Categorie: FAMILIE

Divortul, un pacat de neiertat?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, FAMILIE

Intelegem din Sfanta Scriptura ca Dumnezeu priveste pacatul la fel: o razvratire impotriva Sa! Razvratire impotriva Lui nu poate lua, forme mari sau mici, de aceea orice pacat este o pata neagra, pe o camasa alba, daca pot sa ma exprim poetic legat de pacat…Negru nu poate fi mai negru sau mai putin negru, asa cum albul nu poate avea nuante…
Am citit de la diversi autori crestini ca nu exista in ochii lui Dumnezeu pacate mari sau mici! Cum spuneam pacatul este o razvratire sau o chestiune legata de o trecere pe langa vointa lui Dumnezeu, un esec al dorintei Sale in viata mea, determinat de voia mea! Ba chiar acum cativa ani unui grup de misonari englezi adresandu-le o intrebare despre pacat ei au afirmat ca e posibil, dand un exemplu din regulile rutiere, ca unui sofer care trece pe rosu sa fie inchis pentru asta ani de zile, in timp ce un alt sofer ce din neglijenta ucide 12 oameni sa scape doar cu o amenda, ba chiar sa fie compatimit de magistratul care il judeca!…

Evident ca nu putem crede in astfel de idei. Pot presupune ca respectivii misionari erau cam slabuti profesional, fara sa poata spune macar un verset din Biblie pe tema pacatului mare – care e mic si a pacatului mic care e mare! Eu am invatat raspunsul perfect si nu ma dau in laturi sa-l folosesc atunci cand intru intr-o situatie despre care nu stiu cum… Raspunsul fenomenal este: Nu stiu! Si acum pentru ca nu stiu prea mult incep sa scriu despre ceva ciudat: un pacat aparte! Totusi in Psalmul 19 robul lui Dumnezeu se roaga sa nu fie peste el mandrie, pentru a fi fara prihana, nevinovat de pacate mari! (v.13)
Daca m-ati fi intrebat acum vreo luna despre pacate aparte v-as fi raspuns ca nu stiu decat unul: sinuciderea! Problema sinuciderii nu este ca nu ar putea fi iertat, dar mai este timp in lumea de dincolo de iertari de pacate? Dati-mi voie sa spun ca DA! Domnul Isus ne spune ca hula impotriva Duhului Sfant nu are iertare nici aici, nici in lumea de dincolo, ceea ce ma face sa cred ca exista pacate care pot fi iertate dincolo de pragul mortii! E doar o parere personala si nu doresc deloc sa o testez pe pielea mea!
Dar exista un pacat care suscita acum si aici mai multe intrebari si discutii pe Internetul penticostal decat situatia pacatului sinuciderii! In Noul Statut al Cultului Penticostal s-a propus (poate s-a si aprobat!) un articol in care un barbat ce a divortat in timp ce nu era crestin-penticostal, adica nu era botezat si membru intr-una din bisericile Cultului Penticostal, nu poate fi ordinat! Adica indiferent cum ar arata viata lui ulterioara, el nu poate accede sa fie diacon ori presbiter. Sa nu mai vorbim de ideea pastoratiei… Deci orice act de cult ii vor fi interzise pentru a le practica.  Ideea ciudata a celor care conduc Cultul Penticostal este ca un om care se lasa de minciuna nu mai este mincinos, unul care se lasa de furat nu mai este hot, unul care nu mai ucide nu mai este criminal etc., dar un om divortat nu se poate lasa de divortul sau, asa ca este intr-un soi de pacat ce poate sa fi fost iertat de Dumnezeu, dar perpetuu, cel putin pe perioada vietii, daca nu cumva si cu consecinte eterne. Cu alte cuvinte este ceva ce nu poti repara lasandu-te pur si simplu de el! Personal cred ca ideea divortului ar trebui privit in lumina Cuvantului si in Spiritul ei si sa nu vedem doar un blocaj spiritual (care e mai degraba un blocaj al mintii umane) fara o solutie! Vedem clar ca Isus Christos a fost pus in cateva randuri de ispititori in astfel de blocaje ( cazul femeii prinse in curvie, daca botezul lui Ioan era din Cer sau de la oameni legat de puterea cu care facea Domnul Isus minuni, platirea birului catre Cezar etc.), dar a iesit biruitor tocmai pentru ca avea lumina lui Dumnezeu. I-as sfatui pe cei care conduc Cultul Penticostal sa nu se arunce sa judece, sa dea verdicte, nici sa scrie legi impovarand pe crestini, ci sa caute intelepciune de sus, a lui Dumnezeu, daca, desigur, chiar le pasa de Cel PreaInalt. Caci noi nu am fost chemati sa fim sefi, lideri, mari conducatori, ci atat cat slujim sa avem de la Dumnezeu dreptul de a conduce!
Cineva, un crestin, un cunoscut de-al meu, imi spunea odata ca nu mai putea sta cu sotia sa! Sotia sa era necredincioasa pe atunci si ii crea probleme. Imi spunea trist acest om:Voi divorta si apoi stand singur ma voi ruga toata viata mea Domnului Isus ca El sa ma ierte! Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu a divortat sotia lui care a devenind crestina ceva mai tarziu! Iar cand acest om deosebit a murit rapus de cancer, a avut cel mai minunat sprijin in femeia de care a dorit sa divorteze!
Dar si acest om credea ca pacatul divortului s-ar putea ierta doar intr-o viata! De ce? Ce gresesc eu aici si nu inteleg?
De regula, vin la finalul unui eseu cu o concluzie! Stiu ce trebuie facut! Intuiesc ce aspect sau actiune trebuie incurajata, motivata… Nu si acum, asa cum cei care conduc Cultul nu au raspuns! Nici macar pentru viata lor!…Au sau incearca sa aiba pentru viata altora!
Si totusi ce este cu divortul? E un act al unei sinuciderii fara moarte? Ar trebui cei ce conduc un Cult sa defineasca curatia spirituala si ce viziune au…Sincer ma indoiesc despre viziune sau curatenie!…

http://altarul.blogspot.ro/

SCRISOARE CATRE FEMEI SI MAME

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, FAMILIE

d3926d9824d65a0abd0de96421e00eebTocmai am terminat de citit un e-mail primit din partea unei tinere femei care m-a întrebat dacă Isus este într-adevăr acel Prinţ minunat pe care eu L-am descris de atâtea ori în articolele mele. Având în vedere că este 8 Martie, ziua internaţională în care mamele şi femeile de pretutindeni se simt mai speciale şi aşteaptă mai multă iubire din partea iubiţilor sau soţilor lor, eu aş dori să mă adresez tot vouă, dragelor mele femei.
Astăzi majoritatea dintre voi veţi primi o floare, un compliment, un sărut mai apăsat pe buze, şi toată lumea vă va dedica poezii şi articole scrise cu scopul ca să vă facă să vă simţiti speciale şi iubite. Din nefericire, majoritatea celor care astăzi vă vor felicita şi vă vor face să vă simţiti speciale, vor uita în 9 Martie totul.
Ştiu, scumpe mame şi femei, că multe dintre voi purtaţi răni adânci în inimi, răni care v-au străpuns inimile sensibile şi care v-au lăsat cu cicatrici pe care nu le veţi putea uita. Simţiţi că nu mai puteţi avea încredere în soţ, fiindcă v-a rănit de atâtea ori. Oamenii v-au judecat de multe ori greşit şi au fost nopţi la rândul în care lacrimile au fost singurele mângâieri care v-au atins obrazul. Ştiu că nu e uşor, să te lupţi cu viaţa cotidiană de mamă şi de soţie. Să speli chiuvetele pline cu vase, să faci mâncare, să împături mormane de haine şi apoi.. să nu fii apreciată. Să ţi se spună că doar la asta eşti bună şi că nu poţi face mai mult, să ţi se reproşeze că hainele nu sunt suficient de aranjate în dulap şi că mâncarea e prea sărată. Nu te simţi dezamăgită? Nu ţi se pare că nu-ţi iese nimic bine?

Şi totuşi… există Cineva care zâmbeşte când vede cum te străduieşti să faci un nou fel de mâncare pentru soţul tău, Cineva care îţi dă tărie să cari coşurile cu cumpărături atunci când oftezi sătulă şi care este cu tine în fiecare moment al vieţii tale. El îţi poate satisface cele mai adânci nevoi ale sufletului tău, cele pe care nici cel mai minunat bărbat din lume nu le poate cunoaşte… şi El te iubeşte mai mult decât oricine! Vreau să-ţi spun că eşti perfect poziţionată în locul în care te afli şi eşti echipată cu calităţile necesare ca să fii folositoare acolo. Eşti soţia potrivită pentru cel de lângă tine, mama perfectă pentru copiii tăi. Chiar dacă de multe ori ţi se pare că ei vorbesc chineză şi tu altă limbă. Chiar dacă uneori îţi vine să laşi totul baltă şi doreşti să fugi undeva departe. Draga mea, bucură-te de ceea ce ai acum. Nu mai regreta prezentul gândindu-te ce bine a fost “pe vremuri”. Nu-ţi vei face bine, nici ţie, nici celor care aşteaptă dragostea ta. Zâmbeşte mai des şi fă totul cu iubire, căci tu eşti sufletul casei tale! Aşa că nu mai fi amară ca o lămâie, ci dulce ca o căpşună. Străduieşte-te să fii frumoasă. Să fii veselă. Să fii o femeie sfântă.

Nu te lăsa influenţată de toate teoriile feministe atât de populare, ci rămâi acolo unde eşti. Slujeşte, iubeşte, dăruieşte, zâmbeşte. Poate că oamenii nu vor aprecia tot ceea ce vei face, însă să ştii că Dumnezeu este Singurul care te apreciază cu adevărat şi care te ajută să mergi înainte. El este cel mai minunat încurajator care poate exista în viaţa vreunei femei, fiindcă El înţelege atât de bine inima ei complicată şi… o iubeşte. În ciuda imperfecţiunilor. Aceasta este dragostea pe care fiecare fată o visează- ca cineva s-o iubească exact aşa cum este ea. Dumnezeu… numai El ne poate iubi în adevăratul sens al cuvântului într-un asemenea mod.
Aşa că, data viitoare când vă veţi simţi nevaloroase, amintiţi-vă că adevărata voastră valoare nu este preţuită doar pe 8 Martie… ci în fiecare clipă a vieţilor voastre de Acela care o cunoaşte, şi numai El o poate face cunoscută soţilor şi copiiilor voştri. Aşa că, simţiţi-vă în fiecare zi minunate, frumoase şi valoroase!

Articol scris de Milena Cismasiu

Sursa: Intrebarileinimii.blogspot.ro

Ştim să iubim sau trebuie să învăţăm?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, FAMILIE

lectii de iubire

Poate pare comică întrebarea, dar e una cât se poate de obiectivă. Văd asta la şedinţele de consiliere şi văd asta în muzică, filme, religie etc. Văd mulţi oameni care iubesc dar nu o dau bine în relaţie cu iubirea lor. Văd alţii care sunt iubiţi dar nu le ajunge. Văd oameni care se iubesc reciproc dar parcă degeaba, iubirea lor nu poate afecta benefic viaţa partenerului. Deşi „iubire” este, efectele iubirii se lasă aşteptate. În acest context mă întreb dacă ştim cu adevărat să iubim sau trebuie să învăţăm să iubim. E o problemă la iubire în sine sau la arătarea iubirii? Sau poate… la amândouă?

Nu o singură dată am auzit expresia „fac tot ce îmi stă în putinţă dar el tot nu e fericit cu mine” şi mă întrebam dacă nu cumva noi oamenii avem de învăţat. Dacă nu cumva e nevoie să luăm lecţii de iubire de la careva? Dacă nu cumva iubirea nu este înnăscută ci trebuie învăţată, cultivată, crescută? Şi concluzia la care am ajuns este că trebuie să învăţăm să iubim.

Din naştere noi nu avem capacitatea de a iubi. Nu ne naştem cu ea. Noi ne naştem egoişti şi arătăm asta din primele gesturi pe care reuşim să le facem după naştere, din primele vorbe pe care reuşim să le spunem cu gura, din primele acţiuni de care suntem în stare cu mâinile noastre. Egoismul din noi se vede de la cea mai fragedă vârstă iar iubirea… e ceea ce credem că ni se cuvine. Iubirea nu o avem în noi la naştere, deci ne naştem cu nevoia de a fi iubiţi nu cu dorinţa de a iubi.

În acest context, în această realitate ne vedem puşi în faţa nevoia de a învăţa să iubim. Cineva trebuie să ne înveţe iubirea. Cineva trebuie să ne iubească tocmai ca noi să vedem cum se iubeşte. Cum primele şi cele mai importante persoane din viaţa noastră sunt mama şi tata, ele sunt şi primele care ne predau lecţii de iubire. Practic, fiecare din noi se naşte cu un rezervor emoţional, cu o nevoie de iubire care trebuie satisfăcută de părinţi în egală măsură. Partea proastă e că, deşi ar dori, părinţii nu ne pot umple proporţional acele rezervoare emoţionale decât în puţine, foarte puţine cazuri. Motivele sun variate:

  • Unul din părinţi e la muncă în străinătate deci rezervorul va fi umplut disproporţional (dacă va fi umplut vreodată)
  • Părinţii sunt divorţaţi
  • Părinţii nu se iubesc şi deci nici noi nu avem ce vedea.
  • Părinţii sunt afectaţi de adicţii (o dovadă clară a lipsei iubirii corecte)
  • Părinţii sunt egoişti şi prioritate are maşina, casa, concediile, ieşirile etc.
  • Părinţii nu ştiu să iubească pentru că la rândul lor nu au avut de unde să înveţe.

Sunt multe cazurile în care părinţii nu pot fi profesori buni dar sunt şi cazuri în care unul din ei îşi dă tot interesul să umple şi partea celuilalt, inactiv sau lipsă şi totuşi lucrurile nu vor fi în regulă pentru că avem nevoie de dragoste de ambele tipuri.

Deci, nu ne naştem cu instinctul de a  iubi şi e puţin probabil ca părinţii să ne înveţe toată lecţia iubirii sau să ne arate o iubire adevărată. Ce putem face în această situaţie? De unde să învăţăm o iubire de calitate? Cum putem să ştim să iubim corect, plenar, împlinitor, satisfăcător? Trebuie să căutăm asta sau lăsăm lucrurile aşa cum vin ele natural? Dacă apar probleme în căsnicie sau în relaţii oare nu trebuie să luăm de undeva şi „lecţii de iubire”?

Desigur că oamenii sunt învăţaţi „să iubească” prin muzică, filme, cărţi, exemple dar scepticul din mine se întreabă dacă e tocmai iubirea corectă cea prezentată pe mass-media? Nu cumva e otrăvită? Ba cred că da. Iubirea asta e una tot egoistă dar perfecţionată. Are de a face în special cu sexul şi împlinirea poftelor egoiste. În acest caz avem deja măcar trei variante închise. Nu ne naştem aşa, părinţii rareori reuşesc să ne înveţe iar societatea caută mai degrabă să ne otrăvească iubirea. Unde putem învăţa despre iubire? Cine ne poate oferi un model de iubire corectă.

Unele versete din Scriptură ne spun că, Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, a venit ca să ne fie o pildă, în altele nu se spune în special bărbaţilor, dar şi femeilor să iubim ca El, după modelul Lui, cum a iubit El biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea. Deşi cei mai mulţi oameni fug de credinţă considerând-o irelevantă pentru omul acestui secol totuşi, singura iubire reală care poate fi luată ca şi etalon, e cea arătată de Dumnezeu şi care ne-a afectat şi ne afectează vieţile în fiecare zi. Iubirea aceea este neegoistă, nepervertită, corectă, satisfăcătoare, împlinitoare şi completă. Modelul de dragoste este Dumnezeu prin Isus Hristos şi vom vedea mâine cum iubirea aceea ne poate învăţa să iubim şi noi deplin, plenar şi complet.

Până mâine, iubiţi-vă din toată …. mintea J

http://www.filedinjurnal.ro/

Familia – un proiect divin

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE

Familia este proiectul exclusiv a lui Dumnezeu. Încă de la început citim în Scriptură că Domnul Dumnezeu a văzut singurătatea bărbatului și, ca atare, a făcut o femeie pe care a adus-o la el, și astfel Domnul a constituit prima familie. Toată Scriptura mărturisește pe tot parcursul ei că Domnul a apărat și a consolidat familia. Astfel, știind izvoarele familiei, trebuie să știm că diavolul urăște de moarte tot ce a creat Domnul curat și frumos! Diavolul dorește distrugerea acestei instituții sfinte și de-a lungul secolelor el a făcut tot posibilul să discrediteze și să distrugă familia. Dar parcă niciodată familia n-a fost așa de asediată și compromisă ca acum, la începutul acestui mileniu.

Ce este de făcut? Doresc să aștern câteva acțiuni care ar trebui făcute pentru ca familia să reziste acestui asediu:

1.Trebuie să privim cu mai multă atenție în Scriptură și să vedem începuturile ei; nu avem voie să stabilim noi acum conceptele despre familie, ele au fost stabilite! Cu cât suntem mai aproape de conceptul divin, cu atât viața de familie va cunoaște o împlinire mai mare. Ioan Gură de Aur spunea că “familia este singura rămășiță a Edenului pierdut”. Deci, trebuie să aprofundăm învățătura Scripturii despre familie prin consiliere, seminarii și conferințe pentru relațiile dintre soți și, de asemenea, pentru relațiile dintre părinți și copii și toate relațiile inter-familiale.

2.Familia trebuie susținută în rugăciune. Nu există rugăciune fără scriptură și scriptură fără rugăciune. Domnul Isus și apostolii au împletit tot timpul cercetarea Scripturilor cu rugăciunea. Prin rugăciune primim putere de la Duhul Sfânt să trăim o viață de dedicare și altruistă. Nici un soț nu trăiește pentru el însuși ci pentru celălalt – acest adevăr nu poate fi realizat decât prin puterea lui Dumnezeu.

3.Familia are nevoie de o Biserică locală unde să crească și să se consolideze spiritual. Biblia spune “cine se însoțește cu înțelepții devine înțelept…” O biserică ancorată în adevărurile lui Dumnezeu va ajuta o familie să se ancoreze corect. Pentru toate acestea și nu numai, familia are nevoie de ajutor! Parafrazez “dacă nu acum – când, dacă nu noi – cine”; este vremea potrivită și este timpul nostru!

Familia are nevoie de ajutor!!!

de Cusman Cionca

http://opiniisimarturiidefamilie.blogspot.ro/

Ce-i cu băieții și bărbații de azi? – de Gili Indrie

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, EDITORIALE, FAMILIE

Sunt anumite întâlniri, situații, care îți lasă ”urme” în suflet pentru toată viața. Aceste ”urme” nu sunt neapărat vizibile, dar ele își lasă amprenta pe felul tău de a vedea lucrurile pentru tot restul vieții. Aceste urme eu le numesc filtre. De exemplu: de când am ajuns să conștientizez dezechilibrul numeric dintre bărbații și femeile din biserici, datorită acestui filtru, de fiecare dată când intru într-o biserică fac o evaluare rapidă a acestui raport. La unii, aceste filtre, se datorează pregătirii lor profesionale și sunt numite defecte profesionale: pantofarul vede imediat ce fel de pantofi porți, stomatologul îți analizează inconștient dinții, frizerul se uită inevitabil la aranjamentul părului, iar psihologul sau păstorul îți citește sufletul ca-n palme. Ultima este doar parțial adevărată.
Întâlnirea băieților și bărbaților de la Biserica Betel din Timișoara, în care l-am avut ca și invitat pe dr. Glynn Harrison, a avut mai multe subiecte interesante pentru viața băieților și bărbaților din care o să menționez câteva:
1. Prima observație care mi s-a părut interesantă a fost aceea că:
Cultura ne comunică faptul că mersul la biserică (religia) este pentru fete și femei, iar contextul bisericesc, prin abundența elementelor feminine, confirmă că percepția lumii este adevărată. Din acest mariaj inconștient între biserică și cultură, băieții și bărbații percep un semnal comun care-i face să se simtă oarecum niște intruși, excluși din spațiile sacre. Cei mai mulți ajung în biserici doar la Sărbătorile mari – că așa face toată lumea, la cununii sau la botezuri – participarea este obligatorie. Procesul de înstrăinare a bărbaților de biserică a fost unul lung și subtil, istoric și sociologic, psihologic și spiritual, iar lupta pentru readucerea lor în biserică, relegarea lor de Cristos este una de durată și strategică pentru viitorul bisericii Sale.
Ceea ce se întâmplă în societate (cultură) și în biserici, influențează și viața de familie, în special rolurile pe care le joacă bărbații și femeile. În această privință, un mesaj comun pe care îl trimit cele două este acela că bărbatul, tata, nu este priceput/potrivit în/pentru educația copiilor, deși se așteaptă și i se cere să o facă. Acest mesaj conflictual derutează bărbații și-i fac să devină pasivi și acasă și în biserică.
Cum vom reuși să comunicăm consistent, convingător și creativ adevărul că și biserica este locul potrivit pentru bărbați?
Glynn a analizat câteva pagini web de prezentare ale unor biserici și a observat că pozele indică spre o prezență și influență feminină covârșitoare în raport cu cea masculină, ceea ce transmite mesajul subliminal că bărbații sunt o floare rară prin biserică. Cântecele monotone, dulcege și adormitoare pot fi și ele descurajante pentru băieții și bărbații activi. Unele biserici excelează în decoruri cu aranjamente florale și mătăsuri încântătoare pentru ochiul feminin. La școala duminicală, unde mai sunt și câțiva băieți, găsești o prezență feminină dominantă în timp ce partea masculină este absentă, ocupându-se cu lucrurile ”importante”.
Răspunsul la întrebarea de mai sus este că prin schimbarea culturii bisericești, pas cu pas, schimbare după schimbare, azi un pic, mâine un pic, intenționat și cu înțelepciune putem face contextul bisericesc mai accesibil pentru băieți și bărbați. Aceasta în cazul în care suntem de acord că ea trebuie și poate fi schimbată, dacă nu, atunci vom merge înainte așa cum am mers și până acum. Dar, ne vom ruga pentru ca băieții și bărbații să-L găsească pe Cristos!
2.Deși în primii ani băiatul este influențat de modelul mamei, în timp va alege să calce pe urmele tatălui.
Tabloul lui Rockwell, care surprinde plecarea spre biserică într-o duminică dimineața de sărbătoarea Paștelui, este suficient de sugestiv. Mama, credincioasă și hotărâtă, și-a îmbrăcat și încolonat copiii să meargă la biserică. Copiii ascultători o urmează pe mama. Fetele parcă sunt mama în miniatură. Băiatul merge acum pe calea trasată de ele, dar ochii și inima lui sunt atrase de calea tatălui. Când va fi mare, spre durerea mamei, nu va mai călca pe calea credinței, ci va alege să trăiască la fel ca și tata.
Eu cred că această problemă este mult mai veche, tații având această slăbiciune în a-și neglija copiii încă din antichitate, numai că, în prezent distanțarea a ajuns prăpăstioasă.
Un exemplu biblic este cel al lui Timotei, un băiat crescut mai mult de mama » Lois și bunica » Eunice. Absența tatălui din viața băiatului a fost sesizată de Pavel, care l-a luat în echipa lui și a jucat rolul unui tată/părinte spiritual. Timotei a avut nevoie de multe încurajări și energizante spirituale din partea lui Pavel. Nevoia modelelor masculine este critică în maturizarea băieților. Femeile știu aceasta și ar face orice că bărbații lor să-și asume rolul.
Bărbaților, taților care aveți băieți (și fetele sunt importante – nu mă înțelegeți greșit!), băieții ascultă de mama, dar sunt cu ochii pe voi. Când vor fi mari vor alege calea voastră. Ce văd oare acum la voi acum este ceva care să-i conducă spre Dumnezeu? Sunteți voi pentru ei un model de bărbat echilibrat?
3. O altă observație importantă este aceasta:
Inima bărbaților este energizată de activități dinafara bisericii și a familiei.
Identitatea bărbatului este tot mai strâns legată de locul de muncă, acolo unde performează, unde demonstrează, cucerește, unde este recunoscut și apreciat. Munca aduce cu sine poziție și statut social, beneficii și renume. Petrecând atât de mult timp muncind, munca ajunge să se identifice cu tine însuți. Când nu mai muncești, nu mai știi cine ești și dacă mai valorezi ceva. Nevoia de semnificație este o forță motivatoare extraordinară pentru bărbați.
Activitățile din familie nu au această valență. Curățenia în casă, grija față de copii nu are semnificație mare în ochii bărbaților. Nu-i energizează gândul că merg spre casă și găsesc aceiași copii neastâmpărați și aceeași soție obosită și nemulțumită.
La biserică dacă merg trebuie să stea pe scaun și, eventual, să vorbească. Acolo sunt unii care pot vorbi mult și bine, fără ca să se mai facă nimic după aceea.
Cum își va găsi bărbatul energia de a investi în familie și în biserică?
Un element important ar fi în a ajuta bărbații să-și găsească identitatea în relația lor cu D-zeu, ca fii ai lui Dumnezeu (este valabil și pentru femei). Dacă bărbatul este energizat doar de muncă, atunci identitatea lui este legată în principal de performanță. Dacă, însă, identitatea lui este legată de relația de filiație cu Dumnezeu, atunci această febră a demonstrării și performanței își pierde din putere. Bărbatul este întâi fiu de Dumnezeu și de aceea va munci cu excelență, va performa cât poate de bine. În sensul acesta identitatea precede performanța! (Ioan 1:12-13)
Trăirea în baza acestui adevăr este strategică după vârsta de 50 de ani și mai ales spre pensionare, când va trebui să renunțăm forțat sau de bună voie la drogul numit muncă. Acest adevăr este esențial și atunci când ești în pragul concedierii sau când ai rămas fără loc de muncă.
Identitatea noastră vine din relația cu Tata de sus și nu din performanța de jos.
Băieților și bărbaților, trebuie să reinterpretăm locul și valoarea muncii din perspectiva lui Dumnezeu care ne acceptă și ne face copiii Săi, înainte ca să performăm sau să-I demonstrăm ceva. Evanghelia este eliberatoare din sclavia performanței. Să ne acceptăm identitatea primită la nașterea din nou și să respingem gândurile că suntem iubiți și valoroși doar când suntem competenți și performanți!
Fetelor și femeilor, nu intrați în ”corul” lumii, care le cântă zilnic că sunt buni doar la muncă și pentru că aduc bani, ci acceptați-i și fără performanțe, arătați-le că sunt și pot fi tot atât de bărbați chiar atunci când [nu] fac nimic sau sunt în ”cutia lor cu nimic”!(?)
Publicat de