Categorie: MEDITAŢII

Am scris despre lăcomie şi potenţialul de distrugere al acesteia zilele trecute, aici şi aici. Mai sunt multe de scris despre sectoarele afectate de lăcomie şi despre impactul, pe care aceasta îl are în aproape toate sectoarele vieţii umane. Rămâne un subiect deschis şi pe care mă angajez, să îl mai abordez în viitor. Dar pentru că vreau ca aici, pe blog-ul acesta, să fie un loc al speranţei şi al pozitivului, aş vrea să scriu şi despre antidotul pentru o aşa boală.

Lăcomia afectează profund viaţa umană. Distruge relaţii, distruge vieţi, face oamenii nefericiţi, aduce o fericire falsă şi de scurtă durată, distruge căsnicii, copii, părinţi, biserici, şi state întregi. La nivel global, din cauza lăcomiei unora, alţii sunt condamnaţi la foamete şi sărăcie şi vorbim de ţări întregi. Cu mâncarea aruncată de anumite oraşe mari, am putea hrăni o ţară africană în întregime. Lăcomia face ca unele ţări să fie jefuite, lăcomia face ca unele teritorii să fie distruse, păduri tăiate, până şi rocile de sub pământ sunt sparte din lăcomia omului modern. Ei bine, în faţa acestei realităţi monstruoase realizăm că, balaurul lăcomiei, are nevoie de un antidot puternic, e un cancer al omului lăcomia şi orice formă de cancer se vindecă tare greu.

De unde vine lăcomia? Aşa cum am mai scris, lăcomia porneşte din nevoia noastră de siguranţă în cele mai multe cazuri, nevoie care din cauza păcatului căutăm să o împlinim greşit, cu surogate înlocuitoare şi artificiale. Este ca şi cum, la foame, ne-am mulţumi şi cu fructe din plastic, care oricum arată foarte bine şi realistic. Nu doar nevoia de siguranţă căutăm să o împlinim prin lăcomie, ci şi cea de apreciere şi iubire. Credem că având, devenim mai importanţi pentru cei din jur, credem că, deţinând ne putem alunga singurătatea, care merge de mână cu noi. Aşadar, lăcomia, vine dintr-o nevoie satisfăcută greşit şi după aceea creşte foarte repede.

Sunt aceste nevoie greşite? Nu. Nevoia de siguranţă şi cea de apreciere şi de importanţă, sunt în noi de la crearea noastră. Dumnezeu le-a pus în noi şi trebuiesc împlinite. Problema nu este la nevoile pe care le avem, ci la modul în care alegem să împlinim nevoile pe care le avem. Dacă ne este foame de exemplu, nu este condamnabil, dar dacă pentru a ne împlini nevoia de a mânca furăm , ucidem, minţim o împlinim greşit. La fel şi dacă alegem să mâncăm fructe şi legume din plastic. Nevoia de siguranţă şi securitate trebuie împlinită corect.

Cum putem să împlinim această nevoie corect? Ei bine, personal cred că această nevoie de securitate si siguranţă a apărut de la prima despărţire de Dumnezeu, de la prima tură când omul s-a ascuns în existenţa sa. De atunci a apărut şi nevoia de protecţie, de ascundere, de înconjurare în mormane de bani şi resurse. Omul tânjeşte după o ascundere de pericole, după puţină linişte şi pace într-un loc nepericulos. Inconştient, căutăm să ne construim acel loc de siguranţă prin puterile noastre şi lăcomia este foarte importantă în acest demers. Trebuie să adunăm mult şi repede, nenatural de mult şi de repede, ne trebuie un agent de afânare, un agent de favorizare a demersului nostru şi apelăm la lăcomie. Efortul este imens şi culmea e că, odată construite acea fortăreaţă, simţim că este ineficientă.

Singurul mod de a împlini corect această nevoie, este ascunderea în Dumnezeu, este revenirea la Dumnezeu. Omul până la păcat nu s-a ascuns, trăia liniştit alături de tot felul de animale din care multe fioroase, nu era problema temerii. Păcatul a adus teama, insecuritatea, frica, nevoia de ascundere şi dacă păcatul a făcut asta, cel mai corect este să căutăm o rezolvare la problema păcatului. Pentru a găsi o rezolvare avem o singură soluţie – Isus Hristos. Noi oamenii trebuie să ne împăcăm cu Dumnezeu, El este cel care ne poate împlini nevoia noastră de siguranţă şi importanţă. Orice altă încercare de împlinire va fi ca şi consumul de fructe si legume din plastic pentru a potoli foamea.

Împăcarea cu Dumnezeu poate satisface nevoia de siguranţă în mod aproape inexplicabil. Ştiu oameni care sunt în mari lipsuri şi totuşi se simt adăpostiţi. Mulţi oameni ai lui Dumnezeu au făcut închisoare şi s-au simţit în siguranţă. Alţii au privit moartea în ochi şi s-au simţit în siguranţă şi nu s-au temut. Daniel a stat în groapa cu lei si nu s-a temut. Cei trei tineri au ajuns în cuptorul de foc şi nu s-au temut, sau poate mai corect este că teama pentru siguranţa lor nu i-a stăpânit, nu i-a făcut să apeleze la metode omeneşti de a evita pericolul.

Când ne încredem în Dumnezeu şi acceptăm voia Sa, pericolul nu dispare, nu este mai mic, nu suntem protejaţi de un bol de sticlă, ci doar avem încredere că prin orice am trece, El este în controlul vieţii noastre. Când ne predăm viaţa Lui, renunţăm la dreptul de proprietate fals, pe care credem că îl avem asupra vieţii noastre şi ne transformăm, încet, încet, din lacomi, în oameni care se pot bucura de viaţă şi pot ajuta şi pe alţii să se bucure. Eforturile noastre nu vor mai fi să construim un turn în care să ne ascundem, ci să relaţionăm, să admirăm, să ajutăm, să ne implicăm. Când ne încredem în Dumnezeu, dispare stresul major al vieţii, pentru că în El ne găsim siguranţa şi aprecierea de care avem nevoie.

Omul lacom tânjeşte după o relaţie autentică cu Dumnezeu, asta e nevoia lui şi numai aşa poate fi satisfăcută. Orice altă cale va duce la eşec. Lăcomia are un singur antidot – Isus Hristos.

Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/

Faptul că Dumnezeu nu poate suferi păcatul, nu mai este de mirare pentru nici un credincios și nu este pentru niciunul din noi o noutate. Dumnezeu condamnă păcatul și îl va distruge pentru totdeauna, odată cu inițiatorul său dar împreună cu ei, vor fi distruși și oamenii care nu acceptă să fie spălați în sângele Mântuitorului de păcatele lor. Deși iadul a fost pregătit pentru cel care a inițiat păcatul și pentru slujitorii lui, vor ajunge acolo și mulți oameni, din cauza respingerii salvării venite prin Isus Hristos Mântuitorul.

Totuși, adesea văd oameni care cred că, dacă Dumnezeu nu îi trăsnește, fac un lucru acceptat de El. Știu credincioși, și eu am fost unul din ei, care continuă în starea lor neconformă, din cauză că Dumnezeu nu intervine să le dea vreo pedeapsă când greșesc. Acesta este și motivul sau mă rog, unul din motivele pentru care creștinii moțăie sau chiar sforăie de-a binelea, în ce privește omul spiritual.

Facem cumva adesea greșeala, de a arunca vine pe Dumnezeu în ce privește păcatul din viața noastră. Credem că Dumnezeu e cel care are datoria de a ne pune frâne și de a ne opri. Credem greșit că e interesul lui Dumnezeu să ne păstreze curați și să ne pună limite. Am vrea cumva să ne tragă de lesă și să nu ne lase să păcătuim. În realitate, Dumnezeu a făcut deja lucrarea de mântuire și oricum nu este îndatorat în vreun fel față de noi.

Nu știu de ce avem așteptarea ca Dumnezeu să intervină și să spună STOP, de fiecare dată când vede păcat. Unul din oamenii lui Dumnezeu spunea că era să își piardă credința, când vedea că sunt oameni care păcătuiesc și totuși le merge foarte bine, Dumnezeu nu le pune frâne, Dumnezeu nu îi distruge. Cei care făceau răul erau observați de acest om al lui Dumnezeu de ceva vreme probabil și omul lui Dumnezeu se aștepta, ca la un moment dat, Dumnezeu să îi oprească pe cei ce fac răul. Nu a fost așa.

În scrisoarea către cei din Roma, Pavel spune la un moment dat un lucru înfricoșător „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” Adică, sunt situații în care Dumnezeu nu intervine deși omul păcătuiește, Îl sfidează, Îl dezonorează și Îl insultă. El, Dumnezeu, nu are o gândire omenească și la El calculele se fac altfel. Nu știu acum cine este lăsat spre a se pocăi și cine este lăsat spre a fi condamnat, dar cred că, atâta vreme cât încă mai este viață, fiecare om este chemat să se întoarcă de la căile lui rele.

Eu, ca om care vreau să trăiesc plăcut înaintea lui Dumnezeu, aș prefera să intervină Dumnezeu de fiecare dată când păcătuiesc, pentru a fi convingător și pentru a mă determina să nu mai păcătuiesc. Cumva aș prefera ca toată responsabilitatea înfrânării mele, să o dau Lui, pentru ca eu să nu mai fiu tras la răspundere, ci paznicul meu. Uneori iau tăcerea lui Dumnezeu ca pe aprobare sau acceptare dar nu este așa.

Totuși, de ce nu intervine Dumnezeu să zică STOP?

Biblia. În primul rând pentru că avem la dispoziție legile și limitele impuse de Dumnezeu. Nu ne sunt străine, nu ne sunt necunoscute, ci chiar suntem experți în cunoașterea lor. În Scriptură sunt trasate clar limitele pe care ni le-a impus Dumnezeu și nu suntem în necunoștință de ele. Acesta e principalul motiv pentru care Dumnezeu nu stă „cu joata” pe noi. În pilda cu bogatul și Lazăr, la solicitarea bogatului să fie trimis Lazăr înapoi, de mărturie, replica e clară. Nu e nevoie, au tot ce e nevoie deja.

Problema nu se pune la a ști sau a nu ști, ci la a face ceea ce știm sau a nu face. A ne supune sau a nu ne supune.

Harul. Iată al doilea motiv pentru care Dumnezeu nu spune STOP, deși urăște păcatul. Sunt oameni cărora li se acordă har, așa cum mie mi s-a acordat har ca să ne pocăim, să ne recunoaștem vina și să cerem iertare. Mila lui Dumnezeu e ce acare primează acum, deși nu înseamnă că dreptatea Sa e „pe pauză”. Dacă Dumnezeu nu a intervenit ca la Anania și Safira în viața ta sau a mea, este pentru că ne iubește și ne dă șanse. Dumnezeu urăște păcatul, dar în același timp vrea să dea șanse oamenilor să accepte salvarea Sa.

Cu toate acestea Dumnezeu va spune STOP păcatului odată pentru totdeauna la un moment dat. Va fi un moment al judecății și condamnării și sper ca până atunci, tu și eu, să fim cu păcatul acoperit. Însă, nu doar la acel moment al finalului acestui pământ, Dumnezeu poate spune stop păcatului, ci oricând dorește El. Pentru unii acest moment poate fi azi sau mâine.

Concluzia acestei scrieri este că, neintervenția lui Dumnezeu nu ne poate scuza să păcătuim. Faptul că Dumnezeu „nu ne trântește”, nu trebuie luat ca o aprobare pentru ceea ce facem noi. E posibil ca unii oameni să persiste în păcat toată viața și Dumnezeu să nu le spună STOP, asta nu înseamnă că le aprobă sau acceptă păcatul.

Trebuie să ne analizăm viața conform Scripturii și să spunem noi STOP oricărei neascultări de Cuvântul Lui. Doamne ajută-ne!

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

De când a intrat păcatul în lume, avem de a face cu egoismul. De fapt, el a pornit de la însuși îngerul luminii și a continuat prin Eva și Adam. Lucifer, a voit pentru sine mai mult decât avea, și avea mult, să nu uităm asta. Eva și Adam, au dorit mai mult pentru ei, și aveau mult, toată grădina Edenului. David a dorit mai mult, și avea deja mult ca împărat, așa înțelegem din confruntarea lui Natan. Ahab avea mult și totuși a dorit și via lui Nabot. Exemple sunt multe în Scriptură, de oameni care aveau, dar cărora nu le-a ajuns deși aveau mult.

Vedeți, păcatul egoismului aduce mare nefericire. Nefericește pe cel egoist și nefericește pe cei din jurul său. Se spune că pe fața pământului 90% din resursele existente sunt deținute de 5-6% din oamenii planetei. Restul de 95% din oameni, trebuie să împartă între ei 10% din resurse. De aici și dispute, conflicte, foamete, mizerie, control al populației etc. Egoismul îl face pe un om să condamne lejer la moarte alte mii de oameni. Egoismul face pe unii oameni puternici să intervină militar, să aducă războiul, foametea, moartea în anumite țări, pentru ca ei să câștige. Egoismul face pe unii deținători de companii să provoace boli și epidemii pentru a vinde leacuri. Egoismul face ca unii oameni să arunce mai degrabă resurse, decât să le dea sărmanilor. Lumea e afectată în cele mai înalte nivele ale sale de egoism și despre asta se poate scrie mult, cu dovezi.

Dar boala egoismului mă afectează și pe mine și pe tine tot atât de urât, cât îi afectează pe cei mari. Am fi tentați să îi condamnăm pe cei care fac fapte așa oribile din egoism, considerându-ne pe noi ”sfinți” în comparație cu ei, dar, nu suntem departe. Singurul avantaj pe care îl avem, este că Dumnezeu a făcut ca noi să nu ne naștem în familiile lor, ca să deținem atâta putere. Boala e aceeași, tot așa de urâtă și periculoasă, doar că la noi se manifestă într-un cadru mai ”neprielnic” însă nu datorită nouă ci datorită lui Dumnezeu.

În realitate, boala egoismului este prezentă și afectează și oamenii cei mai săraci și efectul ei este mare. Gândiţi-vă la următoarele scenarii. Un soț care consumă resursele familiei pentru alcool și tutun. O soție care consumă resurse mari pentru a se ține în ton cu moda. Un copil alintat care pretinde jucării noi mereu. Un adolescent care își înlocuiește telefonul sau computerul imediat ca apar noutăți. Un bărbat care poftește o altă femeie decât soţia sa. Un politician care face fapte de corupție pentru a se îmbogăți. Un pastor sau un preot care primește atenții sau bani, pentru a închide ochii sau a lăuda anumiți oameni. O femeie care seduce pentru a fi văzută și a deține putere. Un bărbat dependent de pornografie. Un profesor părtinitor, care favorizează copiii cu părinți influenţi. O soție pe care o doare capul când vine momentul să facă sex. Un soț care nu ajută acasă, ci se uită la meci sau pleacă la pescuit. Așa e că vă sunt cunoscute scenariile? Ele în cele mai multe cazuri au la bază  egoismul.

Ciudat este că aceste fapte de egoism ar trebui să aducă, teoretic, o împlinire și fericire egoistului dar nu o aduc. Oamenii cred că așa vor fi mai fericiți. Cred că, adunând, vor fi mai împliniți, dar nu sunt. Cred că lenevind vor avea satisfacție, dar nu obțin asta. Cred că punând pe alții la muncă în contul lor vor fi mai odihniți, dar nu sunt. Ciudat este că în cele mai multe cazuri, prin egoism, oamenii se îndepărtează mai mult de fericirea pe care o caută. Scriptura spune că e mai ferice să dai decât să primești, iar noi credem pe dos, că e mai bine să primim, cât de mult și devenim mai nefericiți.

Una din primele boli care necesită vindecare în viața noastră este egoismul. Egoismul afectează multe vieți și e o maladie, epidemie, pandemie sau cum vreți să îi spuneți. Egoismul a infestat întreaga rasă umană până acolo încât, ne naștem cu microbul. Cu alte cuvinte, nu se naște nimeni pur la capitolul acesta. Și cel mai fraged copilaș va căuta să strângă în mâini, nu să dea. Avem nevoie de altă soluție decât cele omenești. Cele omenești sunt deja infestate, nu avem capacitatea să creăm antidot pentru egoism, pentru că nici o ființă nu a rămas neatinsă de el. Avem nevoie de Dumnezeu pentru asta.

Una din cele mai importante lecții pe care Dumnezeu o ”predă” oamenilor de când e pământul, e lecția dragostei. Pentru asta a adus infinite ”materiale didactice” și resurse. Pentru asta a adus dovada și soluția cea mai eficientă și mai bună, Isus Hristos, Fiul Său, care fără egoism, ci din dragoste, a ales să moară pentru vindecarea noastră. Dacă ne-am născut egoiști și nu ne putem vindeca înseamnă că trebuie să ne naștem din nou ca să putem fi vindecați de egoism și acest lucru e posibil doar pentru Jertfa Domnului Isus Hristos.

Egoismul e o boală care aduce nefericire, neîmplinire, insatisfacție, conflict, boală, moarte în viața egoiștilor și în viața celor din jur. Avem nevoie de Dumnezeu pentru a ne vindeca de această maladie. Acceptarea Mântuitorului e primul pas pe care îl avem de făcut, ca mai apoi ascultarea de Cuvântul Său să aducă vindecare în noi și treptat să ne dezvețe de egoism.

Sursa :http://www.filedinjurnal.ro/egoismul-ca-sursa-a-nefericirii/