Categorie: MEDITAŢII

Jertfa supremă pentru persoana iubită este să-ți dai viața trăită pentru ea. E o mare jertfă să mori fizic pentru cineva, dar o și mai mare jertfă este să trăiești pentru ea. Pentru a muri fizic pentru un om, ai nevoie de iubire, dăruire, curaj și puțină nebunie. Pentru a trăi pentru cineva înseamnă toate acestea plus dedicare, luciditate, renunțare, perseverență, iertare și o luptă zilnică pentru continuare în ciuda defectelor sale, a firii sale, a păcatelor sale. E o moarte zilnică față de tine. Uneori e plăcută o astfel de jertfire, dar de multe ori, de cele mai multe ori nu e deloc plăcută jertfirea asta, e nevoie de renunțare, iertare, sforțare a dedicării și iubirii.

O iubire reală trebuie să își aibă originea în ceva divin altfel nu prea are puteri să reziste. Omenește nu găsim logică, sens și nici putere pentru a ne dedica unui om în așa măsură. De altfel puțini oameni reușesc să iubească precum Hristos. Cei mai mulți dintre noi dobândim această viziune mult mai târziu în căsnicie deși teoretic asta ne dorim și afirmăm că facem. Partea benefică este că, Dumnezeu are milă și nu ne supune la teste de mare intensitate, ci doar la testele aferente nivelului nostru. Nu ne dă la mulți o soție sau un soț cu boli complicate pe care trebuie să o/îl îngrijim. Sau nu ne separă fără perspectivă de unire iar. Totuși, știu oameni care iubesc în condiții în care eu nu ași rezista acum, oameni care iubesc în condiții pe care noi ceilalți le-am considera imposibile.

Mulți oameni se scuză, să iubească soția sau soțul, motivând că nu vor să facă competiție iubirii de Dumnezeu, că nu vor să facă din soție sau soț un idol, ceea ce e o scuză evlavioasă excelentă, trebuie să recunosc. În realitate astfel de oameni în rare cazuri îl iubesc pe Dumnezeu cu o dedicare a vieții. Da fapt, să iubesc soția mea „cum a iubit Hristos biserica” înseamnă să urmez „pilda lui Hristos” deci să trăiesc așa cum Dumnezeu m-a învățat, să trăiesc așa cum îi place Lui. Dacă îmi iubesc soția în acest mod arăt de fapt că îi iubesc pe Dumnezeu așa de mult încât mă jertfesc cum El m-a învățat. Nu, nu e idolatrie să îți iubești soția sau soțul așa de tare, e de fapt împlinirea Scripturii și o declarație de dragoste față de Dumnezeu care nu poate fi contestată de nimic și de nimeni. Dar vedeți voi, ne este mult mai ușor „să îi iubim pe Domnul” decât pe cea/cel din casa noastră pentru că e mult mai  greu de dovedit o astfel de iubire sau neiubire. Din păcate, în cele mai multe situații în care se folosește acest „truc” se folosește pentru a scăpa de diferite obligații maritale. Frate dragă, dacă te-ai căsătorit, cel mai eficient mod de a îl iubi pe Dumnezeu este ascultând cerința Sa privitoare la iubirea soției. Soră dragă, dacă te-ai căsătorit, cel mai eficient mod de a îl iubi pe Dumnezeu este ascultând cerința Sa privitoare la iubirea soțului. Nu mai folosiți pe Dumnezeu ca paravan pentru sustragerea de la împlinirea obligațiilor maritale niciodată, că e ofensat de o astfel de strategie. Să nu faci vreodată greșeala să crezi că e mai ușor de iubit Dumnezeu decât soția ta sau decât soțul tău, pentru că nu e deloc așa. Dumnezeu e mult mai greu de iubit decât cel de lângă tine.

Acum te provoc la o mică evaluare personală: Cât de mult jertfești din timpul tău exclusiv pentru soția/soțul tău? Cât de mult o/îl ai în minte zilnic? Cât te rogi pentru ea/el în fiecare zi? Cât de mult iubești ca Hristos acel om, după modelul lăsat de El? Cât te poți jertfi? De ce mai ești căsătorit/ă, pentru că iubești ca Hristos sau pentru că nu poți divorța? E căsătoria o viață de jertfă pe care o trăiești din dragoste sau o pușcărie în care te-ai închis accidental? Îți consideri partenerul „crucea ta” sau îți consideri soția/soțul, omul care există în viața ta pentru a vă ajuta unul pe altul în procesul sfințirii?

În funcție de credințele noastre privitoare la partenerul de viață vor veni și trăirile și faptele. Dacă nu am credințe corecte, dacă nu am o imagine Biblică a soției mele în mintea mea, nu voi putea să mă comport Biblic cu ea? Dacă o consider crucea mea, o voi târâi după mine din obligație, dar dacă o consider partener pe calea devenirii ca Hristos, pe calea asemănării cu El, o voi prețui și stima, o voi iubi până la jertfă, așa cum mi se recomandă.

Timpul trăit pentru altul, în primă instanță pentru soție sau soț, e dovada iubirii pe care o poți acelui om și lui Dumnezeu în aceeași măsură, oricât de firesc și păcătos ar fi acel partener de viață. Intensitatea iubirii poate fi măsurată destul de eficient prin calcularea timpului jertfit pentru ce iubit și prin calitatea acelui timp. Poate nu ar fi deloc o idee rea să discuți puțin cu soția ta sau cu soțul tău despre asta. Vei avea parte de surprize.

Iubirea înseamnă jertfă. Așa înțelegem noi oamenii că suntem iubiți, dacă cineva jertfește ceva pentru noi sau mai presus de asta, dacă cineva se jertfește pe sine pentru noi. Înțelegând asta, voi alege eu oare să mă jertfesc pentru soția mea? Vei alege tu să faci la fel? Ești gata să jertfești din secundele alocate ție, minutele, orele, zilele pe care le ai pentru soția sau soțul tău? Mai mult, ești gata ca să faci din acel timp unul de mare calitate înțelegând prin asta că de fapt îi declari dragoste șui Dumnezeu? Doamne, ajută-mă!

Foto: Time.com

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Uneori, diferitele „valute” în care preschimbăm timpul pentru a oferi valoare ființei iubite sunt tare păguboase și chiar mai volatile ca timpul însuși. Tranzacțiile de cumpărare de astfel de valute fiind în astfel de situații foarte dezavantajoase și obositoare făcând infinit mai rentabilă oferirea de timp brut de calitate, decât preschimbarea sa. Dacă mai adăugăm la această concluzie și factorul timp, care devalorizează foarte mult bunurile vom descoperi că totuși, cel mai eficient mod de arătare a iubirii soției sau soțului va rămâne oferirea de timp.

Să oferi din timpul tău persoanei pe care o iubești poate părea o jertfă slabă, neînsemnată. Poate pară mult mai valoros un telefon, o haină, o pereche de pantofi, un laptop sau mai sus, o mașină, casă, concediu. În realitate e o jertfă de valoare și calitate maximă. Să oferi celei sau celui drag acel timp în care tu puteai face mulți bani, foarte mult în anumite situații. Să nu consideri o pierdere faptul că faci un masaj soției în timp ce puteai câștiga în ora aia poate sute de lei din care sa îi oferi și ei un cadou. Dacă o luăm din punct de vedere material, ceea ce scriu acum e curată nebunie. Dacă gândim lucrurile și din prisma spiritualității încep să aibă sens.

După cum știți, noi oamenii suntem foarte ușor de înșelat pentru că „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” și adesea credem că știm mai bine decât Cel ce ne-a creat ce ne trebuie, ce ne e bine, ce ne împlinește. Așa se face că și bărbații și femeile cred că pe femei le fericește banul și că prin bani le poți recompensa și arăta iubirea. Această încredințare o au și mulți din cei ce se numesc Copii de Dumnezeu din păcate, aducând femeia la nivel de bun comercial. Cred că este o încredințare periculoasă chiar dacă o au deopotrivă și femeile și bărbații. Mai corectă văd încredințarea că sexul îi fericește pe bărbați decât pe cea că banul le fericește pe femei. Noi am ajuns să credem multe minciuni și ar trebui să ne maturizăm spiritual repede pentru a nu distruge viețile care pot fi adevărate binecuvântări pentru cei din jur și mai ales pentru generațiile viitoare.

Hai să facem un mici exerciții practice, pentru că teoria fără aplicabilitate e vorbă în vânt. Vă propun mici exerciții de gândire, care vă vor spune unde vă aflați în relația cu soția sau soțul. Ele sunt doar ceea ce îmi vine mie în minte în dimineața asta, nu un plan complet. Nu vă speriați, nu vă scriu despre meditații orientale.

Contact vizual prelungit. Când ai avut ultima dată un astfel de moment? Când ți-ai privit soția sau soțul în ochi continuu mai mult de 2 minute. Să te uiți în ochii ei/lui încercând să citești acolo? Știți că ochii vorbesc? V-ați pus vreodată în gând să citiți în ochii celui iubit?

Observare. Când ai privit ultima dată fața și trupul soției sau soțului pentru mai mult de cinci minute continuu? Să stai să o/îl admiri să îi urmărești trăsăturile feței, corpului, părul, ochii, buzele… tot. Tu crezi poate că o/îl cunoști de ani buni dar vei fi surprins/ă de ceea ce vei descoperi dacă faci acest exercițiu. Lângă tine viețuiește un om extraordinar care are nevoie să fie văzut, observat.

Informare. Când ai „pierdut ultima oară timp” pentru a te informa despre cum poți ferici soția sau soțul? Să stai ore sau chiar zile să cercetezi, să citești, să cauți modalități de a fi mai eficient/ă în împlinirea datoriei de soț/soție.

Surprize. Când te-ai învoit ultima dată de la serviciu pentru a veni acasă la soția ta sau soțul tău, dar nu se pun situațiile de boală. Să ceri liber ca să stai cu ea/el. Să „sacrifici” acea zi pentru persoana pe care o iubești.

Renunțare. Îți amintești despre ultima zi de post pe care ai ținut-o pentru soția sau soțul tău? Da și postul de mâncare e ok, dar mă refer mai mult la postul de vorbe nepotrivite, postul de la avea dreptate, postul de la micile răutăți. Mai mult, când ai renunțat ultima oară la ceva ce preferi tu, de bună voie, fără să fii constrâns/ă, în beneficiul sau avantajul celei/celui de lângă tine?

Intimitate. Cât durează intimitatea dintre voi? Cât timp vă acordați unul altuia? Aveți timp să vă admirați, apreciați, mângâiați, surprindeți, satisfaceți unul pe altul? Știi cât este de frumoasă? Aaa, cum nu e frumoasă? Știai că femeia admirată devine frumoasă și cea neadmirată se ofilește? Dacă nu o consideri frumoasă, nu va înflori. Fă exercițiul acesta măcar un an, declară-i de minim trei ori pe zi că e frumoasă, rostește vorbe de admirație și prețuire și garantez că după un an diferențele vor fi enorme. Tu o poți face să înflorească.

Mai sunt…

Foto: www.chobirdokan.com

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Așadar, aproape orice convertire a timpului în altă valută pentru a acoperi nevoile copiilor noștri e taxată și impozitată. La conversie se pierde mult timp, efort, emoții, gânduri, vise și putere. Când timpul îl folosesc pentru a cumpăra bunuri, bani, obiecte, servicii copilului meu, eu pierd o cantitate însemnată de timp. Când am aflat asta mă gândeam cum pot face pentru a fi pierderea mai mică și singura concluzie la care am ajuns a fost că e mai eficient să îi dau lui/lor timp brut, neconvertit în altceva. Timp de calitate maximă, timp încărcat de emoții puternice, de valoare și de putere.

Am văzut că muncind îmi arătam egoismul față de copii. Alegeam varianta cea mai comodă pentru mine. Munca e grea, dar tot era mai ușor de suportat decât ceva nou. E mult mai comod se pare să muncești 12 ore pe zi, decât să îți faci timp zilnic să stai câte două ore cu copiii și doar cu ei. Asta o spun pe baza mărturiei unei mari părți din părinții care au venit la consiliere. E mai comod chiar de suportat depărtarea de casă și munca în străinătate decât investirea timpului direct în viața copiilor.

Hai să dau un exemplu la extreme pentru a ilustra situația: Dan (cel din meditarea trecută) se caracterizează a fi muncitor, dedicat dar neștiutor în a relaționa cu copiii. Pentru el e mai simplu să muncească și să aducă bani mulți acasă și astfel să poată încredința formarea copilului celor mai buni profesioniști. Așa se face că la 5 ani are și dădacă cu facultate și meditatoare care vine separat pe engleză și germană iar de la anul va tocmi pe cineva pentru matematică. Privit din afară, acest tată vrea și dă ce e mai bun pentru copiii săi. Investește în formarea lor. Mulți părinți poate și-ar dori să aibă posibilitățile sale sau să le fi avut. În realitate situația nu e foarte roz. Dorința lui Dan e ca pruncii lui să nu ducă lipsurile de care el a avut parte, ci să aibă tot ce își doresc în viață. Motivația sa e construită problematic, pe lipsurile sale din copilărie și procedura urmată e fix ca a lui. Părinții au lucrat în uzine toată viața și le-a simțit dramatic lipsa. El trece dincolo de limitele lor și după cum mărturisește își vede copiii de cele mai multe ori deja adormiți. Dan e speriat de varianta în care ar avea doar un serviciu de 8 ore și apoi să se ocupe el de copii. Ce să le spun? Ce să îi învăț? Cum să mă joc cu ei atât? Nu e pierdere de vreme? Nu mai bine muncesc și plătesc pe cineva „care se știe”? Dacă mă vor judeca copii că puteam să le ofer mai multe și nu am făcut asta?

În realitate, copii lui Dan numai biologic și legal vor fi ai lui dacă continuă așa. Emoțional nu prea vor avea legături cu el. Mai mult, șansa de a le eșua viața este imensă. Copii când au de-a gata lucrurile nu mai învață să le prețuiască. Dacă vreți mai e un pericol, acela de a pune copii pe drumul pe care vrea tata în viață, asta poate aduce multă nefericire și frustrare pentru că riscul de a nu mai trăi ei, ci tatăl lor prin ei este imens.

Dragii mei, timpul este cea mai mare declarație de dragoste pe care o putem face copiilor noștri. Ei au nevoie de prezența mamei și tatălui în viața lor zilnică, nu de prezența banilor și bunurilor cu miros de mamă și de tată. EI au nevoie să se joace cu părinții, să învețe cu părinții, să muncească cu părinții, să își observe părinții, să copieze părinții și să îi simtă fizic să se arunce în brațele lor când sunt exuberanți, să vină să li se pupe mânuța sau piciorul rănit de la căzătură. Să se cuibărească în brațele lor când tună afară sau bate vântul, să se urce „după capul lor” ca să vadă lumea ca un om mare. Au nevoie să își vadă mama și tata rugându-se, citind biblia, plângând și bucurându-se.

Copiii noștri au nevoie să ne tragă în jocurile lor, să le citim povești sau dacă sunt mai mari să le explicăm cărțile pe care tocmai le-au citit. Au nevoie să muncească cot la cot cu mama și tata ajutându-i la diferite treburi pe care mai târziu vor trebui să le facă. Din păcate copiii de azi știu la vârste fragede 2-3 limbi străine dar se tem să treacă strada să meargă la magazin să cumpere ceva. Ei au nevoie de cât mai mult timp brut, neprelucrat investit în viața lor. Ei trebuie să vadă cum trăiește mama, cum trăiește tata pentru a se antrena pentru viață.

Timpul investit direct în viața copiilor noștri este cea mai bună declarație de dragoste pe care le-o putem face. Nu vă lăsați înșelați crezând că telefonul cumpărat vă va apropia de copii, în realitate vă vor depărta după sărutarea de mulțumesc veți constatat că tocmai ați mai bătut o mare scândură în gardul de separare între voi. Nici laptopul performant nu produce apropiere ci mai degrabă să împartă același calculator cu tata sau cu mama. Nici hainele de brand nu produc apropiere, nici meditatorii plătiți. Apropierea o produce timpul brut investit în relație. Asta va face din copii noștri oameni echilibrați, oameni dezvoltați emoțional, oameni cu o inteligență emoțională mare.

Vrei să priceapă copilul tău că îl iubești? Joacă-te cu el, ia-l cu tine la cumpărături, treburi, spălat rufele sau mașina. Vrei să priceapă adolescentul sau tânărul iubirea ta? Ieși cu el în oraș la un suc, vorbește cu el, fă-l parte din viața ta, povestește-i de adolescența ta, fă temele sau proiectele cu el, condu-l până la școală sau așteaptă-l când iese. Iată câtva modalități de a investi timp brut în relația cu copiii. Astea sunt declarații de dragoste care nu se vor uita. Puțini din ei își vor aminti peste 10 ani că au avut un super telefon la 12 ani dar faptul că tata juca fotbal cu el sau tenis, faptul că îl aștepta când ieșea de la școală sau că a reparat mașina de spălat împreună cu el îi vor rămâne în amintire.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/timpul-si-iubirea-copiilor-ii/