Categorie: POEZII

În lume-s multe semne de-ntrebare
Şi drumul spre cunoaştere-i deschis,
Dar când descoperi căi înşelătore
Citeşte-n Cartea Sfântă, la izvoare,
Spunând cu-nţelepciune: ESTE SCRIS…

Tu ai un ţel, tu ai în cer un nume,
Însă în drumul tău spre Paradis
Tu trebuie să fii lumină-n lume,
Şi tot ce spui, pe alţii să îndrume,
Zicând cu îndrăzneală: ESTE SCRIS…

Fii paşnic, dar rămâi mereu în gardă
Şi pregătit de dialog deschis;
Veni-vor mulţi cu gândul să te piardă,
Dar tu, călăuzit de Cel ce Har dă,
Arată-le Cuvântul: ESTE SCRIS…

Chiar la Isus, în viaţa pământească,
Venit-a diavolul, fiind decis
Cu şiretenie să-L ispitească
Şi-a fost destul ca Domnul să rostească
Cuvintele Scripturii: ESTE SCRIS…

Cum n-a fost biruit Nebiruitul,
Zicându-i diavolului ce i-a zis,
Cei ce-s ai Lui gusta-vor infinitul,
Având credinţa tare ca granitul
Şi fiind ancoraţi în CE E SCRIS.

Amin
Vulcan, 13.12.2006    Simion Felix Martian

Cine găseşte o nevastă bună, găseşte fericirea;
este un har pe care-l capătă de la Domnul.
(Prov.18:22)

Îmi plec genunchii, Doamne-n rugăciune
Ca mulţumiri să Îţi aduc, smerit,
Căci Tu mă copleşeşti cu daruri bune,
Dar azi menţionez un dar anume:
Soţia, „ajutorul potrivit”.

Noi nu ştiam de sfânta-Ţi implicare
Când prin căsătorie ne-am unit
Căci nu Te cunoşteam, dar ziua-n care
Urma să vină marea transformare
Tu o ştiai, căci Tu ai rânduit.

Acuma ştiu, căci văd şi simt, o, Tată,
Că o soţie bună-i dar divin,
E o prezenţă binecuvântată,
Un ajutor pentru viaţa toată,
De-aceea-Ţi mulţumesc şi mă închin.

E ziua ei şi-am să-i ofer, Părinte,
Ca-ntotdeauna, ce m-ai învăţat:
Din inimă, o dragoste fierbinte,
Şi-un braţ ocrotitor, luând aminte
Că e un vas mai slab, mai delicat.

Mai stărui încă Doamne-n rugăciune
Şi Te mai rog s-o binecuvântezi,
Să-i dai credinţă, zel, înţelepciune,
Dorinţă de a face fapte bune,
Şi-asupra ei din ceruri să veghezi,

Să fie mai departe mamă bună
Pentru odraslele ce ni le-ai dat
Şi-n dragoste uniţi, toţi împreună,
Să Te simţim alături în furtună,
Turn de scăpare binecuvântat.

Am pentru multe-a-Ţi mulţumi, Părinte,
Dar astăzi am un gând deosebit:
Îţi mulţumesc că-n planurile-Ţi sfinte,
Unde eram trecut mai dinainte,
Ai pus şi … „ajutorul potrivit”.

Vulcan, 17 dec. 2006    Simion Felix Marţian

(Ioan 11:35)

Isus plângea, când Lazăr a murit,
Deşi urma ca El să îl învie
Şi-n plânsul dureros, nepotolit,
Era o dragoste fără sfârşit
Trecând din veşnicie-n veşnicie.

Isus plângea văzând durerea lor,
Surori şi prieteni fără mângâiere,
Tabloul era înduioşător
Şi Cel ce este-al dragostei izvor
Simţea cu ei durere din durere.

Isus plângea, adânc cutremurat,
Căci El era un munte de simţire,
Era în duhul Său înfiorat,
Şi-n lacrima ce-obrazul I-a brăzdat
Se revărsa oceanul de iubire.

Isus mai lăcrimează şi acum,
Din valul dragostei nemărginite,
Când cei iubiţi de El se-abat din drum,
Când nu mai simt al dragostei parfum,
Când rătăcesc pe ţărmuri pustiite.

Întoarce-te la El, de vrei să vezi
Cum poţi să ştergi o lacrimă divină,
În duhul tău smerit să-ngenunchezi
Şi plin de bucurie să-I urezi:
Bine-ai venit în viaţa mea, Lumină!

Amin

Vulcan, 10 ian. 2007   Simion Felix Marţian