Categorie: POEZII

Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul, Dumnezeul tău. (Deut. 16:17)

Tot ce avem e binecuvântare,
Avutul nostru nu-i decât un dar
Şi nu ca merit pentru ascultare,
Ci mai degrabă act de îndurare
Din partea unui Tată plin de har.

În toate să-I vedem deci bunătatea
Căci ce zidim, zidim prin har divin,
El ne oferă oportunitatea,
Ne dă înţelepciunea, sănătatea,
Iar laudele Lui I se cuvin.

Din bogăţiile-I nemăsurate
El ne trimite câte-un dar bogat
Şi-aşteaptă răbdător, cu bunătate,
Ca printr-un gest de generozitate
Să confirmăm că noi l-am ridicat.

Să dăm şi noi din ce El ne trimite
Căci doar aşa putem să-i mulţumim,
Aşa vom confirma că-au fost primite
Şi-aceste daruri ne vor fi-nmulţite
Atunci când, cu iubire, dăruim.

Copil al Celui veşnic, din mărire,
Cuprins în dragostea, în harul Său,
La tot ce tu primeşti, cu mulţumire,
Trimite-I confirmarea de primire
Şi-apoi, smerit, semnează: fiul Tău.

Amin
Vulcan, 12.11.2006     Simion Felix Marţian

Cu pieptul clocotind de zel fierbinte,
De focul urii în străfunduri ars,
Se-mpotrivea aprig lucrării sfinte
Şi mersului Bisericii-nainte
Un fariseu semeţ, Saul din Tars.

Crezându-se îndreptăţit de Lege,
Se arunca în lupta sa zelos
Nepregetând pe credincioşi să-i lege
Şi încercând din răsputeri să nege
Salvarea-n jertfa crucii, în Cristos.

Dar, Doamne, Tu i-ai dat înţelepciune,
Putere-n trup, putere în cuvânt,
Pentru-a le folosi în scopuri bune
Şi-atunci l-ai transformat, printr-o minune,
Când l-ai culcat cu faţa la pământ,

Căci l-ai întâmpinat cu strălucire,
Lumină coborând din slăvi cereşti
Şi atingându-l, Doamne, cu orbire
Pe cel cuprins de teamă, de uimire,
L-ai întrebat: „De ce Mă prigoneşti?”

„Cine eşti, Doamne?” – zise vietatea
Culcată-n praf, şi i-ai făcut pe plac,
Satisfăcându-i curiozitatea,
Şi-abia când Ţi-a aflat identitatea
A întrebat sfios: „Ce vrei să fac?”

Ce a făcut, cunoaştem din Scriptură:
Exemplu viu de jertfă şi de zel,
Şi-a folosit întreaga-nvăţătură
Şi energie, în alergătură,
Purtând lumina din Damasc cu el.
***
Privesc în urmă. Nu priveşti cu mine?
Tu n-ai avut ciomag sau doar un vreasc,
Arme de hulă, arme de ruşine?
Iar focul urii n-a mocnit în tine
Nicicând mergând pe drumul spre Damasc?

Eu, DA, şi dacă eşti asemeni mie
Vino acuma să îngenunchem,
Să ne topim în rugăciune vie,
Şi jertfa mulţumirilor să fie
De bun miros Părintelui suprem.

Să-i mulţumim că am văzut Lumina
Şi că din praf ne-a ridicat smeriţi,
Născuţi din nou şi unşi pe ochi cu tină,
Spălaţi în jertfa Lui de orice vină
Şi de pe drumul spre Damasc opriţi.

Iar dacă plâng cu mulţumiri, fierbinte,
Şi-n plâns vreau să te simt alăturat;
Nu plâng în noi acei de dinainte
Căci lacrimile aparţin,ia bine-aminte,
Celor care din praf s-au ridicat.

Dar să nu dăm uitării întrebarea
Ce-am pus-o atunci când încă eram jos:
„Ce vrei să fac?”- iar Cel care-ndurarea
Şi-a revărsat-o, dându-ne iertarea,
A spus aşa: „Vestiţi-L pe Cristos!”

Amin
Vulcan, 23.11.2006   Simion Felix Marţian