Categorie: POEZII

Fapte 16:25-26

În bezna nopţii, zidurile sumbre
Par ireale, veştede năluci,
Dar dinspre ele simţi cum te pătrunde
Geamătul surd, scos de sinistre umbre,
În zornăit de lanţuri, în butuci.

Pavel şi Sila sunt la închisoare,
Puşi în butuci pentru credinţa lor
Şi-aduc în miez de noapte închinare
O jertfă-n rugăciune şi cântare,
În duh de laudă clocotitor.

Vibrau şi zidurile închisorii
De pasiunea ce-o aveau în glas,
De cotele înalte-ale ardorii
Ce parc-aduc în întuneric zorii,
Tămâie sfântă în al jertfei vas.

Domnul S-a bucurat de închinare,
De focul pus în sfinte melodii,
Şi a răspuns cu o cutremurare
Care a rupt şi lanţuri şi zăvoare,
Şi zidul s-a mişcat din temelii.
***
Efectul laudei, al închinării
Din inimă aduse ca prinos,
Este acela al eliberării,
Al lanţului căzut pradă uitării
Şi-al uniunii-n Duhul cu Cristos.

Să ne rugăm şi să cântăm mărire,
Să-aducem laude neîncetat,
Cu foc în glas, în piept şi în privire
Să ne unim cu-a cerului oştire
Când ducem jertfele la Împărat.

Să împletim şi ruga, şi cântarea,
Ca jertfă sfântă de un bun miros,
Ca să trăim din plin eliberarea
De-acum şi până vom străbate zarea
Să ne-ntâlnim în slavă cu Cristos.

Amin
Vulcan, 9 iulie 2007   Simion Felix Martian

Frumoşi ca florile râzând în glastră,
Aşa sunt astăzi fericiţii miri
Când înaintea Domnului şi-a noastră
Fac legământul tainicei iubiri.

Noi îi iubim şi le urăm fierbinte
Belşug şi fericire-n casa lor,
Iar mâna tare-a Bunului Părinte
Scut să le fie pentru viitor.

El să le fie stâncă şi tărie,
Mereu ocrotitor, mereu cu ei,
Căci este fericire-n căsnicie
Când funia este-mpletită-n trei.

Doar Domnul le oferă garanţie
Pentru o pace trainică-n cămin,
De-aceea ne rugăm ca să le fie
Izvor de pace şi de har divin.

Frumoşi ca florile râzând în glastră,
Aşa sunt mirii-n bucuria lor,
Şi îi încredinţăm prin ruga noastră
În braţul Tatălui ocrotitor.

Simion Felix Martian

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui!” (Luca 11:1b)

Când cu evlavie, plini de credinţă
Pe paginile sfinte ne-aplecăm,
Găsim şi-această nobilă dorinţă,
Această cerere, în umilinţă:
„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!”

Doreau deci ucenicii o-nălţare
A sufletului către Cel de Sus,
Şi-au înţeles că rugăciunea are
În ea putere, binecuvântare,
Învăţător fiindu-le Isus.

Dar „Tatăl nostru”, rugăciunea vie
Arzând şi-acum de două mii de ani,
A fost doar lecţia de teorie
Căci partea practică, precum se ştie,
Ni se relevă doar în Ghetsimani.

Imaginea de-aici, tulburătoare,
Ne-nvaţă practic cum să ne rugăm.
Isus strigând, cu sânge şi sudoare,
În rugăciunea Lui stăruitoare,
Este modelul vrednic să-L urmăm.

Învaţă-ne să ne rugăm, Isuse,
Aşa fierbinte cum Tu Te-ai rugat,
Cu faţa la pământ, ca oi supuse,
Cu inimile noastre jertfe-aduse
Pe-un foc de dor, arzând neîncetat.

Pune în noi un duh de rugăciune
Cu care să mutăm munţii din loc,
Să prindă flacără orice tăciune
Şi plini de râvnă şi înţelepciune
Să întreţinem viu al jertfei foc.

Cerem, ca ucenicii altădată:
„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!”
Ştim că ne-asculţi și vei răspunde-ndată,
De-aceea vrem ca lecţia-nvăţată,
Cu frenezie să o aplicăm.

Vulcan 13 iulie 2007      Simion Felix Marţian