Veniți sa ne cucerim tara cu Evanghelia lui Hristos. Avem nevoie de Dumnezeu si de nimic mai mult!
Noi luptăm, în primul rând, pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor. Mobilizăm sufletele la luptă contra păcatului, contra întunericului şi contra vrăjmaşului diavol. Suntem o trâmbiţă de deşteptare; suntem un vânt de primăvară religioasă.
În rândul al doilea, noi luptăm şi pentru ţărişoara noastră cea nouă şi scumpă.Sute de mii de români s-au jertfit pentru cucerirea acestei ţări. Dar vai, avem acum de furcă cu un duşman intern. Ne cuceresc răutăţile şi păcatele; ne biruie stări urâte şi păcătoase care trebuie odată să înceteze.
Noi vrem să cucerim a doua oară ţara aceasta pentru Evanghelia lui Hristos.
Când de la Nistru până la Tisa tot românul se va hotărî împotriva păcatelor, când din Maramureş până la Dunăre şi Marea Neagră tot românul se va aprinde de dorul şi de dorinţa să trăiască o viaţă după Evanghelia lui Hristos; când ţara aceasta se va umple de fronturi şi de ostaşi hotărâţi de luptă împotriva păcatelor; când vom cuceri a doua oară această ţară pentru Evanghelia lui Hristos, atunci – şi numai atunci – am asigurat pe veci viitorul acestei ţări şi al acestui neam.
O, cum s-ar schimba ca prin minune stările din ţara noastră dacă oamenii din ea s-ar hotărî pentru Iisus Hristos! Când şi miniştrii, când şi slujbaşii, când şi plugarii şi cărturarii, când şi săracii şi bogaţii şi cei învăţaţi şi cei neînvăţaţi s-ar hotărî cu toţii să trăiască şi să lucreze aşa cum spune Evanghelia – atunci îndată s-ar preface ţara noastră cea nouă un Canaan dulce şi plăcut.“ (extrase din cartea Ce este Oastea Domnului, pr. Iosif Trifa via Daniel Cristian Florea)
Amin!
Orice soție de pastor știe că viața nu este ușoară. Pe lângă problemele de zi cu zi, Christine Hoover a fost mai mult copleșită de bătăliile interioare care au venit odată cu această postură. Și, pe măsură ce anii au trecut, ea a învățat să le recunoască repede și are uneltele potrivite pentru a le combate. Tocmai din această perspectivă scrie un articol pe Christian Post, pentru ca și alte soții de pastori să găsească putere în rezolvarea problemelor comune.
Prima problemă ar fi că identitatea femeii devine identitatea soției de pastor. Dacă înainte de căsătorie fiecare avea o identitate stabilită de propria personalitate, după căsătorie eticheta este „soția pastorului X”. Pentru Christine, asta a însemnat o trecere subtilă de la identificarea ca și creștin, ca și copil al lui Dumnezeu, la identificarea cu un rol, un statut, o categorie, o etichetă. Iar în timp ce identitatea personală se pierde în acest rol, devin mai importante performanța cu care interpretezi acest rol și mândria de a fi bună în rol decât relația adevărată cu Dumnezeu.
În alt doilea rând, multe soții de pastor se văd ca și cârja unui om chemat să îl slujească pe Dumnezeu. Ele nu au niciun rol în asta, ele nu au fost chemate în același scop. Christine spune că aceasta este o scuză pentru cele mai timide sau pline de resentimente, o scuză pe care ea însăși a folosit-o când vroia să scape de îndatoriri și să fie liberă, ca înainte. Pe principiul dacă A=B și B=C, atunci A=C, Christine a înțeles, până la urmă, că, dacă Dumnezeu i-a dat acel bărbat, iar pe bărbat l-a chemat pentru slujire, atunci și ea a fost chemată pentru același scop. „Îl onorez pe Dumnezeu atunci când onorez bărbatul pe care mi l-a dat”, scrie ea.
În al treilea rând, Christine a petrecut ani de zile sufocându-și propria personalitate deoarece încerca să-și interpreteze rolul soției de pastor într-un anumit fel, luând ca exemple alte soții de pastori de succes. După ce a încercat să probeze diverse astfel de „rețete”, care veneau la pachet cu un anumit fel de a fi, de a vorbi, de a te îmbrăca, de a face anumite activități pentru biserică, a descoperit că este mult mai productiv și mai satisfăcător să faci ce poți mai bine cu ceea ce ți-a dat Dumnezeu în mod personal.
O altă „minciună” des întâlnită este credința că, în timp ce pastorii sunt extrem de importanți pentru binele bisericii, soțiile lor nu sunt mai mult decât o piesă decorativă. Atunci când crezi această minciună, pierzi viziunea oportunităților pe care le ai, spune Christine. „Dintr-un motiv pe care încă nu îl înțeleg pe deplin, doar pentru că sunt soția pastorului, pot influența oamenii din jurul meu.” Christine a descoperit oportunitățile de a răspândi Cuvântul mai ales atunci când afla despre situațiile unor enoriași cu probleme, iar asta i-a arătat importanța rolului ei în viața bisericii.
Până la urmă, și slujirea oamenilor a devenit o problemă. Deși este de acord că, în principal, asta este ceea ce trebuie să facă o soție de pastor, misiunea fiecărui om este să îl slujească pe Dumnezeu înainte de toate. În cazul soțiilor de pastori, linia dintre slujirea lui Dumnezeu și slujirea oamenilor poate devenit atât de subtilă, încât convingerea că îl slujesc pe Dumnezeu, când de fapt slujesc oamenii, este minciuna cea mai simplă de crezut. Cum poți să îți dai seama? „Dacă cauți să îți găsești motivația în oameni, dacă aștepți de la ei să îți spună ce să faci, cum să faci, cât de bine faci, atunci slujirea e un joc pierdut”, spune Christine.
Soțiile de pastori mai au o problemă. Cred că trebuie să fie disponibile pentru oricine, oricând, că trebuie să se ocupe de tot, să fie prezente peste tot, să accepte orice rugăminte. Adevărul simplu este că, dacă o femeie ar încerca să facă toate aceste lucruri, pur și simplu ar înnebuni. Nu ar avea prieteni adevărați, nu ar avea timp să se odihnească, și-ar neglija propria familie pentru a putea mulțumi pe toată lumea. Cheia este, după Christine, să se rezolve mai întâi punctul anterior de pe listă. După aceea, prima prioritate ca timp trebuie acordată lui Dumnezeu, iar în al doilea rând soțului și copiilor. Până la urmă, pastorul este cel care trebuie să aibă grijă de cei din comunitate.
Ultima pe listă este minciuna conform căreia soția de pastor nu trebuie să ceară ajutor și nu poate să își împărtășească problemele cu nimeni, mai ales din biserică. S-a întâmplat de multe ori ca o soție de pastor să-i ceară un sfat unui prieten de încredere care ori nu știe cum să răspundă, ori îi spune mai departe altei persoane, ceea ce face ca, până la urmă, soția de pastor să se închidă în ea și să nu aibă încredere în nimeni. Adevărul este că nicio femeie nu este atât de puternică încât să nu aibă nevoie de un sfat și că oricine are dreptul la un prieten cu care să lege o relație adevărată.
Cu ani în urmă, apăruse fenomenul care avea să dea de furcă mult părinților de adolescenți și tineri pocăiți – discoteca. Unul din tinerii din biserica de la noi era prieten bun cu „hiscoteca” cum spunea apăsat fratele Costică și în discuțiile cu el căuta să mă facă să înțeleg ce e acolo, pe mine care nici televizor nu aveam și descrierea sa era „un loc întunecos în care doar scena e luminată cu albastru și roșu, care te îndeamnă să îți dai drumu la dansat prin muzica dată la maxim, chiar dacă nu știi”.
Ei bine, multă vreme am știut doar această descriere până aveam să fiu în casa unui vecin care luase televizor colos să observ printre altele o știre transmisă de la un astfel de local în care reportera încerca să vorbească tare la microfon ca să se audă totuși din vacarmul de acolo. Ei bine, azi știu cam ce înseamnă discotecă mult mai clar, fără să fi intrat în una vreodată dar atunci știam că e „un loc întunecos cu lumini albastre și roșii și cu fum” și eram determinat să nu merg niciodată acolo întrucât mi se părea „ciudat”.
Nu mai puțin ciudat mi se pare că astăzi văd această atmosferă în unele cluburi cu pretenții de biserică. Întuneric, lumini roșii și albastre și muzică la maxim. Multe din biserici, prea multe după opinia mea, pun un așa mare accent pe aspectul distractiv, zgomotos, ritmat încât au adaptat „sala de cult” într-o mică sau mare sală de spectacol. Acolo, cine vine, trebuie să fie atras de „distracția” cu pretenție de închinare. Îți bubuie timpanele și pur și simplu nu poți sta locului, îți tot vine să joci chiar dacă nu știi, nu mai stau picioarele la loc. Toate luminile cad pe „cântăcioși” care nu se mai sfiesc să te îndemne „haideți cu toții” sau „acum cu toții” sau „hai aici în față” sau mai recent „haideți aici să facem o horă”. Și noi numim asta închinare pentru Dumnezeu sau înaintea Sa.
Din păcate se observă câteva intenții clare în aranjarea sălilor de club, pardon cult, moderne. Retragerea amvonului spre un colț, amenajarea de podium-uri ample, apariția reflectoarelor deasupra „scenei”, putere mare în sonorizare, confort mare al scaunelor, efecte speciale de lumini, iar la „închinare” luminile cad pe scenă iar sala e în întuneric. Detalii faine pentru cine vrea să se distreze, cadrul ideal, mai ales dacă vrei să ai și conștiința liniștită (cu minciuni) că nu faci nimic rău. Dar sunt unele aspecte care ar trebui să ne dea de gândit.
Faptul că amvonul pleacă „în boghiazuri” cum zicea cineva e îngrijorător tare. Tot accentul cade pe „închinare” adică muzica provocatoare de emoții și sentimente. Versuri zgomotoase repetate obsesiv ca într-un ritual cate „te duc” în transă, pardon, te conectează cu cerul. Când vine predica, e cam gata, trebuie să fie scurtă tare ca să mai prinzi oamenii la finalul ei. Predica e deja chestia aia „în plus” care nu prea își mai are rostul, pentru că acele cântece au oferit tot ce dorise omul venit la biserică. Așa că amvonul a devenit un accesoriu tras spre un colț undeva, unde să nu încurce „închinarea” iar în unele cazuri, „se aduce” la finalul programului de undeva.
Faptul că se folosește din ce în ce mai mult amenajarea de tip sală de spectacol e iar foarte îngrijorător. Prin asta îi transmitem omului că el vine să beneficieze de ceva. Plătește un bilet dar se merită. Are confort, se simte bine, e înconjurat de oameni faini și civilizați. Muzica e din ce în ce mai calitativă pentru că avem profesioniști, sunetul e din ce în ce mai rafinat pentru că investim în scule bune, avem chiar și ambient plăcut, e curățenie și oameni de la ordine intervin repede dacă sunt incidente. Faptul că spectacolul e creștin dă și o stare de liniște a inimii și de pace ciudată cum că ar face ce trebuie.
Luminile din sală, la tot cadrul acesta trimite omul în pătrățica sa. Nu se mai simte vizat, nu mai crede că despre el poate fi vorba acolo, stă în anonimat și întuneric cu problemele sale și nu se simte ținta mesajelor fie ele despre dragostea lui Dumnezeu sau despre dreptatea Sa. El poate rămâne el, fără să simtă disconfort când vine la „biserică”. Nu e deranjat de nimeni și se mulțumește cu o biserică „care-i dă pace”. Așa poate veni lejer acolo și să fie creștin, ba chiar se simte și foarte bine cu asta și recomandă și altora să vină că e fain.
În puls, trebuie să recunoaștem, pocăitele arată bine în general. Nu se dezbracă prea tare dar arată bine. Fetele faine, de obicei cuminți, cu care merită să stai de vorbă. Și băieții sunt mai liniștiți ca restul, poți găsi iubirea vieții tale și să fie și fără multe antecedente relaționale. Chiar dacă fetele nu sunt bete ca la cluburi, totuși, când le vezi cu mâinile pe sus, cu ochii închiși în ceea ce ele numesc închinare profundă, e destul de incitant. Si asta nu am scos-o de la mine ci e mărturia a doi prieteni care au venit la consiliere, care a fost confirmată și de o altă persoană care spunea „când închid ochii și ridică mâinile, poți să le observi în voie”.
O prea mare asemănare cu altceva. O prea mare asemănare cu acele locuri în care oameni mergeau să „își dea drumu” să scape de inhibiții și bariere morale. O prea mare asemănare cu spectacolul și cred că pentru asta ne va veni nota de plată. Cred că am deviat mult de la Scriptură, probabil pentru că nu ni se poruncește nicăieri despre cum trebuie să ne întâlnim, de câte ori, la ce ore și alte detalii. Dar oricum e mult prea departe de ceea ce făceau cei pe care îi numim riscant „părinții bisericii noastre”. O să trebuiască în curând să le interzicem copiilor noștri să mai meargă în astfel de locuri, cum ai noștri ne interziceau să mergem la discotecă. Asta e tare confuz și dureros.
Dumnezeu nu este în CRIZĂ!
Dumnezeu este în CONTROL!
Dumnezeu este cel care CONDUCE, este stăpânul tuturor!
Noi oamenii suntem administratorii posesiunilor încredințate de Dumnezeu, nu noi suntem stăpânii, noi suntem robi, cărora Dumnezeu le-a încredințat talanții…
Doar dacă înțelegem corect suveranitatea lui Dumnezeu vom fi gata să dăruim. Dumnezeu este suveran în toate și peste toate, a Lui este tot pământul și tot ce este pe el, iar El face tot ce vrea.
Zeciuiala este a zecea parte din venituri și este destinată casei lui Dumnezeu. Prin casa lui Dumnezeu se înțelege mai mult decât clădirea, administrația sau salariile.
Din zeciuieli trebuie să se poarte de grijă:
-văduvelor și orfanilor,
-trebuie susținute acțiunile de evanghelizare,
-acte caritabile,
-ajutorul dat altor biserici.
1. Zeciuiala este a Sa, a Domnului (Lev.27:30) proprietatea Lui, porunca Lui, este o formă de închinare în care noi arătăm respectul față de Dumnezeu (Prov 3:10). 2…
Responsabilitatea sotului crestin in viata conjugala a familiei sale.
Va urma si Responsabilitatea sotiei…
NELU BRIE: Avem aici in vedere, in mod direct si particular, relatia dintre sot si sotie cu accentul pe responsabilitatea sotului in aceasta privinta. Exista cel putin cateva temeiuri care mie imi dau indrazneala sa abordam un asemenea subiect.
Biblia vorbeste despre un asemenea subiect si nu intr-un singur loc. Vorbeste in multe locuri. Dumnezeu a stiut de la inceput ca Biblia va fi citita de oameni, ca oamenii o vor citi si unde sunt doi sau trei, si de aici incepe deja discutia publica, de la doi sau trei. Avand in vedere ca acest subiect este abordat de Sfanta Scriptura, socot ca e potrivit ca si noi sa ne aplecam asupra lui.
Pe de alta parte, aceasta tema, viata conjugala in familie, este o tema care se leaga de o dimensiune esentiala a vietii noastre de familie. Dumnezeu a creat familia asa. Ideea nu este a noastra, noi doar ne infruptam din ceea ce Dumnezeu a facut. Ideea apartine lui Dumnezeu. Prin urmare, a vorbi cum functioneaza in acord cu principiile lui Dumnezeu, ceea ce a facut Dumnezeu, nu e de loc nepotrivit. Dimpotriva, e potrivit.
Mai trebuie sa observam faptul ca aceasta retinere, aceasta pudoare in a trata asemenea subiecte vine probabil din monasticism, din sensibilitatile poate mostenite de pe linia ortodoxiei, anumite conceptii lumesti chiar din religii extra-crestine, cum ar fi cele din orient sau filosofia greceasca in care aceasta latura a vietii era considerata vulgara. Era considerata nepotrivita. Si simpla reflectare la aceasta dimensiune avietii s-a socotit a fi o intinare a mintii si o lipsa de sfintire. Cel putin in monasticism, asa s-a gandit. Prin urmare, a veni in vorba cu o asemenea tema, asta nu-i ceva sfant. Numai, aici, as vrea sa subliniez ca Biblia nu menajeaza o asemenea sfintire si nici nu o hraneste.
Facand aceste observatii, asa, de inceput, as vrea in acest fel sa justificam nu numai nevoia de a discuta acest subiect, ci si legitimitatea abordarii acestui subiect. Ca, din alta perspectiva, acuma ca pastor pot sa va spun observatii, oamenii stiu multe, mult mai multe decat banuim noi ca stim. Copii vostri, baietii vostri, fetele voastre, stiu mai multe decat banuiti voi ca stiu. Problema e ca nu le stiu bine si nu le stiu de unde trebuie. Ei le stiu din lume, le stiu de la colegii lor de la scoala care nici ei nu stiu. Le stiu de pe internet. Le stiu de la ora de educatie sexuala de la scoala unde sunt invatati in dezacord cu principiile lui Dumnezeu. Si atunci, ma intreb, n-ar fi oare vremea sa abordam subiecte pe care ar trebui sa le privim in lumina voii lui Dumnezeu si nu in lumina chipului veacului acestuia? Cred ca, da! Trecand peste acestea, tot ceea ce incercam sa spunem in aceasta seara am vrea sa fie subordonat autoritatii Cuvantului lui Dumnezeu si in acelasi timp, legat de viata noastra practica, asa cum ea este.
Acuma, ma voi adresa in mod special celor care sunt casatoriti. Din perspectiva mea, femeia este o creatie, o opera, poate cea mai complicata faptura din cate exista. Un american a scris o carte „Cum Sa Intelegi Femeia”. O carte care avea vreo 300 de pagini. Pe prima pagina a cartii scria: „Nu stiu cum sa intelegi femeia.” Si dupa aceea urmau 300 de pagini goale. Barbatii s-au prins. N-ai cum. E complicat. E foarte complicat. Cineva a spus ca femeia este ca o scoala. Incepi in clasa I. Termini clasa I, iei premiu pentru clasa I, dar trebuie sa tii minte ca exista si clasa a II-a. Si cand ai terminat cele prime patru clase, urmeaza gimnaziu. Ai terminat gimnaziu, te consideri grozav in clasa ta, numai trebuie sa descoperi rapid ca exista liceul. Iar cand dai de greu, de probleme complicate, nu trebuie sa te ingrijorezi tale. Ele fac parte din clasele superioare. Ai grija sa nu ramai repetent. Se poate repeta si anul. Ideea este ca se creste. Se creste. Cred ca si din perspectiva femeii, barbatul este ca o scoala. Cate n-avem noi, pe care nici noi nu le intelegem?
Acuma, revenind la subiectul acesta „Viata conjugala si repsonsabilitatea sotului crestin”, as vrea sa spun ca in relatie cu acest subiect, in relatia cu viata conjugala, exista cel putin trei tipuri de barbati.
O categorie sunt acei barbati care nu stiu nimic despre specificul feminin si nici nu vor sa invete. Ei se multumesc cu instinctele si ajunge. Nu stiu nimic si nici nu vor sa afle nimic.
A doua categorie este reprezentata de acei barbati egoisti care isi conduc mireasa in patul nuptial si o invata tot ceea ce ar trebui sa stie ea, ca sa-l implineasca pe el. Si, atat. Nu banuim, ci, multi sunt asemenea barbati. Egoisti. Cu asteptari. Asteapta sa fie serviti. Sotia e acolo ca sa-i implineasca lui asteptarile, ca sa nu folosesc alt cuvant.
A treia categorie este reprezentata de noi. Sa speram ca ne incadram aici. Sunt acei adevarati barbati care se cunosc pe ei insisi, se stapanesc. Virtutea infranarii poftelor este si in viata de familie. Cunosc, de asemenea, specificul feminin si dau dovada de lepadare de sine, cautand sa invete si sa se implineasca implinind. Noi, despre asta vorbim, cam in zona asta ne miscam.
Primul lucru pe care as dori sa-l spun, intrand in miezul acestui subiect, este ca relatiile conjugale in cadrul familiei, sunt darul lui Dumnezeu si nu intineaza. Deci, relatia conjugala in cadrul familiei e darul lui Dumnezeu si nu intineaza. A aparut ideaa, conceptia populara, intiparita adanc in unele cugete potrivit careia, viata conjugala pangareste sufletul. Asta0i un rau necesar. Cu cat mai rar, cu atata mai bine. Numai asa a randuit Dumnezeu sa fie pe lume oameni si n-ai ce face. Dar, asta nu se potriveste cu evlavia, nu se potriveste cu spiritualitatea. Dimpotriva, e o piedica in fata cresterii spirituale. Cine vrea sa fie mare, eventual, sa nu se insoare. Sau daca s-a insurat, sa posteasca cat de mult cu putinta. Ideea asta, cum ca viata intima e ceva ca te trage inapoi din cele duhovnicesti, are radacinile ei. Special, asta vine de la calugari care au reusit sa transmita in mediile populare ca aia care cu adevarat sunt sfinti, sunt cei separati, care stau in munte si acolo se roagasi n-au neveste samd. De aici s-a luat aceasta idee.
Pe de alta parte, ea se naste si din intelegerea gresita a unor texte cum ar fi cele legate din Exod 19 cu sfintirea: sa nu se atinga de nevasta 3 zile si inainte. Sau, chiar din 1 Samuel 21:4 in care exact aceeasi idee e cuprinsa.
Acuma, relatiile conjugale in cadrul familiei nu sunt o piedica pentru spiritualitate. Nu. Si, nici nu pangaresc curatia spirituala, duhovniceasca a sotilor. Dimpotriva, aceste legaturi sunt darul lui Dumnezeu. Ele sunt darul lui Dumnezeu. Repet, sunt darul lui Dumnezeu pentru cei casatoriti. Ca, ce iese din acest cadru, este pacat. As vrea sa vin in fata dvs. subliniind cinci argument.
1. Dumnezeu a creat viata conjugala
Dumnezeu l-a creat pe barbat asa cum ii si pe femeie asa cum ii. Asta este ideea lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat instinctul care ii apropie pe barbat si pe femeie. Asta-i darul lui Dumnezeu. Acuma, va intreb: vom acuza pe Dumnezeu ca a facut ceva spurcat? Nicidecum. Noi, poate am facut din darul lui Dumnezeu ceva spurcat, ca n-am stiut cum sa lucram cu darul lui Dumnezeu. Dar, darul lui Dumnezeu este bun.
2. Oameni ai lui Dumnezeu, sfinti, barbati pe care Dumnezeu i-a folosit au fost oameni casatoriti.
Au avut sotie, au avut copii. Lista Bibliei e lunga. Putem incepe chiar cu Adam, Avraam si atatia altii. Nici n-are rost sa mai pomenim. Deci, faptul ca acesti oameni au fost casatoriti si au avut copii, nu i-a descalificat inaintea lui Dumnezeu ca statut de oameni sfinti. Citim ca Avram s-a jucat cu Sara.Acolo este o expresie foarte frumoasa, un eufemism acest ‘s-a jucat’. Sa nu va inchipuiti ca s-a jucat cum se joaca pruncii. E un eufemism, de unde regele pagan si-a dat seama ca astia-s casatoriti.
3. Biblia chiar declara ca viata conjugala eeste darul lui Dumnezeu.
Spre ex. Proverbe 5:18 – Izvorul tău să fie binecuvântat şi bucură-te de nevasta* tinereţii tale. 19Cerboaică* iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! Ca in Eclesiastul 9:9 sa spuna – Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti in tot timpul vieţii tale deşarte, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare în această vreme trecătoare, căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare. Sau, Cantarea Cantarilor, ce este Cantarea Cantarilor? Este un poem al familiei care reflecta inclusiv viata conjugala din cuplu casatorit. In Cuvantul Sau, apoi, Domnul nostru Isus n-a interzis casatoria. Dimpotriva, El a zis – De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa. Marcu 10:7 Putea citi ‘va avea relatie conjugala’, viata intima cu sotia sa si cei doi vor fi un singur trup. Nu mai sunt doi, ci un singur trup. Si ce ce a impreunat Dumnezeu…. Cine a impreunat asta? Dumnezeu! …omul sa nu desparta. Deci, iata, asta e darul lui Dumnezeu. Asta e voia lui Dumnezeu.
Pavel, apoi, a vorbit deschis pe textele acestea. Avem textul din 1 Corinteni capitolul 7. Cum credeti ca a fost citita epistola lui Pavel 1, in biserica din Corint? Public. Pavel a spus: „Iata cum trebuie sa fie.” Sa nu va lipsiti unul de altul, de datoria de soti decat prin buna invoiala sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea. Altfel, apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să** nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre. Tine-ti minte, deci, foarte clar se scrie in Biblie. Asa ca, aceste sensibilitati care mai degraba ascund in cel mai fericit caz , un fel de pudoare, ar trebui date la o parte. Si sa lasam loc rostirii voii lui Dumnezeu si in acest sensibil domeniu al vietii noastre.
Al doilea lucru, dupa ce am vazut ca relatiile conjugale in cadrul familiei sunt darul lui Dumnezeu si ele nu aduc pangarire sufletului, in al doilea rand, as vrea sa spun ca viata conjugala este reglementata de Dumnezeu in Biblie. Ca Dumnezeu are ceva de spus pentru asta. Dumnezeu, cand face omului un dar, ii spune si cum sa-l foloseasca. In privinta aceasta, avem mai multe texte in Biblie, spre ex. Geneza 2:24 la care am facut referinta. Proverbe 5:15-20. 15 Bea apă din fântâna ta şi din izvoarele puţului tău. 16 Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte? 17 Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine. 18 Izvorul tău să fie binecuvântat şi bucură-te de nevasta* tinereţii tale. 19 Cerboaică* iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! 20 Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o* străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute? – Ce spune aicea, practic? Asa, intr-o metafora superba? Asa, ca sa vorbesc pe sleau: Fii atent sotule, ca sa implinesti nevoile sotiei tale. S-ar putea intr-o zi sa-ti intoarca spatele si sa gaseasca pe altul. Asta vrei sa patesti? Asa ar trebui citit. Fii atent. Fii sensibil. Vorbeste-i la inima. Comporta-te in asa fel incat sa fii pentru ea iubitul ei. Si sa nu simta nevoia sa se odihneasca la alt san. Asa ar trebui citit.
Apoi, Cartea Cantarea Cantarilor, v-as intreba: care este oare tema acestei carti? Cum ar trebui citita cartea aceasta? Cineva a zis: Este vorba despre relatia dintre Dumnezeu si poporul Sau. Altul, a venit si a interpretat Cristologic. Este Hristos si biserica. Ba, am auzit ca intr-o adunare undeva asa, nu va mai spun pe unde, s-ar fi facut un studiu biblic joi seara pe Cantarea Cantarilor. Interpretarea acestei carti a fost o interpretare Cristologica. Mirele sau Solomon, acolo, este Domnul Isus, si Sulamita este biserica. Se gandea sa faca tot felul de corespondente spirituale intre acele imagini si relatia duhovniceasca. Va dati seama acuma, ce jenant pana la urma. Pai, ce sa insemne partile anatomice ale Sulamitei si si cum gasea asa ceva, cu totul nepotrivit. Acolo, in cartea asta, nu-i altceva decat poemul familiei. Ce ar trebui sa stie sotul, ce ar trebui sa stie sotia, cum sa se poarte intre ei. Asta-i acolo. Etica acestor relatii este acolo. Si ce frumos se incheie. Acum, dupa ce ei s-au infruptat din fructul casatoriei, si au trait bucuria binecuvintarii lui Dumnezeu, se uita inspre noua generatie si zic: „Avem o sora mica. Inca nu se stie ce va fi. E copil. Si da un detaliu acolo ca-i copil. Ce va fi cu ea cand va fi mare? Va fi usa? Va fi zid? Si de aici a inceput educatia noii generatii. Deci, asta-i acolo. Relatia dintre sot si sotie cu preocuparea ca experienta acumulata si invatatura acumulata sa fie predata viitoarelor generatii. Este foarte frumos. Eu asa mi-as propune sa interpretam Cantarea Cantarilor. Asta, oricum, n-ar prea trebui citit in biserica, cel putin unele pasaje.
Diferente
Cu acordul dvs., de fapt nu va spun un lucru nou, ca intre barbat si femeie exista diferente. Exista asemanari, dar exista diferente. Si aceste diferente, in mod deosebit, as vrea sa le surprindem ca diferente in comportamentul intim. Aceste diferente nu au menirea de a ne incurca, a stanjeni implinirea. Ci dimpotriva, menirea lor este sa completeze aceste diferente practicsunt comlpementare, potrivesc dar la nevoie. Sau nevoie la dar. Exista cel putin patru zone in care se contureaza diferente. Orientarea- cum e orientat barbatul, cum e orientata femeia. Aspecte apoi legate de felul in care raspunde barbatul sau femeia. Apoi, chestiuni care tin de natura nevoilor. Cum e configurata nevoia pe care o are sotul si sotia. Si, foarte important acest lucru, felul in care raspunde. Imi permiteti sa folosesc cuvantul ‘raspuns sexual’? Nu stiu altul. Urmeaza cinci principii: Principiul datorie, principiul stapanirii reciproce, principiul acordului reciproc, principiul frecventei regulate si principiul razboiului spiritual.
(Pana la minutul 24, mai sunt aprox 56 de minute din mesaj)
La minutul 56 – Responsabilitatea barbatului pentru intimitatea conjugala a familiei (catvea aspecte practice, 10 lucruri de care ar trebui sa tina seama).
Prima problemă ar fi că identitatea femeii devine identitatea soției de pastor. Dacă înainte de căsătorie fiecare avea o identitate stabilită de propria personalitate, după căsătorie eticheta este „soția pastorului X”. Pentru Christine, asta a însemnat o trecere subtilă de la identificarea ca și creștin, ca și copil al lui Dumnezeu, la identificarea cu un rol, un statut, o categorie, o etichetă. Iar în timp ce identitatea personală se pierde în acest rol, devin mai importante performanța cu care interpretezi acest rol și mândria de a fi bună în rol decât relația adevărată cu Dumnezeu.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 