Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

„Mama, si daca iadul chiar exista?”

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Avea numai 12 ani, dar pe ea o preocupa veșnicia. Veșnicia aceea despre care auzise la ora de religie și nu de la mama ei. Chiar citea în particular cărți împrumutate de la biblioteca școlii, cărți religioase, duhovnicești în care nu lipseau subiecte precum: Dumnezeu, suflet, rai, iad, păcat, veșnicie…

Mama ei nu-i vorbise niciodată despre așa ceva pentru că mai întâi ea însăși nu credea. Ba chiar o prigonea pe fata ei, zicându-i să mai înceteze cu lecturarea unor astfel de cărți până nu ajunge spălată pe creier detot. Dar fata nu se lăsa, credea mai tare în cuvântul ce-l auzea la ora de religie și pe care-l iubea așa de mult, decât în cuvântul rece și indiferent al mamei. Fiind, totuși, constrânsă și nevoită să renunțe la a mai citi texte religioase, a avut într-o zi o discuție foarte aprinsă cu mama ei:

„Mamă, eu nu cred că noi, oamenii, am apărut din neant, din întâmplare. Nu cred că n-ar exista cineva care să dirijeze întreg universul acesta. Nu cred că noi ne „tragem” din maimuță și nu dintr-un Dumnezeu. Nu pot crede că am fost creați de Dumnezeu doar pentru acest pământ. Nu cred că totul se sfârșește aici. Trebuie să fie ceva mai mult de atât, mai mult decât putem vedea noi aici și percepe. Nu cred că preoții chiar spun minciuni. Nu cred că toți cei ce merg la biserică sunt niște proști. Or fi 2, 3, 10… dar toți, mamă?  Toți cei care și-au dat viața pentru Hristos, oare s-au jertfit în zadar? Cine ar accepta să moară fără a urmări un scop anume? Oare de ce erau toți bucuroși și senini când îi chinuiau prigonitorii? Oare chiar nu-i durea? Nu vedeau ei nimic în acele momente? Oare să fi fost atât de proști încât să accepte să fie jigniți și chinuiți fără a avea un crez anume, fără a aștepta ceva în schimb? Oare cei ce mor chiar să se sfârșească cu ei totul în mormânt?…

Sunt lucruri pe care nu le pot înțelege în profunzimea lor, mamă, dar cu toate acestea le cred pentru că le simt. Și chiar de-aș închide ochii să nu le mai văd și să nu le mai aud, mă mustră conștiința fiindcă mi le dovedește relitatea zilnic.

Oare chiar și bunicii – părinții tăi – la care spui că ai ținut atât de mult, dacă au plecat dintre noi cei vii, oare chiar nu mai există? Oare să-i pierdem atât de ușor și să nu ne mai aducem aminte de ei printr-un niciun fel de pomenire, amintire? Oare, dacă au ajuns în iad? Dacă acel iad în care tu nu crezi, chiar există? Dacă totuși putem face ceva pentru cei morți, pentru sufletul lor și noi nu facem pentru că nu credem? Dacă slujbele de la biserică chiar au putere să-i scoată pe cei adormiți din chinuri și noi nu o facem? Dacă vei ajunge și tu acolo din cauza necredinței tale? Dacă eu nu-ți voi face nicio pomană, pentru că așa am fost învățată, pentru că nici tu nu le faci bunicilor?”…

La auzul acestor întrebări și zbucium interior al fetei sale, mama nu a fost înduioșată așa cum ar fi trebuit, dar a fost pusă pe gânduri serios și căuta de atunci să afle răspunsul la toate acele întrebări înfricoșătoare pe care i le pusese fata sa, nemaiinterzicându-i de atunci să cerceteze cărți despre credință, ba mai mult, se documentau împreună, întărindu-se duhovnicește și luminându-se de noile descoperiri și totodată bucurându-se.

Elena J.

https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2016/10/15/mama-si-daca-iadul-chiar-exista/

Despre participarea la Cina Domnului în chip nevrednic

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Cina D-lui, MEDITAŢII

Scris de Tudor Popescu 

„Astfel că oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului” (1 Corinteni 11.27)

Tudor Popescu, photo Damian Ion

Domnul a rânduit cu înţelepciunea Sa Cina pentru menţinerea Bisericii lui Dumnezeu, spre cel mai mare folos al nostru, de aceea trebuie să fim luători aminte asupra lui şi, când îl facem, să ştim ce facem. Se poate ca cineva să ia Cina „într-un chip nevrednic”, gândind că acestea sunt lucruri preînchipuite, simbolice, iar simbolismul nu prea are mare importanţă. Noi nu spunem că pâinea s-a transformat în trupul Domnului, pentru că ne-am abate de la Cuvântul lui Dumnezeu, ci doar că simbolizează, preînchipuie, mai mult nu. Însăşi „aducerea aminte” ilustrează faptul că lucrul nu este de puţină însemnătate.

De multe ori ni se spune în Cuvânt să luăm seama cum umblăm, iar acum, în legătură cu Cina, ni se spune să luăm seama ca nu cumva s-o luăm în chip nevrednic. Ce înseamnă să luăm Cina „în chip nevrednic”?

Înseamnă să participăm la Cină în timp ce stăruim într-un păcat cunoscut ca păcat.

„În chip nevrednic” este atunci când între noi şi lumea în care trăim sunt neînţelegeri şi certuri. Dacă s-a întâmplat aceasta, opreşte-te singur, ca să nu te faci vinovat înaintea Domnului. Te-a supărat, te-a scos din fire, nu trebuia să răspunzi la fel, nu trebuia să te cerţi, pentru că „robul Domnului nu se ceartă”. Neînţelegerile pentru o pricină sau alta dau naştere la certuri şi pot să te facă să iei Cina „în chip nevrednic “.

Sunt persoane care din fire sunt pornite spre glumă. Nu neapărat gluma este un păcat, dar în glumă se amestecă de multe ori păcatul. Puţini sunt aceia care într-un chip glumeţ pot să strecoare un adevăr însemnat, aşa ca să te ardă la inimă; cei mai mulţi se joacă cu gluma şi nu se aleg fără păcat. Deci şi glumele pot să te facă să iei Cina Domnului într-un chip nevrednic.

Când vorbeşti într-un chip uşuratic şi mai adaugi „pe onoarea mea”, „pe ce am mai scump”, ce este aceasta? Am terminat odată cu acest fel de a vorbi. Ce onoare este aceea pe care o dai pentru orice lucru? Nu avem nevoie să adăugăm la da un alt da, şi nici la nu un alt nu. Obişnuinţa, de asemenea, poate să facă pe cineva să ia Cina într-un chip nevrednic, nu se mişcă deloc, nu au o atitudine şi o seriozitate deosebită. Au ajuns la rutină, la ceva obişnuit şi nu iau nimic din ce aud, pentru că nu sunt atente la rugăciunile care se rostesc.

Cine ia Cina „într-un chip nevrednic” se face vinovat de trupul şi de sângele Domnului, neacordând cinstea cuvenită.

Noi preamărim harul lui Dumnezeu – şi nu putem să-l preamărim îndeajuns – însă harul nu este pentru nimeni o încurajare să meargă în viaţă în chip uşuratic. Ne rugăm ca Dumnezeu să facă din fiecare mădular un mădular serios şi să meargă serios pe cale.

Cine ia parte la Cină trebuie să se cerceteze pe sine. Să mă duc la altul să mă cercetez? Nu! A te cerceta pe sine nu înseamnă a te spovedi, ci să-ţi faci tu singur cercetarea în faţa Cuvântului. Ne stă mai bine să fim aspri cu noi înşine şi îngăduitori cu alţii. Faţă de noi nu întrebuinţăm niciodată prea mare asprime. Rar ne cercetăm cu asprime exagerată; de cele mai multe ori suntem îngăduitori cu noi înşine, fapt ce ne poate aduce greutăţi în viaţă.

„Să se încerce dar omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar” (versetul 28). La primii creştini, Cina Domnului era unită cu agapele. Aducea fiecare ce putea şi se aşeza la masă. Care avea, mânca; cine nu avea, primea câte puţin; egoismul se arăta din plin acolo şi de aceea agapele s-au desfiinţat şi a rămas numai Cina, adică o gustare din pâine şi din vin, ca simbol la care luau parte.

Apostolul arată consecinţele faptului că cineva lua Cina într-un chip nevrednic. Era lucru văzut: nu puţini erau bolnavi şi nu puţini dormeau, adică mureau. Era urmarea faptului că luau Cina într-un chip nevrednic.

Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre disciplina pe care o facea Duhul Sfânt în Adunarea de la început. Anania şi Safira au fost loviţi cu moartea pentru păcatul minciunii: „Anania, de ce ţi-a umplut Satan inima, ca să minţi tu pe Duhul Sfânt şi să opreşti pentru tine o parte din preţul ogorului? Dacă îţi rămânea, nu-ţi rămânea ţie? Şi, fund vândut, nu era preţul în puterea ta? Pentru ce ţi-ai pus în inimă fapta aceasta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu” (Fapte 5.3-4). Duhul Sfânt veghea asupra curăţiei Adunării de la început şi ştia că cei doi soţi s-au învoit între ei la minciună. Poate că pedeapsa pe care au primit-o să ni să pară prea aspră. Să renunţăm însă la părerile noastre şi să nu-L judecăm pe Dumnezeu. El întrebuinţează mijlocul pe care îl găseşte de cuviinţă ca să-i trezească pe cei care nu s-au trezit de-a binelea şi să-i facă să ia lucrurile în serios. Dumnezeu poate să Se folosească şi de moarte ca să trezească pe alţii dintr-o stare nepotrivită. Cei care iau Cina într-un chip nevrednic nu se mai dezmeticesc şi rămân mereu adormiţi pe cale, mereu molatici, nu sunt nici morţi, nici treji. Să nu ne jucăm cu participarea la Cină!

Cine ia parte la Cina Domnului se socoteşte a fi dintre cei dinăuntru. Pe cei de afară îi judecă Dumnezeu, dar pe cei dinăuntru îi judecă fraţii. Harul nu ne încurajează la o viaţă uşuratică. Regretăm că nu preţuim cât ar trebui harul lui Dumnezeu, căci, dacă l-am preţui, n-am avea un mers molatic pe cale, abătut în atâtea feluri de la Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să fim gata a lua Cina într-un chip vrednic de Domnul. Este nevoie să ni se aducă mereu aminte de datoria pe care o avem de a ne înfăţişa înaintea Domnului într-un chip vrednic de El. Mulţi uită de îndemnurile precise ale Cuvântului. Să citim la Iacov şi vom vedea ce înseamnă un ascultător serios şi un ascultător uituc. Ascultătorul uituc se uită în oglindă, îşi vede faţa firescă, pleacă de acolo şi uită îndată cum a fost. Cine este un ascultător serios ia pentru el ce aude, gândurile nu-i zboară într-o parte şi în alta, le pune în legătură cu purtarea din viaţa lui şi se judecă pe sine. Să fim dintre cei care iau lucrurile în serios. Să-L lăsăm pe Domnul să lucreze, ca să fim tot mai mult asemenea chipului Său.

(21.07.1957)

– See more at: http://vesnicia.ro/ via Daniel Branzei

Responsabilitățile familiei creștine

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE

Responsabilitățile familiei creștine

1.      Perspectiva Biblica a Familiei

Sfanta scriptura este clara in privinta familiei, aratand ca Dumnezeu a oranduit familia ca si institutia de temelie a societatii. Ea este compusa din persoane inrudite unele cu altele prin casatorie, sange sau adoptiune. Dictionarul Explicativ al limbii Romane (Academia Romana, Institutul de Lingvistica “Iorgu Iordan”1996) defineste familia ca” Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie, si din descendentii acestora”

Casatoria este legamantul stabilit intre un barbat si o femeie care se leaga sa ramana impreuna pe toata durata vietii. Casatoria este un dar unic prin care Dumenzeu realizeaza cateva scopuri cum ar fi : ilustrarea unirii dintre Christos si Biserica Sa, pune la dispozitia barbatului casatorit si a femeii casatorite un cadru pentru relatiile de intimitate in care acestia isi implinesc dorintele sexuale in conformitate cu standardele biblice si perpetueaza rasa umana.

Cu toate ca in Vechiul Testament nu gasim nici un cuvant care sa corespunda exact cu cuvantul modern “familie” totusi nucleul familiei este clar aratat in Scriptura  inca de la inceput: Gen. 1:26-28

“Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste pestii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul si peste toate tîrîtoarele cari se miscă pe pămînt.”. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească si parte femeiască i-a făcut.  Dumnezeu i-a binecuvîntat, si Dumnezeu le-a zis: „Cresteti, înmultiti-vă, umpleti pămîntul, si supuneti-l; si stăpîniti peste pestii mării, peste păsările cerului, si peste orice vietuitoare care se miscă pe pămînt.”

Gen. 2:18-25 “18. Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” 19. Domnul Dumnezeu a făcut din pămînt toate fiarele cîmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. 20. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor cîmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească. 21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adînc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. 22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. 23. Şi omul a zis: „Iată în sfîrşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentrucă a fost luată din om.” 24. Deaceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. 25. Omul şi nevasta lui erau amîndoi goi, şi nu le era ruşine.”

In Noul Testament Termenul de “familie” (greceste: patria) este mentionat ca atare numai de trei ori, si anume in Luca 2:4,” Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem,-pentrucă era din casa şi din seminţia lui David,” Fapte 3:25 “Voi sînteţi fiii proorocilor şi ai legămîntului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, cînd a zis lui Avraam: „Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta.” , si Efeseni 3:15 “din care îşi trage numele orice familie (greceste:patria), în ceruri şi pe pămînt,”  insa ideea de “casa” sau “cei din casa” (greceste: oikos) este intalnita de mai multe ori.

Proeminenta paternitatii poate fi vazuta clar in cel de-al treilea text (Efeseni 3:15) unde cuvantul  “patria”, adica famile are un “pater” adica “tata”  intelegand ca la originea tuturor sta paternitatea universala a lui Dumnezeu din care este derivata toata ordinea relatiilor. [2]   Biblia arata clar ca barbatul si nevasta au o valoare egala inaintea lui Dumenzeu, fiind creati amandoi dupa chipul si asemanarea Lui. Relatiile de casatorie ilustreaza felul in care se poarta Dumnezeu cu poporul Sau.

In cele ce urmeaza  ne v-om preocupa de aspectul  relatiilor din familia crestina si anume de (1) relatia dintre sot si sotie, (2) relatia dintre copii si parinti, (3) relatia dintre membrii familiei si Domnul Isus Christos, si (4) relatia dintre membrii familiei si lume.

2.      Relatia dintre sot si sotie

Efeseni 5:33 “Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.”

Sotul – Pentru ca relatia dintre sot si sotie sa fie dupa modelui Scripturii, sotul trebuie sa invete sa-si iubeasca sotia  cu lepadare de sine. Apostolul Pavel scrie Efesenilor: Efeseni 5:25 “Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”  Am spus “sa invete” deoarece acest fel de iubire nu vine in mod automat, firesc.Trebuie sa invatam, urmand exemplul Domnului Isus unde vedem ca dragostea autentica nu poate venii pe cale normal fireasca, ci trebuie sa izvorasca din sursa nesecata, din Dumnezeu, care este  dragoste. Apostolul ridica nivelul dragostei in familie la cel mai inalt standard, aratandune ca aceasta este o ilustratie a relatiei dintre Domnul Christos si biserica Sa.

Casatoria este de folos la toate nivelele:

  • emotional: Gen 2: 18.” Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”,
  • social: Gen 1:28 “Dumnezeu i-a binecuvîntat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.”
  • fizic: 1 Cor 7: 1-3 “1. Cu privire la lucrurile despre cari mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie. 2. Totuş, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei. 3. Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat”., si
  • spiritual:  Efeseni 5:21-24 “21. Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. 22. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; 23. căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mîntuitorul trupului. 24. şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.”

Dragoste Sacrificiala – Daca sotul are ca model pe Domnul Christos si dragostea Sa pentru biserica, atunci el o va iubii pe sotie cu o dragoste sacrificatoare. Dupa cum Christos s-a dat pe Sine pentru biserica, tot asa sotul , in dragoste se da sotiei sale. Adevarata dragoste “nu caută folosul său” (1 Cor 13:5), deci nu este egoista.

Dragoste Sanctificata – Efeseni 5:26-27 “26. ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvînt, 27. ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără sbîrcitură sau altceva de felul acesta, ci sfîntă şi fără prihană.”

Daca dragostea sotului este sacrificiala, atunci ea va fi si Sanctificata. Expresia “ca s-o sfinţească” are intelesul de a o pune deoparte. In casatorie cei doi se pun deoparte unul pentru celalalt si orice interferenta in aceasta institutie este pacat. Astazi, Domnul Cristos I-si curata biserica prin Cuvant, Ioan 15:3 “Acum voi sînteţi curaţi, din pricina cuvîntului, pe care vi l-am spus.” si Ioan 17:17 “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul.”

Dragoste Satisfacatoare – Dragostea sotului pentru sotia sa trebuie sa fie Sacrificiala, Sanctificata si totodata si Satisfacatoare. Efeseni 5:28-30 “Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuş. 29. Căci nimeni nu şi-a urît vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; 30. pentrucă noi sîntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui”.
In casatorie, cei doi devin un singur trup, asa ca orice se face celuilalt se face si lui personal, devenind o experienta de satisfacere reciproca. Daca ambii soti sunt supusi Domnului si unul altuia, ei vor fi in asa fel satisfacuti, incat nu vor mai fi temptati sa caute in alta parte implinire. Apostolul Pavel incheie Efeseni 5 cu rezumatul cuvintelor anterioare. Sotilor le spune” fiecare din voi” fara exceptie, sa-si iubeasca sotia ca pe sine, adica nu doar cum te-ai iubi pe tine insuti, ci in semn de recunoastere a faptului ca ea este una cu tine.[3]

Sotia – Ei Domnul ii cere respect, reverenta si supunere fata de sotul ei. Sotia trebuie sa se supuna de buna voie autoritatii sotului care o slujeste din dragoste, dupa cum si Biserica este supusa de buna voie lui Christos, Capul ei. Creata ca si barbatul dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, nevasta este egala cu el inaintea lui Dumnezeu si a primit din partea lui Dumnezeu resposabilitatea de a-si respecta barbatul, de a-l sluji ca un ajutor potrivit in administrarea casei si in formarea noii generatii.

Apostolul Pavel se adreseaza sotiilor zicand: Efeseni 5:33 “ Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.”. El le spune, ai grija sa-ti respecti sotul si sa asculti incontinuu de el. Ce efecte extraordinare ar rezulta aceasta ascultare in Domnul. Ce s-ar intampla daca aceste instructiuni divine ar fi practicate pe scara larga in randurile crestinilor de azi? N-ar mai fi certuri, nu s-ar mai produce despartiri, divorturi, ci caminul ar fi intr-adevar un “colt de rai” (expresie  preluata din titlul cartii fratelui Pitt Popovici). Atmosfera din familie ar fi o anticipare a paradisului. Dragostea (agape) a sotului si supunerea in reverenta si ascultare a sotie pot fi realitate doar prin puterea Duhului Sfant.

Radacina problemelor maritale este pacatul. Supunerea fata de Christos si unii altora este modalitatea de a biruii egoismul propriu. Cand suntem supusi, Duhul Sfant ne poate umple cu putere de a ne iubi cu o dragoste sacrificatoare, sanctificata, satisfacatoare, o dragoste dupa modelui Domnului Christos.

3.      Relatia dintre copii si parinti.

Am  relatat mai sus ca secretul unei relatii bune in caminul crestin este trairea dupa indemnurile si puterea Duhul Sfant. Am vazut ca atunci cand sotul iubeste cu o iubire divina, sotia fiind si ea condusa de Duhul Sfant se supune autoritatii lui. In aceasta sectiune v-om vedea ca secretul relatiei bune dintre copii si parinti este o traire a copiilor familiei crestine in puterea  Duhului Sfant.

 Copiii – Datoria fundamentala a tuturor copiilor este de a asculta de parintii lor in Domnul. Nu are importanta daca copiii sunt crestini sau parintii sunt crestini. Relatia aceasta a fost randuita de Dumnezeu pentru intreaga omenire, indiferent de crez.

In Efeseni 6:1-3 apostolul Pavel se adreseaza copiilor in relatia lor cu parintii: “ Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. 2. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”-este cea dintîi poruncă însoţită de o făgăduinţă- 3. „ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pămînt.”

A asculta in Domnul de parinti, copiii trebuie sa asculte patrunsi de atitudinea ca facand asa, ei asculta de fapt de Domnul. Ei trebuie sa asculte in toate lucrurile care corespund cu voia Domnului. Pe baza acestui text, copiii ai caror parinti le cer sa pacatuiasca, nu li se cere supunere in acest caz.

Apostolul Pavel se adreseaza copiilor crestini si le cere ascultarea de parinti aratand patru motive.

  1.  In primul rand copiii trebuie sa asculte datorita faptului ca ei sunt crestini “ascultati in Domnul”.
  2.  In al doilea rand ei trebuie sa asculte de parintii lor in Domnul “caci este drept”. Ascultarea in Domnul este dreapta. Standardul ascultarii l-a creat Domnul, nu este subiectiv, ci drept. Ascultarea este un principiu intretesut in insasi structura vietii de familie, ca cei care sunt inca imaturi si lipsiti de experienta vietii sa se supuna autoritatii parintilor care au maturizare si intelepciune
  3.  Un al treilea motiv de ascultare este ca ascultarea este o porunca este parte din decalog. Exod 20;12 “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentruca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.” Deut 5:16 “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, ca să ai zile multe şi să fii fericit în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.” A cinsti parintii inseamna mai mult decat a asculta de ei. Inseamna a le arata respect si dragoste, grija pentru ei atita timp cat au nevoie, si de a-I onora prin trairea dupa principiile scripturii
  4.  Al patrulea motiv de ascultare de parinti este ca ascultarea aduce binecuvantare “ca sa fi fericit”. Apostolul aminteste copiilor crestini care-si cinstesc parintii ca aceasta o se le faca bine si “o sa le mearga bine”. Ce s-ar intampla daca cu un copil care nu ar primi nici un fel de indrumari si indreptari din partea parintilor sai! Cand copiii asculta de parinti in Domnul, o sa fie feriti de multe caderi in pacate.  Pacatul intotdeauna ne jefuie de fericire, ascultarea intotdeauna ne inbogateste de binecuvantari. Promisiune pentru cei ce asculta si cinstesc parintii este o viata lunga fericita. In acelas fel, cei ce nu asculta si cinstesc parintii au parte de sfarsit tragic dupa exemplul dat de fii lui Eli, Hofni si Fineas: 1 Sam 4:11” Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, şi cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, au murit.”

Parintii – Responsabilitatile parintilor in relatia lor cu copiii.

Efes 6:4 “şi voi, părinţilor, nu întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.” Coloseni 3:21 ” Părinţilor, nu întărîtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.”

Aceasta avertizare se adreseaza in primul rand tatalui, dar fara indoiala ele sunt necesare ambilor parinti. Parintii sa nu intarate pe copii la manie printr-o asprime exagerata sau printr-o sanctionare necorespunzatoare in exercitarea pedepselor. Sa dea copiilor o crestere in milostenia de tata si intr-o dragoste de mama, si a creste copiii in “ invatatura Domnului” Tatal ori este de multe ori prea aspru, ori prea indulgent, cum am aratat mai sus din exemplul lui Eli. De asemenea David a esuat in privinta aceasta in legatura cu educatia fiului sau Adonia. 1 Imparati 1:6 “Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viata lui, zicînd: „Pentru ce faci asa?” Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip, si se născuse după Absalom.”

Aceasta lipsa de mustrare din partea lui David conduce la inganfare pe Adonia care a vrut sa devina imparat prin inlaturarea tatalui sau de pe tron. Cu multa vreme inainte Dumnezeu si-a destainuit intentia de a pune pe Solomon ca urmas al lui David pe tronul lui Israel. Adonia, in urma lipsei de mustrare din partea tatalui sau David, pasea pe o cale contrara voiei lui Dumnezeu.

Caracterul adevarat al tatalui crestin este revelat in echilibrarea responsabilitatilor lui in pozitia autoritara in familie si felul cum aceasta este practicata. Simturile si predispozitia copiilor trebuie sa stea in atentia parintilor. Fiecare copil este unic, deci trebuie ca parintii sa aibe multa intelepciune in relatiile lor cu fiecare dintre copii.  Parintii nu au voie sa inlesneasca nimic din raspunderea lor fata de Dumnezeu in educarea copiilor, insa trebuie sa se gandeasca si la slabiciunea celor mici si sa nu puna in spate mai mult decat ar putea ei sa duca. Altfel copiii vor deveni respingatori si se vor descuraja.

Cuvantul “mustrare” din Efes 6:4 are la baza si conceptual de “ ingrijire, sfatuire, pedepsire”. Aceasta ne arata sensul si directia de crestere si de mustrate pentru a se ajunge la o stare inalta.

Ca si tatal, mama crestina are responsabilitatile sale fata de copii. In Scripturi gasim amintite multe mame care si-au educat copiii in frica Domnului. Din aceaste exemple si din observatiile zilnice ne dam seama ca mamele ocupa un loc foarte important in educarea copiilor. Mamele educa copii in spiritul moral, spre finete intre oameni, pe cand tatal educa copiii spre influenta lor in societate.

Istoria caselor imparatesti dovedeste influenta mamei, fie pozitiva, fie negativa in educarea imparatilor. Vedem cat de important este ca o mama sa-si educe copiii pentru Imparatia lui Dumnezeu. O crestere crestina este de o mare valoare si are urme adanci care nu se pot sterge din inima copiilor. Cuvantul lui Dumnezeu spune la Proverbe 22:6 “Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi cînd va îmbătrîni, nu se va abate dela ea.”  Cei “sapte ani de acasa” proverbiali au o mare influenta in inima fragile a copilului si se mentine pana la adanci batranete. La fel vedem si in Proverbe 31: 1 “Cuvintele împăratului Lemuel. Învăţătura pe care i-o dădea mamă-sa.” Mama imparatului Lemuel l-a educat si toate indrumarile ei I-au fost de folos in viata.

4.      Relatia dintre membrii familiei si Domnul Isus Christos.

Efes 1:22 “El I-a pus totul supt picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile”

Domnul Christos are stapanire universala, nu numai peste oameni si ingeri ci si peste restul creatiei sale. Un cuvant cheie ar fi  “supunere”. Pentru ca relatia dintre familie si Domnul Christos sa fie o relatie de tip divin, trebuie membrii familiei sa fie “supusi unii altora “ iar intreaga famile sa fie supusa lui Dumnezeu. Caminul crestin este locul unde poruncile dumnezeiesti sunt respectate, legaturile dintre membrii familiei sunt dupa gandurile lui Dumnezeu si fiecare membru din familie cauta glorificarea lui Dumnezeu. Pentru a avea un impact acest nucleu fundamental al societatii trebuie sa fie un exemplu positiv, un indrumar pentru altii catre Domnul. Primirea de oaspeti este un exemplu pozitiv. Casa din Betania este un astfel de camin. In timp ce Domnul Isus calatorea pe pamant fara a avea un loc unde sa-si puna capul, vedem pe Marta cum Il primeste in casa ei. Luca 10:38 “Pe cînd era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei.” Aceasta casa a fost fregventata de domnul Isus chiar in saptamana dinaintea mortii. Ce balsam a fost aceasta casa pentru Domnul Isus!

Tot astfel, astazi familia crestina trebuie sa stie ca poate primi pe Domnul in casa lor ca Marta odinioara. Domnul Isus a spus in Matei 10:40 “Cine vă primeşte pe voi, Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimes pe Mine.” Daca primim pe credinciosii Domnului in casele noastre Il primim pe insusi Domnul Isus. Matei 25:40 “Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” Aceasta este subiectul de baza pe care Domnul Isus Il trateaza in acest text pentru toti care au hranit, imbracat, vizitat sau primit pe frati in Domnul.

In zilele imparatului David, Domnul a binecuvanta pe Obed-Edom din pricina ca a tinut chivotul Domnului trimp de trei luni in casa lui.  2 Samuel 6:10-12a “N-a vrut să aducă chivotul Domnului la el în cetatea lui David, şi l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat. Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, şi Domnul a binecuvîntat pe Obed-Edom şi toată casa lui. Au venit şi au spus împăratului David: „Domnul a binecuvîntat casa lui Obed-Edom şi tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu.”.

5.      Relatia dintre membrii familiei si lume (sau convietuirea  a doua paturi sociale distincte)

Efeseni 6: 9 ”  şi voi, stăpînilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii cari ştiţi că Stăpînul lor şi al vostru este în cer, şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului.”

Efeseni 6: 5-8 “Robilor, ascultaţi de stăpînii voştri pămînteşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos.  Slujiţi-le nu numai cînd sînteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, cari fac din inimă voia lui Dumnezeu.  Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor,  căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată dela Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.”

Aici apostolul Pavel se refera la relatia dintre credinciosii care traiesc in doua paturi sociale separate, insa principiul se poate aplica si la relatia familiei crestine cu lumea. Daca credinciosul se gaseste in patura sociala adresata “ Robilor”  atunci el este indemnat sa asculte de stapanii lui cu frica si cutremur ca de Christos, aratandu-I motivele de ascultare. Ascultarea, supunerea si credinciosia sant caractere care trebuie sa se gaseasca la orice rob. Aceste caracteristici au fost gasite in chip desavarsit in Domnul Christos, care de buna voie a devenit Robul desavarsit.

Primul motiv pe care apostolul Pavel il enumera in epistola catre Efeseni este ca ei slujesc indirect pe Christos. Un alt motiv este ca ei slujind pe stapani, implinesc voia lui Dumnezeu.Un alt motiv de slujire este ca v-or primi rasplata de la Domnul. Chiar si stapanii greu de multumit trebuie slujiti ca Domnului. 1 Petru 2: 18-19 “Slugilor, fiţi supuse stăpînilor voştri cu toată frica, nu numai celorce sînt buni şi blînzi, ci şi celor greu de mulţămit. Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept.”

In acelas fel, cuvantul Domnului se adreseaza categoriei “stapanilor crestini”.

Si acestia au responsabilitatile lor fata de cei care-I slujesc. Una dintre primele responsabilitati este sa caute binele slujitorilor. Efeseni 6:9 “şi voi, stăpînilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii cari ştiţi că Stăpînul lor şi al vostru este în cer, şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului.”

Stapanii credinciosi trebuie sa se gandeasca intotdeauna ca si ei au un Stapan in cer si ca sunt responsabili de cei care le sunt in subordine. Sa se comporte cu slujitorii lor cum se poarta Stapanul ceresc cu ei. Pentru aceasta constiinta lor trebuie sa fie totdeauna vie, sa simta duhul blindetei al harului si al milosteniei in fiecare zi. Stapanul lor ceresc nu este aspru, deci nici stapanul crestin sa nu fie aspru. In toate actiunile sale el trebuie sa reflecteze caracterul dragostei crestine. Daca va proceda in felul acesta in toate actiunile sale va fi o lumina in jurul sau. Matei 5: 16 “Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.”

Un exemplu pozitiv vedem in Boaz care se purta frumos cu slujitorii sai. Rut 2:4 “Şi iată că Boaz a venit din Betleem, şi a zis secerătorilor: „Domnul să fie cu voi!” Ei i-au răspuns: „Domnul să te binecuvinteze!”. La sosirea sa la secerat, el I-si saluta robii cu cuvinte de binecuvantare.

Levetic 25: 43 “Să nu-l stăpîneşti cu asprime, şi să te temi de Dumnezeul tău.”

Stapanii crestini trebuie sa le plateasca datoria slijitorilor “fara amenintari”. Coloseni 4:1 “Stăpînilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi, şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpîn în cer.”

Stapanul crestin trebiue sa fie drept fara partinire. Efeseni 6:9 “ca unii cari ştiţi că Stăpînul lor şi al vostru este în cer, şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului”

6.      Concluzii

Daca am fost atenti, toate cele aratate mai sus au o singura tema si aceasta este supunerea fata de Domnul. Supunerea in Domnul aduce armonie. Uitati ce se intampla cand supunerea fata de Domnul este practicata in familia crestina:

  • Sotia este supusa sotului “ca Domnului”, iar sotul iubeste sotia “cum a iubit Christos biserica”
  • Copiii asculta de parinti “in Domnul”, iar parintii cresc copiii “in mustrarea si invatatura Domnului”.
  • Robii asculta de stapani “ca de Christos”, iar stapanii trateaza bine slujitorii “stiind ca stapanul lor si al vostru este in ceruri”

Toate acestea sunt posibile prin Duhul lui Dumnezeu care locuieste in credinciosi. Romani 5:5 “pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne-a fost dat”.

Prin puteri proprii astfel de legaturi sun imposibile, insa depinzatori de puterea lui Dumnezeu care este valabila credinciosului, acestea devin realitati “pot totul in Christos care ma intareste”. Coloseni 1:11” întăriti, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare si îndelungă răbdare, cu bucurie”

Domnul deci ne intareste si Domnul ne sustine in acest mod de viata.  Psalm 84:5 ” Ferice de ceice-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea.”  Psalm 118:14 ” Domnul este tăria mea şi pricina laudelor mele; El m-a mîntuit.”

Domnul este taria noastra. Familia a fost conceputa de Dumnezeu, este intarita de Dumnezeu, sustinuta de Dumnezeu pentru a propaga principiile divine in lumea in care traim.  Dumnezeu doreste ca pacatosii prin nasterea din nou sa intre in familia Sa rascumparata pentru a trai o viata Dumnezeiasca pe pamant si vecinic cu Tatal in Imparatia Sa.

Bibliografie

  •  MacDonald, William, Comentar la Noul Testament
  •  Campbell, R.K, Viata Crestina Familiala
  •  Douglas, J.D, Editor, Dictionar Biblic
  •  Wiersbe, Warren W, The Bible Exposition Commentary, vol 2.
  •  Walvoord, John F, and Zuck Roy B, Editors, The Bible Commentary
  •  Erickson, Millard J, Introducing Christian Doctrine
  •  Hurley, James B, Man & Women in Biblical perspective
  •  Dictionar Explicati al Limbii Romana, Academia Romana
  •  Nestle-Aland, Greek-English New Testament
  •  Mesajul si Credinta Baptista, Southern Baptist Convention 2000

de: Mark Hobafcovich

Sursa: http://www.doarimpreuna.ro/

Valoarea unei fete creștine…

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, MEDITAŢII

Am auzit recent de o fată care a invitat pe un băiat în oraș. Sau de fată care pentru un “Te iubesc” pasional, s-a dăruit gratis înainte de căsătorie. Sau de fată care pentru o poșetă nouă și o pereche de blugi, a coborât standardele crezând ca banii sunt mai importanți ca și curăția minții și a trupului.

Întâlnești fete pentru care valorile adevărate sunt pe exterior. Farduri, rujuri, solarii, machiaje, haine mulate, toate realizate cu scopul de a atrage privirea. Pentru că lucrurile ieftine trebuiesc împodobite și au nevoie de reclame multe (dar aceste fete nu știu acest principiu de marketing). Cine are puțin în interior întotdeauna va pune mare preț pe exterior, că altceva „de preț” nu are…

Diavolul are un scop pentru care luptă enorm: să ne arate ca lucrurile ieftine sunt scumpe iar pe cele scumpe să le ieftinească ca să pară vechituri. Să le spună la fete ca “oricum te căsătorești cu el” deci poți să-i permiți prietenului orice. Că “oricum veți fi împreună toată viața, ce să mai aștepți până la nuntă?”.

Woman-PrayingDumnezeu ne învață altceva însă. Biblia scoate în relief fete care au marcat istoria prin ascultare de Dumnezeu. Acsa fata lui Caleb nu s-a dat unuia cu o mașină de ultimul răcnet, nici unuia cu mușchi sau fițe, ci unui biruitor. Băieți care biruiesc ispitele lumii, care vin de la părtașia cu Dumnezeu și uimesc prin principiile pe care le au. Băieți care nu caută fete ieftine ci fiice de Rege.

Estera a luat de la curtea împăratească doar ce era necesar (Estera 2:15). Dacă s-ar fi bazat pe exterior, ar fi murit împreuna cu poporul evreu. Ea avea însă un interior unde postul și rugăciunea erau valori inestimabile cu care a putut “cumpăra” viața unei națiuni.

Pregătirea pentru căsătorie nu se face cu telenovelele în față, nici cu starurile de la Hollywood luate ca exemplu (de ieftineli) care au n divorțuri în spate. Nu! Fiicele Regelui se pregătesc altcumva pentru căsătorie. Pentru ele nu va conta marca telefonului, nici dacă e chirie sau casă cu trei etaje. Nu! Pentru ele va conta daca băiatul e mereu prin preajma Regelui, ca să știe cum să se comporte cu o fiică a Lui.

Valorea unei fete creștine e dată de hărnicia ei. Proverbe 31 nu e un capitol de “groază” pentru ea ci un capitol exemplu. În epoca fast-food, a-ți aștepta soțul cu mâncare gătită azi e o raritate. Dar nu uitați că familia unită care stă în jurul unei mese acasă,  reprezintă o mare binecuvântare. (Ps. 128:4).

Valoare unei fete creștine e dată de disponibilitatea de a da viață. A fi mamănu e pe placul societății azi, dar e o cinste ca Cel ce e Viața să te folosească pe tine pentru a da naștere la noi vieți. Iar ca să modelezi inima unor micuți e nevoie ca să fii tu modelată înainte de caracterul Regelui.

Valoarea unei fete e dată de Biblia ei personală. E cel mai folosit obiect din poșeta ei și cel mai de preț. Și cu siguranță va “căuta” un băiat care să nu fie străin de versetele de aur ale acestei Cărți.

Pentru toate fetele valoroase am scris asta. Pentru cele care în căminele de la facultate se luptă să se păstreze curate. Pentru cele care nu-și dau deloc ușor numarul de telefon. Pentru cele care nu ies în evidență și nu atrag privirile prin lucrurile lumii. Pentru fetele care la facultate le găsești în sălile de la bibliotecă învățând nu pe la cluburi, banchete și petreceri.

Pentru cele care luptă din greu cu curentul de lângă ele. Pentru cele care merg la rugăciune, la bolnavi în vizită și pe care puțini băieți le întreabă: “Ce mai faci?”. Pentru fetele acelea valoroase care se întreabă mereu dacă chiar merită să se păstreze curate când își văd colegele în aventuri după aventuri. Pentru fetele care în ziua nunții nu te pun pe gânduri pe tine ca slujitor ci știi sigur că intră în biserică curate.

Pentru fetele care vor da naștere la viitori predicatori, misionari, cântăreți, medici creștini, scriitori creștini, martiri, evangheliști, băieți de valoare.

Pentru fetele care vor zâmbi nu doar în ziua nunții în fața aparatului foto. Pentru fetele care vor merge cu încredere în Dumnezeu înainte știind că fiicele Lui care se păstrează curate vor trece prin viață cu sufletul ușor și cu cântări de laudă în viitoarea familie…

Pentru fetele pe cale de dispariție în societatea de azi, dar care nu vor dispărea niciodată din viziunea lui Dumnezeu pentru un cer cu flori, cu străzi de aur, cu alb și cu albastru.

https://cristianboariu.wordpress.com/2014/11/25/valoarea-unei-fete-crestine/

Bucuria în cântare – Viorel Udrişte

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

rodiagnusdei

Bucuria în cântare

„Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și veseliți-vă” (Ps. 32:11)
„Slujiți Domnului cu bucurie, veniți cu veselie înaintea Lui” (Ps. 100:2)

Cuvântul ne îndeamnă să cântăm cu bucurie și veselie, cântarea individuală sau în comun trebuie făcută în primul rând către Domnul: „Strigați de bucurie către Domnul…” (Ps.100:1)

Viorel UdristeBucuria este o manifestare exterioară, fiind o trăsătură caracteristică a credinciosului în relația acestuia cu Dumnezeu; aceasta fiind produsă de Duhul Sfânt ( Gal.5:22), tocmai de aceea aceasta ar trebui să fie ceva dinamic și nu static (o bucurie mohorâtă) în viața de zi cu zi a fiecărui credincios.

Bucuria creștină poate fi în mod paradoxal, rezultatul suferinței pentru Hristos: „Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” (Col.1:24) & „bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui” (1 Petru 4:13)

Cântarea în general, cântarea duhovnicească poate fi:

– o manifestare a Duhului Sfânt; avem pe Sila și Pavel care în închisoare fiind, în timp ce lumea dormea (dar s-au trezit apoi), -pentru că era miezul nopții- ei nu aveau altceva de făcut decât să cânte lăudându-L pe Hristos, și fiind plini de bucurie… cu picioarele în butuci ! „Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închişi îi ascultau.
Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ…” (F.A. 16:25-26)

– un mijloc de zidire, învățătură, aducere de mulțumiri și închinare: „Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.” (Efes.5:19)

– o expresie a bucuriei; „Şi David a zis căpeteniilor leviţilor să aşeze pe fraţii lor cântăreţi cu instrumente de muzică, cu lăute, harpe şi ţambale, şi să sune din ele cântări răsunătoare, în semn de bucurie.” (1Cro.15:16) Bucuria care vine de la Duhul este diferită de cea din lume, numai că se întâmplă adesea că suntem destul de bucuroși când primim ceva, când facem ceva, când achiziționăm ceva anume… „vă bucurați de lucruri de nimic::.” (Amos 6:13), iar bucuria spirituală nu-și mai găsește locul, decât oarecum, la programele bisericii… și poate nici acolo !

Rolul cântării nu este pentru amuzament ori înâlțare personală ci pentru adorarea lui Dumnezeu. «şi ca neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre neamuri şi voi cânta Numelui Tău.” Este zis iarăşi: „Veseliţi-vă, neamuri, împreună cu poporul Lui.” Şi iarăşi: „Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile; slăviţi-L, toate noroadele.» (Rom. 15:9-11)

https://rodiagnusdei.wordpress.com/