Întrucât Dumnezeu mi-a dat harul de a călători mult, am ocazia să vizitez un mare număr de biserici, atât din România, cât şi din Statele Unite. Ca vizitator pot observa cu uşurinţă multe deosebiri între biserici, tocmai pentru că am posibilitatea de a face comparaţii. Totuşi, există un aspect comun în toate bisericile, fie de la sat sau de la oraş, fie din România sau din America, fie mai bogate sau mai sărace, fie cu oameni educaţi sau mai puţin educaţi, etc. şi acest aspect, care a dobândit caracter universal, se referă la… TREZIREA SPIRITUALĂ!
Toţi conducătorii spirituali sunt conştienţi de necesitatea trezirii, discută despre această necesitate, observă starea de adormire spirituală din biserici, unii fiind chiar îngrijoraţi, dar aproape nimeni nu întreprinde ceva pentru ca trezirea să vină peste poporul lui Dumnezeu! Se vorbeşte mult, chiar foarte mult, dar nu se face aproape nimic pentru trezire!
La fel de mult se vorbeşte şi despre rugăciune, dar ne rugăm din ce în ce mai puţin, atât în particular, cât şi la închinarea publică. Avem „ore de rugăciune” şi nu e rău că le avem! Dar, dacă ar fi să însumăm timpul efectiv al tuturor rugăciunilor înălţate la „dulcele ceas al rugăciunii”, cu siguranţă că nu am reuşi să obţinem mai mult de… 15 minute! Din nefericire, „trezirea spirituală” şi „rugăciunea” devin tot mai mult aspecte pur teoretice, despre care vorbim frumos, şi din ce în ce mai puţin aspecte practice ale închinării noastre.
Privind cu îngrijorare la aceste realităţi, m-am tot întrebat: De ce oare majoritatea conducătorilor spirituali, deşi vorbesc atât de mult despre trezire, nu reuşesc să depăşească nivelul declarativ şi să treacă odată la aspectele practice ale trezirii? Personal, cred că de aceea se face atât de puţin pentru trezirea spirituală, pentru că oamenii, deşi vorbesc despre trezire, nu o doresc cu adevărat! Oare de ce? Pentru că, atunci când se produce trezirea programul nostru trebuie să se schimbe! Lista noastră de priorităţi trebuie să se schimbe! Rutina noastră trebuie să se schimbe! Totul, se va schimba, chiar noi înşine vom fi schimbaţi!
De fapt, trezirea spirituală înseamnă intervenţia Duhului Sfânt în „mersul normal” al lucrării din biserică! Trezirea este „vântul”, „focul” sau „ploaia” Duhului Sfânt! Ori, foarte mulţi dintre conducătorii spirituali sunt atât de bine „ancoraţi” într-un anume tipar pe care, poate, l-au moştenit de la înaintaşii lor şi pe care îl stăpânesc atât de bine, încât le este imposibil să accepte o schimbare! Paradoxal, ei doresc trezirea, dar nu ar dori să schimbe nimic din rutina lor religioasă. Aceasta este la fel ca şi cum, în mijlocul iernii, ţi-ai dori mult o casă încălzită, dar nu ai dori focul sau ca şi cum ţi-ai dori flori fragede, dar nu ai dori ploaia! Trezirea vine odată cu schimbarea, ba mai mult, trezirea impune schimbarea!
Istoria biblică, împletită cu istoria bisericii, ne învaţă că trezirile spirituale au venit prin oameni care au fost dispuşi să renunţe la ei înşişi şi la tradiţiile moştenite.
În capitolul 2 din cartea Faptele Apostolilor ne este prezentată predica lui Petru, predică la care aproape 3000 de suflete s-au convertit! Mesajul apostolului nu a fost unul structurat după complicatele reguli ale retoricii, dar a fost un mesaj care purta amprenta Duhului Sfânt! Petru era plin de Duhul Sfânt şi mesajul său era marcat profund de ungerea divină! Dar, care au fost împrejurările în care s-a produs atunci trezirea? Să privim cu atenţie:
- Petru i-a permis Duhului Sfânt să-i conducă mesajul, dincolo de tradiţia religiei iudaice!
- Petru a avut curajul să-i confrunte pe oameni cu realitatea păcatului lor.
- În acel moment, Petru a fost dispus să plătească orice preţ, chiar cu propria-i viaţă. Cu alte cuvinte, Petru nu s-a gândit pe cine supără cu mesajul său! Tot ce a contat pentru el a fost să transmită mesajul lui Dumnezeu!
Ce mare diferenţă între cei care vorbesc astăzi despre trezire şi apostolul Petru! În bisericile noastre totul este foarte bine planificat, controlăm totul, planificăm totul! Ori atunci când se produce trezirea, Duhul Sfânt preia controlul, Duhul Sfânt planifică, Duhul Sfânt coordonează, Duhul Sfânt îi promovează pe oameni!
Suntem noi dispuşi să cedăm întru totul conducerea bisericilor Duhului Sfânt? De multe ori, atunci când la serviciile divine participă împreună cu noi şi necredincioşi, uităm chiar de identitatea noastră, încercând parcă să ne facem cât mai plăcuţi oamenilor fireşti, ca nu cumva să ne înjosim în faţa celor care ne judecă fireşte. Dorim, atât de greşit, mai degrabă aprecierea necredincioşilor, decât voia şi preţuirea Lui Dumnezeu! Încercăm să ne evidenţiem, în faţa celor nemântuiţi prin realizările noastre fireşti, prin formaţii muzicale performante, cu teologi profesionişti şi cu diverse ceremonii religioase plăcute ochiului, etc. Nu doresc ca cineva să creadă că sunt împotriva bunei rânduieli în biserică! Ceea ce vreau să spun aici este că nu trebuie să ne bazăm pe noi, ci „pe Duhul Sfânt! „Realizările noastre”, au condus la biserici adormite, la propriu şi la figurat, la oameni plictisiţi şi la adunări din ce în ce mai goale!
În timp ce noi asistăm parcă neputincioşi la prăbuşirea creştinismului, islamismul, hinduismul, şi chiar mişcările satanice, câştigă tot măi mult teren în Europa şi în America noastră creştină! Potrivit estimărilor institutului de statistică „Barna Poll“ din Statele Unite, 4000 de biserici creştine se vor închide în cursul acestui an în America! Oare Dumnezeul creştinilor este mai slab decât idolii morţi ai religiilor orientale? Nicidecum! Problema nu este la Dumnezeul nostru, ci la noi! Noi vrem să mergem fără Dumnezeu! Am ajuns atât de fireşti, încât intervenţia Lui ne deranjează! Am preluat noi controlul religiei şi nu mai suntem dispuşi să renunţăm! Ne pricepem atât de bine la ceremonii religioase şi ne plac atât de mult pentru că promovează perfect imaginea „eu“-lui nostru!
Se promovează tot mai puţin serviciile speciale de rugăciune, zilele deosebite de post şi pocăinţă! În schimb, ne lăsăm purtaţi de valul laudelor legate de realizările noastre: „cei mai buni dirijori, cele mai profesioniste formaţii, cei mai instruiţi slujitori!” Asemeni bisericii din Laodicea, am ajuns şi noi să zicem: „suntem bogaţi, ne-am îmbogăţit!”
Deşi avem parte de atâta abundenţă, ne lipseşte, din ce în ce mai mult, tocmai ceea ce Petru avea, şi anume: puterea divină, care nu se capătă nici în şcolile de teologie, nici din cărţi, nici stând în faţa televizorului! Puterea lui Dumnezeu îi înzestrează pe oamenii care stau în rugăciune şi post, care studiază Cuvântul şi care depind de El, aplicându-L zilnic în vieţile lor, îmbrăţişând smerenia, trăind în profundă lepădare de sine şi cu dăruire totală pentru Dumnezeu şi pentru semeni!
Dacă dorim cu adevărat trezirea spirituală, atunci, cu siguranţă, vom fi dispuşi să plătim preţul trezirii, dăruindu-ne pe noi înşine lui Dumnezeu! Dumnezeu a dovedit că iubeşte lumea aceasta dăruind ceea ce a avut mai de preţ pentru ea: pe Isus Cristos, singurul Său Fiu! Pe Dumnezeu nu-l vom putea impresiona niciodată numai cu declaraţiile noastre de dragoste faţă de El! Dumnezeu, care a iubit dăruindu-se pe Sine însuşi, aşteaptă şi de la noi acelaşi fel de dragoste, adică o dragoste care să dăruiască pentru El tot ce are mai bun!
Trezirea spirituală vine atunci când Dumnezeu întâlneşte oameni care se dăruiesc pe ei înşişi lui Dumnezeu, care sunt dispuşi să dea timpul şi banii lor pentru lucrarea lui Dumnezeu!
Trezirea trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi, să continue cu familiile noastre, apoi în bisericile ale căror membri suntem şi de ce nu, să cuprindă întreaga naţiune. De fapt, singura şansă care i-a mai rămas ţării noastre este o trezire spirituală la nivel naţional! lată de ce, consider că merită să ne asumăm riscul de a ne depăşi rutina religioasă. Asemeni lui Moise, trebuie să mergem până dincolo de pustie, la muntele lui Dumnezeu! Abia atunci ne vom putea bucura de prezenţa Lui şi vom beneficia de ajutorul Domnului în slujirea noastră!
Şi acum, ca să ieşim din sfera teoriei, şi să trecem la aspecte de ordin practic. Doresc săjje fac cititorilor noştri o propunere concretă: Să începem, chiar de acum, un timp susţinut de post şi rugăciune în vederea unei treziri spirituale! Este necesar să ne întoarcem la Domnul cu pocăinţă, rugăciune şi post, atât fraţi şi surori, cât şi slujitori care, împreună cu bisericile pe care Domnul le-a dat în grijă, toţi cei care au pe inimă focul lucrării lui Dumnezeu, nu gunoaiele unor interese lumeşti, trecătoare!
Aceste rânduri nu sunt altceva decât sunetul de trâmbiţă al unui modest străjer care cheamă la trezire, la unitate, curăţie de inimă şi veghere! Cum vei răspunde tu? Cuvântul lui Dumnezeu spune: „La sunetul trâmbiţei, să vă strângeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi!” (Neemia 4:20)
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 