Categorie: POEZII

Trece Dumnezeul slavei….

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Trece Dumnezeul slavei şi se-opreşte la altare,
Celor care stau de veghe le aduce îndurare,
Se opreşte să asculte rugăciunile fierbinţi
Înălţate către cer de copii şi de părinţi!

Plin de milă se apleacă să aducă mângâiere
Peste răni toarnă balsam, vindecă orice durere,
Pe obrazul obosit şterge-o lacrimă târzie,
Suflete înviorează aducând speranţa vie.

Trece Isus prin biserici să-şi găsească slujitorii
Îndrumând poporul sfânt către marile victorii,
Holdele sunt toate gata. Este timpul potrivit
Lucrătorii să pornească până Harul nu-i sfârşit!

Să ne avântăm cu râvnă să vestim Cuvântul sfânt
Să-l cunoască orice om, unde-ar fi pe-acest pământ….
Şi când Dumnezeul Slavei va veni în strălucire
Toţi o inimă şi-un gând s-aşteptăm a Lui venire!

Vulcan-16-05-2012    Maria Luca

Mulțumesc,Tată!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Când am plecat, sedus de vraja lumii,
De cântecul sirenelor, sonor,
Eu nu vedeam nici marginea genunii
Nici adâncimile deşertăciunii,
Ci totul îmi părea strălucitor.

Durerea Ta îmi urmărea plecarea
Şi nepăsarea mea o adâncea;
Mi-ai urmărit cu ochii trişti cărarea,
Dar m-a-nghiţit cu lăcomie zarea
Când înaintea mea se deschidea.

M-a înşelat fragila poleială,
A fost o cursă clinchetul de-argint,
Trăiam într-o lumină ireală
Şi îmi minţeam privirea cu beteală,
Dar inima nu am putut s-o mint.

Căci am simţit că lumea nu-ţi oferă,
Oricât ai vrea plăceri din ea să storci,
Decât un act pe-o scenă pasageră
Iar când decorul, foaie efemeră,
Se schimbă brusc, primeşti un rol la porci.

A fost contactul cu realitatea,
A fost prohodul viselor murind
Şi am rămas în toată nuditatea
Pierzându-mi straiul ce e demnitatea,
Când am privit la roşcove cu jind.

Mai este pentru mine îndurare?
Mai poate sfidătorul fi iertat?
Mi-e foame, Tată! Mi-e şi frig şi doare
Această-ntunecată depărtare,
Primeşte-mă, te rog, să-ţi fiu argat!

Veneam sfios, un om bătut de soartă
Trăind doar la un pas de „prea târziu”,
Dar Tu mă aşteptai de mult la poartă,
Odrasla Ta care fusese moartă
Venea argat, dar o primeai ca fiu.

Mi-ai pus pe umeri, Tată, haină nouă,
M-ai încălţat şi mi-ai dat şi inel,
Îmi încolţea în geană bob de rouă
Când m-ai cuprins cu mâinile-amândouă,
Tăind apoi şi cel mai gras viţel.

Cine-ar putea iubi la fel ca Tine
Şi cine ar putea la fel ierta?
Eu m-am întors de pe cărări străine,
Dar m-ai primit aşa cum se cuvine
Unui moştenitor din casa Ta.

Mă arde o dorinţă, Sfinte Tată,
Că celelalte-n faţa ei pălesc:
Aş vrea ca de acum, viaţa-mi toată
Trăită în slujire ne-ncetată
Să fie un continuu…MULŢUMESC!

Amin
Vulcan, 2.07.2007    Simion Felix Martian

Sunt mulţi pe calea lumii….

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Sunt mulţi acei ce-şi duc viaţa
Pe calea lumii şi-n păcat…
Ei strâng averi şi vor plăceri
Iar de-al lor suflet au uitat!

Se mai opresc poate o clipă
Din goana lor după himere
Când îi loveşte câte-un val
Şi se apleacă cu durere!

Atunci i-auzi cum strigă: „Doamne! ”
Şi se închină cuviincioşi,
Dar când furtuna a trecut
Sunt parcă şi mai păcătoşi!

Nu-i nimeni să le-abată pasul
Din crunta lor alunecare,
Să le vorbească despre jertfa
Ce-aduce viaţă şi salvare!

Dar noi, ce ne numim creştini,
Avem o sfântă datorie
Să spunem lumii despre-Acel
Ce ne aşteaptă-n veşnicie!

Pune Doamne-n noi dorinţa
De-a vesti al Tău cuvânt
Şi fă-ne pescari de oameni
Cât trăim pe-acest pământ!

Vulcan-14-05-2012   Maria Luca

Dintr-o mână de ţărână….

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Dintr-o mână de ţărână
Doamne, Tu m-ai transformat,
M-ai trecut prin foc şi apă
Să devin aur curat!

M-ai luat în palma Ta
-Fir de praf purtat de vânt-
Mi-ai dat dragostea sublimă
Şi lumină din Cuvânt!

Din izvoarele de har
Mi-ai dat Doamne apa vieţii
Şi ai şters trecutul greu
Lăsând zorii dimineţii!

M-ai cioplit şi modelat
După voia-ţi de Părinte 
Şi din vasul de ocară
Ai făcut un vas de cinste!

Astăzi vin în faţa Ta
Curăţat şi mântuit
Şi prin Duhul îţi şoptesc:
„Mulţumesc că m-ai iubit!”

Vulcan-13-05-2012     Maria Luca

Fântâna

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

În arşiţa amiezii ca de jar
Şi-al focului încins parcă-n ţărână,
Trecea Isus spre Galileea iar,
Şi când a fost aproape de Sihar
A poposit acolo la fântână.

Era un puţ adânc, dar izvorând
Necontenit din vremi patriarhale,
Unde veneau într-una, rând pe rând,
Oameni şi turme, apă căutând,
Fluid vital pentru nevoi vitale.

Lângă fântână a-ntâlnit Isus
Pe-acea femeie ce-a venit la apă
Şi căreia, când „Dă-mi să beau” i-a spus,
I-a provocat uimirea de nespus,
Trecând de ce putea ea să conceapă.

Dar Domnul i-a vorbit cu glas duios,
Destăinuindu-Se pe îndelete:
Eu sunt Izvorul vieţii, sunt Cristos,
Şi cel ce bea din mine bucuros
N-o să mai simtă niciodată sete.

Ba încă cel ce îşi va potoli
Setea din ce-i dau Eu, din Apa vie, ,
El însuşi un izvor va deveni,
Izvor din care apa va ţâşni
Către viaţă, către veşnicie.
***

Cuprinşi de febra unor căutări
De ape dătătoare de speranţă,
În triste şi zadarnice-alergări
Fac oamenii neîncetat forări,
Dar Apa vie e la suprafaţă.

Haideţi să ne uităm către Sihar,
Exemplu viu avut la îndemână:
Fântâna potolea al zilei jar,
Dar pentru setea noastră după Har
Izvorul se afla… lângă fântână.

Amin
Vulcan, 6.07.2007    Simion Felix Martian