Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

Marturisirea Pacatelor: Ce este, de ce trebuie si cum trebuie?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, MEDITAŢII

costica-macoveciuc

Marturisirea este de a vorbi tu, cu gura ta, ceea ce Duhul Sfant iti vorbeste in cugetul tau cand te mustra si te constientizeaza de pacatul tau. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. – 1 Ioan 1:9

Daca eu spun ca nu am pacatuit, odata, ma insel pe mine insumi si nu sunt adevarat, nu sunt realist. Adevarul nu este in mine. Asta in raport cu mine insumi. Dar daca eu spun ca nu am pacatuit, [cand de fapt am pacatuit] problema este mult mai grava. Ca spune 1 Ioan 1:10 ca Il facem mincinos pe Dumnezeu. De ce? Pentru ca Dumnezeu este in cer. Imi vede trairea mea. Ma cunoaste. Stie ce gandesc. Stie ce fac in ascuns. Stie cum vorbesc, cum actionez si lui Dumnezeu nu-i place felul meu de-a fi. Si daca lui Dumnezeu nu-i place un lucru din viata mea si Dumnezeu, prin Duhul Sfant, vine si imi vorbeste la nivelul cugetului si imi spune: „Lucrul acesta , vorba aceasta, atitudinea aceasta pe care ai facut-o, nu Imi place. Este gresita. Este pacat.”

Si eu, daca nu admit lucrul acesta  si nu vorbesc  exact asa cum vorbeste Duhul Sfant in cugetul meu, sa spun: „Da, Doamne. Este pacat. Eu am facut lucrul acesta.” Daca spun: „Eu n-am facut. Nu. Nu-i pacat.” Atunci, problema este ca din cele doua vorbiri, cand doua vorbiri nu seamana una cu alta, inseamna ca una-i adevarata si una-i mincinoasa. Una-i falsa. Daca eu am pretentia ca vorbirea mea-i adevarata, ca eu n-am pacatuit, ca ceea ce eu am facut nu este rau, inseamna ca vorbirea lui Dumnezeu ii mincinoasa sau ii falsa. Eu Il fac mincinos pe Dumnezeu care a vorbit prin Duhl Sfant cugetului meu si a spus: „Tu ai facut un lucru si lucrul pe care l-ai facut este rau. Este pacat.

Si atunci, observati dvs. ca  marturisirea pacatelor nu este doar o chestiune de a admite in fata oamenilor: „Da, am pacatuit.” E o chestiune de a admite in fata lui Dumnezeu ca am pacatuit. Si gravitatea ei consta in faptul ca daca eu spun „nu”, cand Dumnezeu spune „da”, inseamna ca eu pretind ca eu sunt adevarat si Dumnezeu minte. Si in asta consta gravitatea faptului ca nu vreau sa marturisesc.

Si mai spune ceva aici Ioan: „Daca spunem ca n-am pacatuit, nu numai ca Il facem mincinos pe Dumnezeu Cuvantul lui Dumnezeunu ramane in noi.” Noi nu putem pretinde ca traim prin Cuvant, ca suntem ascultatori de Cuvantul lui Dumnezeu cata vreme nu suntem dispusi sa marturisim, adica, sa avem aceeasi vorbire pe care Dumnezeu prin Duhul Sfant o are in cugetul nostru; noi sa o rostim cu gura noastra fata de Dumnezeu si daca este cazul, fata de semeni. Asta este marturisirea.

Marturisirea pacatelor are un scop inalt si anume, refacerea partasiei cu Dumnezeu. (1 Ioan 1) De ce imi trebuie mie marturisirea?

  1. Relatia mea cu Dumnezeu s-a rupt si de aici vin toate consecintele. Marturisirea pacatelor reface relatia cu Dumnezeu.
  2. Poate sa te scuteasca de boli care Dumnezeu le lasa ca urmare a unor pacate comise.
  3. Marturisirea pacatelor, din moment ce reface relatia cu Dumnezeu, mai presus de sanatatea aceasta fizica, produce sanatatea psihica.

S-au facut uneori abuzuri in ceea ce priveste marturisirea pacatelor. Exista unele situatii in care fratii, crednciosii, fac cumva presiune: Trebuie sa te marturisesti. Trebuie sa te marturisesti. Si oamenii, credinciosii, nu se simt prea confortabili in procesul acesta al marturisirii. Daca nu intelegem exact ce este marturisirea pacatelor, atunci marturisirea va fi lucrul cel mai urit, cel mai nedorit si pe care il vom cauta sa il ocolim cu desavarsire pentru ca marturisirea, inteleasa gresit, inseamna sa te duci, sa te pleci in fata unui om  la fel de pacatos ca tine. Sau sa spui ca ai facut rau, ca ai gresit si sa-ti dai pe fata, sa devii vulnerabil. Sa-ti dai pe fata starea ta, sa recunosti ca esti vinovat si lucrul acesta nu este placut nimanui. Nimanui, din natura lui umana, nu-i place lucrul acesta. Observati ca marturisirea pacatelor nu este un lucru natural pentru firea sau natura noastra umana cazuta. Daca ea ar fi natural, nu ar trebui sa fie o porunca, sa ne marturisim pacatele pentru ca am face-o de la sine. De exemplu, dar focul frige, nu trebuie sa-i dai porunca sa friga. El te frige oricum, fara sa-i dai porunca. Este in natura lui sa friga.

Dar in natura omului nu este sa se marturiseasca. Si totusi, marturisirea, poate sa devina un lucru dorit de noi si practicat de noi din convingere  ca este necesara. Pentru aceasta, trebuie sa o intelegem. Ce anume e marturisirea pacatelor?

Costica Macoveciuc. Marturisirea Pacatelor; Ce este, de ce trebuie, si cum trebuie?

Sursa: https://rodiagnusdei.wordpress.com

Jocurile pe calculator – Virusarea copilăriei

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE

Una din cel mai des întâlnite probleme în consiliere când e vorba de relația copii-părinți e cea a jocurilor pe calculator. Deși credeam că am scris pe acest subiect am constatat că nu am făcut-o logic și cronologic de aceea îmi propun să aștern pe „hârtia electronică” aceste rânduri care ar putea fi de folos. Acest prim articol nu e țintit către una din „tabere” părinți sau copii, următoarele vor fi specifice. Cu toate acestea tema e departe de a se putea epuiza în câteva pagini scrise și probabil vom avea parte de mari surprize în viitor care ne pot da repede peste cap toate previziunile și planurile.

Tema jocurilor trebuie abordată delicat, precaut dar ferm. Orice zdruncinătură sau decizie categorică poate tulbura atmosfera familială iremediabil. Pe de o parte părinții se simt îndreptățiți să își impună punctul de vedere iar pe de cealaltă parte copiii se simt îndreptățiți să beneficieze de „jocurile copilăriei”. Pe de o parte există frustrarea generată de pierderea timpului, apatie și scăderea rezultatelor la învățătură, pe de cealaltă există frustrarea limitării față de ceea ce alți copii au dreptul. Și compararea „taberelor” poate continua cu multe contraste.

Un lucru e cert, problema trebuie rezolvată sau măcar ameliorată. Avantaj maxim au cei ce au copiii foarte mici care pot regla lucrurile altfel, cu mai mare lejeritate, rămâne de văzut dacă o vor face pentru că văd des, mult prea des, copii de un an sau doi cu telefonul în mâini, sedați de părinți cu „ecranită” ca să stea liniștiți. Vă rog să vă opriți, vă implor chiar, nu o veți putea face mai târziu decât cu mari eforturi și cu multe cioburi și așchii sărite de ambele părți (asta în cazul fericit).

JOCURILE SUNT ALE COPILĂRIEI ȘI COPILĂRIA E A JOCURILOR

Ei bine dintotdeauna copilărie și joacă au fost două cuvinte legate și asta e extraordinar de bine. Ce doliu ar fi ca ele să fie reparate. E din natura firii ca cei mici să se joace și vedem asta nu doar la oameni ci și la animale. Cei mici sunt plini de energie, de viață și prin natura existenței lor vin să tragă cu nesaț în piept din bucuriile vieții la vârsta la care încă nu au parte de necazuri întrucât părinții le sunt paravan (e drept nu la fiecare copil e situația asta din păcate). Un copil care să stea serios, nemișcat, cuminte, să facă doar ce i se ordonă ne duce cu gândul la unul cu o afecțiune ceva, nu prea ne închipuim cum ar fi posibil așa ceva. Iosua, fiul nostru e ca un o artificie care arde cu multe steluțe luminoase, are un râs colorat care umple casa, zburdă, se alintă, negociază, fură dulciuri, îl necăjește pe Timo când vrea să facă teme și nu se joacă cu el, râde de se prăpădește până adoarme, se joacă cu lego, mașinuțe și chestii închipuite de te apucă plictiseala și cireașa de pe tort, în fiecare dimineață pe la cinci râde în somn cu o poftă teribilă. Nu îmi închipui o altă definiție a copilăriei mai reușită. Mai mult, apără această definiție, dacă suntem prea serioși cu el ne întreabă „Da ce, eu sunt copil, nu mă lăsați să mă bucur? Eu vreau să fiu bucuros.”

JOCURILE VIRUSATE

Desigur că fiecare din noi putem spune alor noștri despre cum ne jucam noi ca și copii, ce năzbâtii făceam, că joaca noastră se numea „afară”, că alergam, săream, povesteam, construiam, munceam etc. Și ai mei ascultă fascinați cât de mult ne puteam bucura noi de la un castel construit din „cuicălăi” de la o păpușă din „pănuși de popușoi” de la trenulețe făcute din bucăți de lemn găsite în „rumeguș” și altele dar nu percep acea dimensiune decât ca basm. Ei știu că jocuri egal calculator. Aici se virusează sistemul copilăriei.

Nu sunt nicidecum împotriva tehnologiei, o folosesc zi de zi și o consider bună. Nu sunt nici împotriva jocurilor pe calculator, a celor decente și corecte dar mă îngrijorează semnul egal dintre joacă și calculator sau dispozitive electronice. De fapt mai mult decât îngrijorare văd drame, unele din ele sfâșietoare. Să auzi tineri plini de viață, în putere, inteligenți, sănătoși, întregi la minte, cu de toate acasă că „nu are rost să mai trăiesc”, „am o viață de rahat”, „am cei mai nașpa părinți”, „nu are nici un rost viața” și altele de felul acesta ți se rupe sufletul în două. Simți sfâșierea în tine chiar dacă nu sunt copii tăi și când sunt ai tăi te spulberă efectiv o așa afirmație.

CE PUTEM FACE ÎN ASEMENEA SITUAȚIE?

E total eronat să ne așteptăm la o soluție universal valabilă, o soluție eficientă și vindecătoare. Cazurile diferă mult, infecția nu e la fel la toți, copii nu sunt la fel, părinții nu sunt la fel de aceea e imposibil de găsit un leac universal dar unele principii pot fi enunțate, unele idei pot fi scrise, și în unele cazuri se pot înregistra îmbunătățiri. Vă provoc la o discuție pe baza acestei serii de meditări întrucât știu că fiecare are experiența lui și ca părinte dar și copiii și putem găsi idei frumoase care să ne ajute mult. Continuăm…

Foto: flickr.com

Sursa:  https://www.filedinjurnal.ro/

Cat valoreaza un om ?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME

Cat valoreaza un om ?

Nu cred ca exista vreun om caruia sa nu-i placa cerul instelat. Oricat ar fi cineva de obosit, imaginea maiestoasa a cerului trezeste in sufletul omului niste simtaminte deosebite.

Acelasi cer impresionant, care ne incanta cu frumusetea, ordinea si perfectiunea legilor mecanicii ceresti, toate vorbind despre un Creator Atotputernicsi Intelept, era privit si de imparatul David cu trei milenii in urma. Simtaminte complexe se nasteau in inima sa in acele momente.

Uneori se simtea coplesit de atata slava, putere si intelepciune pe care le vedea la Creatorul tuturor lucrurilor. Din aceste trairi sufletesti s-a nascut Psalmul 19, unul dintre cei mai frumosi psalmi ai lui David.

Alteori, in inima sa se nasteau intrebari fundamentale cu privire la om, la existenta sa, cu privire la valoarea sa. Din aceste intrebari filozofice, din aceste framantari ale spiritului omenesc s-a nascut Psalmul 8.

“Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este Numele Tau pe tot pamantul! Slava Ta se inalta mai presus de ceruri… Cand privesc cerurile, lucrarea mainilor Tale, Luna si stelele pe care le-ai facut, imi zic: Ce este omul, ca sa Te gandesti la el? Si fiul omului, ca sa-l bagi in seama?” Psalmul 8,1;3-4

Vazandu-se cat este de mic si de neinsemnat in comparatie cu minunile Universului, David se intreba:

“Ce valoare poate avea omul in ochii lui Dumnezeu, cand el nu este decat un fir de praf pe marginea Caii Lactee, un abur care se arata putin, si apoi piere?”

Cat valoreaza un om? Iata o intrebare provocatoare.

Daca este sa discutam problema valorii pe care omul o are in ochii altui om, cred ca viata ne-a dat deja raspunsul. Astazi exista diferite miscari si organisme civile care isi propun sa puna in evedenta valoarea omului. Se vorbeste tot mai mult de drepturile omului; se infiinteaza partide umaniste care vor sa-l puna pe om in centrul atentiei; se infiinteaza tot felul de organizatii neguvernamentale care isi propun sa apere drepturile copilului, sa apere familia, copiii strazii, persoanele cu handicap.

In acelasi timp insa, se inmultesc criminalii, care nu dau doi bani pe viata semenului lor; si tot in timpul acesta, puternicii lumii declanseaza razboaie, pogromuri si atentate teroriste, in care sunt jertfite -pentru care cauza?- milioane de vieti omenesti.

De fapt, cat valoreaza un om? Pare un subiect filozofic, fara prea mari implicatii in viata noastra  de zi cu zi. Si totusi nu este asa.

Este cineva care sa nu fi fost vreodata marginalizat de semenii sai? Este cineva care sa nu fi fost niciodata batjocorit, desconsiderat, dispretuit, ironizat pentru un motiv sau altul?

Este cineva care sa nu fi fost niciodata ispitit sa se descurajeze vazand ca cei din jur il trateaza cu indiferenta, sau il privesc de sus?

Daca exista o astfel de persoana, ea poate fi fericita. Despre mine nu pot spune acest lucru. Am simtit adesea dispretul, marginalizarea, ironia, desconsiderarea si privirile de sus ale semenilor mei. In astfel de momente, simti ca nu ai nicio valoare in ochii lor, simti ca traiesti degeaba, ca umbra pe care o lasi asupra pamantului este inutila.

Daca totusi am reusit sa trec peste toate acestea, lucrul acesta il datorez putinilor oameni din jurul meu care, in ciuda aparentelor si a lipsurilor mele, am avut dovada ca ma pretuiesc, ma iubesc si vad in mine o anumita valoare.

Mai presus de atitudinea semenilor, ceea ce m-a ajutat totdeauna a fost certitudinea ca , indiferent de valoarea pe care ne-o acorda oamenii, exista un Dumnezeu al iubirii care ne atribuie o valoare inestimabila. Un Dumnezeu care nu se sfieste sa ne faca declaratii de iubire deschise, directe.

Ce ziceti de o astfel de declaratie:

“De aceea, pentru ca AI PRET IN OCHII MEI, pentru ca ESTI PRETUIT SI TE IUBESC, dau oameni pentru tine, si popoare pentru viata ta.”? Isaia 43,4

Cand bateriile sufletului iti sunt incarcate cu asemenea asigurari din partea cerului, mai conteaza ce zic oamenii? Mai conteaza ce valoare iti acorda?

Desigur ca mai conteaza, insa conteaza mai putin!

Cand David se intreaba, in Psalmul 8:”Ce este omul ca sa Te gandesti la el, si fiul omului ca sa-l bagi in seama?”, el pune, de fapt, una din intrebarile fundamentale ale existentei: “Cine suntem?”

Marea uimire a lui David- si nu numai a lui- nu este ca Dumnezeu Isi iubeste creaturile iesite din mana Sa; marea sa uimire este ca Tatal ceresc ne iubeste in starea deplorabila in care ne gasim acum, dupa ce pacatul a facut din noi niste epave. Cum poate sa ne mai iubeasca dupa ce I-am intors spatele de atatea ori? Dupa ce I-am dezonorat Numele prin viata noastra? Dupa ce am risipit darurile Lui? Dupa ce L-am rastignit pe Unicul si Preaiubitul Sau Fiu?

Aceasta este nu numai uimirea lui David, sau a mea si a ta; intregul Univers ramane uimit in fata unei astfel de iubiri, care, dealtfel, va fi o mare taina pentru tot restul vesniciei.

Cat valoreaza un om?

Cautand raspunsul la aceasta intrebare, putem merge pe mai multe piste, fiecare aducandu-si contributia la rezolvarea ei.

Daca ar fi sa apreciem valoarea unui om dupa valoarea materiei din care este alcatuit trupul lui, am ajunge la niste concluzii descurajatoare. Organismul omului contine cateva elemente chimice, care insumate, nu ar  arata spre o valoare prea mare. Dimpotriva!

In trupul unui om se gaseste fier cam cat intr-un cui; fosfor -cat intr-o gamalie de bat de chibrit; calciu –cat intr-o bucatica de tencuiala. In total, valoarea materiala a trupului unui om s-ar ridica la cativa dolari. Aceasta in cazul in care , cuiva i-ar trece prin minte ideea sa incerce sa valorifice toate elementele chimice ce se gasesc intr-un om.

Aceasta sa fie valoarea mea si a ta? Dar copilul pe care l-ai crescut cu atata dragoste, doar atat merita? Dar parintii nostri, oricat de varstnici si de dificili ar fi, doar atat valoreaza ? Dar tanarul sau tanara de care te-ai indragostit?

Cand ne punem astfel de intrebari, ne dam seama ca valoarea unui om nu consta in materia din care este alcatuit, ci din cu totul altceva. Desi, din punct de vedere material, nu suntem decat un pumn de tarana frumos imbracata, valoarea noastra trebuie sa o cautam intr-o cu totul alta directie.

Daca am lua in discutie acum criteriile omenesti dupa care se apreciaza valoarea unui om, am putea vorbi de trei aspecte: intelectul, averea si puterea unui om.

-Intelectul este un criteriu de clasificare rapida a oamenilor. Din acest punct de vedere, eticheta este pusa repede pe existenta unuia sau altuia dintre noi: destepti si prosti. Pe unii ii consideram de valoare, caci le merge mintea, au memorie buna, capul le este o intreaga enciclopedie; in acelasi timp, pe altii ii etichetam drept redusi, inapoiati, fara valoare din acest punct de vedere.

Daca acesta ar trebui sa fie criteriul dupa care sa apreciem valoarea unui om, am ajunge la niste concluzii aberante. Dupa un astfel de criteriu, un calculator ar fi infinit mai valoros decat un om, datorita performantelor sale care le intrec pe cele ale omului.

Putem , insa, accepta ca cel mai puternic computer din lume este mai valoros decat copilasul care gangureste in leagan, si care nu stie inca nimic despre lume si viata?

Intrebati-l pe parintele acelui copilas! Ar face schimbul?

Pentru mine este cat se poate de clar ca nu acesta este criteriul care stabileste valoarea reala a unui om.

-Marimea averii este criteriul foarte la moda dupa care se apreciaza omul zilelor noastre. Revista americana “Forbes” publica periodic clasamentul celor mai bogati oameni ai lumii. Pe la noi, exista topul primilor trei sute de imbogatiti. Si , probabil, pe toate meridianele lumii se poarta moda de a-i aprecia pe oameni dupa marimea averilor lor. Daca am avea , insa, posibilitatea de a vedea dincolo de miliardele celor bogati, cata necinste, cata coruptie, cat egoism si mandrie exista in aceste vieti!

Se vorbeste mult despre VIP-uri, adica “very important personality”=”persoane foarte importante”, dar care, atunci cand presa da cortina la o parte, se dovedesc pigmei in ce priveste caracterul.

In introducerea pildei bogatului caruia i-a rodit tarina, Mantuitorul spunea:

“Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui.” Luca 12,15

Cu siguranta ca bogatul din pilda Mantuitorului era un om bine vazut in societate, respectat, considerat un om de valoare in cetatea sa . In ochii lui Dumnezeu insa, el este un “nebun”, si nimic mai mult. Si aceasta nu pentru ca Dumnezeu nu il iubeste si pe un astfel de om, ci, pentru ca un om ca acesta se considera foarte valoros in compratie cu semenii sai mai saraci. De altfel, in viziunea Bibliei, un om nebun nu este doar cel care sufera de un anumit dezechilibru mintal. Nebunia vizeaza si grave lipsuri de caracter.

-Puterea, acel drog care ia mintile multor oameni, si pentru care sunt capabili sa treaca peste orice, este si ea un criteriu omenesc dupa care judecam valoarea unui om.

Dar oare nu oamenii puternici ai lumii noastre sunt responsabili de toate razboaiele care au insangerat planeta noastra?

Ce valoare poate fi gasit intr-un razboi?

Da! E trist si amagitor sa-i apreciem pe oameni dupa frumusete, avere, pozitie sociala, cunostinte intelectuale, putere… Toate sunt efemere si relative. Frumusetea trece, averea zboara, puterea e rapita de altii, cunostintele se pot pierde. Este suficient un accident, o boala Alzheimer, o lovitura de stat, si toata “valoarea “ unui om dispare.

Vreau sa va marturisesc o observatie facuta de-a lungul vietii: Noi, oamenii, dovedim mai multa intelepciune atunci cand apreciem valoarea unui lucru material, decat atunci cand o facem in dreptul unui om. De ce afirm aceasta? Pentru ca atunci cand apreciem valoarea obiectelor, avem niste criterii foarte sanatoase:

1.Verificam originea obiectului  2. Verificam cum se comporta in timp 3. Ne intereseaza valoarea de schimb a obiectului respectiv.

Sa dezvoltam putin aceste criterii!

1. Originea obiectului.

Daca am avea in mana doua tablouri identice, din care unul este originalul, iar celalalt este copia, vom afirma fara ezitare ca cel care are valoare este originalul. Pe ce ne bazam cand facem aceasta apreciere? Pe faptul ca, originalul si nu copia , a iesit din mainile artistului. Si este numai drept sa judecam asa!

De ce oare nu aplicam acelasi criteriu atunci cand apreciem valoarea unui om?

De ce nu ne uitam la originea noastra, la Artistul care ne-a modelat si ne-a adus pe lume ? Biblia ne invata ca suntem copii ai lui Dumnezeu, creati “dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”( Geneza 1,26 ). Nu am aparut la intamplare pe acest pamant. Originea noastra este divina, chiar daca pacatul a sters mult din chipul lui Dumnezeu din noi. Atunci cand un om isi uita originea divina, el este pregatit sa se desconsidere pe sine si pe semenii sai.

Priviti unde a dus teoria lui Darwin, bazata tocmai pe negarea originii noastre divine: al doilea razboi mondial! Ca sa ajute selectia naturala pe care o propovaduieste teoria lui Darwin, Hitler a construit faimoasele lagare de exterminare, in care milioane de oameni, considerati fara valoare in ochii altor oameni, au pierit intr-un mod atat de nedrept.

Sa nu uitam niciodata ca, indiferent cum ne privesc si ne trateaza  semenii nostri, valoarea noastra este imensa, caci suntem fii de Dumnezeu!

2. Confruntarea cu timpul– un alt criteriu sanatos dupa care apreciem valoarea unui obiect.

Se vorbeste mult in zilele noastre despre FIABILITATE, adica insusirea unui obiect de a rezista cat mai mult in timp. Cand dorim sa cumparam un lucru de care avem nevoie, ne intereseaza acest aspect in mod deosebit. Uneori ne intereseaza durabilitatea unui lucru mai mult decat pretul lui.

Valoarea operelor de arta creste odata cu trecerea timpului. Vinurile -spun cei ce le folosesc- sunt mai valoroase daca sunt mai vechi. Metalele nobile sunt valoroase pentru ca rezista mai mult in timp.

Dar noi, oamenii, cat de “durabili” suntem in timp? Nu trebuie sa va conving eu de lucrul acesta! Argumentele Bibliei sunt suficiente:

“Omul nascut din femeie are viata scurta, dar plina de necazuri. Se naste si e taiat ca o floare; fuge si piere ca o umbra.” Iov 14, 1-2

“Caci ce este viata voastra? Nu sunteti decat un abur care se arata putintel si apoi piere.” Iacov 4,14

Se ridica intrebarea fireasca: Daca suntem asa de trecatori in confruntarea noastra cu timpul, unde mai este valoarea omului, conform acestui criteriu?

Raspunsul Cuvantului lui Dumnezeu este edificator:

“Dumnezeu NE-A DAT VIATA VESNICA, si aceasta viata este in Fiul Sau.” 1Ioan 5,11

“Adevarat, adevarat va spun ca cine crede in Mine ARE  VIATA VESNICA.” Ioan 6,47

In Iisus Christos se afla valoarea noastra in confruntarea cu timpul! In El, desi traim o viata atat de scurta , avem de fapt o viata cat viata unui Dumnezeu nemuritor.

Care opera de arta, care metal nobil, sau care obiect iesit din mana vreunui om va dura atat de mult cat va dura viata celor rascumparati prin Jertfa Fiului lui Dumnezeu?

3. Valoarea la schimb– un alt criteriu sanatos dupa care apreciem valoarea obiectelor.

Daca avem in mana un obiect de a carui valoare nu suntem  convinsi, putem sa-i aflam valoarea in momentul in care cineva ne ofera ceva in schimbul acelui obiect. Imi aduc aminte ca, dupa  moartea unei matusi, am gasit in casa, printre multe alte lucruri, niste ilustrate vechi, de la inceputul secolului trecut. Erau uzate multe din ele, caci timpul isi lasase amprenta. Tata a vrut sa le arunce, insa ceva imi spunea ca in acele ilustrate vechi se ascundea o valoare. Le-am “salvat” de la nimicire si am cautat un specialist in domeniu. Cand i le-am aratat, eu nu stiam ce valoare aveam in mana. Cand, insa, mi-a propus sa le cumpere cu un pret la care nici eu , nici tatal meu nu visam, de abia atunci am realizat valoarea lor reala.

Ma intreb: De ce oare nu-i apreciem si pe semenii nostri dupa acelasi criteriu? De ce ii privim doar la suprafata, spunand ca unul este handicapat, altul tigan, celalalt este redus mintal, dispretuindu-i intr-un fel sau altul? De ce uitam ca acesti semeni ai nostri, mai putin favorizati decat noi, au o valoare la schimb imensa, stabilita nu de experti omenesti, ci de Insusi Creatorul?

“Caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci CU SANGELE SCUMP AL LUI CHRISTOS, MIELUL FARA CUSUR SI FARA PRIHANA.” 1 Petru 1, 18-19

Sangele lui Christos a curs nu numai pentru pacatele crestinilor cuminti si respectabili, cum ne place sa ne consideram, ci “pentru pacatele intregei lumi”( 1Ioan 2,2).

Christos nu S-a jertfit doar pentru cei bogati, inteligenti, puternici , frumosi si intregi, ci “pentru ca ORICINE crede in El sa poata fi mantuit.” (Ioan 3,16 )

ORICINE…Adica si betivul din sant? Si talharul care tocmai ti-a smuls servita din mana? Si analfabetul? Si cel cu infirmitati de un fel sau altul?

In fata crucii – locul in care vedem care este adevarata valoare la schimb a unui om – toti suntem egali. Nimeni nu este exclus de la mantuire; nimeni nu este favorizat. La Golgota, fiecare om capata o valoare imensa.

“De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine, si popoare pentru viata ta.” Isaia 43,4

Ce Il determina pe Dumnezeu sa ne iubeasca atat de mult? Pentru ca am iesit din mainile Sale? Pentru ca are doar cate unul din fiecare din noi? Pentru ca a platit un pret de rascumparare atat de mare?

Desigur ca toate acestea conteaza. Mai exista, insa, un motiv: Dumnezeu nu se uita la ce suntem noi acum, ci la ceea ce putem deveni daca ne vom lasa condusi si transformati de Duhul Sau cel Sfant.

Amintiti-va de talharul de pe cruce! Ce valoare putea avea in ochii lumii un talhar rastignit? Niciuna! Mai avea de trait doar cateva ore de agonie, sub soarele necrutator al amiezii. Mantuitorul priveste nu spre un talhar muribund, apasat de vinovatia unei vieti pacatoase si hulit de semenii sai, ci spre ceea ce acest om urma sa devina prin credinta in Jertfa Sa – un membru al familiei ceresti.

Amintiti-va de vamesul Levi-Matei! Ce valoare avea un vames in societatea de atunci, cand conducatorii religiosi ii considerau pe vamesi pe aceeasi treapta cu cei mai mari pacatosi?

Iisus, privind la Levi, vede in acest om pe altcineva: il vede pe ucenicul si evanghelistul Matei, a carui Evanghelie urma sa devina cea mai citita carte din toate timpurile.

Amintiti-va de Maria Magdalena, femeia dispretuita si marginalizata de toti cei ce o inconjurau! Iisus vede dincolo de aparente; El vede in ea o crestina devotata, sincera si plina de spirit de sacrificiu, care va fi pana la sfarsitul timpului, un model de iubire fata de Dumnezeu.

“Ce este omul ca sa Te gandesti la el, si fiul omului ca sa-l bagi in seama?”– se intreba imparatul David acum trei mii de ani.

Uneori ma intreb si eu: Ce a vazut in mine Tatal ceresc, de m-a inconjurat cu atata dragoste si m-a umplut cu atatea binecuvantari? Dar in tine, in el si in ea, in noi toti?

Cu siguranta ca El a vazut in noi lucrarea mainilor Lui; negresit ca El Isi aduce aminte de pretul pe care l-a platit ca sa ne rascumpere din blestemul pacatului si al mortii. El vede in noi niste oameni transformati prin harul Sau, pregatiti sa mosteneasca vesnicia in prezenta Sa.

Acum, la final, nu uita, te rog, un lucru: Daca vei fi vreodata ispitit sa te descurajezi din cauza oamenilor, daca vreodata zambetul tau sincer va fi intampinat cu dispret, sau daca ti se va lasa impresia ca nu ai nici o valoare in ochii semenilor tai, adu-ti aminte ca ai un Tata ceresc, care iti spune:

“TE IUBESC CU O IUBIRE VESNICA!”

Lori Balogh

Sursa: http://www.loribalogh.ro/2010/11/te-iubesc-cu-o-iubire-vesnica-cat-valoreaza-un-om-5/

Valoarea unui om depinde de comportamentul si de viata lui

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

guilt-pic

Valoarea unui pom este hotarata nu de nume, ci de roadele lui. Daca roadele sunt fara valoare, numele nu poate scapa un pom de la pieire.

Proorocul Ioan ne-a spus ca situatia noastra fata de Dumnezeu urmeaza sa fie hotarata de caracterul nostru si viata noastra. Marturisirile de credinta ne sunt oare, lipsite de valoare? Daca viata si caracterul nostru nu sunt in armonie cu Legea lui Dumnezeu, noi nu suntem poporul Lui.

Toti cei care devenim supusi ai Imparatiei lui Hristos va trebui sa dam dovada de credinta si pocainta.Trebuie ca in viata noastra sa se vada bunatatea, cinstea si credinciosia. Se va vedea astfel dreptatea, mila si iubirea lui Dumnezeu. Cine nu ia seama la aceste lucruri , va fi ca pleava care se arunca in foc.

Proorocul Ioan boteza cu apa spre pocainta, dar Cel ce a vienit dupa el era mai puternic decat el. ,,El va boteza cu Duhul Sfant si cu foc”. In toti aceia care se supun puterii Sale, Duhul Sfant va mistui pacatul. Dar, daca se agata de pacat, oamenii se indentifica astfel cu el. Atunci slava lui Dumnezeu care nimiceste pacatul, trebuie sa-i nimiceasca si pe ei. Tu, eu ce fel de roade aducem?

Este timpul ca azi sa ne cercetam inimile si gandurile noastre sa ne privim in oglinda sa ne vedem caracterul: este bun? sau rau?

Lui Avraam ingerii trimisi i-au zis:,,CU DUMNEZEU TOTUL ESTE POSIBIL CREDE DOAR”. De ce noi sa nu credem asta si sa ne intoarcem cu adevarat catre drumul care duce la IMPARATIA CERURILOR?

Primul pas este sa-I cerem iertare lui Dumnezeu pt toate pacatele (stiute sau uitate de noi), al doilea pas este ca vointa ta sa fie spre transformarea si schimbarea comportamentului si vietii tale, astfel sa poti fi slujitorul lui Hristos, iar al treilea pas este sa spui si altora tot ce a facut Dumnezeu pentru fiecare OM ca nimeni sa nu piara ci sa aibe viata VESNICA, despre jertfa Lui pentru pacatele noastre ale fiecaruia, ca noi sa fim mantuiti.

CREDE, SCHIMBA-TE, CONSACRA-TE lui DUMNEZEU, FII POPORUL LUI!

Autor: Ada Rosu

Sursa: http://afirmativ.com/

Rugaciune la vreme potrivita

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

RUGACIUNE LA VREME POTRIVITA

“Toate isi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui”- spune inteleptul  Solomon in cartea Eclesiastului ( cap. 3, 1 ). Apoi, el enumera o lista intreaga de lucrari, activitati si trairi sufletesti ale omului despre care afirma ca exista un timp prielnic pentru orice lucru, cand eficienta poate fi maxima: nastera, moartea, saditul, ziditul si daramatul, plansul si rasul, bocitul si jucatul, cautarea si pierderea, razboiul si pacea…

In final, eclesiastul ne indreapta atentia spre Insusi Dumnezeu, despre care spune ca “orice lucru El il face frumos la vremea lui…”  (Eclesiastul 3, 11 ).

Exista multa incurajare in aceste cuvinte.

Poate ca ai o problema nerezolvata de mult timp. Nu fii descurajat. Dumnezeu o va rezolva “frumos si la vremea lui.”

Poate ca te rogi de multi ani pentru o persoana iubita, ca sa se intoarca la Dumnezeu si sa se bucure de mantuire. Nu obosi in asteptarea ta ! Dumnezeu va salva tot ce se poate salva, asa cum nici nu ne imaginam. Si o va face “frumos si la vremea lui”

Poate ca rabdarea incepe sa te paraseasca in asteptarea unor schimbari pe care le doresti implinite in biserica ta. Nu-ti pierde rabdarea ! Biserica e a lui Christos si El va face totul “frumos si la vremea lui.”

Dar oare in aceasta lista lunga amintita de Solomon poate fi inclusa si rugaciunea ?

Exista o vreme potrivita si pentru rugaciune, sau rugaciunea este la fel de eficienta oricand ne-am ruga ? Conteaza momentul ales pentru comuniunea cu cerul ?

Pentru  a gasi un raspuns biblic la aceste intrebari, ma voi folosi de cateva exemple:

1. Geneza 27, 32-35.38: Esau si binecuvantarea pierduta

“Esau a zis tatalui sau: “N-ai decat aceasta singura binecuvantare, tata ? Binecuvinteaza-ma si pe mine, tata ! Si Esau a ridicat glasul si a plans .” ( vers. 38 )

A fost buna rugaciunea lui Esau ? A cerut el ceva rau tatalui sau ? Binecuvantarea in urma dreptului de intai nascut nu era ceva randuit de Dumnezeu ?

Desigur ! Rugaciunea sa a fost, din punct de vedere al continutului, buna. Ca timp, ea era insa tardiva. Trecuse vremea potrivita pentru ea. Esau ar fi trebuit sa faca aceasta cerere atunci cand, lihnit de foame, a fost dispus sa-si vanda dreptul de intai nascut pentru o farfurie de ciorba. Atunci ar fi trebuit el sa planga si sa se lupte in rugaciune pentru a birui ispita de a desconsidera dreptul de intai nascut. Acum era prea tarziu. Mult prea tarziu…

Daca ne gandim la ceea ce presupunea dreptul de intai nascut, care in mod natural i-ar fi revenit lui Esau, si daca privim peste timp la ceea ce au ajuns urmasii lui Esau ( poporul edomit ), ne putem da seama ce binecuvantari imense a pierdut acest om, impreuna cu urmasii sai, doar pentru ca a pierdut ocazia, pentru ca  a ratat vremea potrivita rugaciunii. Despre Edom, profetii Bibliei au numai cuvinte de judecata:

”Paraiele Edomului se vor preface in smoala si pulberea lui in pucioasa. Da, tara lui va fi ca smoala care arde. Nu se va stinge nici zi, nici noapte si fumul lui se va inalta in veci. Din veac in veac va fi pustiit si nimeni nu va trece prin el in veci de veci.” Isaia 34, 9-10

Edomitii- un popor care a iesit din istorie pe usa din dos… Si aceasta pentru ca stramosul sau- Esau- a pierdut vremea potrivita pentru rugaciune, pentru pocainta si pentru orice valoare spirituala care la-r fi putut imbogati pe el si pe urmasii sai.

2. Matei 27, 3-4: Iuda pierde ultima ocazie de pocainta

“Atunci Iuda, vanzatorul, cand a vazut ca Iisus a fost osandit la moarte, s-a cait, a dus inapoi cei treizeci de arginti, i-a dat preotilor celor mai de seama si batranilor si a zis: “Am pacatuit, caci am vandut sange nevinovat.” “Ce ne pasa noua?” i-au raspuns ei. “Treaba ta.”

A fost buna rugaciunea de marturisire a lui Iuda ?  Nu era el cu inima sfasiata de cele ce facuse cu Mantuitorul lumii ? Desigur ! Ii lipseau insa doua lucruri:

1. Destinatarul cuvintelor sale de pocainta era gresit. Nu preotilor si carturarilor ar fi trebuit el sa le recunoasca grozavia faptei sale, ci el ar fi trebuit sa o faca in primul rand inaintea lui Dumnezeu.

2. Trecuse vremea potrivita pentru pocainta  sa. Stiti care a fost pentru Iuda ultima ocazie de pocainta pe care i-a oferit-o cerul ?

In seara aceea de joi- in noaptea in care Iisus Mantuitorul isi lua ramas bun de la ucenicii Sai in intimitatea camerei de sus- lui Iuda i se oferise ultima ocazie de har. Iisus  a condus in asa fel discutia incat sa-l determine pe ucenicul tradator sa–si recunoasca pacatul teribil. Cu tact si delicatete, Domnul, prin Duhul Sau cel Sfant, a facut ultimul apel la inima lui Iuda. Daca el si-ar fi marturisit pacatul in acea seara, cu cateva ore inainte de rastignire, cu siguranta ca ar fi fost iertat si numele lui Iuda ar fi fost scris pe una din cele douasprezece temelii ale Noului Ierusalim ceresc. Dar nu a fost sa fie asa. Desi a fost la un pas de pocainta si de iertare, Iuda a pierdut ultima ocazie.

“Ucenicii nu stiau nimic despre planurile lui Iuda. Numai Iisus putea sa cunoasca taina lui. Si, cu toate acestea, nu l-a demascat. Iisus il iubea din toata inima. Simtea pentru el aceeasi povara ca pentru Ierusalim, cand a plans pentru cetatea nepocaita. Inima Lui plangea. ”Cum pot sa te parasesc ?”Puterea constrangatoare a acestei iubiri a fost simtita de Iuda. Cand mainile Mantuitorului i-au spalat picioarele murdare si le-au sters cu stergarul, inima lui Iuda s-a cutremurat de dorinta ca atunci si acolo sa-si marturiseasca pacatul. Dar n-a vrut sa se umileasca. Si-a impietrit inima si nu s-a pocait , iar vechile porniri, date pentru o clipa la o parte, au ajuns din nou sa-l stapaneasca pe Iuda… Era stapanit de un demon si s-a hotarat sa desavarseasca lucrarea pe care o acceptase, de a trada pe Domnul sau.” E. G. White, Hristos Lumina Lumii , pag. 601

Pana la momentul in care Iuda a iesit afara din camera de sus, in intunericul de afara, pentru a-si desavarsi lucrarea de tradare, el a mai avut har. Din acel moment insa, vremea potrivita pentru pocaita lui trecuse. Pentru totdeauna…

3. Psalmul 32, 3-6: David- un om pocait la vremea potrivita

“Cata vreme am tacut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Caci zi si noapte mana Ta apasa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usuca pamantul de seceta verii. Atunci ti-am marturisit pacatul meu si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: “Imi voi marturisi Domnului faradelegile!” Si Tu ai iertat vina pacatului meu. De aceea orice om evlavios sa se roage Tie la vreme potrivita ! Si chiar de s-ar varsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.”

Desi a fost un om cu slabiciuni si pacate, David este apreciat de Scriptura ca fiind un “om dupa inima lui Dumnezeu “ ( Fapte 13,22 ; 1 Samuel 13,14 ). Printre calitatile pe care le avea David se numarau si cele care reies din Psalmul 32- psalmul pocaintei sale. Spre deosebire de Iuda, care greseste destinatarul, David stie catre cine sa indrepte rugaciunea sa de pocainta: “sa se roage Tie…”Si mai este un motiv pentru care acest imparat al lui Israel a devenit un om al lui Dumnezeu: el a stiut sa se roage la vremea potrivita, sa se pocaiasca in timp optim, cand harul era inca deschis pentru el. Aceasta intelepciune de a face ceea ce trebuie facut la vremea potrivita, l-a salvat pe David de la o cadere definitiva si a facut din el un model de urmat in ceea ce priveste legatura sa cu Dumnezeu.

Si, pentru ca sa nu credem ca David era doar un bun sfatuitor pentru altii, el insusi se da drept exemplu:

“De aceea catre Tine imi inalt rugaciunea, Doamne, la vremea potrivita…” ( Psalmul 69, 13 )

Concluzii:

Exista un timp optim pentru orice lucru. Daca se pierde ocazia, fie ca acel lucru nu mai poate fi facut, fie el va fi facut cu lipsuri. Rugaciunea este unul din lucrurile pe care trebuie sa le facem la vremea potrivita, daca dorim ca viata noastra spirituala sa aibe eficienta maxima.

Traim inca in timp de har. Nu stim cand harul lui Dumnezeu se va inchide pentru totdeauna. Daca acum nu este vremea potrivita sa ne rugam mai mult, mai fierbinte si mai insitent, atunci cand va veni acel timp ?

Nu este oare acum vremea potrivita sa ne rugam pentru copiii nostri, pentru sotii sau sotiile noastre, pentru parintii nostri care inca nu au gustat din bunatatea lui Dumnezeu ? Cand Mantuitorul nostru- Marele nostru Preot din Sanctuarul ceresc – va inceta lucrarea Sa de mijlocire pentru pacatosi, rugaciunile , oricat de fierbinti si insistente vor fi, nu–si vor mai gasi destinatia. Va fi prea tarziu… Mult prea tarziu…

Nu este oare acum vremea potrivita sa ne rugam pentru Duhul Sfant, ca El sa ne pregateasca pentru criza finala in care va intra intreaga omenire ?

Nu este oare acum vremea potrivita sa ne rugam pentru ca Evanghelia sa fie dusa la orice suflet, iar noua sa ni se descopere locul nostru in aceasta nobila si sfanta lucrare ?

Daca nu acum, atunci cand va fi vremea potrivita ?

“Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi! Chemati-L cata vreme este aproape. Sa se lase cel rau de calea lui si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui, sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseste iertand. Isaia 55, 6-7

Lori Balogh

Sursa: http://www.loribalogh.ro/