Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

CINA DOMNULUI UN TIMP AL CERCETĂRII NU AL MANIPULĂRII… Samy Tuțac

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Cina D-lui

Samy Tutac

Participarea la Cina Domnului este unul din mijloacele harului oferite de Cristos pentru creșterea noastră spirituală. Prea adesea am transformat, prea mult, Cina Domnului într-un chin, într-un timp al manipulării spirituale, în loc să fie un timp al cercetării spirituale. I-am atașat o semnificație existențială măcinată de criză. Am auzit prea multe avertismente despre nevrednicie, s-au făcut prea multe presiuni nenecesare și s-a apăsat prea mult „pedala” pe sentimentele de vinovăție.

Să fie clar, Cina Domnului este un moment al cercetării nu al manipulării. E un moment al cercetării personale nu al cercetării altor persoane. În Biserica Noului Testament participarea la Comuniune nu era un chin sau o criză. Era lucrul cel mai natural din lume. Oamenii veneau să fie hrăniți, veneau să primească beneficiile harului lui Cristos, veneau fiindcă erau flămânzi și însetați după neprihănire. Ne pregătim pentru a participa la Cina Domnului, dar nu pentru a avea, neapărat, parte de mari valuri de emoție.

Ne apropiem de Masa Domnului noi cei care am fost justificați prin credința în Cristos, noi cei care am fost adoptați în familia lui Dumnezeu Tatăl, noi cei care am fost sfințiți prin Duhul Sfânt și chemați să trăim în sfințenie. Venim la Cina Domnului să primim siguranța dragostei lui Dumnezeu, liniștea conștiinței, bucuria în Duhul Sfânt și creșterea în har. Fiecare să se cerceteze…pe sine însuși…nu pe ceilalți…și așa să mănânce…

Samy Tuțac

Vindecarea de materialism

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

materialism

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. Apocalipsa 3:17-18

Materialismul este o boală relativ recentă a creştinilor în forma actuală. De fapt nu este chiar recentă ci a existat întotdeauna dar nu a fost epidemică. Acum loveşte tare în creştini, mai ales în cei care nu au o relaţie bună cu Dumnezeu. Materialismul se îmbracă foarte evlavios  astăzi şi am scris despre asta aici. Se îmbracă aşa de evlavios încât creştinii îl acceptă „ba mai şi găsesc de buni” pe cei care îl practică.

Reducând la esenţe, materialismul este o focalizare pe pământ a omului, pe materie, pe aici şi nu una pe cer, pe oameni, pe Dumnezeu. Atâta vreme cât focalizăm activitatea şi viziunea noastră pentru pământ ne vom lega de ce este pe pământul acesta. Căci unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră ne spune Scriptura. Este dacă vreţi inducerea noastră în eroare cu privire la ce este important şi ce nu este important pentru sufletul nostru. Demersul acesta este unul tot mai reuşit pentru Satan întrucât creştinii încep să se bazeze pe ceea ce au sau sunt ei.

Este ca o luare în propriile mâini a vieţii, situaţiilor din viaţă şi a destinului chiar. Ceva similar cu ceea ce se petrecea în biserica din Laodicea. Se spune despre ei că erau aşa de bogaţi că după un cutremur violent care a distrus oraşul au refuzat orice ajutor pentru reconstruire pentru că aveau resurse suficiente ca sa facă asta singuri. Cam aşa ne simţim şi noi dacă virusul materialismului ne cuprinde. Mulţi care se îmbogăţesc nu mai văd rostul lui Dumnezeu în viaţa lor. La ce ar fi bun când „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” când vezi că „omeneşte” ai în mână posibilităţile să rezolvi lucrurile?

Materialismul îmbolnăveşte mintea. Oamenii bolnavi de bani au toate şansele să nu mai gândească corect. Priviţi la bogatul căruia i-a rodit ţarina. Priviţi la biserica din Laodicea. Credeau că asta e tot, că în asta este cuprinsă toată existenţa, că aici şi acum este totul dar Dumnezeu îi confruntă pe cei din această biserică şi pe bogatul cu ţarina roditoare. Poate acum dacă nu aveţi bani veţi crede că materialismul nu vă va afecta însă poate ştie Dumnezeu mai bine de ce nu ne îngăduie unora dintre noi să ne îmbogăţim. Poate e doar Harul Său care nu vrea să ne lase să ne pierdem.

Materialismul îmbolnăveşte ochii. Ochii spirituali sunt repede năpădiţi de „cataracta” banilor. Dacă până atunci vedeai săracii constaţi că dintr-o dată aceştia devin neclari şi aproape dispar. Dacă până atunci dădeai bisericii constaţi că oricum biserica are prea mult pentru ce servicii oferă. Dacă până atunci vedeai pe cei în nevoie când ochii ţi se îmbolnăvesc ni îi mai vezi fie că circuli doar cu maşina, fie că ţi s-au schimbat cercurile în care îţi duci viaţa. Dar Dumnezeu se oferă să dea „doctorie pentru ochi” să ne ungem ochii şi să vedem. Fără doctoria de la Dumnezeu vederea noastră va fi înceţoşată, slabă şi nu vom putea vedea corect nici pe alţii dar nici pe noi.

Materialismul te dezbracă de tot. Ce ciudat, cu bani poţi şi cumperi multe dar eşti tot mai gol şi mai pustiu. Cu cât casa e mai mare cu atât goliciunea e mai mare, cu cât ai bani mai mulţi cu atât eşti iubit mai puţin chiar dacă în jurul tău roiesc oameni, cu cât eşti mai bogat afară cu atât te simţi mai gol şi mai pustiu în interior. Materialismul nu va satisface niciodată nevoiea noastră interioară de iubire şi relaţie cu Dumnezeu. Materialismul ne văduveşte de singurul necesar al sufletului nostru. Ajungem să ne pierdem viaţa muncind ca să ne cumpărăm puţină iubire şi nu vedem că iubirea desăvârşită este chiar lângă inima noastră. Noi vrem o iubire cumpărată pentru că ochii noşti nu mai pot vedea iubirea desăvârşită a lui Dumnezeu.

Materialismul poate fi vindecat doar prin investiţia în sufletul nostru. O infuzie de iubire divină şi o focalizare pe interior nu pe exterior poate vindeca omul de materialism. De fapt cauza materialismului este tocmai căutarea iubirii într-un mod greşit. Dumnezeu e ceea ce ne trebuie că să fim vindecaţi. Priviţi în interior în voi şi comunicaţi cu Dumnezeu. Asta aduce vindecarea, asta îmbogăţeşte, asta aduce frumuseţe.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/vindecarea-de-materialism/

UN SCAUN OFERIT ”CU RESPECT” DE SATANA !?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE, MEDITAŢII

Ionel Tutac

Cât de departe putem merge cu libertatea de expresie?

Pentru prima oară în istoria lui, satanismul, reprezentanții lui , afirmă în mod public că aceasta este ”o formă de respect pentru valorile constituționale și libertatea religioasă”. O contradicție în termeni, pentru că însăși esența satanismului este rebeliunea și lipsa de respect pentru valori.

Sâmbata, 25 iulie, în centrul orașului Detroit, SUA a avut loc dezvelirea unei statui care îl reprezintă pe Baphomet. Inițiativa aparține Templului Satanic, un grup religios din New York, al cărei scop este să promoveze ”respectul” , să protesteze împotriva autorității ”tiranice” și împotriva Bisericii Baptiste Westboro – recunoscută pentru protestele împotriva homosexualilor.
De asemenea, își propune să pătrundă în scolile publice și să promoveze acolo libertatea religioasă –în mod curios, interzicând simbolurile creștine, dar promovând satanismul.

Din 2014, au început să distribuie în scoli cărți de colorat care prezintă ritualuri satanice și simboluri specifice satanismului.
Costurile monumentului se ridică la peste 100.000 de dolari. Statuia îl prezintă pe Diavolul cu un cap de țap, pe un tron de piatră împreună cu doi copii care îl privesc zâmbitori și inocenți.

Purtătorul de cuvânt al mișcării, Lucien Greaves , afirma cu această ocazie că scopul monumentului este ”să fie un scaun pe care toți oamenii în vârstă să poată sta în poalele lui Satana pentru a căuta inspirație și contemplare”.

Cât de mult putem fi înșelați? Cât de adânc s-a denaturat sensul cuvântului respect? Procesul a început cu revoluția sexuală a anilor 70 – în care ”libertatea de expresie” a devenit o goană după promiscuitate și imoralitate. A urmat avortul declarat ca o formă de respect pentru drepturile femeilor.
De când crima poate fi privită ca respect pentru cineva? Apoi, libertățile minorităților sexuale, libertăți care nu fac decât să înrobească, să degradeze și să umilească individul.

Asistăm la o pervetire a celor mai de preț valori pe care ni le-a lăsat Dumnezeu – libertatea de a alege, respectul față de autoritate și principii.
Un amănunt interesant este că statuia a fost dezvelită de doi bărbați care la finalul ceremoniei s-au sărutat. Totul se leagă atât de clar – legislația care favorizează cuplurile gay, interzicerea rugăciunilor publice nu sunt nici pe departe libertate de expresie și nici respect pentru celălalt, ci în mod evident reprezintă simbolul unei societăți aflate sub influența ocultului și orbită de cel rău.

Într-o lume alienată suntem chemați să fim cine sare si lumina – urmași ai lui Cristos. Oameni care nu se tem de întunericul lumii, pentru că lumina locuiește în ei. Oameni care continua sa promoveze valorile Imparatiei, chiar daca suntem ironizati sau batjocoriti.

Sa ne aducem aminte mereu ca; ”Cel ce este in noi este mai mare decat cel ce este in lume”. (1 Ioan 4:4)

Pastor Ionel Tutac

via www.prodocensmedia.ro

DE CE ÎȘI PIERD BISERICILE ÎN MOD INUTIL CEI MAI BUNI VIITORI LIDERI…? – Pastor Samuel Tuţac

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE

Samuel Tutac

Ce ne facem cu tinerii minunati care se află în Bisericile locale încercând să afle misterul adevăratei slujiri. Acești tineri minunați care încep cu o inimă inocentă înaintea lui Dumnezeu și cu o atitudine de încredere față de Biserici. Ei îl iubesc pe Cristos și iubesc Biserica, dar teama mea este că atunci când Biserica se împotmolește în bârfă și ineficiență, ei se vor duce acolo unde apa curge mai liber.

Acești tineri minunați, viitorii lideri ai Bisericii, caută structuri care favorizeză dezvoltarea relațiilor, care sunt canale pentru apa vie din cer și care oferă hrană din Pâinea Vieții. Însă dacă adevărata viață este o chestiune secundară pentru o structură bine intenționată, dar care este foarte birocratică, pare politizată, coruptă și rănește oamenii, atunci acești tineri minunați își vor cere scuze și vor pleca.

Unul dintre motivele pentru care scriu, chiar cu riscul de a deranja, este cel de a stimula oportunități mai mari în cadrul Bisericii locale pentru acești tineri de orice vârstă. Viitorul nostru va fi mai luminos atunci când ei vor avea experiențe în cadrul structurilor Bisericii locale și nu vor fi, ca mulți alți împărați copii, otrăviți înainte de-a ajunge să slujească într-un mod remarcabil.

Trebuie să ne dorim din toată inima ca acești tineri minunați să fie productivi în cadrul Bisericilor noastre locale, nu alungați din ele. Și trebuie să ne dorim asta, chiar cu prețul structurilor noastre.

Pastor Samuel Tutac

via prodocensmedia.ro

VALOAREA CREDINȚEI ADEVĂRATE!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, MEDITAŢII

photo

„Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere…

faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul Meu.“

(Filipeni 3:7-8)

O realitate deosebit de îngrijorătoare, cu care se confruntă creştinismul contemporan, este continua devalorizare a credinţei creştine.

În ochii multor oameni, a fi creştin este cel mai simplu şi ieftin lucru din lume. Nu trebuie plătit nimic şi totul este gratuit! Există multă libertate, o oarecare concurenţă, dar şi destule avantaje. Însă o credinţă care se poate obţine atât de uşor şi care este atât de ieftină, tinde să devină tot mai mult o credinţă lipsită de valoare, de care oamenii nu mai sunt interesaţi. Se ştie că valoarea unui obiect este dată tocmai de preţul plătit pentru obiectul respectiv. Dacă aşa stau lucrurile, atunci, credinţa – pentru care nu mai trebuie plătit nimic – este lipsită de orice valoare!

 

Desigur, Biblia afirmă în repetate rânduri că mântuirea este gratuită şi la îndemâna tuturor, dar aceasta nu înseamnă că mântuirea nu are nici un preţ! Dimpotrivă, preţul mântuirii omului este atât de mare încât umanitatea, cu toate resursele şi valorile de care dispune, nu ar fi fost şi nu este în stare să-l achite. Însă Dumnezeu, în dragostea Lui, a plătit imensul preţ al mântuirii omului din păcat!

Cu alte cuvinte, pentru ca omul să poată beneficia gratuit de mântuire, Dumnezeu a plătit cel mai mare preţ posibil: VIAŢA FIULUI SĂU ISUS CRISTOS! În faţa acestui adevăr, apostolul Pavel consideră că preţul cunoaşterii lui Cristos Isus este nespus de mare!

În cazul creştinilor caracterizaţi de o „credinţă ieftină“ se disting trei etape ale evoluţiei acestora:

1. CONVERTIREA

Mulţi predicatori şi evanghelişti îi cheamă pe oameni la Dumnezeu, care este „deosebit de dornic“ să primească ,,favorul” lor de a-L urma şi de a-L asculta. Ba mai mult, Dumnezeu este dispus „să le acorde“ tot felul de avantaje, doar, doar… i-ar putea convinge să se întoarcă la El. Dacă cei vizaţi acceptă să îi facă lui Dumnezeu această favoare, atunci vor fi mereu fericiţi, bogaţi, lipsiţi de griji, sănătoşi şi întotdeauna veseli. Astăzi, este atât de „demodată“ metoda pe care Domnul Isus a folosit-o cu Saul din Tars, căruia i-a arătat, încă de la convertire, ce trebuie SĂ SUFERE pentru Numele Său. Aşa se face că în zilele noastre oamenii primesc greşit credinţa creştină, întrucât li se inoculează gândul fals, potrivit căruia Dumnezeu ar avea nevoie de oameni şi nu oamenii de Dumnezeu!

2. TRĂIREA ZILNICĂ

Creştinii care au o credinţă ieftină nu vor fi niciodată dispuşi să lupte pentru credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna! Mai mult, ei nu înţeleg ce înseamnă a avea o credinţă de acelaşi preţ cu a sfinţilor. Posesorii de credinţă ieftină, se întreabă mereu: „Ce face Dumnezeu pentru mine? De ce alţii primesc atâtea şi atâtea de la Dumnezeu, în timp ce eu… ? Ar putea Dumnezeu să mă trateze şi pe mine mai bine? De ce alege Dumnezeu să îi favorizeze numai pe unii?“ Din punct de vedere spiritual, ei trăiesc într-o permanentă mediocritate şi nu cresc în credinţă pentru că nici măcar o dată nu sunt dispuşi să plătească preţul creşterii duhovniceşti, creştere care include efectiv implicarea în lupta spirituală. Din nefericire pentru ei, astfel de suflete sunt doar consumatori de har divin, iar harul lui Dumnezeu este zadarnic (1 Cor.15:10)! Oricât de mult har ar consuma, în cele din urmă, lucrarea lor pentru Dumnezeu este aproape inexistentă. Dacă totuşi se întâmplă să se înregistreze o oarecare creştere în credinţă, lucrarea lor va fi motivată doar de anumite interese, de eliminarea concurentei, de invidie, pe scurt de slavă deşartă! Posesorii de credinţă ieftină sunt în permanenţă atenţi, ca nu cumva să plătească un preţ „prea mare“ pentru „credinţa“ lor, ci numai atât cât să salveze aparenţele „de ochii lumii”!

3. SLUJIREA

Din nefericire există destul de mulţi creştini caracterizaţi de credinţa ieftină, care totuşi reuşesc să ajungă slujitori în biserici! Întrucât convertirea, urmată de trăirea în conformitate cu aşteptările lui Dumnezeu, reclamă neapărat plătirea unui preţ de către credinciosul sincer, atunci, cu atât mai mult şi privind lucrările tot prin prisma sincerităţii, acelaşi preţ trebuie plătit şi de către slujitorul creştin!

Biblia ne învaţă că toţi oamenii lui Dumnezeu au trebuit să plătească preţul asumării responsabilităţii slujirii semenilor lor în faţa lui Dumnezeu! Modelul desăvârşit al slujirii – Domnul Isus însuşi – a plătit preţul renunţării totale, pentru a putea fi de folos aici pe pământ tuturor păcătoşilor! Preţul acesta înseamnă, pe lângă dragoste şi sinceritate, renunţarea la multe, chiar foarte multe, avantaje de care ceilalţi credincioşi se bucură. Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să înţeleagă pe deplin că privilegiul de a fi răspunzător de turma Bunului Păstor, care şi-a dat viaţa pentru oile Sale, impune echiparea tuturor lucrătorilor Săi cu aceeaşi mentalitate! Slujitorul creştin, care are într-adevăr o credinţă de mare preţ, va fi dispus ORICÂND să plătească ORICE şi ORICÂT, nu numai pentru Dumnezeu, ci şi pentru turma care, prin harul divin, i-a căzut la împărţeală!

Cu toate acestea şi cu mari regrete, se constată că astăzi încă mai sunt destui „slujitori creştini“ pentru care „slujirea“ a devenit o sursă uşoară de câştig material, o cale rapidă de a fi „cunoscuţi“ şi „apreciaţi Aceşti slujitori consideră în permanenţă că fac mult prea mult pentru mica remuneraţie pe care o primesc. Astfel, ei ajung să fie mai mult interesaţi de realizările materiale ale bisericilor pe care le slujesc, în loc să fie interesaţi de starea de sfinţenie a acestor biserici. Acest fel de „slujitori“ se consideră frustraţi chiar în faţa lui Dumnezeu, care, după părerea lor, le cere mult mai mult decât ar fi „normal“ să facă pentru El. Consecinţa unor astfel de atitudini greşite îi determină, în cele din urmă, să fie mai mult interesaţi de propria promovare nu de consacrarea lor în slujire pentru Dumnezeu. Adeseori, consacrarea şi dăruirea – pentru care, biblic vorbind, trebuie plătit preţul maxim, aşa după cum deja am văzut şi ştim – sunt înlocuite pur şi simplu cu o vânătoare ciudată, însă tenace şi perseverentă, după diplome, titluri şi poziţii ecleziastice. În astfel de situaţii, mai mult contează opinia oamenilor cu privire la ei, decât aprecierea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că abordarea slujirii se face mai mult cu teamă de oameni, nu cu frică de Domnul! Aşa se explică faptul că aceşti impostori spirituali – veritabili farisei moderni – au o credinţă de tinichea, nu o credinţă de aur, ca urmare, sunt interesaţi de eliminarea concurenţei, de aranjamente religioase, evident combinate cu înfrumuseţări propagandistice compromiţătoare, care, ulterior, sunt etalate de la amvoane. Imensa vinovăţie, care planează asupra unor astfel de indivizi, constă tocmai în promovarea în rândul credincioşilor a acestei credinţe ieftine chiar în casa Domnului, pentru că oamenii se străduiesc să meargă acolo, le ascultă „mesajul“ îi privesc de jos şi văd „modelul“ Deşi cuvintele lui Leonard Ravenhill sunt apreciate de mulţi ca fiind extrem de dure, totuşi, acestea sunt deosebit de actuale, mai ales pentru aceşti farisei moderni, iată-le: „Trebuie schimbată definiţia altarelor, pentru că altarul e locul unde se moare! Cei care nu vor să plătească preţul să-l lase în pace! “ În contrast cu posesorii de credinţă ieftină este marea masă de oamenii sinceri şi modeşti, care au o credinţă de mare preţ. Credinţa creştină este cel mai valoros lucru din univers. Valoarea acesteia atinge preţul investit de Dumnezeu în mântuirea oamenilor. De aceea, adevărata credinţă creştină este aceea pentru care Dumnezeu a plătit şi pentru care oamenii trebuie să plătească, la rândul lor, cel mai mare preţ!

Convertirea, trăirea zilnică şi slujirea creştină sunt lucrări nespus de mari şi scumpe, care alcătuiesc preţul pe care, adevăraţii creştini doresc şi sunt gata oricând să-l plătească pentru că şi acest preţ este nespus de mare şi scump în faţa lui Dumnezeu!

Pastor Gigi Furdui

http://family2fam.com/2015/07/16/valoarea-credintei-adevarate-2/