Categorie: POEZII

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. ( Ps. 119:105)

Din bezna necunoaşterii de Tine
(Un întuneric greu, perfid, vâscos),
În îndurarea-Ţi ce de-a pururi ţine,
Cu dreapta Ta întinsă peste mine
La luminişul zorilor m-ai scos.

Atunci Cuvântul Tău mi-a dat lumină,
O sfântă strălucire din vecii
Cu irizarea ei diamantină,
Iar solzii de pe ochi căzând în tină
Eu am cuprins cărarea cu ochi vii.

Pe-ntortocheate căi, lumea confuză
Străbate-un labirint înşelător,
Însă Cuvântul Tău mi-e călăuză,
Lumină vie, nicidecum difuză,
Şi candelă pentru al meu picior.

Cuvântul Tău, lumină pe cărare,
Mă-nvaţă drumuri drepte să croiesc,
Căci candela având-o la picioare
Eu nu o să mă pierd prin lumea mare
Şi în hăţişul ei nu rătăcesc.

Din bezna necunoaşterii de Tine
(Un întuneric greu, numit păcat),
M-ai scos prin îndurarea Ta, Divine,
Şi pentru-a nu umbla pe căi străine
Cu Sfântul Tău Cuvânt m-ai luminat.

Amin
Vulcan, 28-09-2006   Simion Felix Martian

Viaţa-i o luptă, lumea-i o vâltoare
Şi-n focul luptei drumul ni-l croim
Dar, ne-ncetat, în marea încleştare
Pentru-a supune clipa trecătoare,
Suntem între Ebal şi Garizim.

Prea ocupaţi cu cele pieritoare,
Adesea timpul nostru-l irosim,
Iar gândul veşniciei nu ne doare,
Şi echilibru’ aşa precar e
Când stăm între Ebal şi Garizim.

Neîncetata noastră alergare,
(Uitând adesea şi-ncotro gonim),
Ne duce uneori la disperare
Când rodul e doar trista pendulare
Având ca poli Ebal şi Garizim.

Cuprinşi adesea de infatuare
Şi ignorând chiar preţul ce-l plătim,
Cedăm ispitelor înşelătoare,
Ce cu tentacule dominatoare
Ne-ntorc cu spatele la Garizim.

Vulcan  30.10.2006    Simion Felix Martian

Există însă-o cale de scăpare
Şi o nădejde vie-n Elohim;
În El să ne încredem fiecare
Şi, printre munţi, când ne croim cărare,
Să stăm cu faţa către Garizim.

Viaţa-i o luptă, lumea-i o vâltoare,
Haideţi, cu Domnul drumul să-l croim!
Căci în lumina Veşnicului Soare
Primim măreaţa binecuvântare:
Golgota devenit-a Garizim!