Categorie: MEDITAŢII

Prin natura activității mele am ajuns să știu multe rele din multe biserici, probabil de asta și ultimele scrieri de pe blogul meu par oarecum critice privitor la astfel de medii. Cunosc din păcate preponderent partea negativă din aceste comunități și recunosc mâhnirea și deznădejdea simțită când aceste comunități doar cu puțină bunăvoință ar putea deveni veritabile surse de vindecare dar nu fac asta, ba chiar preferă manipularea și abuzul spiritual ca metode de control al membrilor.

Rușinea e una din modalitățile excelente de a conduce oamenii dar ea nu este nici biblică nici morală. De regulă cei cu autoritate o folosesc pentru a căpăta putere de control asupra oamenilor. Omul rușinat e ușor de cârmuit pentru că acționează previzibil. Cu alte cuvinte, e mult mai ușor să pui zăbala rușinii în gura unei persoane, care deja o acceptă pentru că are probleme cu ea, decât să investești în creșterea și maturizarea acelei persoane. Nu te simți vinovat ca lider religios pentru că omul oricum e învățat precum un cal să deschidă gura pentru a primi acea zăbală a rușinii chiar dacă nu îi face nici o plăcere, este o obișnuință.

Din păcate mult prea des se uzează de zăbala rușinii pentru a cârmui masele și acest aspect e unul real și de necontestat. Dacă nu sunt eu credibil faceți o mică cercetare realistă printre membrii bisericilor și vă veți convinge.

RUȘINE SAU VINOVĂȚIE

Trebuie să facem și această diferențiere pentru a putea înțelege fenomenul. Rușinea și vinovăția chiar dacă sunt asemănătoare sunt tare diferite. Vinovăția are de a face cu un comportament, omul care a făcut ceva neconform, ceva greșit simte vinovăția și aceasta poate fi chiar motivantă spre schimbare pe când rușinea are de a face cu a fi. În rușine omul respectiv e paralizat de ideea că e rău și asta îl face să facă tot ce poate pentru a se integra, chiar dacă acele lucruri nu sunt neapărat sănătoase sau poate sunt chiar distructive, ca să nu mai spun că sunt o piedică în calea evoluției emoționale și spirituale.

O paranteză aici e falsa vinovăție care e iar folosită ca armă de manipulare a maselor în sistemele religioase. O vinovăție indusă pentru a asigura conformarea maselor ideii unei religii. Nu fac referire la o astfel de vinovăție când spun că vinovăția poate fi motivantă, o astfel de vinovăție e motivantă în sensul dorit de manipulator doar, nu în sensul evoluției personale, fie ea spirituală sau emoțională.

E RUȘINEA CEVA RĂU?

Hm… aparent nu pare a fi. Ba chiar e de dorit parcă. Parcă părinții fac adesea un obicei din a induce rușinea copiilor lor cu scopul de a îi îndepărta de rău. Dar stai… nu cumva asta încearcă să facă și biserica ta? Cultivă rușinea pentru a te îndepărta de posibilitatea de a face ceva rău? Nu cumva generic mesajele predicilor fac de rușine pe oamenii care greșesc (la modul general) tocmai ca tu ascultătorul și nu fii tentat? Oare nu vedem adesea făcuți de rușine în predici pe cei ce lipsesc de la biserică tocmai ca tu să nu fii tentat la o asemenea atitudine? Oare nu se predică adesea despre faptul că oamenii care fac anumite fapte sunt vrednici de a fi făcuți de rușine?

„Atunci când suntem rușinați sau ne temem să nu fim făcuți de rușine , noi suntem, mai predispuși să ne angrenăm într-un comportament auto-distructiv și să îi atacăm pe ceilalți oameni, încercând să îi facem de râs. De fapt, rușinea este direct legată de violență, agresivitate, depresie, dependență, tulburări alimentare și de orice comportament răutăcios.”Spune Brené Brown în cartea sa Darurile imperfecțiunii.

Oare nu tocmai lăsarea de astfel de comportamente înseamnă evoluție spirituală sau sfințire? Oare nu respectul față de propria persoană, buna conviețuire cu alții, calmul lipsa compulsiilor sunt stări spre care trebuie să tânjim și spre care ca lideri religioși trebuie să motivăm oamenii? Oare de ce se apelează totuși la zăbala rușinii pentru a cârmui mase de oameni și nu se cultivă  mai degrabă un mediu sigur în care oamenii să își poată mărturisi și aborda rușinea în vederea vindecării?

Oameni buni, rușinea nu este deloc constructivă și nu duce la sfințire. Rușinea duce la ascundere, la izolare, la autoapărare, la tăinuire și asta înseamnă o urcare în caruselul de neoprit al autodistrugerii. Asta aduce o imagine greșită despre Dumnezeu și iertare, o imagine greșită despre biserică și părtășie și mai ales propagă spre generațiile următoare o variantă înrăutățită a acesteia îndepărtând tot mai tare pe tinerii de azi de biserică.

Dacă îți e rușine vreau să îți dau o veste bună, există rezolvare. E necesar să îți abordezi rușinea și poate veni vindecarea. Dacă îți e rușine de sau cu rușinea ta nu poți evolua, vei rămâne prizonier. Dacă îți e rușine cu păcatul tău, dacă îți e rușine cu greutatea ta, dacă îți e rușine cu înfățișarea ta niciodată nu vei fi liber. Vinovăția e mult mai constructivă pentru că privește comportamentul nu sinele.

Nu sta cu rușinea nerezolvată. Caută ajutor. Poți fi eliberat. Iar dacă liderul tău spiritual folosește rușinea ca metodă de manipulare confruntă-l și ia atitudine. Oprește manipularea spre binele celor ca tine. Dumnezeu vrea să fii vindecat nu să fii îngropat în rușine. El vrea să te simți vinovat pentru fărădelege, vinovăție care duce la schimbarea comportamentului dar nu te vrea îngropat de rușine și paralizat în neputința ta.

Sursa: https://www.filedinjurnal.ro/2017/06/11/zabala-rusinii/

Cineva spunea „lucru la cel negru”. Nu știu ce culoare are Satan dar am o bănuială că n-ar fin negru, însă munca la negru e un concept foarte răspândit printre patronii creștini, angajații creștini si o categorie specială printre creștinii placați la muncă prin țări străine.

Acum iar o să mă fac neplăcut dar totuși afirm că munca la negru, indiferent de direcție este furt. Probabil nu considerați așa, pentru că doar voi știți cât efort faceți la servici pentru banii câștigați, dar să ții ce ești obligat de lege să dai e păcat, e furt. Spun asta ca unul care am lucrat de când am terminat școala și am lucrat uneori inclusiv „la negru”. Am lucrat așa din două motive, primul că așa se lucra în acea firmă, celălalt pentru că nu știam sau nu îmi puneam problema că e păcat.

Totuși dincolo de marea impozitare pe salariu din România și alte țări care nu poate fi o scuză pentru păcat, cred că ne vine comod să furăm. Ne mângâiem cumva cu gândul că „e banul nostru” e „muncit de noi” și deci dacă nu vrem să îl dăm care e problema statului? De ce să ne robească? Da statul ce ne dă de banii ăștia? Dar de ce să dăm dacă tot sunt atâția hoți de parlamentari? Și încă câteva sute de scuze care au menirea să ne dea confortul mental necesar furtului.

Munca la negru e păcat în România

Fie că vorbim de munca în totalitate nedeclarată, fie că vorbim de desele situații în care contractul e pe minimul pe economie iar diferența se ia „în mână” furtul tot furt este. Și în aceeași situație se găsește si angajatorul și angajatul, cea de hoți indiferent de scuze. Doare, știu și pe mine mă doare când scriu că a făcut parte din viața mea perioade mari de timp.

Dar uite cum ne mai ajută Dumnezeu să fim corecți, schimbând legea. Teoretic, acum când toate dările pică în seama angajatului, patronii nu vor mai avea nici un motiv să plătească „la negru”.

Munca la negru e păcat și în diaspora

Aici e iar delicată rău treaba. Majoritatea celor ce sunt plecați „în țări străine” au muncit de la început fără forme legale. Între timp unii „s-au așezat” în acele țări, deci au intrat în legalitate total sau parțial, dar sunt încă mulți creștini care muncesc la negru fără emoții. Pe de o parte ar vrea să beneficieze de ce oferă statul respectiv pe politici de asistență socială (sănătate, alocații, deduceri, transport etc), pe de altă parte ar vrea să încaseze cât mai mult pe munca ce o prestează. Cu alte cuvinte, pe românește: „și cu slănina în pod și cu porcul în ogradă”. Asta se cheamă șmecherie sau mai simplu hoție.

Știu că tema asta e tare dureroasă și atinge serios pe mulți din noi, dar oare putem avea vreo scuză să trăim în continuare în păcat? Oare primește Dumnezeu ce furăm din partea aia? Biblia ar zice că nu. Conform Scripturii Dumnezeu prețuiește mai mult ascultarea decât jertfele. Deci nu are trebuință de banii proveniți din „manevre”. Ba chiar pe cei din poporul Israel îi avertizează să nu aducă jertfe dacă nu sunt fără cusur.

Uneori mă întreb ce am face dacă „am sta în banii” pe care îi sustragem în acest fel. Dacă ăia ar fi singurii bani din care ar trebui să mâncăm noi și copiii noștri cum am proceda? Alte ori mă întreb cu ce ne diferențiem la acest capitol de fii lumii? Oare nu facem concurență cu ei la furt?

Întrebarea fundamentală care mă frământă este dacă avem sau nu încredere în Dumnezeu și dacă trăim într-adevăr pentru El sau pentru noi? Ce spun astfel de practici despre noi? Despre Dumnezeul nostru? Despre respectul față de legile Sale? Dacă eu mă fac frate cu *** pentru a avea ceva ce am e jenant de-a dreptul. Copii lui Dumnezeu să ceară de la dușman pâine?

Aș fi tare interesat și de alte opinii pe acest subiect care e nediscutat și neabordat din motive lesne de înțeles.

Sursa: https://www.filedinjurnal.ro/2017/10/04/crestinii-si-furtul-lucrul-la-negru/