Să fii stăpân pe deciziile tale şi pe puterea de a gândi te face cu mult mai liber şi mai înţelept decât un libertin cu mintea înfoiata de o libertate subjugătoare.
Ei (libertinii veacului) se lasă pradă unei plăceri istovitoare, se îmbată cu aroma ei, o împărtăşesc şi altora, apoi o impun cu nesimţire celor mai slabi. Aceştia sunt călăii care luptă pentru ‘drepturile’ femeilor de a-şi avorta copiii indiferent de vârsta gestaţională (se fac întreruperi de sarcină chiar şi în ultimul trimestru), pentru distrugerea minţilor fragede ale copiilor impunând educaţia sexuală încă de la grădiniţă, pentru eliberarea bestiilor din miile de bolnavi psihic legalizând pedofilia şi prezentând-o ca pe o simplă orientare sexuală care trebuie respectată şi acceptată, legalizând adopţia în familiile gay şi întorcând pe dos orice curs natural de procreere şi de dezvoltare sănătoasă.
Aceştia caută portiţe pentru a introduce legi care să le permită să despartă copiii de părinţi încă din primele lor minute de viaţă. Crema conducerii lumii fierbe în fantezii diabolice de a creşte copiii departe de părinţi, departe de valori morale, departe de credinţă şi mai ales departe de independenţă şi de puterea de a gândi, de a lua decizii pe cont propriu şi de a se opune manipulării.
Omenirea stă pe marginea prăpastiei şi hrăneşte aceşti lupi cu propriile odrasle. Exemplele pe care le-am enumerate sunt dintre cele mai uşoare, idele macabre care clocotesc în minţile acelora care subjugă omenirea sunt cu mult mai multe şi mai înfiorătoare.
În mintea mea există un semn mare de întrebare şi acesta nu are de-a face cu cei care retează rădăcinile umanităţii ci cu cei care spun că sunt sfinţii Domnului şi care nu fac altceva decât să îşi vadă de propria ciorbă, să se închidă între pereţii casei de lux şi să vizioneze trândav zeci de ore de programe Tv, să se gândească la maşini luxoase, să mănânce numai în restaurante de lux… în timp ce în Orientul Mijlociu copiii muncesc pe brânci zi lumină pentru puţină apă şi o mână de mâncare, consumă carne crudă pe care o rup cu dinţii din animalul parţial jupuit de blană, poartă arme pentru a-şi proteja familia de grupările Isis, plâng lângă fraţii decapitaţi, îşi plâng părinţii crucificaţi în pieţe, sunt torturaţi şi ucizi în mod brutal. Lista este atât de lungă şi de cumplită…
Da, lumea are dreptate când îi acuză pe aceşti ‘creştini’. Cum suntem noi acum? Noi creştinii… Câţi dintre noi plâng cu cei ce plâng? Câţi ne rugăm cu capul în pământ şi cu lacrimi amare pentru suferinţa celor persecutaţi? Câţi dintre noi luptăm împotriva legilor care permit uciderea pruncilor în pântecele mamelor? Câţi dintre noi ne umplem genţile cu mâncare şi pornim spre a hrăni săracii? Câţi dintre noi practică ce a poruncit Isus? CÂŢI?
Ne place să mergem la biserică dis de dimineaţă, aranjaţi şi parfumaţi, să ne aşezăm confortabil în bănci şi să ascultăm cum se predică de la amvon nu despre datoria de a sluji celorlalţi, nu despre faptul că ne înghit zilele din urmă fără a fi pregătiţi pentru Ziua cea Mare, nu despre cum copiii sunt spintecaţi în Orientul Mijlociu, nu despre a FACE CEVApractic, ci despre ‘cum este bine să lăudăm pe Domnul şi cum trebuie să le dăm cu Biblia peste frunte păcătoşilor care fumează şi beau cafea, care mănâncă porc şi care se ceartă cu partenerii de viaţă.’ Destul de ipocrit amalgamul de sentimente creştineşti, nu-i aşa?
Biblia spune că mulţi sunt chemaţi (de către Tatăl… la datorie căci viaţa noastră de credinţă e o luptă), dar puţini sunt cei aleşi. Acei puţini sunt cunoscuţi după roadele lor şi nu după o perfecţiune fantezistă. Aceştia îşi duc lupta în fiecare zi, îşi îmbracă săracul de la poartă şi îl hrănesc cu drag, îşi înfrânează pofta de a se făli cu sine şi de a-şi acorda prea multă importanţă, îşi împreunează mainile şi îşi apăsă genunchii tare în podea pentru a susţine în rugăciune pe cel nenorocit, îşi învaţă copiii că mila, iubirea, dărnicia, credinţa şi ascultarea de Domnul sunt atributele cele mai importante ale unui creştin şi că trebuiesc practicate.
Am fost în biserici creştine din care am ieşit dezamăgită şi chinuită de un cumplit sentiment de dezgust pentru că valorile desfrânate ale lumii erau în biserică, predicau de la amvon, stăteau pe genunchii dezgoliţi ai femeilor şi zornăiau bijuteriile scumpe ale multora. Apoi în biserică a intrat săracul care cerea pâine şi a fost ignorant pentru că nu arata suficient a caucazian.
Lumea luptă împotriva valorilor creştine din pricina multor ‘crestini’ care şi-au însuşit bunurile lumii şi l-au vândut pe Hristos pe un pumn de plăceri interzise, pe o casă şi două maşini, pe o înfăţişare aleasă şi pe orice mizerie oferită de lume.
Mulţi chemaţi, puţini aleşi… şi urâţi de toată lumea. Dacă noi nu ne suflecam mânecile şi nu ne punem în a ajuta pe cei nenorociţi, în a ne creşte copiii spre a fi creştini veridici care să fie gata a sări în ajutor, a oferi mângâiere în întristare, a oferi mâncare şi apa celor flămânzi, a fi un exemplu în purtare, a studia şi a gândi independent de valorile lumii, a fi un om integru, o cinste pentru Dumnezeul nostru, atunci cine să o facă?
Dacă noi nu, atunci cine?
Lumea cade pe noi şi noi căutăm un look cool care să rezoneze cu înmormântarea acesteia?
http://simonamindra.blogspot.ro/
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 