Categorie: EDITORIALE

SPUNE DA MERSULUI LA BISERICA

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

biserica-inter

Omul are nevoie de discipline care sa-l pozitioneze corect fata de Dumnezeu si fata de semeni si, da, omul are nevoie sa mearga la biserica. Chiar daca multi oameni merg la biserica din pur ritual, tot e bine sa merga la biserica, pentru ca mersul la biserica NU dauneaza sanatatii spirituale.

A respinge Biserica pe motiv ca oamenii sunt neseriosi, nepocaiti, imaturi, neintelepti, barfitori, ca se uita chioras la tine si nu te prea baga in seama, ca fiecare individ e cu grupul lui, ca fratii sunt prea lumesti si prea preocupati de bani, ca surorile sunt cu nasul pe sus si rele la suflet este, in cele din urma, o dovada ca nu intelegem natura Bisericii si nici propriile noastre nevoi spirituale.

Realitatea spirituala este ca nu-l putem avea pe Hristos fara a-i avea si Trupul, Biserica. A pretinde ca ai o relatie serioasa si profunda cu Mantuitorul Hristos, dar fara sa fii interesat de Trupul Lui, de Biserica este un non-sens. Hristos nu poate fi despartit de Trupul Lui. Cand il primesc pe El, ii primesc si Biserica. Daca ii resping Biserica, il resping si pe El. Acesta este primul adevar care ar trebui sa ma scoata din casa si sa ma faca sa merg la Biserica.

Nu discutam acum despre adevarata Biserica. Consider ca pierdem prea mult timp judecand grupurile religioase si exactitatea lor doctrinara. Biserica este formata din toti oamenii rascumparati prin jertfa lui Isus Hristos, care au intrat intr-o stare de har prin credinta si care traiesc pentru a-L glorifica pe Dumnezeu, prin ajutorul Duhului Sfant prezent in ei. A te lipi de o astfel de comunitate nu este doar un privilegiu, este o datorie sfanta. Nu cred ca poti sa afirmi ca esti crestin si tu sa nu apartii de o comunitate formata din oameni rascumparati.

Crestinismul este o religie a comunitatii, a exterioritatii si a unitatii in diversitate. Accentul in crestinism este pus in primul rand pe grup, nu pe individ, pentru ca Hristos a venit sa rascumpere un popor, un neam sfant, o Biserica, o pluralitate de oameni din orice etnie. Accentul exagerat pus pe valoarea in sine a individului ne-a facut sa credem ca daca as fi fost singur pe lume, Hristos tot ar fi venit sa moara pentru mine, singurul om din lume. Ma indoiesc de asta si, oricum, discutia este puerila si absurda, din moment ce nu suntem singurii oameni din lume. Dumnezeu a iubit lumea – pluralitatea este evidenta aici! – si vrea sa ne eliberaze de duhul individualismului si egoismului spiritual, integrandu-ne intr-o comunitate. In crestinism eu nu ma gandesc doar la mine, ma gandesc si la ceilalti. Nu ma iubesc doar pe mine, imi iubesc si aproapele, ca pe mine insumi. Nu caut doar mantuirea mea, caut si mantuirea celorlalti. Acesta este al doilea adevar care ar trebui sa ma scoata din casa si ma faca sa merg la Biserica.

In bisericile evanghelice ii invatam pe oameni ca fiecare individ are rolul lui in angrenajul spiritual numit Biserica. Noi suntem incheieturi, tendoane si madulare in Trupul lui Hristos. Nu ne primim cresterea decat in masura in care ne lasam folositi de Hristos pentru a-si atinge scopurile. Nu putem sa facem ce vrem noi, pentru ca nu ne mai apartinem noua, ii apartinem Lui. Desavarsirea noastra este un proces care depinde de apartenenta la comunitate. Dumnezeu a randuit Biserica pentru desavarsirea sfintilor, pentru maturizarea lor. Acesta este al treilea motiv care ar trebui sa ma scoata din casa si sa ma faca sa merg la Biserica.

Eu nu pot sa devin ceea ce a intentionat Dumnezeu sa devin daca nu sunt responsabil fata de cineva, daca nu dau socoteala de viata mea spirituala. In Biserica veghem unii asupra altora si ne indemnam la pocainta si la fapte bune. Cine sa se roage pentru mine cand sunt cazut daca nu Biserica? Cine sa ma incurajeze cand sunt deprimat daca nu Biserica? Unde sa se manifeste darurile pe care mi le-a dat Duhul Sfant daca nu in Biserica? Iata al patrulea motiv pentru care ar trebui sa ies din casa si sa merg la Biserica.

Sa nu justificam lenea spirituala si lipsa de evlavie spunand ca mersul la Biserica nu este important si ca putem sta bine merci acasa cu burta la bec si sa fim, in acelasi timp, buni ucenici ai lui Hristos. Iar daca doriti si mai multe motive pentru care mersul la Biserica este important, va rog sa cititi Scriptura. Sunt destule versete care sa va convinga ca Dumnezeu vrea sa iesiti din casa si sa mergeti la Biserica. Asta daca vreti sa faceti ce spune EL.

http://penticostalul.wordpress.com/

10 lucruri pe care ar trebui să i le spun păstorului meu

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

filip-cazacu

Deşi păstorii sunt printre cele mai criticate persoane, mulţi credincioşi recunosc rolul vital pe care aceştia l-au avut în viaţa lor. Poate că unele critici sunt izvorâte din neînţelegerea responsabilităţilor păstorului şi a dificultăţilor cu care se confruntă în încercarea de a-şi îndeplini sarcinile cu maximă seriozitate, altele din ignoranţă sau inconştienţă, iar altele din răutate. Cert este că mulţi dintre păstori suferă pentru „oile lor”, se roagă, plâng şi postesc pentru ele aşa cum nimeni altcineva nu o face. Ei ştiu că „au să dea socoteală” pentru sufletele care le-au fost date în grijă, de aceea uneori trebuie să ia măsuri care nu sunt pe placul tuturor, deşi este spre binele veşnic al tuturor.
Pe măsură ce anii se adună devin tot mai conştient că răsplata mea ca păstor nu este aici pe pământ, ci în veşnicie, aşa că încerc să mă bucur de acele mici victorii din viaţa aceasta, până când voi ajunge să mă bucur pe deplin de victoria finală alături de Isus. Însă, din poziţia umilă de păstor, ştiind prin ce trec colegii mei, aş vrea să vă îndemn să citiţi acest mesaj şi să încercaţi să-l puneţi în aplicare. Pentru mulţi dintre voi, păstorii sunt asemenea unor părinţi spirituali. Lăsaţi-i să ştie dacă şi cât de mult îi apreciaţi. Am fost martor la o înmormântare când o fiică i-a sărutat mâna mamei sale decedate. Păcat că nu o făcuse atunci când era în viaţă. Nu faceţi aceeaşi greşeală.
1. Îţi mulţumesc că predici Cuvântul lui Dumnezeu cu credincioşie. Presiunile resimţite de mulţi păstori din partea unor enoriaşi afectaţi de diferite păcate de a nu mai predica despre anumite subiecte sunt uriaşe. Sunt cazuri în care nu ştiu dacă e mai bine să vorbească, fiind conştienţi că vor provoca scandal, sau să tacă pentru a păstra aparenta pace din biserică. Dacă păstorul tău a avut curajul de a predica „toată Evanghelia”, mulţumeşte-i. Apostolul Pavel spunea: „Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ… Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:20, 27).
2. Îţi mulţumesc că ai avut curajul de a-mi arăta păcatul în care trăiam. Chiar dacă este dureros ca o altă persoană să-ţi arate „buba” de care suferi, fii sigur că este spre binele tău veşnic. Cu siguranţă păstorul tău s-a rugat pentru tine şi a căutat modul cel mai potrivit de a-ţi atrage atenţia cu privire la păcatul tău. Mulţumeşte-i pentru acest lucru. Atunci când Natan a mers la regele David să-l confrunte cu păcatul curviei şi uciderii a avut nevoie de mult curaj. Putea fi executat pe loc pentru îndrăzneala lui, dar şi-a asumat riscul. Stând drept în faţa lui David, Natan a spus: „Tu eşti omul acesta!”(2 Samuel 12:7). Deşi a fost cumplit de dureros pentru David (vedem acest lucru din Psalmii 32 şi 51), mustrarea lui de către omul lui Dumnezeu a dus la o pocăinţă extraordinară.
3. Îţi mulţumesc că ţi-ai făcut timp să discuţi cu mine. Atunci când nimeni nu şi-a făcut timp să discute cu tine când treceai prin situaţii de criză (emoţională, de identitate, spirituală) păstorul tău şi-a făcut. Nu-ţi fie greu să-i spui „Mulţumesc!”.
4. Îmi pare rău că te-am criticat atunci când nu am înţeles corect ce voiai să faci. Multe dintre criticile cele mai aspre adresate păstorilor sunt cauzate de lipsa de înţelegere adecvată a unor membri cu privire la metodele folosite de acesta. Este adevărat că uneori lipsa de comunicare este un impediment în calea unei bune înţelegeri, dar de cele mai multe ori oameni se grăbesc să judece şi nu au răbdare să vadă rezultatul final.
5. Îmi pare rău că nu am realizat pe deplin sacrificiile pe care le faci ca să fii alături de noi. Niciun membru al unei biserici nu cunoaşte sacrificiile pe care slujitorii lui Dumnezeu le fac ca el să aibă „hrană proaspătă” din Cuvânt, îndrumare, viziune etc. Adesea, slujitorii îşi neglijează familia pentru a se putea pregăti mai bine sau pentru a putea fi alături de unii membri care trec prin necazuri.
6. Îmi pare rău că nu m-am rugat cu seriozitate pentru tine. Deşi orice slujitor se roagă cu seriozitate pentru membrii bisericii sau bisericilor pe care le păstoreşte, nu întotdeauna şi viceversa este valabilă. Ei au nevoie de susţinere în rugăciune mai mult decât un membru obişnuit pentru că atacurile celui rău sunt mult mai intense în viaţa lor. Satan ştie că, dacă va reuşi să bată păstorul, oile se vor risipi. Au fost multe cazuri în care bisericile s-au destrămat sau şi-au pierdut complet mărturia în faţa comunităţii atunci când păstorul s-a compromis. Poate că te-ai rugat pentru el, dar numai atunci când era bolnav sau vreunul dintre membrii familiei sale se confrunta cu probleme. Începe să te rogi cu consecvenţă şi seriozitate pentru el.
7. Mulţumesc că mă ajuţi să-L descopăr şi să-L iubesc mai mult pe Isus. Dintre toate binecuvântările pe care Dumnezeu le toarnă în viaţa unui credincios, cea mai mare este aceea de a pune lângă tine un om credincios care să te ajute să-L cunoşti mai bine pe El şi să-L iubeşti mai mult. Ştiu că nu conştientizezi cât de important este acest lucru, dar dacă te uiţi cu atenţie în jurul tău la ce se întâmplă în unele biserici, vei realiza cât de important este să ai parte de un păstor care să te ajute să rămâi credincios.
8. Îmi pare rău că nu ţi-am spus mai mult cât te apreciez. Găseşte un motiv să-i spui o vorbă bună de fiecare dată cânt te întâlneşti cu el. Am auzit de exemplul unui enoriaş care-şi aprecia foarte mult păstorul şi, de fiecare dată, la sfârşitul predicii îi spunea: „Frate păstor, predica de astăzi a fost foarte bună”. Era modul lui de a-şi exprima gratitudinea faţă de cel care-l slujeşte. Însă, într-o duminică predica păstorul a mers destul de rău. Omul nostru simţea că, dacă i-ar spune şi de data aceasta cât de bună a fost predica, ar minţi. Aşa că a spus: „Frate păstor, textul din care aţi predicat astăzi a fost foarte bun”. Găseşte motive ca să-ţi exprimi gratitudinea faţă de el.
9. Îmi pare rău că nu te-am încurajat mai mult. Poate ai aşteptat de fiecare dată să te încurajeze el pe tine, crezând că „aceasta este slujba lui”. Dar nu te-ai gândit niciodată că este bolnav, descurajat sau depresiv, că are probleme financiare, familiale sau de orice altă natură. L-ai văzut că a venit mai posomorât la biserică şi ai crezut că este acru şi neprietenos, dar nu ai ştiut că nu a dormit toată noaptea pentru că frământările conducerii adecvate ale bisericii l-au copleşit.
10. Îl slăvesc pe Marele Păstor că pentru o vreme tu ești păstorul meu. Dacă nu este ceea ce trebuie să fie, în loc să-l critici, roagă-te lui Dumnezeu să-l schimbe. Nu toţi au darul de a predica precum John MacArthur sau John Piper, nu toţi sunt vizionari la fel de buni precum Rick Warren sau Bill Hybels. Dar, cu siguranţă are calităţi pe care ceilalţi nu le au. Niciodată personajele amintite anterior nu-ţi vor trece pragul casei când vei fi bolnav, nu te vor încuraja când vei fi trist şi nici nu te vor ajuta să descoperi care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta atunci când vei avea decizii dificile de luat.

Fă păstorului tău ceea ce ai vrea să-ţi facă el ţie! Poartă-te cu el cum ai vrea să se poarte el cu tine! Vorbeşte-i aşa cum ai vrea să-ţi vorbească şi apreciază-l aşa cum ai vrea să te aprecieze el pe tine! Domnul Isus a spus: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta se cuprinde Legea şi Proorocii” (Matei 7:12).
Cu drag, din partea unui păstor (Bebe Ciaușu) pentru toți credincioșii bisericilor evanghelice din România.

http://gtgospel.wordpress.com/

Munca înnobilează pe om?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, EDITORIALE

workaholic

Una din activităţile oamenilor care vor să trăiască frumos şi corect e munca. Deşi e din ce în ce mai puţin tentantă, din cauză că în unele cazuri o zi de muncă face cât cinci minute de şmecherii, totuşi există oameni care pun valoare pe muncă întrucât nu pot prin natura lor să umble cu şmecherii, caracterul lor e ales şi nu concep viaţa prin poiată (la găinării). Munca a fost şi va rămâne un subiect mare de dezbateri şi părerile vor rămâne mereu împărţite între a face banii cinstit prin muncă sau a folosi tot felul de „inginerii” ca să munceşti cât mai puţin şi să câştigi cât mai mult. Mulţi oameni azi consideră munca un fel de boală (cineva spunea chiar că e o boală că doar de aia e inventată „medicina muncii”) şi că trebuie să te tratezi de ea. Mai mult, când vezi pe cei de lângă tine că o duc mai bine, deşi nu muncesc ci „şmecheresc”, te ispiteşte tare gândul de a face la fel.

O extremă este să faci la fel ca ceilalţi, deci să câştigi şi altfel decât prin muncă. O altă extremă, la care vreau să mă refer azi, este să profiţi de „vidul” de pe piaţa muncii şi să tragi până la epuizare, până nu mai ştii de tine şi de ai tăi. Într-o astfel de extremă merg mulţi dintre creştinii care trăiesc astăzi. Muncesc mult, profită de „nevoia” pieţei şi de faptul că pot câştiga din asta şi mai profită şi de faptul că e cinstit… (aici nu sunt sigur că aşa este).

Se consideră că un om care munceşte e unul cinstit. Dar ce este cinstea? Oare să fii robit de bani sau de realizări mai este cinstit? Oare să munceşti mult în detrimentul familiei, vieţii personale, relaţiilor interumane este cinstit? Oare nu are şi munca o anumită limită?

Bineînțeles că nu încurajez lenea și obținerea avantajelor în mod dubios. Biblia ne spune clar că cine nu muncește nu prea are dreptul să mănânce. Totuși, extrema cealaltă, a muncii excesive, apare tot mai des în viața creștinilor și nu are rezultate bune deloc. Consecințele ”hărniciei extreme” sunt: sănătate distrusă, familii distruse, relații distruse, vieți netrăite, înrobire, prizonierat.

Munca nu este recomandat de făcut fără cap, fără logică, așa în neștire. Nu e important doar să muncești că doar așa ai voie să trăiești. Munca fără cap e prizonierat în toată regula și există mii sau zeci de mii de oameni în prizonierat modern. Multinaționalele sunt medii riscante din punctul acesta de vedere. Puține din ele au politici corecte în privința angajaților. Dacă ar fi să analizăm cinstit, fiecare companie dorește să obțină maximul, să stoarcă tot de la angajații ei, ce facem în asemenea cazuri? Ne lăsăm înrobiți? Mai putem vorbi de muncă cinstită?

Scriptura nu ne cere excese niciodată, nici în muncă deci. Ne cere mai degrabă echilibru, prevedere, îmbinarea armonioasă a activităților. Suntem responsabili pentru sănătatea noastră, pentru partenerii noștri de căsătorie, pentru copiii noștri, pentru bătrânii noștri, suntem responsabili pentru frați și surori și mai ales pentru sufletele noastre. Dacă munca intră pe teritoriul celorlalte responsabilități și le afectează deja avem o problemă. Degeaba asiguri copilului „un viitor”, care e de fapt cel mai des motiv invocat pentru a munci, dacă nu îl înveți pe copil să trăiască viitorul. Va risipi tot ce ai muncit din greu pentru că nu a muncit el, el doar a beneficiat. Degeaba te străduiești să ai o casă frumoasă construită dacă familia se destramă. Cine să trăiască în casa aceea? Degeaba muncești să ai de toate, dacă tu nu stai acasă să te bucuri de nimic. Știu oameni care au și jacuzzi acasă dar in ani de zile de când l-au instalat au avut ”onoarea” doar o singură dată să îl folosească. Pentru ce până la urmă?

Munca poate avea multe motivații în spate, unele din ele total nesănătoase. Iată câteva din ele:

  • Munca generată de lipsurile din copilărie.
  • Munca pentru a impresiona oamenii.
  • Munca pentru a fugi din mediul de acasă.
  • Munca pentru a potoli foamea de materialism.
  • Munca pentru a mulțumi părinții.
  • Munca pentru a produce bani pentru vicii.
  • Munca pentru a fugi din realitate.

Și mai sunt multe alte motivații greșite. Nu toată munca înnobilează pe om. Da, munca este obligatorie pentru oameni. Nu cred în şmecherii și în valoare lor, chiar dacă mulți trăiesc din ele. Totuși munca nu este totul. Nu se termină totul la muncă. Nu avem voie să plecăm la 5 și să ne întoarcem la 10 „pentru binele familiei”. Nu putem ignora totul în avantajul muncii și al banilor. Munca își are vremea ei. Odihnitul își are vremea lui. Munca compulsivă nu e sănătoasă deloc, nu e de apreciat deloc.

Poate crezi că faci bine că muncești mult dar te rog acum, să analizezi, să vezi care e motivația și scopul muncii pe care o faci? Cine te trimite la muncă? Unde ajungi muncind așa? Mâine vom discuta despre forme moderne ale sclaviei și cum se ajunge la asemenea robii.

http://www.filedinjurnal.ro/

Înţelege inima păstorului tău şi roagă-te pentru el!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

200564200-032Niciodată păstorii nu au fost expuşi atacurilor spirituale, emoţionale şi fizice mai mult decât în zilele noastre. Satan face tot posibilul să-i distrugă pe păstorii din întreaga lume. Prin urmare, n-ar trebui să mai mire pe nimeni că numărul celor care părăsesc lucrarea a atins proporţii endemice. În fiecare LUNĂ, aproximativ 1.700 de păstori renunţă la lucrarea pastorală.
Păstorul tău se confruntă cu atacuri spirituale, emoţionale şi fizice în fiecare zi, iar aşteptările de la el sunt enorme. Toţi se aşteaptă ca ei să fie super-creştini desăvârşiţi, să fie lideri puternici, teologi infailibili, manageri de succes şi misionari neobosiţi. Să întâmpine orice nevoie a oricărui membru din biserică, să lucreze 60-70 de ore pe săptămână şi să aibă o familie perfectă.
Păstorul trebuie să aibă înţelepciunea lui Solomon, să predice precum apostolul Petru, să aibă credinţa lui Avraam, să misioneze ca apostolul Pavel, să aibă curajul lui David, curăţia lui Iosif şi integritatea lui Daniel, să conducă precum un CEO, să fie un consilier mereu disponibil şi să fie un psiholog desăvârşit. N-ar strica dacă ari şi milostiv ca Maica Tereza.
Pe măsură ce aşteptările de la păstori sunt tot mai mari, presiunea devine tot mai mare pentru ei, iar oboseala, stresul şi frustrarea îi epuizează. Respectul pentru această slujire dumnezeiască, însă, este tot mai puţin. Într-o listă recentă a respectului faţă de slujbe, cea de păstor a ieşit spre coada clasamentului sub cea de vânzător de maşini.
De ce sunt atacurile satanei atât de puternice împotriva slujitorilor lui Dumnezeu? Lesne de înţeles –ştie că dacă reuşeşte să distrugă un pastor, lider al unei comunităţi, poate distruge întreaga comunitate. Chiar Domnul Isus a întărit cuvintele profetului Zaharia, care a spus: „Bate-voi păstorul şi oile se vor risipi!”. Deşi aceasta a fost o profeţie referitoare la Domnul Isus, principiul din spatele ei rămâne valabil până în zilele noastre. În fiecare an aproximativ 7.000 de biserici îşi închid uşile.
Iată câteva statistici referitoare la păstori:
– 1.700 de păstori părăsesc lucrarea pastorală în fiecare lună, fie din cauza epuizării, fie din cuza căderii în păcat.
– Aproximativ 7.000 de biserici îşi închid uşile în fiecare an.
– 50% dintre păstori sunt descurajaţi şi ar prefera să lucreze altceva decât să mai fie păstori.
– Aproximativ 70% dintre păstori se luptă cu depresia.
– 80% dintre ei cred că lucrarea le afectează în mod negativ familia.
– 70% spun că au un respect de sine mai scăzut decât atunci când au intrat în slujire.
– 40% sunt târâţi în conflicte serioase cu enoriaşii cel puţin o dată în fiecare lună.
– 90% dintre ei lucrează între 55 şi 75 de ore pe săptămână.
– 80% dintre absolvenţii de teologie vor părăsi lucrarea în primii cinci ani de slujire.
– 70% dintre ei nu au un prieten apropiat (pentru că vor să fie echidistanţi faţă toţi membrii din biserică)
– Doar 10% dintre păstori se vor pensiona din lucrarea pastorală.
– 50% dintre mariajele păstorilor se termină cu un divorţ.
– 80% dintre soţiile păstorilor se simt neapreciate de către membrii bisericii.
– 80% dintre soţiile păstorilor mărturisesc că ar prefera ca soţii lor să aibă o altă profesie.

Adevărul dureros este că păstorii se simt singuri în lucrare, neapreciaţi şi epuizaţi.

Roagă-te pentru păstorul tău şi pentru familia lui! Au nevoie de sprijinul şi aprecierea ta, nu pentru că ar fi avizi de laude, ci pentru că vor să ştie dacă are rost să te slujească în continuare.

http://gtgospel.wordpress.com/

6 doctrine carismatice care ar trebui eliminate

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

carismaticiPenticostalismul a fost şi încă este, mişcarea spirituală cea mai dinamică din ultimii 100 de ani. Milioane de oameni au experimentat pacea cu Dumnezeu, prin intermediul unei biserici penticostale sau carismatice, unde au auzit pentru prima dată probabil, mesajul mântuirii. În România, de la începuturile modeste din a doua decadă a secolului trecut, s-a ajuns să reprezinte a patra denominaţiune religioasă a ţării în cifre globale, dar dacă am analiza procentajul celor care sunt cu adevărat consecvenţi (care merg regulat la biserică, de exemplu), din primele trei denominaţiuni, atunci probabil că penticostalii ar reprezenta a doua grupare din România, iar în unele zone ale ţării, chiar prima.

Dar, aşa cum se întâmplă întotdeauna unde este vorba de o lucrare bună, ne confruntăm tot mai mult şi cu învăţăturile greşite. Libertatea, care a venit odată cu schimbarea regimului politic din România, a însemnat şi o schimbare de perspectivă pentru mulţi din bisericile penticostale, influenţaţi în mare parte de persoane sau grupuri venite din afară. Aşa că astăzi asistăm la o paletă tot mai diversificată de oferte, învăţături şi practici, unele fiind dintre cele mai ciudate, începând de la o simplă descătuşare din legăturile tradiţional-conservatoare şi până la o libertate fără limite din punct de vedere al manifestării sau chiar al moralei.

Unde sunt limitele? După ce criterii trebuie să ne ghidăm când este vorba de componenta spirituală din viaţa noastră? Pe lângă influenţele venite în special din America, majoritatea fiind de esenţă carismatică, astăzi suntem prizonierii noilor tehnologii care ne modelează viaţa, gândirea şi perceptele. De unde ai învăţat asta? De pe internet, ţi se răspunde. Este biserica cea veche, în care am crescut majoritatea, etalonul privind doctrina şi practica, sau trebuie să ne deschidem spre alte orizonturi?

Câteva posibile răspunsuri privind noile manifestări care prind un contur tot mai evident printre românii evanghelici (indiferent de meridianul pe care aceştia locuiesc), le-am găsit într-un articol din revista on-lineCharisma Magazine, în care autorul Lee Grady, un bun cunoscător al realităţii penticostal-carismatice din America, le aduce în prim planul preocupărilor sale privind sănătatea doctrinară a bisericilor de această nuanţă. Ţin să precizez că unele dintre acestea, probabil că nu corespund decât într-o mică măsură realităţii din România, dar sunt sigur că ne vom confrunta cu ele în viitorul apropiat. Aşa că, mai bine să prevenim decât să ne luptăm cu boala.

„Niciodată nu îmi voi cere scuze pentru că sunt un creştin carismatic”, precizează Lee Grady. „Am avut o experienţă dramatică cu Duhul Sfânt, în urmă cu mulţi ani şi nimeni nu mă poate contrazice. Mă încântă prezenţa permanentă a Duhului Sfânt în viaţa mea şi darurile Lui supranaturale. Iubesc darul profeţiei, vorbirea în limbi, rugăciunea pentru cei bolnavi şi să văd oameni schimbaţi prin puterea Duhului”.

În acelaşi timp, sunt conştient de faptul că, datorită mişcării carismatice iniţiată în decada anilor `60, persoanele au folosit greşit darurile Duhului şi au „sucit” Cuvântul lui Dumnezeu pentru a promova doctrine şi practici ciudate. Văzând aceste erori, totuşi niciodată nu m-am îndoit de autenticitatea lucrării pe care Duhul Sfânt a făcut-o în viaţa mea. Dar eu ştiam că trebuia să rămân fidel Cuvântului lui Dumnezeu şi să resping învăţăturile false pe care le-am întâlnit.

Simpla mea metodă se bazează pe 1 Tesaloniceni 5:21, 22  „Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău”. Cu alte cuvinte: mâncaţi carnea şi aruncaţi oasele.

Pentru că am călătorit prin „tot Trupul lui Hristos” în ultimii ani, am experimentat binele, răul şi urâtul. Mă încântă oamenii lui Dumnezeu şi ştiu că există un sector sănătos în bisericile pline de Duhul Sfânt, care se luptă pentru a se menţine cu picioarele pe pământ, în adevărul biblic. Dar de asemenea ştiu că am ajuns la o răscruce de drumuri. Trebuie să abandonăm doctrinele ciudate pe care le-a crezut sau practicat şi care ne împiedică creşterea spirituală în prezent.

Acestea sunt unele dintre cele mai greşite erori care au circulat în mişcarea carismatică în sezonul trecut. Sunt şi alte practici care ar trebui adăugate la această listă. Cred că întristăm pe Duhul Sfânt dacă continuăm să practicăm aceste lucruri:

1. „Nu vă atingeţi de unşii mei”. Este foarte probabil că dumneavoastră aţi auzit de această doctrină ciudată, bazată pe 1 Cronici 16:22. Într-o încercare de a descuraja orice formă de dezacord în biserică, liderii nesiguri le spun membrilor că dacă vreodată pun la îndoială autoritatea în biserică, „se ating de unsul Domnului” şi sunt în pericol de a fii judecaţi de Dumnezeu. Să numim aceasta, ceea ce este: manipulare spirituală. Se vor crea probleme mai grave renunţând la o discuţie sănătoasă şi la respectul reciproc. Membrii bisericii vor ajunge să fie abuzaţi şi controlaţi sau incluşi pe lista neagră, pentru că au curajul să pună întrebări.

2. Dublul legământ. Noi carismaticii iubim şi respectăm Israelul. Unii dintre noi inclusiv au încorporat practici evreieşti în cultul practicat, cum ar fi mantaua pentru rugăciune, suflatul în shofar, sau celebrarea sărbătorilor evreieşti. Aceste lucruri pot îmbogăţi experienţa noastră creştină, dar unii lideri merg prea departe când încep să înveţe că iudeii nu trebuie să creadă în Isus Hristos, pentru a experimenta mântuirea. Aceasta implică faptul că iudeii au acces special în Cer, doar datorită moştenirii lor etnice. Aceasta este în contradicţie flagrantă cu tot ceea ce învaţă Noul Testament.

3. Lideratul inaccesibil. În decada anilor `80, unele organizaţii carismatice au început să-i înveţe pe pastori că în scopul de a „proteja ungerea”, trebuie să se menţină departe de oameni. Pastorii au fost avertizaţi ca niciodată să nu-şi facă prieteni din interiorul congregaţiei. Predicatorii au început ciudata practică de a „sări” peste timpul de rugăciune de duminică dimineaţa şi apoi să apară pe scenă în momentul în care începea predica, cu scopul de a avea o intrare spectaculoasă. Să le fie ruşine acestor persoane pentru că încearcă să-şi justifice aroganţa. Isus i-a iubit pe oameni şi s-a pus la dispoziţia acestora. Aşa trebuie să facem şi noi.

4. Purtătorii de arme. Aceleaşi persoane care au dezvolta punctul N. 3, au început şi această ciudată modă. Predicatorii au început această practică de a se înconjura de câte un servitor: o persoană pentru a-i duce servieta, alta pentru a-i duce Biblia, alta pentru a-i duce alte lucruri. Unii predicatori au ajuns să-şi contracteze bodyguarzi … inclusiv degustători ai mâncării! Servitorilor li se promiteau binecuvântări speciale dacă îi serveau pe aceşti predicatori care acţionau precum stăpâni şi proprietari. Amintiţi-vă: adevăraţii lideri sunt „robii tuturor”, nu egocentrişti.

5. Rodul însutit . Înainte de a muri, în 2003, Kenneth Hagin sr., părintele mişcării credinţei, i-a mustrat pe discipolii săi, învăţându-i despre doctrina prosperităţii, până la o extremă absurdă. În cartea lui The Midas Touch (Atingerea lui Midas*), i-a rugat pe predicatori să se oprească din folosirea greşită a textului din Marcu 10:28 – 30, sugerând că Dumnezeu promite un profit de 100 de ori, pentru toate ofrandele ce le dăm bisericii. Hagin scria: „dacă câştigul însutit ar merge din punct de vedere literal şi matematic pentru oricine care dăruieşte, am avea creştini ce s-ar juca nu cu bilioane şi trilioane de dolari, ci cu cvadrilioane”. El a învăţat că binecuvântarea însutită, se referă la recompensa care vine peste acei care lasă tot ce au, pentru a-l sluji pe Dumnezeu în lucrare.

6. Vin banii. Isus i-a mustrat pe farisei pentru că aruncau banii în vistieria Templului, pentru a fi văzuţi de alţii. Dar în decada anilor 90, unii carismatici au avut această idee distorsionată că Dumnezeu ar oferi o binecuvântare magică, dacă vom arunca teancuri de bancnote de un dolar, la picioarele predicatorului, când acesta se afla în miezul predicii. Leroy Thompson din Louisiana a popularizat această practică extravagantă cu predica lui infamă din 1996, în care încuraja oamenii să strige: „Bani! Veniţi la mine acum! Atunci poporul fugea în faţă şi îşi arunca banii la picioarele predicatorului, în coşurile special pregătite. Banii s-au adunat, fără îndoială şi alţi predicatori flămânzi după bani, au preluat apoi metoda. Colectele s-au transformat într-o formă de exhibiţionism şi creştinii au început să vadă aceasta ca pe un fel de loterie.

Dumnezeu ne cere sfinţenie nu numai în comportamentul nostru, ci şi în doctrina noastră. Haide-ţi să eliminăm aceste învăţături, precum şi altele care au dus poporul la confuzie şi dezonorează Trupul lui Hristos.

*Midas o fost un rege în mitologia greacă ce avea puterea de a transforma tot ce atingea în aur, iar expresia vine de aici şi se foloseşte pentru a descrie o persoană care are mult succes în tot ceea ce face (N.Tr).
Lee Grady este ex-editor al Charisma Magazine şi este autorul mai multor cărţi, printre care şi „The Holy Spirit Is Not for Sale” (Duhul Sfânt nu este de vânzare).

Pentru Știri Creștine, Beni Drădici

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro 6 doctrine carismatice care ar trebui eliminate – Stiri Crestine.ro