Sigur vi s-a întâmplat și vouă. Te întâlnești cu cineva din biserică pe stradă, la poștă, la bancă sau la dentist și îl saluți politicos cu ”Bună ziua!” Sau ”Servus”, cum se zice pe aici prin Ardeal, sau ”Salut” sau orice altă formă de a da binețe, iar omul să îți trăsnească un: ”Pacea domnului”, cu toată patima, mândria și puterea, evident arătând fără echivoc sfințenia Sa, dar și disprețul pe care îl meriți, pentru că nu ești la fel de sfânt și că ”te rușinezi de Domnul”.
Așa că, asumându-mi riscul de a fi iarăși deranjant, abordez o temă de mare sensibilitate pentru noi și anume formalismul dus la rang de evlavie. Un soț tânăr căsătorit era la o cofetărie, împreună cu colegii de facultate. Serbau 10 ani de la terminarea facultății la un suc și o prăjitură. În cadrul acesta intră și fratele socrului său, pe care bărbatul nostru îl salută politicos cu ”Sărut mâna” și ”Bună ziua” pe un ton moale, ca într-un loc public. Numa că, înalt prea sfinția sa, prezbiter al bisericii neoprotestante din localitate, se simte ofensat ca un înalt prelat, căruia nu i s-a spus Sărut-mâna părinte și se sesizează zicând un ”PACEA DOMNULUI TINERE”, pe care să îl audă nu toată cofetăria, ci și cei care treceau prin fața ei. După asta îl ia public la mărunțit, că îi este rușine de evanghelie, că îi este rușine de frați, că și Fiul se va rușina de el și intuiți celelalte texte sfinte folosite.
Omul nostru, om cu mare bun simț și bine văzut în localitate, a fost pur și simplu strivit de pocăința și evlavia lui ”big brother”, a cărui sfințenie avea tone bune. Totul s-a terminat cum nu trebuia. Omul nostru a fost foarte afectat emoțional, a încercat o reacție, dar nu a fost în stare și i-au dat lacrimile cât de mare era. Lucru penalizat drastic de preasfințitul prin expresia ”așa, pocăiește-te, și Domnul te va ierta”. Ce a fost aiurea, pentru că trebuia să se întâmple pe dos, e că a fost îmbărbătat, îmbrățișat și încurajat de colegii săi, lucru ce trebuia făcut de fratele său. Atunci, fiind la a patra situație aproximativ similară, bărbatul a luat o decizie drastică, s-a dezis de așa frați. Bineînțeles că toată biserica îl condamnă acum, dar nimeni nu are nimic de spus despre ”big brother”. Acum omul nostru frecventează o altă biserică neoprotestantă, de la câteva localități depărtare.
Am scris mai cu amănunte exemplul ca să putem observa câte ceva din el. E drept, e mai spre extreme, dar se întâmplă destul de des, fiți pe pace.
Nu am nimic cu salutul ”Pacea domnului”, nu cu el am eu treabă în dimineața asta, ci cu sfințiile noastre, care îl folosim de foarte multe ori mecanic și nimicitor. Unii frați și unele surori, cred că spunând tare și răspicat oriunde ”PACEA DOMNULUI” îi fac un serviciu lui Dumnezeu, îl onorează pe Dumnezeu, îl slăvesc pe Dumnezeu. În realitate concepția e falsă. Pacea Domnului va rămâne un salut și o urare, cum sunt și alte forme de salut dar care, are un anume efect dacă acel salut e spus cu o inimă bună și iubitoare. Nu poți spune cuiva pace, dacă în inima ta e război și să ai pretenția ca el să capete pace. A mai spus cineva așa dar a spintecat pântecele ”fratelui” cu cealaltă mână.
Mai mult face un ”Bună ziua”, sau un ”salut prietene” din inimă decât un ”Pacea domnului” din orgoliu. Mai mult face un salut cu privirea sau mâna, decât o zbierătură aiurea de dragul de a fi auzit. Mai mult face bunul simț când intrăm în anumite medii, decât pacea pe care putem noi să o dăm aducând prin ea tulburare. Uneori, salutul ”Pacea Domnului” provoacă doar tulburare și răzvrătire, de aceea e nevoie de înțelepciune, bun simț, respect pentru oameni și valorile lor și considerație pentru om în primul rând nu pentru datini și tradiții.
Un medic destul de cunoscut din vestul țării, avea la ușă zilnic câte 30-40 de oameni, pentru că era apreciat pentru rezultatele sale. În ecuația asta apărea câte un bizon, cu pretenții de frate, care trecea de toți, deși nu era primul, bătea la ușă și îl saluta voios și apăsat dar și condamnator cu ”Pacea Domnului frate doctor, Domnul să vă binecuvinteze!” Nenea doctorul însă, nu e ca tânărul de mai sus și îl lua frumos cu un sec: ”vă rog să vă respectați rândul dacă chiar sunteți frate” să vezi supărare, nervi, vorbire de rău, dar le trecea.
Ce vreau să spun este că, avem nevoie de înțelepciune în interacțiunea cu oamenii. Salutatul cu ”Pacea Domnului” nu indică pocăința noastră, ci poate indica mai degrabă fanatismul dacă nu îl folosim cum, cât și unde trebuie. La fel de benefic este orice alt salut, care denotă respect sau gânduri bune. Nu vă jigniți unul pe altul prin folosirea de versete sau saluturi biblice, nu la asta am fost chemați. Dacă sunteți în locuri publice, fiți cu bun simț, nu se vor pocăi oamenii de pe strada aceea, că tu saluți cu ”Pacea Domnului” sonor. Dacă mergeţi la un medic, funcționar, avocat, la un frate sau soră la lucru sau în orice altă instanță unde lucrează pocăiți, nu faceți omul acela să regrete că ați venit pe acolo. E strict problema lui dacă evanghelizează sau nu colectivul. E strict problema sa, dacă își declară credința sau nu, nu e treaba ta să te duci să pui în ordinea ta lucrurile. În plus unii evanghelizează prin viața lor, prin sfințenia lor trăită și nu prin cuvinte.
Mare mare înţelepciune trebuie să avem, ca să nu facem Numele Domnului să fie grăit de rău. Și o asemenea purtare, poate face numele să fie grăit de rău.
