Categorie: EDITORIALE

Pentru familie(2)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, FAMILIE

FAMILIA – POTENŢIALUL UNEI TREZIRI

Dacă familiile o duc bine şi Biserica o duce bine ! De fapt, o trezire spiritualăcare să schimbe biserica noastră poate începe cu punerea la punct a familiei tale, a familiilor noastre. Noi, cei căsătoriţi avem potenţialul unui reviriment spiritual în biserica noastră prin uniunile deja realizate de Dumnezeu între doi creştini ! De aceea, dacă aceştia doi (soţul şi soţia) se leagă să promoveze o relaţie familială sănătoasă, spirituală (biblic), devotată Domnului şi Mântuitorului Hristos şi înaintării Împărăţiei Sale, atunci ne putem aştepta la o adevărată trezire care să străbată biserica noastră.

“Astăzi avem biserici slabe fiindcă avem familii slabe. Avem familii slabe fiindcă avem soţi şi taţi slabi. Avem soţi şi taţi slabi fiindcă aceştia nu au fost învăţaţi principiile biblice fundamentale ale familiei şi ale creşterii copiilor.” Bill Gothard

“Cu câţiva ani în urmă revista “Viaţa şi credinţa creştină” prezenta nişte descoperiri neobişnuite ce priveau două familii diferite. În 1677 un bărbat imoral s-a căsătorit cu o femeie uşoară. 1.900 de descendenţi s-au născut din copii acestui cuplu. Dintre aceştia 771 au fost infractori, 250 fuseseră arestaţi pentru diferite alte infracţiuni (nelegiuiri), 60 dintre aceştia au fost hoţi iar 39 au fost condamnaţi pentru crimă (omucidere). 40 dintre femeile descinse din acel cuplu se ştia că au boli venerice. Acest grup de urmaşi ai nefericitului mariaj a totalizat 1.300 de ani petrecuţi în spatele gratiilor şi au costat statul New York aproape 3 milioane de dolari.

De partea cealaltă iată ce s-a descoperit cu privire la familia Edwards. A treia generaţia l-a inclus pe Jonathan Edwards, predicatorul ce a adus trezirea în Noua Anglie şi cel ce a devenit ulterior preşedintele Universităţii Princeton. Dintre cei 1.344 de urmaşi ai acestei familii, mulţi dintre ei au fost preşedinţi de colegiu (13) şi profesori (65). 186 au devenit predicatori ai Evangheliei, iar mulţi alţii erau activi în bisericile lor. 86 au devenit senatori ai statului, 3 congresmeni, 30 judecători, iar unul a ajuns vicepreşedintele Statelor Unite. Nu se ştie ca  vreun urmaş al acestei familii să fi fost la închisoare, sau azil. În timp ce urmaşii primei familii au costat enorm societatea, urmaşii celei de-a doua au contribuit la progresul şi dezvoltarea ei, fără să-i ia un bănuţ.

Nu toţi copiii unor părinţi buni devin cetăţeni utili societăţii şi nici toţi urmaşii unor oameni răi, ajung rău. Dar totuşi posibilitatea ca un copil să intre cu dreptul în viaţă este mai mare dacă el provine dintr-un cămin unde domneşte dragostea, unde Biblia este învăţată şi respectată şi unde se fac rugăciuni. Atunci când tata şi mama trăiesc pentru Domnul, ei oferă un stimulent puternic copiilor de a alege o viaţă creştină. Exemplul părintesc este extrem de puternic. El influenţează fie în bine, fie în rău.”

Prov.22:6 “Învaţă pe copil calea pe care trebuie s’o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”

·    Asumarea rolului de lideri spirituali în căminele noastre

În primul rând să realizăm responsabilitatea pe care fiecare, în parte, o avem. Pentru că familia este o uniune a doi creştini, responsabilitatea revine ambilor parteneri. Apoi, pentru că bărbatul a fost rânduit să fie conducătorul acestei unităţi, lui îi revine o responsabilitate suplimentară, aceea de a-şi conduce spiritual soţia lui şi copiii, dacă este cazul. El este omul care dă tonul spiritualităţii din casă; un fel de dirijor care în funcţie de cum îşi “dirijează” familia, aşa o are !

“Este nevoie de doi pentru a face o căsnicie să fie un succes, şi doar de unul pentru a o transforma într-un eşec.” Herbert Samuel

“O căsnicie reuşită constă întotdeauna dintr-un triunghi: bărbatul, femeia şi Dumnezeu.” Cecil Myers

“Reuşita în căsnicie înseamnă mai mult decât a găsi omul potrivit. Înseamnă a fi omul potrivit.” Robert Browning (1812-1889)

Aceasta să fie ziua în care decidem să ne schimbăm familiile noastre – să nu le lăsăm în paragină spirituală – dacă vrem ca acestea să reziste şi să supravieţuiască !

Să decidem să tratăm cu seriozitate spiritualitatea din casă şi mai ales să ne întemeiem relaţiile şi convieţuirea familială pe principiile biblice ale familiei.

“Cu orice preţ căsătoreşte-te. Dacă îţi găseşti o soţie bună vei deveni foarte fericit. Dar dacă îţi vei găsi una rea, atunci vei deveni un filozof.” Socrates (470-399 B.C.)

“În societatea noastră “fericirea” este un produs de casă !”

“Medicamentele şi sfaturile sunt două lucruri mai plăcute de oferit decât de primit.”

“Câinilor le vine uşor să-şi arate afecţiunea. Ei nu se îmbufnează şi nu stau supăraţi. Nu fug niciodată de acasă când sunt trataţi nedrept. Nu se plâng niciodată de mâncarea ce li se dă. Nu se plâng de cum arată casa. Sunt cavaleri şi curajoşi. Gata să-şi protejeze stăpâna cu preţul vieţii lor. Le plac copiii, indiferent de cât de gălăgioşi şi supărători ei sunt. Câinilor pur şi simplu le place să fie în compania lor. De fapt, câini fac concurenţă soţilor (bărbaţilor)  şi dacă aceştia ar copia mai mult din virtuţile lor, viaţa în familiile noastre ar fi mult mai plăcută.” Billy Graham

“Creştinul se presupune să-şi iubească aproapele, iar devreme ce nevasta lui îi este cel mai “aproape”, ea ar trebui să însemne dragostea lui cea mai profundă.” Martin Luther (1483-1546)

“Bărbatul care critică permanent alegerile soţiei sale, nu pare să-i pună niciodată la îndoială alegerea lui ca soţ al acesteia.”

“Căsnicia este arta convieţuirii compatibile a doi oameni incompatibili.”

“Căsnicia este un permanent test al caracterului.”

“Căsnicia nu ne face nici mai buni, nici mai răi, ci doar intensifică (evidenţiază) la bine şi la rău ceea ce deja se găseşte în noi.” Sydney J. Harris (1917-1986)

Viitorul bisericii cât şi viitorul umanităţii depind în mare măsură de părinţi şi de viaţa de familie pe care aceştia o întemeiază în căminele lor. Familia este oglinda măreţiei unei naţiuni, la fel cum demnitatea indivizilor reprezintă adevărata oglindă a civilizaţiei ei.” Pope John Paul II (1920- )

Vă amintiţi de accentul pus de comunişti pe familie ? “Familia, celula de bază a societăţii” ? De ce i-au acordat atenţie ? Pentru că ştiau că este partea ei vitală. Dacă aceasta nu o duce bine, nici o politică, nici o economie nu va avea succes.

“Familia este cea mai elementară formă de organizare. Fiind prima comunitate de care se ataşează un individ cât şi prima autoritate sub care acesta învaţă să trăiască, familia este cea care stabileşte valorile cele mai fundamentale ale unei societăţi” Charles Colson

“Rânduită de Dumnezeu ca fiind cea mai elementară formă de organizare omenească, familia este …prima şcoală a instruirii umane. În aceasta părinţii primesc nişte monştrii micuţi, plini de egoism, care-şi petrec majoritatea timpului lor strigând cu sfidare şi aruncând cu mâncare în jur, pe care-i învaţă să se exprime, să împartă ce-i al lor cu alţii, să-şi aştepte rândul, să respecte proprietatea altuia. Aceste lecţii oferite la această şcoală se traduc mai târziu în respect faţă de alţii, în autocontrol, în ascultarea lor de lege, pe scurt în formarea virtuţilor de caracter necesare supravieţuirii societăţii (umane).” Charles Colson

“Nici o altă structură nu poate înlocui familia. Fără ea, copiii noştri sunt lipsiţi de orice temelie morală. Fără ea, ei devin nişte analfabeţi morali a căror unică lege este eu-l.” Charles Colson

“Cele mai mari privilegii pe care Dumnezeu le-a conferit vieţii omeneşti, calitatea de tată, mamă şi copil, pot de fapt deveni cele mai mari blesteme dacă Isus Hristos nu este capul acelei instituţii unde noi suntem recunoscuţi ca atare. (adică, în familie)” Oswald Chambers

http://crestintotal.ro/resurse/familie/pentru-familie/

Relaţii de cuplu: Cum să repari problemele în căsnicie

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, FAMILIE

Relaţiile de cuplu sunt asemeni unei călătorii cu maşina: uneori şoseaua este dreaptă şi fără denivelări. Alteori, relaţiile de cuplusunt asemeni unui drum îngust şi periculos, plin cu gropi, bariere şi blocaje. Este posibil ca autovehiculul să se strice şi fiecare să-şi vadă de drumul său. Întrebarea care îi macină pe cei care se află înrelaţii de cuplu este simplă, însă răspunsul face toţi banii: “Cum rezolvi problemele neaşteptate astfel încât povestea să nu aibă un final trist?”. Iată 5 paşi care te vor ajuta să depăşeşti cu uşurinţă orice obstacol aflat în drum.

 Relaţii de cuplu sfat # 1: Inspectează drumul

Drumul pe care vă aflaţi este afectat de supărare, frustrare şi dezamăgire. Însă, analizeză bine toate aspectele pentru a fi sigur/ă că descoperi şi ceva pozitiv în relaţia voastră. Priveşte-ţi partenerul nu ca pe adversarul cu care tocmai te-ai confruntat ci ca pe o persoană de-a întregul. Gândeşte-te la toate momentele plăcute pe care le-aţi petrecut împreună şi la calităţile pe care le are şi pe care încă le iubeşti. Foloseşte toate aceste lucruri pozitive când faci primul pas. Întâmpină-ţi partenerul folosindu-te de limbajul trupului: menţine contactul vizual, relaxează-te, nu ţine braţele încrucişate, încearcă să zâmbeşti. Este bine să aveţi o conversaţie plăcută. Arată şi prin gesturi că îţi pasă de relaţia voastră şi că vrei să faci tot ce poţi pentru ca lucrurile să meargă.

 Relaţii de cuplu sfat # 2: Descoperă cauza problemelor

Majoritatea disensiunilor dintr-o relaţie nu sunt cauzate de relaţia însăşi, ci de emoţii ascunse şi de problemele nerezolvate din trecut. Ne formăm părerile despre dragoste şi relaţii încă din copilărie, iar aceste crezuri nu ne părăsesc niciodată. Prin explorarea emoţiilor ascunse şi prin analiza visurilor vei putea identifica sursa problemelor în cuplu şi, astfel, vei trece de la învinuirea partenerului la comunicarea şi disecarea disensiunilor.

  Relaţii de cuplu sfat # 3: Despachetarea şi sortarea “bagajelor”

Odată identificate bagajele emoţionale pe care le cari este timpul să scapi de unele dintre ele. Este momentul sortării prin memorie, dureri, sentimente, conflicte, dorinţe şi fantezii de genul “Cum ar fi trebuit să fie”. Acest proces implică mai multe stadii de la a te simţi trist/ă şi singur/ă; a te simţi trădat/ă, supărat/ă, copleşit/ă la organizarea unor noi imagini despre tine, partenerul tău şi relaţia voastră şi apoi integrarea acestora într-o nouă imagine a voastră împreună.

 Relaţii de cuplu sfat # 4: Reconstruiţi încrederea pentru continuarea călătoriei

Pentru a continua călătoria împreună, tu şi partenerul trebuie să fiţi din nou disponibili emoţional faţă de celălalt. Când partenerul împarte ceea ce simte cu tine, răspunde cu empatie. Discutaţi despre cum să rezolvaţi situaţiile similare cu care v-aţi putea confrunta în viitor şi asiguraţi-vă că partenerul este alături de voi. Prin rezolvarea problemelor imediat ce acestea apar, tu şi partenerul veţi învăţa cum să deveniţi disponibili emoţional unul faţă de celălalt.

 Relaţii de cuplu sfat # 5: Apelează la emoţiile care ajută relaţia

Intimitatea este inima oricărei relaţii şi, prin urmare, este nevoie să demaraţi orice acţiune care vă apropie. Petreceţi timp pentru a fi intimi fizic, prin atingeri şi exprimarea sentimentelor, filozofic, prin discuţii despre scopul vieţii, împărtăşirea valorilor şi obiectivelor şi social prin păstrarea legăturilor cu familiile, comunitatea etc. O relaţie de succes implică echilibrul între intimitate şi nevoia de a fi o persoană de sine stătătoare. Una dintre modalităţile de atingere a acestui obiectiv este discuţia despre viaţa ta, inclusiv viaţa voastră împreună şi viaţa individuală, înainte de a vă fi întâlnit. Asta va întări ceea ce fiecare dintre voi aduce în relaţie, ca şi cuplu şi individual. Şi, mai presus de orice, lasă-ţi partenerul să vadă cât de importnat/ă este pentru tine şi cât de mult apreciezi ceea ce face pentru tine. Fă-ţi partenerul să se simtă special printr-un bileţel de amor, prin trimiterea unui buchet de flori sau pur şi simplu dă-i un telefon pentru a-i spune “bună”.

http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/casnicie-cuplu

Baticul: acoperământ sau accesoriu religios?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, EDITORIALE

În cadrul bisericilor evanghelice, baticul este unul dintre subiectele controversate. În zilele noastre, parcă ne-am obişnuit cu o pocăinţă ieftină, în care Domnul ne primeşte aşa cum suntem. Sau… ascultăm de unele păreri care nu sunt tocmai în conformitate cu învăţătura biblică. Prin acest material nu doresc să judec vreo biserică ce nu are la bază învăţătura acoperirii capului femeii în biserică. Probabil de multe ori fetele au auzit expresia „contează să ai ceva pe cap în biserică”. Hmm… oare totul se rezumă la „a avea ceva pe cap”?

Cred că tot mai multe biserici din ziua de azi nu mai ascultă de învăţătura dată de Pavel: „Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.” Aşadar, doresc să adresez o întrebare: o bentiţă de 3-5 cm poate acoperi capul întreg? De ce ne-am obişnuit să transformăm mersul la biserică într-un obicei? De ce, fără să ne dăm seama, lăsăm deoparte învăţătura care nu ne place, dar continuăm să spunem „Dumnezeu este cu noi”?

Dragă cititoare, nu doresc să te simţi jignită prin ceea ce am scris mai sus. Ştiu că anturajul din biserică are foarte mare influenţă asupra ta, iar un simplu gest de smerenie este rapid etichetat ca fiind „fanatism”. Hai să ne trezim din starea de indiferenţă, să cercetăm Scriptura, iar abia apoi să comparăm învăţătura dată de alţii cu ce stă scris în Biblie.

Doresc să te fac să înţelegi că a-ţi acoperi capul nu înseamnă a te împovăra. Într-adevăr, uneori conducerea unei biserici poate tolera comportamentul doar ca noi să rămânem în biserică. Doresc să-ţi spun că a avea capul acoperit în biserică nu este un accesoriu, un obicei religios formal. Bentiţa este o minciună. Da, sună foarte şocant!

Cu mult respect îţi spun: hai să nu ne mai jucăm cu păcatul, să nu ne mai amăgim pe noi însene, ci să cerem Domnului înţelepciune. El să ne arate drumul pe calea strâmtă şi să ne conştientizeze că pocăinţa nu este un lucru uşor de apucat.

http://totalschimbat.ro

De ce nu face Dumnezeu un miracol extraordinar pentru a dovedi că există?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, EDITORIALE

Întrebare: „De ce nu există şi astăzi miracole vizibile şi clare, care să dovedească – fără nicio urmă de îndoială – tuturor oamenilor că Dumnezeu există?”

Răspunsul nostru: Mulţi dintre noi au nevoie de argumente serioase, chiar zdrobitoare, pentru a crede în Dumnezeu. Unii cred în existenţa lui Dumnezeu datorită unor argumente faptice şi filozofice puternice (secţiunea despre Existenţa prezintă câteva astfel de argumente). Alţii cred în Dumnezeu datorită răspunsurilor la rugăciune, datorită călăuzirii lui Dumnezeu în viaţa lor sau datorită modului în care El le-a schimbat viaţa.

Dar de ce nu se arată Dumnezeu într-un mod atât de evident, încât oamenii SĂ FIE NEVOIŢI să creadă că El există? Philip Yancey oferă un răspuns adecvat în cartea sa The Jesus I Never Knew (în special paginile 74-80).

Yancey subliniază faptul că Dumnezeu ne-a dat libertatea de a crede sau de a nu crede în El. El afirmă: „Credinţa mea suferă de prea multă libertate, de prea multe ispite de a nu crede. Uneori vreau ca Dumnezeu să mă copleşească, să-mi învingă îndoielile cu certitudine, să-mi dea dovezi hotărâtoare că El există şi că Îi pasă de mine. Vreau un Dumnezeu fără ambiguitate, Unul a cărui existenţă să o pot dovedi de dragul prietenilor mei care se îndoiesc”. Dar apoi continuă: „Cu cât Îl cunosc mai mult pe Iisus, cu atât sunt mai impresionat de ceea ce [Dostoevsky] numeşte miracolul abţinerii”.

Iisus ar fi putut face minuni atât de mari şi de spectaculoase, încât oamenii să fie nevoiţi să creadă în El. Ar fi putut vindeca oraşe întregi cu o singură proclamaţie. Le-ar fi putut pune în faţă instantaneu Strada Michigan din Chicago de astăzi. Sau ar fi putut face alte minuni uimitoare pentru ca oamenii să fie obligaţi să creadă în El. Dar Dumnezeu afirmă întotdeauna libertatea voinţei noastre, cu care ne-a creat.

Yancey spune: „Şi mai uimitor este refuzul Său de a face minuni şi de a ne copleşi cu dovezi. Accentul enorm pe care Dumnezeu îl pune pe libertatea umană este atât de absolut, încât ne-a dat puterea de a trăi ca şi cum El nu ar exista, de a-L scuipa în faţă şi de a-L crucifica. Cred că Dumnezeu se abţine atât de mult, pentru că nicio manifestare extraordinară a omnipotenţei Sale nu va determina răspunsul pe care-l doreşte. Cu toate că puterea poate produce ascultare, numai dragostea poate determina un răspuns de iubire, lucru pe care Dumnezeu îl doreşte de la noi şi pentru care ne-a creat”.

Dacă Dumnezeu Şi-ar manifesta puterea într-un mod atât de copleşitor, El ne-ar putea forţa să credem în El. Foarte uşor ne-ar putea forţa să-L ascultăm. Ar putea porunci orice doreşte. Dar ceea ce doreşte Dumnezeu este ca noi să-L cunoaştem ca Tatăl, Prietenul, Mângâietorul, Consilierul, Domnul nostru – de bună voie, nu din constrângere.

El ne-a dat motive mai mult decât concludente de a crede în El (citeşte, de exemplu, articolulDincolo de credinţa oarbă). Dar nu ne forţează să-L cunoaştem. Aşa cum a spus Iisus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el” (Apocalipsa 3:20). El intră în viaţa noastră cu permisiunea noastră. Iar dacă vrem cu toată sinceritatea să descoperim dacă El există şi cum este, ne va permite să-L găsim şi să-L cunoaştem.

http://www.everystudent.ro

Frumoasă, credincioasă sau…fată de casă?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, EDITORIALE

Referindu-mă la o viitoare parteneră, pot pleca de la premisa că frumuseţea trece şi credincioasă poate deveni. Apare atunci întrebarea: cum aş alege să fie prietena mea: frumoasă sau credincioasă?

Frumusețea fizică

Când vorbim despre frumuseţe, gândul ne duce la frumuseţea fizică. Puţine sunt cazurile, deşi nu acesta este idealul, când prietenia dintre o fată şi un băiat face ca fata “să înflorească” zi după zi, chiar dacă peste ea anii au lăsat urme în trecerea lor.

De cele mai multe ori am văzut opusul: fete care au mare grijă de modul în care arată (uneori cu sacrificii mari) până se căsătoresc, iar apoi ascund cântarul şi ridică oglinda tot mai sus pentru a se vedea doar capul. Să ajungi la 50 de ani şi să arăţi ca la 35 e mare lucru! Ştiu că în mai mult de jumătate din cazuri acest lucru este realizabil, dar nu înţeleg de ce nu se vrea.

Pentru a evita dezamăgirea, nu trebuie să fie frumuseţea fizică criteriul principalal acestei alegeri. Ca să fii dezamăgit, mai întâi trebuie să te amăgeşti. Oricât de frumoasă ar fi fata, nu trebuie să uiţi că e totuşi carne şi oase. Şi ea are o respiraţie mai puţin plăcută dimineaţa şi… da, poate chiar sforăie sau vorbeşte în somn, printre altele… Oricum ar fi această frumuseţe, nu uita că… e trecătoare!

Frumusețea caracterului

Mai putem vorbi şi de ofrumuseţe a caracteruluidescrisă atât de plastic în paginile Bibliei: “Multe fete au o purtare aleasă, dar tu le întreci pe toate.”(Prov 31:29).

În timpul facultăţii, femeia de serviciu îmi povestea despretiparul tinerelor studente. În primul an, în general, tânăra păstrează respectul şi bunul simţ învăţate acasă, dar odată aflându-se liberă, cu distracţii care se îngrămădesc, frecventarea discotecilor şi a cluburilor, debarasarea de inhibiţiile avute şi ignorarea sfatului părintesc schimbă puţin câte puţin modul de raportare şi de comportament. Ajunge astfel în anii 3 – 4 o tânără care diferă total de fata din primul an de facultate.

Poate că multe fete nu merg prin discoteci sau cluburi (şi nu mă refer la cluburile de gătit sau cele de sănătate), dar au alte modalităţi de petrecere a timpului liber şi prietenii nepotrivite, iar acea purtare frumoasă dispare.

Frumusețea caracterului crește odata cu noi?

Şi aşa am ajuns şi la credinţă! Nu avem un “credinţometru”, însă putem măsura la fel de fidel credinţa privind la lucrurile mici. Niciodată un băiat nu îşi va pune prietena să mute munţii pentru a vedea dacă e o fată credincioasă, ci va analizaaspectele aparent minore din viaţa ei. Am spus “va analiza” şi nu “va testa”, pentru că nu mi se pare corect să ispitesc pe cineva. Ispititorul este altul, dar ştiu că Dumnezeu la timpul potrivit mă va ajuta să văd ceea ce trebuie.

Să se îmbrace frumos şi decent, să vorbească respectuos, să meargă la biserică şi, de ce nu, să se implice în lucrul cu copiii sau cu tinerii, să studieze Biblia şi multe altele la fel de mici vor fi mai importante decât faptul că a plecat cine ştie pe unde, odată în misiune.

Poate că te întrebi în legătură cu “credincioasă poate să se facă”. E adevărat? Uneori da. Dar o prietenie poate schimba doar temporar relaţia cu Dumnezeu, mai mult sau mai puţin de ochii celuilalt. Tocmai de aceea este atât de necesar sfatul celor cu experienţă, în cel mai bun caz al părinţilor credincioşi.

Dar pentru aceasta, trebuie să fie…o fată de casă. Nu puţine sunt fetele care, pentru că sunt la studii, ajung acasă de câteva ori pe an. Uneori sunt motive obiective (distanţa, timpul, banii), dar acasă e un loc special. Se spune că: “Tată nu e cel care te-a făcut, ci acela care te creşte!”. Dar dacă vorbim despre acasă, acest proverb nu este valabil. Acasă nu e locul unde neapărat mă simt bine, ci locul în care am crescut, unde am responsabilităţi şi privilegii, amintiri plăcute şi prieteni dragi.

De multe ori, din dorinţa de a fi fată de oraş, tânăra nu mai dă pe la casa de la ţară. Dacă vrei să fii o fată de casă, nu ocoli casa părintească oriunde s-ar afla. În mod normal, acolo ar trebui să înveţi cum să îţi îndeplineşti îndatoririle casnice, care vor fi extrem de importante în fericirea ta şi a familiei tale.

Cum aş alege sa fie prietena mea: frumoasă, credincioasă sau…fată de casă? Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu mă pune să aleg una sau două din trei, ci El mi le va da pe toate. Şi sunt mai mult de trei!

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Frumoasă, credincioasă sau…fată de casă?