Categorie: EDITORIALE

Pacea şi speranţa din suflet

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, EDITORIALE

fii puternic

Zilele trecute am văzut un mesaj pe profilul Irinei şi m-a determinat să scriu iarăşi despre putinţa de a lupta şi despre dorinţa şi credinţa reuşitei. Îl redau mai jos aşa cum a fost el scris. Menţionez că Irina lucrează la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant:

„Ieri am primit o lecție de viață …și de moarte, de la o pacientă. O femeie frumoasă, tânără, cu părul negru, cu niște ochi negri incredibili, niște buze roșii ca cireșele. Probabil nu s-a machiat în viața ei … Nici nu ar fi avut de ce.

Am extubat-o (am scos-o de pe aparate, în limbaj nonmedical), și am întrebat-o cum a putut sta 57 de ore atât de liniștită, cu toate că manevrele noastre sunt destul de invazive, de dureroase. Mi-a răspuns ca s-a rugat încontinuu. Încontinuu !!

Să te rogi 57 de ore pentru viața ta, pentru sănătatea ta, pentru cei de acasă care te așteaptă …

Imaginați-vă cum ar fi să stați nemișcați 57 de ore în pat, iar mai multe persoane să vă înțepe, să vă aspire secrețiile din gât, să vă întoarcă de pe o parte pe alta, să vorbească despre starea dvs extrem de gravă, și să nu spuneți nimic, doar să vă rugați …

Femeia asta o să se facă bine, indiferent de medicația noastră, pentru că vrea să se facă bine, pentru copiii ei, pentru soțul ei, pentru viața ei care a fost de atâtea ori la granița cu moartea …”

Asta înseamnă credinţă. Credinţă puternică, speranţă atunci cânt toţi din jurul tău, inclusiv cei care ar mai putea să te facă bine, vorbesc în preajma ta deschis, despre starea ta extrem de gravă şi despre şansele mici de a te vindeca. Asta înseamnă încrederea pusă în Dumnezeu şi în puterea Sa.

Hmmmm… o asemenea mărturie mă face pe mine, şi cel mai probabil şi pe tine, să ne fie ruşine cu situaţiile noastre minore în care am zis că nu putem, că e greu, că nu se poate, că suntem nenorociţi, că viaţa nu merită trăită. Asta mă provoacă pe mine să prind curaj în bătăliile pe care le am.

De câte ori ai spus că e greu, că e imposibil, că te dai bătut? Poate de multe ori. Dar cât ai sperat? Cât te-ai rugat cu adevărat? Cât ai cerut ajutorul lui Dumnezeu? Cât ai privit la neputinţa ta şi cât ai cerut intervenţia Sa?

Te rog, mai citeşte odată mărturia acestei femei şi meditează la ea. Îţi garantez că altfel vei aborda problemele astăzi.

http://www.filedinjurnal.ro/

De ce noi nu suntem Ortodocsi – Iosif Țon

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, Mărturii

Iosif Ton Londra 1

Din vizita Doctorului Iosif Ton la Biserica Sion, in care a predicat Evanghelia si a impartasit o abordare sistematica de a dezvolta discipline spirituale in viata personala a credinciosului. Londra, 26-27 octombrie 2014

De ce noi nu suntem ortodocsi

Ma bucur ca suntem eu si sotia impreuna cu voi in seara aceasta si putem sa deschidem Cuvantul lui Dumnezeu. Pe mine, Dumnezeu m-a facut dascal. De cand am fost tinerel am inceput a fi profesor de Limba Romana si dupa aeceea, alte subiecte. Dar toata viata am fost in scoala, ori elev si student, ori dascal. Si in seara asta, pentru ca majoritatea sunteti tineri, o sa facem scoala.

Eu sunt constient cand vorbesc in diaspora romaneasca si imi place mult sa vorbesc, am fost in mai multe tari- am fost in Spania, de mai multe ori in Germania, am fost in Belgia si peste tot am romani din toata tara si din toate cultele. Si sunt constient ca invatatura care o dau se duce. In primul rand, am inteles, cam 10% din voi va veti face din Anglia tara voastra. Dar restul, va veti intoarce inapoi. Si va veti duce la bisericile voastre si veti spune ce ati invatat in Londra de la fratele Ton. Dar acuma, mai e ceva minune mare: ceea ce vorbesc eu in seara asta, maine e deja pe Youtube, pe Facebook, pe nu stiu cate [saituri]. Dar e minunea asta ca dintr-o data toata lumea il vede pe fratele Ton si aude ce-a vorbit in Londra. Asta e o mare, mare minune pe care o traim noi, care nu ne-am imaginat-o acum 20-30 de ani.

Iosif Ton la Europa Libera

Photo credit www.reportervirtual.ro

Vreau sa stiti ca in 1981 am fost exilati din Romania. Adica, asta inseamna ca am fost chemat la Securitate si mi s-a dat 3 saptamani sa iau sotia si fetita. Plecam si [ni s-a spus ca] niciodata sa nu ne mai intoarcem in Romania. Am fost exilati in america, in loc sa fim exilati in Siberia. Imediat dupa ce am sosit acolo am fost contactat de la cei de la Radio Europa Libera pentru ca eu fusesem subiect al discutiilor lor. Am fost de mai multe ori arestat, am avut probleme cu Securitatea si de fiecare data, Europa Libera spunea ce se intampla cu Iosif Ton, Acuma, cand am ajuns dincolo, m-au contactat si mi-au spus: “N-ai vrea sa lucrezi cu noi?”

Photo credit www.clipa.com

Initial, mi-au dat 10 minute in fiecare duminica seara, dar dupa aceea mi-au dat 50 de minute in fiecare duminica dupa masa pentru un program de vestirea Evangheliei. Cum sa vorbesti Cuvantul lui Dumnezeu la o tara intreaga: ortodocsi, Crestini dupa Evanghelie, baptisti, penticostali, adventisti si toti sa te asculte cu placere? Asta era sarcina. Cei de la Europa Libera mi-au spus: “Fa un fel de catechizare a tarii.” Adica, sa le dai invataturile fundamentale ale religiei crestine. Si asa am nceput, cu sensibilitate pentru toate credintele. Si cred ca am reusit. Unul dintre lucrurile pe care le-am facut era ca atunci cand tratam un subiect era sa spun: “Ortodocsii cred asa, catolicii cred asa si Evanghelicii- care inseamna baptisti, crestini dupa Evanghelie, penticostali- evanghelicii cred asa. Noua ani de zile am dus acel program.

De ce-s unii ortodocsi si de ce-s altii evanghelici

Acum, inteleg in seara aceasta ca avem mai multi prieteni ortodocsi. Vreau sa va spun de la inceput si asta nu numai pentru ortodocsi, ci si pentru tinerii evanghelici care ei nu stiu de ce-s ortodocsi unii si de ce-s altii evanghelici. Fiti, va rog, tare atenti. Cand a venit Domnul nostru Isus Hristos si a inceput sa predice Evanghelia, predica intr-o tara, tara evreilor, in care religia evreilor avea urmatoarele elemente de baza:

  1. Totul se petrecea la Templu- intai de toate, totul se petrecea la Templu. Nu puteai sa-I aduci lui Dumnezeu inchinaredecat la Templu. Templu era centru vietii spirituale- Templul din Ierusalim.
  2. La templu te intampinau preoti – Si preotii iti luau jertfa din mana, mielul care-l aduceai ca jertfa si ei il puneau pe altar. Ei spuneau lui Dumnezeu ce probleme ai. Tu nu te puteai duce singur, direct la Dumnezeu, decat prin preot.
  3. Acolo era un altar pe care se aduceau jertfe – si nu te puteai duce la Dumnezeu decat aducandu-I o jertfa.
  4. Statul – Acuma, mai era inca un element tare important: statul veghea ca toata lumea sa respecte toate randuielile. Atata iti trebuia, sa calci ziua Sabatului, ca statul punea mana pe tine si te pedepsea.

Fiti acum atenti. Domnul Isus, cand l-a intrebat o femeie din Samaria: “Doamne, voi evreii, ziceti ca Templul din Ierusalim e valabil. Noi, Samaritenii, avem templul nostru pe muntele Gherizim. Care-i mai bun?” Femeie, in curand, templele astea nu vor mai fi.”

Trupurile voastre sunt templul Duhului Sfant Photo credit hopeforpain.org

Schimbarile care le-a adus Domnul Isus:

  1. Vremea templelor s-a incheiat. De-acum inainte, fiecare se va inchina in duh si in adevar. Si Pavel va scrie: Trupul vostru e templul Duhului Sfant. Fiecare om devine un Templu in care se instaleaza Duhul lui Dumnezeu.
  2. A doua schimbare: nu vor mai fi preoti. Din moment ce nu va mai fi templu, nu va mai fi nici altar si nu vor mai fi nici preoti care sa-ti duca jertfa la altar si nu vor mai fi jertfe. Spune Isus: “Pentruca jertfa jertfelor sunt Eu. Eu sunt Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. eu ma jertfesc pentru voi. Si eu ma duc la Tatal cu propriul Meu sange pentru spalarea pacatelor voastre. eu voi fi Marele Preot, care mijlocesc la Tatal pentru voi.” Si apostolul Pavel, in 1 Timotei 2:5 spune: Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,

Au disparut

  1. templul
  2. preotul
  3. jertfa
  4. altarul

pentru ca Domnul Isus devine Preotul si jertfa, in locul nostru. Astea-s schimbarile pe care le-a adus Domnul Isus. Si El a spus, “Acuma, invatatura Mea se va raspandi pe tot pamantul. Duceti-va,” ucenicii, “duceti Evanghelia la toate natiunile. Si cand se vor intoarce la Dumnezeu toate natiunile, atunci va veni sfarsitul. Dar,” a spus Domnul Isus, “daca pana acuma, statul evreu veghea ca toata lumea sa tina legea lui Moise, de-acuma, statul nu va mai avea niciun rol in religie, in relatia cu Dumnezeu. De-acum inainte, statele vor fi ostile credintei. Nimeni nu va mai veghea, sa impuna legea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa auda despre El si sa zica: ‘Daca asa e Dumnezeu, imi place si-L vreau sa fie Dumnezeul meu. Si vreau ca eu sa devin templul Lui. Si eu vreau sa devin copilul Lui. In libertate ma predau Lui, ca El sa ma nasca din nou, sa ma nasca din Dumnezeu- prin libera mea acceptiune, prin libera mea alegere.’” Toate astea, dragii mei, sunt schimbarile aduse de Domnul Isus Hristos.

Si inca ceva, Domnul Isus ne-a invatat ca daca El e Marele Preot, noi, fiecare dintre noi, devenim preoti. Scrie ap. Petru in 1 Petru 2:9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, si in Apocalipsa 1 si Apocalipsa 5, Domnul Isus face din toti credinciosii preoti pentru Dumnezeu. De ce? Pentru ca acuma nu mai este mijlocitor, om intre noi si Dumnezeu. De acuma, e calea deschisa pentru fiecare dintre noi sa stabileasca o relatie personala cu Dumnezeu. Si pentru ca fiecare e liber sa intre in prezenta lui Dumnezeu, fiecare e preot. Asta, in teologie, se numeste: preotia tuturor credinciosilor. Astea sunt schimbarile facute de Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

In anul 250 Papa Ciprian readuce preotia Vechiului Testament in biserica

Pana aici, nimeni nu ma poate contesta, sa zica: “Nu-i asa.” Toate astea le gasiti in Noul Testament. Dar acuma, se intampla ceva ciudat. Se intampla asta si in bisericile evanghelice. Conducatorilor tare le place puterea. Si conducatorii, care ar trebui sa fie slujitorii celorlalti- asa spune Petru: voi slujiti turmei; nu stapaniti asupra ei.” Dar unii se fac stapani pe turma, ca asa-i omul, ii place sa acapareze puterea si sa domine el. Asta a fost tentatia de intotdeauna. Si asta s-a intamplat in crestinism, timp de 200 de ani, tot mai multa putere au acaparat, ceea ce se numeau prezbiterii. Noi zicem: batranii bisericii. Pana cand, la anul 250, Papa de la Roma, pe nume Ciprian, a zis: “Stai, d-le. Biserica trebuie sa aiba preoti.” Si a decis, cu autoritatea lui de papa, sa aduca preotia din Vechiul Testament in biserica, cu tot ce a vazut el din Vechiul Testament: haine lungi si negre, cadelnita, altar, tamaie. Dintr-o data, toate astea au fost transferate in biserica fara nicio baza in Biblie.

Urmatorul pas: biserica devine depozitul harului mantuitor

Acuma, daca ai introdus preoti, mergi un pas mai departe. Care-i restul preotilor? Ca trebuie sa le dai o slujba. Si s-a ajuns la urmatoarea formula. Dar, asta sa o tineti minte. Uite cum au zis ei. Domnul Isus, cand a murit pe cruce, ne-a castigat mantuirea, iertarea de pacate. Si ei au redus mantuirea la iertarea de pacate. Dar, mantuirea nu e numai atat. Vom vedea mai tarziu. Oricum, iertarea de pacate a fost depozitata in biserica si biserica devine depozitul harului mantuitor. Si preotul iti imparte mantuirea prin spovedanie, prin cuminecatura si prin alte liturghii sau slujbe, inclusiv liturghia pentru mort. Astea nu sunt in Biblie. Astea s-au introdus dupa anul 250. Faptul ca mantuirea castigata de Domnul Isus, iertarea de pacate ii depozitata in biserica, preotul, prin spovedanie, prin cuminecatura si alte liturghii, inclusiv liturghia pentru cei morti, iti imparte mantuirea.

Preotul lucreaza cu Dumnezeu pentru tine. Dintr-o data, perotul devine din nou mijlocitor intre om si Dumnezeu. Daca esti atent, in biserica ortodoxa niciodata nu ti se spuneL “Oameni buni, veniti la Domnul Isus.” Se zice: “Veniti la maica biserica. Atata trebuie sa faci tu, sa vii la maica biserica.” Ca maica biserica, prin preoti, iti imparte mantuirea. Biserica iti da mantuirea si biserica da mantuirea la intreg neamul. Si atunci, se cladeste la Bucuresti o mare catedrala cu numele “Catedrala Mantuirii Neamului”, ca sa spuna la toata lumea ca, neamul, il mantuieste sfanta biserica.

CITESTE articolul lui Iosif Ton la Romania Libera aici –http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/catedrala-mantuirii-neamului–cum-incurajeaza-biserica-ortodoxa-coruptia-in-poporul-roman

Eu am scris un articol pe tema asta, l-au publicat in Romania Libera. Cand l-a vazut cineva din guvern, inainte de a-l tipari, mi-a spus: “Domnul Ton, iti risti viata si iti dai seama ca poate sa-ti puna capat zilelor.” “Pai, d-le, asa mi-a spus si Ceausescu.”Si pentru ce vorbeam la Europa Libera, mi s-a transmis: “Fii atent, ca esti pe lista celor care trebuie lichidati.” Cand am primit vestea asta, in America, tocmai ma duceam undeva sa predic, in Phoenix, Arizona. La pastorul care m-a adus de la avion la biserica i-am spus: “Tocmai am primit vestea ca eu sunt pe lista celor care trebuie lichidati. Fii atent, daca auzi ceva impuscaturi, nu te speia, nu-s pentru tine, is pentru mine.” El a inghetat. Seara, la biserica, le-a spus fratilor: “Cu atata seninatate mi-a spus fratele Ton ca impuscaturile alea nu-s pentru mine, ci pentru el. eu am inghetat.” Si el radea. Stiti de ce [am ras]? Pentru ca eu am invatat de la Domnul Isus ca El a murit moartea mea. Eu nu mai mor. Cine crede in Mine a trecut din moarte la viata. Si cand un securist m-a amenintat ca ma impusca, am zambit: “D-le, nu intelegi. Cand ma impusti, ma trimiti la glorie. Pe mine nu ma sperii ca ma impusti. Ca prin aia, tu imi spui: Gata cu tine aici; te trimitem sus, la glorie.”

Revenim la punctul nostru de discutie. Prietenii mei ortodocsi de aici, eu sunt roman, profesor de cultura romaneasca. Am crescut, e adevarat ca eu am crescut intr-o familie de baptisti. Dar, fac parte din neamul romanesc. Ca profesor de limba romana, am fost profesor de cultura romaneasca. Insa, am incercat sa inteleg de ce noi nu suntem ortodocsi. Si ce v-am spus pana acuma e raspunsul. Si am scris doua carti pe tema asta: “Credinta Adevarata” si “Caderea in Ritual”. Deci, pentru tineri, daca vreti sa stiti, intr-un popor ortodox, noi cei care am decis ca nu suntem ortodocsi sau s-au decis parintii nostri si noi ne-am trezit ca suntem evanghelici, dar, de ce? De ce noi suntem altfel? Si ca profesor de cultura romaneasca am scris aceste doua carti.

Actualul ministru al culturii, Daniel Barbu, el a scris doua carti: “Firea Romanilor” si “Bizanti Contra Bizanti” in care el face analiza istorica a rolului Bizantului in ortodoxia romaneasca. El e Ministrul Culturii si e Greco-Catolic, dar are si un doctorat in Elvetia in Teologie Protestanta. A fost decan la stiinte politice la Bucuresti. Acuma, cred ca nu v-am instrainat prea tare pe prietenii mei ortodocsi. Dar, invatati de la mine ca putem dialoga; si eu am dialogat la Europa Libera 10 ani cu tot poporul roman. Si dupa ce m-am dus inapoi in Romania, oameni la cele mai inalte niveluri mi-au strans mana zicand: “Ai facut un lucru extraordinar la Europa Libera pentru noi toti.” Deci, se poate dialoga fara sa ne dam in cap si fara sa ne jignim.

http://rodiagnusdei.wordpress.com/

Importanţa tăcerii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

importanta tacerii

Este interesant felul în care alegem să vorbim şi când. Vorbirea a trecut de-a lungul istoriei prin multe faze, iar acum suntem în timpul în care vorbim cel mai mult, cred eu. Avem sute de canale de televiziune, probabil sute de reţele de socializare, mii de minute gratuite în abonamentele de telefonie, nelimitat la scris email-uri şi chiar libertatea de a ne aduna şi a vorbi. Chiar dacă se pare că nu se vorbeşte, realitatea e că discutăm mai mult a niciodată, sau măcar suntem parte în conversaţii.

Se vorbeşte foarte mult, fie prin vorbe, fie prin scris, fie prin gesturi şi acţiuni. Cu alte cuvinte oamenii, dedică o parte consistentă din timpul lor vorbirii şi există un aflux mare de informaţie. Problema pe care o cunosc bine, pentru că vorbesc mult J, şi o capcană mare se află aici, este că, pentru a vorbi mult e nevoie să gândeşti foarte mult, să te pregăteşti foarte mult.

Vorbăria multă emite informaţie diluată, neinteresantă, este fenomenul numit „vorbe goale”, pe care într-o măsură mai mică sau mai mare, fiecare din noi îl cunoaşte. Mihai Eminescu, le scria criticilor săi în iarna lui 1883 următoarele versuri „E uşor a scrie versuri , Când nimic nu ai a spune,  Înşirând cuvinte goale, Ce din coadă au să sune.” Ei bine, ne aflăm într-un timp al abundenţei de vorbe, al încercării în informaţie, al tentaţiei de minciună, doar ca să impresionăm cu ceva, că oricum nimic nou nu se aduce.

Dacă aruncăm doar o privire spre ce s-a întâmplat pe televiziuni cu recentele alegeri, vom vedea că unii au minţit, alţii au nuanţat informaţia, alţii au repetat-o ca papagalii, alţii au încercat să prezică, însă, per ansamblu, au avut audienţă cei care au reuşit să strecoare intrigă în vorbirea lor. Când 10 televiziuni relatează acelaşi eveniment atunci, unele vor altera adevărul, de dragul atragerii de privitori şi ascultători. Ce facem cu atâta informaţie diluată?

Mai mult, noi oamenii diluăm informaţia. Ce am mai putea spune nou? Ce veşti trăsnet am putea da? Ce vorbe alese am putea rosti? Un pericol este să vorbim mult şi degeaba şi celălalt este să minţim sau să alterăm adevărul. De altfel Scriptura ne avertizează de importanţa vorbelor şi ni se spune că vom da socoteală şi de cuvintele diluate sau nefolositoare care ne-au ieşit din gură, ni se spune că cine nu greşeşte în vorbire este aproape perfect, ni se spune că limba are o importanţă covârşitoare în soarta omului şi parcursul lui pe pământ, fiind comparată cu o cârmă de corabie, care o poate duce în direcţii diferite, cu un foc mic, care poate aprinde o pădure mare. Tot despre asta Solomon ne avertizează în repetate rânduri. Totuşi, una din vorbele sale înţelepte îmi preocupă minte acum „tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei”

De multe ori, noi oamenii, avem falsa impresie că, trebuie să spunem ceva pentru a fi valoroşi, pentru a fi acceptaţi, pentru a fi importanţi, pentru a face o impresie bună, dar nu este aşa. Vorbirea trebuie să aibă loc doar la timpul potrivit şi ea să aibă o încărcătură mare de seriozitate şi înţelepciune. Pavel  le recomandă celor din Colose „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.”

Îmi amintesc cum, la ora de Limba Română, neaşteptând finalul întrebării doamnei profesoare, am emis una din cele mai mari prostii din viaţa mea de elev. Credeam că ştiu la ce se referă, „i-am luat vorba din gură” şi am emis răspunsul, total eronat de altfel. „Doamna” s-a uitat la mine prin ochelarii ei mari şi cu privirea ei rece ca fierul şi mi-a spus sec: „dacă tăceai, filosof rămâneai”.   Am vorbit „nelatimp”, am vorbit înainte de a asculta, am vorbit unde nu cunoşteam, am vorbit pe „negândite” ei bine, în momente ca acestea avem datoria să nu vorbim.

Da, este bine când deschidem gura cu înţelepciunea, pentru asta însă trebuie ca să gândim mult, trebuie să ne informăm bine şi trebuie să formulăm cuvântarea noastră cu mare grijă. „Să bată apa-n piuă” se pricepe multă lume ,însă, decât aşa, mai bine voi tăcea. De multe ori am vorbit greşit, de multe ori am vorbit diluat, de multe ori am vorbit când trebuia să tac şi mă rog Domnului să mă ierte. Avem datoria să tăcem la vremea potrivită şi să vorbim când este timpul pentru asta. Doamne dă înţelepciune!

http://www.filedinjurnal.ro/

Hristos este Domn și peste președinte!-Pastor Costel Ghioancă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

Domnia lui Hristos este nelimitată! El este Domn peste întreg universul, inclusiv peste noul președinte ales al României. Așa ar trebui să ne raportăm noi creștinii la acest eveniment important din istoria postdecembristă a țării noastre.
Permiteți-mi să detaliez puțin:
  1. Dacă ar fi câștigat alegerile domnul Ponta, tot Hristos era Stăpânul. Nu înseamnă că s-ar fi întâmplat ceva dincolo de puterea sau de voința Domnului. Sigur, din punct de vedere uman unele lucruri ar fi fost diferite, dar per total Domnul ar fi fost în control.
  2. Dacă a câștigat domnul Iohannis, dincolo de mobilizarea excepțională a alegătorilor, a fost vorba tot despre voința și domnia lui Hristos.
În consecință, ochii noștri să fie îndreptați spre Mântuitorul.
– Îi îndemn pe alegătorii domnului Ponta să nu fie mai amărâți decât e cazul, pe Hristos nu l-a dat nimeni jos de pe tron!
– Îi îndemn pe alegătorii domnului Iohannis să nu fie mai entuziasmați decât e cazul, speranța nu este într-un om, ci nădăjduim în continuare în Domnul nostru.
Ce trebuie să apreciem și ce avem de făcut de acum încolo?
  1. Este de lăudat mobilizarea la vot. Creștinii și-au îndeplinit cu brio această responsabilitate.
  2. Creștinii evanghelici, pentru prima dată, nu au mai tăcut în privința a ceea ce se întâmplă în societate, la scară largă. Să învățăm din experiența aceasta să vorbim, să fim „sarea și lumina” României. Vocea adevăraților creștini trebui să fie auzită. În general, eu voi lua cuvântul și voi încerca să semnalez când trebuie să spunem ceva, să venim cu o perspectivă creștină. Sper să ne unim cât mai mulți în acest demers.
  3. Apreciem faptul că în mediul evanghelic din România au fost rugăciuni serioase pentru alegerea președintelui. A fost un demers excelent și în direcția aceasta.
  4. Este mare nevoie să continuă să ne rugăm. Acum că au trecut alegerile, nu înseamnă că trebuie să ne mai rugăm pentru țara noastră peste 5 ani! Lucrul acesta bun – rugăciunea – să continue într-un mod foarte serios! Să ne rugăm în dependență de Domnul, pentru noul nostru președinte, domnul Klaus Iohannis. Să ne rugăm în continuare cu respect pentru primul ministru, domnul Victor Ponta. Așa fac adevărații creștini.
Și dacă vreunul dintre ei – sau alții – se va abate de acum încolo de la principiile creștine, Biserica să nu tacă. Ei sunt președinți, miniștri și prim-miniștrii… Dar noi suntem ambasadori, nu-i așa?
Pastor Costel Ghioancă

Tristeţea fericirii…

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

Trăim într-o societate în care ne lovim de tristeţe la fiecare pas. De dimineaţa până seara vedem oameni cu faţa ca lama de brici. Posaci. Morocănoşi. Oameni care stau cu capetele plecate şi preferă mai bine să îşi privească pantofii jerpeliţi decât interlocutorii. Iar atunci când ridică ochii din pământ aruncă numai priviri pline de ură. Oameni care se complac în suferinţă. Oameni depresivi. Oameni care îşi târăsc picioarele deznădăjduiţi…

John Steinbeck spunea că  „Un suflet trist ucide mai repede decât un microb”, iar eu îi dau dreptate în totalitate. Tristeţea este, în cele mai multe cazuri, mai periculoasă decât cancerul. De aceea Biblia insistă asupra bucuriei. Oamenii, şi mai ales creştinii, trebuie să fie veseli. Nu numai datorită faptului că avem n motive să fim fericiţi şi mulţumitori, ci şi pentru că românii – din fire pesimişti şi tragici, au nevoie de noi modele, au nevoie să vadă oameni bucuroşi. Şi din păcate se găsesc tot mai puţine specimene de acest gen în ţara cu miros de fân proaspăt cosit şi spitale pline ochi.

Zilele trecute, un prieten bun îmi spunea că „uneori e bine să fim trişti, chiar dacă nu e un sentiment plăcut, pentru că tristeţea e un fel de practică a maturităţii…”

După aceea l-am citit pe Armando Palacio Valdes, care afirmă că „Nu e nimic mai trist decât tristeţea unui om vesel…” şi am rămas pe gânduri… Oare e bine sau nu să fi trist?

Fiind un om curios din fire, îmi place să caut răspunsuri. De aceea am ales să adresez câteva întrebări mai multor tineri, ca să văd cum se raportează ei faţă de acest subiect – tristeţea.

(Persoanele intervievate au vârsta cuprinsă între 15 şi 22 de ani şi sunt membrii mai multor confesiuni religioase)

Prima întrebare: „De ce sunt oamenii trişti?”

Jumătate din răspunsuri au conţinut cuvântul PROBLEME. Mi s-a răspuns că oamenii sunt trişti din cauza problemelor financiare, din cauza relaţiilor proaste, a lipsurilor. Sunt trişti pentru că se concentrează prea mult pe ce nu au. Sunt trişti din cauza nemulţumirii. Din cauză că Dumnezeu lipseşte din viaţa lor…

O fostă colegă mi-a spus că „oamenii sunt trişti pentru că au aşteptări prea mari de la viaţă”
Alta a zis că „Oamenii sunt trişti pentru că se axează prea mult pe ce le lipşeste. Sunt trişti pentru că aşa e la modă şi pentru că au uitat de micile minuni ale vieţii, minuni ce se găsesc peste tot în jur.”
Un băiat a răspuns simplu „Nu ştiu… dar sunt trişti.”

A doua întrebare: „Este bine sau nu să fi trist?”

La această întrebare 70% din răspunsuri au susţinut faptul că este bine să fi trist, dar că tristeţea nu trebuie să fie o stare de spirit generală.

  • „ Fără tristeţe nu ai şti să te bucuri cu adevărat… „
  • „…tristeţea e un fel de practică a maturităţii… „
  • „ Dacă nu ai fi trist, nu ai şti cum e să fi fericit! ”
  • „ Cum vrei să cunoşti bucuria dacă nu ai fost cândva trist?! „

A urmat apoi „Ce faci când vezi un om trist?”

La aceasta peste 90 % dintre subiecţi au spus că încearcă să ajute persoana respectivă, să o încurajeze, să o facă să râdă. Asta dovedeşte, fie că ştim teorie, dar practica ne omoară (pentru că sunt atâţia elevi/tineri care intră în depresii şi se sincid tocmai din cauza faptului că nimeni nu îi încurajează, nimeni nu empatizează cu ei, nimeni nu le oferă o mână de ajutor), fie că suntem nişte mincinoşi profesionişti ascunşi după măşti rimelate şi bărbi de Moş Crăciun.

O tânără mi-a răspuns sincer „În mod firesc aş spune că încerc să îl ajut, însă nu fac asta. Nu prea bag în seamă oamenii trişti”. Altcineva zicea „ De multe ori ajut oamenii trişti, îi fac sa râdă, îi încurajez, dar am momente în care mă feresc de ei pentru simplul fapt că nu mă simt în măsură să le ridic moralul. „


Prin ultima şi cea mai importantă întrebare am dorit să aflu „Cum putem scăpa de tristeţe?”

Aici oamenii au răspuns cel mai sincer şi cel mai profund…

  • „ Făcând lucruri care ne fac fericiţi! „
  • „ Căutându-L pe Dumnezeu mai mult. „
  • „ Gândindu-ne că am fi putut avea o viaţă mai grea de atât şi că mereu există ceva bun care ne va face să zâmbim. „
  • „ Putem sa alungăm tristeţea prin a ignora lucrurile negative şi putem să-i cerem lui Dumnezeu răbdare pentru  a despăşi momentele nefericite. „
  • „ Rugându-ne„
  •  „ Gândindu-ne la lucrurile care ne fac fericiţi . Viaţa este prea scurtă ca să fi trist . Te gândeşti în felul următor : azi zâmbesc iar mâine sunt tristă şi îţi repeţi asta în fiecare zi. „
  • „ Nu cred că putem scăpa de ea, e ceva firesc și veșnic , chiar dacă uneori avem impresia că am scăpat de ea . Așa cum ne-am născut cu mirosul/auzul/gustul și altele, eu sunt de părere că și tristețea are scopul ei . “
  • „ Tristeţea e inevitabilă. „
  • „ Scăpăm de tristeţe găsind alte persoane care ne fac să uităm de probleme si ne fac să ne simţim unici. ”
  • „ Putem scăpa de tristeţe gândindu-ne că Dumnezeu o să ne treacă şi de valea umbrei morţii, iar oamenii din jur au nevoie de bucuria noastră mai mult decât avem noi nevoie să ne simţim trişti… ”

Ce spune Biblia în legătură cu subiectul nostru?

  • „ Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie toţi cei cu inima fără prihană! „ (Psalmul 32:11)
  • „ cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat” (Proverbe 15:15b)
  • „ toate îşi au vremea lor (…) plânsul îşi are vremea lui şi râsul îşi are vremea lui „ ( Proverbe 1:1a şi 1:4a)
  • „ prin întristarea feţei  inima  se face mai bună „
  • „ Atunci toţi cei ce se încred în Tine se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău.” (Psalmul 5:11)

Fraţilor, fiţi bucuroşi!
Uimiţi persoanele de lângă voi prin bucuria ce o emanaţi  ca un hipermarket non-stop! Încercaţi să găsiţi un lucru bun în fiecare problemă şi o binecuvântare în fiecare încercare! Gândiţi-vă că totul e trecător şi toate îşi au vremea lor.

Plângeţi uneori, căci lacrimile spală sufletul, dar nu uitaţi să zâmbiţi printre suspine. Zâmbetul e ca şi curcubeul – mereu prevesteşte ceva bun!

P.S. Domnul întăreşte paşii omului când îi place calea lui…

_Sefora Geantă_

http://seforaseah.blogspot.ro/