Categorie: POEZII

Mâini curate ce se-nalţă
Pe aripi de cânt şi dor…
Mâini ce-adună vis, speranţă
Şi al dragostei izvor…

Mâini unite-n rugăciune
Căutând neprihănirea…
Mâini ce poartă peste ani
Alinarea şi iubirea…

Mâini ce se întind spre-acel
Ce-a căzut pe drumul vieţii…
Mâini ce-aduc balsam pe rană
Şi lumina dimineţii….

Mâini trudite ce îşi poartă
Bătrâneţea liniştit…
Tremurânde mâini ce scriu
Imnuri Tatălui Slăvit…

Doamne-mbracă-mă cu har
Roade multe să-Ţi ofer
Şi spre slava Ta să-nalţ
Mâini curate către cer!

Vulcan-26-03-2013      Maria Luca

Va trece viaţa noastră ca un abur,
Ca umbra ce se pierde-n asfinţit….
Şi ce va mai rămâne după noi?
O rimă…un cuvânt…tot ce-am iubit…

Vor trece anii noştri ca un râu
Ce nu se mai întoarce la izvoare…
În urmă va rămâne amintirea
Şi tot ce-am strâns în lumea trecătoare…

Căci omul ce-i? Ce-i viaţa pe pământ?
O licărire scurtă în vastul univers,
O frunză ce-i pierdută, purtată de furtuni,
Un orologiu vechi ce s-a oprit din mers…

E omul fir de praf şi viaţa o nălucă…
Şi-atunci ce rost mai are umblarea pe pământ
Când totu-i relativ şi viaţa e un vis
Şi e deşertăciune şi goană după vânt?

E-adevărat…aici e totul trecător!
Şi viaţa, şi speranţa, şi lacrima şi cântul…
Dar…o, ce fericire să ştii c-ai strâns comori
Acolo, sus în ceruri cum te-anvăţat Cuvântul!

Să ştii că n-ai trăit o viaţă în zadar…
C-ai fost lumină vie şi trâmbiţă-n popor,
Că inima ţi-a fost altar de închinare
Şi L-ai slujit pe Domnul cu dragoste şi dor!

Şi-atunci când drumul tău va fi sfârşit, creştine,
S-auzi o voce dulce şoptindu-ţi din înalt:
-Când vei zbura spre cer lăsând această lume-
„Hai, vino fiu iubit! De mult te-am aşteptat!”

Vulcan-24-03-2013       Maria Luca

Când din nou ‘naintea Ta vin la tronul de-ndurare
Curăţeşti a mea fiinţă şi aduci eliberare…
Din a inimii izvor să ţâşnească imnuri sfinte
Şi iubirea ce Te cheamă rătăcită în cuvinte…

Toarnă untdelemnul sfânt căci e vasu-aproape gol
Şi-aşteptându-Te să vii somnul iar îmi dă ocol…
Lasă Doamne-nviorare peste trupul ostenit
Şi păstrează-mă curat căci e timpul pe sfârşit!

Iar când drumul e prea greu dă-mi putere şi credinţă
Ocrotit de braţul Tău să ajung la biruinţă…
Şi mă iartă când adesea faţa Ta o întristez
Când, grăbit pe calea vieţii uit în noapte să veghez!

Iartă-mă de orice vorbă spusă-n grabă, negândit,
Şi de mâna ce n-a dat, şi de gândul nerostit…
Cer iertare Domnul meu pentru glasul ce-a tăcut
Când un frate-a suferit şi tăcerea-Mi l-a durut!

Când din nou ‘naintea Ta mă aplec cu reverenţă
Inima-mi tânjeşte Doamne după sfânta Ta prezenţă…
Şi cuvintele se-nşiră într-un cânt divin, ceresc,
Şi îţi mulţumesc Isuse…Te ador şi Te slăvesc!

Vulcan22-03-2013      Maria Luca