Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

Duhul Sfânt și lampa fermecată

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Duhul Sfânt, EDITORIALE

aladdin

Una din poveștile care prinde tare la copii, dar care parcă se prinde bine și de adulții de mai târziu, din cauză că nu este uitată, este cea cu Aladin și lampa fermecată. Pentru cei ce nu știu, Aladin, personajul poveștii, găsește o lampă fermecată, din care, dacă o freacă, iese un duh atotputernic și îi împlinește dorințele. Unele din ele sunt mici, altele din ele sunt uriașe, dar toate sunt rezolvabile pentru că duhul lămpii, îl consideră pe Aladin stăpân, din cauză că el, a găsit lampa.

Ei, dacă ați ști voi câte tinichele sunt frecate și în ziua de azi ca să apareă vreo dihanie de duh puternic și servitor din ele… Dar hai să nu o lungim prea mult și să vorbim puțin de prea multele asemănări, între povestea asta și modul în care unii creștini îl văd pe Duhul Sfânt.

Unii din primii oameni care se așteptau ca Duhul Sfânt să se comporte aproximativ la fel ca duhul din lampă, au fost fiii lui Sceva. Au crezuc că pot utiliza formule megice, ca să invoce anumite puteri doar că, nefiind recunoscuți, Duhul Sfânt nu ”a executat ordinele”, în consecință demonul pe care voiau să îl scoată, i-a schingiuit. Mai este un exemplu, care nu s-a terminat bine, când un om a vrut să cumpere, puterea pe care o aveau ucenicii și iar nu a fost de bine.

În modernism, fenomenul lui Aladin e foarte răspândit. Creștinii își doresc tare mult lampa fermecată. Mulți oameni ar vrea să le fie Duhul Sfânt slujitor. Ar vrea ca Duhul Sfânt să mute munții, cum scrie Scriptura, ar vrea ca Duhul Sfânt să le dea puteri și daruri, cum scrie Scriptura, ar vrea ca Duhul Sfânt să îi scape de vicii și alte dorințe, unele din ele chiar năstrușnice. Accentul cade tot acolo, creștinii ar vrea ca Duhul Sfânt să iasă doar atunci când e chemat și să împlinească dorințele, apoi să se retragă discret iar în lampa fermecată. Trebuie să recunosc, zâmbesc cănd mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă ar fi realitate fenomenul, toți ne-am bate în Duhul… dar mă cutremur imediat ce realizez, că în discuție e Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, iar Scriptura spune că hula împotriva Lui nu poate fi iertată.

E adevărat, există unele lucruri asemănătoare între cele două situații, dar sunt total diferite. Duhul lămpii din poveste este slujitorul proprietarului lămpii, dar Duhul Sfânt, nu este slujitorul nostru, ci poate al proprietarului nostru, al lui Dumnezeu, deși nici așa nu găsim dovezi Scripturale. Duhul Sfânt, nu este proprietatea cuiva, Duhul Sfânt este Dumnezeu. Ori dacă este Dumnezeu, îmi mai permit eu, să ”îl chem la raport” sau la împlinit dorințe fanteziste?

E adevărat că Duhul Sfânt locuiește în noi, dar noi nu suntem lampa fermecată, ci templul Său. Când e vorba de templul Duhului Sfânt, nu ne închipuim o lampă prăfuită și ruginită, ci o construcție măreață și curată. Nu putem avea un templu ruinat și dămblăgit, dar să pretindem ca Duhul Sfânt să iasă triumfător dintre ruine și să spulbere totul în calea noastră. Nici nu putemn avea pretenția să fim umpluți de Duhul Sfânt, iar templul Său să fie spart și dărâmat. Să nu uităm că Dumnezeu stă unde e curăție, ordine, intelepciune și nu ”se bagă” pe unde apucă, doar să seta la dos de ploaie.

Duhul Sfânt și lampa lui Aladin, nu au nimic în comun, chiar dacă unii credincioși lasă să se creadă asta. Recent mă întreba cineva: ”Nu ți se pare că tocmai cei care pretind a avea botezul cu Duhul Sfânt, strigă cel mai tare să fie umpluti? De ce or fi așa de disperați? Unde să mai intre Duh dacă sunt plini?” Avea dreptate, mulți oameni vor ca Duhul Sfânt să iasă din lampă, măcar ca să se arate celor din jur. Vrem un Duh Sfânt care să execute manevre ”sus-jos”, ”intră-ieși”, ”apari-dispari”, ori duhul sfânt nu e duhul lămpii și nici cățeluș dresat nu este.

Într-o discuție recentă la consiliere cineva declara: ”Frate Teo, mă rugam pentru Duhul Sfânt să mă umple, să fiu botezat și Dumnezeu nu răspundea. Până m-am prins eu că trupul meu nu e tocmai templu, eram gras de trebuia cantitatea aferentă a 4 oameni, ca să mă umple pe mine, îi lăsam pe altii fără duh.” E comică exprimarea, dar undeva e reală. Vrem umplerea, botezul, semnele, prezențe Duhului Sfânt, dar nu ne pregătim pentru el. Credem că totul e să ne rugăm și gata. Nu frații mei, Duhul Sfânt nu vrea să locuiască cu colegi de cameră. NU VREA.

Duhul Sfânt nu va ieși să execute ordinele noastre niciodată, el este acolo la ordinele lui Dumnezeu, el este acolo să mângîie, să fie blând, să încurajeze, să domnească. Nu e un câine de luptă, nu e nici medalie sau trofeu. Nu e nici câine de pază cu care să mergem de lesă pe stradă sau în biserică. E Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și în prezența Lui trebuie să ne închinăm, să ne proșternem. Vrem puteri, semne, piruiete și giumbușlucuri… ar fi bine să ne pocăim.

Oare știm cine ne locuiește? Oare avem respect pentru El și pentru Templul Său? Știm oare care e pedeapsa pentru stricarea templului Duhului Sfânt? Știm oare cu câtă grijă și respect trebuie să ne purtăm? Știm oare cât de ascultători trebuie să fim de Călăuzitorul? Doamne, luminează-ne!

[Read more…]

http://www.filedinjurnal.ro/

Cand cauti parteneri virtuali…dezastrul intra in casa

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, FAMILIE

goana dupa vir

Sunt impreuna de ceva vreme. Doi oameni care tin unul la altul. Dar au sosit ispitele, a intervenit rutina. Internetul e poarta spre experiente noi, mister, acel altceva care il scoate pe el/ea din rutina. Sute, mii de profiluri de fete frumoase, tinere, care mai de care mai zambitoare si cu forme de invidiat, baieti tineri si dispusi la conversatii daca nu si la mai mult.

Cea de langa el nu mai are formele atat de adolescentine.”Nu intru acolo decat sa port discutii cu ele. sunt doar discutii, indiferent de ce natura” – isi zice el. Incet-incet poarta spre virtualitate se deschide larg si ajung sa se minta, doar ca sa stea de vorba cu acele minunate fete (baieti). Totul e virtual, nu e nimic grav, isi spun… Incet-incet el incepe sa se simta din ce in ce mai bine cu acele prezente virtuale.

Nu costa nimic, nu responsabilizeaza, nu-i vede nimeni. Si sunt aproape perfecte! Incepe sa-i atraga atentia partenerei sa mai faca abdomene ca sa nu mai fie nevoit sa se uite la acele frumuseti. Nu face complimente partenerei, le pastreaza intr-o forma nealterata pentru acele femei virtuale impecabile. Le compune texte romantice. Abia asteapta sa fie singur sa stea cu ele de vorba.

Ea descopera, isi da seama de jignire si plange…El nu intelege. Ca doar totul e virtual. Nu a facut nimic real! Incepe si ea sa vorbeasca cu n barbati care mai de care mai curtenitori si fara “cusur”. Cel de langa ea e mereu acolo, e rutina. Ce romantici pe site-urile de socializare! Parca avea dreptate partenerul, mai schimbam si noi ca ne-am plictisit. Nu face nimic grav, asa ca o pot face si eu. E totul virtual.

Real mie imi da totul, cu mine isi petrece mare parte din timp. Ce fericire! De fapt, ce pacaleala! Actiunile mintii tradeaza caracterul omului, barbat sau femeie. Atunci cand cauti ceva, este clar ca mintea ta cauta ceva, nu e nimic in van. Chiar si scuza cu virtualitatea e puerila si poate din cea mai subtila arma folosita actualmente de cel rau.

Daca ajungi cu partener langa tine sa cauti alti parteneri virtual, cu scuza de rigoare ca nu te duci sa-ti petreci timpul cu altcineva, nu esti vazut in prezenta altcuiva, nu ai numere de telefoane straine in agenda, e scuza cea mai penibila si portita cea mai sigura de a te minti pe tine singur.

Te ascunzi de tine, de propriile-ti dorinte, de frustrarile sau rautatile tale, esti intr-un univers personal in care minciuna domina. Ce-ti ramane ca om daca universul tau e impregnat de minciuna? Dumnezeu a binecuvantat barbatul si femeia sa fie impreuna, in aceasta ecuatie nu gasim decat doua personaje, nu trei, nu zece, nu sute. Ca sa-ti faci fericit partenerul trebuie sa-i asiguri inainte de toate comfortul psihic, linistea.

Nimeni nu e fericit cand celalalt partener imparte ganduri, emotii, timp cu alte persoane de sex opus, si mai ales ferit de urechile celui de langa tine. Si nu e vorba de discutiile normale, decente, pentru ca acolo nu se fereste nimeni. Se numeste jignire sau lipsa de respect, inseamna a pune intr-o ipostaza comparativa partenerul de viata cu alte eventuale partenere, fie si in virtualitate.

In virtualitate sunt tot gandurile tale. Pentru o relatie fericita si pazita de influentele dezastruase ale umilirii celuilalt si a ipostazei de nemultumit fata de ce a ingaduit Dumnezeu, aceste actiuni nu-si gasesc locul intr-o relatie normala, decenta, in care respectul, increderea si dragostea sa-si faca loc.

Pastreaza ce ai mai bun pentru cel de langa tine, imparte cu el emotii si trairi. Te asigur ca binecuvantarile bunului Dumnezeu vor veni peste voi. Rutina si plictisul vor disparea si veti gasi bucuria unul in altul. Suprema intelepciune este de a distinge binele de rau. Sa ne ajute Dumnezeu sa nu dezamagim prin actiuni nesabuite pe cei care ne iubesc si sa nu producem rani in sufletul celor care ne sunt aproape!

http://afirmativ.com/

Viaţa mea arată că sunt al Domnului?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

whowillintercede

Cu cât meditez mai mult la această expresie, care ar trebui să indice asupra proprietarului meu, cu atât realizez cât de dificil e să fie reală. E dificil să treacă de la declarații, la realitate. Trecerea la realitatea existențială, a acestei declarații, se va reflecta în fiecare minut al vieții mele, în fiecare minut de viață, nu în fiecare minut de mers la biserică. A fi al Domnului, trebuie să treacă de nivelul declarativ, pentru a avea vreun efect.

Poate unii din voi, ca și mine, v-ați simțit ofensați ieri de scrierea mea. Poate ați ripostat în mintea voastră cu tot felul de scuze: Că e greu, că nu ştiu cum e fără pâine pe masă, că vorbesc din invidie față de cei ce au averi, că am ceva cu religia și câte și mai câte. Da, e dureros să afli că e posibil ca ceea ce faci, să denote altceva decât ceea ce pretinzi. Ei însumi am pățit-o. E de nesuportat să îți spună cineva că e posibil să te închini banului, sau unui sistem religios, sau ție, în timp ce tu pretinzi că te închini Domnului.

Domnul Isus, rostește următoarele cuvinte surprinse de ucenicul său Matei: ”Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Oare ce înseamnă ”face voia Tatălui Meu”? Oare a face voia, nu se referă la o trăire permanentă? Și dacă e trăire permanentă, de ce e așa de mare diferență între eu, cel de duminica și eu, cel de peste săptămână? Oare ”a face voia Tatălui” nu înseamnă chiar ”a face”? Și atunci… cât din viața mea ”fac” voia Tatălui?

Da, e dificil de evaluat. E dificil de recunoscut. E dificil de făcut. Chiar dacă Voia Lui e ”bună, plăcută şi desăvârşită”. A face Voia Lui, e sinonim cu a fi ai Lui. Dacă suntem ai Lui, nu mai suntem ai noștri, nu mai suntem ai banului, nu mai suntem nici măcar ai religiei sau bisericii locale, ci suntem ai Lui. Să fii al Lui, înseamnă ca tu să nu mai faci ce vrei, să nu mai faci ce dictează Mamona prin mode, curente sociale și vești îngrijorătoare și înseamnă să nu mai faci nici ce vrea o organizație religioasă. Să fii al Lui înseamnă să faci Voia Lui.

Nu dragii mai, nu am nimic cu cei ce au, cu cei ce dețin. La rândul meu aș putea avea și aș putea avea mult. Nu am nimic nici cu cei religioși. La rândul meu puteam să fiu unul ”vestit”. Nici nu mă cred grozav prin ceea ce scriu sau fac. E vorba doar despre o înțelegere a Scripturii așa cum este ea scrisă, că prea multă vreme am înțeles-o cum au vrut alții să o înțeleg și nu mi-am bătut capul să fac eu efortul de a citi și de a mă lăsa frământat de acele cuvinte. Mă cred mai degrabă unul de jos, nevrednic și slab. Asta nu o spun cu falsă evlavie sau mândrie spirituală, chiar mă văd așa și sper ca El să mă ajute să cresc mai mult în fiecare zi și să înțeleg deplin că, a fi al Lui, înseamnă a face în permanență Voia Lui. Când realizez cât de puțin Îi fac voia și cât de mult am pretins că o fac, mă sperii.

Nu știu cum ești tu. Sau, vorba lui Creangă, nu știu alții cum sunt. Probabil stai mai bine la a împlini Voia Lui. Poate că ești mai mulțumit cu ”realizările spirituale” dar eu, în dreptul meu mă văd nevoit să recunosc, că sunt dezamăgit de mine. De prea multe ori am declarat una, am declarat că El e stăpânul meu, dar declarația mea nu s-a văzut în faptele mele de zi cu zi. Teoretic nu am de ce să mă îngrijorez, toți oamenii fac așa. Dacă punctul de reper e un om sau o religie, pot dormi liniștit. Dar când punctul de reper e Hristos, mă cutremur. El a venit să facă Voia Tatălui și voia Tatălui era greau de făcut pentru că ”Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă”. Ce pot zice eu dacă Domnul va găsi cu cale o asemenea zdrobire pentru mine? Mai vreau să fac Voia Lui? Deja mă cutremur. Mă cutremur din cauză că realizez că trebuie să fiu ca Hristos și nu sunt… Oare vreau să fiu ca El, după ce știu cât a suferit? Oare pot pretinde că sunt copilul Lui, când știu cât fug de suferință și cât mă smiorcăi dacă un necaz vine peste mine? Oare mă pot numi frate cu cel ce a fost desăvârșit cum spune El aici ”fraţii Mei Sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, şi-l împlinesc.” Doamne, luminează-mă te rog!

[Read more…]

http://www.filedinjurnal.ro/

Biserica – izvor de sănătate al societății

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

vindecare

Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.” Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud! Matei 13:15 – 16

Că trăim într-o societate tot mai grav afectată de păcat, imoralitate și minciună nu mai este o noutate pentru nimeni. Nu trebuie să fii un bun cunoscător al moralei sau un om religios neapărat ca să vezi asta. Se vede foarte clar la TV, internet, reviste, paradele gay, concerte, afișe publicitare, îmbrăcămintea oamenilor și mai ales în vorbirea oamenilor. Pământul pe care trăim a fost infestat cu păcat de la primii oameni și se pare că lepra păcatului s-a extins pe fiecare om născut pe pământ. Societatea în care trăim e grav bolnavă, oamenii împreună cu care trăim sunt grav bolnavi și au nevoie de vindecare.

Mare har am avut să îl Întâlnesc pe Domnul Isus cel care m-a vindecat, m-a curățat și m-a făcut copilul Său dar în același timp trebuie să realizez că sunt chemat să am milă de cei bolnavi.

De ce spuneam că Biserica e un izvor de sănătate pentru societatea de azi? Pentru că din biserică a trebui să meargă în societate oameni vindecați cu mesajul vindecării divine. Mă gândesc acum la leprosul vindecat de Domnul Isus, primise poruncă să nu spună la nimeni de vindecare și totuși nu poate să tacă, mă gândesc și la orbul din naștere vindecat care spunea cu alte cuvinte, nu stiu cine e, cu ce putere dar sti că eram orb si acuma văd și mai sunt cazuri. Dragii mei suntem chemați să ducem vestea vindecării și soluția vindecării oamenilor din jurul nostru.

Biserica trebuie să devină un loc în care oamenii să găsească Leacul pentru boala lor. Biserica trebuie să devină locul în care oamenii să găsească ajutor pentru problemele lor, biserica trebuie să ofere alternativă sănătoasă stilului de viață bolnav al zilelor noastre. Membrii bisericii trebuie să fie preocupați de bolnavii de păcat, să le spună despre vindecare, să îi ajute să ajungă la Vindecătorul și să îi îngrijească până vor fi vindecați complet iar mai apoi să devină camarazi de slujbă.

Hai să privim din această perspectivă rolul bisericii azi. Ce binecuvântare ar fi ca noi să realizăm că putem contribui la însănătoșirea societății. Putem contribui la asta în primul rând trăind o viață sănătoasă guvernată deprincipiile lui Dumnezeu și coordonată de Duhul Sfânt apoi cu un astfel de trai răspândint vestea vindecării oamenilor din anturajul nostru. Dar nu umai atât ci slujindu-le oamenilor care vin in biserică bolnavi, e greu să simți păcatul , e creu să vorbești cu un alcoolic, cu un curvar, cu un homosexual, cu un criminal de regulă ne tragem într-o parte când întâlnim astfel de persoane dar dragii mei ei de noi au nevoie să le slujim, dacă noi nu suntem de ajutor pentru ei cine altcineva poate fi?

Doamne ajută-mă să fiu sensibil la rănile celorlalți, ajută-mă să chem oamenii la vindecare, să le pot arăta urmele vindecate al păcatului să pot fi mereu o mărturie a puterii Tale vindecătoare.

http://www.filedinjurnal.ro/

Sunt al Domnului sau ….

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Sunt al Domnului

Știu că intru pe un teritoriu sensibil, dar se pare că mi-am făcut un obicei din a supăra oamenii înrădăcinați în anumite practici necercetate, ci doar aplicate, pe baza argumentului ”așa au făcut strămoșii”. Nu am intenția de a atinge pe cineva în mod special, dar mi-am propus, după cum vă spuneam, să citesc Scriptura fără ochelarii religiei, în măsura în care se poate. Această scriere face parte dintr-o asemenea abordare. Așadar:

Se transmite adesea mesajul, de diferiți oameni că ei sunt ai Domnului. Avem și cântări în care declarăm: ”Eu sunt al Tău, din Cuvânt o știu” și alte multe cântări cu mesaje asemănătoare. Mai mult predicăm sau ni se predică, apartenența noastră totală lui Dumnezeu și asta ne face să ne simțim bine. Cine nu s-ar simți bine, știind că este numit prietenul Domnului, robul Domnului, fiul Domnului. E un titlu onorant, cel mai onorant și oricui i-ar place, dar oare este realitate sau nu?

Al Domnului sau al meu?

Unul din drepturile la cere ținem foarte mult, cel puțin noi românii, este dreptul de proprietate. Noi avem cea mai mare rată de locuințe și terenuri pe care suntem proprietari, sunt ale noastre. Cu un asemenea spit al proprietății dezvolatat, întâmpinăm probleme și pe latură spirituală. Să spui că ești al Domnului, când în realitate tu nu poți ceda controlul, e o minciună. Uneori doar pretindem că suntem ai Lui, că realitatea de zi cu zi a vieții noastre demonstrează că 6 zile și ceva din săptămână, pentru noi trăim nu pentru El. A fi al Domnului ar însemna trăirea pentru El.

Unele din primele gesturi învățate ca și oameni este cel al strângerii degețelelor în jurul obiectelor ”noastre”. Una din primele expresii învățate de noi este ”al meu”. Primele riduri formate pe frunte sunt probabil, de la acea încruntare specifică a dezacordului, când cineva ne ia ceva. Aceste aspecte ne țin toată viața. Probabil nimic nu ne enervează mai tare ca încercarea cuiva de a ne lua ”ce este al nostru”. Suntem în stare să ”ne pierdem firea” repede și să facem prostii.

Declarativ acceptăm că suntem ai Domnului. De ce? Că așa am vrut noi, ne place să credem. Cu alte cuvinte am investit bine proprietatea. În realitate, ne supără orice pretenție de ascultare de Dumnezeu și încercăm să găsim scuze evlavioase dacă ”suntem ai Domnului” intră prea tare peste ”este al meu”. Oare sunt au al Domnului total? Dar tu?

Al Domnului sau al banului?

Dacă ați ști cât de tare doare chestia asta a banului și a lui Mamona… Mulți oameni care declară că sunt ai lui Dumnezeu, au o problemă cu închinarea și ascultarea de Mamona. Mulți se pretind robi ai lui Hristos, dar slujesc lui Mamona. Banul este un zeu modern foarte apreciat, slăvit și slujit. Mulți creștini trudesc pentru Mamona, dar pretind a fi ai Domnului.

Lucrurile sunt foarte sensibile și dureroase. Întrbări la care îți propun să meditezi: Te conduce cumva prin viață grija că nu vei avea bani? Ai plecat la muncă în afară, ca să ai bani sau că Dumnezeu ți-a cerut asta? Ce procent din viața ta aloci câștigării de bani? Câți din banii câștigați îi oferi Domnului? Cum reacționezi dacă ți se fură o sumă mare de bani, de exemplu salariul de pe o lună? Ești nervos și supărat că pensia e prea mică? Mai sunt și alte întrebări menite să arunce puțină lumină asupra proprietarului care are drept de poruncă asupra noastră. Ne robește grija zilei de mâine sau Dumnezeu?

Al Domnului sau al religiei?

Pe tema asta am mai scris și voi mai scrie. E prea mare confuzia provocată de punerea semnului egal între religie și Dumnezeu. Mulți oameni cred că, dacă frecventează biserica, de o anumită denominațiune, îl slujesc pe Dumnezeu și sunt ai Lui. Asta este o mare mare înșelăciune. Sunt oameni care fac chiar minuni și propovăduiesc și care nu vor fi recunoscuți ca fiind ai Lui. Mersul la biserică, nu ne face ”ai Lui” cum nici călătoritul cu avionul, nu ne face piloți sau cel cu mașina, șoferi.

Nici un copil care merge cu mașina și simulează alături de tata că are volan și comenzi, nu poate fi declarat șofer. Poate doar familia îl va numi ”șoferul lui tata”, dar el nu poate fi considerat șofer, decât la vârsta adecvată și după școlarizarea adecvată. Așa și cu creștinismul, nu poti fi considerat ”al Lui” dacă simulezi credința, dacă faci la fel ca și ceilalți credincioși.

Aproape totul poate fi simulat în domeniul religiei: daruri, puteri, frecvență, slujire, vorbe, lacrimi, rugăciuni, post, moarte. Poți simula că ești al lui Dumnenzeu toată viața, poți păcăli oamenii, dar nu pe Dumnezeu. Noi oamenii suntem adesea orbiți de ”fleșurile credinței” unora, dar Scriptura ne recomandă să ne uităm la fapte. Dacă tu sau eu mergem cu faza lungă pe drumul credinței, ca să orbim pe cei de lângă noi, ca să nu ni se vadă faptele, suntem vinovați și avem ceva de ascuns. Suntem religioși și nu credincioși. Avem o credință pentru oameni și pământ și Scriptura ne încadrează în grupa celor mai nenorociți dintre oameni.[Read more…]

http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/