Categorie: EDITORIALE

Rugaciunea si sanatatea

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Rugaciunea si sanatatea

 

Am citit de curand un articol intitulat “O descoperire surprinzatoare”. Se relata in acel articol despre observatia facuta de un medic in timpul unei epidemii de gripa. Medicul respectiv a observat ca bolnavii internati intr-o anumita sectie nu au contractat gripa, desi toate sectiile spitalului intrasera in carantina din cauza epidemiei.

Medicii s-au intrebat cum se poate explica acest lucru. Care era secretul faptului ca bolnavii internati in sectia respectiva erau imuni fata de temuta boala ? Cercetatnd lucrurile din aproape in aproape, ei au ajuns la concluzia ca acesti bolnavi, datorita specificului bolii lor, primeau zilnic, pe langa alte medicamente, si o anumita doza de vitamina D.

Concluzia medicilor: suplimentarea alimentatiei cu o anumita doza de vitamina D ne fereste de gripa, o boala cu multe complicatii grave.

Dupa ce citesti un astfel de articol, reactia  aproape instinctiva este sa te duci la cea mai apropiata farmacie sau magazin de produse naturiste si sa cumperi suplimentul respectiv. Nu este asa ? Apoi spunem repede si prietenilor despre gaselnita noastra…

Este bine sau rau sa procedam in felul acesta ? Cum ar trebui sa se raporteze un crestin fata de toate aceste descoperiri noi in domeniul medical ? Le acceptam fara nicio ezitare sau le respingem fara sa le cercetam ?

Aproape zilnic suntem bombardati cu tot felul de noutati medicale. Pe posturile comerciale TV apar fel de fel de terapeuti cu metode din cele mai ciudate de vindecare si care promit o vindecare sigura: bratari magnetice, plasturi cu plante medicinale, bioenergie, acupunctura, urinoterapie, tratamente cu extracte din insecte, etc.  Ce trebuie sa faca un crestin fata de toate aceste provocari ?

Un posibil raspuns la aceste intrebari il putem gasi in experienta imparatului Asa al regatului lui Iuda, experienta relatata in capitolele 14, 15 si 16 din a doua Carte a Cronicilor.

Imparatul Asa a fost, conform raportului biblic, un imparat bun, in prima parte a domniei.

“Asa a facut ce este bine si placut inaintea Domnului, Dumnezeului sau.” 2 Cronici 14, 2

Biblia ne vorbeste despre reforma religioasa pe care imparatul Asa a facut-o in regatul lui Iuda. Tot ea ne relateaza despre prosperitatea de care s-a bucurat atat imparatul, cat si poporul in prima parte a domniei. Apoi ni se relateaza despre o experienta unica pe care Asa a avut-o cu cu Dumnezeu, cu ocazia biruintei miraculoase castigate impotriva unei armate uriase  de circa un milion de oameni  Dupa aceasta experienta, Dumnezeu il trimite pe profetul Azaria la imparat cu o solie incurajatoare:

“Domnul este cu voi cand sunteti cu El; daca-L cautati, Il veti gasi, iar daca-L parasiti, si El va va parasi .” 2 Cronici 15, 2

Incurajat de aceste cuvinte, Asa se dedica cu si mai multa ravna reformelor religioase din regatul sau. Convoaca intregul popor la Ierusalim si incheie un legamant prin care toti se obliga sa-L caute pe Dumnezeu. Ravna lui Asa pentru Dumnezeu este atat de mare incat nici macar pe mama sa nu o mai lasa sa fie imparateasa, datorita unui idol pe care-l facuse Astarteei-zeita desfranata a fertilitatii.

Timp de 35 de ani, Asa domneste in liniste si sub binecuvantarea si ocrotirea lui Dumnezeu. In al 36-lea an al domniei insa se produce o schimbare dramatica. Baesa, imparatul lui Israel, ataca regatul lui Iuda.

Cum reactioneaza Asa ? De data aceasta nu se mai sprijineste pe Dumnezeul sau, ci cauta ajutor la bratul omenesc al imparatului Siriei. Asa porunceste sa fie scoase din visteria Templului cantitati mari de aur si argint pe care le trimite imparatului Siriei, cerandu-i ajutorul. Acesta il ajuta pe moment, insa Domnul ii trimite o mustrare prin profetul Hanani:

“Pentru ca te-ai sprijinit pe imparatul Siriei si nu te-ai sprijinit pe Domnul , Dumnezeul tau, de aceea a scapat oastea imparatului Siriei din mainile tale.” 2 Cronici 16, 7

Reactia lui Asa este violenta: se manie pe profet si-l  il trimite la inchisoare. Apoi istoria biblica consemneaza ca imparatul Asa a inceput sa apese pe unii din popor, schimbandu-si politica interna. Apoi, in al 39-lea an al domniei sale, Asa se imbolnaveste de o boala de picioare, manifestata prin dureri foarte mari.

Este de subliniat ceea ce ne raporteaza Biblia in continuare:

“Chiar in timpul bolii lui,(Asa) nu a cautat pe Domnul, ci a intrebat pe doctori.” 2Cronici 16,12, up.

Un inceput frumos, promitator, cu experiente vii cu Dumnezeu, dar cu o schimbare surprinzatoare de atitudine care a dus la un sfarsit trist.

Ce a gresit imparatul Asa in ceea ce priveste boala de care suferea ? A gresit el ca a consultat niste medici ? E pacat sa consulti un medic atunci cand esti bolnav ?

Raspunsul la aceste intrebari, care ne confrunta pe fiecare dintre noi cand ajungem sa ne imbolnavim, este legat de o problema de prioritate: Pe cine consultam mai intai: pe medici sau pe Marele Medic ?

Sa presupunem ca m-am imbolnavit si aflu ca intr-un oras important exista o clinica ce trateaza chiar suferinta mea. Aflu ca acolo se afla un profesor renumit, iau legatura cu el si ma programez pentru consult. Apoi ma urc in primul tren si ajung la clinica unde , in loc sa ma indrept spre cabinetul profesorului, vorbesc cu portarul, cu infirmiera, cu femeia de servici, cu spalatoreasa, cu contabila si cu bucatareasa spitalului. Le spun tuturor despre necazul meu si toti imi dau sfaturi cum sa ma fac din nou sanatos. Apoi, incarcat cu o multime de sfaturi si idei de tratament, ma intorc acasa linistit si multumit. Si toate acestea fara macar sa-l vad la fata pe renumitul profesor specializat in boala de care sufar.

Oare nu asa procedeaza oamenii de cele mai multe ori in relatia lor cu Dumnezeu ?

Corrie Ten Boom- o supravituitoare a lagarelor de concentrare naziste- spunea:  “Pentru unii rugaciunea este volanul, pentru altii- doar roata de rezerva.”

Mi-e teama ca, de multe ori, rugaciunea noastra e doar o roata de rezerva, pe care o folosim doar atunci cand avem pana, cand constatam ca oamenii nu ne mai pot ajuta, indiferent de stiinta si metodele lor.

“Cerul este plin de raspunsuri la rugaciuni pe care nimeni, niciodata nu le-a rostit.”- spunea cineva.

De ce trebuie sa cautam sfat de la Dumnezeu in orice problema de sanatate, inainte de a consulta orice doctor si  inainte de a apela la orice tratament, oricat de promitator ar fi?

Biblia ne invata ca noi suntem lucrarea lui Dumnezeu. Organismul omenesc este cea mai complexa masinarie biologica cunoscuta. Aceasta masinarie, ca sa poata functiona bine, are nevoie de anumiti parametri care sunt trecuti in “cartea noastra tehnica”si pe care doar Creatorul o cunoaste perfect. Medicina moderna a inceput sa descifreze tainele alcatuirii si functionarii organismului omenesc de relativ putin timp.

Exista o “carte tehnica generala”, cu principii generale de sanatate, valabile pentru toti oamenii, indiferent ca sunt albi sau negri, barbati sau femei, copii sau adulti. Daca e rau sa mananci ardei iuti, atunci acest lucru e valabil si pentru  pentru toti oamenii. Si daca e bine sa mananci multe fructe, la fel, acest lucru e bun pentru toti.

Insa noi suntem unicate. Medicii insisi recunosc faptul ca nu trebuie tratata boala, ci bolnavul, adica exista un tratament individualizat pentru fiecare bolnav in parte. Un tratament care-l ajuta pe un bolnav, poate fi ineficient in alte cazuri similare. De aceea exista si o “carte tehnica” individuala, pe care doar Creatorul nostru o cunoaste cel mai bine.

Intelegem acum de ce e necesara rugaciunea, chiar daca pe strada noastra se afla cea mai renumita clinica specializata in boala de care suferim ? Rugaciunea este o problema de prioritate.

“Cautati  mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Matei 6, 33

Prin rugaciune, noi apelam la Cel care ne cunoaste corpul cel mai bine cu putinta si care ne poate indruma spre tratamentul cel mai eficient, spre metoda cea mai buna, spre medicul care ne poate ajuta cel mai mult. De cate ori nu am facut trista experienta a imparatului Asa ,de a alege noi si medicul si tratamentul, pentru ca , in final, sa recunoastem esecul. Doar atunci am apelat la “roata de rezerva”-rugaciunea

Revin la articolul amintit la inceput. Mai alergam la farmacie imediat ce am citit un astfel de articol ? E bine sa luam un supliment de vitamina D pentru a ne proteja de gripa ?  E  posibil sa fie bine… E posibil ca unuia sa-i foloseasca, iar altuia sa nu-i foloseasca.

Nu este infinit mai bine ca mai intai sa cerem o “ consultatie” la Marele nostru Medic pentru ca El sa ne indrume spre ce clinica sa ne indreptam, la care medic sa apelam si ce tratament sa urmam?

Biblia ne promite ca”cel neprihanit va trai (va supravietui ) prin credinta.”Habacuc 2,4;Romani 1,17

Aici se afla o mare si adanca fagaduinta. Biblia nu ne spune ca vom trai ( vom supravietui ) datorita unor metode revolutionare descoperite recent, nici datorita vreunui medic renumit. Credinta este cea pe care Dumnezeu o astepata de la noi si pe care o rasplateste imbelsugat.

Asadar, sa-L punem pe Dumnezeu pe primul loc, chiar in caz de boala, si nu vom regreta.

“Daca vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tau, daca vei face ce este bine inaintea Lui, daca vei asculta de poruncile Lui si daca vei pazi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni, caci Eu sunt Domnul care te vindeca.” Exod 15, 26

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Cararile rugaciunii și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.
Sursa: http://www.loribalogh.ro/

Prin credinta …parintilor

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE, MEDITAŢII

Prin credinta…parintilor

 

 

Intre imnurile crestine, exista unul al carui refren este sfasietor pentru o anumita categorie de parinti:

“Voi, parinti, va luati copiii !

Ei de Domnul v-au fost dati;

Spre izvorul mantuirii,

Sa-i intoarceti , va luptati !”

Copil fiind, cantam acest refren cu textul putin modificat:

“Voi copii, va luati parintii !

Ei de Domnul v-au fost dati…”

Modificarea textului era justificata de faptul ca in perioada aceea, tatal meu era strain de Dumnezeu si de viata de credinta. Desi fusese nascut intr-o familie crestina, datorita greutatilor vietii si presiunilor facute asupra crestinilor in perioada anilor ’50, tatal meu a pierdut legatura vie cu Dumnezeu si biserica Sa. Timp de peste trei decenii, el a trait experienta fiului risipitor. Il vedeam uneori plangand in camera lui, aparent fara motiv, iar cand il intrebam de ce plange, tacea. Imi dadeam seama ca Duhul lui Dumnezeu se lupta cu el, ca urmare a rugaciunilor si lacrimilor mamei. Dupa trei decenii de ratacire prin pustiul lumii, Duhul Sfant l-a biruit si multumesc lui Dumnezeu ca astazi nu mai trebuie sa cant refrenul amintit cu textul modificat… Trebuie, totusi, sa-l cant inca, alaturi de alti parinti indurerati, asa cum este scris in textul original…

In Luca 8, 40-56, se gaseste relatarea bine cunoscuta a invierii fiicei lui Iair, precum si vindecarea femeii bolnave de 12 ani. Ce credeti ca au in comun cele doua suflete vindecate, in afara de faptul ca vindecarea a facut-o Acelasi Iisus si a avut loc in aceeasi zi ?

Iair era un fruntas al sinagogii ( nu un anonim oarecare ! ), un fariseu devotat lui Dumnezeu si credintei, probabil avand o varsta tanara, daca ne gandim ca fetita lui avea 12 ani. Acestui barbat credincios i se naste o fetita- o adevarata raza de lumina in caminul sau. Toata grija, toata puterea si priceperea, toate mijloacele de care dispunea Iair le-a investit ca sa-si cresca fetita in credinta cea adevarata, avand un stil de viata sanatos si respectand cu scrupulozitate toate randuielile rabinice. Timp de 12 ani, Iair s-a  straduit sa-si creasca fetita intr-o stare de deplina sanatate fizica si spirituala. Dar, dupa acesti ani, el isi vede toate eforturile esuand: la 12 ani, fetita lui Iair se imbolnaveste si moare. Moare nu numai fetita, ci si ceva  din launtrul sau…

Femeia bolnava era o anonima. De 12 ani se chinuia cu o problema de sanatate pentru care isi cheltuise intrega sa agoniseala. A incercat orice tratament care i s-a sugerat, a umblat pe la toti medicii de care auzise, dar totul fusese in zadar. Ajunsese in pragul disperarii. Femeia avea o hemoragie fara leac si, zi de zi, ea simtea cum viata i se stinge lent.

Aici se afla punctul comun al celor doua suflete: desi aveau probleme cu totul diferite, cei doi ajung , dupa ce epuizeaza toate posibilitatile omenesti, sa capituleze. Dupa 12 ani… Si cand ei sunt gata sa se prabuseasca in disperare, intervine Mantuitorul care aduce vindecare si viata.

Intrebarea mea este urmatoarea: pe baza credintei cui a inviat-o Iisus pe fiica lui Iair ?

Desigur, nu pe baza credintei fiicei, caci ea era moarta. Credinta tatalui a fost cea care a miscat bratul divin, readucand-o la viata.

“Nu te teme, crede numai si ( fiica ta ) va fi tamaduita.”- sunt cuvintele de incurajare primite de Iair din partea Mantuitorului. ( vers. 50 )

Nu vi se pare un lucru extraordinar de incurajator ?

Biblia ne invata “ca cel neprihanit va trai prin credinta lui” ( Habacuc 2,4 ) Nu prin credinta altuia, ci prin credinta lui !

Dupa ~ 500 de ani, apostolul Pavel intelege altfel acest adevar. Citandu-l pe Habacuc, Pavel omite pronumele personal “lui”: “cel neprihanit va trai prin credinta”  ( Romani 1,17 ). Fara “lui”! Prin credinta si atat ! In aceasta omisiune voita facuta de marele teolog al crestinatatii, se gaseste o mare incurajare pentru toti parintii care se roaga pentru copiii lor inca risipitori, pentru toti copiii care se roaga pentru parintii lor inca risipitori, pentru toti cei care mijlocesc in rugaciune pentru cineva drag, pe care vor sa-l stie la adapostul mantuirii.

Daca Biblia nu ne-ar oferi si exemple care sa intareasca aceasta idee, am putea spune ca este vorba doar despre o neintelegere teologica. Din fericire pentru noi, ne-au fost date suficiente exemple biblice, in afara invierii fiicei lui Iair, exemple care ne incurajeaza sa speram in ciuda tuturor aparentelor. Iata cateva:

1. Luca 7, 1-10: Vindecarea robului unui sutas

Sutasul roman ne apare in Cuvantul lui Dumnezeu ca fiind un om cu totul deosebit. Desi era un ostas, ne surprinde grija si dragostea pe care o manifesta fata de un sclav. Daca tinem cont de mentalitatea lumii antice fata de statutul sclavilor, este cu atat mai surprinzatoare grija acestui militar de cariera fata de aceasta categorie de oameni. La rugamintea sutasului roman, Mantuitorul intervine si-l vindeca pe robul sau.

Se pune din nou intrebarea: pe baza credintei cui a fost vindecat sclavul?

Cuvintele de apreciere pe care Domnul le-a rostit in acea ocazie fata de credinta sutasului nu mai lasa loc de niciun comentariu: “Va spun ca nici chiar in Israel n-am gasit o credinta atat de mare”(vers.9).

2. Matei 15, 21-28: Vindecarea fiicei femeii siro-feniciene

In putine ocazii, Mantuitorul a parasit teritoriul obisnuit de lucru si s-a indreptat spre locuri in care stia ca cineva avea nevoie urgenta de ajutor. Asa se face ca El, impreuna cu ucenicii Sai, strabat ~ 80 de km spre nord, in tinutul Tirului si al Sidonului, pentru a veni in ajutorul acestei femei. Ceea ce este demn de retinut este modul in care femeia aceasta I se adreseaza Mantuitorului: “Doamne, Fiul lui David” In acea vreme, a spune despre cineva ca este “Fiul lui David” insemna a-I recunoaste mesianitatea.

Cererea femeii- aceea de a-i fi vindecata fetita- ii este implinita. Din nou se ridica intrebarea: pe baza credintei cui a fost vindecata fetita femeii ? Cuvintele de apreciere ale Mantuitorului fata de credinta femeii  nu lasa nicio urma de indoiala :

“Atunci Iisus i-a zis: “O femeie, mare este credinta ta ! Faca-ti-se cum voiesti.” Si fiica ei s-a tamaduit chiar in ceasul acela.” ( vers. 28 )

3. Evrei 11, 23: Salvarea lui Moise

“Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui, cand s-a nascut…” A cui era credinta despre care se vorbeste aici ? A lui Moise ? In cazul unui prunc de trei luni nu putem vorbi de credinta. Este  vorba, desigur, de credinta  parintilor lui Moise, credinta pe care Dumnezeu a onorat-o , salvandu-l pe copil si calauzindu-l apoi pe tot parcursul vietii.

Aceasta e credinta pe care Dumnezeu o astepta de la noi, parintii care traim la sfarsit de istorie ! Cat de avantajati suntem noi fata de parintii lui Moise: ei erau saraci, robi intr-o tara straina, fara Biblie…Noi nu suntem nici atat de saraci, nici robi si nici exilati, iar in ce priveste Cuvantul lui Dumnezeu, il avem din belsug in casele noastre. Cu toate acestea, credinta noastra poate sa fie comparabila cu a lor ?

4. Marcu 9, 14-29: Vindecarea unui copil demonizat

In timp ce Domnul se afla pe munte impreuna cu trei dintre ucenicii Sai, in vale, un tata ajuns la culmea deznadejdii vine cu fiul sau demonizat la ucenici si le cere sa-l vindece . Esec total ! Ucenicii nu reusesc, iar putina credinta a tatalui incepe sa tremure. La revenirea Mantuitorului, tatal vine inaintea lui cu aceeasi cerere, insa cu inima indoita datorita esecului anterior:

“Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stapanit de un duh mut…Daca poti face ceva, fie-ti mila de noi si ajuta-ne.” ( vers. 17 si 22 up. )

Iisus il mustra pentru slaba lui credinta, insa nu lasa ca acesta credinta sa se stinga definitiv:

“Tu zici:”Daca poti”…Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede !” ( vers. 23 )

Parintele isi da seama de pericol. Devine constient ca daca nu are credinta suficienta, copilul sau va ramanea condamnat pentru tot restul vietii, de aceea striga din tot adancul sufletului sau zbuciumat:

“Cred, Doamne, ajuta necredintei mele !” ( vers. 24 )

Parinti ! Cand simtiti ca ati obosit in credinta, cand diavolul va sopteste ca v-ati rugat destul pentru copiii vostri, cand el va sugereaza ca Dumnezeu nu aude rugaciunile voastre, cand va simtiti prea pacatosi ca sa va asculte rugaciunea, cand dupa un an, cinci ani, zece ani sau treizeci de ani nu vedeti nicio speranta de intoarcere a copiilor vostri, strigati ca si tatal acela: “Cred , Doamne, ajuta necredintei mele !”

In Biblie ne-au fost lasate cateva fagaduinte pretioase pe care ar trebui sa le strangem in camarile sufletului ca pe niste comori de mare pret. Sa citim cateva dintre ele si sa-L credem pe Dumnezeu pe cuvant!

1. Isaia 49, 24-25: “Se poate lua prada celui puternic ? Si poate sa scape cel prins din prinsoare ? Da, zice Domnul, prada celui puternic ii va fi luata si cel prins de asupritor va scapa, caci Eu voi lupta impotriva vrajmasilor tai si voi scapa pe fiii tai .”

Daca “cel puternic” este pacatul , iar prada lui sunt copiii nostri, fagaduinta este ca Dumnezeu ii poate scapa. Cu o conditie insa: parintii sa creada acest lucru. Aici este marea problema, caci adesea parintii isi pierd speranta. Se roaga un timp pentru copiii lor, poate un an, poate zece, poate mai mult, dar nevazand niciun semn de indreptare, niciun raspuns la rugaciunile si lacrimile lor, in cele din urma ajung sa creada ca intr-adevar copiii lor sunt pierduti. Cand parintii isi pierd speranta si inceteaza sa se mai roage pentru copiii lor, ei sunt intr-adevar in mare pericol.

In ziua mantuirii, se va vedea ca multi copii se vor fi pierdut pentru vesnicie, deoarece parintii lor au obosit in mijlocirea lor pentru copii, iar credinta lor a fost slaba. Prea slaba pentru a misca bratul divin…

Pasajul citat mai sus easte precedat de o alta fagaduinta pretioasa: “…ca sa stiti ca Eu sunt Domnul si ca cei ce nadajduiesc in Mine nu vor fi dati de rusine.” ( Isaia 49, 23 up. )

2. Ieremia 31, 16-17: “Asa vorbeste Domnul: “Opreste-ti plansul, opreste-ti lacrimile din ochi, caci truda iti va fi rasplatita”, zice Domnul. “Ei se vor intoarce iarasi din tara vrajmasului. Este nadejde pentru urmasii tai, zice Domnul. Copiii tai se vor intoarce in tinutul lor.”

“Truda iti va fi rasplatita…”- ne fagaduieste Dumnezeu. Aceasta inseamna ca orice efort facut in frageda copilarie, orice invatatura data, orice rugaciune si orice lacrima varsata pentru copiii nostri va fi ca o samanta ce va incolti la timpul potrivit. Poate ca ea va incolti nu atunci cand dorim noi. Poate vor trece ani multi , poate ca parintii se vor odihni in mormant fara sa vada rodul credintei lor, insa samanta va incolti cu siguranta si truda parintilor va fi rasplatita.

Sunt convins ca in Imparatia cerurilor va fi o reuniune speciala a acelor parinti care au murit inainte de a-si vedea truda pentru copiii lor rasplatita. Ce bucurie va fi atunci !

De ce obosesc uneori parintii in rugaciunile lor pentru mantuirea copiilor lor ? Cand Satana ii ispiteste pe copii, amagindu-i cu comorile inselatoare ale acestui pamant, el are o ispita si pentru parinti: aceea de a taia legatura de iubire cu copiii lor. Cand il vezi pe copil sfidand ani de-a randul toate sfaturile pe care i le dai cu toata dragostea, cand il vezi alegand mereu ceea ce este contrar vointei lui Dumnezeu si a propriei lui fericiri, se intampla adesea ceva ciudat in inima parintelui, ceva ce n-ar trebui sa se intample: legatura sa de iubire cu copiii lui  incepe sa slabeasca. Nu trebuie sa-i ingaduim vrajmasului sa ne ispiteasca in felul acesta !

Credinta nestramutata in Dumnezeu si iubirea neobosita fata de copii, indiferent ce ar face si unde s-ar afla, sunt doua comori la care trebuie sa tinem, chiar daca s-ar prabusi cerul peste noi.

E o raspundere infricosatoare sa fii un parinte crestin! Parinti pacatosi dau nastere la copii cu tendinte pacatoase, dar pe care trebuie sa-i educe in neprihanire. De cate ori nu gresim, ca parinti ! Folosim uneori metode gresite in educatie; suntem, fie prea ingaduitori, fie prea severi cu copiii nostri. De aceea, nu este nicio dovada de slabiciune din partea unui parinte ca el sa-si ceara iertare de la proprii lui copii, daca a gresit. Atunci copiii vor intelege ca suntem sinceri in dorintele nostre si increderea lor in parintii lor va creste.

Un lucru practic pe care il poate face orice parinte pentru copiii sai plecati din caminul parintesc: Iov 1, 4-5: Iov aducea pentru fiecare dintre copiii sai o jertfa. Iov se ruga pentru ei. Nu la general, nu formal, ci “pentru fiecare din ei” Biblia ne incurajeaza invatandu-ne ca parintii sunt niste mijlocitori puternici pentru copiii lor. Noi nu putem explica toate mecanismele rugaciunii de mijlocire, nu putem intelege toate parghiile pe care rugaciunea unui parinte le poate pune in miscare, insa un lucru este cert: rugaciunea parintelui pentru copiii sai este deosebit de puternica.

Se poate lua prada celui puternic ? Se mai poate smulge prada din gura vrajmasului, chiar daca au trecut 10, 20, 30, 50 de ani ? Iata o experienta reala, publicata in revista “Guide” pentru juniori, in 28 iunie 1986 sub titlul “O mie de cai”. Autoarea se numeste Josefina Camilton Edward, ea insasi un erou al povestirii, misionar pentru mai multi ani in Africa.

Autoarea da timpul inapoi pana in 1902, cand parintii ei au cunoscut adevarul biblic si au primit botezul intr-o biserica din statul Michigan. Dupa doi ani se naste Josefina , al 10-lea copil al familiei. Era o jucarie vie pentru restul familiei, dar mai ales pentru Bill, fratiorul ei incarliontat in varsta de zece ani. Bill era un baiat deosebit de sensibil si cuminte. Il ajuta pe tatal sau in pravalia acestuia, lucru ce era rasplatit de tatal cu cate 50 de centi la sfarsitul fiecarei saptamani. Primul lucru pe care il facea Bill dupa ce primea centii era sa puna de o parte zecimea din cei 50 de centi, apoi se ducea in mahala si cumpara dulciuri de 25 de centi pentru prietenii sai saraci. Era cunoscut ca “Bill, cel cu inima mare”.

Intr-o zi, tatal se sfatuieste cu sotia sa ce sa faca pentru educatia copiilor lor. Tatal ar vrea sa-i dea pe copii la o scoala a bisericii, insa sotia se opune, pe motiv ca nu sunt conditii prea bune la acea scoala. Prin urmare, copiii sunt dati la o scoala publica. Urmarile apar imediat: copiii incep sa invete dansul, iar Bill este atras de anturaj spre tutun si bautura. Acasa apar framantari si Bill se revolta: “Nu ma intereseaza religia voastra. Ramaneti voi cu sabatul vostru!”  De abia asteapta sa plece de acasa.

Treptat, copiii pleaca de acasa. Una din fete fuge si se face actrita. Alta fuge cu o pramatie si incepe o viata de chefuri si dezmat. Bill devine functionar public la o corporatie de cai ferate, are o cariera de succes si banii, tutunul, bautura, petrecerile devin parte din viata lui. Niciun gand pentru Dumnezeu…

Parintii sunt cum nu se poate mai indurerati: din zece copii, opt sunt pierduti. Cand Josefina implineste noua ani, are loc o noua consfatuire in familie. De data aceasta, mama e de acord ca ea sa urmeze cursurile unei scoli a bisericii- un colegiu misionar. Josefina creste, termina scoala si se casatoreste cu un misionar cu care pleaca pentru mai multi ani in Africa. Parintii au sufletul impartit intre bucuria de a o avea pe Josefina si sotul ei credincios si durerea de a-i sti pe opt din copiii lor pierduti in lume.

Apoi moare mama, iar dupa un timp, moare si tatal, fara sa vada un raspuns la rugaciunile lor de o viata. In Africa, in jurnalul Josefinei se poate citi adesea: “Astazi- post si rugaciune pentru Bill.” Sotia lui Bill- Marie- aude emisiunile de la “Vocea profetiei”si se preda Domnului. Bill nu o impiedica, insa el nu face nicio schimbare.

In Africa, Lowell, sotul Josefinei, se imbolnaveste de febra neagra si moare la scurt timp dupa intoarcerea in tara. Bill telefoneaza: “Josefina, iarta-ma, dar nu pot veni la inmormantare. Am tinut pre mult la Lowell. E unul din cei doi pe care sigur Dumnezeu ii va lua in cer.” “Dar cine e al doilea?”- intreaba Josefina . Bill raspunde: “Tata, desigur”. Acel tata cu care fusese in conflict si de care abia astepta sa se desparta.

Indurerata dupa pierderea sotului, Josefina este invitata de conducerea bisericii sa pastoreasca o comunitate, insa ea refuza oferta. Apoi o accepta. Este chiar saptamana de rugaciune si Josefina se intreaba ce sa faca . Urca la amvonul bisericii si povesteste fratilor ei de credinta despre Bill. Cu totii se hotarasc , dupa ce isi marturisesc pacatele si isi rezolva diferendele, sa se roage pentru Bill. O saptamana de rugaciune pentru Bill…Joia urmatoare, Josefina primeste de la Marie, sotia lui Bill, o scrisoare in care este anuntata ca Bill si-a ars toate tigarile si a indepartat tot alcoolul din casa.

Trece inca o luna de rugaciune pentru Bill si, intr-o dimineata, primeste un telefon de la Marie, in care ii povesteste ce s-a intamplat. Intr-o dimineata, vede usa sufrageriei intredeschisa, intra si il vede pe Bill  in halat, plangand in hohote. “Ce s-a intamplat, Bill?”  “Nu, nu a fost o halucinatie. Cheama repede pastorul si va voi povesti!”

Pastorul vine in graba si Bill povesteste cum, in acea dimineata, isi citea ziarul. Deodata, o Fiinta maiestoasa, dar cu chipul bland, se aseaza langa el, isi pune mainile strapunse pe genunchii lui Bill si-i spune cu o voce dulce: “Bill, am favoarea sa-ti fac o cerere.” “Orice, Doamne “  “Bill, am o mare povara, o mare sarcina de indeplinit inainte de a veni a doua oara. Sa ma refer numai la tine: trebuie sa dau raspuns la mai mult de 50 de ani de rugaciuni ce s-au inaltat numai pentru tine. Tatal tau si mama ta zac pe patul lor de pulbere si nu mai pot nadajdui sa te vada in imparatia Mea. Dar, Bill, vreau sa le prilejuiesc bucuria de a te vedea punandu-ti cununa pe cap. Ah, vreau sa vad cat de fericiti vor fi ei atunci !”

Bill se prabuseste. Nu mai spune nimic. Inima ii e zdrobita. Insusi Mantuitorul s-a coborat la el, pacatosul, razvratitul. In acea dimineata, Bill se prabuseste la piciorul crucii: “Doamne, iti apartin.”

Si toate acestea, dupa 50 de ani…

Se poate lua prada celui puternic? Poate sa scape cel prins din prinsoare ?

“Da, zice Domnul, prada celui puternic ii va fi luata si cel prins de asupritor va scapa. Caci Eu voi lupta impotriva vrajmasilor tai si voi scapa pe fiii tai.” ( Ieremia 31, 17 )

Sa nu obosim niciodata in a crede in puterea si in providenta divina ! Acolo unde noi, ca parinti, nu mai vedem nicio cale de salvare pentru copiii nostri, Dumnezeu mai are mii de cai prin care poate lucra la salvarea lor. Credem lucrul acesta ?

“Credem, Doamne, ajuta necredintei noastre !”

 

 

Lori Balogh

http://www.loribalogh.ro/

Are serbarea duminicii o baza biblica ?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE, MEDITAŢII

Are serbarea duminicii o baza biblica ?

     Intr-o revista crestina din perioada interbelica am intalnit un articol in care se aduceau sasesprezece  argumente impotriva Sabatului zilei a saptea si sase argumente in favoarea pazirii duminicii. Cu cele sasesprezece  argumente impotriva Sabatului ne-am ocupat in articolul intitulat “Sabatul inaintea plutonului de executie” , postat la categoria: Doctrine biblice/Subiecte controversate.

Am ramas dator cu un comentariu asupra celor sase argumente in favoarea pazirii duminicii, analizand temeinicia lor in raport cu afirmatiile Scripturii. Vor fi luate in discutie doar primele patru argumente, deoarece acestea sunt biblice. Ultimele doua nu au relevanta, deoarece nu se bazeaza pe Scriptura, ci pe scrieri crestine nebiblice ( “Invatatura celor doisprezece apostoli” si “Epistola lui Ignatie” ).

Daca aceste argumente sunt demne de luat in seama, ramane ca fiecare cititor sa traga propriile concluzii. Iata argumentele:

 

1) Apostolii se adunau duminica pentru a lua Sfanta Cina ( Fapte 20, 7 )

    Raspuns: Textul adus ca argument in favoarea pazirii duminicii este urmatorul: “In ziua dintai a saptamanii eram adunati laolalta ca sa frangem painea. Pavel, care trebuia sa plece a doua zi, vorbea ucenicilor si si-a lungit vorbirea pana la miezul noptii”

Dintre toate textele biblice aduse de antisabatarieni pentru a sustine ideea ca primii crestini au pazit prima zi a saptamanii si nu Sabatul zilei a saptea, pasajul din Fapte 20, 7-11 este singurul care aminteste de o adunare crestina “in ziua dintai a saptamanii… ca sa frangem painea.”

In epistola sa pastorala, “Dies Domini”, promulgata in 31 mai 1998, papa Ioan Paul II acorda acestui pasaj biblic o importanta fundamentala, afirmand ca aici este vorba de o adunare obisnuita de duminica in care s-a celebrat sfanta impartasanie. Ideea este acceptata de numerosi catolici si protestanti, vazand in relatarea din Faptele apostolilor cea mai timpurie marturie despre o adunare crestina de inchinare in prima zi a saptamanii.

Intrebarea care se ridica cu privire la acest pasaj este urmatoarea: adunarea crestina din Troa a fost una obisnuita sau una extraordinara, cauzata de un eveniment special: plecarea apostolului Pavel ? Intrebarea isi are ratiunea ei, avand in vedere cel putin doua aspecte care rezulta din text: 1) adunarea a avut loc seara ( vers. 7 ) si 2) “frangerea painii” s-a facut tarziu, dupa miezul noptii ( vers. 11 ).

Contextul ne arata cat se poate de clar ca adunarea la care face referire Fapte 20, 7-11 nu era o adunare obisnuita, ci una speciala, de ramas-bun, cu ocazia plecarii lui Pavel din cetatea Troa. Nu avem niciun indiciu ca aici se vorbeste despre o adunare de inchinare regulata de duminica.

Atunci cand vrem sa identificam exact timpul in care a avut loc aceasta adunare speciala, trebuie sa tinem cont de modul ebraic de socotire a timpului: “a fost o seara si apoi o dimineata; aceasta a fost ziua intai” ( Geneza 1,5 ). La evrei, ziua incepea cu seara, cu partea intunecata a zilei, odata cu apusul soarelui.

Asadar, seara zilei intai, dupa modul ebraic de calculare a timpului, nu era duminica seara, asa cum ar parea, ci era sambata seara. Adunarea a continuat pana duminica dimineata devreme, cand Pavel a parasit Troa. O astfel de adunare de seara, care a continuat intreaga noapte, pana in zorii primei zile a saptamanii, nu poate justifica o practica regulata a primilor crestini de a pazi duminica.

Ca pazitor al Sabatului zilei a saptea, Pavel nu putea calatori in Sabat, acest lucru nefiind ingaduit unui iudeu. De aceea, el a inceput calatoria imediat ce acest lucru a fost posibil: in dimineata primei zile a saptamanii. De fapt, inceputul calatoriei apostolului in dimineata primei zile a saptamanii nici nu ar fi fost un exemplu bun de pazire a duminicii, in cazul in care primii crestini ar fi pazit duminica, nu Sabatul zilei a saptea.

Sursa:  http://www.loribalogh.ro/

Penticostalii – Biserica lui Dumnezeu Apostolica –

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, EVENIMENTE

Penticostalii

– Biserica lui Dumnezeu Apostolica –

( Acest articol nu este menit sa denigreze sau sa apere crezul cuiva. Este doar o incercare de a prezenta obiectiv si fara prejudecati istoria si doctrinele unei grupari religioase, lasand aprecierile la latitudinea cititorilor. )

Scurt istoric

Miscarea penticostala moderna isi are originea la inceputul secolului al XX-lea, mai precis in octombrie 1900 , cand un fost pastor metodist, pe nume Charles Parham, a infiintat la Topeka, Kansas, scoala biblica “Bethel Bible College”. Aici au aparut primele manifestari extatice. ( 1 )

In cadrul unei intalniri care a inceput pe 31 decembrie 1900 si a continuat pana pe 1 ianuarie 1901, domnisoara Agnes Ozman “a inceput sa vorbeasca in limbi” ( 2 ), manifestare considerata de pastorul Parham ca fiind o dovada a “botezului adevarat in Duhul” ( 3 ). Aceasta idee a devenit foarte curand punctul central de doctrina al tuturor miscarilor penticostale contemporane.

Dupa inchiderea scolii din Topeka, Parham a deschis o alta scoala biblica in Huston, Texas, aceasta devenind noul centru al miscarii penticostale. In 1906, W. J. Seymour, unul din studentii de culoare ai Colegiului Biblic Bethel, a fost invitat la Los Angeles de Nelly Terry, pastorul unei biserici Holiness de culoare. Bazandu-se pe Fapte 2,4, Seymour a afirmat ca “cine nu vorbeste in limbi nu este botezat cu Duhul.” ( 4 ) Biserica nu a primit solia lui Seymour pe care l-a alungat din mijlocul ei.( 5 )

Pe 9 aprilie a aceluiasi an, Seymour s-a mutat pe str. Azusa la nr. 312 unde, timp de trei ani, a continuat intalnirile in care se vorbea in limbi, se canta in limbi si se profetiza, aparand in felul acesta “prima sciziune penticostala” ( 6) Strada Azusa este privita ca fiind leaganul miscarii penticostale. ( 7 )

Marea trezire spirituala a avut un puternic ecou in presa timpului. Thomas Barrat, un pastor metodist norvegian, a fost cel care a dus mesajul penticostal in Europa. In Norvegia, acesta a infiintat Biserica Filadelfia, cea mai mare grupare religioasa non-conformista din aceasta tara. De aici, penticostalismul s-a extins in intreaga Scandinavie, apoi in Anglia si Germania. Pana la izbucnirea primului razboi mondial, penticostalismul s-a raspandit in intreaga lume cu o viteza uluitoare.

In 1908, miscarea penticostala a inceput sa predice doctrina celor trei etape ale mantuirii: convertirea, sfintirea si botezul Duhului Sfant, dovedit prin vorbirea in limbi ( adaugat mai tarziu de Parham si Seymour ).

W. H. Durham, un evanghelist de succes din Los Angeles, care primise si el botezul cu Duhul Sfant, a redus numarul etapelor mantuirii de la trei la doua: convertirea si botezul cu Duhul Sfant, manifestat prin vorbirea in limbi. Urmarea ? Seymour l-a exclus pe Durham din Biserica Credintei Apostolice, iar acest detaliu teologic a devenit diferenta esentiala dintre penticostalii care predica mantuirea in trei etape si cei care predica mantuirea in doua etape.

Dupa acest inceput modest facut la Topeka, Los Angeles si Chicago, miscarea penticostala s-a extins in secolul al XX-lea si pe alte continente, tendinta fiind perceputa inca de timpuriu ca o samanta a ecumenismului. ( 8 )

La mijlocul secolului al XX-lea, miscarea penticostala a inceput sa bata la usile altor denominatiuni. In 1960, a aparut in sanul Bisericii Catolice asa-numita Miscare de Renastere Charismatica. Anii 80 si 90 s-au caracterizat printr-un pas urias in directia ecumenismului, in 1994 fiind semnat documentul “Evanghelicii si catolicii impreuna: Misiunea crestina din mileniul trei”. Printre reprezentantii denominatiunilor care au semnat documentul s-au numarat conducatori de prestigiu al miscarii charismatice si penticostale.

Astazi, penticostalismul este raspandit in multe tari, batand la portile tuturor miscarilor crestine si patrunzand in multe dintre ele. ( 9 ) In 1953, americanul de origine armeana Demos Shakarian a infiintat The Full Gospel Buseness Men’s Felowship International, o organizatie penticostala laica. Aceasta are capele in peste 140 de tari, propunandu-si sa patrunda in toate regiunile lumii, pana in cele mai indepartate insule. Desi miscarea a avut o contributie majora in raspandirea ideilor penticostale in intreaga lume, unii predicatori penticostali au acuzat organizatia ca este influentata de metode lumesti din domeniul afacerilor si nu de calauzirea Duhului Sfant, ( 10 )

Miscarea charismatica lucreaza in intelegere cu bisericile crestine existente, fiind aprobata de autoritatile multor denominatiuni: protestanta, romano-catolica ( Renasterea Charismatica ) si ortodoxa. Una din figurile catolice proeminente ale Renasterii Charismatice a fost cardinalul catolic Joseph L. Suenens. Membrii miscarii se numesc charismatici (de la cuvantul grec “charisma”-“har” ) si pun mare accent pe vorbirea in limbi, considerata un element esential al unei experiente crestine autentice.

Unul din cele mai recente fenomene ale penticostalismului il reprezinta miscarea “Blessing” – Toronto ( “Binecuvantarea” – Toronto ). Prima manifestare de acest gen a avut loc in ziua de 20 ianuarie 1994 in Biserica Airport Vineyard Fellowschip din Toronto, la inceputul unei serii de patru intalniri.

In prima seara, dupa ce vorbitorul si-a incheiat prezentarea, adunarea a fost invitata sa se roage. Ceea ce a urmat i-a surprins chiar si pe charismatici, manifestarile fiind considerate de catre cei prezenti ca fiind dovezi ale actiunii puternice a Duhului Sfant. Intre participantii la aceste intalniri s-au putut observa manifestari dintre cele mai variate si iesite din comun: prabusiri la pamant, urmate de”odihna in Duhul”, zguduiri ale trupului, tremuraturi, convulsii, rasete, plansete, tanguiri, stari aparente de ebrietate, alergari sau sarituri in loc, sunete animalice, euforie, constiinta alterata si altele. ( 11 )

In Romania, prima biserica penticostala a fost infiintata in 1922 la Paulis, Arad, prin intermediul familiei Bradin. In ciuda persecutiei, miscarea penticostala a luat amploare in urmatorii ani, raspandindu-se in intreaga tara. In timpul regimului comunist, dupa cel de-al doilea razboi mondial, activitatea misionara a fost restransa si cresterea numarului de membri nu a mai fost la fel de spectaculoasa.

Dupa 1989, penticostalii, impreuna cu baptistii, crestinii dupa Evanghelie si o ramura a Oastei Domnului au infiintat “Alianta Evanghelica” cu scopul de a coordona mai bine lucrarea de evanghelizare.

Caracteristici ale miscarii penticostale

Miscarea penticostala este fragmentata in mai multe denominatiuni penticostale: “Adunarile lui Dumnezeu”, “Biserica lui Dumnezeu in Iisus Christos”, “Biserica Internationala a Celor Patru Evanghelii”, “Biserica Penticostala Unita” , etc.

De asemenea, miscarea penticostala a avut un impact major si asupra bisericilor traditionale, in care grupuri largi de credinciosi au imbratisat ideea vorbirii in limbi ca semn al revarsarii Duhului Sfant. Fenomenul poarta numele de “Miscare Charismatica” si este privit de Biserica Penticostala ca fiind realizarea unitatii Bisericii ( ecumenism ).

O caracteristica a doctrinei penticostale este accentul pus pe cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii – Duhul Sfant. Miscarea penticostala nu are o doctrina unica si bine definita, existand diferente intre diferitele grupari ale miscarii. Toate insa pun accent pe liturghia dinamica: predicare, cantare, rugaciune si vorbire in limbi, considerandu-se ca acestea reprezinta “Evanghelia puterii”.

Penticostalismul nu are o structura organizatorica stabila si nu-si revendica o doctrina de baza. Exista insa trei concepte intalnite la majoritatea organizatiilor care se autointituleaza penticostale: 1) conceptul “mantuit odata pentru totdeauna”; 2) credinta intr-o rapire secreta; 3) conceptia despre nemurirea sufletului.

O alta caracteristica a credintei penticostale este aceea ca se acorda o importanta mai mare experientei decat doctrinei. Credinciosii cred ca experienta este mai buna decat orice argument, iar cel ce indrazneste sa puna sub semnul intrebarii experienta cuiva este considerat un hulitor.

Rationamentul unui credincios penticostal este urmatorul: “Am avut o experienta miraculoasa. Astfel de experiente sunt raportate si in Noul Testament. Deci si experienta mea este valabila.” Acelasi silogism este aplicat si in cazul vorbirii in limbi. ( 12 )

Doctrinele Bisericii

Punctele de credinta enumerate mai jos apartin in cea mai mare parte gruparii “Comunitatile ( Adunarile ) lui Dumnezeu” care, doar in SUA, numarau aproximativ 25 de milioane de membri in 1992. Credinciosii “Comunitatilor lui Dumnezeu” cred :

* Trinitatea. Dumnezeu exista din vesnicie si se manifesta in trei Persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfant

* Revelatia. Sfanta Scriptura reprezinta Cuvantul inspirat al lui Dumnezeu si constituie regula suficienta pentru credinta si practica. Unii din credinciosi cred in inspiratia verbala a Bibliei ( fiecare cuvant din Biblie a fost “dictat” ).

* Caderea in pacat. Omenirea a fost creata buna si dreapta, dar a cazut prin pacatuire voita. Singura speranta a omenirii este rascumpararea in Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.

* Indreptatirea. Omenirea este indreptatita doar prin harul lui Dumnezeu. Dovada mantuirii este dubla: una interioara, prin marturia directa a Duhului Sfant si alta exterioara, printr-o viata neprihanita si sfanta.

* Cina Domnului. Cina Domnului consta din paine si rodul vitei, acestea simbolizand impartasirea cu natura divina a lui Iisus.

* Botezul cu Duhul Sfant. Toti credinciosii trebuie sa astepte si sa caute cu infrigurare fagaduinta Tatalui – botezul cu Duhul Sfant, potrivit poruncii Domnului Christos. Botezul cu Duhul Sfant este dovedit prin semnul fizic al vorbirii in limbi.

* Biserica. Scopul Bisericii este evanghelizarea lumii si zidirea trupului lui Christos.

* Invierea. Cei care mor in credinta in Domnul Christos vor fi inviati si stramutati. Cei rai, impreuna cu Diavolul, fiara si profetul mincinos vor fi sortiti pedepsei vesnice in iad, adica moartea a doua.

* Noul Pamant. Bisericile “Comunitatilor lui Dumnezeu” asteapta ceruri noi si un pamant nou in care va locui neprihanirea, potrivit fagaduintelor biblice.

* Ziua de odihna si cult este duminica. Sabatul zilei a saptea ( sambata ) este considerata a fi legata de mozaism. Duminica este tinuta in cinstea invierii lui Iisus.

* Natura omului. Fiinta umana este alcatuita din trei parti ( trihotomism ): 1) trupul, care face legatura cu mediul si care trebuie pastrat curat si sfant 2) duhul ( spiritul ), care face legatura cu lumea spirituala 3) sufletul, care este sediul ratiunii, cunoasterii, sentimentelor si vointei.

* Starea omului in moarte. La moartea fizica, sufletul si duhul parasesc trupul si isi continua existenta, astfel incat omul este perfect constient. Sufletul si duhul celor credinciosi merg in rai, care nu este rasplata finala, ci doar un popas pana la inviere. Sufletele celor nelegiuiti merg in iad, unde sunt chinuite in asteptarea judecatii.

* Eschatologia. Revenirea Domnului Christos are doua faze despartite de un interval de sapte ani. In prima faza, Iisus Christos vine in secret, fara sa fie vazut de lume. Cei credinciosi sunt rapiti in corpuri nemuritoare la cer. Credinciosilor incropiti le mai este dat un termen de sapte ani pentru a se pocai, perioada numita “necazul cel mare” ( tribulatiunea ).

Penticostalii pornesc de la profetia din Daniel 9, 24-27, profetie care incepe cu rezidirea Ierusalimului si se termina cu rastignirea lui Iisus. Ciclul profetic se intrerupe in cea de-a 69-a saptamana profetica, reluandu-se in ultima saptamana profetica, plasata intre cele doua veniri ale lui Iisus.

In perioada celor sapte ani ai “necazului cel mare” vor avea loc mai multe evenimente: in cer va avea loc judecata celor credinciosi, iar pe pamant, “omul faradelegii” castiga autoritate cu ajutorul profetului mincinos. De asemenea, toate profetiile Apocalipsei se vor implini literal in cei sapte ani, istoria incheindu-se cu marele razboi de la Armaghedon, care va fi provocat de Satana pentru distrugerea poporului Israel convertit la crestinism.

In timpul Mileniului, Satana va fi inlantuit, iar pamantul va trai o perioada de aur. Pe pamant vor domni Iisus si Biserica Sa, in timp ce Israel va fi restaurat in tara lui. Templul, jertfele si ceremoniile vor fi restabilite, dar nu vor avea caracter ispasitor, ci doar memorial. Pacatul nu-si va mai avea originea in Satana, ci in natura umana nerenascuta, iar calamitatile naturale si moartea vor fi pedepse pentru pacatosi.

In timpul Mileniului va exista un singur popor, iar intre oameni va fi egalitate sociala. In acest timp natura va fi readusa la starea ei initiala. Sfarsitul Mileniului va marca judecata finala care-i va trimite pe Satana si pe cei nelegiuiti in focul vesnic al iadului.

Glosolalia – vorbirea in limbi

Denominatiunile penticostale pun un mare accent pe vorbirea in limbi, considerand ca aceasta este dovada externa si vizibila a primirii botezului cu Duhul Sfant. O intrebare pe care o ridica acest fenomen este urmatoarea: De ce acest fenomen lipseste cu desavarsire din experienta credinciosilor Vechiului Testament, in timp ce referintele din Noul Testament cu privire la darul limbilor sunt atat de sarace ( Marcu 16, 17; Fapte 2,6-10; 10,46; 1 Corinteni 14 ) ? Aceasta saracie a referintelor biblice cu privire la vorbirea in limbi este in discordanta cu importanta pe care penticostalii o acorda acestui dar spiritual.

Glosolalia in istoria Bisericii crestine

Istoria bisericeasca spune despre Montanus ( ~ 156 d.hr. ) ca a practicat vorbirea in limbi pentru a proclama sfarsitul iminent al lumii. In timpul lui Origen si Chrisostom, practica nu mai era prezenta, dupa cum sustin cei doi parinti ai Bisericii. In timpul Evului Mediu, misionarii catolici Vincent Ferrer, Francisc Xavier si Louis Bertrand au avut darul limbilor, in sensul ca au primit abilitatea de a vorbi in limbile popoarelor in mijlocul carora predicau Evanghelia.

Documentele vremii arata ca intre hughenoti a existat o fata pe nume Isabeau Vincent care avea si ea darul limbilor. Quakerii cunosteau si ei acest dar, in timp ce pastorul prezbiterian Edouard Irving din Londra marturiseste ca a fost martorul manifestarii vorbirii in limbi in Scotia. Fenomene asemanatoare au fost observate si in Suedia, Norvegia, Rusia si Armenia. La inceputul secolului al XX-lea , glosolalia era deja prezenta in miscarea penticostala.

Glosolalia in religiile necrestine

Vorbirea in limbi este un fenomen care nu se limiteaza doar la crestinism si nici macar la comportamentul religios al oamenilor. ( 13 ) George Hasel scria ca “in Etiopia, in cultul zar, samanii vorbeau cu zarii ( spiritele ) intr-o limba sacra. In acest caz, se pare ca este vorba de inchinare la spirite.” ( 14 )

L. Carlyle May spune ca “glosolalia este prezenta in religiile necrestine din Malaiezia, Indonezia, Liberia, regiunile arctice, China, Japonia, Coreea, Arabia, Birmania si alte locuri”( 15 ) Unii lingvisti si antropologi vad o stransa legatura intre transa hipnotica si vorbirea in limbi.

Incepand cu 1960, fenomenul vorbirii in limbi a devenit obiectul unor studii psihologice, lingvistice si antropologice. Concluzia multor psihologi este aceea ca vorbirea in limbi este “o transa hipnotica produsa de o excitare religioasa” ( 16 )

William Samarin a afirmat ca “glosolalia a fost considerata ca unul din efectele unei stari alterate a constiintei, deoarece pare sa insoteasca unele din variatele genuri de comportament, cum este transa, care sunt asimilate acestui termen” ( 17 )

Un fost membru al miscarii penticostale si charismatice a recunoscut: “Trebuie sa marturisesc ca in cazul meu, ca si in experienta altor oameni, am inventat o secventa de sunete fonetice ca sa nu fim intrebati daca am primit Duhul Sfant. Am procedat asa deoarece in biserica mea exista un fel de ierarhie interna: erau cei care primisera Duhul Sfant – cei buni – si cei care nu-L primisera – care erau pasibili sa primeasca o pedeapsa divina” ( 18 )

Acelasi fapt l-a confirmat si John Kidhal in urma marturisirii unor penticostali: “Nu toate manifestarile de glosolalie sunt conduse de Duhul Sfant, ci apar mai mult din dorinta de a fi acceptat de congregatiile in care darul este tinut la loc de cinste.” ( 19 )

Au fost facute si experimente cu privire la calitatea traducerilor mesajelor in limbi. Iata doua dintre acestea:

Experimentul nr. 1: O experienta de vorbire in limbi a fost inregistrata in secret si data spre interpretare mai multor talmacitori de limbi. Traducerea nu a fost aceeasi la diferiti traducatori. De exemplu, un talmacitor a afirmat ca mesajul continea o rugaciune pentru sanatatea copiilor, in timp ce alt talmacitor spunea ca acelasi mesaj in limbi era o expresie de recunostinta fatza de Dumnezeu pentru reusita unei strangeri de fonduri in biserica. Acelasi mesaj glosolalic, insa mai multe talcuiri ale lui. ( 20 )

Experimentul nr. 2: Fiul unui cuplu de misionari, crescut in Africa, a participat la o intalnire in care se vorbea in limbi. La momentul potrivit, el s-a ridicat si a rostit rugaciunea domneasca intr-un dialect african pe care il invatase in tinerete. Dupa ce a terminat, un talmacitor al vorbirii in limbi a oferit imediat interpretarea a ceea ce spusese el. El a interpretat cele spuse ca fiind un mesaj despre iminenta revenirii lui Christos. ( 21 )

Privind in istoria Noului Testament, observam persoane care au fost botezate cu Duhul Sfant, dar care nu au vorbit in limbi: Ioan Botezatorul ( Luca 1,15 ), Simeon ( Luca 2,25 ), Zaharia, tatal lui Ioan Botezatorul ( Luca 1,67 ), prorocita Ana ( Luca 2,36 ), Maria, mama lui Iisus ( Luca 1, 35 ),Pavel ( Fapte 9,17 ), etc. Toti acestia au fost umpluti cu Duhul Sfant, dar nu au vorbit in limbi.

Iisus Insusi era “plin de Duhul Sfant” ( Luca 4,1 ), dar nu a vorbit niciodata in limbi.

Lori Balogh

Prelucrare si adaptare dupa Daniel Scarone, Institutul International de Slujire Crestina, Editura Viata si Sanatate, Bucuresti

Sursa: http://www.loribalogh.ro/

Ce spune Biblia despre…casatorie

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, EDITORIALE, FAMILIE, MEDITAŢII

Ce spune Biblia despre…casatorie

     Planul divin initial

Sunt putine lucruri pe care omul, dupa caderea sa in pacat, a avut permisiunea sa le ia cu sine din lumea desavarsita a Edenului. Intre acestea se numara si institutia casatoriei, creata de Insusi Dumnezeu spre binele si fericirea oamenilor, inainte de aparitia pacatului pe pamant.

“De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de nevasta sa; si se vor face un singur trup” ( Geneza 2,24 ).

Expresia “un singur trup” sugereaza planul lui Dumnezeu cu privire la legamantul casatoriei, care trebuia sa-i aduca pe cei doi intr-o relatie de unire perfecta pe toate planurile: fizic, mental, emotional si spiritual.

Planul lui Dumnezeu cu privire la casatorie este ca aceasta sa fie monogama, intre doua persoane de sexe diferite ( heterosexuala ) si permanenta. In textul din Geneza 2,24 se vorbeste despre un singur barbat si o singura femeie care intra in legamantul casatoriei. Variantele moderne ale casatoriei: poligamia, casatoria intre persoane de acelasi sex, casatoriile de proba ( pe termen limitat ) si casatoriile poliamoroase nu sunt biblice si, prin urmare, nefacand parte din planul Creatorului, ele nu pot primi binecuvantarea Sa.

Durata casatoriei, potrivit principiilor biblice, se intinde pe intreaga viata a celor doi soti, ea incheindu-se doar prin moartea unuia sau a ambilor soti:

“Caci femeia maritata este legata prin lege de barbatul ei cata vreme traieste el; dar daca-i moare barbatul, este dezlegata de legea barbatului ei” ( Romani 7,2 ).

 

Casatoria si Decalogul

Importanta legamantului casatoriei reiese din faptul ca doua din Cele Zece Porunci sunt menite sa apere aceasta institutie: Porunca a saptea si Porunca a zecea.

Porunca a saptea: “Sa nu preacurvesti” ( Exodul 20,14 )

Porunca a zecea: “Sa nu poftesti casa aproapelui tau; sa nu poftesti nevasta aproapelui tau, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici magarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tau” ( Exodul 20, 17 ).

Este demn de retinut ca Decalogul protejeaza legamantul casatoriei nu doar la nivel de fapte ( Porunca a saptea ), ci chiar la nivelul gandurilor, al sentimentelor, al poftelor si al trairilor interioare ale fiintei umane ( Porunca a zecea ).

De aceea, indemnul dat de autorul Epistolei catre evrei: “Casatoria sa fie tinuta in toata cinstea si patul sa fie nespurcat” este insotit de un avertisment cat se poate de solemn cu privire la judecata lui Dumnezeu: “Caci Dumnezeu va judeca si pe curvari si pe preacurvari”, adica pe cei care necinstesc legamantul casatoriei ( Evrei 13,4 ).

     Relatiile dintre soti

Biblia ne prezinta legamantul casatoriei ca fiind o relatie bazata pe dragoste reciproca, supunere reciproca si respect reciproc. Daca dragostea, supunerea si respectul sunt cu sens unic, planul lui Dumnezeu cu privire la casatorie nu poate fi implinit, iar fericirea membrilor familiei va fi o Fata Morgana.

“Supuneti-va unii altora in frica lui Christos. Nevestelor, fiti supuse barbatilor vostri ca Domnului… Barbatilor, iubiti-va nevestele cum a iubit si Christos Biserica Sa si S-a dat pe Sine pentru ea… Tot asa trebuie sa-si iubeasca si barbatii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine isi iubeste nevasta, se iubeste pe sine insusi” ( Efeseni 5, 21.22.25.28 ).

“Barbatilor, purtati-va si voi , la randul vostru, cu intelepciune cu nevestele voastre, dand cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor mosteni impreuna cu voi harul vietii…” ( 1 Petru 3,7 ).

 

Abuzul fizic si verbal

In orice casnicie apar si momente tensionate si pareri divergente care pot degenera in certuri. Cele mai multe dintre ele isi au originea in slabiciunile si defectele firii pamantesti ale celor doi soti. Biblia indeamna intotdeauna la rezolvarea lor fara violenta fizica sau verbala.

“Barbatilor, iubiti-va nevestele si nu tineti necaz pe ele” ( Coloseni 3,19 ).

Tot Biblia recomanda ca orice neintelegere sa fie rezolvata cat mai curand posibil, deoarece trecerea timpului peste anumite neintelegeri nu numai ca nu le rezolva, dar le poate chiar agrava.

“Maniati-va si nu pacatuiti. Sa nu apuna soarele peste mania voastra” ( Efeseni 4,26 ).

Manifestarea virtutilor crestine va ocroti legamantul casatoriei in mijlocul celor mai multe furtuni ale vietii.

     “…Cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga rabdare; ingaduiti-va unii pe altii in dragoste si cautati sa pastrati unirea Duhului prin legatura pacii” ( Efeseni 4,2.3 ).

 

Divortul

In Vechiul Testament divortul a fost tolerat de Dumnezeu, insa el nu a fost incurajat si promovat. Motivul pentru care divortul a fost tolerat este invocat de Insusi Domnul Christos in dialogul purtat cu fariseii: impietrirea inimii.

     “Fariseii au venit la El si, ca sa-L ispiteasca, I-au zis: “Oare este ingaduit unui barbat sa-si lase nevasta pentru orice pricina ?”

     Drept raspuns, El le-a zis: “Oare n-ati citit ca Ziditorul de la inceput i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca si a zis: “De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa si cei doi vor fi un singur trup ?” Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.

     “Pentru ce dar” , I-au zis ei, “a poruncit Moise ca barbatul sa dea nevestei o carte de despartire si s-o lase?”

“Iisus le-a raspuns: “Din pricina impietririi inimii voastre a ingaduit Moise sa va lasati nevestele; dar de la inceput n-a fost asa” ( Matei 19, 3-8 ).

Pozitia Creatorului fatza de divort este clar arata in cartea profetului Maleahi:

“Caci Eu urasc despartirea in casatorie”, zice Domnul Dumnezeul lui Israel” ( Maleahi 2,16 ).

Singurul motiv acceptat de Dumnezeu pentru divort este insasi calcarea legamantului casatoriei prin savarsirea pacatului adulterului ( Porunca a saptea ) de unul sau ambii soti:

“Eu insa va spun ca oricine isi lasa nevasta afara de pricina de curvie si ia pe alta de nevasta, preacurveste; si cine ia de nevasta pe cea lasata de barbat, preacurveste” ( Matei 19,9 ; vezi si Matei 5, 32 ).

 

Sfaturi biblice cu privire la casatorie

Casatoria este un legamant pe viata si cei care intra in acest legamant trebuie sa cumpaneasca bine daca vor putea trai cateva decenii in armonie si pace cu persoana aleasa. Greutatile inerente ale vietii si furtunile starnite fara nicio avertizare vor rupe acele legaminte ale casatoriei care nu au fost realizate pe baze solide. De aceea, sfatul Bibliei este:

“Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre neprihanire si faradelege ? Sau cum pot sta impreuna lumina cu intunericul ?” ( 2 Corinteni 6,14 ).

Casatoria este un “jug” ce poate fi purtat doar daca exista dragoste reciproca si armonie in mentalitate, obiceiuri, cultura, educatie si religie. Cand deosebirile sunt mari, “jugul” devine nepotrivit si de nesuportat, iar “carul” familiei este mereu in primejia de a se rasturna.

 

Romantismul si casatoria

Atunci cand romantismul si sexualitatea se manifesta strict in cadrul legamantului casatoriei, ele sunt adevarate daruri ale Creatorului pentru cei doi soti, consolidand relatia dintre ei. Casatoria nu inseamna doar romantism si relatii sexuale, insa fara ele, casnicia este ca o floare fara parfum si ca un cer fara stele.

Biblia ii incurajeaza pe soti sa fie romantici, adaugand celorlalte aspecte ale casatoriei parfumul si culoarea care o fac de dorit.

“Izvorul tau sa fie binecuvantat si bucura-te de nevasta tineretii tale. Cerboiaca iubita, caprioara placuta, fii imbatat tot timpul de dragalasiile ei, fii indragostit necurmat de dragostea ei” ( Proverbe 5, 18.19 ).

Lori Balogh

Sursa: http://www.loribalogh.ro/