Categorie: EDITORIALE

Timpul Său și timpul nostru – Nicolae Geantă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Photo credit stephenmillerbooks.com

Le spuneam tinerilor în tabără la Sohodol că, de cele mai multe ori în viață, ne asemănăm cu un copil ce-a plecat la scoala duminicală cu două monede: una pentru colectă, și alta pentru înghețată. Pe drum piciul a scăpat o monedă din mână. Banul s-a rostogolit și a căzut tocmai sub un capac de hidrant. “Isuse, a zis pruncul, n-am ce să-Ți fac. S-a dus moneda Ta!”.

Nicolae GeantaTaman așa procedăm și noi. Rupem din timpul Lui pentru timpul nostru. Întărziem la biserică, la închinare, dar dorim să finalizăm la timp. Acasă cheltuim timp cu diferite inutilitați apoi rupem timpul de rugăciune. De studiu biblic. De discuții cu Hristos. Zilnic ne rezolvăm problemele noastre și facem totul fugar pentru Dumnezeu. (Dar la ananghie îl implorăm să nu întârzie). La colectă îi punem mărunțiș. Fiindcă-i furăm timpul cântăm puțin, slujim puțin, evanghelizăm puțin. Îl mărturisim puțin. Și trăim puțin…

Dumnezeu nu-i frizer să se mulțumească cu bacșișuri. Nici o pușculiță de lut în care arunci mărunțișul ce te încurcă prin buzunare. Nu e un sărac ce se înfruptă voluptos numai din firimituri. Nu sandwich-uri fugare așteaptă El de la noi, ci o masă copioasă! Pentru că Domnul ne întinde masa în fața potrivnicilor noștrii! Dumnezeu pentru noi a dat tot. S-a dat pe Sine!

Cât dai atât de mare e Dumnezeul tău! De aceea, eu cred că Banca Națională ar trebui să scoată bancnotele verzi, de 1 leu. Nu numai că ne încurcă la numărat în biserici, sau că ne roșește obrazul când dăm colecta cuiva, dar cu bancnote de 1 leu în cer ni se vor construi case de 1 leu!

Cât timp dăm noi Lui Dumnezeu? Căci El nu e niciodată ocupat cănd vine vorba de noi… Și suntem atâți de mulți, și avem atâtea probleme…

Citeste blogul lui Nicolae Geanta aici – http://nicolaegeanta.blogspot.com

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Profețiile tale rele despre tine însuți

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, EDITORIALE

Aiurel

Una din marile mele probleme, care mi-a dat bătăi de cap de-a lungul timpului și care nici la vârsta asta nu mă face să mă simt bine, este tocmai felul în care eu profețesc despre mine. Astăzi aleg să vă spun și vouă despre pericolul unor astfel de profeții sau de ce nu, despre binecuvântarea unor profeții bune.

Vedeți voi, eu am fost învățat în perioada copilăriei mele să gândesc negativ, pesimist și acuzator la adresa mea. Asta s-a făcut în biserică și acasă. Probabil asta s-a întâmplat cu mulți dintre voi. Predici axate 95% pe acuze, pe necesitatea uciderii firii, pe amenințarea cu iadul, pe amenințarea rămânerii pe pământ, pe amenințarea chinului, pe scoaterea în evidență a neputinței, fără a primi variante și alte feluri de mesaje negativiste și demoralizatoare. Să nu credeți că vin acum cu o evanghelie a momentului (cei care îşi predau viața apoi  trăiesc cum vor), nu, vin cu precizarea că am fost instruiți să gândim negativ.

De la a gândi negativ, acuzativ, distructiv, următorul pas este să vorbești în aceeași manieră. Adică, transpui în vorbe stilul pe care l-ai dobândit. Asta face pe mulți să fie foarte critici cu alții, pentru că ei se simt mici sau în destul de multe cazuri unii, mai ales introvertiţii, devenim profeții dezastrului pentru noi înșine.

Scriptura ne spune că în puterea limbii stă viața și moartea iar noi ne gândim la auzul acestor cuvinte că viața și moartea altora stă în puterea limbii noastre, sau că, viața noastră stă în puterea limbii altora. Azi vă fac provocarea să analizăm cum, acest verset poate face referire la noi înșine și cum pot vorbele noastre să ne ucidă sau să ne ridice pe noi, rostitorii lor.

Iată câteva exemple de profeții dezastruoase: Aș vrea să fac școala de șoferi, dar știu că nu voi lua carnetul! Aș vrea să mă căsătoresc, dar îmi e teamă că nu voi fi un soț bun. Aș vrea să merg în tabără, dar mă tem să nu mă fac de râs. Aș vrea să mă integrez în acel grup, dar dacă o să râdă de mine? Aș vrea să slăbesc dar îmi e teamă de criticile altora care m-ar face să mă simt prost. În aceste exemple, puține, este exprimată o nevoie și în același timp bariera care stă în calea împlinirii ei. Această configurație e o profeție în cele mai multe cazuri. Adică, inconștient, ne condamnăm la acel parcurs limitativ sau negativ. Vorbele au o putere imensă, mai ales că sunt urmare a unei gândiri pe măsură. Când gândurile sunt și verbalizate deja, efectul lor este amplificat. Practic, cuvintele pe care le rostești, pot deveni o sentință pe care ți-o dai, o condamnare și de ce nu o profeție despre viitorul tău.

Îți sugerez un exercițiu. Ia o foaie de hârtie și încearcă să depistezi la tine gândurile negative care au cea mai mare rată de transpunere în vorbe. Scrie pe o hârtie tot ceea ce ai obiceiul de a spune negativ despre tine. Fii atent/ă în special la vorbele care încep cu ”eu niciodată…” sau cu ”eu nu…” dar variante sunt mai multe. După ce faci această listă, care va fi subiectivă, întreabă pe cei apropiați dacă au observat la tine astfel de vorbe și completează lista cu descoperirile lor. În acest fel vei avea o privire mai amplă asupra problemei. După asta o să te rog să vezi câte din vorbele tale au fost profeții, adică, câte din ele se împlinesc ori sau împlinit. Vei descoperi lucruri surprinzătoare. Vei descoperi cum vorbele tale despre tine, te-au închis cu puterea lor, te-au limitat, te-au îngrădit, te-au condamnat și vei descoperi că ai nevoie de o altfel de vorbire și implicit de o altfel de gândire despre tine.

Da, este incredibil cât de des profețim de rău despre noi. Este uimitor cât de mult ne facem rău noi înșine, prin vorbele rostite. Este interesant ce efect extraordinar poate avea o schimbare a felului de vorbire al nostru despre noi, de aceea mâine, dacă Dumnezeu ne mai îngăduie, voi scrie despre o altfel de vorbire, despre o vorbire echilibrată și pozitivă care să ne schimbe parcursul vieții.

Acum versetul ” din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit” capătă noi valențe. De multe ori se întâmplă ca noi să ne fim călăii, noi să ne condamnăm și asta ne va închide pentru totdeauna. Dacă ne acuză cineva pe nedrept se stârnește în noi dorința de a face dreptate și încercăm să scăpăm de acele acuze. Dar dacă noi ne acuzăm pe noi, cine ne va mai scoate?

http://www.filedinjurnal.ro/

Maretia celor 7 afirmatii rostite de Isus pe cruce

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

Salvation

Timp de 6 ore, Mantuitorul a suferit si a rabdat pe cruce dureri inimaginabile. In aceste ore, Domnul Isus a facut exact 7 afirmatii. Sa ne amintim impreuna mantuirea minunata pe care Isus a desavarsit-o, in lumina cuvintelor din Evanghelie rostite de Rascumparatorul nostru.

Isus a trecut prin multe incercari. Pe dealul Golgotei, cand Si-a ispravit lucrarea, a biruit si ultima incercare. Pe cruce El a implinit tot ce a fost profetit in Vechiul Testament. El a dovedit ca este Fiul lui Dumnezeu.

Prima afirmatie a lui Isus facuta pe cruce

In Luca 23: 33-34 este scris: Cand au ajuns la locul numit „Capatana”, L-au rastignit acolo, pe El si pe facatorii de rele: unul la dreapta, si altul la stanga. Isus zicea: „Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!” Ei si-au impartit hainele Lui intre ei, tragand la sorti. Dornnul Isus Hristos a rostit aceste cuvinte exact in momentul in care I-au luat mana si I-au pironit-o pe lemnul crucii.

A doua afirmatie a lui Isus facuta pe cruce

Ajungem la cea de-a doua afirmatie a Domnului Isus de pe cruce, cuvant care a fost adresat in mod direct si personal unuia dintre cei doi talhari care au fost rastigniti impreuna cu Domnul Isus. Luca 23: 43 : „Adevarat iti spun astazi vei fi cu Mine in rai.”

A treia afirmatie a lui Isus facuta pe cruce

loan 19: 26-28: Langa crucea lui Isus, statea mama Lui si sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, si Maria Magdalena. Cand a vazut Isus pe mama Sa, si langa ea pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie, iata fiul tau!” Apoi, a zis ucenicului: „Iata mama ta!” Si, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasa.

A patra afirmatie a lui Isus facuta pe cruce

In Matei 27: 45-47 scrie: De la ceasul al saselea pana la ceasul al noualea s-a facut intuneric peste toata tara. Si pe la ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adica: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” Unii din cei ce stateau acolo, cand au auzit aceste vorbe, au zis: „Striga pe Ilie!”

Aceasta este momentul in care mania lui Dumnezeu fata de toti oamenii s-a revarsat neingradita peste Isus. In primele trei ore petrecute pe cruce Domnul a avut parte de ura infernala a omenirii fata de El, fata de tot ceea ce insemna Dumnezeu. Oamenii L-au batjocorit, au hulit, soldatii si-au impartit intre ei hainele Lui. Dar in urmatoarele trei ore se face intuneric. Soarele isi pierde stralucirea si mania lui Dumnezeu se revarsa peste Fiul Sau, deoarece El savarseste ispasirea pentru pacatele lumii in calitate de Miel fara cusur.

A cincea afirmatie a lui Isus facuta pe cruce

Prin suferintele Sale, Isus a dorit sa ne dea noua apa vietii. Dupa aceea Isus, care stia ca acum totul s-a sfarsit, ca sa implineasca Scriptura, a zis: „Mi-e sete.” (Ioan 19: 28).

A sasea afirmatie a lui Isus facuta pe cruce

Cand a luat Isus otetul, a zis: „S-a ispravit!” Apoi Si-a plecat capul si Si-a dat duhul. (Ioan 19:30). Acesta este cuvantul biblic pentru eliberare. Orice povara ai avea pe suflet, poti fi eliberat, mantuit si poti deveni un copil al Dumnezeului Atotputernic.

A saptea afirmatie a lui Isus facuta pe cruce

Isus a strigat cu glas tare: „Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul!” Si, cand a zis aceste vorbe, Si-a dat duhul (Luca 23,46). Este ultimul cuvant rostit de Isus in timpul vietii Sale pamantesti, dar in acelasi timp este si un simbol al vesniciei in ceruri.

http://afirmativ.com/

Ce spune Biblia despre sfarsitul lumii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE

doomsday

Cartea Sfanta are numeroase referiri si elemente profetice asupra momentului in care oamenii se vor confrunta cu Apocalipsa. Ce spune Biblia despre sfarsitul lumii? Cutremure, epidemii sau disparitia Soarelui sunt doar cateva dintre semnele care vor prevesti Sfarsitul Lumii, conform Bibliei.

Conceptul de Apocalipsa se poate regasi in aproape toate religiile, fie ca vorbim de crestinism, budism, hinduism sau islamism. Principala idee a acestui concept este ca vechea lume, distrusa de pacat, va fi inlocuita cu una mai buna, eterna, dupa ce raul va fi distrus.

„Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu.” (2 Timotei 3:1-4)

In cadrul crestinismului, sfarsitul lumii este mentionat in Apocalipsa lui Ioan, ultima carte din Noul Testament, insa multe alte referiri la Sfarsitul Lumii pot fi regasite si in alte parti din Biblie, desi nimeni nu stie cand va avea loc. „Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.“ (Matei 24:36)

Ce spune Biblia despre sfarsitul lumii: Semnele prin care caracterizeaza Evanghelistul Matei sfarsitul lumii:

  • Se vor scula multi proroci mincinosi – „Fiindca vor veni multi in Numele Meu si vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Si vor insela pe multi.” (Matei 24:5). „Se vor scula multi proroci mincinosi si vor insela pe multi.” (Matei 24:11)
  • Vor fi razboaie – „Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie: vedeti sa nu va inspaimantati, caci toate aceste lucruri trebuie sa se intample. Dar sfarsitul tot nu va fi atunci.” (Matei 24:6)
  • Vor fi conflicte politice interstatale si probleme sociale – „Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei imparatii; si, pe alocuri, vor fi cutremure de pamant, foamete si ciume.” (Matei 24:7)
  • Adevaratii credinciosi vor fi prigoniti – „Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omori; si veti fi urati de toate neamurile pentru Numele Meu.” (Matei 24:9)
  • Pacatul si faradelegea in lume vor creste – „Si, din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci.” (Matei 24:12)
  • Evanghelia va fi propovaduită pretutindeni – „Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfarsitul.” (Matei 24:14)

Ce spune Biblia despre sfarsitul lumii: semnele prevestitoare

Cu ajutorul cifrei sapte, simbol al perfectiunii in religia crestina, apostolul Ioan descrie semnele prevestitoare ale Apocalipsei. Astfel, aceasta va fi anuntata de sapte ingeri, cu sapte trambite, moment in care pe Pamant vor aparea nenorociri si cataclisme fara precedent.

Apocalipsa mai noteaza ca balaurul cu sapte capete, numit si Antihrist, va da scaunul sau de domnie fiarei cu zece coarne, care va aparea din mare. Toti cei care se vor inchina fiarei (Antihristului) vor trebui sa suporte mania lui Dumnezeu.

Dupa ce Antihristul va semna un legamant de pace cu Israelul pentru o perioada de sapte ani, oamenii se vor confrunta cu epidemii si cataclisme. Aproximativ la jumatatea acestei perioade Antihristul va rupe legamantul cu Israelul si va porni un razboi impotriva acestuia. Oamenii vor fi ispititi sa se inchine celui Rau.

Ce spune Biblia despre sfarsitul lumii: intoarcerea Lui Iisus

La finalul perioadei de sapte ani, Ierusalimul se va confrunta cu un atac din partea Antihristului. Acesta este momentul in care Iisus se va intoarce pe Pamant si Il va invinge pe cel Rau. Timp de un mileniu, Hristos il va tine pe Antihrist intr-un iaz de foc, conform Apocalipsei lui Ioan. Cel Rau va fi eliberat apoi pentru scurt timp, insa va fi invins definitiv de Hristos.

Va urma apoi Judecata pentru toti cei care nu mai sunt, cei necredinciosi ajungand in iazul cu foc, iar cei credinciosi alaturi de Iisus, primind viata vesnica intr-un Cer si Pamant nou. „Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut”, scrie in Apocalipsa lui Ioan.

Citeste mai mult: adevarul.ro

Orașul – pactul voit cu stresul

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

Joi, am ajuns cu 5 minute mai devreme la grădiniţă, să îmi iau copilul. Ușa se descuie exact la ora 3, abaterea e de câteva secunde cel mult, așa că am rămas în mașină și priveam cele ce se întâmplau pe lângă mine. Am găsit în cele cinci minute, argumente pentru scrierea de azi și pentru încă câteva. Oamenii sunt foarte, foarte stresaţi, agitați, grăbiți și parcă renunță la umanitate din ce în ce mai mult.

Vedem adesea oameni încordați, puși pe ceartă. Alții sunt stresaţi pur și simplu, deși se străduiesc să fie și să pară în regulă. Alții sunt speriați profund, dar inconștient și dacă privim în mediul acesta al orașelor rar vom vedea oameni care să emane pace și liniște ”by default”. Cei mai mulți, marea majoritate, sunt ca într-o cușcă. De fapt, suntem în cuști, ceva mai mari, e drept, dar suntem în cuști. Cuştile astea au ”zăbrele” invizibile, dar foarte puternice și nu ne lasă să fim oameni. E cumva prețul pe care îl plătim pentru confort, pentru tehnologie, pentru curățenie și altele.

Nu ne obligă nimeni să stăm în orașe, dar alegem asta pentru anumite avantaje pe care le considerăm importante iar prețul este pe măsură. Betonul a devenit mediul nostru, iar sticla îl mai lustruiește puțin. E un mediu stresant pentru noi, întrucât nu seamănă cu mediul inițial. Omul a fost creat să locuiască în grădină, în natură, în contact permanent cu natura, viața, ființele, plantele. Omul a fost creat să respire aer curat, să vadă până hăt departe în zare, să alerge, să se miște să trăiască. Din păcate puține din acestea se mai întâmplă la orașe. Să nu credeți că ”la țară” nu se poate întâmpla, ba da, putem merge cu cușca după noi că am devenit dependenți de ea.

Personal am ajuns să repet ca înțeleptul Solomon: ”O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?” Muncim pentru ce nu satură, trudim pentru ce nu avem timp să gustăm, ne facem confort cu mare trudă, dar nu avem cum să ne bucurăm în el, la început din cauza timpului investit în crearea lui, apoi din cauza bolii ivite din excesele făcute. Câștigăm mult și cheltuim tot atât. Nu avem timp de relații, nu avem timp de soți și soții și tot înțeleptul Solomon spunea că ” Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti, în tot timpul vieţii tale deşerte pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.” Nici să ne mai bucurăm de ce avem voie nu mai avem timp. Habar nu avem să mai iubim pentru că nu avem timp de investit în ”prostii” din astea. Facem sex pornografic, contactless, deși suntem creștini, pentru că nu avem timp sau energie de investit mai mult. Când mor oamenii au preponderent aceleași păreri de rău și în top e părerea de rău că nu a trăit viața, părerea de rău pentru relațiile slabe sau inexistente și părerea de rău pentru ce puteau face pentru alții și nu pentru ei. Oare așa să mor și eu?

Da, se pare că Solomon chiar a fost extraordinar de înțelept, totul e o mare deșertăciune. Facem tot ce nu e vital necesar, iar ce e foarte important, lăsăm să facem când om fi la pensie, iar atunci nu mai putem, nu mai vrem, nu mai apucăm. Ce aiuriți putem fi… Statul în cușcă ne-a limitat perspectiva la aici și acum, deși ne pretindem noi doritori de cer. Habar nu avem să mai privim în sus. Declarăm că vrem cerul, dar ne sperie îngrozitor perspectiva de a muri. Câți dintre noi ne-am uitat în ultima lună în sus, spre cer și să vedem acolo speranța și bucuria noastră? Nici nu mai ridicăm capul din pământ, iar dacă îl ridicăm, vedem preponderent beton și îl lăsăm jos.

Nu mai știm să ne ”citim” copiii, dar avem pretenții de mari părinți. Nu mai știm să ne ”citim” nevasta, dar avem pretenții de bărbați destoinici, femeile nu mai știu să ”citească” soții, dar se pretind femei evlavioase. Suntem prizonieri într-o cușcă de sticlă și beton din care putem ieși, dar nu mai vrem. Nu vrem să pierdem confortul, nu vrem să pierdem dotările și utilităţile, ne sperie gândul să avem mai puține, ne sperie gândul că ar trebui să ne spălăm ”păpucii” de noroi. Preferăm să stăm în cuşcă, iar orașele sunt mediile în care putem fi cu toții conectați și coordonați.

Ne pretindem liberi, dar habar nu avem ce e aia libertate. Nici nu mai știm ce gust are. Ia să ieșim o lună de concediu în cel mai îndepărtat sătuc, unde nu avem nimic decât acoperiș și vom vedea că începem să trăim. Toate mecanismele puse de Dumnezeu în noi se vor trezi din amorțeală. Va trebui să căutăm noi hrană nu să o așteptăm de la alții pe bani, va trebui să ne păzim noi, nu să ne bazăm pe poliție, va trebui să trăim pur și simplu pentru noi nu pentru sisteme. Ei…. dar asta e greu. Nu mai vrem. Nu considerăm că merită plătit prețul într-o societate care face toate astea în locul nostru. Suntem bolnavi de robie și nu vrem a ieși din Egipt unde avem pâine și usturoi. Preferăm robia.

Da, e blestemul orașelor despre care scriam data trecută. E un blestem al marilor metropole, un lucru împotriva căruia Dumnezeu a intervenit ca să le facă un bine oamenilor, dar noi avem o fixație, o pasiune pentru ele, la fel cum o femeie abuzată face o fixație pentru soțul ei alcoolic și abuziv creându-se relația de codependență. Nu, nu sunt deloc un critic al vostru, ci al meu. Nu cred că poate cineva să dea lecții la acest capitol înainte de a ieși complet afară din sistem, iar eu nu sunt acela. Doar am tras un semnal de alarmă pentru a ne mai trezi nițel. Eu sunt pus pe gânduri și zdruncinat puternic.

http://www.filedinjurnal.ro/