Categorie: EDITORIALE

Cum să nu ne plictisim la biserică

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, MEDITAŢII

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. Romani 12:2

Scriam despre plictiseală în general ,despre plictiseala la biserică şi de biserică aşa că mă văd nevoit să scriu cum am putea scăpa de plictiseală (dacă se poate). E adevărat că stilul de viaţă pe care îl trăim este foarte bogat în excitanţi. Trăim “la cote maxime” din punctul acesta de vedere. Aproape tot în jurul nostru este creat parcă cu scopul de a ne face să ne simţim bine doar realitatea e alta. În reclame vedem o lume ideală, în filme, lumea şi viaţa sunt modificate în aşa fel încât să ne producă emoţii puternice şi să genereze dopamină. Mâncărurile au gusturi intense, băuturile sunt foarte dulci şi plăcute. Totul e creat “să ne simuleze starea de bine” dar această stare de bine nu e reală sau e reală dar nu este sănătoasă.

După ce ieşi din faţa televizorului sau calculatorului intri în realitate. Realitatea asta de obicei o vom vedea ca fiind “crudă”, nemiloasă, “naşpa”, “ţară de nimic”, “nu există perspective” şi multe alte complimente. E realitatea în care trăim mult mai jos de idealizările televizorului iar acest fapt face realitatea şi mai gri. După ce stăm la TV unde nivelul de dopamină este crescut la maxim într-un timp foarte scurt viaţa nu ne va mai satisface şi vom fi trişti, apatici, nemulţumiţi de nimic sau greu de mulţumit.

În realitate viaţa nu e chiar aşa cum o vedem noi după orele de TV. Avem totuşi pace în ţară, ne plouă la timp ca să crească plantele, avem drumuri şi străzi chiar dacă sunt cam sparte, avem sănătate în trupurile noastre, putem umbla, munci, iubi, alerga, simţi, mirosi. Avem oameni faini pe lângă noi, avem copii care ne aduc bucurii şi soţi/soţii care ne iubesc chiar dacă nu arată ca prezentatorii de la TV. Avem o bogăţie imensă în semenii noştri dar nu ştim că nu mai comunicăm cu ei. Cu toată critica adusă perioadei actuale, realitatea e, că nu s-a cumpărat niciodată mai mult ca acum, niciodată nu au fost mai multe magazine ca azi. Realitatea este că avem motive multe să ne bucurăm de viaţă şi ce oferă ea dar nu mai avem capacitatea să o facem pentru că am fost dresaţi cu stimuli puternici să credem că doar a avea, a poseda, a deţine aduce fericire.

Dacă consideri viaţa plictisitoare este semnalul că trebuie să stingi televizorul si calculatorul o vreme. Dacă biserica ţi se pare plictisitoare: aceeaşi soluţie. Nu ai cum altfel. Toate lucrurile îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt de folos spune Pavel şi continuă: toate lucrurile îmi sunt îngăduite dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. În momentul în care un lucru pune stăpânire pe mine e problemă. Ei bine televizorul pune foarte uşor stăpânire pe noi. Un exemplu: cei care se uită la pornografie 3 săptămâni deja devin dependenţi. O astfel de dependenţă nu dă nici cocaina. Dependenţa de media se instalează foarte repede. Ne întoarcem la tv pentru că ne simţim bine, dau ştiri care ne stimulează interesul, dau muzică plăcută, filme care ne fac să ne simţim bine.

Primul pas pentru a scăpa de plictiseală este să opreşti televizorul şi calculatorul. Dă-le un timp limitat din zi şi nu poposi in faţa lor mai mult decât strictul necesar.

Pasul doi. Apropie-te mai mult de Cuvântul lui Dumnezeu, acesta are capacitatea să vindece ceea ce televizorul a plantat rău în mintea ta dar trebuie tratament serios şi îndelungat. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia ci să vă transformaţi  prin înnoirea minţii voastre. Cuvântul este o candelă pentru picioarele noastre atunci când televizorul vrea “să ne ducă” să ne cârmuiască trebuie să avem lumină să mergem nu unde vrea el ci unde trebuie să mergem.

Pasul trei. Ieşi afară. Mişcare, acţiune, sport, natură acestea ne vor pune creierul la treabă iar. el este obişnuit să stea în repaus când televizorul varsă în el tot ce vrea. Atunci nu gândim ci doar primim. Avem nevoie de acţiune mentală nu de relaxare mentală. Trebuie să “punem mintea la contribuţie” cum spunea mama. O oră de muzică pe săptămână regenerează părţile “arse” de tv ale creierului. (nu ascultat muzică ci învăţat muzică)

Pasul patru. Caută relaţiile, vorbeşte cu oamenii, împrieteneşte-te în realitate nu pe facebook, mergi la acţiuni caritabile, la acţiuni sportive, mergi la biserică, mergi la plimbare sau la un meci. Leagă relaţii reale sănătoase. Relaţiile implică şi conversaţii reale. Conversaţiile reale pun creierul la treabă nu sunt ca cele virtuale.

Pasul cinci. Citeşte. Cititul pune creierul la acţiune, imaginaţia este benefică pentru mintea noastră. Când privim la film imaginaţia noastră moare dar când citim o carte aceasta pune “turbo” minţii noastre.

Pasul şase. Trăieşte. Viaţa în faţa televizorului şi calculatorului e pierdută nu e trăită. Bucură-te de o floare de mac crescută aiurea pe câmp, bucură-te de râsul colorat al unui copil, bucură-te de briza de vânt care îţi mângâie faţa, de mirosul de loralai, de oamenii pe care îi vezi, de condiţia în care eşti, de tot ceea ce ai. Trăieşte viaţa ta nu a lor, nu trăi viaţa personajelor, vedetelor. Nu trăi viaţa pe care ei ţi-o poruncesc trăieşte viaţa pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Cei mai mulţi regretă pe patul de moarte că nu au trăit viaţa, învaţă şi tu de la ei să nu te trezeşti că realizezi abia pe patul de moarte că nu ţi-ai trăit viaţa. Bucură-te, râzi, joacă-te, admiră, inspiră, miroase, sari, cântă, aleargă, oferă, ajută, munceşte, iubeşte, plângi, simte … trăieşte.

Există viaţă şi fără televizor şi calculator.

http://www.filedinjurnal.ro/cum-sa-nu-ne-plictisim-la-biserica/

Creştinii trebuie să se implice (1)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, EDITORIALE

Vrei, deci, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică? Iacov 2:20

De multă vreme am draftul acestei meditări prin ciornele mele dar astăzi i-a venit vremea. Aseară, dar nu numai, am “fugit” iar cu gândul la aspectul acesta al implicării creştinilor în social. E un subiect care îmi poate “ridica în cap” biserici întregi dar în acelaşi timp e o realitate la care noi avem mult de lucrat pentru a ne împlini menirea. Cei care mă cunosc ştiu că pledez adesea pentru implicarea celor din biserici în societatea în care trăim şi fac lucrul acesta chiar dacă am primit multe dezaprobări.

Des mi se spun expresii de genul: Să vedem de oile noastre mai întâi. Sau: Ăsta să fie singurul nostru păcat. Sau: Oamenii sunt din cale afară de răi. Sau: E vremea să ne strângem în case sub adăpostul sângelui. Sau: Să nu avem de a face nicidecum cu ei. Ba mai mult se folosesc şi versete cum sunt: …Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui…. etc. Ei bine ştiu că trebuie să fim în regulă, ştiu că trebuie să avem o relaţie bună cu Dumnezeu pentru a “ieşi” dar dacă nu le avem, dacă relaţia noastră cu Dumnezeu nu e ok să nu folosim asta ca scuză pentru neimplicare.

Domnul Isus, dacă îi privim viaţa, a fost parte activă la evenimentele şi la viaţa oamenilor din acea vreme. Când era sărbătoare era la Templu, când le era foame era între oameni, mergea cu ei, vorbea cu ei, venea în întâmpinarea nevoilor lor. Mai mult s-a jertfit pentru oameni. Cred că modelul acesta de abordare al oamenilor şi al “socialului” trebuie să ne motiveze şi pe noi. Până la urmă asta ne este menirea “să ne ducem şi să spunem” noi am transformat totul într-un club de multe ori la care chemăm uneori pe cineva. Nu generalizez, vreau doar sa trag un semnal de alarma pentru că neimplicarea noastră costă.

Trebuie sa ne implicam în societate pentru că dacă nu o facem vom plăti mai tarziu. Scriptura spune: Ceea ce seamănă omul aceea va şi secera. Avem pretenţia ca guvernanţii să dea legi bune şi să se teamă de Dumnezeu dar nu ne implicăm deloc în a lua atitudine când aceştia dau legi dubioase sau iau decizii care vor favoriza păcatul. Iată câteva aspecte în care TREBUIE să ne implicăm urgent.

Primul. Implicarea pentru cunoaştere. Trebuie să avem habar cu ce se confruntă oamenii de pe strada noastră, din cartierul nostru, din oraşul noastru. Nu trebuie să fim rupţi de realitate, putem folosi timpul de televizor pentru asta că e mult mai constructiv. O cunoaştere a realităţilor cotidiene a societăţii ne va ajuta în implicarea noastră pentru slujirea lor. Există evenimente în oraşe sau sate la care am putea participa, există dezbateri la primării, întâlniri, evenimente caritabile, evenimente sportive etc. Trebuie să fim acolo, în măsura în care acestea nu sunt contraindicate, pentru a şti cu ce se confruntă oamenii şi a putea ulterior sluji eficient.

Doi. Implicarea prin participare. Sunt evenimente caritabile în localitate, participă măcar cu puţin dacă nu poate biserica organiza unele. Există nevoie de acţiuni comune ale oamenilor, încearcă să fii acolo. Creştinii din timpul războiului au slujit mult. Spitalele funcţionau foarte mult pe baza aportului creştinilor. Erau măicuţe care zi şi noapte slujeau, aşa auzeau oamenii de Dumnezeu, aşa îl vedeau pe Dumnezeu. În Mediaş am văzut un grup de tineri, de la Biserica Creştină după Evanghelie, care anul acesta au curăţit toate izvoarele din Mediaş, fără tam-tam, liniştiţi, cu mături saci şi tot ce trebuie au făcut o treabă faină tare. Este mult de scris pe capitolul acesta dar trebuie să merg mai departe. Abordăm mâine.

Trei. Implică-te prin rugăciune. Ştiu că e foarte uşor să ne rugăm la comun pentru oraş şi ţară dar de foarte puţine ori se găsesc oameni care să mijlocească necurmat înaintea Domnului pentru localitatea lor, pentru ţară. Pune localitatea ta, strada ta, ţara ta pe lista zilnică de rugăciune şi nu uita niciodată de ele.

Un alt aspect este acela al implicării contra unor păcate care sunt aşa de mediatizate astăzi:

Pornografia. Afectează foarte mulţi oameni dar afectează foarte mulţi copii. Pornografia dă dependenţă mai repede decât cocaina. Dacă nu ne implicăm contra pornografiei copiii sau nepoţii noştri vor ajunge să consume şi să devină dependenţi. Vor ajunge să considere femeile drept obiecte, vor ajunge să fie incapabili să rămână căsătoriţi. Vor ajunge să fie slăbiţi, fără putere, fără vlagă, fără iniţiativă. Li se va altera fizic creierul. Eşti sigur că nu trebuie să te implici. Poate vei spune: Cum să mă implic? Nu e nevoie de efort supra-omenesc dar măcar poţi spune celor de la chioşcurile de ziare să ia revistele pornografice de la vedere că legea interzice afişarea lor. Poţi chiar face o reclamaţie la poliţie privitor la asta.

Homosexualitatea. Dacă nu ne implicăm împotriva homosexualităţii cineva din casa noastră este în pericol. Copiii sunt învăţaţi la şcoală că homosexualitatea este doar una din variantele de sexualitate că oamenii sunt normali şi heterosexuali şi homosexuali. La capitolul acesta trebuie să luăm atitudine neapărat şi atenţie nu spun să fim împotriva homosexualilor, aceia au nevoie de dragostea noastră autentică nu de împotrivire, spun să ne implică împotriva mediatizării şi învăţării copiilor noştri că acest lucru este bun. Nu te gândi că dacă tu stai pe o bancă la biserică copiii tăi sau nepoţii sunt păziţi, trebuie să luăm atitudine.

Dacă nu ne implicăm împotriva mizeriei de pe mass-media vom fi noi şi casa noastră transformaţi în proşti (scuze de expresie, e doar realitate şi sunt gata să o demonstrez oricui). Ne vor considera tomberoanele în care îşi pot ei vărsa toată mizeria. Câţi dintre noi am făcut vreo sesizare cu privire la materialele explicit sexuale difuzate la ştiri sau la ore accesibile copiilor, dar cu privire la calitatea informaţiilor. Sau poate ne place să privim la tot felul de ştiri care conţin preponderent sex, sânge, crime, comploturi etc. Dragilor să nu devenim tomberonul în care mass-media îşi varsă dejecţiile. Prima acţiune pe care poţi să o faci este să opreşti acel canal pe televizorul tău (eu sunt pentru scoaterea televizorului din casă dar e doar părerea mea) ia atitudine. Nu lăsa ca pruncii din casa ta să fie împroşcaţi cu mizeriile acelea, nu sta ca ei să te folosească ca groapa lor de gunoi mediatic. Tu eşti templu al Duhului Sfânt, nu te lăsa murdărit.

Dacă nu ne implicăm nu avem voie să ne mai plângem de copiii noştri care vorbesc cum vorbesc, de tinerii din ziua de azi, nu avem voie să ne plângem când fiul sau fiica noastră vor cocheta cu drogurile sau cu pornografia. Acum trebuie să luăm atitudine, acum trebuie să ne implicăm pentru că ce semănăm acum vom culege mai târziu.

Dacă nu o facem ne va părea rău. Dacă nu o facem păcătuim, cine ştie să facă un bine şi nu îl face săvârşeşte un păcat. Dacă nu o facem nu iubim pe Dumnezeu şi pe oameni .

Vom continua mâine cu piedici în calea implicării.

Ce să nu faci „din dragoste”

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, EDITORIALE

Stau și mă întreb: oare care este cea mai mare durere care poate exista? Oamenii se refac destul de repede după o boală fizică sau după ce suferă o pierdere financiară. Pentru dureri fizice avem medicamente, pentru bani muncim și facem alții. Dar când este vorba de inimă, de suflet? Când ești rănit în inimă eşti terminat… Dacă cel mai important om din viaţa ta îţi întoarce spatele, dacă persoana pe care o iubeşti te respinge, dacă cel căruia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te trădează… te simţi devastat; ești gol şi singur. Nu cred că vrei să treci prin așa ceva…

Dar… oare ai vrea ca persoana pe care o iubești să pățească asta? Sunt convins că ai răspuns deja cu un „Nu!” hotărât și răspicat. Nimeni nu dorește așa ceva pentru persoana iubită. Dar vreau să te conștientizez de faptul că te-ai putea totuși afla în pericolul acesta. Și doresc să te ajut să-l eviți spunându-ți ce să Nu faci „din dragoste”.

E foartă frumoasă perioada așa-zisă de cucerire. Acel timp de început. Când un băiat vede o fată și nu o mai poate uita… Când o fată vede un băiat și el se potrivește perfect cu prințul din visurile ei… Apoi acele gesturi mici, cuvinte jucăușe, complimente deosebite… toate menite să-i dea un semnal celuilalt: „hei, te plac!”. Odată cu frumusețea momentului apare însă și pericolul…

Îndrăgostit fiind, se poate să uiți că nu cunoști suficient de bine fata sau băiatul respectiv și te implici serios în relație. Îi promiți partenerului marea și sarea și luna de pe cer! Îl faci să viseze cu ochii deschiși la viitorul roz bonbon pe care-l veți avea împreună… Voi Doi! Se pun în joc sentimente, energie, timp, resurse… Totul pentru iubire! Graba aceasta însă duce deseori la despărțiri urâte. Ajungi să cunoști cu adevărat persoana și să nu-ți mai placă. Nu degeaba se spune că dragostea e oarbă.

Și cum să-i spui acum că dragostea de care vorbeai adineaori… nu era chiar dragoste? E prea târziu acum să te retragi fără să provoci în viața celuilalt sentimentele de care vorbeam mai sus. Sfatul meu este să păstrezi mereu echilibrul între rațiune și sentiment. Da, e frumos să iubești! Dar așa cum spune și înțeleptul Solomon: toate lucrurile sunt frumoase la vremea lor. Ai răbdare să vă cunoașteți mai bine. Așteaptă să fii sigur pe ceea ce simți. Asigură-te că nu vei răni persoana pe care o iubești!

Concluzia mea cititorule: nu te grăbi niciodată „din dragoste”!

Autor: Neluţu Mureşan

http://dragosteadevarata.wordpress.com/

O poveste de dragoste începe cu Dumnezeu

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, EDITORIALE

De fiecare dată când citesc sau aud pe cineva vorbind despre felul în care ar dori să fie povestea sa de dragoste, zâmbesc. Cu toţii ne dorim să avem parte de cea mai frumoasă poveste de dragoste, dar câţi dintre noi suntem dispuşi să şi luptăm pentru asta? Nu prea mulţi.
Adevărul este că depinde de tine. Dacă îţi doreşti ceva frumos, dacă vrei ca Dumnezeu să fie Autorul poveştii tale, atunci trebuie să fii dispus să suferi pentru asta. Trebuie să te pregăteşti pentru o persoană pe care nici măcar nu o cunoşti şi trebuie ca tot ceea ce ai să fie pus în mâinile Sale. Niciodată nu au fost mai multe inimi frânte şi relaţii eşuate ca în zilele noastre. De ce? Pentru că ne grăbim. Ne grăbim să ne îndrăgostim, ne grăbim să avem pe cineva căruia să-i spunem „iubi” şi pe care să-l sărutăm, deşi nu ne simţim pregătiţi pentru asta.

În loc să-i dăm viitorului nostru partnerer de viaţă o inimă întreagă, îi oferim una din care lipsesc părţi deoarece a fost spartă în ţăndări de multe ori şi unele piese nu s-au mai putut găsi. Felul în care trăim acum ca şi persoane singure ne va influenţa viaţa de căsnicie. De aceea, trebuie să aşteptăm cu credincioşie acea persoană pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Te-ai simţi mândru dacă el/ea te-ar putea urmări cum îţi trăieşti viaţa? Crezi că ar zâmbi dacă te-ar vedea sărutând pe altcineva? Ori ar plânge? Aceste întrebări trebuie puse uneori pentru a-ţi putea analiza inima şi viaţa. Dacă am avea mai multă încredere în Dumnezeu şi L-am crede pe cuvânt, atunci vieţile noastre ar fi trăite în puritate şi inimile ne-ar fi întregi. O poveste de dragoste scrisă de El începe în momentul în care-I încredinţezi Lui stiloul, începe din momentul în care începi să te îndrăgosteşti de cineva necunoscut. Începe când verşi primele lacrimi de dorul acelui om şi când îi scrii prima scrisoare, deşi habar n-ai cum îl/o cheamă!

Povestea de dragoste adevărată începe cu Dumnezeu. Anii singurătăţii sunt nişte ani minunaţi pe care îi poţi petrece în prezenţa Sa aşa cum nu o vei mai face vreodată! Iar dacă crezi că nu vei fi niciodată fericit decât atunci când te vei căsători, atunci nu vei fi fericit nici după ce vei avea verigheta pe deget. Deoarece totul se învârte în jurul lui Dumnezeu. Nu în jurul unei căsnicii.
Întreabă-ţi inima dacă e curată. Iar dacă nu e, curăţeşte-o prin foc. Renunţă la oricine care te îndepărtează de Dumnezeu şi de viitorul tău partener de viaţă. Chiar dacă e dureros, fă asta. Peste ani vei privi în urmă şi nu vei regreta că ai aşteptat. Îţi vei privi în ochi preaiubitul/preaiubita şi îi vei spune: S-a meritat să te aştept. Atunci când începi să iubeşti nu regreţi nimic pentru că vezi bucuria care ţi-e pusă înainte şi ştii că întristarea face parte din iubire. Dragostea este îndelung răbdătoare. Prin modul în care-ţi trăieşti viaţa ca şi persoană singură pregăteşti cadrul pentru propria-ţi poveste de dragoste.

http://www.intrebarileinimii.blogspot.ro/

Rugaciunea in familie

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, FAMILIE

Rugaciunea in familie – Pregatirea
Una dintre cele mai mari prioritati ale lui Dumnezeu este pastrarea relatiilor de familie. Dumnezeu a proiectat casatoria (Geneza 2:18, 24) si familia pentru a-Si indeplini planurile si a ne imbogati vietile (Psalmul 127:3). Odata ce tehnologia a crescut nivelul de trai si a permis familiilor sa fie accesibile din punct de vedere electronic, s-a redus comunicarea. Se observa din ce in ce mai frecvent cum parintii si copiii se distanteaza unii de altii emotional si spiritual. In cele din urma, in aceasta era a comunicarii aflate pe muchie de cutit, familia esueaza si in comunicarea cu Dumnezeu prin omiterea rugaciunii impreuna ca familie.

Familia este stabilita prin creatie divina, insa Satan foloseste diferite imprejurari pentru a isca certuri si a crea dezbinare in relatii (Efeseni 4:26-27; 1 Petru 5:7-8). Majoritatea familiilor au putine activitati impreuna, focalizandu-si toata atentia asupra televizorului sau computerului. Pierzand dialogul cu membrii familiei, parintii si copiii pierd unitatea data de Dumnezeu prin rugaciune.

Rugaciunea in familie – Privilegiul
Poate ne aducem aminte de cunoscuta rugaciune din copilarie: “Dumnezeu e mare, Dumnezeu e bun. Ii multumim pentru aceasta mancare” (n.tr. rugaciune cunoscuta in contextul american). Ca si copil care se gandeste la probabilitatea ca o “faptura” ascunsa sa fie la el sub pat, ma rugam: “Daca mor inainte de a ma scula, te rog, Doamne, sufletu-mi a lua”. Unele familii poate aleg rugaciuni scrise sau repetarea unor rugaciuni, pe cand altii prefera rugaciuni spontane, mai putin structurate. In ambele cazuri, rugaciunea este un privilegiu care necesita un angajament intre parinte si copil, cat si cu Dumnezeu. A-L include pe Dumnezeu in circumstantele zilnice il ajuta atat pe parinte, cat si pe copil sa se inteleaga unul pe altul. Avand libertatea de a se ruga impreuna ca si familie, familiile devin parteneri care pun baze spirituale solide casei lor (1 Corinteni 3:9,11).

Rugaciunile in familie se extind dincolo de mancare si culcare. Nevoile noastre se exind dincolo de hrana si temeri. Familiile ar trebui sa discute si sa se roage impreuna pentru diferite subiecte. Integrand un verset sau mai multe versete din Biblie (Efeseni 6:1-3) in rugaciune, copiii pot fi incurajati sa se roage lui Dumnezeu ca sa-i ajute sa asculte de parinti. Parintii isi arata ascultarea fata de Dumnezeu respectandu-se si purtandu-se frumos unul cu altul (1 Petru 3:7). Copiii experimenteaza siguranta cand sunt martori rugaciunilor pe care le inalta parintii catre Dumnezeu. Cand o mama cauta sa-I placa lui Dumnezeu in rugaciunile ei, Dumnezeu ii rasplateste familia (Proverbe 31:10-12; 28-29). Daca tatal isi asuma responsabilitatea de lider spiritual, Dumnezeu ii binecuvinteaza familia (Geneza 18:19). De exemplu, copiii vor alerga la Dumnezeu constant, daca parintii lor ii incredinteaza in mainile iubitoare ale lui Dumnezeu.

Rugaciunea in familie – Protectia
In rugaciunea impreuna cu familia este important sa ne amintim ca Tatalui nostru ceresc Ii place sa vorbeasca cu copiii Lui, si ca El Se ingrijeste de toate problemele lor. Faptul ca stim ca El ne protejeaza si ne izbaveste de toate temerile noastre ne da o pace nepretuita si unitate in familie. Rugaciunea impreuna cu familia le permite copiilor sa-si marturiseasca preocuparile in mod simultan parintelui pamantesc si parintelui ceresc “Ava, adica Tata” (Romani 8:15). Cand fiica noastra a fost mica, citeam Romani 8:38-39, iar apoi ne rugam, multumindu-i lui Dumnezeu pentru dragostea Lui si rugandu-L sa o pazeasca pe fiica noastra, care atunci era in clasa I. Multi ani mai tarziu, cand fiica noastra a mers la facultate, rugaciunile noastre ca familie ne-au unit si mai mult, stiind ca Dumnezeu este credincios.

Beneficiile rugaciunii in familie au un impact extraordinar asupra parintilor. Lipsa unui serviciu poate sa rupa o casnicie si o familie. Cand Dave a ramas fara serviciu acum 8 ani, era distrus. Copiii au inceput sa se roage pentru tatal lor inainte si dupa scoala. Dave si Christy au impartasit cu copiii nevoia lor pentru calauzire si resurse financiare. Dave isi aduce aminte: “Erau zile in care eram frustrat si nu am avut nici o odihna. Atunci unul din copii a pus mana pe umarul meu si s-a rugat lui Dumnezeu ‘sa-l ajute pe tata sa nu fie suparat si pentru oameni buni care sa-i dea lui tata un serviciu”. Dave a marturisit ca simtea cum inima lui era pazita, chiar protejata, ori de cate ori familia lui se ruga cu el. Cand si-a gasit serviciul perfect, intreaga familie a adus multumiri lui Dumnezeu, iar copiii au inteles partea lor vitala in rugaciune (Filipeni 4:6-7). Rugaciunea pune un gard de protectie in jurul familiilor.

Rugaciunea in Familie – Prioritatea
Desi rugaciunea in familie este eficienta pentru intarirea relatiilor dintre membri, de multe ori este greu sa fie gasit un timp specific pentru rugaciune. Parintii abordeaza rugaciunea in familie cu cele mai bune intentii doar ca un timp de rezolvare a conflictelor. Un parinte se poate simti necalificat sa conduca rugaciunea, crezand ca comunicarea cu Dumnezeu va fi ineficace. Iata cateva linii calauzitoare pentru a stabili rugaciunea in familie ca o prioritate zilnica:

Transpune in cuvinte tot ce te necajeste, indiferent cat de mic este lucrul acela (1 Petru 5:7).
Invita-L pe Dumnezeu sa-ti descopere planurile, scopul si dorinta Lui pentru viata ta (1 Ioan 5:14–15).
Marturiseste-L pe Dumnezeu ca si Cap al familiei tale (Deuteronom 6:5–9).
Priveste la Dumnezeu smerit si asteapta raspunsul Lui (Marcu 11:22–25).
Rugaciunile in familie … tot ce cer ele este T.I.M.P.

 
Publicat de