Sonetul serii


Simion Felix MarțianSe-aprind tăceri în cenuşiu amurg
Cu licuricii-n dulce consonanţă
Şi, scăpărând mirat de la distanţă,
Alţi licurici se-aprind pe cerul murg.

Se-nstăpâneşte-a tihnei ambianţă
Şi beznele care în taină curg
Par opera vreunui dramaturg
Dând scenelor o nouă rezonanţă.

Foire, zarvă, zbucium contenesc,
Înfăşurate parcă-n nori de vată
Care pe marea liniştii plutesc,

Şi pentru ziua tocmai încheiată
Sub scutul protector dumnezeiesc,
Îţi mulţumesc din suflet, Sfinte Tată!

Vulcan, 29 iunie 2013     Simion Felix Marțian

Mai plâng bătrânii noştri…


Maria LucaMai plâng bătrânii noştri
În dulcea aşteptare
Şi mijlocesc la Tatăl
Să lase îndurare!

Îngenunchiaţi la cruce
Mai cântă-o rugăciune
Purtând spre ceruri dorul
Şi dragostea în lume!

În seri de părtăşie
Ei sunt străjeri ce strigă:
„Mai e puţină vreme
Şi Domnul o să vină!

Treziţi-vă popoare
Cât harul nu-i sfârşit!
Primiţi-L pe Acela
Ce veşnic v-a iubit!

Nu-ntârziaţi pe calea
Ce duce spre abis
Căci largă e, uşoară,
Cum Biblia a scris!

Veniţi pe calea-ngustă
Ce duce la Isus
Şi veţi primi o casă
În patria de sus!

Veniţi…priviţi spre ceruri!
V-aşteaptă Dumnezeu…
Vă cheamă cu iubire
În sfânt poporul Său!”

Mai plâng bătrânii noştri
Slăbiţi, îngenunchiaţi,
Mai cer un timp de har
Pentru surori şi fraţi!

Şi pentru toţi ai lor
Imploră îndurare
Ca Domnul Sfânt să lase
Din cer eliberare!

Iar vocea lor, în rugă,
Aduce-nviorare
Iar Dumnezeu cu drag
Coboară-n adunare!

Vulcan-29-06-2013      Maria Luca

Sonetul amiezii


Simion Felix MarțianLumina a crescut, parcă dospită,
Palpabilă prin falduri de brocard,
Şi din zenit, pe zarea fără gard
Apasă greu cu forma-i împlinită.

Amiaza de lumină fără fard
E ca o umplere nestăvilită;
O simt şi-n jur şi-n mine cum palpită,
Şi sâmburii luminii-n mine ard.

Sunt plin de cald, de viu, de transparenţă
Şi parcă-n mine înfloresc livezi,
Dar nu-i deajuns, şi vin cu reverenţă

La Tine, Doamne, să mă recreezi:
O, umple-mă de sfânta Ta prezenţă,
Ca de lumina albelor amiezi!

Vulcan, 28 iunie 2013       Simion Felix Marțian

Balada Păstorului


Maria LucaCântă inimioară
-Şi te înfioară-
Despre un Păstor
Ce-a grijit cu dor
Turma de mioare
Către valea mare,
Şi-a dus-o-n păşune
Către locuri bune
Cu iarba mai deasă
Şi apa gustoasă….
Cântă cu mult dor
Despre-un Salvator
Ce mult ne-a iubit…
Viaţa şi-a jertfit
Pe-o cruce de lemn
Făcută blestem
Să moară pe ea
Isus Mesia…
Pentru-al meu păcat
Viaţa Lui şi-a dat
Să mă curăţească
Să mă mântuiască!
Cântă dorul meu
Despre Dumnezeu,
Sfântul Creator,
Domnul Domnilor
Ce ne-a pregătit
Un locaş iubit
În ţara de sus
După cum ne-a spus
Isus Dumnezeu
În Cuvântul Său!
Lăudaţi-L stele
Şi luna cu ele
Să-I cânte mărire
Slavă şi cinstire…
Pământul şi marea,
Şi munţii şi zarea
Cu dragoste mare
Să-nalţe cântare
Cu noi împreună
Pe-a dorului strună…
Căci EL este sfânt
În cer, pe pământ
Împărat Divin
Pentru veci! Amin!

Vulcan-27-06-2013       Maria Luca

Sonetul dimineţii


Simion Felix MarțianS-a-ndepărtat al nopţii negru fald,
Luând cu sine stelele captive,
Şi zorii ciripesc pe portative
Vărsându-şi rubiniul în smarald.

Călcând pe orizonturi relative,
Se-nalţă soarele ca un herald,
Vestind semeţ invazia de cald
În care binele să se cultive.

Zvâcneşte roua într-un ultim spasm,
Stingându-şi cea din urmă nestemată
Dintr-un décor care părea de basm,

Şi-n dimineaţa binecuvântată
Rostesc din suflet, cu entuziasm:
Primeşte-mi închinarea, Sfinte Tată!

Amin
Vulcan, 27 iunie 2013      Simion Felix Marțian