Categorie: EDITORIALE

Despre rugaciune

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

„A intreba daca rugaciunea este necesara inseamna a intreba daca ne putem dispensa de Dumnezeu. Ce este omul prin el insusi? Un neant, un intuneric plin de mizerie, supus degradarii. Prin el insusi este incapabil sa gandeasca si cum sa gandeasca si ce anume sa-si doreasca spre binele lui adevarat. Avem deci o mare nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a cunoaste binele a nu-l confunda cu raul si a folosi mijloacele cele mai bune pentru a inlatura acest rau. Acesta nu se obtine decat prin rugaciune. “Fara Mine nimic nu puteti face”.

Cine se dispenseaza de rugaciune pierde ajutorul lui Dumnezeu si mintea lui ramane intunecata, iar viata lui este o permanenta ratacire.

Dumnezeu acorda totusi harul Sau, fara sa fi cerut, celor ce au vocatia credintei innascuta in ei. Dar acestia, daca vom cerceta bine au avut in familia si neamul lor o ruda credincioasa care s-a rugat neincetat cu inima curata la Dumnezeu. Asa binecuvanteaza Dumnezeu pana la al saptelea neam pe cei ce-l iubesc.

Cat de lipsiti de lumina sunt cei ce nu se roaga. Ei se conduc numai dupa pasiunile lor. Nu-si purifica niciodata sufletul, nu-si pun problema sensului existentei lor, traiesc ca animalele si se apropie in mod inevitabil de pieirea definitiva.

Numai rugaciunea i-ar putea salva si degeaba se revolta impotriva lui Dumnezeu ca lor nu le-a daruit credinta. Ei insisi nu au dorit-o, caci daca ar fi dorit-o ar fi cerut-o, iar Dumnezeu o daruieste celui ce o cere cu sinceritate. Acesti oameni au preferat comoditatea vietii si lenea in locul luminii si al adevarului. Ei vor avea parte deci de ceea ce au ales si pe buna dreptate.

Rugaciunea este cheia raiului, ea deschide portile harului divin. Rugaciunea este un gaj, o garantie a imortalitatii, caci cel ce vorbeste cu Dumnezeu cu toata sinceritatea, devine mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reinvia in mod glorios.

Prin rugaciune il iubim pe Dumnezeu, Il adoram, speram la darurile Lui, inima noastra creste in prezenta Lui, ne dam seama de nimicnicia noastra, ne cuprinde o sfanta teama si respect imbinate cu nadejde si cu bucurie nesfarsita. Increderea in Tatal nostru trebuie sa fie nemarginita. El ne-a creat pentru a ne face fericiti, iar nu pentru a ne osindi. Cine Il iubeste, Il recunoaste de Tata si ajunge cu siguranta la fericirea suprema. Este deci ultranecesara rugaciunea. Ea ne aduce fericirea, ea ne arata calea de urmat spre perfectiune, spre Dumnezeu. Indepartarea de Dumnezeu aduce moartea sufletului. Suntem deci obligati sa ne rugam, nu numai prin legea divina, dar chiar prin legea naturii.

Rugaciunea ne este necesara pentru a ne intari in suferinte si slabiciuni, ea este poruncita de Dumnezeu pentru a scapa de ghearele satanei, sa ne mantuie de pacatul stramosesc, ne purifica din nou, ne reda nevinovatia. Ea este ca o armura ce protejeaza pe crestinul ce lupta pentru perfectiune, ea este faclia care imprastie intunericul din calea vietii omului, ea este porumbelul pacii intre om si Dumnezeu, ea este tamaia placuta lui Dumnezeu”

https://www.facebook.com/fundatiaciresarii/posts/10152126165865775:0

Parte din Viata mea – de Alin Turcu

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE

Duminica 21.04.2013 
De la un timp am inceput sa ne rugam si sa postim ca Dumnezeu sa ne invete sa salvam suflete pentru EL si Dumnezeu a inceput sa faca asta, EL aduce suflete noi in viata mea prin care ma invata, ma educa, si imi da unele lectii de viata ce numai Dumnezeu poate sa te invete asemenea lucruri… Mare-i Dumnezeu! 

Azi Dumnezeu a adus un suflet in viata mea sa fac consiliere si m-a uimit lucrarea lui Dumnezeu care le face pe toate, cum poate Dumnezeu sa scoata un suflet chear din locuinta mortilor, cum poate Dumnezeu sa aduca lumina si viata chear si in groapa cea mai de jos, in groapa cea mai adanca si cea mai intunecata in care eu si tu zicem: ,,Este Imposibil sa mai iesi din asta!”…  Astazi daca ma intrebati, Dumnezeu poate sa salveze si o prostituata? va spun ca poate! Dumnezeu poate sa salveze si un homosexual? va spun ca poate! Dumnezeu poate sa salveze si pe vrajitori? va spun ca poate! Dumnezeu poate sa mantuiasca pe cei mai nenorociti si mai indraciti oameni ce sunt si exista pe pamantul asta… si cei care umbla cu diavolul, daca se intorc la Dumnezeu si se pocaiesc cu adevarat din toata inima, Dumnezeu ii schimba, ii salveaza, ii mantuieste! Marire lui Dumnezeu! 
   
   Azi am experimentat ceva UIMITOR, am stat inaintea lui Dumnezeu si m-am rugat pentru alte suflete cu sinceritate, ca Dumnezeu sa le vorbeasca, care este planul Lui si voia Lui pe intelesul lor, si ce trebuie sa faca ca sa fie placuti inaintea lui Dumnezeu,  si MAREA MINUNE este ca dupa ce le-a vorbit Dumnezeu lor, mi-a vorbit si mie! 
   Dumnezeu e Cel mai Tare! IL laud pe Dumnezeu ca numai EL este MINUNAT!    

VIN RASPUNSURILE in viata mea, raspunsurile care nu stiam ce sa cred si ce sa inteleg, Dumnezeu imi aduce raspunsurile in fiecare zi, incep sa cresc si sa inaintez pe Calea lui Dumnezeu cu cat am mai multa biruinta asupra pacatelor chear si prin altii, cu cat ma rog mai mult, cu cat citesc Biblia mai mult, cu cat ma apropii mai mult de Dumnezeu cu atat vad mai bine, parca mi se deschid ochii si incep sa vad!
  >,,Doamne deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale!” 
   
  Chear daca esti cel care nu trebuiesti la nimeni, fi foarte fericit ca Domnul e cu tine! 
Dumnezeu este cu tine in cea mai adanca groapa a pacatului, si prin Isus Hristos avem iertare, avem viata, avem eliberare, avem mantuire! Glorie lui Dumnezeu! 

  Duminica in ziua asta Dumnezeu mi-a vorbit prin vise si descoperiri, si Dumnezeu mi-a virbit si prin 2 lucrari printr-un om al lui Dumnezeu, si Dumnezeu ma uimeste cum imi descopera toate planurile Sale, Doamne multe si minunate sunt lucrarile Tale pe acest pamant! Mare-i Dumnezeu! 
  Dumnezeu descopera toate lucrurile si cele ascunse pe care le faci si zici ca nu te vede nimeni, Dumnezeu le descopera si le da pe fata si oamenii raman uimiti si tac inaintea lui Dumnezeu care EL face totul din nimic! Din cel mai mare nimic, Dumnezeu poate sa faca o marturie Vie si folositoare pentru Slava Numelui Sau. Amin! 

Luni 22.04.2013  
   > Dumnezeu mi-a descoperit prin vise un suflet care este legat de cel rau si Dumnezeu mi-a descoperit pacatul din viata acelui suflet… (asta este a doua oara cand Dumnezeu imi descopera asta… la o persoana pentru care mijlocesc…) mi-a descoperit Dumnezeu duhul de curvie, prostitutie si multa mizerie… si azi dupa ce m-am rugat, am sunat persoana respectiva si i-am zis… uite asta mi-a aratat Dumnezeu in dreptul tau… si a zis: ,,frate asa este, cu adevarat asa este… am facut lucrurile astea, si Dumnezeu stie asta si EL le stie pe toate…”  M-am bucurat ca a recunoscut cu adevarat aceste lucruri care sunt foarte sensibile si in acelas timp foarte periculoase… 

   I-am spus ca daca se pocaieste cu toata inima si se intoarce la Dumnezeu cu toata inima, exista sansa de iertare, eliberare si mantuire… Domnul sa lucreze! 

 Fiecare zi e o minune, fiecare zi este diferita, este deosebita, Dumnezeu e MINUNAT! 
Noi nu traim in rutina… zilele nu sunt la fel, fiecare zi este altfel decat cea anterioara…
   
Dumnezeu ne invata prin Biblie: 

  • 21 Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
  • 22 bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
  •  
  • 23 ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! –
  •  
  • 24 „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.  Plangerile lui Ieremia 3:21-24
 
I-a aminte ce spune Domnul prin Cuvantul Lui, Bunatatile Domnului nu s-au sfarsit, Indurarile Lui nu sunt la capat, ci se inoiesc in fiecare dimineata, deci se inoiesc in fiecare dimineata, adica in fiecare dimineata Dumnezeu isi inoieste bunatatea Lui fata de noi, in fiecare zi Dumnezeu lucreaza in chip minunat! 


  *Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa te ajute sa devii ceea ce EL vrea sa faca din tine!
  Am scris acest articol si imi doresc sa va incurajeze si sa va ajute sa va apropiati mai mult de Dumnezeu si sa va incredeti in EL pe deplin! Aleluia lui Dumnezeu! 
 

Iosif din Nazaret | Soţul fecioarei şi părintele Fiului

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Articole pt.sărbătorile de iarnă, EDITORIALE

S-a căsătorit cu o femeie însărcinată şi a acceptat responsabilitatea creşterii şi educării unui Fiu care îi era, prin actul creator al facerii lumii, Tată. O misiune plină de riscuri şi provocări pentru un dulgher neînsemnat din Nazaret, care a atras în mod irezistibil atenţia, curiozitatea şi respectul posterităţii.

 

 

Foto: kendraburton.comIosif din Nazaret a fost fie unul dintre titanii credinţei în Dumnezeu, fie cel mai naiv dintre bărbaţii care au trăit vreodată pe Pământ. Sunt singurele răspunsuri posibile în faţa unei situaţii inedite: un bărbat care acceptă ideea că sarcina logodnicei sale, cu care nu a întreţinut relaţii sexuale, este rodul intervenţiei unei Fiinţe de dincolo de hotarele cognoscibilului uman. Iosif nu trebuie confundat însă cu un supererou care nu simte nimic, imbatabil în faţa oricăror provocări. Dimpotrivă, a fost doar un bărbat care a ales, în ciuda dificultăţilor pe care le-a întâmpinat, să aibă încredere în Dumnezeu şi să Îi împlinească voia.

 

Frământările omului Iosif şi succesele sale în credinţă au fost explorate şi de realizatorii filmului Joseph of Nazareth (Italia, 1999, cu Tobias Moretti în rolul titular). „Filmul surprinde bine umanitatea unui bărbat care a fost nevoit să se confrunte cu cele mai mari taine ale întrupării, cu concepţia de natură divină a lui Iisus şi cu naşterea din fecioară”1 – observa autorul Carl Olson.

Două vieţi schimbate de un vis

Este fascinantă similitudinea dintre viaţa patriarhului Iosif (prezentată în cartea Geneza) şi viaţa tâmplarului Iosif. Ambii s-au remarcat prin curajul şi puterea de a trăi prin credinţa în Dumnezeu şi prin încrederea că visele lor au fost revelaţii divine. Patriarhul Iosif, fiul lui Iacov, a fost onorat încă din copilărie prin descoperirea divină care i-a indicat drumul pe care Dumnezeu avea să-l conducă în viaţă. Familia i-a tratat cu indiferenţă visele, considerându-le fantezii adolescentine. Însă viaţa patriarhului, trăită prin credinţa în Dumnezeu, nu a dezminţit visul care i-a fost călăuză pe Iosif în mijlocul circumstanţelor dificile şi sinuoase. Prin descifrarea viselor faraonului, lui Iosif i s-a deschis uşa spre cele mai înalte trepte ale regatului egiptean.

 

Iosif din Nazaret se afla într-un moment dificil când a aflat că logodnica lui este însărcinată. Hotărârea de a o abandona în mod tacit nu a fost un act de îndoială faţă de puritatea morală a Mariei, ci mai degrabă rezultatul confuziei în care se afla. Dumnezeu i-a vorbit prin intermediul unui vis şi i-a încredinţat una dintre cele mai dificile misiuni date vreodată oamenilor: aceea de a fi ocrotitorul mamei Fiului lui Dumnezeu şi educatorul Celui care urma să devină Învăţătorul oamenilor şi Răscumpărătorul lumii. Plecarea şi întoarcerea sa din Egipt, pentru a-i proteja pe Maria şi pe Iisus de mânia lui Irod cel Mare, au fost coordonate tot prin vise de providenţa divină.

 

Departe de casă, patriarhul Iosif s-a distins în Egiptul păgân ca un bărbat de o morală absolut remarcabilă. În faţa avansurilor stăpânei lui, Iosif s-a raportat la Dumnezeu reconfirmându-şi convingerile şi conduita de o excepţională puritate sufletească. Pentru numele Dumnezeului său şi-a păstrat el abstinenţa strictă.

 

Dintr-o perspectivă diferită şi în condiţii distincte, Iosif din Nazaret a decis să rămână abstinent din punct de vedere sexual, ca formă a respectului său pentru Dumnezeu şi faţă de misiunea unică şi supremă pe care Maria, soţia lui, a primit-o din partea lui Dumnezeu. Biblia spune că Iosif „nu a cunoscut-o pe Maria”, în sensul relaţiei sexuale, până când aceasta nu L-a născut pe Iisus. În ciuda faptului că artiştii l-au reprezentat în picturi ca un bărbat foarte bătrân, pentru a sugera că Iosif, de fapt, nici nu mai putea să aibă o viaţă sexuală normală, adevărul este că abstinenţa lui, la fel ca şi aceea a omonimului său din Egipt, a fost un mod de a-L onora pe Dumnezeu.

Un custode al tainei evlaviei

În calitate de soţ al Mariei, Iosif a fost martor ocular şi, de cele mai multe ori, singurul care a luat cunoştinţă în mod nemijlocit de elemente şi detalii ale desfăşurării şi dezvăluirii tainei răscumpărării. El a fost primul care a ţinut în braţele sale Copilul de parte bărbătească în care urmau să fie binecuvântate şi restatornicite toate popoarele Pământului. În calitate de tată adoptiv, căruia îi fusese încredinţată responsabilitatea îngrijirii lui Iisus, Iosif a înţeles să urmeze procedurile de uzanţă, ducându-L pe întâiul născut al Mariei la Templu, cu toate accesoriile şi jertfele de rigoare şi înscriindu-L în registrul stării civile exact cu numele descoperit de îngerul lui Dumnezeu. Preotul de serviciu la Templu a notat în dreptul tatălui lui Iisus numele lui Iosif, lucru confirmat de Evanghelii când, mai târziu, Iisus este prezentat drept fiul lui Iosif (Matei 1:1-17; Luca 3:23).

 

 

Iosif a avut rolul şi responsabilitatea de a lua cele mai bune decizii în îndeplinirea chemării sale de tată al familiei sfinte. Când s-a reîntors în ţară, după exilul din Egipt, intenţia lui Iosif a fost aceea de a se aşeza în Betleemul din Iudeea, dar observând că Arhelau, fiul lui Irod, avea sub control Iudeea, a apreciat că e mai înţelept, pentru siguranţa Copilului, să se restabilească în Nazaretul Galileii. În mijlocul populaţiei pestriţe de acolo era mai uşor să treacă neobservat de ochiul celor care puteau încerca să-l omoare pe Cel considerat un pericol pentru casa lui Irod.

Nu știți că o căpetenie, un om mare, a căzut azi în Israel? – Moise Lucaci

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Decese, EDITORIALE

Nu exagerez deloc. A fost un om mare, a fost o căpetenie. Nu în sensul pe care îl înțeleg cei mai mulți atunci când folosim acești termeni. Aceste adjective și le-a câștigat de-a lungul unei vieți de slujire, am spune noi, curmate prematur la doar 54 de ani. A ajuns să fie cunoscut în întreaga lume, peste tot acolo unde exista o comunitate penticostală de români, datorită pasiunii pe care a pus-o în lucrarea Domnului. După o predică de o oră, era practic ud leoarcă de transpirație. L-am cunoscut cu toții fie la amvonul vreunei biserici, fie recitând o poezie, sau bătând drumurile țării de la o evanghelizare la alta, așteptându-l la aeroport sau la vreo ieșire de autostradă.

Cred că nu este biserică din orașele mari ale țării unde el să nu fi predicat. Dar nu numai acolo. Nu a ocolit nici bisericile mici, de la țară, pentru că niciodată nu spunea NU. Știu ce vorbesc când spun asta. Eram, cred că prin anul 1996, `97. Ne-am întâlnit într-o biserică mică, undeva în județul Maramureș. Eu locuiam atunci într-o localitate învecinată și ne pregăteam pentru o săptămână de evanghelizare. Am profitat de ocazie și l-am invitat și pe fratele Moisică. Și-a deschis agenda și îi era plină, dar avea o singură zi liberă tocmai în săptămâna aceea în care aveam noi nevoie. Ne-a promis că vine și a venit, într-o biserică de aproximativ 50 de membri.

Într-o altă împrejurare, tot cam în acea perioadă, ne-am întâlnit din nou într-o altă localitate. A venit la un botez în apă, să boteze știți pe câți? O singură persoană. Era o fată care l-a auzit predicând undeva și s-a dus la el și l-a invitat să vină la ea acasă să o boteze. În acea localitate nu erau decât un mic grup de frați care se adunau în casa unuia dintre ei, iar zona respectivă era înțesată de martori ai lui Jehova. Fratele Moisică a slujit dimineața la Baia Mare, iar după masă a venit acolo, pentru o singură persoană care dorea să se boteze și pentru o mână de oameni care erau dornici să asculte Evanghelia.

Fratele Moisică și-a început slujirea de tânăr, încă din anii studenției, la Timișoara. La început recitând poezii și mai apoi prin predicare. Ceea ce vă scriu este mai mult din memorie, pentru că nu am acces la date mai concrete. Știu că a ajuns să se stabilească în Orăștie unde a ajuns pastorul bisericii. Împreună cu comunitatea de acolo au construit o locație nouă în anii `90, și au numit-o Biserica Penticostală Betleem. Apoi a fost cooptat în conducerea Comunității Arad și mai apoi în Conducerea Cultului, unde în mandatul 2006 – 2010 a ocupat funcția de vicepreședinte.

CIMG2732

Fratele Moise Lucaci în Biserica Eben Ezer Castellon în Martie 2009

S-a luptat cu cancerul de mai mulți ani. Într-o perioadă se părea că s-a refăcut dar această boală nemiloasă a revenit. Datorită tratamentelor foarte agresive de chimioterapie, inclusiv imaginea feței i s-a schimbat, încât era aproape de nerecunoscut. Dar și așa, a continuat să meargă în lucrarea Domnului până când efectiv fizicul nu l-a mai ajutat.

Ieri după masă (11.12.2013), fratele Moisică Lucaci, un frate iubit de toți, atât de eficient și de valoros în lucrarea Domnului, a plecat dintre noi pentru totdeauna. S-a dus la Cel pe care el l-a slujit o viață întreagă, un rob bun și credincios care și-a sfârșit alergarea, după ce s-a luptat lupta cea bună și a păzit credința. Acolo a primit cununa neprihănirii de la însuși Domnul care știe să își răsplătească slujitorii.

O viață de abnegație, de slujire în ogorul Evangheliei prin care și-a câștigat respectul, o bună reputație și un nume bun. Va rămâne o personalitate de referință, un exemplu pentru toți slujitorii din Biserica lui Dumnezeu. Prin plecare lui, cerul este acum mai bogat iar noi mai săraci. Cine va fi dispus oare să suplineacă locul rămas gol în lucrarea Evangheliei? Lansez această provocare tuturor, tineri sau vârstnici, mici sau mari, predicatori sau cântăreți, pastori sau enoriași.

http://benidradici.wordpress.com

Iosif din Nazaret | Soţul fecioarei şi părintele Fiului (I)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Articole pt.sărbătorile de iarnă, EDITORIALE

Din casa lui Iosif în Casa Tatălui

Când s-a împlinit vremea să fie confirmat ca „Fiu al Legii” (Luca 4:41-52), Iisus a mers împreună cu familia Sa la Templul din Ierusalim, pentru prima dată după înregistrarea şi circumciderea Sa ca prunc. Iosif şi Maria au neglijat pentru câteva momente misiunea specială pe care o aveau de a oferi îngrijire permanentă şi ocrotire Copilului divin. L-au pierdut şi l-au căutat trei zile. Din fericire, Copilul rămăsese în „Casa Tatălui Său”.

 

Foto: urantiansojourn.comMomentul a marcat primul pas al înstrăinării lui Iisus de căminul părintesc. Crescut în Nazaret, Iisus era destinat unei misiuni ale cărei simboluri erau vizibile, de ani de zile, în Templul din Ierusalim. Misiunea lui Iosif ca părinte pământesc se apropia de încheiere. Începând de atunci, Iosif s-a pregătit să Îi returneze lui Dumnezeu ceea ce îi fusese încredinţat pentru o vreme. Misiunea sa de soţ al fecioarei şi de părinte al Fiului lui Dumnezeu se apropia de încheiere. Posteritatea îşi aminteşte cu un respect care a ajuns chiar la veneraţie, despre Iosif, omul care a fost cel mai aproape de Iisus, în zilele prunciei şi copilăriei Lui, şi care a înţeles cel mai bine, alături de Maria, dragostea şi interesul lui Dumnezeu pentru refacerea demnităţii umane şi pentru salvarea omului.

Titluri, roluri şi onoruri post-mortem

Scriitorii creştini au arătat un interes continuu faţă de rolul tâmplarului Iosif în istoria salvării omului din păcat. O dovedesc, de pildă, scrierile apocrife Protoevanghelia lui Iacov (secolul al II-lea) şiPseudo-Matei (secolul al VIII-lea sau al IX-lea). În jurul anului 800 d.Ch., scriitorii şi teologii creştini îl menţionează pe Iosif ca Nutritor Domini1, adică îngrijitor şi educator al Domnului. Era normal ca, în paralel cu dezvoltarea interesului pentru fecioara Maria, şi soţul ei Iosif să primească o atenţie mai mare. Astfel, nu a trecut mult până când numele lui a fost notat2 în calendarele bisericeşti.

 

Dominicanul Iacobus de Voragine (1229-1298) a scris o carte cu legende despre vieţile sfinţilor, în care a popularizat tradiţia că Iosif ar fi fost ales să devină soţul Mariei, după ce o voce din cer le-a cerut mai multor candidaţi să depună ramuri pe altar. Ramul lui Iosif ar fi înflorit şi un porumbel ar fi fost văzut zburând pe deasupra lui. Evident, legenda nu are niciun suport în textul biblic. Aproximativ în aceeaşi perioadă, Toma D’Aquino3 (1224-1274) i-a dedicat lui Iosif un număr impresionant de pagini şi i-a atribuit un rol important în evenimentul întrupării lui Iisus Christos. Scriitorii medievali4îl vor consacra pe Iosif pe deplin ca patron spiritual şi ocrotitor al Bisericii, alături de fecioara Maria. Iosif a fost canonizat în anul 1642, iar credincioşii au fost încurajaţi să şi-l atribuie ca protector.

 

Interesul Bisericii faţă de virtuţile morale ale lui Iosif a crescut constant până în contemporaneitate. Vaticanul i-a acordat titlul de Redemptori Custos (Îngrijitor al Răscumpărătorului) şi l-a transformat totodată într-un simbol al rezistenţei faţă de comunism şi protector5 al tineretului faţă de corupţie morală. În lucrările teologice mai recente, Iosif continuă să fie o sursă nelimitată de interes şi de inspiraţie. Papa Ioan Paul al II-lea6, precum şi Marc Oullet, un important cardinal romano-catolic din Canada, au continuat prin scrierile lor tradiţia milenară a interesului pentru persoana, rolul şi implicaţiile de importanţă majoră pe care le-a avut Iosif ca soţ al Mariei şi ca părinte pământesc7 al Fiului lui Dumnezeu.

 

„Iosif” este unul dintre cele mai populare toponime din lume. Coloniştii spanioli le-au dat acest nume mai multor teritorii şi oraşe, iar înaltul său patronaj este invocat de metropole precum New York-ul sau de ţări precum China, Canada, Coreea, Mexic, Austria, Belgia, Croaţia, Peru şi Vietnam. Un număr de Biserici de primă importanţă şi mărime îşi leagă numele de acest sfânt. Catedrala Metropolitană „Sfântul Iosif” din Montreal se situează pe locul imediat următor ca mărime, după Basilica „Sfântul Petru” din Roma. Seria poate continua cu Catedrala Metropolitană din San Jose sau cea din Porto Alegre, Brazilia. Nu în ultimul rând, şi Catedrala Romano-Catolică din Bucureşti poartă acest nume.

 

Începând din 1955, iosifologia a devenit una dintre cele mai populare ramuri ale teologiei catolice, viaţa şi faptele lui Iosif fiind subiectul de studiu a numeroase instituţii catolice. Moartea lui Iosif în braţele Mariei şi ale lui Iisus este prezentată ca exemplu de moarte fericită spre care ar putea aspira orice om. Iosif este recomandat şi ca patron al morţii fericite8.

 

Papa Pius al XII-lea a decretat, în 1955, ziua de 1 mai drept „Ziua Sfântului Iosif Muncitorul”, pentru a le oferi socialiştilor catolici, în persoana lui Iosif, un model de muncitor şi un patron al oamenilor muncii. A fost momentul de apogeu al unei istorii de repetate invocări ale numelui şi calităţilor personale ale lui Iosif, soţul fecioarei Maria şi tatăl adoptiv al lui Iisus din Nazaret. Istoria nu i-a reţinut numele pentru lucrările sale de tâmplărie, ci datorită rolului unic pe care l-a avut în viaţa Mântuitorului lumii.

http://www.semneletimpului.ro