Categorie: POEZII

E-ncins pământul, copt în neputinţa
De-al adăpa pe firul muribund,
Raze de foc dau din zenit sentinţa
Când, speriate, umbrele se-ascund.

Se stinge coloritul viu, se pierde
Sub soare nemilos, dogorâtor,
Devine cenuşiu ce a fost verde
Şi cerul s-a albit de dor de nor.

E secetă-n Oltenia şi doare,
Şi vrejul s-a uscat în plătăgeni,
Revarsă, Doamne, ploaie pe ogoare,
Dar… şi-n aride inimi de olteni.

Adu mult aşteptaţii nori de ploaie,
Revarsă, Doamne, apă pe pământ,
Dar pentru inimi, ca să se înmoaie,
Dă nori cu apă vie din Cuvânt.

Pentru a şti că cerul îi aude,
Că cerul e în Tine şi Tu-n cer,
Pentru-a uita de vraci şi paparude
Trimite, Doamne, norul mesager.

Ca seceta cunoaşterii de Tine
Să piară-n urma minunatei ploi
Şi Râul sfânt al curgerii divine
Să-mbrace oameni noi cu inimi noi.

Şi cunoscându-Te să Ţi se-nchine,
Prin ploi căzute pe pământ mănos,
Desţelenite inimi de dor pline,
Având ca Domn în ele pe Cristos.

Însă minunile numite flori,
Purtând în ele câte-un strop de soare,
Nu-ncântă lumea numai prin culori
Căci în potirul sărutat de zori
Mai poartă şi miresme-mbătătoare.

Splendorile nu se opresc aici
Căci mâna ce pictează asfinţituri,
Stropind şi serile cu licurici,
Mai dirijează coruri mari şi mici
De greieri,zumzete şi ciripituri.

Aş vrea să sorb tot verdele din jur
Şi cu petale să-mi îmbăt privirea,
Iar ciripitului un tril să-i fur,
Să mă înalţ cu el către azur,
Purtând în gând şi-n suflet nemurirea.

Pământu-ntreg este un şevalet
Unde picteaz-o nevăzută mână,
Iar Cel ce poartă pensula discret
Şi dirijează corul în concert
E Cel ce-a făcut …omul din ţărână.

De-aceea nu mă mir,ci plin de-avânt
Mă-ntorc spre Tatăl meu zicând:Divine,
Dacă-i atâta colorit şi cânt
Şi-atâta frumuseţe pe pământ,
Cum va fi-n Cer,acolo sus,la Tine?