Categorie: POEZII

Pe șevalet e  pânza încă goală
Dar toamna-și varsă marea de culoare
Din lan, din pom, din crâng, din iaz, din floare
Și toate prind pe pânză rânduială.

Imaginea se-ncarcă, prinde viață,
Din tinda toamnei se pornește vântul
Spre porumbiștea deșelând pământul
Și spre mătasea verde din fâneață.

De rodul greu din ram scâncesc proptele
Sub mărul plin de râsete rotunde,
Iar dinspre piersici simți cum te pătrunde
Belșugul galben până la plăsele.

E grea povara dulce din livadă
Cum și în cucuruz cu greu apasă,
Și peste tot, când seara-ncet se lasă,
Se-nchide-a mulțumirii acoladă.

Pe pânză-i rodul plin al unei toamne,
Iar șevaletul tace a uimire;
Privesc tabloul plin de mulțumire
Dar să-l semnez nu pot, semnează-l, Doamne!

Căci doar a Ta e din vecii rodirea
Chiar dacă noi mai scrijelim pe glie,
De-aceea pun pe pânza caldă, vie,
În loc de semnătură…mulțumirea!

Amin
Petroșani, 19 septembrie 2014    Simion Felix Martian

În Inima, pe locul de la geam,
Se-așează rugăciunea-nlăcrimată,
Stingheră version funestul amalgam
De clipuri policrome IE ȘI tam-tam,
Si Ochii EI Prin geam Spre ceruri Cata.

Desi Nu-i tocmai cadrul potrivit,
Cu viermuiala îngrijire-o înconjoară
Si zgomotul strident, de neoprit,
Se reculege-n duhul smerit EI
SI-n fâlfâit de foc Spre ceruri ZBOARA.

„În inimi, Doamne, Este locul Tău
SI Langa Tine-al meu IE ȘI al cântării,
Dar VAD aici invazie de Rău
CACI Lumea o intrat cu ce-i al Sau,
De mult smulgând zăvoarele intrării.

Un cotropit loc ONU ce Nu-i al EI
SI-o dat aici lăstari de-amărăciune,
IAR Inima, senina de-obicei,
se vede-acuma FĂRĂ temei al ONU,
Lipsită de cântări, de Rugaciune.

De-aceea, Doamne, da Vant ONU DIN CER
SA Curete DIN INIMA veninul,
SA smulgă Rădăcini dig de ingrijire Nu
si-apoi punându-i Inimii străjer
SA-SI regăsească DIN belșug seninul. ”

În Inima tratată de curând
La geam Sta rugăciunea-nflăcărată,
Cântărilor de Lauda zicând:
Ce Bine, ce placut Este de cand
Suntem aici Doar noi cu Sfântul Tata!

Amin
Petroșani, 18 septembrie 2014 Simion Felix Marțian