Ziua mulţumirii


Bunătatea Ta, o Doamne,
N-are-n lume asemănare.
Ai deschis în cer cămara
Şi-ai pus grâne în hambare!

Binecuvântări nespuse
Peste noi ai revărsat,
Ne-ai dat apă, ne-ai dat soare,
Să avem un an bogat!

Spice aurii în lanuri
Şi în vii ciorchini zemoşi,
Fructe dulci ce te îmbie
Să le-atingi, să le miroşi!

Ne-ai dat Doamne, toamnă lungă,
Blândă, binecuvântată,
Să-Ţi vedem din nou iubirea
Şi-ndurarea Ta de Tată!

Pentru sfânta-Ţi bunătate
Doamne azi Îţi mulţumim,
Ne-nchinăm cu reverenţă,
Te slăvim şi Te iubim!

Vulcan-17-10-2012     Maria Luca

Să simţi că te iubeşte al lumii Salvator!


Privesc la tine frate… ţi-s ochii-nlăcrimaţi…
Privirea ta se pierde acolo-n depărtare…
Te simţi aşa de singur deşi, eşti între fraţi
Căci uneori o vorbă loveşte şi te doare!

Te uiţi în jur sperând să întâlneşti un zâmbet,
O mână ce se-ntinde s-aducă alinare,
Tânjeşti după iubirea şi pacea din Cuvânt…
Ai vrea s-o simţi în piept… să simţi eliberare!

Dar, undeva pe drum, pierdut-ai bucuria
Şi sfânta părtăşie ce îţi dădea puteri,
Ţi-ai construit o crustă în care te retragi
Să te ferească-n viaţă de lacrimi şi dureri!

Şi totuşi, uneori, simţi dorul cum te-apasă…
Ai vrea să strigi spre cer… dar nu găseşti cuvinte…
Si-atunci, înlăcrimat, priveşti spre depărtări
Şi te apleci în rugă cu inima fierbinte!

Iar Dumnezeu coboară… şi lasă cercetare…
Prin Duhul Sfânt te-atinge şi pacea te-mpresoară,
Îţi spune de Iubirea ce zilnic te-nsoţeşte
Şi te cuprinde-n braţe… pentru a câta oară?

Ce clipă minunată! Ce Har măreţ şi sfânt
Să simţi că te iubeşte al lumii Salvator!
Dispare orice teamă, iar tu primeşti puteri
Să treci prin tot şi toate cu El, biruitor!!!

Vulcan-15-10-2012    Maria Luca

Hai, vino fiul Meu!


Aş vrea să zbor spre stele
De dorul Tău purtat,
Să las în urmă lacrimi
Şi lumea de păcat…

Acolo…printre astre
Să-Ţi simt nemărginirea…
Să ştiu că-mi eşti aproape
Să-Ţi înţeleg Iubirea!

Aş vrea s-ajung la tronul
De milă şi-ndurare,
Cu inima vibrând
Să Ţi cer umil iertare…

Să-Ţi spun că-mi pare rău
De viaţa ce-am trăit
Când nu ştiam Isuse
Ce mult Tu m-ai iubit!

Şi, copleşit de Slava-Ţi
S-aud înfiorat:
„Hai, vino fiul Meu
De mult te-am aşteptat!”

Vulcan-15-10-2012     Maria Luca

Iertarea


( “Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Matei 6:15)

Fiţi sfinţi!-acest imperativ divin
Îmi biciuieşte inima pustie
Când cugetul nu mi-e curat, senin,
Şi remuşcările şuvoaie vin
Pe matca neagră de vinovăţie.

Greşelile-mi ca zale zăngănesc
În lanţul vinei, ce mă-ncătuşează,
Şi-aceste legături mă răscolesc
Dar văd o cale: Tatăl meu ceresc
E Cel ce iartă şi eliberează!

Sunt fiu şi îndrăznesc, dar mă-nfior
Când bat la poarta îndurării sfinte
Şi văd, ah!-văd acolo un zăvor;
Vreau să-l deschid, nu pot, cer ajutor
Strigând: ce este-acest zăvor, Părinte?

Şi din Cuvânt răspunsul a venit:
Este zăvorul tău de neiertare;
Priveşte-n jur la cei ce ţi-au greşit
Şi care-aşteaptă cu un duh mâhnit
Să faci, zâmbind, un pas spre împăcare.

Mă las de-acest mesaj adânc pătruns
Şi înţeleg că nu-i de-ajuns ca-n poartă
Să baţi, cerând, şi să aştepţi răspuns,
Căci drumul spre-ndurare e ascuns
Acelor care, neiubind, nu iartă.

Eu vreau să iert!- m-aud din nou strigând,
Să scap de legătura neiertării,
Să văd zăvorul la pământ căzând
Şi-apoi, cu pacea-n inimă şi-n gând,
Să pot deschide poarta îndurării.

Abia atunci, ca iertător iertat
Care-a primit şi-a oferit iubire,
Mulţumitor c-am fost eliberat,
Eu voi trăi în pace îmbrăcat,
Sorbind şi respirând neprihănire.

Amin
Vulcan, 13 oct 2012    Simion Felix Marţian

Zi de zi, pas cu pas…


Zi de zi cu Dumnezeu
Totu-i cu putinţă,
Treci prin apă şi prin foc
Dacă ai credinţă!

Pas cu pas străbaţi pustiu-
Prin soare şi vânt…
Te hrăneşte Domnul Slavei
Prin al Său Cuvânt!

Zi de zi revarsă har
Peste-al Său popor,
Trimiţând pe Duhul Sfânt
Ca Mângâietor!

Pas cu pas ne-apropiem
De plaiul ceresc,
Moştenind împărăţia
Cu cei ce-L iubesc!

Vulcan-14-10-2012    Maria Luca