Categorie: Duhul Sfânt

Intru în meditarea de astăzi pe un teren foarte sensibil, dar incursiunea aici, deşi poate fi înţeleasă greşit este necesară în contextul scrierilor despre rolul Duhului Sfânt în consilierea creştină. Ne referim la rolul de vindecător de suflete pe care Duhul Sfânt îl are.

Când vorbim în contextul religios de azi despre vindecare, gândurile se pot duce repede spre miracole instantanee şi spectaculoase, spre ologi care aruncă teatral scaunul cu rotile şi o iau „la sănătoasa” , spre nevăzători care citesc dintr-o dată ziarul sau biblia, spre spectacole în care vindecările sunt filmate iar cărucioarele de invalizi sunt cărate cu camionul pentru că nu mai este nevoie de ele. De aceea spuneam că discuţia este sensibilă. Riscul să fiu înţeles greşit este mare, dar subiectul nu poate fi ocolit.

În primul rând ţin să specific că sunt una din persoanele care crede în vindecări. Apoi o altă specificare este că există şi vindecări „dintr-o dată” de genul celei în care Domnul Isus îi spune slăbănogului să-şi ia patul şi să umble sau cea a orbului căruia i-a uns ochii cu tină. La fel vreau să menţionez că am văzut oameni vindecaţi de Dumnezeu  prin puterea Duhului Sfânt şi nu am dubii referitor la existenţa vindecărilor. Totuşi vreau să separ  clar de spectacol, reflectoare, scene, televiziune, acţiunile de vindecare ale Duhului Sfânt. Există un mare risc să ne ducem spre derizoriu făcând spectacole ieftine şi de doi bani din aspecte care implică credinţă sinceră şi acţiune Dumnezeiască. Consider aşa zisele vindecări televizate spectacole jalnice, demne de milă în care se spun enorm de multe minciuni şi se prezintă foarte multe cazuri fictive.

Mare atenţie la vindecări de tipul: „paharul cu apă în faţa televizorului”, „apă de la nu ştiu ce biserică sau mănăstire”, „repetarea de tot felul de incantaţii, fie ele şi religioase”, „plata pentru vindecare” şi alte fenomene nebiblice ducătoare în rătăcire. Este foarte mare tentaţia omului spre a dobândi fără muncă, fără efort, fără durere lucruri benefice pentru el. Îmi pare rău când aud atâtea cazuri de oameni dezamăgiţi de astfel de „procedee” şi îmi este milă.

Duhul Sfânt are şi rolul de vindecător de suflete pentru că omul are suflet şi sufletul omului este partea centrală a existenţei şi astfel de vindecări se produc zilnic fie în cabinetele de consiliere, fie în biserici, fie pe stradă, fie în pat, fie în spitale şi vindecările acestea sunt reale, necontestabile, clare şi mai ales „netelevizate”. Despre ce vorbesc:

Prima instanţă, cea a oamenilor care au legământ cu Dumnezeu şi sunt locuiţi de Duhul Sfânt. Oamenii pe acest pământ, datorită păcatului, cresc în medii imperfecte, ostile, generatoare de răni şi boli sufleteşti. Este aşa de gravă situaţia încât omul lui Dumnezeu ajunge să spună „nimic bun nu locuieşte în mine” sau un altul spune despre inimă că este deznădăjduit de rea. În acest context, oamenii care ajung să-L cunoască pe Dumnezeu şi primesc Duhul Sfânt încep să fie transformaţi spre vindecare.

Ei bine, transformarea aceasta spre vindecare deşi este miraculoasă, în puţine cazuri este instantanee sau spectaculoasă. Este vorba de o transformare care necesită timp, implicare, credinţă, acţiune, dedicare şi încredere în Dumnezeu. De fapt, cam toată viaţa noastră de credinţă este un proces de vindecare a sufletului, mereu şi mereu Duhul Sfânt lucrează la noi ca să ne însănătoşească.

În cazul celor care vin la consiliere, acţiunea Duhului Sfânt este mult mai vizibilă şi puternică pentru că acea persoană doreşte vindecarea de o afecţiune, de un obicei, păcat, tulburare şi am observat că oamenii care pun pe Dumnezeu „la treabă” în domeniul vindecării obţin ceea ce caută. Duhul Sfânt intervine şi şedinţă după şedinţă se vede cum vindecarea se produce.

Cea de a doua instanţă, cea a oamenilor care nu sunt locuiţi de Duhul Sfânt. Şi în acest caz Duhul Sfânt poate lucra la vindecarea afecţiunii clientului. Aste o spun din experienţa pe care o am în consiliere. Aş fi interesat să discut cu cineva situaţia asta si din punct de vedere biblic, însă din punctul de vedere al experienţelor personale (care nu pot fi luate ca etalon) spun că Duhul Sfânt vindecă şi oameni care nu au încă un legământ cu Dumnezeu. Aici pot aduce ca mărturie oameni vindecaţi „miraculos”. Spun miraculos din cauză că, deşi am folosit toate instrumentele normale în abordarea acelui caz, vindecarea s-a produs fie mult mai repede decât normalul, fie din cauză că acele afecţiuni erau considerate nevindecabile de alţi specialişti. Ori eu sunt doar un om cu dragoste de oameni nu un guru, un maestru de vindecări, nu sunt nici măcar un credincios exemplu.

Un lucru e sigur din cunoştinţele şi experienţa mea în consiliere. Duhul Sfânt vindecă suflete. De asta nu mă îndoiesc deloc. Vindecare este lentă în cele mai multe cazuri, vindecarea este dureroasă în unele din ele, vindecarea implică şi efortul clientului şi al consilierului şi mai mult implică credinţă, mai ales din partea consilierului. Da, vindecări se produc zilnic şi ele sunt considerate ca ceva „normal” că doar te-ai dus la specialist. În realitate acţiunea Duhului Sfânt vindecă suflete în fiecare zi. Puterea lui Dumnezeu de vindecare vine prin Duhul Sfânt iar acest aspect nu este pentru făcut spectacol, este spre însănătoşirea şi vindecarea oamenilor. Duhul Sfânt nu prea le are cu televiziunea dar ştie bine să împlinească poruncile lui Dumnezeu, ştie bine să descopere, să mângâie şi mai ales să vindece. Da, Duhul Sfânt este vindecătorul sufletelor.

http://www.filedinjurnal.ro/

Unul din cele mai importante aspecte pentru un suflet doborât de întristare, pentru un om care a eşuat, pentru oamenii descurajaţi, pentru oamenii care se văd rataţi, pentru cei care sunt disperaţi şi toate celelalte stări în care clientul poate ajunge la consiliere este să fie mângâiat şi încurajat. În consiliere, empatia este vitală chiar de la prima şedinţă şi trebuie să fie prezentă până la finalul procesului pentru a asigura un cadru bun pentru terapia prin care clientul va trece pentru vindecare.

De fapt, empatia, este una din primele noţiuni explicate la cursurile de consiliere şi sunt învăţate tehnici prin care această empatie să fie arătată clientului în măsura corectă pentru a îi asigura un minim suport pentru schimbare. În procesul acesta de empatizare unul din elementele absolut necesare este mângâierea şi încurajarea. Când omul este doborât de întristare, când cazul este extraordinar de dificil, consilierii sau terapeuţii simt o stare de neputinţă în a empatiza cu clientul. Sunt unele stări atât de dramatice încât şi cuvintele şi ideile ţi se par neputincioase în a încuraja o persoană aşa de tare prăbuşită.

Îmi amintesc de discuţia pe care am avut-o la spital cu o persoană care avea 27 de ani, dar de pe la 11 stătea doar în pat, piele şi os şi am fost chemat pentru că avea gânduri suicidale. Pur şi simplu mi-au îngheţat cuvintele la vederea acelei fete. Nu am fost în stare să spun aproape nimic. Doar o priveam încercând să o ascult activ şi să-mi stăpânesc lacrimile. Cuvintele erau de prisos. De fapt, nu mai erau deloc. Nu am putut ataca argumentaţia ei pentru intenţia de a se sinucide. Cuvintele ei erau aşa de bine aşezate, argumentele erau aşa de bine făcute, suferinţa era aşa de mare, perspectiva eliberării era în cazul acesta de nerefuzat chiar dacă era era prin suicid. În afară de a o strânge de mână şi a mă uita în ochii ei nu am putut face nimic. Ba da, mă rugam în mintea mea ca Dumnezeu să facă ceva că eu acolo nu aveam nici o putere… şi Dumnezeu a făcut. După ce am plecat de acolo fără să rezolv ceva, am fost sunat că Diana e mult mai bine acum în privinţa gândurilor ei şi în consecinţă am primit mulţumiri.

Mă gândeam în mintea mea: Mulţumiri pentru ce? Nu am făcut nimic, nu am spus aproape nimic, nu am putut aplica nici o tehnică. Când mă frământam în mintea mea a venit şi răspunsul. Ştiţi domnul Teo ce a schimbat-o? Nu. Nu ştiu. Chiar nu ştiu. Iată răspunsul: „Diana, a văzut o dragoste imensă în ochii dumneavoastră care a curs spre ea şi a învăluit-o. A simţit cum ceva ca o mână i s-a atins de trupul ei şi deşi nu a luat durerea a adus o pace imensă în mintea ei. Să mai veniţi domnul Teo, să mai veniţi, vă rog eu.„ Mă gândeam doar, că nu făcusem nimic şi doar Dumnezeu prin Duhul Său a putut face asta, mă gândeam doar că Mângâietorul e la lucru. Diana nu a mai trăit decât aproape patru luni de atunci, dar a avut tăria să îşi ducă suferinţa până la capăt pentru că Mângâietorul face lucrări imposibil de explicat de noi.

Cazurile în care Duhul Sfânt mângâie sufletele sunt multe. Probabil aş putea alcătui o colecţie întreagă şi nu ar fi mică deloc. Cine vrea să experimenteze clar şi vizibil rolul de mângâietor al Duhului Sfânt să încerce să meargă într-o clinică oncologică să facă consiliere. Acolo cuvintele se opresc şi numai Duhul Sfânt mai poate lucra. Slavă lui Dumnezeu pentru Mângâietorul!

Rolul de mângâietor al Duhului Sfânt are acţiune în clienţii care vin la consiliere şi sper să nu fiu luat la rost dacă spun că are acţiune şi în sufletul celor care nu au o relaţie cu Dumnezeu şi nu sunt locuiţi de El. Mângâietorul lucrează la mintea şi inima oamenilor care sunt locuiţi de El dar experienţa cu oameni necredincioşi mi-a confirmat că El nu este limitat de aspectul acesta. Duhul Sfânt poate să lucreze şi la inimi în care nu este stăpân. Nu mă întrebaţi teologic cum se poate ca mi-ar trebui ceva timp să explic şi nu ştiu dacă aţi fi mulţumiţi, dar practic vă pot da destule exemple.

Mai mult, Duhul Sfânt are rol de mângâietor şi în inima consilierului. Deşi el este chemat să aducă mângâiere şi vindecare de obicei, consilierul creştin este uneori cuprins de slăbiciune, neputinţă, sentiment de eşec şi rateu şi multe alte stări generate fie de trecerea printr-o situaţie asemănătoare cu a clientului fie de conştientizarea că omeneşte nu mai poate face nimic în unele cazuri. Atunci, dar şi în multe alte situaţii, Mângâietorul intervine dar, spre de osebire de cazul anterior, e nevoie ca acel om să fie locuit de Duhul Sfânt.

Cred că un consilier creştin care nu se bazează pe rolul de Mângâietor al Duhului Sfânt are de trăit multe eşecuri personale şi limitări în consilierile pe care le face. De asemeni, cred că cei ce se bazează pe Duhul Sfânt ca Mângâietor nu sunt deloc nişte oameni supranaturali sau super credincioşi ci doar oameni care recunosc micimea lor în faţa complexităţii fiinţei omeneşti. Prin apelarea la Duhul Sfânt pentru consiliere nu cred că am vreo abilitate sau calitate meritorie în plus, ci cred doar că îmi recunosc neputinţa şi apelez la putinţa lui Dumnezeu.

Eu nu aş putea mângâia un suflet doborât prin puterile mele, nu a-l putea încuraja sau motiva pentru că vorbele pălesc în faţa dramelor sufletelor umane. Sufletele oamenilor au nevoie de Dumnezeu şi cel care poate mângâia în aceste cazuri este Duhul Sfânt.

http://www.filedinjurnal.ro/

Un alt rol pe care Duhul Sfânt îl are în consilierea creştină este cel de călăuză în procesul de consiliere şi nu numai. Deşi Scriptura ne spune şi despre moduri miraculoase de comunicare a Duhului Sfânt (viziuni, profeţii) totuşi cea mai folosită metodă de ghidare folosită de El pentru a ne călăuzi este „îndemnul”. Cum se traduce asta? Duhul Sfânt ne va atinge conştiinţa sau altfel spus va comunica cu duhul nostru şi ne va îndruma într-o direcţie de urmat sau alta.

Care sunt „sectoarele” în care Dumnezeu ne călăuzeşte prin Duhul Sfânt?

În primul rând, Duhul Sfânt călăuzeşte întreaga viaţă a consilierului mai înainte ca acesta să fie pus efectiv faţă în faţă cu un caz. Un om aflat sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, poate fi un bun consilier, de fapt, e o condiţie obligatorie aş spune. Nu putem folosi Duhul Sfânt doar ca pe un instrument ca să ne servească unor scopuri personale (în consiliere în acest caz) ci trebuie să fim locuiţi de El în permanenţă şi să ne  lăsăm călăuziţi de El în permanenţă. Scriptura ne vorbeşte despre necesitatea ca noi să devenim temple ale Duhului Sfânt. Cu toate că este bine, recomandat, necesar ca să fim locuiţi de El atrag atenţia că nu devenim prin asta nişte superoameni, nu devenim vedete, nu devenim nişte guru, nu devenim incoruptibili. Când Duhul Sfânt ne locuieşte, avem doar la îndemână mereu alternativa unui sfat sănătos pe lângă ce ne spune firea noastră şi deci putem decide în cunoştinţă de cauză.

Al doilea sector de menţionat este cel specific de consiliere. Spuneam ieri că nu toţi creştinii sunt chemaţi să profeseze consilierea şi că pe unii Dumnezeu i-a pregătit şi înzestrat în acest sens. Ei bine, pentru un consilier creştin este vitală călăuzirea Duhului Sfânt fără de care nu poate oferi ajutor mai mare decât un psihoterapeut sau un psiholog secular (atenţie, nu vorbesc aici despre vreo superioritate a consilierilor creştini ci despre posibilitatea ca aceştia să poată trece dincolo de ce este omeneşte posibil prin călăuzirea şi lucrarea Duhului Sfânt). În realitate, avem obligaţia şi datoria să ne pregătim foarte bine în domeniul psihologiei ca să fim profesionişti în acest domeniu dar vorbeam aici despre ceva în plus în cazul celor care fac consiliere creştină şi acel „ceva” este  tocmai capacitatea consilierului creştin de a se lăsa călăuzit în procesul terapeutic de Duhul Sfânt.

 Pentru  că El este cel care este trimis special ca Mângâietor: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi“ (Ioan 14:16-17). Când facem consiliere, o primă preocupare a terapeutului este tocmai aceea de a încuraja, ridica, îmbărbăta şi acest Duh al lui Dumnezeu este „specializat” în aşa ceva.

Pentru că El călăuzeşte cum am mai amintit. Vedem astfel de acţiuni în viaţa Domnului Isus „Îndată Duhul a mânat pe Isus în pustie… ” sau „Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?“ şi exemple mai avem şi din viaţa lui Pavel şi altele. El este cel care ne comunică cum este corect de abordat o persoană, ne dă şi acea sensibilitate de a lucra cu mare grijă şi atenţie cu aspectele sensibile ale psihicului uman.

Pentru că El descoperă. Multe cazuri am experimentat personal la consiliere în care mintea mi s-a luminat brusc şi contrar cursului discuţiei de la acea dată. Au fost situaţii în care o întrebare îmi frământa mintea insistent deşi discutam pe alt fir atunci. Cel mai clar exemplu este al unui băiat care venea la consiliere de 9 luni şi cu care nu avansam aproape deloc. Într-o şedinţă, deşi discutam de relaţia cu profesorii, întrebarea privitoare la sfârşitul clasei a opta şi evenimentele de atunci mă presa efectiv şi am adresat-o fără să facă parte din discuţie. Ei bine, întrebarea aceasta a deblocat tot procesul terapeutic pentru că deşi nu ştiam nimic despre acea vacanţă de vară Duhul Sfânt mi-a indicat că acolo e cheia de deblocare. La finalul clasei a opta unchiul său îl molestase. (exemple mai am multe)

Un alt sector în care Duhul Sfânt călăuzeşte este chiar inima clientului. Poate veţi spune că e normal atâta timp cât omul este şi el un creştin dar vreau să vă spun că nu doar pe creştini îi călăuzeşte Duhul Sfânt. Cam 65% dintre clienţii mei nu sunt din mediul neoprotestant şi mulţi ar considera prin asta că nici nu pot fi călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. În realitate, am exemple multe, în care clienţii deşi nici nu ştiau ce e acela Duh Sfânt au fost luminaţi şi călăuziţi de El. De altfel în Scriptură găsim cazuri ale comunicării lui Dumnezeu cu împăraţi păgâni chiar cărora le spune ce anume să facă. Un lucru e foarte clar pentru mine, clienţii cu care am făcut consiliere au fost călăuziţi spre vindecare şi luminaţi şi acesta este doar aportul Duhului Sfânt.

Da, Duhul Sfânt are rol de îndrumător în consilierea creştină. El trebuie să stăpânească viaţa consilierului, procesul terapeutic şi viaţa clientului în cazul fericit. Un lucru este sigur pentru mine, fără Duhul lui Dumnezeu nu aş putea răzbi în munca asta imens de grea cu sufletele oamenilor. Deşi mă pasionează psihologia şi îmi place să o studiez, este fascinantă, fără călăuzirea Duhului Sfânt aş fi foarte limitat. Doamne călăuzeşte-mă tu şi îţi mulţumesc pentru modul în care mi-ai călăuzit viaţa, cazurile de consiliere şi pe oamenii care au fost vindecaţi.

http://www.filedinjurnal.ro/

Din seria „Rolul Duhului Sfânt în consilierea creştină” astăzi abordăm primul din rolurile pe care eu consider că le are Duhul lui Dumnezeu în consiliere şi mă refer la motivatorul consilierii. Desigur că multe persoane în lumea aceasta fac consiliere sau terapie, fiecare dintre ele are motivele sale şi scopurile sale. Unii oameni sunt mânaţi de pasiuni, alţii de carieră, alţii de dorinţa sau de modelul părinţilor, alţii de perspectiva bănoasă a meseriei, alţii de dorinţa de control şi multe, multe alte motive.  Am putea spune că sunt aproape tot atâtea motive câţi terapeuţi sunt.

Când vorbim de consilierea creştină lucrurile stau puţin diferit pentru că pică unele din motivele enunţate anterior. De exemplu, motivaţia financiară, deocamdată nu poate fi luată în calcul, cel puţin în România, din cauză că puţini sunt dispuşi să ofere bani pentru consiliere. Dar şi din cauză că există motivaţii în plus faţă de cele omeneşti, care pornesc din o dorinţă sau nevoie umană. Când vorbim de consilierea creştină putem vorbi şi de o trimitere divină a acelor oameni în asemenea lucrări şi de asemeni putem vorbi şi de o înzestrare a unor oameni pentru asemenea lucrări.

Motivaţia corectă a celor care vor să facă consiliere creştină trebuie să fie chemarea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt la o aşa lucrare. Oamenii care intră în legământ cu Dumnezeu nu sunt chemaţi într-un ţarc bine împrejmuit unde ar trebui să fie în siguranţă şi fericiţi. Oamenii care intră în legământ cu Dumnezeu dobândesc din ce în ce mai mult din caracterul lui Dumnezeu şi urmează din ce în ce mai mult exemplul Mântuitorului din viaţa Sa pământească şi aceste lucruri se realizează prin Duhul Sfânt care ne locuieşte.

Ei bine, unii creştini sunt chemaţi de Duhul lui Dumnezeu la astfel de lucrări de mângâiere şi îmbărbătare a celorlalţi şi pentru asta primesc în dar şi abilităţile necesare să facă treaba aceasta în mod eficient. Cu  toate că fiecare creştin e chemat să fie milos, bun, preocupat de cei căzuţi, unii au daruri speciale în acest sens şi se pot dedica unui astfel de scop. Cu alte cuvinte ei, aceşti oameni, pot studia şi pricepe sufletele oamenilor mult mai bine decât ceilalţi pentru că Dumnezeu este cel care prin Duhul Său i-a hăruit în acest sens. Vor descoperi că pot să înveţe foarte uşor noţiuni din domeniu, vor descoperi că simt atracţie sănătoasă şi responsabilitate faţă de consilierea celor căzuţi, vor descoperi că au eficienţă şi greutate în discuţiile pe această temă şi de asemeni vor simţi clar călăuzirea divină în procesele de consiliere.

Pericolul mare în consilierea creştină este ca să faci această treabă dintr-o motivaţie greşită. Cred că orice altă motivaţie în afară de chemarea lui Dumnezeu la o asemenea lucrare este greşită şi limitează pe consilier la instrumente de lucru omeneşti. Cel mai des întâlnită motivaţie este de departe o dorinţă bolnavă de a cunoaşte secrete murdare ale oamenilor. Există o asemenea dorinţă în cei mai mulţi dintre oameni şi ea poate activa o „pasiune” pentru consiliere dar motivaţia asta e greşită pentru că, după ce omul s-a deschis, a mărturisit din problemele sale, „consilierul” îl provoacă să mai dea detalii, iar când omul a spus cam tot, „consilierul” nu mai are pasiune şi interes din cauză că scopul său a fost atins. Mai departe îl sfătuieşte doar la post,  citirea Bibliei şi rugăciune şi nu-l poate călăuzi practic în procesul de vindecare. Un consilier chemat de Dumnezeu la o asemenea lucrare ştie că nu are nevoie de toate detaliile unui păcat şi îşi înfrânează dorinţa de a cunoaşte astfel de amănunte.

Când Duhul Sfânt este cel care te cheamă într-o asemenea lucrare, Dumnezeu este alături, ai la dispoziţie călăuzirea Lui şi puterea Lui. Atenţie, nu vorbesc aici de vreo putere magică de a atinge un om şi acesta să se facă sănătos deşi Dumnezeu poate asta. Când Duhul Lui e cel care motivează şi când consilierul e în continuare călăuzit total de El atunci, la timpul potrivit el primeşte călăuzire referitor la paşii de urmat şi descoperire cu privire la amănunte pe care omul le ascunde voit sau nu. Este vorba despre nevoia ca omul chemat la lucrare să nu rămână doar cu chemarea ci să se supună în permanenţă călăuzirii Duhului Sfânt. Acel om nu devine un guru, nu devine un mare maestru spiritual, nu devine o forţă, nu devine un super specialist. Marele Maestru doar lucrează prin omul care stă la dispoziţia Sa, Duhul lui Dumnezeu este specialistul care lucrează şi în acest fel, consilierul creştin se poate lăuda doar cu Hristos, nicidecum cu capacităţile sale extraordinare.

Este nevoie ca toţi cei chemaţi de Duhul la o asemenea lucrare să se lase călăuziţi clipă de clipă de El ca să îşi poată împlini bine chemarea pe care o au. Da, unul din rolurile Duhului Sfânt în consiliere este cel de motivare la lucrarea aceasta şi oamenii care vin în asemenea lucrare din acest motiv, că au fost chemaţi de Duhul Sfânt sunt şi cei învredniciţi şi împuterniciţi să facă bine şi eficient treaba asta de doctori de suflete pentru că Marele Doctor lucrează prin ei.

http://www.filedinjurnal.ro/

 Aseară am avut o discuţie sumară cu un bun amic, după înregistrarea unei emisiuni împreună, despre modul în care cei ce fac consiliere creştină au în plus la dispoziţie un avantaj major faţă da alte abordări terapeutice. Acest avantaj, indispensabil cred eu, e Duhul Sfânt. Desigur că cei care abordează psihologia din punct de vedere umanist vor putea să fie ironici la o semenea afirmaţie şi să o considere o dovadă de slabă pregătire în psihologie. În realitate, în sutele de cazuri consiliate am experimentat evident călăuzirea şi puterea Duhului Sfânt şi am văzut lucrarea Sa în mine şi în clienţii mei.

Relaţia între între psihologie şi religie?

Se pare că nu există sau e foarte mic un conflict între cele două deşi sunt destule scrieri care pun o etichetă demonică psihologiei. Religia şi psihologia se împacă de regulă. Oponenţa sau conflictul vine din cauză că unii creştini nu ştiu definiţia psihologiei şi resping orice ştiinţă care poate descoperi ceea ce au în suflet. Unii creştini s-au obişnuit cu biserica aşa de tare încât nici emoţii nu mai au când la rugăciune trebuie să îşi mărturisească păcatele. Deja au învăţat să fenteze sistemul lor religios şi asta dă un mare grad de confort „pseudospiritual” Omul stă cu gândul că totul e în regulă, pentru că e religios, dar în acelaşi timp respinge vehement, fără să cerceteze lucrurile cum cere Scriptura, orice aspect care ar putea să-i descopere din ascunzişurile inimii. Conflictul între religie şi psihologie este mic şi de regulă este generat de oamenii religioşi nu de psihologie. Psihologii de altfel promovează şi necesitatea credinţei în ceva, într-o forţă superioară, într-un Dumnezeu fie el şi al sinelui. Deci faţă de religie nu au o problemă.

Relaţia dintre între psihologie şi creştinism?

Nu pot spune că sunt expert în psihologie sau în teologie, nu mă caracterizează expresia însă vorbesc în calitate de „urmăritor” al relaţiei dintre creştinism şi psihologie întrucât de la începuturile contactelor mele cu psihologia am fost confruntat cu acuzaţia că cele două nu sunt compatibile şi că o să mă rătăcesc preocupându-mă cu studierea psihologiei. În calitate de „observator” pot afirma că văd o oponenţă din ce în ce mai mare între psihologie şi creştinism. Nu există oponenţă între religia creştină în general şi psihologie, conflictul apare între cele două când vorbim de creştinism autentic, adică când vorbim de jertfa Domnului Isus, puterea lui de regenerare şi restaurare şi când vorbim de viaţa veşnică. Ce înseamnă conflict în acest caz? Înseamnă că, cei mai mulţi psihologi, susţin nevoia de credinţă în ceva, dar nu pot accepta lucrarea pe care Isus a făcut-o pentru oameni considerând-o de domeniul basmelor şi de neacceptat în terapia cu oamenii. Un alt lucru neacceptat de către psihologi (când spun în acest context psihologi, mă refer la contemporani de renume, la cercetători în psihologie) este faptul că Duhul Sfânt este de luat în calcul pentru vindecarea sufletelor oamenilor.

Ce treabă are Duhul Sfânt şi consilierea oamenilor cu probleme sufleteşti?

Păi are cam toată treaba J. Scriptura ne numeşte Duhul Sfânt ca fiind Mângâietorul, ca fiind Călăuzitorul. În procesele psihoterapeutice cei care fac terapie au la îndemână un set mai mic sau mai mare de instrumente la dispoziţie, pentru a lucra eficient cu acel om care le cere ajutorul. Acele instrumente îi ajută şi să evalueze şansele omului de vindecare şi să lucreze cu acel om pentru a îşi depăşi problema. Ei bine, instrumentele de lucru umaniste sunt limitate de logică, cercetare dovedită, cifre, statistică, experienţă profesională şi altele. Cu alte cuvinte psihologie antropocentrică poate merge până la un anumit nivel peste care nu va putea trece din cauză că nu are cu ce. Aşa se face că unii oameni sunt evaluaţi cu acest instrumentar şi nu li se dau şanse de vindecare (asta o ştiu din experienţa pe care o am cu astfel de cazuri). De fapt nu e neprofesional ci profesionist să evaluezi şi să recunoşti că nu ai cum sa ajuţi acea persoană. Aici vedem clar limitarea ştiinţei. Poate ajuta doar până la un anumit nivel, dincolo nici să vrea nu poate trece.

Cei care au Duhul lui Dumnezeu şi sunt conştienţi de rolul şi puterea sa în consiliere, au cu ce trece dincolo de ce este omeneşte posibil. Duhul Sfânt este o călăuzire reală şi o putere reală în consilierea oamenilor cu probleme sufleteşti fără de care personal nu aş putea face această activitate. Experienţele călăuzirii exacte ale Duhului Sfânt in cazurile avute sunt nenumărate dar şi experienţele puterii sale de vindecare în cazuri fără speranţă din punct de vedere omenesc sunt multe. Şi când afirma asta mă refer la cazurile la care am lucrat deşi psihiatrii sau psihologii nu dădeau şanse de reuşită. Nu pot să mă laud cu o vedere clară a vindecării finale. Pot să afirm doar că m-am apucat de lucru cu acele persoane dorind să aduc măcar putină acceptare, simpatizare şi iubire. Ce a făcut Duhul lui Dumnezeu a fost însă extraordinar. El a descoperit taine ascunse, El a călăuzit într-un proces terapeutic (în care am folosit instrumentele psihologice umaniste), EL a lucrat în sufletul acelor oameni ca să fie vindecaţi.

Omeneşte ne oprim acolo unde nu mai putem număra, unde nu mai putem măsura, unde nu mai putem evalua. Ne oprim unde nu mai cunoaştem, unde ni se pune barieră, unde scrie trecerea interzisă. Când ne bazăm pe puterea lui Dumnezeu şi punem toată pregătirea noastră ca şi consilieri sau terapeuţi în subordonarea Duhului Sfânt barierele să limitările pot să dispară. Nu susţin prin asta nicidecum o consiliere „după ureche”, nu susţin oamenii care fac consiliere „că doare Duhul o să le descopere”, nu susţin mediocritatea. Dumnezeu cere excelenţă, dumnezeu cere mult şi de aceea susţin necesitatea aprofundării şi studierii în domeniu. Dar clar voi susţine o subordonare totală şi necondiţionată a consilierului faţă de Duhul Sfânt

http://www.filedinjurnal.ro/