Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

– Disciplina Spirituală (I)

Mesajul incepe la minutul 27:40

TEXT 1 Corinteni 9:24-27

Ieri am avut o discutie cu cineva care a mers in Norvegia, fiind implicat in toate demersurile care se fac acolo pentru familia Bodnariu si respectivul mi-a spus urmatorul lucru: „Ma uit la un popor care se distruge singur. Ma uit la un popor care a uitat orice fel de urma  de moralitate.” Si a adaugat el: „Ma uit la un popor protestant care s-a departat de biserica si de Biblie.” Dragii mei, vreau sa judecati dvs. si sa intelegem ce se intampla cand ne uitam la Polonia, o tara catolica care inca interzice avorturile si divorturile, care infloreste economic. Is catolici. Da. Deci, noi stim doctrina. Stim ce crede. Si ne uitam la tarile nordice care l-au dat pe Erasmus de Rotterdam si alti reformatori si oameni care s-au ocupat de Biblie si ne intrebam: „Ce s-a intamplat?” Exista o explicatie pe care unii o dau si de aceea, mesajul meu din aceasta seara si din seara viitoare (vezi video mai jos) nu va fi un mesaj comod. S-ar putea sa va dea de lucru. Nu va fi un mesaj usor.

Am luat prea usor harul. Am predicat atata despre har  incat l-am luat in usor si l-am luat ca un lucru  de apucat mantuirea. Un grup de crestini a hotarat sa nu se mai roage din urmatorul motiv. S-au surprins pe ei insisi in momentul cand s-au asezat la masa, ca fiind in hipoglicemie si fiindule foarte tare foame, au zis: „Suntem ipocriti. Ne uitam la masa. Ne gandim la friptura si noi ne rugam. Hai sa nu ne mai rugam, ca sa nu fim ipocriti.” Intrebare: credeti ca dupa aceea le-a mai venit sa se roage in mod natural vreodata? Nu. Asta inseamna ca sunt niste lucruri la care trebuie sa strangi din pumni. Trebuie sa strangi si sa le faci, ca asa se face. Ca spiritualitatea nu-i naturala. Carnalitatea, poftele, da. Dar spiritualitatea nu ne vine natural. Nu stiu daca va surprind. Probabil fratelui Ovidiu si fratelui Chiu le vine in mod natural. Dar, eu va marturisesc un lucru. Nu ma scol dimineata si imi frec mainile si zic: De-abia astept sa citesc Biblia. Nu-mi vine. Nu ma scol si spun: De-abia astept sa ma rog. Si cand se apropie ziua de post, zic: „Ah, extraordinar, mi-a asa o pofta sa poftesc. Nu mai pot.” Cand vine cate o seara de veghere, ma sperii ca stiu ca mi se va face somn si voi face pulsul mare.  Dragii mei, impulsurile noastre trupesti carnale, cat suntem in trup, trebuie prinse, domesticite, umilite, constranse, bagate cu nasul in tarana. Si, asa cum spune Ieremia: Omul, cat este tanar, sa ia un jug, sa-si umple gura cu tarana. Si nu numai cat este tanar, daca este cazul si cand este mai batran.

Acuma, trebuie de la inceput sa deosebim intre doua lucruri. Este un pendul care se poate misca intre legalism- si cineva spunea: legalismul este  definit ca o aderenta excesiva  la formule de viata sau  la lege. Si legalistii cred ca prin lege vom fi mantuiti. Daca respecti cutare reguli e ca la carnat. Ce bagi pe o parte, iese pe partea cealalta. Si daca ai facut reteta cutare, vei fi mantuit. Asa i-a mustrat Domnul pe farisei pentru ca asta credeau ei. Faci cutare si cutare lucru, este reteta pentru mantuire. Pe cand, disciplina este  activitatea sau exercitiul care dezvolta o abilitate spirituala.  As vrea in aceste seri (aceste doua videos din aceasta postare reprezinta cele doua seri) sa ne referim la Discpilina Spirituala.

Care este cea mai mare pierdere a crestinismului modern? Cea mai mare pierdere a crestinismului modern, cred eu, cand avem posibilitatea  sa comunicam mai mult,  sa ne intalnim mai mult. Nu ne mai ascundem in catacombe. Avem libertate inca in lumea civilizata sa ne vedem fata catre fata. Putem lua breakfasturi impreuna. Putem sa mergem la cina impreuna, putem sa ne telefonam in timpul zile, sa ne trimitem mesaje. Cea mai mare pierdere este ca suntem conectati, dar nu mai avem comuniune. Suntem conectati, dar nu mai avem partasie. Si, nemaiavand partasie, s-a pierdut si ceea ce a facut crestinismul  in 60 de ani de la inaltarea Domnului la ceruri, sa ocupe toata lumea civilizata sa devina un imperiu de temut. In 321 A.D Constantin Cel Mare, fiind foarte bun politician,  si-a dat seama ca crestinii sunt atat de raspanditi si  atat de puternici, incat, daca nu devine si el  cu toata oaste lui crestin, va pierde definitiv imparatia.

Cum de s-a raspandit crestinismul atat de repede, fara avioane, fara masini, fara fax, fara telefoane? Stiti cum? Prin ucenicie. De la om, la om. Cea mai mare pierdere este relatia aceasta: mentor-ucenic, maiestru-discipol, relatia Pavel-Timotei si Pavel-Tit. In acelasi timp, ceea ce s-a pierdut este invatatura despre credinta, cum sa-ti traiesti credinta teoretic si cum sa-ti traiesti credinta practic. Ce este disciplina? Disciplina este din aceeasi familie de cuvinte cu cuvantul discipol. Noi spunem si din pacate s-a contaminat acest cuvant si spunem: am facut disciplina bisericii azi. Si ,cand spunem ‘am facut disciplina bisericii azi’, ce inseamna asta? Punere deoparte si excludere. Ei, nu insemna asta. Disciplina bisericeasca insemna ca cineva dupa ce s-a convertit intra intr-un proces, cum spun didahiile apostolilor si pana la Augustin este pomenit. Botezul se facea o singura data pe an, in noaptea Pastelor, in apa curgatoare in natura, se imbracau in haine albe adulti, atentie, adulti si dupa ce treceau prin mai multe cicluri de invatare a Scripturilor. Erau testati. Erau examinati. Si catehuminii care deveneau competenti, competenti erau cei care cereau impreuna botezul. Asta inseamna in limba latina competentes: cei care cer impreuna botezul.

Cei care  cereau impreuna botezul erau dusi, examinati si dupa ce erau examinati erau botezati. Erau obligati la ascultare, la slujire,  la supunere, la frangerea voii. Ganditi-va ce se intampla in bisericile noastre, de obicei. Nu stiu cum e la dvs. dar am incercat ani de zile sa corectez acest lucru in biserica noastra si in bisericile care le-am pastorit.Se boteaza oamenii. Se predau Domnului, se boteaza si o saptamana de la botez, prima, ii stim pe nume, dupa care se pierd printre ceilalti si nu le mai are nimeni grija. Nu-i mai intreaba nimeni: „Tu, cum mai esti in relatia cu Domnul? Ai mai citit Biblia? Ai mai postit? Ai mai memorat versete?” Ne bucuram cum se bucurau indienii ca au scalpuri. Ii punem pe panoplie, avem pozele cu botezuri. Ii numaram la numar. Ne cresc membrii. Si membrii aceia sunt numere. Eventual, nume in registru bisericii. Dar, nu sunt ucenici.

Faceti un exercitiu mental. Cand te-ai pocait, ucenicul cui ai fost? De la cine ai invatat credinta? Cine te-a invatat cum sa citesti Biblia? Cum sa postesti? Cine te-a invatat ce-i bine si ce=i rau pe calea credintei? Si acuma, a doua intrebare fundamentala: daca ai crescut in credinta, care ti-s ucenicii? Cine te urmeaza? Tu cand te uiti in urma, cine paseste in urma ta? (Notite pana la minutul 39:00 mai sunt aprox 40 min din mesaj) Mesajul incepe la minutul 27:00)

Fragment de la minutul 56 – De ce trebuie sa ne purtam aspru cu trupul nostru? Intre nastere si moarte suntem in trup. Da? Nu asta este sfarsitul existentei noastre. Imaginati-va ca la sportivi, ca suntem  in perioada de pregatie, un fel de alergare si incalzire pe marginea terenului. Inca n-am intrat in arena. Suntem doar in pregatirea pentru meciul cel mare, pentru cand vom primi laurii victoriei. Aceasta existenta a noastra in trup este un fragment, este o picatura de timp fata de ceea ce ne asteapta. Insa aici ne dam cateva examene, dragii mei. aici este partea de cioplire si de pregatire. Partea asta, de dincoace de moarte, cat suntem in trup, este partea in care  Olarul ne tranteste pe roata olarului si baga degetele in noi ca sa ne modeleze caracterele si sa ne pregateasca pentru adevarata glorificare. Apostolul, in 1 Corinteni 9, are un discurs cu multe intrebari retorice despre ce inseamna adevarata libertate. Nu stiu daca la dvs. se poarta, dar la noi a inceput sa vina un curent din acesta: totu-i permis. Nu spune apostolul Pavel? Toate lucrurile imi sunt permise. Ei uita partea a 2-a: nu toate imi sunt de folos. Si am ajuns asa: ceai crestin dansant. Pentru ca dansul nu mai este o problema. Ceai crestin dansant, sa fim relevanti pentru … O bauta la bere. Cei care nu pot si nu rezista, de cad sub masa, fara alcool. O bauta la bere la studiu biblic. Fumatul nu mai este o problema, ca doar si Spurgeon a fumat. Ei nu stiu ca a facut si guta si s-a chinuit. Si multe,multe alte libertati pe care si le asuma oamenii in numele harului. Si spun: „Deci, calea a fost aicea. Si noi largim calea din ce in ce mai mult ca sa ne bucuram de adevrata libertate in Hristos. Iata ce spune ap. Pavel:

1 Corinteni 9
1. Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am vazut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteti voi lucrul meu in Domnul?
2. Daca nu sunt apostol pentru altii, sunt macar pentru voi; caci voi sunteti pecetea apostoliei mele in Domnul.
3. Iata raspunsul meu de aparare impotriva celor ce ma cerceteaza.
4. N-avem dreptul sa mancam si sa bem?
5. N-avem dreptul sa ducem cu noi o sora, care sa fie nevasta noastra, cum fac ceilalti apostoli si fratii Domnului si Chifa?
6. Ori numai eu si Barnaba n-avem dreptul sa nu lucram?
7. Cine merge la razboi pe cheltuiala sa? Cine sadeste o vie, si nu mananca din rodul ei? Cine paste o turma, si nu mananca din laptele turmei?

Trei metafore sunt aici: soldat, agricultor si sportiv. Acestea apar si in Timotei. La razboi, soldatul are o scapare de griji, dar cu pretul limitarilor. Trebuie sa se limiteze. Trebuie sa fie credincios celui ce l-a angajat. Agricultorul si el se supune la unele restrangeri. Sportivul si el se supune la unele restrangeri. De ce nu s-a folosit Pavel de dreptul lui?

8. Lucrurile acestea le spun dupa felul oamenilor? Nu le spune si Legea?
9. In adevar, in Legea lui Moise este scris: „Sa nu legi gura boului care treiera graul!” Pe boi ii are in vedere Dumnezeu aici?
10. Sau vorbeste El inadins pentru noi? […..]
12. Daca se bucura altii de acest drept asupra voastra, nu ni se cade cu mult mai mult noua? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta…

Foarte interesant. De ce, apostolul Pavel, spunea: am libertate, sunt slobod, dar nu ma folosesc de drepturile mele. Imi restrang. Ma autofrustrez. Iau disciplina sportivului. Dragii mei, nu are un sportiv libertatea de a se duce sa manance in fiecare zi la McDonald’s? De ce nu se duce si-o face? Pentru ca prinde greutati in plus cand trebuie sa alerge. Nu-i asa? N-are soldatul libertatea de a dormi unde vrea? De ce trebuie sa doarma in cazarma? Ca sa fie tot timpul disponibil. N-are agricultorul libertatea  de-a dormi pana la ora 10 dimineata? De ce se scoala la ora 5 dimineata? Se autorestrange. Isi restrange libertatile pentru ca are in vedere un premiu mai mare, o rasplata mai mare. Sportivul are in vedere cununa de lauri. Soldatul are in vedere sa placa celui ce l-a inscris la oaste. Si agricultorul viseaza la recolta din toamna. Toti au ceva care este aruncat in fata si de dragul a ceea ce a aruncat in fata , precum de spune despre Moise, in Epistola catre Evrei, in cap. 11, ‘de dragul rasplatii dinainte’, practici niste restrangeriniste frustrari….

VIDEO by Logos Baptist Ministries

March 3 2016 – Marius Cruceru

– Disciplina Spirituală (II)

Le spun adeseori studentilor ca facultatea e facultativa. Nu-i obliga nimeni. Da, pe unii ii obliga parintii, desi eu cred ca ar avea mai mult talent sa fie un excelenti tinichigii sau excelenti strungari. Ii obliga sa devina intelectuali si ei devin delectalai. N-au nici un fel de intalnire cu activitatea intelectuala. Dar, daca-i ordin, cu placere. Si atunci, sarmanii copii studiaza, studiaza, studiaza si nu se alege nimic de viata lor pentru ca sunt oameni nepotriviti la loc nepotrivit. Intr-un fel si crestinismul e asa, dragii mei. Crestinismul nu-i pentru oameni superficiali. Crestinismul nu-i pentru oameni duplicitari. Crestinismul nu-i pentru amatori de crestinism. Crestinismul nu e pentru cei care vor sa se joace cu pocainta, cum am aflat ieri, ca Esau care se joaca cu pocainta  in asa fel incat a uitat locul unde a pus-o. Am un prieten in Spania, constructor. A inceput ca emigrant. A dormit pe banci in Madrid. Dupa care, incet, incet, Dumnezeu l-a binecuvintat. A facut o echipa de constructori, astfel ca in 2008, cand toata industria spaniola s-a blocat si  toti constructorii s-au oprit, el era cu un microbuz de muncitori si circula pe o autostrada. L-a oprit politia si a zis: „Ce faceti aici? Sunteti Romani.” „La munca.” „Unde?” „La constructie.” „Nu-i adevarat. Nu se poate.” Si l-au urmarit. Au mers si au zis: „Vreau sa vedem unde construiti.” Si intr-adevar, oamenii construiau. Harnici, parolisti, construiau. Foarte multi bani au facut si la un moment dat s-au hotarat sa plece in concediu. Au plecat in concediu co sotia si aveau vreo 20.000 euro, o suma extraordinar de mare pentru mine si au zis: „Ce sa facem cu astia?” Si i-au pus undeva.  Au plecat in concediu. In concediu uiti de multe lucruri. S-au intors. Au uitat de bani. La un moment dat, la catva timp si-au adus aminte de bani. Unde-s banii? Unde-s banii?Au certat-o pe cea care le facea curatenie, dar ea nu stia nimic. Au inceput sa-si banuiasca  prietenii, cei ce calcau prin aparatamentul lor. In sfarsit, si-au luat gandul. A venit toamna, a venit iarna si sotia a trebuit sa incalte cizmele. Si-a luat o pereche de cizme si nu mai putea sa bage piciorul in cizma. Au gasit banii. Au uitat locul unde au pus. La fel se intampla cu pocainta, dragii mei.

Pocainta este o valoare extraordinar de mare. Numai ca cei care sunt nascuti si crescuti in familii de pocaiti si este o lege in sociologie a unei realitati trans-generationale. Cei care suntem din familiei de pocaiti, ajungem la a treia sau a patra generatie si este legea celei de-a patra generatie care nu mai pretuim ce au pretuit inaintasii nostri. Prima generatie este extrem de entuziasta. A doua urmeaza prin educatie pasii primei generatii. A treia generatie este un pic mai relaxata si incep sa largeasca un pic caile inaintasilor. A patra generatie este generatia razvratitilor, revoltatilor, a celor care incearca sa conteste ce au facut parintii si bunicii lor. Insa este o veste buna. Uneori, a cincea generatie, incep sa se intoarca la origini. Si apare reforma spirituala. Apare reintoarcerea la lucrurile de la inceput. Ca unul care sunt la a patra generatie de baptisti, ma uit la copiii mei si sper ca ei sa fie generatia celor care se intorc la caile dintai. La caile vechi. La caile pocaintei. Cum spunea Tozer: Noi vrem puterea crucii celei vechi, dar nu vrem sa platim pretul pentru crucea cea veche. (Notite pana la minutul 41, mai sunt aprox 55 min din mesaj)

Mesajul incepe la minutul 34

TEXT 1 Corinteni 9:24-27 (Mesaj Part 2)

Scriam anterior că în biserici s-a renunțat la practicarea confruntării din două motive. Aceleași două motive le găsim și în relațiile oamenilor care formează bisericile locale. E vorba de abandon și de abordare greșită. Ambele variante sunt dăunătoare și toxice și voi încerca azi să adun gânduri și idei ca să subliniez eficient de ce ambele sunt greșeli care necesită o schimbare neapărată și imediată de atitudine.

În linii mare, se identifică patru stiluri de a face confruntare. Probabil că, citind despre ele, le veți identifica în viața dumneavoastră sau a apropiaților. Ele sunt enunțate în forma asta de dr. Hunt și e cea mai apropiată de realitate cred eu.

Abordarea pasivă. Este o metodă de confruntare indirectă în care se folosește tăcerea sau limbajele nespecifice pentru a comunica dorințe sau nevoi. Omul care alege această metodă e posibil fricos și așteaptă ca ceilalți să își dea seama ce dorește.

Exemplu practic: Soțul se simte neglijat în privința relațiilor intime de soția sa. Această îl vede supărat și îl întreabă dacă e vreo problemă. Răspunsul lui de regulă este: – Nu. Nu s-a întâmplat nimic! Totul e în regulă! Dar el deja e sarcastic, adună mânie și resentimente. La fel soția dacă soțul a uitat de ziua ei sau a căsătoriei., J

Un exemplu biblic: David a ales să tacă cu privire la asupritorii lui însă această abordare pasivă a crescut neliniștea și mânia (Psalmul 39:1-3 Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia, și atunci mi-a venit cuvântul pe limbă și am zis…)

De ce se alege o astfel de metodă? Pentru autoocrotire. Ca să nu fie nevoit să înceapă acel proces amplu al confruntării și să suporte consecințele unei asemenea acțiuni. Problema e că această atitudine pe termen lung creează probleme mari, adună tensiune și mânie și transformă oamenii în adevărate bombe de nervi.

Abordarea agresivă. O metodă iar foarte întâlnită în biserici și familii, cel puțin a fost până nu de multă vreme metoda preferată și cea mai aplicată. Aceasta înseamnă un atac fățiș al caracterului celeilalte persoane pentru a câștiga putere sau dominanță.  Pentru asta, cel care confruntă folosește amenințările și intimidarea pentru ca nevoile să îi fie împlinite și nu are nici o problemă să încalce drepturile altuia.

Exemplu practic: Un membru al bisericii consumă alcool. Este abordat de soție și rude și amenințat că este spus păstorului, este numit bețiv, om de nimic și față de el se adoptă o poziție de superioritate și dominanță. Sau, același scenariu, doar că un nivel mai sus. Este chemat păstorul și printre altele acesta amenință că dacă „nu își revizuiește comportamentul” este spus bisericii.

Exemplu biblic: Tot din viața lui David pe care vrășmașii îl atacau în diferite moduri pentru a îl învinge, ajunge să spună: Toată ziua mă hărțuiesc potrivnicii mei, sunt mulți și se războiesc cu mine ca niște trufași.

Abordarea pasiv-agresivă. Este confruntarea prin atacarea pe ascuns a celeilalte persoane. Iar o metodă dăunătoare și necreștinească, chiar mișelească. Cei care folosesc acest stil sunt familiarizați cu sarcasmul, aluziile acide și replicile tăioase spuse cu zâmbetul pe buze. Astfel de oameni încearcă să se răzbune în loc să confrunte și de multe ori încearcă să se răzbune pentru ofense imaginare pentru că nefolosind o atitudine potrivită nu pot afla dacă ofensele de care au avut parte sunt reale sau imaginare.

Exemplu practic: „Disciplinarea soțului” cu ajutorul „postului”. Dacă soția ține post nu mai primește soțul atenție, așadar, e și o metodă excelentă de răzbunare și de câștigare a puterii. Dar adună doar mânie și resentimente. Șansa ca o astfel de metodă să rezolve problemele e aproape nulă.

Exemplu biblic: Tot David, care în mod repetat a fost atacat de vrășmașii lui verbal: Păzește-mă de uneltirile celor răi… ei își ascut limba ca o sabie și aruncă vorbe amare, ca niște săgeți, ca să tragă în ascuns asupra celui nevinovat.

Scopul abordării unei astfel de atitudini este acela de a evita răspunsurile directe și de a evita să dea socoteală, atitudine care va avea ca rezultat acumularea de mânie și creșterea tensiunii relației.

Abordarea hotărâtă. Este atitudinea corectă și eficientă de a face confruntare. Atitudine asupra căreia vom rămâne pe parcursul câtorva zile. Ea, abordarea hotărâtă are ca scop afirmarea directă a adevărului care are ca scop o schimbare pozitivă. Cei care au o astfel de atitudine folosesc limbaj direct, specific pentru a oferi informații clare, înțelese și în consecință de a fi eficienți în schimbarea pe care vor să o producă.

Exemplu practic: Soțul a uitat de ziua căsătoriei. Soția îi amintește clar și explicit că ar fi încântată ca el să își pună un semn care să îl ajute pe viitor să nu mai uite și caută soluții împreună pentru asta în loc să „facă mutre” să fie bosumflată, acidă sau chiar agresivă.

Exemplu biblic: David, a ales să confrunte pe Saul, nu să îl ucidă, deși i-a stat în putință. Confruntarea din 1 Samuel 24:9-12, e una corectă și hotărâtă. El nu ucide cu vorba, nu șicanează, nu pleacă ca un laș neconfruntând pe Saul.

Această atitudine este una care are ca scop prezentarea faptelor, corectarea neadevărurilor si schimbarea comportamentului. Produce soluții eficiente de redresare, reparare și împăcare și are drept urmare însănătoșirea omului confruntat și restaurarea relațiilor în unele cazuri.

Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Confruntarea e evitată și neaplicată și din cauză că nu reușim să cunoaștem bine partea practică a Bibliei. Pe cea teoretică, pe parte de doctrină și teologie ne descurcăm, unii devin experți în cunoaștere, dar partea aplicabilă a Scripturii nu e foarte predicată pentru că necesită deranj, schimbare, tulburare a merului liniștit al bisericilor locale și chiar trăirea de emoții și sentimente intense. Puțini păstori ar confrunta un om greșit dacă acesta face parte din „elita” bisericii iar la polul opus, puțini păstori își fac timp să confrunte corect un om care e din cei mai neînsemnați din biserica sa, de regulă se ajunge mult mai repede la excludere sau punere deoparte. Prețul confruntării biblice e considerat prea mare ca să fie plătit. E mai avantajos să dai ultimatum-uri și să dai afară.

Vă provoc să privim puțin în Scriptură să vedem câteva modalități de confruntare folosite în viața celor care au trăit o relație cu Dumnezeu înaintea noastră. Unele din aceste confruntări sunt făcute direct de Dumnezeu, altele de oameni trimiși de Dumnezeu să facă asta. Voi folosi pentru asta un material scris de June Hunt care a surprins foarte bine aceste situații.

Confruntarea cu ajutorul întrebărilor. Probabil ați realizat că în Biblie, Dumnezeu pune întrebări al căror răspuns nu are cum să nu îl știe. Unde ești Adame? Ce faci tu aici Ilie? Unde erai tu când…? Lui Iov. La fel oamenii înțelepți adresează de multe ori întrebări la care deja știu răspunsul. Iov de exemplu se întreabă: Ce aș putea să fac, când se ridică Dumnezeu? Ce aș putea răspunde când pedepsește El?

Scopul întrebărilor înțelepte este de a îi provoca pe oameni să se gândească la faptele și comportamentul lor și eventual să reconsidere deciziile pe care le-au luat. E mai mult o provocare la meditare decât o întrebare care necesită un răspuns formulat. O astfel de metodă, de confruntare prin întrebări e foarte eficientă, mai ales la oamenii educați. La iov, întrebările lui Dumnezeu provoacă pocăința sa. ”Mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.”

Confruntarea cu ajutorul unei pilde. Pilda e o scurtă povestire fictivă care are în centrul ei un adevăr moral sau spiritual. Ea prezintă interes pentru oamenii de toate vârstele și dintotdeauna au fost considerate a fi hrană pentru minte. De aceea pildele au rămas până în ziua de azi eficiente în transmiterea unor adevăruri. Ele au fot metoda folosită intens de Domnul Isus în vorbirile sale surprinse pe paginile Scripturii, pentru că au menirea să lumineze  în întunericul inimilor noastre.

Pilda vierilor e una foarte eficientă pentru confruntarea liderilor evrei de la acea vreme. Le-a povestit această pildă și ei „s-au prins” că vorbea despre ei, în consecință în Luca 20:19 e surprins cum căutau să pună mâna pe el întrucât: ”Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor”

Confruntarea cu ajutorul unei povestiri. Ei bine, aceasta e metoda mea preferată, mai ales dacă consiliez adolescenți sau tineri. O povestire, dacă este bine gândită sau spusă, poate schimba sentimentele de la mânie la pocăință, mai ales dacă e vorba despre propriul lor păcat. O astfel de povestire poate fi reală sau fictivă și are ca scop surprinderea unei situații similare dar în care s-a procedat corect sau în care „confruntatului” i se cere să decidă finalul.

Cel mai bun exemplu este al lui David când vine Natan și îi spune povestea cu oaia săracului. Natan, un povestitor foarte priceput, îl „prinde” pe David cu povestea sa și îi provoacă mintea să judece o situație similară cu a sa, fără să bănuiască nici o clipă că despre el este vorba. Doar la momentul potrivit află asta așa că se mânie împotriva omului nedrept și dă și sentința. Când a descoperit că de el este vorba David este foarte impresionat și realizează: ”Am păcătuit împotriva Domnului.”

Confruntarea cu ajutorul mustrării. E cea directă metodă dar nu e cea mai dură. Se aplică de obicei în situații limită în care nu e timp de povestire sau pildă. Una din situațiile de acest gen e când Domnul Isus, confruntă pe oamenii care au prins femeia în preacurvie. Confruntarea oamenilor care au adus femeia păcătoasă a fost directă: Cine este fără păcat să arunce primul cu piatra. Această confruntare a făcut ca într-un mod destul de calm oamenii să își vadă starea lor de păcat și să plece toți condamnați de propria lor conștiință.

Confruntarea cu ajutorul certării. Această metodă e cea mai aspră, directă și dificil de aplicat. Certarea are scopul de a convinge pe om să facă ce este bine. E metoda cel mai greu de suportat de către cel confruntat, dar și cel mai greu de făcut de către cel care alege să confrunte întrucât necesită un echilibru permanent între răbdare, adevăr, respect și dragoste. O astfel de metodă e aleasă de Pavel care îl ceartă pe Petru în public deoarece cel din urmă compromitea mesajul lui Dumnezeu și unitatea bisericii.

Astea sunt cele cinci metode găsite în Biblie, dar nici cunoașterea lor nu ne califică să confruntăm, pentru că să cunoști aceste metode de poate ușor transforma într-un îngâmfat și deja faci confruntarea de pe o poziție greșită. Puțini oameni știu cât de important este să faci confruntarea fiind inundat de dragoste și respect față de omul confruntat. Confruntarea oricum este dureroasă, dar dragostea și respectul celui care confruntă, pune balsam pe rana celui confruntat.

Nici să nu îți treacă prin minte să confrunți doar ca să arăți că ești mai bun. Să nu îți treacă prin cap să confrunți doar ca să descoperi păcatul. Să nu îți treacă prin cap să confrunți doar ca să arăți că tu ai aflat sau știi. Să nu confrunți pentru a arăta altora mizeria vieții unui om. Să nu confrunți dacă dragostea pentru acel om nu depășește dorința ta de afirmare. Să nu confrunți dacă ai același păcat în viața ta. Să nu confrunți dacă nu respecți acel om. Așteaptă, pregătește-te, roagă-te și mai apoi fă asta.

O poveste 

O mamă, a adus pe copilul său la un înțelept de la câteva localități depărtare ca să îl convingă înțeleptul că nu e bine să mănânce așa de mult zahăr că îi strică dinții și îi dăunează sănătății. S-a prezentat cu el la înțelept și i-a spus:

• Înțeleptule, spune-i te rog fiului meu să nu mai mănânce așa de mult zahăr.

Acesta l-a Întrebat?

• Mănănci mult zahăr?
• Da
• Mergeți acasă și revenit peste două săptămâni ca să mă pot gândi ce răspuns să vă dau.

A plecat mama și fiul acasă încurcată și gândită și au venit peste două săptămâni. Atunci înțeleptul îi spune:

• Fiule, mama ta are dreptate. Nu e bine să mănânci așa de mult zahăr. Strică dinții, face rău trupului. Toate trebuie consumate cu înțelepciune. Ai înțeles?
• Fu răspunsul copilului.

Mama contrariată îl întreabă pe înțelept:

• Bine înțeleptule, dar de ce nu i-ai spus asta atunci? De ce ne-ai chemat iar peste două săptămâni?
• Pentru că atunci și eu mâncam zahăr în mod neînțelept.

http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/