acea sensibilitate de a lucra cu mare grijă şi atenţie cu aspectele sensibile ale psihicului uman.

Pentru că El descoperă. Multe cazuri am experimentat personal la consiliere în care mintea mi s-a luminat brusc şi contrar cursului discuţiei de la acea dată. Au fost situaţii în care o întrebare îmi frământa mintea insistent deşi discutam pe alt fir atunci. Cel mai clar exemplu este al unui băiat care venea la consiliere de 9 luni şi cu care nu avansam aproape deloc. Într-o şedinţă, deşi discutam de relaţia cu profesorii, întrebarea privitoare la sfârşitul clasei a opta şi evenimentele de atunci mă presa efectiv şi am adresat-o fără să facă parte din discuţie. Ei bine, întrebarea aceasta a deblocat tot procesul terapeutic pentru că deşi nu ştiam nimic despre acea vacanţă de vară Duhul Sfânt mi-a indicat că acolo e cheia de deblocare. La finalul clasei a opta unchiul său îl molestase. (exemple mai am multe)

Un alt sector în care Duhul Sfânt călăuzeşte este chiar inima clientului. Poate veţi spune că e normal atâta timp cât omul este şi el un creştin dar vreau să vă spun că nu doar pe creştini îi călăuzeşte Duhul Sfânt. Cam 65% dintre clienţii mei nu sunt din mediul neoprotestant şi mulţi ar considera prin asta că nici nu pot fi călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. În realitate, am exemple multe, în care clienţii deşi nici nu ştiau ce e acela Duh Sfânt au fost luminaţi şi călăuziţi de El. De altfel în Scriptură găsim cazuri ale comunicării lui Dumnezeu cu împăraţi păgâni chiar cărora le spune ce anume să facă. Un lucru e foarte clar pentru mine, clienţii cu care am făcut consiliere au fost călăuziţi spre vindecare şi luminaţi şi acesta este doar aportul Duhului Sfânt.

Da, Duhul Sfânt are rol de îndrumător în consilierea creştină. El trebuie să stăpânească viaţa consilierului, procesul terapeutic şi viaţa clientului în cazul fericit. Un lucru este sigur pentru mine, fără Duhul lui Dumnezeu nu aş putea răzbi în munca asta imens de grea cu sufletele oamenilor. Deşi mă pasionează psihologia şi îmi place să o studiez, este fascinantă, fără călăuzirea Duhului Sfânt aş fi foarte limitat. Doamne călăuzeşte-mă tu şi îţi mulţumesc pentru modul în care mi-ai călăuzit viaţa, cazurile de consiliere şi pe oamenii care au fost vindecaţi.

http://www.filedinjurnal.ro/

Pentru cine sunt Rusaliile? Lazar Gog


921d5-pentecost1

Exod 20:18 Exod 24:9 & 15

Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura şi stătea în depărtare. – Exodul 20:18

Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel. – Exodul 24:9

Moise s-a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele. – Exodul 24:15

Lazar Gog Rusalii 2015Sarbatoarea Rusaliilor coincide cu darea Legii pe Muntele Sinai. Moise are o experienta glorioasa. S-a suit pe Muntele Sinai, la porunca lui Dumnezeu, sa se intalneasca cu Dumnezeu, sa vorbeasca cu Dumnezeu si sa aiba aceasta experienta de neuitat, a unei partasii pe care orice om, care-L cunoaste pe Dumnezeu, ar trebui sa cunoasca. Sa tanjeasca dupa ea. Cum sa nu te intalnesti cu Domnul? Cum sa nu ai experiente cu Dumnezeu? Sicum sa nu cinstesti pe Domnul cu inchinare de felul acesta, in care Moise se inchina lui Dumnezeu?

Dar in experienta aceasta la Sinai se intampla lucruri interesante. Cel ce are experiente inalte este Moise. Poporul sta departe pentru ca se teme. A trecut Sinaiul si a venit, daca vreti, al doilea Sinai. La primul Sinai, Dumnezeu a dat cele zece porunci- Decalogul. La al doilea Sinai, la pogorarea Duhului Sfant, Dumnezeu a dat Legea Duhului de viata.

Intrebarea este aceasta: Pentru cine sunt Rusaliile?

Cine are in adevar, experiente cu Dumnezeu? Cine are dorinta sa se urce pe munte si sa se intalneasca personal cu Dumnezeu? Moise a facut lucrul acesta. Contemporanii lui, in parte. Si de aceea, va invit, in cadrul acestui mesaj “Pentru cine sunt Rusaliile”, sa urmarim din experienta lui Moise si a contemporanilor lui un fenomen care se intampla si astazi. S-a intamplat si in Ziua de Rusalii in Ierusalim. Si de atunci incoace se intampla in continu in bisericile lui Dumnezeu.

Trei categorii de oameni care vin in legatura cu Dumnezeu si accepta sau resping experienta cu Dumnezeu de la Rusalii, de la Sinai. (Din primele 4 min)

VIDEO by Emanuel Church Anaheim

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Doamne, mai vrem Rusalii


 

Maria LucaMai vino Doamne…Te chemăm în zi de sărbătoare
Coboară iar prin Duhul Sfânt aici, în adunare
Căci ne simţim pustii şi goi şi pacea am pierdut
Iar orice vorbă, orice şoaptă ne-a frânt şi ne-a durut…

Avem nevoie de puteri ce Tu ni le poţi da
De mângâierea Duhului şi de Iubirea Ta…
Avem nevoie Tată scump din nou de ziua sfântă
De umplerea cu Duhul Sfânt ce ne binecuvântă!

Mai dă-ne Doamne iar Rusalii…ne strânge la un loc
Coboară Duhul Tău cel Sfânt prin limbile de foc
Şi dă-ne glasuri îngereşti prin Duhul să vorbim
Să-Ţi spunem iar în rugăciune ce mult noi Te iubim…

Revarsă Doamne Duhul Sfânt…mai lasă mângâiere…
Avem nevoie de Cuvânt, de pace şi putere…
Ne leagă-n lanţul dragostei…a dragostei divine
Cu suflete înfiorate să Te-aşteptăm pe Tine…

Ajută-ne Părinte Sfânt pe calea ce păşim
Să ne păstrăm veşmântul alb şi veşnic să iubim
Şi fiecare zi să fie o zi de sărbătoare
Călăuziţi de Duhul Sfânt în drumul către Soare!

Vulcan-26-05-2015    Maria Luca