Categorie: FAMILIE

De ce spune Biblia că ”nevasta să se teamă de bărbat” și ce înseamnă acest lucru?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, FAMILIE

Cineva întreba, pe unul dintre forumurile creștine:

”Scrie în Biblie să se teamă femeia de bărbat sau este doar o invenție? Am fost la nunta unei amice și preotul le-a citit dintr-o carte că FEMEIA TREBUIE SĂ SE TEAMĂ DE BĂRBAT (adică de soțul ei).”

blog-fearful-womanDin nefericire, versetul la care doamna de mai sus se referă este interpretat după ureche și folosit ca o scuză ieftină, de multe ori, pentru a justifica o atitudine total necreștină a soțului, care poate implica tirania, abuzul verbal, emoțional și chiar fizic. De asemenea, el este folosit și de către cei care nu cred, pentru a scoate în evidență  ”absurditatea” scrierilor biblice.

Reacțiile la această întrebare spun totul. Pe bună dreptate, dar fără să se întrebe ce și cum, cei mai mulți dintre comentatorii de ocazie au fost indignați. Unii au dat ca sfat: ”Nu trebuie sa iei textul biblic ad literam” , iar alții au concluzionat că asta este dovada vie a faptului că Biblia a fost scrisă de bărbați pentru bărbați, folosind termeni duri cum ar fi ”misogini” pentru a-i descrie pe ”autori”.

Aveți răspunsul meu în cele ce urmează, ca o veste bună a faptului că Biblia NU încurajează violența domestică, ci, dimpotrivă, o atitudine iubitoare și bazată pe principii sănătoase.

Problema pe care unii dintre noi o avem este aceea că nu deținem nici cea mai vagă idee despre ceea ce scrie in cartea noastră de căpătai, în Biblie, deși ne numim creștini. Nu știm că autorul Bibliei este chiar Dumnezeu și de aici luăm totul cu ușurătate. Vorbim doar din auzite și tragem concluzii pripite, nefundamentate.

În ciuda aparențelor, Sfânta Scriptura NU ne învață nicăieri că femeia trebuie să se teamă (fizic sau într-in alt mod cu conotație abuzivă) de soțul ei, nici că trebuie să se ascundă cu groază atunci cand acesta vine acasă – așa cum se întamplă uneori în familia pseudocreștină. Atunci, ce să însemne oare că “femeia trebuie să se teamă de barbat”?

Textul la care se face referire și pe baza căruia vom discuta astăzi este următorul:

”Încolo, fiecare dintre voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.”  (Efeseni 5:33, VDC)

Pentru a înțelege corect sensul textului biblic, o regulă de bază este să îl privim în context (atât în cel imediat, cât și în cel general al Scripturii). Ca și în orice altă scriere, dacă scoatem un text din context, putem denatura sensul și folosi informația obținută ca pe un pretext pentru ceva urât și departe de ceea ce Autorul a intenționat să transmită. Iar, atunci când întâlnim și o limitare evidentă datorată traducerii, ar trebui să ne interesăm și ce spune textul original, pentru a elimina orice dubiu.

Înainte de a vedea care este explicația pentru “teama” datorată de femeie partenerului ei, haideți să observăm un amănunt deloc de neluat în seamă. Până la a ajunge să  abordeze subiectul relației dintre soțul creștin și soția sa, citim despre o altă teamă – pe care fiecare dintre cei doi o datorează:

“Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos“. (Efeseni 5:21)

Prin urmare și bărbatul și soția trebuie să se ”teamă”? Evident, conform acestui verset, iar cuvântul folosit aici este identic cu cel despre care vorbim astăzi, în original. Ce înseamnă oare să te “temi” de Hristos? Vorbim de o teamă sfântă, de supunere în dragoste, de admirație, de reverență sau de frica bătăii zilnice? Fiecare dintre noi este chemat să se supună autorității lui Hristos, înainte de orice altceva, iar această acceptare necondiționată a principiilor Lui va afecta și modul în care ne vom raporta unul la celălalt în familie, biserică și societate. Pavel face trecerea, prin acest verset, către abordarea subiectului familie, punând la baza discuției un adevăr incontestabil: creștinul, bărbat sau femeie deopotrivă, este dator să aibă un caracter smerit, supus autorității lui Hristos. Și ce înseamnă, însă, să i te supui și celuilalt ”în frica lui Hristos”, după cum spune textul biblic? Înseamnă să îl domni fizic, verbal, emoțional și să acționezi brutal împotriva voinței lui? Nicidecum! Biblia nu ne învață că unul dintre noi îi este superior cu ceva celuilalt. Din contră, ce ni se spune aici este că suntem egali ca valoare, deși avem roluri diferite. Ne datorăm unul celuilalt smerenie, supunere,  ascultare, respect și o relație bazată pe principiile enunțate de Dumnezeu!

În acest capitol (Efeseni 5), principiile de bază cu privire la relația cuplu vin la pachet. Ele ne dau împreună imaginea corectă asupra a ceea ce trebuie să existe între noi ca soți. Citim mai sus de versetul care oferă și subiectul de astăzi, că soțul trebuie să își iubească soția tot ”așa cum a iubit și Hristos Biserica și s-a dat pe Sine pentru ea” – adică să fie gata să dea TOTUL în relație, inclusiv propria-i viață (vezi versetul 25 și cele de după). El trebuie, de asemenea, să își iubească partenera ”ca pe trupul lui” (versetul 28).

Nu-i așa că imaginea începe să difere flagrant de grozăvia care ne indigna la culme puțin mai devreme?

Și, ca să nu ne lungim prea mult, haideți să observăm încă o dată de ce spuneam că scoaterea din context este de fapt doar un pretext pentru a enunța un principiu greșit. Din versetul incriminat (Efeseni 5:33) cei neștiutori sau rău intenționați citesc doar partea a doua. Prima lui parte, însă, ne ajută enorm în a ințelege despre ce este vorba de fapt – chiar și dacă nu vom citi întreg capitolul. Acolo ni se mai spune că bărbatul trebuie să își iubească soția ”ca pe sine însuși”! Putem trage cumva concluzia că asta poate să implice și teama de bătaie?

În incheiere, ce inseamnă, totuși, că femeia “trebuie să se teamă” de bărbat? M-am uitat în textul original. Cuvantul “teamă” (gr. phobeō) se poate traduce (în functie de context) și prin ”reverență, respect”. Pusă problema astfel, totul face sens, mai mult ca niciodată. Traducerile mai moderne, inclusiv Noua Traducere în limba română, folosesc deja o exprimare mai aproape de sensul corect:

”Totuşi fiecare dintre voi trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi, iar soţia să-şi respecte soţul”.  (Efeseni 5:33, NTR)

Bărbatul care este un lider al casei lui, un om al lui Dumnezeu, un creștin matur – care își iubește sotia așa cum a iubit Hristos Biserica, tratând-o ca pe trupul lui, ca pe sine însuși, nu merită nimic mai puțin decât admirația și respectul acesteia!

Fie ca Dumnezeu să ne ajute pe toți să ne trăim viața de familie așa cum ne-a învățat El!

sursa: http://cuplulcrestin.wordpress.com/2013/10/28/de-ce-spune-biblia-ca-nevasta-sa-se-teama-de-barbat/

Bărbatul să-și iubească nevasta

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE

barbatilor iubiti-va nevesteleBărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,….Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuş. Efeseni 5:25

Trăim în lumea în care aproape nimic nu mai are preț, în lumea în care nu doar o haina ruptă este aruncat și nu reparată, nu doar un aparat de radio este aruncat si nu reparat că mai mult aruncăm oamenii la gunoi fie că este vorba de avortarea unui copil, fie că este vorba de un divorț oamenii renunță la alți oameni ca la oricare alt lucru simplu și neimportant.

Multe cupluri sau “frânturi de cupluri” ajung la consiliere pentru că vor să se debaraseze unul de celălalt. De multe ori stau în față cu oameni aruncați la gunoi de partener și lucrul acesta se întâmplă din ambele sensuri, și bărbații și femeile au aceeași problemă. Sper să nu fiu considerat conspiraționist dar voi spune că eu am impresia că e vorba de o educare primită de societate să ajungă în punctul acesta. Divorțurile au o rata mare, muuuult prea mare decât își poate permite societatea. În 2007 de exemplu au fost mai multe divorțuri decât căsătorii în 2010 au fost 32.000 de divorțuri. Astfel, 21% dintre casatorii au luat sfarsit in 2010. In jur de 6500 de cazuri, era vorba despre căsătorii cu o vechime mai mica de 3 ani. La recensământul din 2011, s-a constatat ca românii se căsătoresc tot mai rar, iar ca media de vârstă la care are loc căsătoria a crescut. [Read more…]

Citeste mai mult…http://www.filedinjurnal.ro/page/108/

Care trebuie să fie atitudinea creştinului faţă de vestimentaţie (haine)?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, FAMILIE

Motivul scrierii acestui articol este mesajul care am primit de la un cititor al portalului nostru. Iată conţinutul mesajului:

Dacă aţi putea, doresc să-mi spuneţi opinia Dvs., despre felul cum ar trebui să se îmbrace un adevărat creştin. Realitatea biblică nu corespunde nici 10% cu ceea ce văd eu prin biserici. Tineretul umblă îmbrăcat indecent, ceea ce cred că deranjează nu doar pe Dumnezeu, dar şi pe noi ar trebui să ne deranjeze. Vă mulţumesc şi aştept răspunsul Dvs.

În Biblie sunt menţionate des cuvintele “haine”, “înbrăcat”, îmbrăcăminte”, etc. şi nu este posibil într-un articol să facem analiză la toate aceste referinţe. De aceea, vreau să mă limitez la un număr mai mic de referinţe pe care le consider că au nemijlocită legătură cu întrebarea care mi-a fost pusă şi să vedem care este învăţătura acestor pasaje.

Vestimentaţia nu trebuie să fie prioritară valorilor spirituale ale creştinului

În vestita predică de pe munte Domnul Isus Hristos a spus:

De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât harana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai dep reţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrojoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: “Ce vom mânca?” Sau: “Ce vom bea?” Sau: “Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. (Evanghelia după Matei 6:25-32)

Când alergăm mai mult după haine decât după împodobirea noastră cu lucruri duhovniceşti, adică zidirea unui caracter frumos, atunci ne asemănăm cu Neamurile, adică cu păgânii. Aşa trăiesc ei. Fac din haine un cult, o religie. Am auzit despre persoane care se limitează foarte mult în mâncare doar ca să-şi poată cumpere o haină scumpă şi astfel, prin hainele pe care le are să impresioneze pe cei din jur şi să le formeze o impresie despre sine care nu corespunde realităţii. Este o mare rătăcire când cineva investeşte mai mult timp şi bani pentru procurarea hainelor, decât pentru dobândirea lucrurilor sfinte. De aceea Domnul Isus a spus la încheierea acestui pasaj din Predica de pe Munte astfel:

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Evanghelia după Matei 6:33)

Vreau să pun cititorului câteva întrebări care te pot ajuta să-ţi faci o evaluare în acest sens. Pentru ce cheltui cei mai mulţi bani? Cât ai cheltuit anul trecut, luna trecută, pentru procurarea hainelor şi cât ai cheltuit pentru dobândirea lucrurilor sfinte, pentru zidirea unui caracter frumos cum ar fi (grup de studiu, tabra de studiu biblic, biserica, etc.)? Aceasta îţi va arăta care sunt priorităţile tale.

Nu te lăsa impresionat de oameni din pricina vestimentaţiei lor

Iacov, în epistola care îi poartă numele, le-a scris creştinilor astfel:

Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului. Căci, de pildă, dacă întră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi întră şi un sărac îmbrăcat prost; şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, şi-i ziceţi: “Tu şezi în locul acesta bun!” Şi apoi ziceţi săracului: “Tu stai colo în picioare!” sau: “Şezi jos la picoarele mele!” Nu faceţi voi oare o desoebire între voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele? Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătorilor? (Iacov 2:1-6)

Nu te lăsa nici odată impresionat de vestimentaţia oamenilor, indiferent cum sunt ei imbrăcaţi, cu haine scumpe sau cu haine proaste. Caută să priveşti mai departe de haine, să priveşti în sufletul omului şi aceasta poţi afla doar atunci când comunici cu el, când te interesezi de el, când doreşti cu adevărat să-i slujeşti.

Nu căuta să impresionezi pe oameni prin vestimentaţie

Pentru că majoritatea oamenilor sunt părtinitori şi judecă după învăţişare, de aceea mulţi cad în cursa aceasta şi depun tot efortul doar ca să aibă haine prin care pot impresiona. Cei mai mulţi vor să impresioneze cu haine scumpe, dar sunt şi de cei care vor să impresioneze pe oameni cu “smerenia” lor îmbrăcând în mod intenţionat haine vechi, cârpite, etc. prin care pot să iasă în evidenţă ca nişte oameni smeriţi. Hainele nu sunt indicatorul cel mai precis al spiritualităţii omului. De aceea…

Îmbracă-te în chip cuviincios

Pasajul următor a fost adresat de Apostolul Pavel în primul rând femeilor, dar se aplică şi la bărbaţi. Să citim mai întâi pasajul care spune:

Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase. (Epistola 1 a lui Pavel către Timotei 2:9-10)

Dacă privim atent, pasajul singur defineşte ce înseamnă a te îmbrăca în chip cuviincios şi specifică “cu ruşine şi sfială”, adică nu sfidător. Dacă cândva tendinţele modei era să scoată în evidenţă frumosul, acum se pare că în cele mai multe cazuri este să sfideze. Asfel, modelierii caută să facă haine “cât mai sexi” cum se exprimă ei, şi apoi femeile poartă aceste haine care trezesc dorinţele sexuale ale bărbaţilor din jur. Aceasta sfidează bărbaţii, soţiile lor, societatea întreagă şi valorile morale.

A te îmbrăca în mod cuviincios înseamnă să te îmbraci aşa, ca hainele de pe tine să nu lase în umbră caracterul tău, sau să-i facă pe oameni din start să creadă cu totul altceva decât ceea ce eşti în realitate. Să mai dau un exemplu. Dacă ai îmbrăcat o haină, pe care o crezi tu la modă şi pe care este şi capul acelui iepuraş ce este logo la revista Playboy, fii sigur că din start oamenii vor crede că împărtăşeşti concepţiile acelei reviste şi deci, eşti o fată sau un băiat cu gândire uşuratică.

Nu te grăbi să condamni pe oameni din pricina hainelor

Cunosc un cuplu, care la un moment au ajuns într-o mare criză financiară, aşa încât soţul, care avea doar o singură cămaşă, nu a reuşit să-i cumpere soţiei decât o rochiţă simplă de vară, una aşa de simplă care de obicei poartă femeile prin casă la ţară. Fiind de curând întorşi la Dumnezeu şi având o mare dorinţă de a-L cunoaşte mai mult, ei au mers duminica la biserica pentru a asculta mesajul Biblic şi pentru a se închina cu toată biserica. La încheiere, s-a apropiat de soţia acelui bărbat o femeie din biserică şi i-a făcut observaţie că sunt prea descoperiţi umerii acelei rochii şi că nu este cuviincios să vină la biserică imbrăcată astfel. Apropo, femeia care a făcut această observaţie era tocmai stăpâna unui atelier de croitorie, iar haina soţiei acelui bărbat arăta bine starea lor materială la acel moment şi că numai din dorinţă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi-a permis să vină aşa la biserică. Femeia ce a făcut observaţia putea mai degrabă să le facă o invitaţie la ei acasă, să ia măsurile şi să-i coase o rochie frumoasă acelei doamne tinere. Aceasta ar fi fost o atitudine şi o faptă cu adevărat creştinească şi frumoasă.

Un alt caz a fost atunci când portarul unei biserici a oprit-o pe o fată să mai vină la biserică pentru că purta pantaloni strânşi pe corp care scoteau în evidenţă relieful corpului. Am rămas foarte întristat când am auzit despre acest caz pentru că presupun că acea fată era atât de săracă încât nu-şi putea permite la moment să-şi cumpere alte haine ca să se poată îmbrăca în chip cuviincios iar altă dată, pe când era departe de Dumnezeu, nici nu realiza cum se îmbrăca. Un om condus de dragostea lui Dumnezeu va fi plin de îngăduinţă răbdătoare şi nu va proceda ca portalul din acest caz.

Iată hainele desăvârşite pe care ne îndeamnă Dumnezeu să le îmbrăcăm din moment ce am devenit copiii Lui:

Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă pe altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. (Coloseni 3:12-13)

http://moldovacrestina.md/

Frumuseţea căsniciei creştine

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE, MEDITAŢII

„Cât de frumoasă este căsnicia între doi creştini, doi care sunt una în casă, una în dorinţă, una în modul de viaţă pe care îl urmează, una în religia pe care o practică… Nimic nu-i desparte în trup sau spirit… Ei se roagă împreună, se închină împreună, postesc împreună; se învaţă reciproc, se încurajează reciproc, se întăresc reciproc. Merg alături în Biserica lui Dumnezeu şi sunt părtaşi ai ospăţului lui Dumnezeu; alături trec prin dificultăţi şi persecuţie, împărtăşind o mângâiere reciprocă. Nu au secrete unul faţă de celalalt; nu evită compania celuilalt; nu aduc niciodată întristare inimii celuilalt…. Văzând asta, Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.”

Cuvintele lui Tertulian străbat peste ani revelând o realitate după care tânjesc mulţi dintre cei ce poartă numele lui Christos şi anume descoperirea frumuseţii în cadrul căsniciei creştine. În zilele noastre din nefericire, în cea mai mare parte, Biserica nu mai conştientizează prezenţa Celui ce umblă în mijlocul lampadarelor de aur cu un glas ca al multor ape. Ca urmare, nici viaţa de familie a acestei largi majorităţi nu se mai face auzită ca un ecou al vocii Sale ci este precum un gong de aramă zgomotos sau un chimval zăngănitor.

Totuşi, frumuseţea de care vorbeşte acest părinte al bisericii, frumuseţea căsniciei descrisă de Scripturi este conturată odată cu înţelegerea scopurilor pentru care aceasta a fost creată. Ceea ce conferă frumuseţe căsniciei estetovărăşia, camaraderia. „Nu este bine ca omul să fie singur!” Suntem creaţi să trăim în relaţii iar căsnicia este cel mai intim nivel al relaţiilor umane. Apoi, aceasta este pilonul de bază al societăţii. Lumea ar fi un dezastru dacă familia s-ar strica complet şi ar înceta să mai existe. De asemenea, căsnicia este pentru reproducere. „Duceţi-vă şi umpleţi pământul!”, a spus Dumnezeu cuplului primordial. Aceasta nu înseamnă că familia este doar o „clinică maternă”. Nu. Mariajul şi sexul în cadrul acestuia este şi pentru plăcerea noastră. Căsnicia este un lucru bun şi plăcut atunci când lucrurile se aşează cum trebuie. Ea este de asemenea o soluţie împotriva păcatelor sexuale. Pavel scriindu-le corintenilor,  oferă următorul îndemn:„estemai bine să se căsătorească decât să ardă de dorinţă”.

Frumuseţea căsniciei ţine cumva de fericirea mea, de bunăstarea mea, de plăcerea mea? Cei mulţi aşa consideră. Însă aşa cum vin de rapid în gândirea noastră aceste observaţii, aşa de rapid se risipesc în dezamagire odată cu lupta la baionetă cu realitatea cruntă.

Dacă am vedea clar am înţelege că mai presus de orice alt scop, primordial, căsnicia este despre Dumnezeu, despre gloria lui Dumnezeu şi apoi despre fericirea, plăcerea, bunăstarea… nu a noastră, ci aceluilalt, a partenerului nostru. Ceea ce ne îndeamnă să fim atât de preocupaţi faţă de noi înşine este păcatul. Păcatul îndreaptă reflectoarele înspre noi, face din noi centrul atenţiei. Dumnezeu nu va fi vreodată glorificat în cineva atâta timp cât eul acestuia este încă proeminent în viaţa sa, atâta timp cât interesele personale sunt mai importante decât dorinţele şi interesele partenerului de viaţă.

De aici, nevoia acută de sfinţenie personală. Şi, acest proces al sfinţirii personale, mai ales în viaţa de cuplu este, de cele mai mult ori, extrem de dureros. Implică multă renunţare, mult sacrificiu, merge chiar până lamoarte. Moartea faţă de noi înşine. Dacă nu murim faţă de noi înşine căsnicia ne va fi un dezastru. Martori ruşinaţi şi nu puţini, cu capetele plecate, zdrobiţi de tăvalugul divorţului pot confirma acest lucru. O căsnicie fericită da, cere un divorţ. Însă divorţul acesta trebuie să fie faţă de eul nostru, faţă de dragostea excesivă faţa de sine.

Christos Şi-a dat viaţa pentru Biserică şi acest lucru este un mandat pentru fiecare soţ şi fiecare soţie în propria „împărăţie privată” cum numea cineva căsatoria. O familie sfântă va reflecta Cerul, îl va reflecta pe Christos. Va fi, în miniatură, un tipar al manifestării lui Dumnezeu în poporul Său. Aceasta este sacră şi ne îndreaptă privirile înspre Christos şi relaţia Sa cu Biserica pentru că, întocmai precum Biserica, căsnicia ne pune deoparte pentru ceva mult mai măreţ, mai presus de noi înşine.

Dumnezeu prin Christos, a pus Biserica deoparte şi a sfinţit-o pentru a împlini lucrarea Sa în lume. Acelaşi lucru este foarte adevărat cu privire la această instituţie „sfântă”. Dumnezeu foloseşte relaţia dintre soţ şi soţie pentru a dărui şi a lua, pentru a ocroti şi a purta de grijă. La bine şi la rău, în sărăcie şi în bogăţie, în suferinţă şi în sănătate, El este Acela care lucrează în noi şi ne curăţeşte, ne sfinţeşte cu scopul declarat ca noi să experimentăm din plin frumuseţea căsniciei creştine. Şi când avem parte de această frumuseţe, Dumnezeu este glorificat.

Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.

– ”Eşti atât de frumoasă, iubita mea, atât de frumoasă!”

– ”Eşti atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!”

(Cant. Cant. 1:15, 16)

mariuszarnescu.

Căsătoria. De ce ne face fericiţi şi cum să rămânem aşa

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE, MEDITAŢII

Căsnicia este, pentru mulţi oameni, cea mai importantă relaţie a lor. Şi cine i-ar putea condamna? Căsnicia ne poate face mai fericiţi, mai sănătoşi şi chiar mai bogaţi. De ce se întâmplă aşa?

Asta au vrut să afle şi cei de la US News, aşa că au întrebat sociologii.

De ce ne face căsătoria fericiţi?

“Persoanele căsătorite o duc mai bine în aproape toate domeniile sănătăţii şi bunăstării”, a declarat Robin Simon, profesor de sociologie şi cercetător la Universitatea americană Wake Forest. “Chiar şi când se îmbolnăvesc, oamenii căsătoriţi au şanse mai mari la recuperare.”

Alţi cercetători sunt de părere că nu e vorba de căsătorie în sine, ci de parteneriat sau cuplu, indiferent de forma socială a acestuia. Societatea include din ce în ce mai mult şi cuplurile necăsătorite, astfel că „în ultimii 30 de ani, diferenţele în ceea ce priveşte sănătatea, între persoanele căsătorite şi cele care nu au fost niciodată căsătorite s-au restrâns aproape la zero”, este de părere Debra J. Umberson, profesor de sociologie şi cercetător la Universitatea Texas.

“Sunt convinsă că diferenţele dintre căsnicie şi coabitare nu sunt aşa de puternice precum îşi închipuie oamenii”, mărturiseşte şi Simon, deşi spune despre căsătorie că iese totuşi în avantaj. “Nu depinde atât de mult de căsătorie (în sine, n.r.), cât de a avea un partener intim”, susţine cercetătoarea care adaugă că “în toate studiile mele am văzut că mariajul este bun. Intimitatea este bună.”

Dacă intimitatea este reţeta fericirii în cuplu, atunci căsătoria ar trebui să sporească acest atu pentru că reprezintă angajamentul celor doi de a continua să îşi ofere unul altuia intimitate pe termen nedefinit. Însă sunt şi alte componente ale unei căsnicii care o detaşează de alte forme de convieţuire în cuplu:

– adoptarea unui rol social (soţ, soţie) le dă celor doi un simţământ mai puternic al identităţii. În plus, îi ajută să îşi împartă activităţile – cele casnice, de familie, comunitare, de petrecere a timpului liber. Se ştie totodată despre cupluri că, reuşind să realizeze mai multe lucruri în doi, îşi diminuează stresul. Şi, deşi poate deteriora relaţia, “cicăleala” pare a fi foarte eficientă în a-l face pe partener să aibă mai multă grijă de propria-i sănătate.

– căsătoriile sunt avantajate din punct de vedere legal. În mediul american, de unde provin sociologii, impozitele şi subvenţiile de sănătate avantajează în mod evident persoanele care fac parte dintr-un cuplu legal.

– sprijinul social pe care soţii şi-l oferă reciproc este un alt factor care determină creşterea nivelului de bunăstare. Intrând în căsnicie fiecare cu setul lui de prieteni, partenerii îşi îmbogăţesc reţeaua de cunoştinţe. Iar acest lucru e extrem de benefic. Viața socială este vitală şi este, adesea, o sursă subapreciată de fericire.

Secrete pentru a evita eșecul în căsătorie

Sociologii observă că, deşi rata divorţurilor a scăzut recent, căsătoriile şi alte relaţii de cuplu par să nu depășească totuși o rată se supravieţuire de 50-60%.

Andrew Cherlin, profesor de sociologie şi politici publice la Universitatea Johns Hopkins, spune că instituţia căsătoriei se îndreaptă în două direcţii: “pentru persoanele cu studii superioare, căsătoria încă o duce bine. În cazul persoanelor mai puţin educate, se înregistrează mai puţine căsătorii, mai multe despărţiri, mai mulţi copii din flori şi mai mult stres.”

Numeroase alte studii, scriu analiştii Washington Times, au arătat că cele mai multe cupluri care au apucat să aniverseze 20 de ani de căsnicie erau formate din parteneri cu studii superioare, care aveau o viaţă religioasă activă, nu au locuit împreună înainte să se căsătorească, erau la prima căsătorie şi nu aveau copii din altă relaţie.

În schimb, cuplurile care se destramă în primii cinci ani sunt adesea formate în adolescenţă, din parteneri ce provin din familii destrămate şi care nu au copii împreună.

Într-adevăr, vârsta la căsătorie este un factor predictor pentru succes. Oamenii se căsătoresc mai târziu decât în trecut: bărbaţii în jurul vârstei de 27½ ani, iar femeile după 25½. Acesta este un lucru bun, spun sociologii, la fel cum este şi faptul că, în ultimul timp, sexele s-au apropiat tot mai mult de o egalitate a drepturilor şi obligaţiilor. Un alt factor care poate constitui un indiciu al succesului căsătoriei viitoare este relaţia partenerilor de cuplu cu părinţii lor.

Ar fi ideal este ca aceste lucruri să fie cunoscute înainte de începerea unei vieţi în doi. Dar dacă două persoane fără prea mulţi “predictori ai succesului” sunt deja într-o relaţie de căsătorie? Şi dacă această căsătorie scârţâie deja?

Cercetătorii insistă asupra faptului că o căsnicie trebuie tratată cu realism. Şi că partenerii de cuplu ar trebui să conştientizeze şi să accepte faptul că cei mai fericiţi ani dintr-o căsnicie sunt cei de la începutul ei. De asemenea, că e benefic pentru cei doi să realizeze că “luna de miere” va avea un sfârşit, iar declinul se simte mai puternic în primii ani. Alţi cercetători, după cumSemnele timpului v-a relatat în trecut, au motive să contrazică această teorie.

Psihiatrul Arthur Nielsen concluzionează că “o căsnicie de succes nu este un lucru uşor de obţinut” şi din pricina contextului presant în care trăim. Un mariaj de succes necesită maturitate emoţională şi abilităţi sociale, pentru a face faţă discuţiilor (aparent inevitatbile) despre bani, sex şi copii, cele trei subiecte care incită cel mai des la certuri în familie.

Între toate acestea, cel mai important factor pare a fi păstrarea unor aşteptări calibrate după posibilităţile reale pentru a evita clacarea sub presiune. Aşa cum conchinde Debra Umberson, e vital ca cei doi să se sprijinească emoţional reciproc şi să fie dispuşi să “îl accepte pe celălalt aşa cum este.”

Cele mai mari probleme ar putea să apară chiar din lipsa acestor elemente. Privind la societatea americană, unii sociologi au spus că rata divorţurilor a fost influenţată direct de o creştere a ethosului individualist după 1970. Problemele apar deci, după cum spunea Bradford Wilcox, director al Proiectului National Marriage de la Universitatea Virginia, când oamenii se simt neputincioşi în faţa dificultăţilor maritale care se instalează după câţiva ani şi când nici nu doresc să le rezolve.

http://semneletimpului.ro/