Categorie: POEZII

Ca-ntr-un decor din vremi medievale,
Îl vezi stând jos la margine de târg
Şi, dedicat cu totul muncii sale,
El modelează nobile metale,
În mica nicovală dând cu sârg.

El ştie cât să înteţească focul
Când pune-argintul peste micul rug;
Aicea termometre nu-şi au locul,
Nici cronometre stabilind sorocul,
Ci e o taină-n vechiul meşteşug.

Da, este o durată limitată
Pe care, atent, nu o va depăşi,
Ştiind că acţiunea-i terminată
Când în metalul curgător, deodată,
Satisfăcut, se poate oglindi.

Şi nu greşeşte, astfel, niciodată
În tot procesul purificator,
Căci nu rămâne zgură şi nici pată
Când lacrima de-argint, fluidizată,
Fidel reflectă chipu-i zâmbitor.
***
Ajută-mă să înţeleg, Părinte,
De ce-i adesea foc în viaţa mea
Şi la apostrofări să iau aminte,
Să înţeleg că Tu mă vrei fierbinte
Şi curăţat prin foc, spre slava Ta.

Să înţeleg deplin, o, sfinte Tată,
Că pentru veşnicii mă pregăteşti,
Că vrei să am o haină fără pată
Şi-n viaţa-mi toată, Ţie închinată,
Vrei, Doamne, chipul să Ţi-l oglindeşti.

Amin
Vulcan, oct. 2006   Simion Felix Marţian

„Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului…” (Daniel 3:25)

Când strălucea vestitul Babilon
Încât, trufaş, nu-şi mai ştia măsura
Şi Nebucadneţar era pe tron,
Şi-au ridicat, după străvechi canon,
Un chip de aur jos în Valea Dura.

Şi prin poruncă de la împărat
S-a dat imperiului o sărbătoare
Ca să sfinţească chipul înălţat,
Poporul tot, în vale adunat,
Urmând să îi aducă închinare.

Iar cine la al flautului cânt,
Al alăutei tremurat de coardă
Şi-al corului nepotolit avânt
Nu va cădea cu faţa la pământ,
Să fie aruncat în foc, să ardă.

Nişte haldei cu gând neîmpăcat,
Care-şi alimentau cu fiere ciuda,
S-au dus atunci cu pâra la-mpărat
Să-i spună clar că nu s-au închinat
Trei tineri dintre cei aduşi din Iuda.

Mânia izbucni clocotitor
Mânată de porniri întunecate:
„Sunteţi între-nchinare şi cuptor,
Că nici un dumnezeu îndurător
Din mâna mea nu vă mai poate scoate!”

„Noi, împărate,-avem un Dumnezeu
Care sfidează-a focului dogoare
Şi a ne scoate din cuptor nu-i greu,
Dar chiar dacă n-o face, nici un zeu
Nu va primi a noastră închinare.”

Moment dramatic: împletind fiori,
Tăceri şi groază, se ţesea urgia,
Când în cuptoru-ncins de şapte ori
I-au aruncat pe cei trei muritori
Să experimenteze veşnicia.

Spaima-şi găsi, cu toţi fiorii ei,
În inima împărătească locul
Când el văzu-n cuptor patru, nu trei,
Şi unul, ca un fiu de dumnezei,
Părea să fi-mblânzit cu totul focul.

Dar când l-a stâmpărat ca şi un leac
Lumina evidenţei, orbitoare,
El a strigat: Ieşiţi acum, Şadrac
Şi Abed Nego! Hai şi tu, Meşac!
Da, Dumnezeul vostru este mare!
***
Când vine încercarea-n viaţa ta
Şi în cuptor dogoarea e prea mare,
Priveşte-n jurul tău, nu dispera,
Căci în cuptor mai este Cineva,
E Cel ce-ţi poate oferi salvare.

Şi prin credinţa ce-o vei dovedi,
Înfiripată din imbold cucernic,
Tu vei vesti şi vei mărturisi
Iar cei ce încă se-ndoiesc vor şti:
Avem un Dumnezeu Atotputernic!

Amin
Vulcan, 28 iunie 2012   Simion Felix Marţian