Cântarea eliberării…


Fapte 16:25-26

În bezna nopţii, zidurile sumbre
Par ireale, veştede năluci,
Dar dinspre ele simţi cum te pătrunde
Geamătul surd, scos de sinistre umbre,
În zornăit de lanţuri, în butuci.

Pavel şi Sila sunt la închisoare,
Puşi în butuci pentru credinţa lor
Şi-aduc în miez de noapte închinare
O jertfă-n rugăciune şi cântare,
În duh de laudă clocotitor.

Vibrau şi zidurile închisorii
De pasiunea ce-o aveau în glas,
De cotele înalte-ale ardorii
Ce parc-aduc în întuneric zorii,
Tămâie sfântă în al jertfei vas.

Domnul S-a bucurat de închinare,
De focul pus în sfinte melodii,
Şi a răspuns cu o cutremurare
Care a rupt şi lanţuri şi zăvoare,
Şi zidul s-a mişcat din temelii.
***
Efectul laudei, al închinării
Din inimă aduse ca prinos,
Este acela al eliberării,
Al lanţului căzut pradă uitării
Şi-al uniunii-n Duhul cu Cristos.

Să ne rugăm şi să cântăm mărire,
Să-aducem laude neîncetat,
Cu foc în glas, în piept şi în privire
Să ne unim cu-a cerului oştire
Când ducem jertfele la Împărat.

Să împletim şi ruga, şi cântarea,
Ca jertfă sfântă de un bun miros,
Ca să trăim din plin eliberarea
De-acum şi până vom străbate zarea
Să ne-ntâlnim în slavă cu Cristos.

Amin
Vulcan, 9 iulie 2007   Simion Felix Martian

Am mers pe calea lumii….


Mulţi ani am mers pe calea lumii
Gustând din falsele-i plăceri,
Dar bucurie ca la Domnul
Eu n-am aflat pe nicăieri!

Am căutat în cărţi menirea
Şi rostu-a tot ce-i pe pământ,
Dar adevărul l-am găsit
Numai în sfântul Tău Cuvânt!

De-atâtea ori în viaţa mea
Eram căzut, fără speranţă,
Dar când Te-am cunoscut Isuse,
M-ai ridicat şi mi-ai dat viaţă!

Ai fost Lumina ce în noapte
Mi-a arătat drumul spre cer…
Eşti Soarele ce-mi dă putere
Şi mă îndeamnă să mai sper!

Eram pierdut pe calea lumii
Dar m-ai chemat cu glas duios…
Azi Te slăvesc şi-ţi multumesc
Că sunt un fiu a Lui Cristos!

Vulcan-09-05-2012      Maria Luca

La nuntă


Frumoşi ca florile râzând în glastră,
Aşa sunt astăzi fericiţii miri
Când înaintea Domnului şi-a noastră
Fac legământul tainicei iubiri.

Noi îi iubim şi le urăm fierbinte
Belşug şi fericire-n casa lor,
Iar mâna tare-a Bunului Părinte
Scut să le fie pentru viitor.

El să le fie stâncă şi tărie,
Mereu ocrotitor, mereu cu ei,
Căci este fericire-n căsnicie
Când funia este-mpletită-n trei.

Doar Domnul le oferă garanţie
Pentru o pace trainică-n cămin,
De-aceea ne rugăm ca să le fie
Izvor de pace şi de har divin.

Frumoşi ca florile râzând în glastră,
Aşa sunt mirii-n bucuria lor,
Şi îi încredinţăm prin ruga noastră
În braţul Tatălui ocrotitor.

Simion Felix Martian

Durerea unei mame


In viaţă întâlneşti adeseori dureri
Ce-ţi tulbură fiinţa şi inima îţi frânge…
Te-ntrebi de ce-i aşa…când unii sunt ferice
Sunt alţii-n disperare şi sufletul le plânge!

O mamă care-şi vede copilul cum se stinge
Precum o lumunare ajunsă la sfârşit,
E-aşa neputincioasă şi strigă cu durere,
Nu poate să-nţeleagă…e totul prea cumplit!

Prin faţa ei deodată trec clipe fericite,
Când îl ţinea pe braţe şi-l legăna cu dor,
Apoi întâii paşi şi vorba dulce -mamă-
Şi anii ce-au trecut ca pasărea în zbor!

Acum era un tânăr cu vise, idealuri,
Ce preţuia viaţa cu tot ce-nseamnă ea….
Dar undeva-n adâncul fiinţei lui, o boală
Îl măcina încet făcându-i soarta grea!

Şi lupta a-nceput! Cu mama lui alături
S-a războit cu boala şi n-a încetat să spere….
Dar totul s-a sfârşit!!! Trecând în nefiinţă
El a lăsat în urmă suspine şi durere!

E-atâta disperare în inima de mamă…
Nici lacrimi nu mai are…izvoarele-au secat!
E totul fără sens…zadarnic caută-n jur
O rază de lumină când fiul i-a plecat!

O, Suflete zdrobit! Priveşte către cer,
De-acolo poţi primi alin şi mângâiere….
Acolo Dumnezeu te-aşteaptă ca să-L chemi,
În clipa de-ncercare doar El îţi dă putere!

Întoarce-te spre Tatăl….de-atâta timp te-aşteaptă…
Doar El îţi dă speranţă că într-o zi, cânva,
Când firul vieţii tale aici se va sfârşi
Pe fiul tău iubit în cer vei revedea!

Vulcan 05 mai 2012      Maria Luca

Ieri am aflat despre moartea unui tânăr, vecin cu mine, trecut în nefiinţă în urma unei boli groaznice, fără nici o şansă de vindecare.Am fost adânc tulburată de această veste şi m-am gândit la durerea acestei mame ce i-a fost alături până în ultima clipă. Domnul să o întărească!

Învață-ne să ne rugăm


„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui!” (Luca 11:1b)

Când cu evlavie, plini de credinţă
Pe paginile sfinte ne-aplecăm,
Găsim şi-această nobilă dorinţă,
Această cerere, în umilinţă:
„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!”

Doreau deci ucenicii o-nălţare
A sufletului către Cel de Sus,
Şi-au înţeles că rugăciunea are
În ea putere, binecuvântare,
Învăţător fiindu-le Isus.

Dar „Tatăl nostru”, rugăciunea vie
Arzând şi-acum de două mii de ani,
A fost doar lecţia de teorie
Căci partea practică, precum se ştie,
Ni se relevă doar în Ghetsimani.

Imaginea de-aici, tulburătoare,
Ne-nvaţă practic cum să ne rugăm.
Isus strigând, cu sânge şi sudoare,
În rugăciunea Lui stăruitoare,
Este modelul vrednic să-L urmăm.

Învaţă-ne să ne rugăm, Isuse,
Aşa fierbinte cum Tu Te-ai rugat,
Cu faţa la pământ, ca oi supuse,
Cu inimile noastre jertfe-aduse
Pe-un foc de dor, arzând neîncetat.

Pune în noi un duh de rugăciune
Cu care să mutăm munţii din loc,
Să prindă flacără orice tăciune
Şi plini de râvnă şi înţelepciune
Să întreţinem viu al jertfei foc.

Cerem, ca ucenicii altădată:
„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!”
Ştim că ne-asculţi și vei răspunde-ndată,
De-aceea vrem ca lecţia-nvăţată,
Cu frenezie să o aplicăm.

Vulcan 13 iulie 2007      Simion Felix Marţian