Categorie: EDITORIALE

„Cu ocazia acestui Crăciun, voi lăsa Biblia și nu emoțiile mele să traseze lista mea de cadouri.” Aceasta este declarația unei scriitoare americane, convinsă că obiceiurile de a cumpăra cadouri nu reflectă nimic mai mult decât „un comportament capitalist de rutină”. În opinia ei, în spatele obiceiului de a dărui se ascunde o mare greșeală.

 

Americanii vor cheltui mai mult de 579 de miliarde de dolari anual pe cadouri cu ocazia diverselor evenimente. „M-am numărat în rândurile acestui grup de elită”, mărturisește Dorothy Greco, într-un articol publicat peChristianity Today. Scriitoarea americană consideră că motivația dăruirii este diversă, plecând de la exprimarea recunoștinței față de alte persoane, continuând cu responsabilitatea civică (pentru a menține pe linia de plutire economia națională) sau pentru a evita sentimentul că sunt părinți răi și zgârciți. De partea cealaltă, motivția celui care primește darul este la fel de importantă, chiar dacă e mai puțin luată în seamă.

 

Dorothy Greco își amintește de „sentimentul de dezamăgire pe care îl trăia odată ce cutiile au fost desfăcute sau ciorapii cu cadouri goliți. „Era ca și cum o cortină a căzut înainte ca piesa să fi ajuns la punctul culminant. Acest lucru a are mai puțin de a face cu ceea ce ne oferim unul altuia, ci mai mult cu o nevoie pe care niciun cadou nu o poate suplini.”

 

În opinia scriitoarei, această nevoie poate fi rezumată la căutarea unei „spiritualități tangibile care să ne apropie pe unii de alții și să le imprime sărbătorilor un sens mai profund”. În condițiile în care însă acest lucru nu se realizează, atunci nu ne rămâne decât să „ne îndeplinim reciproc lista de dorințe și să umplem cu obiecte prăpastia relațională și spirituală”.

 

Decalajul dintre nevoile profunde și satisfacțiile superficiale ocazionate de această sărbătoare pot fi constatate pretutindeni, inclusiv în România. „Cum se va simți românul când căruciorul de cumpărături va fi singura sa legătură cu lumea și cu sine însuși?” se întreabă autorii cărții A treia forță: România profundă. În opinia lor, pentru români confortul material a devenit idealul unei vieți împlinite, aflându-se, din acest punct de vedere, „într-o comuniune consumistă” împreună cu alte țări care au fost cuprinse în același trend.
Cu ocazia zilelor premergătoare Crăciunului, presa din România a evidențiat goana după cumpărături care pare a se intensifica de la un an la altul. „Am putea spune că sărbătorile sunt un Black Friday prelungit”, a declarat Marius Ruşescu, directorul de marketing al Maritimo Shopping Center, citat de Adevărul.

 

Aceeași situație poate fi întâlnită și în țări mai dezvoltate decât România, precum Anglia. Un semnal împotriva presiunii „ridicole și absurde de a avea un Crăciun perfect” prin cheltuirea a mari sume, a fost tras chiar de arhiepiscopul de Canterburry, capul Bisericii Anglicane. El învinuiește consumerismul acestei perioade de sărbătoare că „a depășit limita”, astfel încât „cuplurile ajung să se certe, iar copiii devin o povară”, citează The Telegraph.

 

O scrisoare publicată recent de Huffington Post arată cât de mult și-au schimbat oamenii perspectiva cu privire la Crăciun. În urmă cu 98 de ani, Homer Mellen, pe atunci în vârstă de 7 ani, îi cerea lui Moș Crăciun să îi aducă „o cutie de acuarele, împreună cu un abecedar de nouă cenți și un ghiozdan pentru a le pune înăuntru”. Tot el continua modest: „Și dacă ai niște nuci, sau bomboane sau jucării de care te lipsești, ai putea, te rog, să mi le trimiți?”. Jurnaliștii care au publicat scrisoarea l-au citat pe unul dintre nepoții lui Homer, care consideră că prin această scrisoare a fost exprimată „adevărata semnificație a Crăciunului”. Diferențele devin și mai evidente dacă scrisoarea lui Homer este comparată cu lista unui copil tot de 7 ani, dată publicității recent pe ABCNews, printre solicitări fiind incluse un iPod și 1.000$.

 

Apelurile la o schimbare a atitudinii față de Crăciun continuă să sosească din multe zone ale mediului religios. „Dacă te simți afectat de consumerism, oprește-te! Amintește-ți că sărbătoarea Crăciunului este despre sosirea lui Mesia, despre începutul Împărăției lui Christos pe Pământ. Delectați-vă în aceste zile în modul în care Dumnezeu a proiectat să ne bucurăm de diversitatea darurilor vieții, cum ar fi familia, prietenii, mâncarea, muzica și slujirea”, semnalează The Christian Post.

Un Crăciun care nu este trăit din perspectiva celui de al doilea advent își pierde sensul. De aceea, credincioșii sunt îndemnați să se gândească la prima venire a lui Hristos, sosirea istorică în umanitate, pentru a putea, astfel, anticipa cea de a doua venire. Prin urmare, perioada premergătoare Crăciunului trebuie să fie un timp care să trezească în inimi aşteptarea întoarcerii lui Hristos şi amintirea primei Sale veniri, susține catholica.

 

Cuvântul „Advent” își are originea cuvântul latin Adventus, care înseamnă „sosire” și face o trimitere directă spre momentul revenirii lui Iisus Hristos. Abordând această perspectivă, scriitorul american William B. Bradshaw, într-un articol publicat pe Huffington Post, încearcă să aducă în atenția cititorilor cele două momente fundamentale din istoria religioasă: nașterea lui Hristos (primul advent) și revenirea Sa (al doilea advent).

 

În opinia lui Bradshaw, Crăciunul oferă în primul rând „posibilitatea de a experimenta ceva din așteptările vechi legate de sosirea lui Mesia”. În acest sens, scriitorul se întreabă dacă „este posibil pentru noi, în anul 2013, să înțelegem și să apreciem pe deplin suferința teribilă și agonia pe care generații și generații de evrei au experimenta-o?”

 

Luând în considerare aceste așteptări agonizante și îndelungate, Bradshaw apreciază că „Adventul este marcat de un spirit de așteptare, de anticipare, de pregătire și de dor. Abia apoi vine Crăciunul!”

 

În teologia actuală, ambele veniri ale lui Hristos sunt corelate într-un raport intim. „Perioada dinainte de Crăciun are o dublă caracteristică: e timp de pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului, în care ne amintim de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni şi totodată este timpul în care, printr-o atare amintire, sufletul este condus spre aşteptarea celei de a doua veniri a lui Hristos de la sfârşitul timpurilor”, spune profamilia.

 

Filosoful Andrei Pleșu, într-una din ultimele sale lansări publicistice, Parabolele lui Hristos, abordând problematica așteptării celui de-al doilea advent, consideră că „cine trăiește prezentul doar ca prezent, fără dimensiunea ritmului mare, fără o referință constantă la timpul Împărăției, încetează să mai fie o prezență, adică își lasă prezentul nelocuit”. Din perspectiva scriitorului român, „prezentul trebuie trăit sub specia iminenței, ceea ce implică o trăire a ființei umane simultan în două registre a timpului: în liniștea funcțională a cotidianului și în neliniștea zilei de pe urmă”.

 

Chiar dacă Crăciunul, ca prim Advent, este sărbătorit la nivel global, percepțiile cu privire la acest eveniment sunt, totuși, diferite, în funcție de anumite orientări teologice. Astfel, în Bisericile Ortodoxe Orientale perioada anterioară Crăciunului este percepută ca o perioadă de post și pocăință pentru păcatele comise. Însă, în zona occidentală a creștinismului, primul Advent a ajuns să fie celebrat mai mult în termeni de așteptare sau de anticipare, susține Christian Resource Institute, corelația cu cel de al doilea Advent fiind mult mai evidentă.

 

Deși abordarea Crăciunului diferă în cele două spații ale creștinătății, în schimb, problemele cu care se confruntă sunt similare. Astfel, există o diferență între discursul teologic și tendințele actuale ale enoriașilor. „Mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist”, sună un mesaj alarmant al Patriarhiei Române. Același aspect îl semnala și papa Benedict care afirma că „Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială, ale cărei scântei orbitoare ascund taina umilinţei lui Dumnezeu”, exprimându-și astfel regretul pentru incapacitatea societății actuale de a privi „dincolo de faţada strălucitoare a acestor vremuri”. Probabil că o abordare mai puțin materialistă a primului Advent ar putea facilita crearea unor conexiuni de care societatea umană duce lipsă, revenirii lui Hristos redându-i-se locul între prioritățile unei lumi consumeriste.

http://www.semneletimpului.ro

Crăciun magic, seară magică, atingere magică, iubire magică – oamenii vorbesc despre magie când sunt atinşi de emoţii speciale pe care nu pot sau, mai degrabă, nu vor să le explice. „Adu puţină magie în viaţa ta” – e dictonul ce rezonează fenomenal de bine cu aşteptările unei întregi generaţii.

 

Magia este visul omului matur, zâna, spiriduşul sau Moş Crăciunul celor care au nevoie să li se întâmple lucruri extra-ordinare pentru a le spori pofta de viaţă. Măcar o dată, fiecare a nutrit speranţa de a se îndrăgosti inexplicabil sau imposibil de anticipat, în situaţii rupte din cărţi sau din filme.

Magia propriului vis

Crăciunului modern i s-a adăugat cu atât de mult succes această nouă semnificaţie, încât ea pare să devină amprenta sărbătorii. Eşti îmbiat să accepţi gândul că ţi se poate întâmpla şi ţie, să fii dispus, odată cu eroul din filme, să cauţi, să vezi lucruri speciale, situaţii magice, detalii şi ocazii inexplicabile, sentimente aparte. Pentru cei care primesc oferta, magia Crăciunului înseamnă emoţie, anticipare şi vis.

Unii îi spun miracol, mai aproape de limbajul acceptabil pentru un bun creştin. Dar semnificaţiile nu diferă mult. Să fii mai bun, să asişti la miracolul transformării oamenilor de Crăciun înseamnă, de fapt, aceeaşi căutare a copilului din noi după un tărâm al frumuseţii, al purităţii. Pentru toţi aceştia, magia sau miracolul Crăciunului este magia propriului vis.

Dar acest vis al frumuseţii şi al purităţii este mai întâi visul lui Dumnezeu şi tocmai de aceea L-a trimis pe Fiul Său între oameni. De ce atunci, de naşterea Domnului, nu visăm la visul Lui, nu sperăm în promisiunile Lui, ci doar într-o frântură de magie? Magia propriului vis nu poate fi esenţa Crăciunului.

Magia memoriei

Magia Crăciunului este şi magia memoriei. Oameni, locuri, cuvinte, gesturi, emoţii, pentru care în restul anului nu avem la fel de mult timp şi loc, revin în memoria noastră în preajma Crăciunului.

Cei care vin din satele autentice româneşti, încă păstrate în aerul curat al luncilor şi în atmosfera tradiţiilor populare ţinute cu sfinţenie de bătrâni evlavioşi, nu au cum să-şi şteargă din memorie imagini inegalabile: liniştea necutremurată a serii de iarnă, pâcla de fum din coşurile gospodarilor preocupaţi de pregătiri, obrazul roşu şi rece al colindătorilor care intră în casă cu mirosul zăpezii, cozonacul şi bucatele consacrate, dar mai ales bucuria autentică, simplitatea şi seriozitatea duhovnicească a bătrânilor care nu spun „Christos S-a născut”, ci „Christos Se naşte”.

Oraşul împodobit, orăşelul copiilor – acolo unde acesta este o tradiţie -, bâlciul, bradul, colindele româneşti sau nu, atmosfera specială din familie, slujba ortodoxă sau catolică de Crăciun, programele de naşterea Domnului din bisericile protestante, fiecare dintre aceste imagini reprezintă tot atâţia oameni cu memorii afective diferite, dar pentru care finalul de an oferă ocazia potrivită reîntoarcerii în timp.

Din păcate, de sărbători, doar pentru unii memoria dezmorţeşte cele mai intime şi plăcute gânduri şi sentimente. Pentru ceilalţi, memoria nu este magie, ci coşmar. De aceea, nici magia memoriei nu poate fi esenţa Crăciunului.

Crăciunul, redus la esențe

Ca să descoperim esenţa Crăciunului, trebuie mai întâi să ne întrebăm de ce oare este nevoie de un timp special pentru speranţă, de ce este greu să visăm şi să căutăm miracolul pe tot parcursul anului. Într-o lume în care bunătatea de Crăciun riscă să devină o consolare amăgitoare pentru lipsa de speranţă şi altruism din tot restul anului, naşterea lui Iisus aduce cu sine tabloul unei lumi complet diferite.

În culori simple, în tuşe clare, în mesaje uşor de descifrat, naşterea lui Iisus nu vorbeşte despre magie sau miracol, ci despre o altă lume. O lume în care liniştea, credinţa, sensul şi consecvenţa sunt dimensiunile unei schimbări permanentizate.

Esenţa Crăciunului are de-a face cu liniştea. Într-o lume agitată, e nevoie de liniştea nopţii din Betleem, de liniştea din sufletul celor ştiu să aştepte. „Dacă aş putea prescrie un singur remediu pentru toate bolile lumii moderne, aş prescrie liniştea. Chiar Cuvântul lui Dumnezeu dacă ar fi proclamat, nu l-ar auzi nimeni; este prea mult zgomot. De aceea, faceţi linişte.” (Kierkegaard)

Esenţa Crăciunului are de-a face cu credinţa. O demonstrează păstorii de pe dealurile Betleemului. Oameni simpli, muncitori, cinstiţi, care stau sub cerul liber şi veghează în puterea nopţii. Păstorii sunt oameni care îi pot auzi pe îngeri şi care nu-şi găsesc raţiuni pentru a întârzia să acţioneze. Convingerile, fie ele false (Marx) sau sfinte (Christos), schimbă lumea. Nu pentru moment, ci în profunzime. Credinţa nu are de-a face doar cu un timp anume al anului.

Esenţa Crăciunului are de-a face cu sensul. Magii au ceva de spus despre sens. „Magii au mers Să I se închine la fel ca păstorii. De aceea sunt înţelepţi” – spunea teologul Peter Kreeft. „Nu pentru că au ştiut să-L găsească, ci pentru că au ştiut finalul, nu pentru că şi-au ridicat capul spre stele, ci pentru că şi-au plecat genunchiul înaintea Pruncului.”

Esenţa Crăciunului are de-a face cu consecvenţa. Iosif din Nazaret oferă lecţia supremei semnificaţii a consecvenţei. Consecvenţa lui Iosif L-a salvat pe Iisus, şi astfel lumea. Ascultarea lui de îngerul Domnului şi asumarea răspunderii pentru familia sa sunt mijloacele elementare prin care Iosif dejoacă planurile regelui Irod, inspirat de diavol să ucidă Pruncul. „Înlăturaţi-i pe toţi câştigătorii Premiului Nobel şi umanitatea va supravieţui. Dar daţi la o parte ascultarea de Dumnezeu şi loialitatea faţă de familie şi chiar cu un milion de câştigători ai Premiului Nobel, umanitatea este condamnată la dispariţie.”¹

Să-i dăm Crăciunului mai multă linişte şi el ne va descoperi lucruri la care nu ne-am gândit. Să-i dăm un strop de credinţă şi Îl vom găsi pe Dumnezeu. Să-i căutăm sensul şi el ne va descoperi Crucea. Să-i dăm voie să rămână cu noi dincolo de decembrie şi el ne va da înţelepciunea de a trăi altfel. Să-i dăm voie lui Dumnezeu să viseze pentru noi şi vom primi binecuvântarea de a trăi, în lumina Ieslei şi a Crucii, o viaţă care schimbă gustul lumii şi duce mai departe lumina în locurile umbrite de tristeţe.

http://www.semneletimpului.ro